O mare parte din educatia noastra, deci din conditionarile noastre, este fondata pe obligatia de a ii

respecta pe adultii din jurul nostru, de a fi supusi si ascultatori in fata lor. In afara de celebra criza de
revolta a copilului de trei ani care refuza totul pentru a se diferentia si a se afirma, a spune nu este un
lucru dificil pentru majoritatea dintre noi. Mai ales cand suntem obiectul unor asteptari, al unor cereri
formulate de cei pe care ii iubim. Ne este teama ca ii vom rani, ca vom fi respinsi sau nu vom mai fi iubiti
si apreciati. Ne este teama sa fim considerati egoisti sau lipsiti de inima.

A spune nu intr-un mod afirmativ, adoptand o pozitie personalizata, in loc sa spui "nu" intr-un mod
negativ, respingand ceva sau fiind in opozitie, este un lucru care se poate invata la orice varsta:

Nu mai vin cu tine la meciurile de fotbal, care iti plac atat de mult. Nu ma simt in largul meu in mijlocul
atator tipete si cu atata agitatie, prefer sa merg la film sau sa citesc. ; In seara asta nu simt dorinta sa
facem dragoste. Nu iti spun acest lucru impotriva ta sau pentru a te descalifica, ci pentru a respecta ceea
ce simt acum. ; Nu mai vreau sa iti spal rufele si nici sa ma ocup de ele, ai 25 de ani, cred ca e
momentul sa te ocupi singur de asta.

Aceste cuvinte, aceste tentative de afirmare, atat de noi la inceput, pot sa il nelinisteasca, sa il
destabilizeze pe cel care le primeste, mai ales daca a fost obisnuit inainte cu supunerea noastra.

A spune nu nu inseamna neaparat ca este vorba despre un conflict sau un dezacord, ci este
manifestarea unei diferente, a unei pozitii personale, este deschiderea spre o posibilitate de
confruntare. Este expresia unicitatii noastre, a singularitatii noastre si mai ales marturia faptului ca
simtim nevoia de a respecta ceea ce simtim, ideile noastre si optiunile noastre in viata.

A spune nu poate corespunde unui moment precis din evolutia unei persoane, momentul in care simte
foarte puternic nevoia de a fi recunoscuta, de a iesi din dinamica pasivitatii si a supunerii in care se
inchisese uneori ea singura.

Teama de a fi respins, de a nu ai fi iubit, de a fi considerat egoist, ii face pe unii dintre noi sa aiba o
dificultate mare cand vor sa spuna nu. Astfel incat ajung sa spuna da, iar apoi le este greu sa se
pozitioneze. In consecinta, isi asuma riscul de a fi definiti prin asteptarile, dorintele si temerile celuilalt.

Da- ul pe care il rostim atunci cand de fapt nu indraznim sa spunem nu, nu este un da adevarat.
Adeseori este vorba despre o pseudo-acceptare, lasam sa se creada ca suntem de acord cand de fapt
adoptam o atitudine de supunere pasiva care se va descarca fara indoiala prin sabotari relationale si
conflicte mocnite.



Dificultatea de a spune nu, provine, in cazul anumitor persoane, din dorinta de a face pe placul
celorlalti si de a alimenta o imagine pozitiva asupra lor: Uitati-va cat sunt de generos, de bun si de
rabdator. Accept tot ceea ce imi cere! . Dar, in acelasi timp, persoana in cauza aduna multe frustrari si
resentimente care se vor manifesta prin ambivalenta si agresivitate ascunsa.

Iar falsele da-uri care se aduna sunt energofage. Corpul se va revolta la un moment dat si va incerca sa
ne alerteze asupra acestei lipse de respect fata de noi insine, producand diferite simptome: lumbago,
migrene, boli de piele, tulburari digestive. Ca si cum corpul ne-ar spune foarte clar prin aceste
imbolnaviri: Nu te respecti!

A spune nu este un semn de respect fata de noi insine, cand acest nu corespunde cu ceea ce simtim
cu adevarat. O relatie vie si sanatoasa este o relatie in care exista aceasta libertate de a spune nu
celuilalt, fara a-i declansa o drama sau o stare de rau.

A indrazni sa spui nu celuilalt inseamna uneori sa iti spui tie insuti da!

Extras din cartea "Traind cu tine insuti, in fiecare zi...viata!", Jaques Salome, Editura Ascendent