Adina

Aşa o cunoscusem pe Adina. Blondă, cu ochelari, trasă la faţă. Niciodată nu–mi plăcuseră
blondele cu ochelari şi obrajii subţiaţi. În special obrajii subţiaţi. Mi se părea că nu au destul
potenţial. Dar continuam să o privesc pentru că ceva îmi atrăgea atenţia. Ea continua să danseze
fără pic de talent pe muzica care se estompa încet încet. O observasem de ceva timp. Ce mai,
eram cu pleoapa pe ea. Pe când ea, ea nici măcar nu mă băga în seamă. Cel putin aşa credeam.
Până când, accidental, ca să iasă din raza camerei de filmat şi a cameramanului care îşi făcea
veacul pe acolo se lovise total întâmplător de mine. Iar eu, eu eram cel mai fericit. Nici măcar nu
reuşisem să deschid gura căci ea decretase fără drept de apel :
-Eu zic să-mi iei ceva de băut !
Zis şi făcut, mă executasem comandând barmanului un cocktail din cele mai scumpe, care să mă
lase cu buzunarele goale.
Incepuse să-mi placă de Adina. Pe cât de îndrăzneaţă era pe atât de delicată şi tandră. Se
gudură pe lângă mine ca o pisică în călduri, aşteptându-şi următorul cocktail. Când o vedeam pe
Adina, vroiam şi incepeam încet să uit de viaţa asta nenorocită, de faptul că m-am născut, de
faptul că nu mă lăfăiam în hoteluri de 5 stele cu femei frumoase la care doar puteam visa,
savurând bauturi scumpe. Hilton, Marriot, Monte Carlo, St. Moritz, Aspen, Miami, Bentley,
Maybach, conturi grase şi interminabile în mai multe bănci elveţiene, lolite nabokoviene,
costume Armani pe care să le arunc la gunoi dupa o singura purtare, ceasuri Rolex pe care să le
pot izbi de pereţi si să le sparg cadranul de cristal dupa bunul meu plac. De ce nu eram şi eu
printre nefericiţii care se bucurau de asemenea orori ? De ce eram sortit sa mă uit prin geamul
unei limuzine doar din exterior, aşa cum spune poetul ? Aşa că mai luasem o gură de bere şi îi
şoptisem Adinei cu lacrimi în ochi :
-Vreau să uit de tot !

Ea îmi oferise un zâmbet plin de speranţă, părea că ştia dinainte remediul perfect pentru criza
mea existenţiala, pentru depresia ce nu părea să mă lase decât atunci când voi muri. Îmi spusese
să o urmez la baie, mă luase de mână iar eu o urmam admirând-o cum îşi unduia trupul asemenea
unei feline care îşi pândeşte prada. Cu fiecare privire, Adina părea tot mai atractivă, tot mai
irezistibilă. Ştiam că noaptea aceea va fi una din acele nopti in care voi lăsa totul în urmă, în care
lumea va dispărea, vom exista doar eu şi ea. Ajunşi în baie, din geantă scosese un pliculeţ alb şi
suspect. Nu pentru mine credeam eu şi sînt sigur că nici pentru cei care accidental daduseră peste
noi. Ştiam totuşi foarte bine ce va urma. Urma să fiu atât de high incât să dau cu capul de bolta
cerului, incît să-mi pocnească venele şi să-mi fiarbă creierul. Probabil că Adina mai avea şi alte
planuri. Îmi oferise paiul si plicul în care se afla praful mai mult sau mai puţin legal.
- Nu am unde să fac o liniuţă , asa că trebuie sa tragi puţin de tot.
- Prefer să nu. Îmi place să am control asupra mea.
- Tu eşti copil ? Ce ai ? Dacă nu tragi nu capeţi nimic de
La mine. No coke, no pussy. Totu vine la pachet baby !
Bănuiesc că ameninţarea cu “no pussy” mă convertise total la religia ei.
Mă pregătisem sufleteşte şi trăsesem puţin de tot. Cam jumătate din pungă.
- Mă ustura nasu’
- Nu-i nimic , o să-ţi treacă.
Revenisem în club, ea avea o vervă nemaipomenită, îşi comandase o vodcă şi dansa. Deodata
mi se făcu rau. Simţeam că o să leşin. Ieşisem afară la aer. Simţeam cum îmi pocnesc venele,
cum inima imi bătea ca un bass drum de german techno şi cum pielea îmi era străbătută de mii de
gândăcei. În jurul meu auzisem un râs isteric şi simţeam că mă scufund. Începusem să mă rog. Ea
venise între timp şi mă întrebase cum mi se pare. Mă sărută pe gât.
Iar eu mă rugam cu lacrimi : Te rog, Te rog, ajută-mă, îmi pare rău, Tatăl nostru , unu după altul
si Ave Maria. Nu vroiam să mor acolo în zăpada rece, lângă un club, aş fi vrut să mor într-un
cimitir. Nu vroiam să mor lângă ea, sufletul meu înecat de disperare, iar corpul înecat de plăcerea
ameţitoare a unui orgasm banal de sâmbătă seara.
- De ce te tot rogi ? Nu o să mori !
- Ba da, Dumnezeu o să mă pedepsească pentru păcatele mele.
- De ce, că ai tras pe nas ?
- Nu are de ce, ingredientele sunt naturale. Vitamina c, magneziu. Sunt bune pentru corpul tau.
Daca erau aşa de bune, de ce o parte din mine işi dorea din tot sufletul o ambulanţă şi o doză de
morfină, iar cealata parte să sară si să sfâşie hainele celei care mă intoxicase ?
- Hai jos, hai să bem ceva.
Coborâsem scările cu atenţie.
- Uite vezi bagă house.
O imbrâncisem puţin pe scări cât să-si rupă gatul.
- Nu e house proasto. E techno.
- Eşti ciudat. Credeam că ai tripuri bune. Când colo, tu vrei să mă omori. Hai ieşi din tripul
tău urât şi hai să ne distrăm.
Ajunsesem jos şi totul părea un iad acceptabil. Lumea era calmă si prietenoasă, fetele dansau
ritualic pe o muzică ce nu o pricepeau. Din vorbă în vorbă ajunsesem în vorbă cu un alt mare
iluzionist ce ne propunea un joint scurt din cel mai bun haş ever. Ieşisem afară şi aprinsesem
jointul însă refuzam să trag.
-Dă-mi-l mie, mi-l smulsese ea din degetele îngheţate. Tu nu te pricepi la droguri. Eşti un
tăntălau, un ţaranel prost. Cum poţi să te crezi aşa mare artist daca refuzi lumea asta minunată
pe care ti o ofera drogurile ? Aaah, ce bine e, merge perfect jointul asta dupa praf !

Eu îmi simţeam pielea pătrunsă de mii de cuţite de gheaţă, iar ea dansa cântând, căţăranându-
se ca o adevarată dansatoare pe stâlpul unui felinar. Îi priveam corpul arcuindu-se şi părul
blond nins şi în ciuda faptului ca mă intoxicase cu ierburile ei magice parcă mă îndragosteam
mai mult de ea. Într-un sfîrşit se dăduse jos si se asezase pe o bancă fumându-şi liniştită
jointul.
- Domnişoară ce fumaţi acolo, o întrebase un comunitar care trecea prin zonă ?
- Iarbă, da e dinaia legală, am şi plic şi bon dacă vreţi, pot să vă arăt.
- Aha, dacă e legală, e bine, nu-i nici o problemă.
- Uite vezi şi Poliţia ştie că e ok. Hai să mergem la un party. Au acolo ceva marfă mai
bună.
- Eu mă duc la biserică. Dacă mor undeva vreau să mor la biserica sau măcar la cimitir.
- De abia acum începi să simţi că trăieşti nu că mori şi tu vrei să strici totul cu biserica tga.
Evlaviosule ! Maica Tereza cu cojones de cârpă ce eşti ! strigase ea în urma mea.

O abandonasem pe Adina şi plecasem către cimitirul din apropiere unde aveam să mor sau
măcar să invaţ să mor.
Ajuns la cimitir mă întinsesem pe zăpada moale şi mă gândeam la pacea care trebui să o ai
odată ce mori şi scapi de toate astea. Desfăcusem plicul şi aruncasem ce mai rămăsese pe jos.
Acum era sare de mormânt, nu mai era sare de baie. Ningea frumos, ningea şi în creierul
meu, iar zăpada mă acoperea lăsându-mă să gust puţin din pacea şi seninătatea care o
dobandiseră cei de sub mine.