Dumnezeu

Acest articol este parte a

seriei Creştinism.

Sfânta Treime

• Dumnezeu
• Iisus Hristos
• Duhul Sfânt

Biblia

Biserici creştine

• Ortodoxism
• Catolicism
• Protestantism
• Biserici netrinitariene

Mărturisiri de credinţă (crezuri)

• Simbolul apostolic
• Simbolul niceno-constantinopolitan
• Simbolul atanasian

Simboluri

• Cruce
• Monograma lui Isus Cristos
• Peştele
• Păstorul
• Pomul vieţii
• Viţa de vie

Sinaxar

Sfinţi

• Ioan Botezătorul
Dumnezeu este fie sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei
religii monoteiste abrahamice (iudaism, creştinism, islam) , fie un termen sinonim cu acela de
"divinitate, zeitate". În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face
referire într-un text prin faptul că în prima sa accepţiune termenul este scris cu majusculă, iar
în cealaltă cu literă mică.

În primul sens, termenul Dumnezeu corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un

acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH.
În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă "Dumnezeu" desemnează Dumnezeul evreilor, al
creştinilor şi al musulmanilor. Dar iudaismul, religia din care atât creştinismul cât şi islamul au
preluat ideea de dumnezeu unic ("monoteism") a trecut printr-o lungă perioadă (secole) în
care YHVH era doar unul dintre zeii pe care evreii îi considerau a exista. Biblia poartă urmele
acestei perioade: în Deuteronom găsim interzicerea idolatriei, Dumnezeu declarându-se
gelos (Deut. 5:9, Deut. 4:24) deşi se pretinde totuşi unic. Explicaţia este că o lungă perioadă
evreii nu au fost monoteişti. Multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe
IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecţii din partea acestuia, fără a nega
însă existenţa divinităţilor ţărilor vecine. Aceasta practică se numeşte "monolatrie", evreii
având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeităţi. Asta explică de ce Biblia
ne spune (1 Cronici 14:1) că regele David a avut un fiu numit "Baaliada", adica "Baal ştie"
(Baal fiind una dintre principalele zeităţi cananeene, alături de "El") şi că Saul, şi el, a avut un
fiu numit Eşbaal (1 Cronici 8:33), adică "omul lui Baal". Biblia (Ieşire 15:11) îl citează pe
Moise spunând: "Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?". Psalmul 86:8 reia şi el ideea:
"Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne". În alţi psalmi (82:1, de exemplu) dumnezeul
evreilor ni se spune că stă de vorba într-o adunare de dumnezei ("[. . .] El judecă în mijlocul
dumnezeilor.") sau "alţi dumnezei se închină Lui" (Psalm 97:7 - 9). Aceeaşi idee a "zeului
nostru printre alţi zei" este reluată şi-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară:
"Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;" De unde concluzia că
folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural "dumnezei" ("Elohim" pluralul de la
"El"/"Eloha"), în afară de a sugera un plural de politeţe indică şi spre multitudinea de
zei/divinităţi pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreieşti spre
monoteism (aşa cum Marduk, zeul babilonian, şi el întruchipează de la un anumit moment din
ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel şi Nebo). Fenomen cu corespondenţă însă
şi-n religia Egiptului). Istoria (arheologia) demonstrează că în perioada monarhică, sub
Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH precum Baal, Asera, Milkon
şi Kemos). Panteonul acesta evreiesc era ierarhic, în el intrând kerubimi (heruvimi, iniţial
personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute şi de către alte
populaţii canaaneene [1]), serafimi (şerpi înaripaţi)[2]

Cuprins

[ascunde]

• 1 Etimologie
• 2 Concepţii despre Dumnezeu
o 2.1 Concepţia iudeo-creştină
 • 3 Vezi şi

• 4 Legături externe

[modifică] Etimologie

În limba română termenul este un împrumut de la păgânism, el provenind din latinescul

"Domine Deus, mai exact din forma sa populară fără "i" ("Domne Deus"), "veche invocaţie
păgână adoptată şi de creştini pentru unicul lor Dumnezeu." [3]

[modifică] Concepţii despre Dumnezeu

[modifică] Concepţia iudeo-creştină

În iudaism şi religia creştină, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul pământului şi al
lumii.

De obicei se consideră că are atributele de sfinţenie (separat de păcat şi incoruptibil), justeţe

(are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic),
omniştiinţă (atotştiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) şi ubicuitate (omniprezent).

Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostasuri, ale lui Dumnezeu. În
Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus însuşi spunea: "Eu şi Tatăl Meu una suntem" (Ioan 10:30),
pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostazuri: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt,
pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte
despre toate cele ce v-am spus Eu." (Ioan 14:26) Se înţelege din acestea, după cum Sfântul
Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt "o singură Fire în trei proprietăţi,
inţelegatoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în numar, dar nu deosebite în
Dumnezeire" (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor si despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI,
col. 236 A).

Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină, nefiind însă recunoscută
de adepţii iudaismului şi islamului, Sfânta Treime. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea.

Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi,
alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi negenerat.

Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi,
alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai
înainte de timp şi întrupat ca om, in timp, din Fecioara Maria, proin adumbrirea lui
Dumnezeu Duhul Sfânt.
Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei
Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt purcede din Dumnezeu Tatăl .

Note:

1. ^ Judaism, Britannica online 2008, p. 166 din 213

2. ^ Originea religiei, Charles Hainchelin, p. 122
3. ^ în ghilimele este redat un citat din lucrarea Istoria Bisericii Ortodoxe a pr. prof. dr.
Mircea Păcurariu, Ed. Insitutului biblic şi de Misiune a B.O.R., Buc. 1993, p. 73.