Luceafarul

Luceafarul (1883) de M. Eminescu capodopera liricii eminesciene, creatie perena a

literaturii romane si universale.
Poemul este considerat o opera aperta multiplelor lecturi, semnificatii si interpretari.
Sinteza artistica superioara a tuturor creatiilor lirice eminesciene.
C. Noica: Un basm al fiintei.
N. Manolescu: Un poem metafizic, evidentiind o adevarata drama a limitei
Terminologie
o Daimon: fiinta intermediara intre pamantei si nzei, legatura intre contingen si transcendent.
o Titanul: spirit activ, razvratit impotriva ordinii prestabilite.
o Hyperion: inainte-mergatorul, cel de deasupra tuturor. Indiferenta si raceala hyperionica, specifica
geniului
Publicat in dec. 1883 intr-un almanah vienez si ulterior in revista junimista Convorbiri literare,
poemul filosofic Luceafarul este asa dupa cum afirma Eminescu insusi o alegorie pe tema destinului
omului de geniu:
Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am
dat acest inteles alegoric
Problematica omului de geniu (inteles ca fiinta solitara, nefericita si neinteleasa) genereaza arii
tematica multiple.
o Supratema timpului ambivalent
o Conditia umana in general
o Natura surprinsa in cele doua dimensiuni (micro- si macrocosmosul)
o Spectacolul cosmogonic din tabloul al III-lea
o Iubirea ca experienta a cunoasterii
Aceste teme sunt realizate printr-o suita de motive de circulatie romantcia:
- demonul, ingerul, titanul
- oglinda
- mortul frumos
- motivul selenar (stele, luceafar)
- castelul singuratic
- copacul sacru
- motivul visului
- motivul acvatic
Geneza poemului
Eminescu a versificat basmul Fata din gradina de aur cules de germanul Richard Kunisch, pe
care le-a inzestrat cu teme si motive romantice, simboluri si semnificatii profunde, idei filosofice
schopenhaueriene (referitoare la geniu) intr-o formula metaforica ce a atins perfectiunea. In substratul epic
si folcloric al poemului se regasesc, de asemenea, si elemente ce apartin mitului zburatorului.
Structura compozitionala
Alcatuit din 98 de catrene iambice, cu rima incrucisata si masura de 7-8 silabe. Tiparul prozodic
preluad din balada Lenore a lui G. A. Brger.
Poemul evidentiaza existenta a doua planuri antitetice.
1. Planul terestru (care apartine ordinii umane efemere)
2. Planul universal-cosmic (care apartine ordinii astrale, eterne)
Existenta a 4 tablouri, primul si ultimul constituindu-se simetric prin alternanta cadrului terestru si
cosmic.
Poet romantic prin excelenta, Eminescu recurge la amestecul genurilor literare, Luceafarul fiind
o sinteza de elemente epice, lirice si dramatice.
A) EPICUL

 consta intr-o naratiune fantastica, a carei schema este preluata din basmul popular Fata din
gradina de aur: povestea unei fete de imparat indragostita de un astru (de aici si amploarea
neobisnuita a poemului)
B) LIRICUL
- poemul filosofic
- Existenta unor specii caracteristice:
- meditatia
- Chemarile pasionale ale Catalinei
- elegia
- Existenta unor voci lirice masti ale
- idila
Autorului
- pastelul
Observatie: poemul Luceafarul apartine lirismului obiectiv, deoarece lipsesc martice eului liric,
acesta fiind reprezentat de cele 4 voci.
C) DRAMATICUL
- structura discursului in tablouri
- dialogul, alcatuit din replici
- intensitatea trairilor vocilor lirice
Cele 4 voci lirice in care se ipostaziaza creatorul sunt grupate in cupluri antitetice:
muritori/nemuritori.
HYPERION: simbol al geniului absolut. Poate fi considerat un daimon. In viziunea lui Eminescu,
geniul nu poate trai vesnic izolat si de aceea aspira sa fie iubit si inteles de muritori.
Raspunzand chemarilor tulburatoare ale Catalinei, Luceafarul coboara pe Pamant si se
metamorfozeaza. (Capacitatea de a se metamorfoza este specifica numai geniului).
Cele 3 ipostaze ale Luceafarului: angelica, demonica si titanica.
Se intrupeaza din elemente antitetice: din mare si din ce, apoi din noapte si soare, iar
universurile promise Catalinei sunt cel Neptunic si Plutonic.
A se observa ca pamantul lipseste din intruparile sucesive, deoarece Luceafarul apartine planului
cosmic.
In ipostaza titanica, spirit activ, revoltat impotriva ordinii prestabilite, Luceafarul calatoreste in
spatiul intergalactic la Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire.
Este o calatorie regresiva in satiu si timp, in metacosmos, catre chaosul primordial.
Demiurgul ii refuza cererea, deoarece s-ar anula pe sina insusri.