Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova

Facultatea Relaţii Internaţionale

Dreptul Instituţional Comunitar

REFERAT

Tratatul de la Nisa

Profesor: Nicolae Osmochescu

Masterand: Boboc Anna
 Chişinău
2009
Cuprins:

Introducere
I. Despre funcţionalitatea reformelor pe care le-a adus Tratatul de la Nisa
II. Problemele ridicate la ratificarea Tratatului de la Nisa
Concluzii
Bibliografie

Introducere
Adoptat în Decembrie 2000, prin concluziile Consiliului European de la Nisa, şi semnat
la 26 februarie 20011, Tratatul de la Nisa a încheiat Conferinţa Interguvernamentală care a
început în februarie 2000, şi al cărei obiectiv a fost pregătirea instituţiilor europene pentru
sosirea de noi state membre.
Tratatul în cauză a deschis drumul reformei instituţionale necesare viitoarei extinderi a
Uniunii Europene, prin aderarea ţărilor candidate din estul şi sudul Europei.
Principalele schimbări aduse se referă la limitarea mărimii şi compoziţiei Comisiei,
extinderea votului cu majoritate calificată2, noua balanţă a voturilor în cadrul Consiliului şi
flexibilizarea acordurilor de întărire a cooperării.
În plus, pe lîngă discuţii referitoare la aceste patru teme-cheie, s-au mai abordat şi alte
probleme instituţionale: simplificarea tratatelor, definirea puterilor, integrarea Cartei Drepturilor
Fundamentale şi rolul parlamentelor naţionale.
Declaraţia privind Viitorul Uniunii Europene, anexată la Tratat, stabileşte paşii care
trebuie făcuţi pentru adîncirea reformei instituţionale. Tratatul de la Nisa este doar o etapa în
acest proces.
Tratatul a fost ratificat de toate statele membre, în conformitate cu regulile constituţionale
specifice.
Trebuie menţionat că schimbările instituţionale prevăzute în Tratatul de la Nisa au
început abia în anul 2004. Astfel, Parlamentul European ales în iunie 2004 avea 732 de membri3,
1
Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.
2
În cadrul Consiliului Uniunii Europene sunt utilizate două proceduri de vot: unanimitatea şi majoritatea calificată.
În perspectiva viitoarei extinderi, menţinerea unanimităţii, procedură care asigură fiecărui stat drept de veto, ar putea
face să apară obstacole în luarea deciziilor. Majoritatea calificată are la bază un sistem de ponderare a voturilor în
cadrul Consiliului Uniunii Europene, fiecărui stat fiindu-i atribuit un anumit număr de voturi, în funcţie de populaţia
sa.
3
A fost stabilit un număr maxim de 732 de mandate în Parlamentul European (în loc de 626, cum prevedea Tratatul
de la Amsterdam). Prin Tratatul de la Nisa, numărul locurilor în Parlamentul European s-a redus pentru unele state.

2
iar noua Comisie avea 25 de membri. Din noiembrie 2004 a avut loc şi o nouă ponderare a
voturilor în cadrul Consiliului.

I. Despre funcţionalitatea reformelor pe care le-a adus Tratatul de la Nisa

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Pentru o mai bună funcţionare a Curţii de Justiţie şi pentru scurtarea termenelor de
judecată, Tratatul de la Nisa prevede unele modificări în ceea ce priveşte competenţele Curţii de
Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Curtea de Justiţie, având cîte un membru din
fiecare stat UE, se poate reuni în plen sau în cameră lărgită. Prin Tratatul de la Nisa, acţiunile
directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Primă Instanţă, care va avea competenţă şi asupra
unor anumite acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act
comunitar.

Curtea de Conturi Europeană, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.

Tratatul de la Nisa prevede că fiecare stat membru are cîte un reprezentant în Curtea de
Conturi, numit de Consiliu prin vot în majoritate calificată. În ceea ce priveşte Comitetul
Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, a fost stabilit un număr maxim de 350 de membri.
Conform prevederilor Tratatului, Comitetul Economic şi Social este reprezentantul organismelor
economice şi sociale din societatea civilă. Membrii Comitetului Regiunilor trebuie să aibă un
mandat electoral în colectivitatea pe care o reprezintă.

Valorile Democratice.
Prin Tratatul de la Nisa a fost creat un mecanism de conservare a valorilor democratice.
Consiliul Uniunii Europene, statuând cu o majoritate de 4/5 şi după consultarea Parlamentului
European, poate adresa o recomandare unui stat pe al cărui teritoriu s-a constatat existenţa
riscului de violare a drepturilor fundamentale. “Declaraţia privind viitorului Europei”, anexă a
Tratatului de la Nisa, cuprinde prevederi asupra statutului Cartei Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene, care nu este încorporată în Tratat.

Parlamentul European.
Modul în care este ales Preşedintele Comisiei şi membrii ei, conform reglementărilor ce
au intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Nisa, este următorul:

De exemplu, Franţa are, conform Tratatului de la Nisa, 72 de locuri în Parlament, în timp ce înainte de intrarea în
vigoare a Tratatului avea 87.

3
 „Art. 214(2). Consiliul, reunit în prezenţa şefilor de stat şi de guvern, hotîrînd printr-o
majoritate calificată, va numi persoana pe care intenţionează să o numească Preşedinte al
Comisiei Europene; nominalizarea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European. Consiliul,
hotărînd prin majoritate calificată şi prin acordul comun cu Preşedintele nominalizat, va adopta
lista cu celelalte persoane pe care intenţionează să le numească ca membrii ai Comisiei, în
concordanţă cu propunerile făcute de către fiecare stat membru.
Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisei astfel nominalizaţi, în bloc, vor fi supuşi
votului de aprobare al Parlamentului European. După aprobarea de către Parlamentul European,
Preşedintele şi ceilalţi membri ai Comisiei vor fi investiţi de către Consiliu care va hotărî prin
majoritate calificată.”
Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statuează:
„1. De la 1 ianuarie 2005 şi cu efect din momentul cînd prima Comisie de după această dată îşi
va începe mandatul, art. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeanã şi art. 126(1) al
Tratatului instituind Comunitatea Europeanã a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către
următoarele:
Membrii Comisiei vor fi aleşi în baza competenţei lor generale şi care oferă toate
garanţiile de independenţă. Comisia va trebui să includă cîte un cetăţean al fiecărui stat membru.
Numărul membrilor Comisiei va putea fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim. Membrii
Comisiei vor fi aleşi în baza unui sistem rotativ întemeiat pe principiul egalităţii, aranjamentele
necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim.”
Acest amendament a fost pus în practică odată cu începutul activităţii primei comisii
după aderarea celor două state România şi Bulgaria.
Astfel, Consiliul urma să hotărască în unanimitate, dupa semnarea tratatului de aderare de
către cel de-al 27-lea stat al Uniunii următoarele:
- numărul de membri ai Comisiei;
- implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalităţii,
continuînd toate criteriile şi regulile necesare pentru determinarea compoziţiei colegiilor
succesive, în baza următoarelor principii:
a) Statele-membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea şi timpul
petrecut de cetăţenii lor ca membrii ai Comisiei, în consecinţă, diferenţa dintre numărul total de
perioade în funcţie deţinute de cetăţenii a oricăror două state membre să nu poată fi mai mare de
una;
b) Referitor la punctul (a), fiecare colegiu succesiv trebuie să fie compus în aşa fel încît să
reflecte în mod satisfacător aria demografică şi geografică a tuturor statelor membre ale Uniunii.

4
c) Orice stat care aderă la Uniune are dreptul, la momentul adeziunii sale, sa aibă unul din
cetăţenii săi ca membru al Comisiei”.
Conform „Protocolului asupra lărgirii Uniunii Europene”, unde Consiliul trebuie să
voteze cu majoritate calificată, voturile membrilor săi vor fi după cum urmează:
Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie cîte 29 voturi;
Spania – 27;
Olanda – 13;
Belgia, Grecia şi Portugalia cîte 12;
Suedia şi Austria cîte 10;
Danemarca, Irlanda şi Finlanda cîte 7;
Luxemburg – 4 voturi.
Actele Consiliului trebuie sa fie adoptate cu cel puţin 169 de voturi în favoarea majorităţii
membrilor, acolo unde Tratatul prevede ca actul să fie adoptat la propunerea Comisiei. În
celelalte cazuri, pentru adoptarea în Consiliu va fi nevoie de cel puţin 169 de voturi în favoare,
adunate de la două treimi din membri.
Atunci cînd o decizie este în proces de adoptare prin majoritate calificatã, un membru al
Consiliului poate cere să se verifice dacă statele membre care susţin decizia consituie majoritatea
calificată de cel putin 62% din totalul populaţiei Uniunii. Dacã se dovedeşte că această condiţie
nu este îndeplinită, decizia respectivă nu poate fi adoptată.

II. Problemele ridicate la ratificarea Tratatului de la Nisa

Tratatul de la Nisa a stîrnit mari controverse în Irlanda. Aici, într-un prim referendum
organizat în 2001 s-a dat cîştig de cauză celor care se opun ratificării Tratatului de la Nisa,
înregistrîndu-se un scor de 54% la 46%. Ca urmare a eşecului referendum-ului din Irlanda, au
fost luate o serie de măsuri atît la nivelul Irlandei dar şi la nivel comunitar. Dintre acestea pot fi
enumerate:
- campania amplă de informare a cetăţenilor irlandezi asupra implicaţiilor Tratatului de la Nisa
atît pentru Irlanda dar şi pentru viitorul Europei;
- adoptarea la Summit-ul de la Sevilia a unei „Declaraţii a Irlandei” cu privire la Tratatul de la
Nisa.
Prin aceste acţiuni se sublinia faptul că Irlanda, chiar în cazul adoptării Tratatului de la
Nisa, urma să îşi păstreze caracterul de neutralitate militară pe care îl avea în acel moment. La 19
octombrie 2002 a fost organizat un al doilea referendum în Irlanda privind Nisa.
Rezultatele finale se prezentau astfel :

5
 - rata de participare - 48,45%,
- voturi în favoarea Tratatului - 62,89%,
- voturi împotriva Tratatului - 37,11%.

Concluzii

Tratatul de la Nisa este un Tratat care a modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele
de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe. Fiind semnat de şefii de
stat şi de guvern ai statelor membre UE la 11 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de
la Nisa (Franţa), tratatul a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare.
Cele mai importante modificări pe care le aduce tratatul sunt:
- Deciziile se iau prin întrunirea majorităţii calificate (se renunţă la unanimitate);
- Se introduce majoritatea dublă, care cere, pe lîngă majoritatea calificată, majoritatea
statelor membre (pe principiul că fiecare stat ar avea un vot). Această formulă trebuia să
intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă data a fost modificată prin Tratatul de Aderare
din 2003, pentru data de 1 noiembrie 2004.
Compoziţia şi funcţionarea organelor europene a fost modificată foarte puţin din anii 1950, deşi
numărul de state membre a crescut şi Uniunea Europeană are astăzi mai multe atribuţii decît la
începuturile integrării europene. Extinderea Uniunii Europene fără adaptarea instituţiilor acesteia
ar fi trimis Uniunea în colaps.
Într-o uniune de 27, cu regulile de pînă la Tratatul de la Nisa, Comisia Europeană ar fi
avut 33 de membri, numărul membrilor Parlamentului European ar fi depăşit cifra de 800, iar
procesul de luare a deciziilor ar fi fost astfel puternic încetinit.
După încheierea procesului de ratificare pentru noua constituţie europeană, aceasta din urmă va
înlocui Tratatul de la Nisa. Însă, deocamdată procesul de ratificare a tratatului de instituire a
Constituţiei pentru Europa rămîne blocat din cauza rezultatelor negative ale referendumurilor din
Franţa şi Olanda.
Despre noua regulă a majorităţii calificate din perspectiva Tratatul de la Nisa se poate de
adăugat că aceasta, a început să fie aplicată din 2005. Astfel, pentru ca o decizie să fie adoptată
este necesar, pe lîngă o majoritate de voturi (255 din 345 pentru o Uniune cu 27 de state
membre), şi ca majoritatea statelor să fi votat favorabil (14 din 27).

6
 Votul în majoritate calificată a fost extins în domeniile în care era necesară unanimitatea:
coeziunea economică şi socială, încheierea de acorduri internaţionale în domeniul proprietăţii
intelectuale şi al serviciilor, cooperarea judiciară în materie civilă.
Totodată, în ceea ce priveşte funcţionalitatea Comisiei Europene, conform Tratatului de
la Nisa, în componenţa acesteia intră numai cîte un comisar de provenienţă din fiecare stat
membru. Atunci cînd Uniunea va avea mai mult de 27 de state membre, numărul comisarilor va
rămâne acelaşi (27) şi va fi instaurat un sistem de rotaţie ale cărui reguli vor fi stabilite de către
Consiliu prin vot în unanimitate.
Pentru buna funcţionare a Comisiei, puterile preşedintelui acesteia au fost extinse.
Preşedintele are în atribuţiile sale organizarea internă, eventualele remanieri, va putea cere
demisia comisarilor. Preşedintele este desemnat de către Consiliul Uniunii Europene, prin vot în
majoritate calificată.

Bibliografie:
1. http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_15.pdf;
2. Textul integral al Tratatului de la Nisa: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm;
3. Traducerea în limba română a textului Tratatului de la Nisa: www.ier.ro
4. Broşura “What difference will the Treaty of Nice make?”, www.infoeuropa.ro;
http://ec.europa.eu/comm/nice_treaty/index_en.htm;