Está en la página 1de 6

Kinetoterapia in af.

Respiratorii - Curs 1

- 1 -

Rolul sistemului toraco-pulmonar

Respiratia trebuie privita ca un amplu process metabolic care asigura schimbul gazos intre
mediul extern (reprezentand aerul atmosferic) si cel intern (reprezentat de sange).
Acest schimb gazos se realizeaza prin 4 mecanisme functionale:
1. transportul gazelor de-a lungul cailor aeriene
2. amestecul gazos la nivel alveolar
3. distributia sangelui in capilarele pulmonare
4. transportul propriuzis in dublu sens a moleculelor de gaz prin membrane alveolara

Mecanismele de recuperare se adreseaza direct primelor mecanisme, indirect si mai putin
celui de-al 3-lea (in masura in care este influentata functia circulatorie) si deloc celui de-al 4-lea.
Procesul ventilator care asigura schimbul de gaze cu mediul extern si care este cel mai mult
influentat de metodele de recuperare, se realizeaza prin:
A. structurile toraco-pulmonare, care asigura miscarile respiratorii (cinetica respiratiei);
B. structurile prin care se realizeaza transportul de gaze;
C. structurile care asigura comanda si reglarea miscarilor sistemului toraco-pulmonar.

A. MISCARILE SISTEMULUI TORACO-PULMONAR sunt executate de grupe musculare
care prin contractia lor scot sistemul din starea de repaus (considerate pozitie 0) si care este
reprezentata de plamanii care contin capacitatea reziduala functionala (CRF).
Forta muschilor respiratori care realizeaza inspirul normal de repaus este de 15 kgF, in timp
ce forta muschilor inspirului fortat ajunge la 60-70 kgF.
Aceste forte inving presiunile negative intratoracice care au valori asemanatoare si care
rezulta din:
presiunea de retractie a plamanului rezultata din elasticitatea pulmonara (retractie elastica sau
recul elastic);
- presiunea pleurala negativa.

Volumul custii toracice variaza sub actiunea musculaturii inspiratorii si expiratorii.
Miscarea sistemului este mai ampla la baza si mai redusa la varfuri, mai ampla la periferie
si mai redusa in zonele centrale (hilare) si mai ampla in zonele antero-laterale fata de cele
posterioare (paravertebrale).
Structurarea in lobi a plamanului are rolul de a diminua aceste inegalitati fara a le anihila
complet.
Intre lobi si intre segmente se delimiteaza scizuri in care patrunde pleura viscerala
realizandu-se astfel o noua repartitie a fortelor de tractiune. Se obtine astfel o expansiune
echilibrata a ambilor plamani, iar in cazul fiecarui plaman, a lobilor sai.
In timpul miscarilor respiratorii volumul cutiei toracice variaza pe toate cele 3 diametre:
- cranio-caudal (longitudinal) datorita contractiei diafragmului;
- antero-posterior (sagital) datorita muschilor scaleni, intercostali si SCM, care deplaseaza
anterior sternul si ridica primele coaste (cele adevarate);
- diametrul transversal prin rotatia in afara a coastelor inferioare.

In timpul inspirului normal, coloana vertebrala ramane imobila, reprezentand punct fix
pentru miscarea costala.
In timpul inspirului fortat, coloana vertebrala se extinde.
Kinetoterapia in af. Respiratorii - Curs 1

- 2 -
CONTRACTIA DIAFRAGMULUI


Intr-un prim timp se ia punct fix pe insertia circulara periferica, care va determina
aplatizarea boltii diafragmului si coborarea centrului frenic. In acest prim timp, presiunea
intratoracica scade iar presiunea intraabdominala creste.
Intr-un al 2-lea timp, presiunea intraabdominala crescuta si viscerele abdominale ofera
punct de sprijin centrului frenic care va fi stabilizat prin intinderea elementelor verticale care il
traverseaza (esofag, aorta si vena cava inferioara).
In timpul al 3-lea, contractia in continuare a diafragmului se realizeaza cu inversarea
punctului fix (care devine central), fapt ce determina tractiunea pe insertia costala circulara. Pentru
coastele libere si flotante, aceasta ridicare se realizeaza cu rotarea lor laterala.


Kinetoterapia in af. Respiratorii - Curs 1

- 3 -
Pozitia asezat, cu trunchiul flectat (pozitie care comprima viscerele abdominale) face
vizibila ridicarea toracelui in inspir profound, coborarea si aplecarea anterioara a toracelui in expir
profound.
DIAFRAGMUL - face parte dintre muschii respiratori alaturi de intercostalii externi si
interni.
Schematic, acestora li se descrie:
- rol de inspirator intercostalii externi;
- rol de expirator pentru intercostalii interni,
desi, s-au observat variatii de tensiune musculara pentru ambele grupe in ambi timpi respiratori.
Pentru a realiza inspiratia, punctul fix pentru contractia musculara este superior, el
realizandu-se prin contractia muschilor scaleni, iar in timpul efortului se adauga SCM-ul, pectoralii
mare si mic, subclavicularul si micul dintat.
In timpul realizarii expirului, punctul fix este inferior prin contractia muschilor oblici (in
contractie bilaterala), in special pentru efort.

STRUCTURA PULMONARA
Este formata dintr-un schelet in care este prinsa reteaua bronsica si vasculara.
Acest schelet este format din tesut interstitial, peribronsic, perialveolar, perivascular,
subpleural si interlobular.
In alcatuirea lui intra elemente solide, fibre, celule si substanta fundamentala reprezentata
de fluid tisular.
Tesutul interstitial este pus in tensiune in momentul miscarilor sistemului toraco-pulmonar.
Acest tesut exercita asupra structurilor pe care le inconjoara o presiune interstitiala, care are rol in
determinarea presiunilor TRANSMURALE din caile aeriene si din vasele sanguine mentinandu-le
deschise. Aceasta presiune joaca un rol important in schimbul de gaze alveolo-capilare.
Presiunea tisulara este reprezentata de presiunea lichidului interstitial si presiunea
interstitiului solid.
Raportul dintre presiunea hidrostatica de filtrare si presiunea osmotica de absorbtie poate
determina, sau nu, fuga lichidelor din vase cu instalarea edemului interstitial. Acest edem poate
determina compresia din exterior asupra vaselor sanguine si cailor aeriene.
In mod normal, presiunea fluidului interstitial este considerata negativa, mai ales in zonele
externe ale plamanului subpleurala. Aceasta presiune negativa mentine deschise caile respiratorii si
vasele.

B. STRUCTURILE CE REALIZEAZA TRANSPORTUL GAZOS
Coloana de aer care patrunde in plaman prin inspir sau iese prin expir, strabate o serie de
cai organizate pentru functia de transport. Unele dintre ele au si alte functii:
- olfactiva
- de fonatie
- de termoreglare
- imunologica
caile aeriene se impart in:
- superioare reprezentate de nas, sinusuri paranazale, faringe si laringe;
- inferioare reprezentate de trahee, bronsii de mai multe generatii, bronsiole, si unitati
ventilatorii terminale (UVT), care sunt reprezentate de:
- bronsiola respiratorie
- ducturile alveolare
- sacii alveolari
Kinetoterapia in af. Respiratorii - Curs 1

- 4 -
- alveolele pulmonare

TRAHEEA tub fibrocartilaginos de aprox.10-12 cm, cu diametrul variind intre 13-22 mm.
Ea este formata din 20 de inele cartilaginoase incomplete posterior, de forma literei U, in
zona de raport cu esofagul. Faptul ca la acest nivel este depresibila poate determina fenomene
obstructive (dischinezia hipotona traheo-bronsica).

BRONSIILE reprezinta caile aeriene care rezulta din arborizarea traheei.
Traheea poate fi considerata bronsia de ordinul (generatia) 0 de la care incep urmatoarele
generatii de bronsii.






















Bronsiile de generatie 1 sunt cele principale dreapta si stanga, care se desprind din trahee la
nivelul unghiului sternal Louis.
Bronsia principala dreapta este mai larga si mai scurta, avand o lungime de 2-2,5 cm. Ea se
desprinde la un unghi de 20
0
fata de trahee.
Bronsia principala stanga are o lungime aprox. de 5 cm, este mai subtire si se desprinde la
un unghi de 40-45
0
fata de trahee. Aerul va patrunde mai repede in bronsia dreapta fapt pentru care
plamanul drept este si mai expus imbolnavirilor.
Bronsiile principale dau nastere bronsiilor de ordinul 2 care corespund lobilor pulmonari: 3
pentru dreptul si 2 pentru stangul.
Din aceste trunchiuri bronsice pornesc bronsiile segmentare care conduc aerul la
segmentele pulmonare: sunt 10 de fiecare parte.





Kinetoterapia in af. Respiratorii - Curs 1

- 5 -






















Denumirea segmentelor (bronsiilor segmentare) este diferita in functie de autori
Bronsiile continua sa se divida (pentru a permite o curgere a aerului cat mai lina) pana la a
23-a generatie.
Arborele bronsic are o asimetrie ce permite descrierea a 2 cai distincte de la trahee pana la
bronsiola terminala.
Este descrisa o cale scurta care traverseaza 10 generatii de bronsii si o cale lunga care poate
traversa 30 de generatii de bronsii. Astfel, bronsii de generatie 10 pot ajunge fie la bronsiola
terminala, fie la bronsii de diametru mediu.
De regula, caile scurte sunt descrise catre segmentele inferioare care vor fi primele aerate si
la care se ajunge usor (pentru ca acolo cresc cele 3 diametre: longitudinal, sagital si transversal).
Deci, respiratia de repaus este realizata de segmentele inferioare supradiafragmatice, in
timp ce segmentele corespunzand lobilor superiori vor fi aerate in respiratia de efort (sau
compensatorie), care este mare consumatoare de energie.
In stransa dependenta cu anatomia cailor aeriene, in ce priveste in special diametrul si
lungimea acestora, este rezistenta pe care o inpampina coloana de aer la traversarea acestor cai.
Aproape in totalitate, aceasta rezistenta, apare in bronsiile de ordinul 8 pana la 12, adica in
bronsiile subsegmentare. Rezistentele sunt foarte mici in bronsiile de calibru relativ mare, pana la
generatia a 8-a.

UNITATILE VENTILATORII TERMINALE (UVT) sunt unitati morfofunctionale
reprezentate de acinii pulmonari.
UVT-urile cuprind toate structurile dispuse distal de broinsiola terminala de care depind.
Deci, bronsiola terminala este bronsiola care precede imediat calea aeeriana care contine
alveole. La nivelul sau, incep structuri ale schimbului gazos.


Kinetoterapia in af. Respiratorii - Curs 1

- 6 -











De la bronsiola terminala pleaca bronsiolele respiratorii care cuprind 2-3 generatii si
conduc in final in ducturile alveolare. Acestea se decotomizeaza (divid) de pana la 5 ori.
La un individ normal se apreciaza ca ar exista de la 30.000-60.000 de bronsiole terminale
si, in functie de talie, 200-600 milioane de alveole.






















Suprafata totala a acestora este de aproximativ 45-100 m
2
.
UVT are independenta structurala (fiind uneori delimitata printr-o membrana de tesutul
inconjurator) si functionala (deoarece participa, sau nu, la ventilatie).
In mod normal, o parte din UVT sunt inchise si reprezinta ATELECTAZII de rezerva. Ele
se deschid in eforturi sau in alte suprasolicitari respiratorii.