Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm - d.

18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician evreu

german, apatrid din 1896, elveţian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în
1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. Autorul teoriei relativităţii. În 1921 i s-a
decernat Premiul Nobel pentru Fizică[1].

Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905),
care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care
extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei.

Alte contribuţii ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarităţii, probleme clasice ale
mecanicii statistice cu aplicaţii în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a
moleculelor, probabilitatea tranziţiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic,
proprietăţile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria
radiaţiei (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară şi geometrizarea fizicii.

Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe
această formulă se bazează atomistica, secţia din fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul ştiinţei. A fost un activ militant al păcii şi susţinător
al cauzei poporului evreu căreia îi aparţinea.

Einstein a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi peste 150 în alte domenii.

Teoria Relativităţii Restrânse

Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra electrodinamicii
corpurilor în mişcare", conţinea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativităţii
restrânse, una dintre cele mai celebre contribuţii ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este
posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în acelaşi
moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10
ani în urmă).

Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuţi fizicienii şi chimiştii)
încercaseră să înţeleagă natura materiei şi a radiaţiei, precum şi felul în care interacţionau într-o
imagine unificata a lumii. Ideea că legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscută drept
concepţia mecanicistă asupra lumii, în timp ce ideea că legile electricităţii sunt fundamentale era
cunoscută drept concepţia electromagnetică asupra lumii. Totuşi, nici una dintre idei nu era
capabilă să ofere o explicaţie coerentă asupra felului cum radiaţia (de exemplu lumina) şi materia
interactionează atunci când sunt văzute din sisteme de referinţă inerţiale diferite, adică interacţiile
sunt urmărite simultan de un observator în repaus şi un observator care se mişcă cu o viteză
constantă.

În primavara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein şi-a dat
seama ca esenţa problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării. Esenţa
acestei teorii speciale a relativităţii era constatarea că toate măsurătorile timpului şi spaţiului
depind de judecăţi asupra simultaneităţii a două evenimente diferite. Aceasta l-a condus la
dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:
 • Principiul relativităţii, care afirmă că legile fizicii sunt aceleaşi în toate sistemele de
referinţă inerţiale
• Principiul invariabilităţii vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o
constantă universală.

Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referinţă, lucru preconizat şi de teoria lui
Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:

. ("Echivalenţa masă-energie")

Această ecuaţie exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp şi care poate fi eliberată
atât în procesul de fisiune cât şi în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza funcţionării
bombei atomice.

Iată câteva din consecinţele relativităţii restrânse:[15]

• "Contracţia Lorentz" sau "contracţia lungimilor" însoţită de "dilatarea timpului":

Micşorarea aparentă a dimensiunilor obiectelor care se deplasează faţă de observator cu
viteze relativiste.
• "Efectul Doppler": În astronomie, constă în micşorarea frecvenţei ("deplasarea spre
roşu") radiaţiei emise de corpurile cereşti îndepărtate ca urmare a expansiunii
Universului.
• "Aberaţia luminii": Imaginea unui obiect în mişcare (cu viteză apropiată de cea a luminii)
apare comprimată asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
• Masa nu mai este constantă şi nici timpul nu se mai scurge cu aceeaşi viteză, mai ales la
viteze foarte mari.

Teoria relativităţii restrânse aduce o explicaţie clară celebrului experiment Michelson-Morley

(1887) putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.

Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând
teoria relativităţii restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepţii geniale, clădite cu peste două
secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa Philosophiae naturalis principia mathematica
(1686), dovedind o intuiţie şi un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să ofere o descriere
consistentă şi corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinţă inerţiale fără a face
presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiaţiei, sau a felului cum ele
interacţionează.

După 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. Vizitele sale în orice parte a
Terrei au devenit evenimente naţionale; fotografii şi reporterii îl urmăreau peste tot.

Einstein şi-a folosit renumele pentru a-şi propaga propriile sale vederi politice şi sociale.

Cele două mişcări sociale care au primit întregul său sprijin au fost pacifismul şi sionismul.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puţinii savanţi germani care au condamnat
public implicarea Germaniei în război.[23] Astfel, chiar în anul declanşării războiului, 1914,
Einstein semnează o proclamaţie împotriva acestuia, Manifest către europeni. În anul următor,
1915, aderă la mişcarea pacifistă "New Fatherland League".
La încheierea marii conflagraţii mondiale, în 1918, Einstein susţine cauza Republicii de la
Weimar.

În 1919 articole elogioase în The Times şi The New York Times îl fac pe Einstein tot mai cunoscut
pe plan mondial. Vizitele sale în orice ţară[24] devin evenimente naţionale. Marele savant nu ezită
să-şi folosească renumele pentru a-şi propaga propriile sale vederi politice şi sociale.

Scrisoarea lui Einstein către Roosevelt, 2 august 1939.

În acelaşi an, 1919, Einstein poartă o discuţie asupra sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al
Organizaţiei Sioniste Mondiale.

Einstein a fost ţinta unor numeroase atacuri antisemite în Germania. Chiar şi teoriile sale
ştiinţifice au fost ridiculizate în public, inclusiv Teoria relativităţii ca fiind "negermane".

Cu venirea lui Hitler la putere în 1933 Einstein, care se afla în vizită în USA s-a decis imediat să
emigreze. A primit o funcţie la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey.
Continuându-şi şi activitatea în favoarea sionismului,

În 1933 Einstein publică scrierea Why War? ("De ce război?"), un manifest pacifist.

În 1934 publică colecţia de eseuri The World As I See It („Lumea aşa cum o văd").

În faţa imensei ameninţări la adresa umanităţii venită din partea regimului nazist din Germania,
Einstein renunţă la poziţia sa pacifistă şi, în 1939, îndemnat de alţi numeroşi fizicieni, trimite
celebra scrisoare către preşedintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra
necesităţii producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca şi guvernul german să
urmeze această cale. Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obţinerea
bombei atomice în Statele Unite şi în 1944 se iniţiază Proiectul Manhattan de cercetare în
domeniul atomic. Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.

În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativităţii sunt
vândute la licitaţie, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contribuţie pentru efortul de
război american.În 1945, Einstein îşi manifestă indignarea faţă de bombardarea oraşelor
Hiroshima şi Nagasaki.

După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării internaţionale şi a unei guvernări
mondiale.În 1948, Einstein, suporter activ al sionismului, salută cu entuziasm crearea statului
Israel dar, patru ani mai târziu, în 1952, când David Ben-Gurion îi oferă preşedinţia statului
Israel, el o refuză.[25]

În 1955, Einstein semnează împreună cu Bertrand Russel, o proclamaţie împotriva ameninţării

nucleare.