- LIMBA ROMÂNĂ

-

Analiza fenomenului și rezolvarea unor cazuri specifice. Tehnici de Programare Neurolingvistică (PNL) și hipnoză regresivă aplicate acestei probleme.
Traducere în limba română de A.B.

Manuscrisul de față a fost finalizat la data de 4 februarie 2005 și a fost publicat în data de 29 martie 2005.

1

INTRODUCERE

Totul a început cu mulți ani în urmă. Mă interesam de fenomenul OZN la nivel de amator, dar într-o zi am decis să intru într-o organizație care studia această problemă la nivel național. Am devenit membru al Consiliului Director și am lucrat pentru această organizație timp de mai multe decenii. Într-o zi m-au însărcinat să cercetez un caz de presupusă răpire din partea extratereștrilor, cazul unui băiat din Genova, care se numea Valerio. După patru ani de cercetare mi-am transformat raportul într-o carte, tot din voința aceleiași conduceri a Centrului pentru care lucram. Atunci s-a dezlănțuit infernul! Am fost amenințat imediat, din interiorul și din exteriorul acelei organizații, încercându-se astfel să fiu redus la tăcere. Aceleași persoane, care în primă instanță m-au susținut în cercetările mele, s-au revoltat împotriva mea și este foarte simplu de înțeles că aceștia colaborau cu anumite sectoare guvernamentale italiene și străine. Colaborări de care eu, în mod stupid, nu îmi dădusem seama. În realitate îmi dădusem seama la nivel inconștient, dar nu am vrut deloc să ascult vocea Conștiinței mele, cea care spune foarte clar, zi după zi, că în acea organizație, la fel cum se întâmplă și în alte organizații din Italia, longa manus a serviciilor secrete era cea care comanda peste tot. Cum mie nu-mi place să las o treabă pe jumătate neterminată, am decis că este bine să-mi continui cercetările despre fenomenul abduction (răpire n.t.). Sarcina îmi fusese înmânată și mașinăria fusese pusă în funcțiune. Eu când încep ceva nu pot fi oprit, decât de tot! Acest tratat este rodul multor ani de muncă, în care am căutat martori ai fenomenelor de răpiri extraterestre (abduction), cele mai bune tehnici prin care să studiem această cazuistică ciudată, realitatea care se află în spatele minciunilor din mass-media, adevărul din spatele tâmpeniilor pe care le afirmă grupurile new age și bisericile din toate timpurile. Acesta nu este o carte despre abduction. Avem o grămadă de astfel de cărți acestea descriu istoria fenomenului, fac o listă a aparițiilor OZN, vorbesc despre mușamalizările pe care le fac guvernele, iar cei mai curajoși introduc câteva mărturii ale celor care susțin că au fost răpiți de extratereștri. În acest tratat nu este nimic din toate acestea, de fapt nici nu este adresat cititorilor obișnuiți, care citesc în fiecare seară câte trei pagini din orice carte. Vă rog! Dacă faceți parte din această categorie, nu citiți aceste pagini, pentru că nu veți mai putea dormi câteva luni de zile. Acest tratat nu se adresează nici cititorilor de cărți despre OZN-uri,
2

așa-zișii ufologi. Aceștia nu ar înțelege nici măcar un cuvânt din ceea ce este scris aici, pentru că aceștia nu îndeplinesc premisele pentru a înțelege mare lucru. Acest tratat nu este adresat nici ufologilor, a căror aspirație principală este aceea de a colecționa multe cărți despre acest subiect, pentru a le putea arăta cu orgoliu prietenilor atunci aceștia când vin în vizită. Cu siguranță nu a fost scris nici pentru religioși, de care nu mă prea interesează și a căror aspirații de putere ca mediatori între Dumnezeu și om vor fi demolate în acest tratat. Nu a fost scris nici pentru militari, care, după cum vom vedea la concluzii, sunt total lipsiți și de cea mai banală înțelegere a Universului. Acest tratat se adresează exclusiv răpiților italieni și în al doilea rând celor care, înarmați cu bunăvoință și câțiva neuroni funcționali, cred că ceva nu funcționează normal. Da! Ceva nu funcționează! La nivel inconștient răpiții știu și simt foarte bine acest lucru, pentru că au experimentat-o pe pielea lor și în interiorul lor. Ceilalți știu asta pentru că o percep prin intermediul micilor lucruri care se întâmplă zi de zi. Nu se știe ce anume nu este în regulă, dar se simte peste tot o anumită indispoziție. Se dă vina pe împrejurări, politică, războaie, vremea de afară și poluare, dar în realitate nimeni nu știe ce se întâmplă. Se întâmplă că Sufletul nostru știe la nivel inconștient că mai este puțin și se întâmplă ireparabilul, dar nu știe cum să spună acest lucru la nivel conștient celorlalte părți din noi înșine, nivelelor conștiinței și subconștientului. Totul rămâne astfel adormit, amorțit la nivel de senzație. Se știe că trebuie să se întâmple ceva, dar nu se știe ce. Se percepe că ceea ce trebuie să se întâmple nu este un lucru bun, dar se au în vedere catastrofele trecutului și se consideră că sunt senzații datorate stării în care se află societatea astăzi, nefiind vorba de o problemă adevărată și concretă. Acest tratat explică de-a fir a păr în ce constă problema interferențelor extraterestre, descrie principalele rase extraterestre care participă la interferențe, analizează diversele nivele de interferență internă și externă ale răpitului, clarifică relațiile dintre extratereștri, dintre extratereștri și grupurile Guvernului Mondial (NWO - New Word Order). Aici sunt descrise tehnicile de subjugare pe care le folosesc extratereștrii și militarii, care sunt aliați cu aceștia, pentru a-și îndeplini scopurile. Se arată care sunt scopurile din cauza cărora se întâmplă toate acestea și se descriu de-a fir a păr tehnicile utilizate pentru a înțelege fenomenul. Se utilizează foarte mult hipnoza regresivă și Programarea Neurolingvistică (PNL), complet renovate și restructurate. Se adaugă mărturiile celor care au fost răpiți și care au pe corpul lor cicatricele acestei experiențe teribile. Acele cicatrice, așa cum vom vedea în text,
3

nu ating doar nivelul fizic, ci își fac prezentă greutatea mai ales la nivel psihic psihic și trup uman în mâinile extratereștrilor. Acest tratat vorbește despre cicatricele pe care le-au făcut extratereștrii societății umane dintotdeauna, ascunzându-se în spatele religiilor, politicii și puterii, folosindu-se de prostia unor oameni goi pe dinăuntru. Însă acest text vorbește despre adevărata natură a omului și a Universului, face diferența între Suflet, Corp, Minte și Spirit, între realitatea reală și realitatea virtuală, oferind și cheia de lectură pentru o putea transforma. De fapt, mi-am dat seama că studiind extratereștri am comis o mare greșeală metodologică - nu se pot studia extratereștrii fără să cunoaștem cum suntem făcuți noi înșine. Mi-a m dat seama repede că extratereștrii căutau în noi ceva ce ei nu aveau, ceva ce noi nu știam că avem, ceva ce face ca mulți oameni să fie parte integrată din Dumnezeu. Scopul acestui tratat este acela de a clarifica și acesta se adresează răpiților italieni, care, dacă vor reuși să-l citească pe tot, se vor recunoaște în acest scenariu teribil. Exact în acel moment vor fi făcut primul pas spre eliberarea lor și spre a noastră! A te elibera de extratereștrii înseamnă să te eliberezi de toate formele de putere, chiar și de cele pe care suntem învățați de mici să le respectăm, și să poți recunoaște falșii zei de Dumnezeu adevărat. Citind acest tratat se va înțelege că Dumnezeu adevărat este ceva care se află în interiorul omului și nu în exteriorul lui. Cine spune să căutăm în afara noastră, de cele mai multe ori o face pentru a ne deruta și pentru a ne obliga să acceptăm un Dumnezeu fals, care atunci când se prezintă spune: "EU SUNT CEL CARE SUNTEM!", față de ceea ce spune adevăratul Dumnezeu, care este în interiorul nostru:"EU SUNT CEL CARE ȘTIE CINE SUNTEM!" Este o mare diferență. Vom începe vorbind despre extratereștri și vom termina vorbind despre Dumnezeu, adică despre OM, dar această chestiune nu este pentru ufologi, nici pentru oamenii de știință și nici pentru extratereștrii - aceste chestiuni sunt pentru cei care au Suflet și nu l-au "vândut diavolului." Acest tratat este dedicat tuturor răpiților care m-au ajutat prin mărturiile lor și prin voința lor de a vedea clar, care au luptat și luptă alături de mine împotriva acelei componente a prostiei umane care ne-a condus pe marginea prăpastiei. Fără voința lor de a ieși din închisoarea extraterestră, fără efortul și dorința de a face ceva pentru a se salva pe ei înșiși și pe ceilalți, nu am fi putut să facem o cercetare de acest fel. Eu însumi nu aș fi înțeles niciodată cât de demoralizant este să trăiești fără să știi cine ești în realitate. Datorită lor am înțeles multe lucruri,
4

dintre care multe nu pot fi descrise în cuvinte, ci doar simțite cu acea parte din mine pe care nu știam să o utilizez și care astăzi îmi permite să văd lumea într-un mod mult mai apropriat de realitatea reală. Sper ca acest tratat să le fie util răpiților și celor care vor să continue pe drumul eliberării speciei umane din robia extraterestră. În orice caz, eu astăzi am devenit alt om - am regăsit o parte din mine și încă caut piesele lipsă.

Mulțumiri ulterioare sunt adresate celor din Grupul StarGate Toscana, care m-au susținut în toți acești ani, în diverse forme și moduri, suportând modul meu logoreic de exprimare verbală.

ABDUCTION - SCENARIU - RĂSPUNSURILE

Cum am mai spus, cercetarea fenomenului răpirilor extraterestre, definite cu termenul englezesc " abduction " și rebotezate de mine cu un termen mult mai corect de "Interferențe Extraterestre", se află la cotitură. Proiectul meu de cercetare, care de-acum durează de circa șaptesprezece ani, a ajuns la concluzia a ceea ce eu definesc ca fiind A TREIA FAZĂ. Acum să facem un salt înapoi în timp pentru cei care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre fenomenul abduction. "Debutul oficial" are loc în 1957, în America Latină (Brazilia), în satul Minas Gerais, prin faimosul caz, de-acum istoric, al țăranului Antonio Villasboas. Acest țăran, care apoi se licențiază, povestește pentru prima dată o ciudată experiență de răpire din partea unor creaturi extraterestre.
5

Pe la mijlocul anilor '60 scriitorul John Fuller scrie despre un alt eveniment ciudat - doi soți americani, Barney și Betty Hill, descriu în hipnoză regresivă o experiență asemănătoare. Și în acel caz, cu ajutorul tehnicilor de hipnoză regresivă, cei doi soți își amintesc întâmplarea în care ei sunt protagoniștii unei răpiri extraterestre, executată de niște ființe mici și ciudate, care au coborât dintr-un disc zburător și care le urmăriseră mașina într-o noapte caldă de vară. În anii '80 îi vine rândul cercetătorului ufolog Bud Hopkins să scrie niște cărți, în care prezintă numeroase istorisiri americane legate de experiențele abduction. Și în acest caz, Hopkins face uz de tehnicile de hipnoză regresivă pentru a readuce în creier mărturiile acestor experiențe ciudate, memoriile lor, aparent uitate sau ascunse în pliurile propriilor minți. Apoi vine rândul scriitorului Whitley Strieber, și el de origine americană, care într-o serie de cărți povestește, de această dată în calitate de martor direct, povestea experienței sale de răpire extraterestră. În acest caz este expus un punct de vedere complet diferit față de cele precedente - cel al unui tată, care împreună cu membrii familiei sale, se vede adesea obiectul unor interese ciudate din partea unor creaturi extraterestre, provenite de pe alte planete, alte dimensiuni sau cine știe de unde. Cine știe de unde?! Poate din acea parte a creierului care este predispusă să creeze vise fantastice, spun detractorii problemei abduction, printre care se remarcă în America niște personaje faimoase, cum ar fi iluzionistul James Randi de la CISCOP (o organizație de sceptici guvernamentali, unii dintre aceștia fiind în relații strânse cu servicii de informații, cum ar fi CIA și FBI), sau omologul său italian, Piero Angela, jurnalist și propagandist științific, care face parte din organizația italiană echivalentă (CICAP). În orice caz, interesul pentru fenomenul abduction ia amploare și începe să producă cercetări independente și în alte țări ale lumii. Astfel, asistăm la publicarea unei cărți scrise de germanul Fiebag și alta scrisă de englezul Philip Mantle, care poartă numele unui program, Without Consent, adică Fără permisiune! Și psihiatra americană Karla Turner scrie o carte, dar într-un stil feminin este vorba despre povestea a opt femei răpite de extratereștri, cu titlul Răpite de ozn-uri, în timp ce psihiatrul John Mack, de la Harward University, descrie rezultatele analizelor sale, efectuate pe un număr de aproximativ șaizeci de cazuri. Mack nu este singurul din lumea academică care descrie și validează fenomenul răpirilor extraterestre - și cei de la Temple University descriu acest lucru prin profesorul David Jacobs, un istoric care cunoaște tehnicile de hipnoză regresivă și care se expune criticilor comunității academice americane. Cartea lui Jacobs, care a fost un adevărat succes, cu titlul The threat, stabilește legătura dintre proiectele extraterestre și experiențele trăite de răpiți. Este vorba despre prima tentativă de a oferi un răspuns la întrebarea: "De ce toate acestea?"
6

Jacobs susține, cu pesimism, că extratereștrii nu sunt chiar niște sfinți și că aceștia urmăresc un proiect precis - acela de a modifica biogenetic pământenii pentru a putea apoi conviețui cu noi pe planeta noastră. Acest proiect ar trebui să se încheie peste aproximativ patru generații terestre, când, după părerea autorului, toată populația terestră va fi trăit deja cel puțin o experiență de abduction. Mărturiile controversate, comportamentele fideiste ale martorilor și ale cercetătorilor și criticile la adresa metodologiei hipnotice se intensifică tot mai mult pe perioada anilor '90, diatribele dintre cercetători-ufologi, organele de stat și conducătorii religioși se intensifică, iar ultimii, pentru a-și menține puterea, tind să nege prezența unui astfel de fenomen pe planeta noastră, iar ceilalți se trezesc în postura în care ei, credința lor și Dumnezeul lor nu ar mai putea reprezenta centrul Universului, pentru că acestea ar trebui împărțite cu alte entități inteligente.

PRIMELE IPOTEZE

Cu toate că trecuseră aproape cinci decenii, niciunul dintre cercetătorii fenomenului abduction nu reușise să înțeleagă încă mare lucru, dar între timp apăruseră foarte multe ipoteze, care nu erau mereu pozitive. La sfârșitul primilor 50 de ani de studiu situația stătea cam așa: Pesimistul Jacobs susține că noi suntem deja în mâinile extratereștrilor și că aceștia nu ne-au cerut permisiunea să efectueze anumite selecții pe noi. După părerea sa, noi aparținem extratereștrilor, pentru că suntem inferiori atât din punct de vedere științific, cât și biologic. Adică, extratereștrii pot să ne ia lucrul pe care îl caută pe planeta noastră nu prin intermediul forței, ci printr-o înșelăciune pluriseculară. Însă psihiatrul Mack este optimist, iar la finalul studiilor sale tinde să susțină că nu știe bine care este scopul extratereștrilor, dar cu siguranță aceștia produc un fel de "mărire a conștiinței" în fiecare răpit. Un astfel de efect i-ar folosi omului ales pentru a face în interiorul său un salt evolutiv, putând, prin urmare, să intre în lumea viitorului, pregătind planeta să treacă peste acele traume pe care civilizația noastră le-a produs și le va mai produce planetei în anii următori. Această versiune, de tipul "Hai să ne iubim unii pe alții !", în stil new-age, este susținută de un curent de psihiatri americani, care văd cauza tuturor problemelor în propria societate. Nu trebuie să uităm că în SUA, abuzul în a apela la psihologi și psihiatri pare că reprezintă efectul unei proaste dispoziții generale, care tinde să-i conducă pe americani spre punctul de a nu mai fi capabili să rezolve singuri nicio problemă de relaționare cu semenii, pentru că lumea îi împinge spre a
7

deveni sclavii lui "a avea" și să creadă că "a fi" este ceva exterior, condiționat de părerea altcuiva. Nu este întâmplător faptul că inconștientul lor încearcă să se revolte exact față de acest mod nesănătos de a trăi, americanul din pătura mijlocie devine obez ingurgitând mâncare pentru a manifesta pe de o parte dorința sa de a poseda tot (din punct de vedere psihologic se posedă și ceea se mănâncă), iar pe de altă parte, îngrășându-se și devenind flacid, se opune inconștient acelor canoane de frumusețe fizică, care l-ar vrea slab și musculos, refuzând astfel dogma de a fi bogat și frumos. Nu întâmplător detractorii problemei abduction spun că aceasta este cu precădere americană (vom vedea că această afirmație nu este deloc adevărată) și trebuie să fie considerată ca fiind fructul unor psihisme nesănătoase, un subprodus al freneticei civilizații de consum. Deci, profesorului John Mack i se va reproșa că a scris un tratat despre psihotici, despre care a crezut că sunt niște persoane selectate de extratereștri. El a fost obligat să suporte o adevărată inchiziție din partea colegiului de docenți din interiorul universității sale, pentru că a îndrăznit să scrie acea carte (titlul traducerii italiene este Rapiti și a fost publicată de Mondadori). Cu toate acestea, în anul precedent publicării cărții cu pricina, Mack câștigase premiul Pulitzer pentru un tratat de psihiatrie, creând astfel multe dificultăți lumii științifice americane în a-l elimina din scenă pe acest psihiatru incomod. Procesul, cel puțin în aparență, a fost câștigat de Mack, dar este cu siguranță corect să suspectăm că a doua sa carte (care în Italia nu a fost niciodată publicată) a fost atenuată de exigențele "politice", existând însă foarte multe dubii în legătură cu moartea sa, care s-a petrecut în Anglia anul trecut (a fost lovit de un autoturism). În concluzie, opțiunile rezultante sunt doar trei: 1. Răpiții sunt toți niște schizofrenici psihotici. 2. Extratereștrii există cu adevărat și sunt răi. 3. Extratereștrii există cu adevărat și sunt buni. Pentru moment să lăsăm de-o parte prima opțiune, care va fi examinată și exclusă mai târziu. Pentru a doua opțiune extratereștrii sunt răi, supun răpiții unor intervenții chirurgicale teribile, pentru a preleva sânge și spermă, introducând ovule fecundate în femeile speciei noastre și implantând microcipuri sub piele în diferitele părți ale corpului răpiților, pentru a-i putea monitoriza permanent. Însă pentru a treia opțiune extratereștrii sunt buni și fac experimente chirurgicale pentru a salva răpiții de la anumite boli, pentru a îmbunătăți corpul și
8

mintea și pentru a-i pregăti pentru marea zi, în care Terra va intra în Confederația Stelară. Unul dintre aspectele cele mai demențiale ale celei de-a treia opțiune este reprezentat de noile religii, născute (ca să vezi!) tot în lumea anglosaxonă și mai ales în SUA, care descriu extratereștrii ca pe niște salvatori ai umanității. Astfel, Scientologia din SUA și Raelienii din Europa nu se limitează la a -i considera pe extratereștrii creatorii ființelor umane, ci îi consideră și mai avansați din punct de vedere tehnologic, deci, superiori nouă. Raelienii, care printre altele sunt și fondatorii Clonaid - o multinațională capabilă din punct de vedere tehnologic să efectueze cele mai crude experimente biogenetice - au anunțat că-l vor clona pe Hitler și că viitorul umanității va consta în viața eternă obținută prin intermediul proceselor de clonare. Toate aceste pentru că Claude Vorillon, cunoscutul personaj francez, pilot automobilistic în anii '60, care astăzi se numește Rael, ar fi fost răpit de extratereștrii în tinerețe. Cu acea ocazie, extratereștrii l-ar fi ales ca ambasadorul lor și, printre altele, i-au spus că ei sunt creatorii rasei umane și că se folosesc de clonare pentru a obține imortalitatea și multe alte lucruri asemănătoare cu ceea ce descriu răpiții în hipnoză regresivă. Deci, ipoteza "tehnologică" a prezenței extraterestre pe Terra, pe care o susține Vorillon, nu este lipsită de sens, pentru că este susținută de zeci de mărturii, pe lângă povestea sa personală. Pe lângă ipoteza "tehnologică" există și cea "spirituală", și acum susținută de răpiți faimoși, pentru care răpirea (abduction) în realitate nu ar fi o răpire în adevăratul sens al cuvântului, ci un fel de catarsis mentală, un moment în care extratereștrii îi vorbesc răpitului și îl învață adevăruri cu caracter religios, moral și științific. Ideea că mintea face parte din existența noastră, dar că este o stare evolutivă a corpului, cu acces la planurile perceptive "superioare", îi determină pe unii să creadă că un contact cu ființe total diferite de noi din punct de vedere energetic poate avea loc doar prin intermediul percepției mentale. Se nasc astfel așa-numiții Channelers sau Catalizatori de Entități, care, din alte dimensiuni, vorbesc despre tot felul de lucruri, dar mai ales despre problemele noastre. Acest aspect al ufologiei face ca această materie să fie asemănătoare cu studiul aparițiilor mariane (aparițiile Fecioarei Maria); acele persoane sunt sigure de existența unui Dumnezeu tehnologic, reprezentat de extraterestrul de serviciu. Ca unei divinități, extraterestrului îi sunt atribuite actele creației și distrugerii; în timp ce profețiile mistice, făcute de cei care pretind că au văzut apariția Fecioarei Maria, vorbesc despre faptul că lumea se va sfârși într-o catastrofă provenită din cer, Channelerii ufologici povestesc despre Nibiru, misterioasa planetă ascunsă și locuită de extratereștri, care va lovi Terra (sau va cădea peste ea) exact în aceeași perioadă (ca să vezi!) în care clarvăzătorii spun că va avea loc o răzbunare divină.
9

După cum se poate observa, există puternice analogii de fond, iar asta, pentru mine, înseamnă că "nu iese fum fără foc". Poate că nu există un singur adevăr, ci mai multe tipuri de interferență extraterestră.

DOVEZILE

Indiferent de ipoteze, ceea ce le lipsea acestora pentru a fi considerate mai mult sau mai puțin valide era un tablou de ansamblu, care să definească o dată pentru totdeauna realitatea fenomenului de răpire extraterestră (abduction) și să identifice adevăratul scop pentru care au loc aceste răpiri, făcându-le astfel credibile. Prin urmare, în ultimi ani diverși studioși și-au făcut de lucru încercând să găsească dovezile pentru a demonstra realitatea fenomenului de răpire extraterestră. Căutarea dovezilor care să ateste existența fenomenului OZN și demonstrarea faptului că OZN-urile există cu adevărat, s-au încheiat toate într-un eșec total, dar nu pentru că nu au fost furnizate în ultimii cincizeci de ani comunității științifice numeroase dovezi irefutabile, ci pentru că aceasta a considerat că nu trebuie să fie considerate valide dovezile pe care le-a primit; vă dați seama că nu puteam să sperăm la o atitudine diferită în cazul răpirilor extraterestre (abduction). În această lucrare nu mă interesează să vorbesc despre modele mentale clasice și să discut despre precizia fenomenelor fizice raportată la limitările interpretării lor, pentru că deja am abordat acest aspect specific al subiectului, dar trebuie să spun că și în acest caz dovezile au fost prezentate - iată de ce am exclus opțiunea conform căreia răpiții sunt cu toții schizofrenici psihotici. Dovezile obiective ale unei răpiri care a avut loc, și nu cele subiective (care sunt caracterizate de diferiți indici de validitate), în ziua de azi sunt tot mai greu de demontat. De exemplu, răpiții, în hipnoză, povestesc că au suferit o ciudată intervenție chirurgicală prin nas, Hopkins fiind primul care a găsit un microcip în interiorul creierului unui răpit, care descrisese o astfel de intervenție. Acel tip de implant, introdus de obicei prin una dintre nări (de obicei dreapta) până se ajunge la osul sfenoid (care este astfel spart), implantul ajungând apoi în poziția sa finală, adică în interiorul hipofizei, a fost descoperit apoi la mulți răpiți prin intermediul RMN-ului (Rezonanță Magnetică Nucleară), TAC (Tomografie Axială Computerizată) și uneori chiar și prin intermediul unor simple radiografii frontale și parietale.
10

Alte tipuri de implanturi au fost descoperite sub cicatricele pe care răpiții le au pe corp, dar fără să știe acest lucru la nivel conștient; totuși, în hipnoză, aceștia își amintesc mereu operația pe care au suferit-o, chiar dacă de multe ori nu știu să spună cu certitudine dacă în timpul operației li s-a extras sau li s-a introdus ceva în corp. Derrel Sims a aprofundat în SUA cercetarea și cu ajutorul doctorului Leir și a celorlalți chirurgi, a extras din corpul mai multor răpiți, când a fost posibil, niște obiecte microscopice ciudate, dintre care unele, ce au fost studiate de cel puțin cinci universități americane, au scos la iveală un procent izotropic (elementele din care era făcut implantul) diferit de cel terestru, confirmând fără niciun fel de "dubiu logic" proveniența extraterestră. Definiția de "dubiu logic" arată că din punct de vedere tehnic nu există certitudine nici măcar pentru existența reală a Universului, despre care un anumit fizician spune că este de fapt o hologramă gigantică. În fața anumitor rezultate pot fi prezentate și alte explicații, dar acestea se dovedesc a fi mult mai puțin plauzibile față de soluția extraterestră. Metoda "Lama lui Occam", conform căreia explicația cea mai simplă este și cea mai adevărată, nu poate fi utilizată doar de calomniatorii problemei ufologice pentru a-i nega existența. Un exemplu: Cu ani în urmă, Sims a extras din degetul mare al unei femei de vârstă mijlocie un mic obiect metalic acoperit de o membrană din material chitinos, folosit probabil pentru a evita respingerea. Acel material avea un procent izotropic diferit de cel terestru prevăzut pentru acel eșantion, acest lucru fiind suficient pentru a-i confirma lui Sims natura extraterestră a obiectului găsit, care a fost confirmată și de rezultatele hipnozei regresive efectuate pe acea doamnă. Însă CISCOP a susținut că doamna, când se afla în hipnoză, ar fi inventat acea poveste cu implantul extraterestru din degetul mare și deriva din faptul că într-o zi, doamna, coborând din pat, ar fi călcat din greșeală pe o bucată de meteorit, care iar fi intrat în degetul mare. Astfel, se încerca, într-un mod absolut ilogic, să se explice prezența de netăgăduit a izotropilor din expertiza lui Sims. O altă dovadă fundamentală a existenței răpirilor este prezența unor martori oculari, care sunt fie persoane răpite, și ele la rândul lor împreună cu subiectul examinat prin intermediul hipnozei, fie observatori întâmplători care sunt capabili să facă relatări fidele, rămânând în exteriorul experienței, adică ceea ce răpitul povestește în hipnoză. Se descoperă astfel (asta pentru a da un alt exemplu) că și Perez de Quellar, la vremea aceea secretar la Națiunile Unite, și escorta sa, în prezența altor zeci de persoane, au fost martori oculari în faimosul caz de răpire extraterestră al italoamericancei Linda Cortile, caz studiat de Hopkins și care s-a petrecut dimineața devreme, într-o cădire cu vederea spre Podul din Brooklyn, în New York.
11

Trebuie considerate a fi dovezi și cicatricele verificabile, interne și externe, răpitul povestind în hipnoză circumstanțele în care extratereștrii i le-au provocat, împotriva voinței sale. Anumite cicatrice au fost examinate de experți și rezultă a fi niște traume cutanate foarte particulare, a căror origine nu a putut fi explicată nici până în ziua de astăzi, decât apelând la "dubiul logic", adică considerând că tot ceea ce răpitul povestește este adevărat. În acest context, este fundamental să facem cunoscut faptul că anumite răpite constituie obiectul unor fecundări artificiale din partea extratereștrilor, care introduc în corpul lor un ovul deja pregătit și fecundat de ei; acestea duc gestația timp de trei luni, în timpul unei alte răpiri fătul este extras din purtătoare (carrier) și introdus într-un cilindru făcut dintr-un material transparent, plin cu lichid, pentru a continua gestația în vitro. La relatarea acestui fapt, care se întâ mplă în hipnoză regresivă și care este prezentat la fel de toate răpitele până în cele mai mici detalii, se adaugă suportul analizelor medicale, ecografii și tot ceea ce poate identifica în aceste femei sarcini, care nu sunt unele isterice, așa cum ar putea susține vreun dezinformat, ci niște dovezi adevărate și obiective de răpire extraterestră. Și în acest caz, dovezile disponibile sunt zdrobitoare, dar, încă o dată, știința oficială interpelată în legătură cu acest aspect caracteristic răpirilor extraterestre, explică fenomenul în următorul fel (!): "La aceste femei, apariția unei tumori la nivelul ovarelor mimează efectele gravidității pentru trei luni, apoi, tumoarea, care este de mărimea unui făt mic, se vindecă de la sine și dispare." Răpitele care au fost sub îngrijirea mea și care au fost supuse unui implant de ovul, au format o placentă, ca apoi, după ce fătul a fost extras de extratereștri, să aibă și lactație. Unele dintre acestea aveau tuburile uterine legate chirurgical, altele luau anticoncepționale pentru a evita o sarcină și altele nu întreținuseră raporturi sexuale de foarte mult timp, dar la proba chimică reieșea că toate sunt gravide și toate, fie în hipnoză regresivă, fie prin tehnicile de Programare Neurolingvistică, povesteau experiențele lor cu extratereștrii. În fața unei analize ecografice ciudate, efectuată unei femei însărcinată în trei luni (judecând după valorile sterolilor prezenți în analiza chimică), unde se pot distinge un lichid amniotic și o placentă care are în interior ceva foarte mic, auzindu-se chiar și un zgomot ritmic, asemănător cu cel al bătăilor cardiace umane, dar mai lent, ei bine, unsprezece medici au spus că sarcina era isterică și că bătăile cardiace erau ale unui făt care era pe moarte (într-o sarcină isterică nu există niciun făt! - n.a.) sau că este vorba despre contracții ritmice ale vaginului sărmanei nenorocite; trebuie reținut faptul că toate acestea se întâmplau în cea care este considerată, în domeniul academic, ca fiind cea mai bună clinică ginecologică italiană!
12

Pentru că deja colaborasem cu această femeie și în trecut, mi-a fost foarte ușor să prevăd cum aveau să decurgă lucrurile.

DAR ÎN ITALIA?

În Italia, primul care s-a ocupat serios de problema "Răpirilor Extraterestre" a fost subsemnatul, care, însărcinat de CUN (Centrul Ufologic Național) să facă o cercetare de acest fel pentru prima dată pe teritoriul nostru, s-a trezit cu cazul în mâini, de-acum destul de cunoscut, a lui Valerio Lonzi, un băiat din Genova, care a fost răpit într-o noapte în prezența altor martori, în timp ce se afla într-o tabără de cercetași în Reppia, în munții din Liguria. Despre acest caz am scris și o carte de succes (Gli ufo nella mente - care s-a vândut în 26.000 de exemplare în două ediții succesive). A doua zi după publicarea cărții, CUN-ul, care îmi însărcinase investigația, a observat că textul era cu adevărat scandalos și contravenea politicii acelei organizații (private), cu toate că, înainte de publicare, toți membrii comitetului directiv primiseră câte o copie a cărții. Poate că nu au citit-o? Poate că au citit-o dar nu au înțeles-o? Sau poate că altcineva, din afara CUN-ului, nu era mulțumit că în Italia se abordează un anumit tip de subiecte? Din investigarea cazului Lonzi, care a durat cel puțin doi ani și jumătate, a reieșit că și Italia confirma ceea ce ufologii americani denunțau de ani buni. Extratereștrii se foloseau și de italieni! Scrierea cărții m-a ajutat să învăț tehnicile hipnotice descrise de americani și chiar să le îmbunătățesc cu ajutorul doctorului Moretti din Genova, care se ocupase cu efectuarea hipnozelor. Cartea trebuia să fie un fel de "momeală" pentru cei care, citind ceea ce a pățit Lonzi, s-ar fi recunoscut pe ei înșiși în acele întâmplări. Speram ca ei, odată ce au depășit bariera fricii, să mă contacteze, permițându-mi astfel să încep a doua parte a cercetării, care prevedea lărgirea experienței dobândite, extinzând-o la zeci de potențiali răpiți și verificarea, dacă aceștia se prezentau, similitudinilor verificabile din diferite cazuri de abduction. În acest moment nu mai puteam lucra în CUN, unde cercetările mele, de altfel cerute tot de ei, nu erau văzute cu ochi buni, și am abandonat acea organizație, abandonând astfel și acea rețea de experți pe care o construisem pe teritoriul național și care ar fi trebuit să mă susțină în a doua parte a cercetării, care era și cea mai delicată. Cu toate acestea, orice rău are partea sa bună. Eliberat de orice cenzură și control am reorganizat toată operațiunea, și, împreună cu noii
13

colaboratori, am obținut în numai câțiva ani ceea ce nu aș obținut în decenii dacă aș fi lucrat în CUN. S-a născut astfel a doua parte a proiectului abduction, care s-a încheiat în august 2002. Această muncă a condus la concluzii sigure în legătură cu extratereștrii, cu identitățile lor, locurile lor de proveniență, nevoile lor, implicațiile istorice ale prezenței lor pe planeta noastră și, nu în ultimul rând, motivația răpirilor extraterestre. Cantitatea de material extras, repetabilitatea experiențelor hipnotice efectuate, efectuate până acum în peste două sute de cazuri și probele colaterale obținute îmi permit să afirm, foarte clar și pentru prima dată în lume, fără să mă tem că aș greși, ce anume vor de la noi diversele grupuri de extratereștri care sunt pe Terra de mii de ani. Rezultatele obținute, care vor fi prezentate sintetizat în continuare, m-au ajutat să înțeleg și de ce era atât de dificil de înțeles scopul acțiunilor extraterestre. De ce, după ani de muncă, fie din partea mea cât și din partea colegilor străini, nu se ajungea la construirea unui tablou de ansamblu? Pentru că extratereștrii căutau în noi ceva ce noi nu știam că avem! Ceva ce, odată ieșit la lumină, permitea construirea unei imagini a omului foarte diferită de cea impusă astăzi de determinismul materialist à la Piero Angela.

REZULTATELE

Există cinci nivele de Interferență Extraterestră, dintre care, precedent cercetării mele, era cunoscut doar primul. Primul nivel de Interferență Extraterestră descrie răpirea ca pe un fenomen invaziv, în care niște ființe, de obicei mici de statură și de culoare gri închis sau negre, uneori albastre, prelevă subiectul și îl conduc într-un mediu tehnologic, unde acesta este supus unor operații chirurgicale pe un fel de masă de operație; atât femeilor, cât și bărbaților le sunt implantate microcipuri de control. Asta este tot ceea ce reiese foarte clar din expunerile diverșilor studioși americani. În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate. Există cel puțin doisprezece rase extraterestre care au conexiuni cu umanitatea și, chiar dacă utilizează tehnici diferite, până la urmă caută același lucru, așa cum se va vedea mai departe.

14

"RASELE" EXTRATERESTRE

Fiecare dintre aceste rase are la dispoziție ființe mititele, definite generic "Gri" sau EBE (Entități Biologice Extraterestre), așa cum reiese din anumite documente CIA (declasificate prin FIOA), care pot fi considerate un fel "cyborg", adică adevărați roboți biologici, obținuți prin clonare. După cum am afirmat deja, există diverse tipuri de Gri, care sunt descrise în mod asemănător, dar care au caracteristici morfogenetice diferite, cum ar fi de exemplu culoarea pielii și înălțimea. Aceste ființe sunt descrise cu precizie în timpul hipnozei, în funcție de rasa extraterestră cu care au conexiuni. Chiar de la primele ședințe de hipnoză a reieșit foarte clar că descrierile înfățișării extratereștrilor nu erau coerente dacă mergeam pe ipoteza conform căreia ar exista o singură rasă extraterestră - ori subiecții hipnotizați inventau descrieri în esență asemănătoare dar diferite în detalii, ori existau diferite tipuri de extratereștri, asemănătoare, dar nu identice. Descrierile au fost examinate în cele mai mici amănunte, pentru a reuși să extragem din ele informații pe cât se poate de sigure. De exemplu, după o examinare încrucișată și atentă a mărturiilor și după studierea tipului de întrebări care ar fi indicat să fie puse răpiților în timpul hipnozei, ființele albastre care par a fi niște Gri mai înalți (150 cm în loc de 100 cm sau mai puțin de 100 cm) a reieșit că în realitate sunt negre. Responsabilă de culoarea albastră se pare că era iluminarea azurie din sala de operație în care răpiții noștri erau conduși de către aceste ființe. Pielea acestor "Gri înalți", care lucrează de obicei cu extratereștri sauroizi (vom discuta despre asta în continuare) și care lipsesc din celelalte contexte, în realitate este de culoare neagră, translucidă, și reflectă luminile ambientale, preluându-le coloritul (negru și azuriul combinate dau albastru). Cinci dintre cele doisprezece rase extraterestre despre care se vorbește, apăreau cu o frecvență mai mare decât celelalte (poate că printre acestea se află și rasele permanente la care făcea referire colonelul Philip Corso în cartea sa, cu titlul "După Roswell"). În realitate, nu ar trebui să se vorbească despre rase, ci despre grupuri de putere. Primul(I°) grup de putere •Din acest grup fac parte ființe care par a fi mamifere, mai înalte decât noi (circa 2,40m), cu pielea albă, părul alb și lung, cu șase degete la mâini și cu ochii albaștri, dar cu pupilă verticală. Aceste ființe de obicei sunt îmbrăcate în alb și poartă la gât un medalion rotund, pe care este desenat un simbol triunghiular. Aceștia se pare că provin dintr-o parte a Universului care este caracterizată de
15

dimensiuni spațio-temporale diferite de ale noastre. Se pare că aceștia au un corp (masculin) care este identic pentru toți. Partea de Univers din care provin aceștia nu prevede existența unor corpuri fizice și ceea ce ni se prezintă nouă pare să fie un fel de "haină", făcută cu ajutorul unei mașinării, prin intermediul căreia această rasă poate intra în sistemul nostru dimensional, în care, în mod normal, legile fizicii și geometriei nu le permite să intre; adică folosesc aceste corpuri pentru a putea interacționa în mod fizic cu noi. Al doilea(II°) grup de putere • Din acest grup face parte alt tip de mamifere, care au părul deschis la culoare, de culoare portocalie/maro-roșcat (de multe ori sunt numiți Orange), sunt înalți cam de 2 m, ochii cu pupile verticale, craniu este alungit și se ascute progresiv în părți pornind de la frunte (ca prora unei nave), piele bronzată, au cinci degete la mâini și sunt îmbrăcați în niște costume mulate de culoare albastruînchis. Costumul este caracterizat de o stemă în forma a două triunghiuri încrucișate între ele, poziționată pe partea stângă a pieptului. Se pare că acești extratereștri provin din Constelația Taurului (din acest motiv îi vom mai numi și Taurieni), adesea sunt caracterizați ca fiind "frumoși" și printre ei sunt atât femele cât și masculi. Este bine să precizăm că nu există aproape niciodată Interferențe Extraterestre în care răpitul să semnaleze prezența a două rase diferite în același timp - operațiunile sunt desfășurate de câte o rasă pe rând. Misiunile par diferite, dar obiectivul final se pare că este fructul unui proiect comun. Se pare că acești Orange dețin harta genetică detaliată a umanității, sau se pare că știu să distingă ființele umane care sunt apte pentru răpiri de cele care sunt refuzate pe motivul că nu au acel "ceva" ce le trebuie lor. Deci, ei sunt cei care intervin "aparent" primii pe durata vieții unui răpit. Al treilea(III°) grup de putere • Și mai sus pe această scară ierarhică neoficială se pare că există ființe mult mai antice, foarte înalte, de obicei îmbrăcate în haine mulate de culoare închisă, despre care răpiții spun că nu i-au văzut niciodată în mod direct, dar pe care le percepeau ca aflându-se în spatele unui ecran (deci este dificil să stabilim înălțimea lor exactă, chiar dacă din anumite considerente, pe care nu le mai expunem în această lucrare din motive de spațiu, se poate estima că au în jur de 3 m). Aceste ființe au ochii rotunzi și aproape albi, iar sub barbă au un fel de apendice, făcându-i să semene oarecum cu niște bărbați bărboși. Această excrescență este caracteristică doar masculilor. Femelele se pare că nu au așa ceva. În plus au și oasele scapulare foarte pronunțate și pentru cel care îi privește din față acestea par niște aripi strânse pe spate.
16

Uneori a fost observată în centrul frunții prezența a ceva ce pare a fi adevăratul lor ochi, foarte luminos (din acest motiv îi vom numi și "Monocluri"). Au trei degete plus unul opozabil. Degetele sunt subțiri și arcuite ca cele ale unei păsări. Monoclurile par să aibă puteri de telechinezie atunci când se deplasează și se pare că ei nu se află aici unde suntem noi, ci transmit mesajele lor altor extratereștri de departe, prin mijloace tehnologice. Al patrulea(IV°) grup de putere Din acest grup fac parte ființele de natură sauroidă (îi vom numi "Sauroizi", chiar dacă sunt identificați, în mod eronat, cu termenul de "Reptilieni" de către ufologia contemporană). Se pare că există două tipuri de Sauroizi. • Primul tip, și cel mai invaziv, este înalt de 2,80 m, are cinci degete la mâini și la picioare, iar pe antebraț, departe de mână are o unghie încovoiată care seamănă cu degetul pe care îl au pisicile pe labele posterioare, dar cu o structură chitinoasă foarte dură. Pielea, care pare a fi mereu umedă și translucidă, are culoarea verde-maro și văzută de aproape pare că este dotată și cu solzi, care, dacă sunt examinați cu atenție, se dovedesc a fi mult mai moi decât s-ar fi crezut. Pielea devine în mod progresiv roșie în zona ventrală și la buricele degetelor - în acele zone pielea devine mai subțire și se poate vedea cum se scurge o limfă roșie, mai ales când extraterestrul se comportă într-un mod coleric. Craniul, pe latura stângă și dreaptă, este caracterizat de prezența a două suprafețe ce seamănă cu două coarne rotunde și prea puțin proeminente, pe când în mijloc există o structură mai moale, sub care se vede cum pulsează limfa; această structură seamănă cu o coloană vertebrală în relief și străbate, în mod foarte evident, toată lungimea capului, a gâtului, a spatelui și a cozii groase. Coada groasă și îndesată este utilizată ca un al treilea punct de sprijin atunci când Sauroidul stă nemișcat pe cele două picioare scurte și îndesate ale sale. Degetele de la mâini și de la picioare sunt palmate. Dispunem de foarte puține informații anatomice în legătură cu limba, care însă se pare că este și ea îndesată și bifurcată. Ochii au un fel de subpleoapă (membrană oculară) care străbate ochiul pe diagonală, de jos în sus, dinspre nas în afară. Pupilele sunt verticale și irisul își schimbă culoarea de la galben - verde la roșu aprins, în funcție de starea de spirit. Urechea externă este inexistentă, pe când urechea internă se poate închide la comandă. În general este descris ca fiind un "dragon" sau un "crocodil în picioare", chiar dacă fața sau (sau botul?) este rotunjită ca cea a unui șarpe, cu buze subțiri și nări poziționate în fundul septului nazal, dar pe lateral, nu frontal ca ale noastre. Există mărturii despre "dragoni" de diferite dimensiuni, această caracteristică
17

depinzând de vârstă, adică aceștia continuă să crească mereu, fără a avea o limită maximă. Este vorba de ființe amfibiene, neputându-se determina dacă există două sexe; aceștia sunt mereu descriși ca fiind permanent în compania unei alte specii, aceasta lăsând impresia că este supusă lor. • Al doilea tip Sauroid este reprezentat de cei care nu au coadă, înalți de aproximativ 2 m, cu pielea translucidă, ochi rotunzi care oferă privirii o oarecare rigiditate (din acest motiv îi vom numi "Broaște"), dinți verticali, lungi și subțiri, care amintesc de cei ai balenelor. Pe cap au un fel de coarne mici, care de la depărtare dau impresia unei tunsori "periuță". Totuși, nu este vorba de păr, ci de niște excrescențe cornoase apropiate. Aceste ființe seamănă toate una cu cealaltă, făcând imposibilă identificarea diferențelor, chiar dacă se pot observa diferite diferențe de tip comportamental; au o uniformă asemănătoare cu cea a militarilor naziști din Ultimul Război Mondial. Nici în cazul acestora nu se poate determina dacă există două sexe. Al cincilea(V°) grup de putere Din acesta fac parte ființe de tip insectoid, asemănătoare cu călugărița (din acest motiv o vom numi "Călugăriță"), de culoare verde, având un corp chitinos. Se deplasează mergând pe membrele posterioare. Membrele anterioare sunt ținute în așa fel încât dă impresia că extraterestrul s-ar ruga, ținând mâinile aproape unite; au două degete plus un deget diferit (care pare a fi opozabil). Gura este foarte mică, iar capul, cu niște ochi mari, închiși la culoare, este ținut adesea înclinat într-o parte. Nu se știe cu certitudine dacă mai au și alte membre micuțe între cele inferioare și cele superioare. Mai există o altă rasă de ființe de tipul mamiferelor, despre care chiar trebuie să vorbim în această lucrare, pentru că rezultă că acestea nu sunt clone, ci sclavi (astfel îi definesc răpiții în timpul hipnozelor) care aparțin sauroizilor. Este vorba despre ființe mici (pe care îi vom numi exact "Sclavi"), cu pielea foarte ridată, cu gâtul lung, mușchii care rotesc și înclină capul (echivalentul pentru mușchii noștri sternocleidomastoidieni) sunt foarte evidențiați, gura mică și cu buzele de mărimi diferite (buza superioară este cu mult mai mică decât cea inferioară), cu ochii întunecați și umezi. Degetele de la mâini se pare că sunt cinci la fiecare mână. Craniul, în formă de inimă, este tipic, dezvoltat în mod retrovers, dar prezintă o adâncitură în centrul frunții, care devine tot mai puțin pronunțată înspre partea posterioară a craniului (din acest motiv îi vom numi "Cap în formă de inimă"). Urechile sunt mici și un pic ascuțite în partea de sus.
18

Acești extratereștri se îmbracă cu haine care nu sunt mulate și au aproximativ 1,50 m; de multe ori au fost confundați cu cei "Gri" sau cu alte ființe care poartă pe cap un fel de glugă, numiți "Javas" și care după părerea mea există doar în literatura fantastică. În jurul extratereștrilor descriși până acum apăreau și descrieri ale altor ființe, cu care, după o primă examinare eronată, se părea că răpiții au mai puțin dea face. Locul de onoare este atribuit celor pe care ufologia americană îi numește "Ființe de Lumină", care, după cum vom vedea, sunt cu totul altceva. După aproximativ șaptesprezece ani de trudă am reușit să trasăm un fel de "bestiar cosmic", acum fiind necesar să reconstituim acțiunile membrilor componenți ai acestui bestiar, pentru a înțelege de ce se află ei aici.

AL DOILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În această lucrare nu vor fi descrise contextele și mediile hipnotice care neau permis să ajungem la concluziile expuse și nici nu vor fi oferite explicații tehnice, pentru că ar trebui să scriu câteva cărți. Mă voi limita doar să expun concluziile la care am ajuns în urma investigațiilor. Aceste lucruri fiind spuse, era foarte clar că mamiferele aveau o problemă pe care noi o puteam rezolva - căutau imortalitatea! Fiind convins că imortalitatea ar deveni plictisitoare pe termen lung, sunt conștient că nu toți gândesc la fel ca mine. Dorința extratereștrilor de a nu abandona niciodată această viață și determinarea de care au dat dovadă în a-și urma scopul, m-au lăsat destul de perplex în ceea ce privește gradul lor de maturitate intelectuală, dar am continuat cu cercetările - poate că mă înșelam. În hipnoză, răpiții care intraseră în contact cu aceste ființe susțineau în mod unanim că extratereștrii trăiau "prin intermediul nostru, prin intermediul minții noastre…" În acest tip de răpiți exista o puternică dihotomie cerebrală, pe care un psihiatru de doi bani ar fi interpretat-o foarte ușor ca schizofrenie acută; cu toate acestea, analiza profundă a personalității subiecților arăta că aceștia sunt perfect întregi al minte. Aceștia se simțeau adesea diferiți, de parcă n-ar fi fost de pe această lume, având flash-back-uri în care își aminteau scene din vieți trecute și imagini în care acționau într-un context extraterestru, ca și cum ei însuși ar fi fost extratereștri. A fost imediat clar că în mintea lor exista o zonă de memorie cu acces interzis, în care erau ascunse anumite amintiri care erau niște scene de viață ale
19

unui extraterestru. S-a născut astfel ipoteza că ceea ce rezulta din alte hipnoze era adevărat, adică faptul că extratereștrii utilizau creierul răpiților pe post de spațiu de depozitare pentru amintirile lor (în termeni informatici ar fi un fel de sistem de back-up). Conform unei astfel de ipoteze extratereștrii în cauză caută imortalitatea, pe care în realitate nu o pot dobândi, pentru că, chiar dacă sunt mult mai longevivi decât noi, mor și ei până la urmă. Însă pot să-și salveze amintirile, așezând în creierul unui copil terestru toată experiența de viață (până în acel moment) a unuia dintre ei, care după aceea poate și să moară. Copilul, odată cu trecerea timpului, va deveni adult și din când în când creierul său îi va arăta semne ale celeilalte personalități, creându-le o mulțime de probleme existențiale. Memoria extraterestră oricum rămâne inaccesibilă, dar poate fi accesată doar cu ajutorul unei proceduri-cheie (asemănătoare cu parola unui computer). Înainte de moartea răpitului utilizat pentru back-up, extratereștri se întorc și copiază, dacă este necesar, tot conținutul memoriei sale în creierul unui extraterestru nou-născut. Astfel acesta dispune imediat de memoria predecesorului său, cât și de cea a oaspetelui terestru, devenind astfel una cu el. În acest fel personalitatea sa supraviețuiește, chiar dacă corpul moare, obținându-se astfel un surogat al imortalității. Extraterestrul nou-născut nu trebuie să mai facă experiență luând de la capăt tot drumul de formare, iar în final, ca să dăm un exemplu, un extraterestru (sau mai bine spus personalitatea sa) în vârstă de 30.000 de ani va fi alcătuită din amintirile a șase extratereștri în vârstă de 5.000 de ani fiecare, plus un număr ridicat de memorii terestre utilizate pentru back-up. Rezultatul aplicării ideii abia descrise este o singură personalitate în evoluție, care utilizează succesiv foarte multe corpuri - un fel de pseudoimortalitate care le permite extratereștrilor să-și conserve toate caracteristicile fundamentale ale condiției lor originale. S-a constatat că creierul uman este preferat de extratereștri pe post de spațiu de depozitare pentru memoriile lor. Răpiților chiar li se repetă cu insistență în timpul răpirilor "…creierul vostru este o casă perfectă - mașinăriile se strică, dar creierele umane nu… " Iată deci de înseamnă afirmația "Noi trăim prin intermediul creierului vostru!... " Aplicarea unor șiretlicuri hipnotice a permis găsirea procedurii-cheie pentru accesarea memoriilor ascunse în creierul răpiților, punând astfel la dispoziția noastră un întreg bagaj de informații despre extratereștri, inclusiv despre limba lor. Procedura este verificată și reproductibilă în laborator pe orice răpit.
20

Studiul fonemelor extraterestre este în desfășurare în momentul de față, dar despre asta se va vorbi cu altă ocazie. Descoperirea procedurii-cheie este fără nici un dubiu o descoperire foarte importantă. Pentru a o confirma am decis să verific dacă creierul nostru, comportându-se ca o memorie ce nu poate fi ștearsă (o adevărată ROM - Read Only Memory), în zona de memorie cu acces interzis a unui răpit ar exista și urme ale memoriilor "purtătorilor" (carrier), adică amintiri din viețile celor care "transportaseră" memoria extraterestră în trecut. În creierul răpiților ar trebui să fie memoria unui singur extraterestru, compusă din mai multe fragmente secvențiale, și pe lângă aceasta ar trebui să fie și memoriile tuturor celor de care s-au folosit extratereștrii pentru back-up. Este de prisos să descriem satisfacția pe care ne-a oferit-o confirmarea acestei ipoteze. Munca lui Weiss, psihiatrul american care cu ajutorul hipnozei stimula amintirile vieților trecute, ar trebui deci reinterpretată? Reîncarnarea nu există și este vorba doar niște amintiri care în realitate nu ne aparțin, ci sunt ale unor persoane care au trăit precedent, purtând cu sine povara suplimentară a unei memorii extraterestre? Apoi a devenit clar că lucrurile sunt încă și mai complexe - în realitate, alți extratereștri merg mult mai departe decât back-up-ul memoriei.

AL TREILEA NIVEL DE INTERFERNȚĂ EXTRATERESTRĂ

În răpiții pe care i-am examinat am găsit memorii extraterestre aparținând Sauroizilor sau Insectoizilor. De ce oare? Creierul unei reptile sau a unei insecte este compatibil cu cel uman? Probabil că răspunsul corect este următorul: O memorie extraterestră Insectoidă s-a exprimat în hipnoză astfel: "Creierul vostru este mai mare decât al nostru, dar noi îl folosim pe tot. Spațiul pe care voi nu-l utilizați este utilizat de noi. Dinadins v-am creat așa și în ADN-ul vostru există fie ADN-ul nostru, fie cel al Sauroizilor. Din acest motiv suntem destul de compatibili." Însă în hipnoză regresivă ieșeau la iveală, atât în mediu sauroid, cât și în cel insectoid, relatări care aveau cu totul altă greutate. La început m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă răpitul utilizat pentru back-up ar fi suferit un accident și ar fi murit pe loc - extratereștrii ar fi pierdut mii de ani de informații și odată cu acestea ar fi pierdut și pe unul dintre ei. Nu-și puteau permite așa ceva!
21

Noi ce am fi făcut în locul lor? Ceea ce ar fi fost evident de făcut - o copie a creierului răpitului. Totuși, pentru a-l conserva cu o eficiență ridicată, ar fi trebuit să copiem tot corpul. Corpul nu are o utilitate prea mare, dar este necesar pentru a ține viu creierul, care în interior conține prețiosul conținut de informații despre viața extraterestră. În timpul hipnozelor regresive apărea uneori descrierea "camerei de rezonanță", a "camerei matrioșcelor", a "camerei cu cilindru metalic", toate acestea fiind descrieri ale diferiților răpiți, adoptate pentru a descrie aceeași situație, adică faptul că sunt introduși într-un cilindru metalic din care, prin intermediul unui hublou lateral, puteau asista la formarea în timp real a unui corp identic cu al lor, într-un alt cilindru vertical și transparent, poziționat în aceeași cameră - o adevărată "fotocopie" a răpitului, care conține și toate informațiile conținute în creierul său. Persoana în cauză, în fața unei asemenea imagini, își pierdea propria identitate, suferind apoi crize psihice destul de greu de suportat. Părea evident că unul dintre cele două corpuri era conservat de către extratereștri "în frigider" am putea spune, la loc sigur și reprezenta back-up-ul de rezervă, pe când celălalt era readus în habitatul său natural. Toate aceste operațiuni erau efectuate într-un mediu subteran terestru, în prezența unor militari, și aceștia tereștri! (răspunsurile pe care le am eu la dispoziție despre motivele pentru care se întâmplă asta sunt cu totul exhaustive, dar nu este cazul să le discutăm în această lucrare). În această etapă a cercetărilor întrebarea cea mai importantă era următoarea: "Dar ce aduc înapoi, copia sau originalul?" Noi am fi ținut originalul. Dar extratereștri? Memoriile copiei și ale originalului bineînțeles că erau identice și nu exista o modalitate de a găsi o diferență care să poată arăta care ar putea fi soluția la această problemă. Dar se părea că extratereștrii aveau un punct slab în ceea ce privește procedura - cilindrul în care îl introduceau pe sărmanul nefericit era (conform primelor descrieri) orizontal, pe când cel în care se forma copia era vertical, deci, dacă răpitul aflat în hipnoză își amintea că a ieșit din același cilindru în care a intrat, era originalul; dacă își amintea că a ieșit din cilindrul vertical, era vorba despre copie. Răpitul părea că-și amintește că a ieșit din cilindrul în care nu intrase, deci dădea impresia că este o copie! Dar aceasta era o greșeală! De fapt, am descoperit că existau patru camere cu cilindri, fiecare având un scop precis, dar în hipnoză anumite amintiri se confundau și se amestecau; vom vedea în continuare din ce cauză. În realitate se întorcea mereu originalul, după cum au demonstrat hipnozele mai profunde de mai târziu.
22

AL PATRULEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

În timpul etapei de copiere a corpului răpitului, practicată de extratereștri, se întâmpla ceva foarte ciudat. Răpitul descria o senzație - un fel de vibrație care îi străbătea tot corpul; în cilindrul metalic era foarte multă lumină, iar apoi ceva se desprindea și vibra în aer. Apoi răpitul descria scena de sus și vedea ambii cilindri, pe cel metalic și altul transparent, dar ambii în poziție verticală, în primul aflându-se originalul iar în al doilea aflându-se altceva. Ce era această a treia poziționare vizuală? La prima vedere acest lucru părea imposibil, chiar și fără să intru în detalii inutile despre caracterul verosimil și autenticitatea tehnicilor hipnotice, atunci când acestea sunt aplicate cu măiestrie. De aici nevoia de a dezvolta un set de întrebări de control, pentru a înțelege cine răspundea în realitate: • Extraterestrul cu memoria sa? • Copia? • Originalul? • Una dintre memoriile "transportatorilor"? Setul de întrebări era compus din întrebări foarte simple, de tipul: Cum te numești? Câți ani ai? Ce zi este astăzi? Privește-ți mâinile și descrie-le! Dar răspunsurile erau terifiante! Întrebare:"Privești în jos?" Răspuns:"…Nu." Întrebare:"Atunci cum poți vedea ce se întâmplă jos?" Răspuns:"…Nu privesc în jos. Privesc peste tot în același timp…" Întrebare:"Privește-ți mâinile!" Răspuns:"…Nu am corp" (perplexitate) Întrebare:"Cum te numești?"
23

Răspuns:"…Noi nu avem nume…" Întrebare:"Câți ani ai?" Răspuns:"…Ce înseamnă asta?... " Întrebare:"De cât timp exiști?" Răspuns:"…Dintotdeauna…" Astfel, ieșea la iveală existența unor ființe care se defineau ca fiind "matrice de puncte de lumină", care trăiau "între un timp și altul" și care se autodefineau cu termenul de "Suflet" al ființelor umane! Acel lucru pe care, dacă îl ai, îți conferă VIAȚA ETERNĂ! Exact acel lucru pe care îl căutau extratereștrii…Acum totul era clar. Analiza atentă a acestor evenimente mă făcea să înțeleg, pe parcursul unui an de zile, că extratereștrii încercau să captureze matricea noastră de puncte de lumină și încercau să o utilizeze pentru scopurile lor. TERIBIL! Dar, cel puțin, după o primă analiză, din fericire, se părea că aceștia nu reușiseră să facă asta "în mod stabil" sau "pentru o perioadă lungă de timp" din cauza unei incompatibilități de tip bioenergetic între ei și Sufletul nostru. Sufletul era perfect conștient de aceste tentative și nu-i plăcea deloc această situație, dar nu putea, sau nu vroia să facă ceva pentru a-i opri. Apărea în hipnoză descrierea unor câmpuri de forță ciudate, care transportau Sufletul în corpul unui extraterestru, dar uniunea dura foarte puțin, apoi se producea dezlipirea totală și ireversibilă, urmată de frustrarea relativă a extraterestrului, care nu reușise, încă o dată, să se lege permanent la matricea de puncte de lumină, devenind astfel una cu aceasta. În ADN-ul nostru există ceva ce ne face compatibili cu Sufletul nostru, așa cum afirmă mințile extraterestre introduse în creierele răpiților pe care le-am interogat în acest scop. Până la urmă este vorba doar de a cere minților extraterestre, activate cu ajutorul parolei potrivite (password), conținutul memoriei lor. E ca și cum ai privi, fără să te faci văzut, cărțile secrete ale extratereștrilor. Compatibilitatea ADN-ului nostru cu Sufletul clarifică de ce extratereștri încearcă prin experimente genetice să utilizeze ADN-ul nostru - este evident că încearcă să-și modifice ADN-ul lor, pentru a-l face asemănător cu al nostru, adică compatibil cu acel lucru care de obicei este numit "Suflet". Sufletul, interogat despre cum stau lucrurile, afirma foarte clar: răpiții, pe lângă alte premise, au Sufletul, pe care alte ființe umane nu-l au. În plus, nu toate ființele umane au "acel lucru", ci doar o mică parte dintre aceștia! (circa 20 - 25%)
24

Până la urmă se descoperea că Sufletul, odată extras din original, nefiind compatibil cu corpul extratereștrilor, era introdus pentru câteva secunde în copia răpitului, care se afla în cilindrul vertical, ca apoi să fie iar reintrodus în corpul original, unicul cu care este cu adevărat compatibil pentru o perioadă lungă de timp. Așadar, răpitul nu era lipsit decât pentru câteva clipe, și din când în când, de esența sa sufletească. "Sufletul nu se poate copia." spun matricele de puncte de lumină interogate de mine în hipnoză. "Extratereștrii știu asta și încearcă să le folosească pe ale voastre, dar trebuie să-și modifice ADN-ul dacă vor să le lege pentru totdeauna de corpurile lor. " Din acest motiv extratereștrii fac experimente genetice pe rasa umană - doar pentru a crea o rasă "punte" între ei și noi, o rasă care aibă acea parte de AND capabilă să se lege de Sufletul uman. Atunci și numai atunci vor putea smulge Sufletele locuitorilor acestei planete, și poate și a altor planete, punând astfel mâna pe ele pentru totdeauna. Acesta este adevăratul plan al extratereștrilor. Toți răpiții spuneau aceleași lucruri, identice, fără nicio excepție! Acum putem să le spunem și lor adevărul (răpiților n.t). Iată care era secretul Copacului Vieții din Cabala ebraică, a construirii copiei faraonilor egipteni, a lui Kundalini indiană și a căutării așa-zisului Graal, idee preluată de mai multe secte, mai mult sau mai puțin secrete. Totul devenea foarte simplu – ceva din interiorul ADN-ului nostru era reședința vieții eterne, iar extratereștrii, dornici să ajungă la ea, o căutau în noi, iar noi nici măcar nu știam că așa ceva poate să existe. Copacul Vieții din miticul Paradis Terestru, simbolizat de multe hieroglife din lanurile de grâu englezești - iată ce căutau extratereștrii în unii (doar unii) dintre noi!

AL CINCILEA NIVEL DE INTERFERENȚĂ EXTRATERESTRĂ

Dar încă lipsea o za din lanț - egiptenii antici chiar descriau existența Corpului fizic, a Minții și a Sufletului, dar și pe cea a Spiritului. Nu se știa despre ce este vorba. Pentru a scurta povestea, evitând complicații inutile în această lucrare: din mințile răpiților ieșeau la iveală în hipnoză urme de amintiri ale unor vieți trecute aparținând unor ființe extraterestre cu totul diferite de noi - Ființele de lumină - cu
25

totul diferite de noi, ființe care, chiar dacă sunt foarte longevive, sunt mortale, pentru că, din câte am aflat, din toată creația, doar Creatorul și o parte din ființele umane au Suflet. Aceste Ființe de Lumină probabil că sunt cele pe care cultura noastră mitologică le definește ca fiind "spirite imortale" și care i-ar controla pe extratereștrii responsabili cu fenomenul de răpiri extraterestre, care, la rândul lor, i-ar controla pe cyborgii Gri, care ar controla întreaga umanitate. Ființele de Lumină erau structurate în mod asemănător cu ceea ce noi am numi "Spirit" , care, după cum vom vedea în continuare, se diferențiază substanțial de ceea ce eu definesc ca fiind Suflet. Reiese de aici că există diferite tipuri de ființe umane: 1. Corp cu Minte 2. Corp cu Minte și Suflet 3. Corp cu Minte și Spirit, fără Suflet 4. Corp cu Minte, Spirit și Suflet. Devin astfel comprehensibile diferitele fenomene pe care Biserica le descrie ca fiind "posesiuni demonice", care ar avea loc atunci când o persoană nu acceptă prezența, în interiorul său, a unei "Ființe de Lumină" - un parazit negativ. Poate că aveam de-a face cu entități mai pozitive, care trăiesc în simbioză cu Sufletul proprietarului? Sau poate că Ființa de Lumină preferea să staționeze în corpurile persoanelor dotate cu Suflet pentru că astfel putea să exploateze "energia" Sufletului pentru a nu îmbătrâni, având în vedere că matricea de puncte de lumină era lipsită de dimensiune temporală și din acest motiv fiind eternă? Da! Chiar așa era! Toate aceste ființe vor Sufletul, pentru că sunt toate muritoare și vin să-l caute în unicul loc din Univers unde, după câte se pare acesta există. Aveam o cheie de lectură clară, care dădea impresia că explică tot și asta se întâmpla pentru prima dată în istoria cercetării acestor fenomene. Această explicație avea calitatea de a pune de acord fizica, metafizica, ezoterismul și istoria planetei noastre.

CAMERE ȘI CILINDRI

La începutul investigației am fost condus de multe ori pe drumuri greșite, pentru că răpiții introduși în hipnoză profundă își aminteau mereu o cameră cu cilindri, în care erau manipulate ființe umane. Confuzia lua naștere din faptul că cel
26

hipnotizat uneori tindea să lege amintiri care nu mereu erau succesive, doar pentru că anumite componente ale amintirii aveau lucruri în comun. De exemplu, dacă un răpit este dus o dată într-o cameră cu doi cilindri verticali și altă dată suferă o răpire în care este dus într-o cameră cu un cilindru vertical și unul orizontal, este posibil ca cele două amintiri să se amestece, creând astfel confuzie și limitând posibilitatea de a reconstrui evenimentul în complexitatea sa spațio-temporală. Am reușit să rezolvăm această problemă doar datorită numărului ridicat de mărturii, care ne-au permis să corectăm și să înțelegem anumite aspecte nefuncționale (nefuncționale doar în aparență) a trăirilor readuse la viață în hipnoză. Camerele Nivelul actual de informații pe care le deținem ne permite să afirmăm că există patru camere cu cilindri, diferite din punct de vedere al formei și materialelor utilizate, care sunt utilizate la efectuarea a patru operațiuni diferite. 1. Camera cu doi cilindri verticali transparenți și alăturați. Acești cilindri sunt conectați în partea de sus printr-un fel de tuburi. Aceasta este camera de formare a copiei răpitului. Într-un cilindru vertical și transparent este introdus originalul, pe când în al doilea cilindru este conținut un material fără formă. La sfârșitul procedurii și în al doilea cilindru există o ființă umană, identică cu prima, dar fără inele, piercinguri și alte detalii neorganice, care se pare că nu sunt copiate. În acest context, Conștiința originalului trece în cilindrul copiei, în care staționează pentru câteva secunde. Apoi se întoarce în cilindrul în care se află originalul. 2. Camera cu diferite perechi de cilindri, unul transparent vertical, iar celălalt metalic și orizontal. În acest ultim cilindru se intră printr-o parte, ca întrun aparat pentru TAC (Tomografie Axială Computerizată). Cei doi cilindri sunt poziționați unul lângă altul. Răpitul (originalul) este introdus în cilindrul orizontal, pe când în cel vertical se află un extraterestru, tipologia acestuia variind - de la Sauroid la Orange, etc. Aparatul folosește la transportarea memoriei extraterestrului în creierul răpitului. În realitate, cei care sunt copiați și transportați în creierul răpitului sunt Spiritul și Mintea extraterestrului, pe când Corpul extraterestrului rămâne gol în cilindrul său. Un detaliu interesant este acela că cei doi cilindri sunt fixați pe sol și par să fie conectați unul cu celălalt prin intermediul unor tuburi care trec pe sub podea. De fapt, în această cameră este creată în Mintea răpitului MEA, adică Memoria Extraterestră Activă, care va fi descrisă în continuare. 3. Camera cu niște perechi de cilindri dispuși ca în camera precedentă. În acest caz cilindri verticali sunt pe roți și pot fi transportați și în altă parte. În
27

cilindrul vertical se intră mereu prin partea de sus, iar în cel orizontal și transparent (numit uneori și "cadă") se intră prin glisare orizontală, ca și cum ar fi un sertar lung. Cel care se află în cilindru, atât în cel vertical cât și în cel orizontal, este scufundat într-un lichid cu niște caracteristici electrice foarte particulare. Cineva l-a descris ca fiind un fel de lichid superconductor, format din milioane de contacte electrice. Cilindrul orizontal conține întotdeauna răpitul original, pe când în cel vertical se află copia. Copia este prelevată dintr-un fel de "arhivă a copiilor" și este adusă în cameră împingând cilindrul cu roți în care se află. Această cameră este camera back-up-ului (BU) memoriei copiei, dar și cea în care Sufletul este scos din original, împreună cu Mintea și Spiritul răpitului, fiind apoi introduse în copie (care se află în cilindrul vertical) pentru a-i reanima potențialul. Este vorba despre un fel de descărcare de curent electric, care încarcă "bateriile" copiei, care astfel poate trăi pentru o perioadă lungă de timp, fără să se dezintegreze. 4. Camera cu doi cilindri verticali, făcuți din materiale diferite. În primul cilindru, mai mic și transparent, este introdus un exemplar dintr-o specie extraterestră, în timp ce în al doilea cilindru, mai masiv și făcut dintr-un material care nu este transparent, de culoare neagră și cu caracteristici metalice, este introdus printr-o deschidere laterală un răpit în versiune originală. Acest ultim cilindru masiv este înconjurat de fum alb, ceea ce amintește despre răcirea cu heliu lichid. Răpitul, odată introdus în cilindrul opac, începe să perceapă o puternică presiune în plexul solar, concomitent cu o puternică senzație de vibrație în tot corpul, și aceasta pornind din plexul solar. Este vorba despre un efect datorat rotației rapide a pereților cilindrului metalic, rotație care își mărește viteza în timp, până ajunge la punctul maxim. Răpiții își amintesc că mașinăria produce un zgomot foarte puternic. Odată atinsă viteza (frecvența ) corectă, Sufletul răpitului se desprinde singur și este direcționat în celălalt cilindru, unde se află extraterestrul, printr-o metodă încă neidentificată (câmp de forțe?). Sufletul intră astfel singur în corpul extraterestrului, fără Minte și Spirit, și îl regenerează pe acesta, oferindu-i posibilitatea să trăiască mai mult timp. La sfârșitul operațiunii, care în realitate durează foarte puțin, Sufletul se întoarce în răpit, cilindrul său oprindu-se încet din rotire. Apoi răpitul este extras din cilindru, acesta fiind foarte confuz și aflându-se într-o stare de oboseală extremă. 5. Mai există și o a cincea cameră cu cilindri, numită nursery , unde se află ființe vii mici, antropomorfe, care își completează ciclul de gestație odată ieșiți din uterul purtătoarei terestre după o perioadă de gestație de circa trei luni. Această cameră este caracterizată de prezența multor cilindri, în interiorul cărora extratereștrii de diferite tipuri sunt grupați și selecționați. Și lichidul în care se află are o culoare diferită, în funcție de tipul de extraterestru care se află în interior. Acești cilindri nu sunt verticali, ci ușor înclinați într-o parte și cu mult mai mici
28

decât cele în care se află adulții. Corpurile din interiorul cilindrilor sunt legate cu niște fire subțiri, sonde sau alte lucruri care ajută la monitorizare. A ieșit la iveală faptul că femeile terestre sunt utilizate ca mame-surogat pentru un ovul extraterestru, care le este implantat și care după trei luni de gestație este transferat, pentru dezvoltarea sa finală, într-un uter artificial - cilindrul înclinat. Recent, un medic englez a afirmat că a realizat un cilindru asemănător pentru scopuri asemănătoare - cine știe de unde i-a venit această idee?

Cilindri Pe parcursul studiului fenomenelor de abduction am primit multe descrieri despre locații de tip tehnologic, unde extratereștrii, uneori singuri, uneori însoțiți de militari tereștri, îi conduceau pe răpiți. În acele locații se întâmplau lucruri ciudate, care la început nici nu puteau fi descrise, pentru că răpiții raportau în mod foarte confuz detaliile acestor locații. Bineînțeles, exista un motiv pentru această confuzie, ba chiar mai multe motive îl determinau pe răpit să ofere o descriere foarte confuză a acestor medii. Primul motiv era faptul că răpitul, de obicei, era introdus în locație într-o stare de percepție puternic alterată, ca și cum ar fi fost drogat. În hipnoză, răpitul descria lucrurile cum le percepuse, adică în mod distorsionat.

29

O altă cauză pentru alterarea puternică a amintirilor era segmentarea (chunking) amintirilor în sine. Chunking este un termen împrumutat din Programarea Neurolingvistică și înseamnă tăietură netedă. Uneori, răpitul tăia brusc "pelicula" care conținea amintirea unei trăiri și o lipea la altă bucată de "peliculă" care conținea o amintire asemănătoare a trăirii, care aparținea unui episod diferit, dar caracterizat de evenimente asemănătoare sau chiar identice. Odată unite cele două porțiuni (quenching) într-o amintire finală unică, anumite detalii rezultau a fi identice înainte și după "lipire", pe când altele erau caracterizate doar de porțiunea care aparținea alteia - două experiențe similare pentru un singur film de amintiri. Din reconstituirile hipnotice rezulta foarte clar că răpitul ajungea de mai multe ori pe parcursul vieții sale în așa-numita "cameră cu cilindri", aceasta fiind descrisă în mod confuz și din această cauză. Apoi existau diferite camere cu cilindri, în care răpitul era supus unor proceduri diferite, și acesta fiind o motivație în plus pentru imensa confuzie. Mai exista încă un motiv serios ce-l determina pe răpit să vadă mediul ambient diferit de cum era în realitate, în realitate existând trei puncte de vedere asupra locației: unul corespunzând descrierii datorate percepției normale, altul produs de caracteristicile pe care le avea Sufletul când era desprins de corp, iar al treilea aparținea extraterestrului în corpul cărui era introdus Sufletul pentru a-l regenera. Exista chiar și un al patrulea punct de vedere - cel al copiei răpitului, poziționată în mod diferit față de ceilalți trei subiecți. Memoria răpitului
30

înmagazina simultan date relative, provenite din mai multe puncte de vedere, toate caracterizate de o percepție diferită a realității. Sufletul descria lucrurile de sus, în timp ce răpitul se afla în interiorul unui cilindru sau în afara lui, în altul aflându-se copia sau un extraterestru care aștepta regenerarea sau back-up-ul memoriei sale. Trebuie precizat că extraterestrul are un aparat vizual diferit de al nostru și vede lucrurile în mod diferit, prin culori care sunt diferite de cele cu care suntem noi obișnuiți. Iar unii extratereștri, cum ar fi Insectoizii, au un aparat vizual care se pare că funcționează ca un detector de raze ultraviolete sau raze X în culori. Uneori subiectul vede camera în galben și negru, ca și cum n-ar putea percepe culoarea roșie sau albastru-violet. Acest lucru ne face să ne gândim la o vedere monocromatică (asta este valabil pentru Călugăriță). Uneori mediul înconjurător este descris utilizând doar tonuri de gri (vedere în alb și negru). Însă se pare că amintirea în alb-negru poate fi produsă de izolarea, în timpul activării amintirii, a acelei părți din creier care este predispusă la emotivitate, ceea ce împiedică și percepția culorilor. Uneori răpitul descrie fără emotivitate scene teribile, văzute în timpul răpirii, dar noi știm că asta nu este posibil în ceea ce privește o experiență care a fost trăită în mod real - poți descrie fără emoții doar experiențe care nu s -au întâmplat în mod real. De fapt, sunt prezente alte canale cenestezice care atestă realitatea experienței, deci, lipsa de culoare în anumite scene poate fi imputată unui tip de manipulare pe care extraterestrul o produce în scoarța cerebrală a răpitului, pentru a-l determina să trăiască experiența fără stres - în practică, extraterestrul "desprinde contactele", decerebrând local răpitul. Dacă decerebrarea nu este totală, dar implică zona creierului responsabilă de percepția culorilor, rezultatul va fi vederea în alb-negru. Aceste cazuri sunt destul de rare, dar oricum este interesant pentru a explica capacitatea anormală de percepție a răpitului și pentru a putea teoretiza o motivație de tip fiziologic. Decerebrarea se pare că nu este provocată din dorința extraterestrului de a nu provoca suferință răpitului, ci din necesitatea de a evita ca organismul său să sufere traume neurovegetative care să-i determine să secrete endorfine capabile să blocheze îndeplinirea scopurilor răpirii. Răpitul, speriat, dar mai ales înfuriat în prima fază a răpirii, ar tinde să nu urmeze ordinele mentale ale extratereștrilor. Deci, cum se poate obține o descriere suficient de exactă a "camerelor cu cilindri"? Foarte simplu! Era suficient să pui două sute de persoane diferite să-ț i povestească acest lucru, luând în calcul doar detaliile identice. Este vorba de a aplica pe amintirilor răpiților o tehnică de ștergere a zgomotelor utilizată în telecomunicații. Fiecare amintire reprezintă o măsură (eșantion) și toate măsurile efectuate sunt suprapuse între ele, întărindu-le pe cele identice și atenuându-le pe cele diferite. Astfel, după ani de muncă, devenea posibil să se producă o imagine cât de cât fiabilă a unei prime "camere cu cilindri". După cum s-a văzut, camerele cu cilindri sunt patru și toate sunt diferite una față de alta, dar două sunt învecinate.
31

Iată cum sunt văzute de sus:

Imaginile "camerelor cu cilindri" au fost obținute utilizând o planimetrie de bază, desenată de un răpit care este de profesie geometrist, fiind obișnuit să facă planmetrii fiabile chiar și în urma unei simplei observări a unor ambiente. Confruntând descrierile sale cu cele ale altor răpiți a fost posibil să se reconstituie parțial și decorurile. În mod sigur culorile unor materiale nu sunt exacte și nu au fost reproduse cu gradul de reflexie corect, iar pe lângă asta există incertitudini și asupra altor detalii, dar aceste imagini îi ajută pe răpiți să facă reconstituiri mai adecvate.

32

Prima "cameră cu cilindri"

Va fi numită "prima cameră cu cilindri" cea în care se intră prima dată. În ea există doi cilindri din material transparent, poziționați vertical pe dreapta a celui care intră în cameră, în fața unei mese metalice cu suprafața aspră. Masa ar putea fi și un recipient orizontal, așezat în fața celor două cilindre verticale (acest detaliu nu este încă foarte clar). Pe stânga celui care intră în cameră este o "zonă - computer", sau ceva care seamănă cu nișe computere. Mai este și o piesă de mobilier care seamănă cu un dulap pentru documente și un scaun. Pereții par a fi făcuți din ciment armat. Se pot face imediat anumite aprecieri: a) Dacă există un scaun, înseamnă că este și un umanoid care stă așezat pe el. b) Ideea de a poziționa scaunul în zona-computer este corectă și confirmă prezența unor mașinării care trebuie monitorizate de către un operator umanoid. c) Prezența a doi cilindri verticali este descrisă în timpul efectuării copiei răpitului și din descrieri reiese că prima dată este făcută copia și abia apoi se detașează Sufletul, în a doua cameră și utilizând un aparat diferit. d) Prezența pereților de ciment armat indică că această cameră nu se află într-o mașină zburătoare (OZN), ci probabil că se află într-o instalație subterană, așa cum afirmă în mod unanim răpiții.

33

"Zona-computer" din prima "cameră cu cilindri"

Din câte se pare, "zona-computer" conține consolele de comandă pentru operațiunile care se desfășoară în interiorul celor doi cilindri. În reconstituire lipsesc detaliile de care încă nu suntem siguri, cum ar fi prezența probabilă a două tuburi groase, care pornesc din capacele cilindrilor și se termină în zidul din ciment armat. Cum intri, în dreapta, pe peretele perpendicular pe cel unde sunt cilindrii transparenți, există niște ferestre negre și ciudate, triunghiulare, cu marginile rotunjite, despre care nu se știe ce sunt în realitate. Cei doi cilindri transparenți sunt plini cu un lichid albăstrui/ galben-verde (poate este vorba de fenomene de irizare sau de percepția diferită de care se vorbea mai devreme).

34

În Interiorul celor doi cilindri sunt două ființe, care par a fi originalul și copia sa.

Se pare că originalul este introdus în cilindrul care se află mai aproape de colțul dintre pereți.
35

Apoi, se pare că în acești cilindri, plini cu un lichid gelatinos și rece, în care se poate respira, trebuie să fii introdus prin partea de sus - introducerea răpitului în cilindru îi revine unui extraterestru sauroid. Masa metalică ar putea fi "cada" (unii o numesc "sicriu") în care este introdus originalul când trebuie să se efectueze back-up-ul memoriilor și când Sufletul răpitului este transferat pentru o clipă în interiorul copiei sale, cu scopul de a o readuce la viață. Este vorba despre o structură care din exterior pare a avea o formă de paralelipiped și care se deschide într-o parte; în interior este același lichid ciudat.

Din prima cameră se intră într-o a doua cameră, caracterizată de prezența unei mese mari, numită "de conferințe". În reconstituire au fost introduse scaunele, dar în descrierea originală acestea nu existau. Pasajul care unește cele două camere este mare și nu are ușă. A doua cameră e împărțită în două părți, separate de un pasaj care le pune în legătură - în practică este ca și cum ar fi trei camere. În a treia cameră se observă că este un al doilea cilindru, mult mai gros decât cele care sunt în prima cameră. Acel cilindru are o deschizătură prin care este introdus răpitul, care a fost deja "copiat".Uneori se afirmă că în jurul acestui cilindru este un fel de ceață și credem că aceasta poate fi generată de prezența unui gaz lichid foarte rece, cum ar fi heliu sau azot.

36

Răpitul este introdus în cilindrul translucid și, după ce deschizătura a fost închisă, acesta se trezește în întuneric total. El nu știe ce se întâmplă, dar simte o vibrație foarte puternică. Pereții cilindrului încep să se rotească (doar partea interioară), până ce, gradual, se atinge o anumită viteză. În acest punct vibrația devine și mai puternică iar răpitul simte o mare presiune în plexul solar. În acel moment Sufletul se desprinde, ajungând în celălalt cilindru, care este asemănător cu cele poziționate la intrarea în prima cameră, în interiorul căruia de această dată se află un extraterestru care trebuie regenerat.

În camera din mijloc se află consola de comandă.

37

Pe pereții, de-o parte și de alta a aparatului care compune marele cilindru se pot observa diferite cabine goale, care amintesc de cele care sunt utilizate pentru buteliile cu gaz sub presiune. În aceste cabine nu este nimic, pentru că, atunci când vine timpul, în acestea sunt așezați cilindri pe roți, care bineînțeles că sunt conservați în altă parte, conținând extratereștri care trebuie regenerați. Și în acest caz se pot face anumite observații interesante: a) Este logic ca aceste cabine să fie goale și să se vorbească despre cilindri pe roți. b) Este logic ca dimensiunile pasajelor dintre prima locație și a doua, dintre a doua și a treia să fie largi, pentru a permite trecerea cilindrilor pe roți, cum este la fel de logic să considerăm că prima ușă de acces este destul de largă. c) Este logic să admitem că, dacă marele cilindru conține și un fel de magnet mare super-conductor, acesta trebuie să fie răcit cu heliu lichid pentru a putea funcționa corect, la fel ca un aparat RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară). d) Este logic ca marele cilindru să se rotească pe axa sa, pentru a sincroniza câmpul magnetic, așa cum se întâmplă cu aparatele RMN sau RES (Rezonanță electronică de spin / Electron Proton Resonance). e) Este logic ca răpitului să-i fie frig în cilindru, un frig foarte intens, care în timpul hipnozei îl face să tremure în timp ce retrăiește această amintire. Toate acestea nu fac altceva decât să confirme ipotezele Teoriei Super Spinului, care descrie cum este posibil ca Sufletul să fie desprins de corpul uman doar dacă se rotesc în fază axa Conștiinței și a Spațiului aparținând Sufletului, în corespondență cu axele Minții subiectului răpit, dar acest aspect va fi examinat în profunzime mai târziu.

TIPURI DE EXTRATEREȘTRI

Principalele tipologii extraterestre descrise în mediul hipnotic de către răpiți sunt prezentate în tabelul comparativ de mai jos. Se poate observa că unele dintre acestea nu sunt amintite de răpiți cu o frecvență foarte mare - este vorba de extratereștri care sunt descriși rareori și care nu vor fi analizați profund în acest context, pentru că aceștia nu se află în contact direct cu răpiții. Uneori aceștia sunt descriși ca fiind "departe de aici, nefiind rezidenți ai planetei noastre", cu toate acestea, uneori sunt văzuți printr-un fel de ecran tv iar alteori aparțin de amintirile și informațiile memoriilor extraterestre care sunt investigate în hipnoză, la fel cum se procedează în mod normal și cu mintea umană.
38

De exemplu, observați cât de ciudat se suprapune cazul lui Carl Higdon, din 1974, cu reconstituirea făcută de un răpit extraterestrului Monoclu, care în tebel corespunde extraterestrului de tip egiptean (Zeul Horus), descris pe primul rând.
PRINCIPALELE TIPOLOGII ALE CĂROR DESCRIERI APAR ÎN HIPNOZĂ

Nume
Monoclu Proveniență: necunoscută

Culoare Piele
Piele zbârcită, de culoare galbenmăslinie

Ochi
Un singur ochi, foarte luminos, proeminent, care iese din craniu, cu gene dese

Înălțime
4m

Degete
La mâini are 3 degete, plus unul opozabil, asemănătoare cu ghearele păsărilor

Craniu
Chel și rotund. Are o excrescență cărnoasă sub bărbie (doar la masculi), care seamănă cu barba faraonilor egipteni.

Note
Are niște omoplați foarte pronunțați, care seamănă cu niște aripi strânse. Se pare că poate levita.

39

Agarthiani? Proveniență: Marte înainte de distrugere Sauroid Proveniență: Orion

Pielea de culoare maro-măslinie

Pupile verticale

mai mult de 4m, poate 6m

6 degete

Bombat înspre spate, în sus, frunte înaltă, fără păr

Mandibulă pronunțată și dură, lărgimea feței este mai mică decât lungimea craniului. Sub ochi are niște pomeți foarte pronunțați, ca la șopârlă. În zona unde țesuturile sunt moi se vede cum curge limfa pe sub piele, limfa având culoarea roșu-închis sau roșu-aprins.

Pielea zbârcită, ca a unui bătrân, se pare că are și solzi. Pielea pare umedă, exact ca a unui amfibian.

Pupile verticale, culoarea se schimbă de la galben-verde la roșu în funcție de starea de spirit. Are un fel de pleoapă (membrană nictitantă) care pornește din interiorul ochiului înspre exterior

Minim 2.80 m

5 degete plus un ciot chitinos. Degetele sunt palmate.

Prezintă 3 expansiuni cornoase, dintre care cea centrală merge de-a lungul coloanei vertebrale, ieșind în evidență, de tip sauroid și terminându-se întro coadă lungă și groasă.

Călugărița Proveniență: ACO 117

Verde-maronie

Ochi închiși la culoare, alungiți spre spate în sus, foarte mari

De la 2 la 4 , în funcția de poziția în care stă - ridicat sau pe vine.

3 degete , cu care pot ține ceva pe membrul superior

Aproape triunghiular, ca al Călugăriței.

Membrele inferioare tind să stea pe vine, dar "genunchiul" pare să nu depășească înălțimea spatelui. Membrele superioare sunt ținute în poziție de "rugăciune". sinusuri frontale pronunțate,sept nazal aproape inexistent, cu două găuri mititele. Buze subțiri.

Orange Proveniență: Taur sau Sirius

Maronie-măslinie

Pupilă verticală

2m -2,20 m în funcție de sex. Sunt îmbrăcați în uniforme albastre și poartă bocanci militari. 2.40 m. Sunt îmbrăcați întro cămașă albă și mare, care nu este mulată. La gât poartă un medalion cu simboluri triunghiulare. Asemănătoare cu cea a unei ființe umane obișnuite

5 degete lungi și osoase

alungit spre spate și mai strâmt decât al nostru, dând impresia că este mai strivit în părțile laterale

Nordic, cu baze în Pleiade (fiin ță originară din altă dimensiune, care se află în spate la a noastră )

Piele deschisă la culoare, apropiată de culoarea perlei. Corpul care este vizibil este construit cu ajutorul unei mașinării și în realitate este un recipient Sunt reptiloide antropomorfe, dotate cu o coadă micuță. Pielea este formată din solzi irizate.

Pupilă verticală

6 degete. Lungime degetelor de la mâini nu este diferențiată ca la oameni.

Asemănător cu al nostru

Păr alb, lung și rar, care pornește din partea de sus a frunții. Corpurile lor sunt artificiale și sunt construite cu ajutorul unei mașinării. Din această cauză toți arată identic. Nu au nicio legătură cu Sauroizii, cu care se dușmănesc.

Lăcusta Proveniență: Shaula (Constelația Scorpionului), pe care ei o numesc Berion

Pupilă verticală

Cinci degete ca ale noastre, dar degetul mare în formă de gheară. Mâini palmate.

De tip reptiloid, dotat cu anumite excrescențe osoase care formează un fel de șiruri pe brațe și pe craniu

40

Ființa de Lumină Proveniență: necunoscută

Culoarea acestei ființe este luminoasă, asemenea luminii. Își ia diferite culori, de la roșu la galbe, și este descrisă ca fiind irizată. Piele albă, transparentă, umedă.

Nu sunt vizibili în masa de lumină

În general sunt mici de statură

Nu se distinge.

Forma nu se poate deosebi în lumină.

Ființe dotate cu Minte și Spirit, fără Suflet.

Amfibian (Broască)

Pupile deschise la culoare, ochi mari și rotunzi.

2,40 m ,bine făcut.

3 degete la mână. Buricele degetelor sunt ca ale broaștelor, îngroșate spre vârf. Mâini palmate. 5 degete (?)

Craniu pătrat. În loc de păr are niște tuburi mici, care arătă precum o perie. Gât gros, aproape inexistent.

Nu se deosebesc între ei, ca și când ar fi clone. Uniformă de culoare albă, care amintește de uniforma germane SS. Este îmbrăcat într-o cămașă lungă și are o barbă destul de deasă, ca cea ale unor divinități din Mesopotamia.

Ceilalți

Piele albă, dar cu părul alb în loc de blond.

Ochii sunt atât de deschiși la culoare, că par albi. Pupila pare a fi rotundă, chiar dacă nu se înțelege foarte bine.

Înălțimea acestor extratereștri nu poate fi cunoscută, pentru că ei apar pe un ecran, fiindcă nu sunt aici. 1,20 m. Mișcările acestor fiin țe sunt zgomotoase și frenetice 1,50 m. Se mișcă mai lent și îi comandă pe Gri.

Craniu pătrat.

Gri. Există multe subspecii, în funcție de rasa care îi utilizează.

Piele gri sau maronie-gălbuie

Ochi mari, acoperiți de o membrană protectoare detașabilă.

3 degete plus degetul mare opozabil

Craniu în formă de pară sau veioză răsturnată. Urechia externă este inexistentă.

Uniforma este falsă dă impresia că este lipită de corp, neputându-se scoate. Par a fi niște ființe artificiale. Se pare că îi comandă pe cei Gri.

Ființa Albastră. Proveniență: Z-Reticuli?

Piele neagrăalbăstruie, albăstruie din cauza reflectării luminilor ambientale, dar în realitate este neagră translucidă

Ochi foarte migdalați, cu o membrană neagră care ascunde irisul care se pare că există sub membrană. Ochii migdalați, cu pupilă rotundă. Marginile ochilor sunt ridate.

3 degete plus degetul mare opozabil

Craniu dezvoltat înspre partea din spate,față de insectoid, cu o gură mică și un nas aproape invizibil. Urechile sunt lipite de craniu. Craniu dezvoltat înspre partea din spate, dar nu este rotund, ci puțin mai adâncit pe mijloc.

Sclavul, numit și Cap în formă de inimă. Conform vechilor legende indiene ar fi Elder , cel despre care vorbește și nativul american Morning Sky în povestirile sale.

Piele gri și zbârcită, ca cea a elefantului.

1,50 m

4 degete plus unul. Degete îndesate.

Poartă haine lungi, iar urechile sunt foarte dezvoltate, un pic alungite în sus. Gâtul este lung și este caracterizat de tendoane destul de mari.

Putem observa că în acest tabel anumite identikit-uri corespund unor specii care nu au mai fost descrise aproape niciodată, cum sunt cei definiți cu termenul de "Ceilalți" sau "Monoclu" sau chiar "Agarthiani".

41

Acest tratat nu abordează problema unei eventuale interferențe de natură mai puțin invazivă din partea lor pe această planetă, asta din informațiile pe care le deținem. Unele dintre aceste ființe ar putea corespunde chiar unor rase care nu au un corp real, dar care au un corp "fals" - cum ar fi "Șase degete" din tabel.

MINȚI EXTRATERESTRE ACTIVE ȘI PASIVE: ULTIMA FRONTIERĂ A RĂIRILOR

Există diferite modalități de parazitare utilizate de extratereștri, în funcție de nevoile lor. Cea mai simplă constă în utilizarea unei părți din creierul răpitului pentru a introduce în ea amintirile unei vieți extraterestre, astfel încât acestea să nu se piardă, încercându-se astfel obținerea unei pseudo-imortalități a gândirii. Diferit este modul de a acționa al Ființei de Lumină, care se agață în principal de Spiritul răpitului, influențându-i comportamentul. Din studiul înregistrărilor hipnotice ar reieși că Ființa de Lumină (Lux n.t.)este inventatoarea religiilor și a simțului culpabilității, două instrumente care împreună cu altele îi sunt utile pentru a subjuga omenirea, păcălind-o. Ființa de Lumină (Lux n.t.) nu ar fi altcineva decât miticul Lucifer din Vechiul Testament. Această figură arhetipică nu trebuie confundată cu cea a lui Satan, care trebuie asociată cu figura mitică a lui Astaroth, încarnată de extraterestrul Sauroid. Nu are nimic de-a face nici cu Diavolul din Vechiul Testament. Acesta era cel care comanda ierarhiile de îngeri negri, printre care se numără primii doi extratereștri, Ființa de Lumină și Sauroidul. Rolul de comandant al ierarhiilor diabolice îi revine extraterestrului alb cu șase degete. Ar reieși că această ființă locuiește într-o zonă a Universului care din punct de vedere dimensional se situează "în spatele" dimensiunii noastre, astfel încât, în timp ce Universul nostru se extinde, zona acestui extraterestru tinde să se prăbușească în ea însăși, din motive care probabil că au legătură cu conservarea simetriei totale. Această ființă, sau mai bine spus mintea sa, este capabilă să stabilească o legătură cu mințile răpiților și să le piloteze de la distanță, ca și când acestea ar fi marionete. Scopul său final ar fi acela de a reuși să "treacă pe partea aceasta" înainte ca Universul său să se închidă, iar apoi să "treacă într-o altă parte", unde să poată trăi iar cu Sufletul. Sufletul bineînțeles că ar fi al nostru, care ne-ar fi smuls cu forța în timpul celei de-a doua treceri.
42

Acestea sunt informațiile pe care le-am cules în hipnozele pe care le-am efectuat. Pot părea absurde și puțin credibile, dar nu este deloc așa. Deci, acest extraterestru ar putea fi asociat cu cel care locuiește în Infern, acest loc fiind exact dimensiunea care îl condamnă la moarte. Acesta nu se agață prea mult de Spirit, ci mai mult de Mintea răpitului și se folosește de creierul său pentru a-l mișca de la distanță ca pe un pion. Răpiții cu acest tip de parazitare au fost capabili, împotriva voinței lor, să lucreze la mutarea unor sume imense de bani, implementând un adevă rat și propriu sistem de control financiar și militar, care poartă numele de NWO, New World Order, Noua Ordine Mondială. În realitate, organizația NWO are conexiuni cu principalele secte masonice cu putere ocultă la nivel mondial, care au fost clasificate dintotdeauna ca o prelungire a acțiunii demonice clasice. În acest caz nu ne aflăm doar în fața simplei prezențe a unei memorii extraterestre pasive (MEP), ci a unei adevărate și proprii voințe autonome, clasificabile ca Memorii Extraterestre Active (MEA). Vom vedea cum se pot deosebi în hipnoză aceste două modalități de parazitare și cum putem să le înfruntăm la nivel de PNL (Programare Neurolingvistică).

IMPLICAȚII FINALE

Tabloul prezentat aici, adus pentru prima dată în atenția omului, poate explica toate evenimentele istorico-politice din ultimii ani, pe lângă toate fenomenele în legătură cu care știința și religia oferă explicații cu totul confuze, și permite, în baza acestor informații, reinterpretarea întregii istorii, a legendelor și miturilor antice; ne permite să înțelegem care este adevărata natură a omului și face lumină în tentativele din trecut de a stabili existența unor entități care niciodată nu au reușit să fie bine definite, care, pornind de la lumea ezoterismului cel mai profund și până la fenomenele actuale care nu pot fi explicate de mintea umană, pretind că sunt recunoscute în mod definitiv. Dintr-un punct de vedere politic, acum se poate înțelege perfect care a fost rolul puterilor mondiale în a gestiona, fără știrea noastră, problema extratereștrilor de pe planeta noastră. De fapt, de fiecare dată când ne aflăm în timpul hipnozei în fața execuției copiilor, acest lucru se întâmplă mereu într-un mediu tehnologic subteran, atât în prezența unor Sauroizi, cât și a unor militari tereștri. În cazul răpiților studiați de mine (toți italieni), militarii vorbeau aproape mereu limba franceză, cum am mai spus și înainte. Mințile extraterestre inserate în
43

creierele lor descriu un tablou politic incredibil, în perfect acord cu acea parte a ufologiei moderne, care poartă numele de Conspiraționism, conform căruia, extratereștrii și guvernanții noștri, într-un anumit moment din istoria noastră, au încheiat un pact de alianță, fără ca întreaga planetă să știe ceva. Tabloul politic descris este următorul: În 1947, după prăbușirea unuia sau a mai multor OZN-uri în deșertul din New Mexico, americanii și-ar fi dat seama că extratereștrii existau, unii dintre aceștia ar fi contactat guvernul SUA, propunând un acord care privea posibilitatea de a utiliza ființe umane nu doar în scopuri reproductive, ci și pentru a le extrage acestor amărâți acea parte din ei, definibilă cu termenul de Suflet, care le-ar fi garantat extratereștrilor viața eternă. În schimb, extratereștri de tip Sauroid le-ar fi oferit informații de tip tehnologic, destinate să fie utilizate, acum și pe viitor, doar de cercul restrâns compus din cei care dețin puterea, împreună cu un bagaj de Suflete care ar fi fost necesare "stăpânilor" noștri pentru a obține și ei viața eternă. Cu alte cuvinte, prețul pentru colaborare guvernanților noștri era plătit fiindu-le oferite Sufletele aparținând populației care deținea așa ceva - Suaroizii ar fi găsit cu timpul metoda prin care să o ia de la cel care o avea, pentru a atinge întrun final eternitatea, oferind câteva Suflete și stăpânilor Pământului, câtva Suflete în schimbul favorurilor primite. Procesul de conectare permanentă la Suflet ar permite să nu se mai moară cu adevărat, ci să se trăiască etern, în mod perfect conștient, într-un corp compatibil, care ar fi "actualizat" periodic sau care nu s-ar mai consuma. Conform acordului, între timp guvernanții noștri, aliați cu extratereștrii sauroizi, ar fi trebuit să facă astfel încât pământenii să nu își dea seama de nimic. Singur mod posibil de a gestiona pentru eternitate puterea asupra oamenilor era acela de a-i face pe aceștia să devină niște zombi, începând să convingă populația, prin intermediul acelui proces politic care astăzi este numit Globalizare, că toți, chiar de mici, trebuie să-și instaleze un microcip în craniu. Pretextele sunt multe și credibile: "Microcipurile vă vor ajuta să supraviețuiți, pentru că în acestea vor fi toate codurile personale; vi se vor deschide automat toate ușile, veți putea plăti fără niciun efort și fără să riscați furturi, la spital vor avea imediat fișa clinică și vor putea să vă prelungească (un pic) existența." și tot așa... Bineînțeles, fără microcip nu veți mai putea face nicio operație bancară. Vă veți afla "în afara" lumii. Bineînțeles că nu vi se va spune că microcipul în chestiune, fără ca dumneavoastră să vă dați seama, vă va spune cu cine să votați, când să face dragoste, când să dormiți și ce anume să visați.
44

Din păcate, brevetele acestor microcipuri au fost deja acceptate, toate circuitele electronice se află într-un spațiu de 2,5 x 2,5 milimetri și în acest spațiu sunt conținute instrucțiunile necesare pentru a se putea efectua alterări ale conștiinței umane; în plus, microcipul, odată introdus în corpul uman, se autoalimentează. Dintre organizațiile care, împreună cu Sauroizii, vor să transforme Terra într-un imens joc video, sunt implicate, prin proprii adepți la nivel maxim, diferite societăți secrete - Grupul Thule (Tule în italiană n.t.), Golden Dawn, Ordinul Templierilor, Rozacrucienii și Clubul de la Roma. Sunt cei care gestionează băncile, resursele energetice și un anumit tip de politici sociale și religioase - aceștia, folosindu-se de serviciile secrete și forțele militare, vor asigura trecerea lentă a omului de la statutul de liber gânditor la cel de sclav imbecil. Tot ceea ce era comunicat în mod confuz de anumiți revelatori era, deci, absolut adevărat. În această lucrare nu este posibil să aprofundăm această temă, care va fi abordată parțial în continuare. Încă o dată, alianța dintre puterile religioase, politice și economice produce un cocktail ucigător pentru ființa umană, care nu se află doar sub stăpânire extraterestră, ci și sub a propriilor "stăpâni", care sunt corupți și aliați între ei, cei care vor Globalizarea cu orice preț, pentru a putea să trăiască și să comande în mod privilegiat, la fel ca în filmul s.f. Zardoz. Dar lucrurile stau și mai rău de atât! În realitate, nu 1947 este anul în care începe așa-numitul "pact scelerat" dintre extratereștri și pământeni - acel pact există dintotdeauna și putem spune că ia naștere odată cu omul. În hipnoză ies uneori la suprafață povestiri despre cum Extratereștrii au contactat un guvern sau altul chiar și înainte de fatidicul 1947. Astfel, s-ar putea presupune că mereu a existat o tentativă din partea extraterestrului de a îndrepta politicile terestre spre situații care să le fie comode lor - comerțurile ilicite, războaiele inutile și purificările rasiale ar fi efectuate pentru că acestea sunt convenabile pentru extratereștri și pentru guvernantul nostru, prea puțin preocupat de ceea ce se întâmplă cu populația terestră.

45

Sirius, Orion, Taur, Pleiadele - “ei” de acolo vin.

46

CICATRICELE

Psihosomatica interferențelor extraterestre studiază atât psihicul (psiche), adică partea sufletească în sensul platonic al termenului, cât și soma, adică corpul. În ceea ce privește corpul, este bine să arătăm ce fel de urme se regăsesc pe corpul răpiților, acestea fiind ușor de atribuit unor cauze extraterestre.

Cicatrice clasică în zona tibială, de obicei pe piciorul stâng, căreia îi corespunde o mică prelevare de țesut osos de pe tibie

Cicatrice frontală - apare de obicei în timpul nopții și este observată a doua zi dimineață, când răpitul se privește în oglindă

47

Cicatrice clasică ce apare ca o tăietură subțire și albă, poziționată de obicei între index și degetul mijlociu al mâinii drepte. În legătură cu această cicatrice, la pipăit se simte ceva dur sub piele, ca un fel de chist. Însă radiografiile arată un obiect străin, în aparență metalic, care uneori dispare, la fel cum a apărut.

Cicatricele de pe spate sunt de două feluri. Primul tip merge pe verticală, fiind probabil asociat cu prelevarea de măduva spinării în timpul răpirii. Al doilea tip merge pe orizontală și este de natură necunoscută.

48

Implantul în hipofiză este realizat prin spargerea sfenoidului drept, urmată de pierderi de sânge din acea nară, fapt care tinde să se repete în timp, mai ales în timpul nopții.

Implantul din interiorul urechii este mare de aproape 7 mm, are antenă și poate că folosește la activarea implantului din hipofiză. Uneori produce fluierături în interiorul urechii concomitent cu transmiterea de date.

Există și un implant poziționat în afara urechii, între peretele craniului și spatele urechii externe. Mereu se pot observa cicatricele corespondente, ce apar ca niște tăieturi mici. La atingere se poate simți și o mică biluță, care uneori este confundată cu o acumulare de grăsime, dar care lipsește din cealaltă ureche.

49

Implanturi care nu sunt de origine extraterestră și care utilizează microcipuri de origine terestră. Aceste implanturi sunt introduse în dinții răpiților și nu în arcada supradentară, ca cele de natură extraterestră, care de altfel sunt și mult mai mici ca dimensiune.

În acest montaj exemplificativ au fost adunate principalele tipuri de implanturi, extraterestre sau nu, care mi-au picat în mâini pe parcursul studiilor efectuate în toți acești ani. Aceste imagini sunt publicate toate împreună pentru a-i ajuta pe investigatori în identificarea fenomenului. Există alte tipuri de implanturi și cicatrice, dar care sunt mai greu de detectat, pe când lista prezentată mai sus, chiar dacă este doar parțială, prezintă fenomenul la modul general. Toți răpiții au sfenoidul fracturat și au implantul pineal, toți au implantul retroauricular și toți au cicatricea de la nivelul tibiei. Această ultimă cicatrice este uneori pe piciorul drept, iar uneori apare ca invizibilă. O analiză atentă a epiteliului extern conduce mereu la concluzia că există o cicatrice de acest tip, chiar dacă este mai puțin evidentă, ea fiind totuși prezentă. Aceste cicatrice sunt ușor de descoperit, iar răpitul descoperă, mereu din greșeală, că are ceva în arcada dentară superioară (pe stânga sau pe dreapta). Nu este vorba despre o obturație și implantul nu se află în interiorul dintelui, ci a fost introdus în arcada palatină. În acel loc, în apropierea unui molar, se observă cicatricea unei mici tăieturi, lungă de 4-5 mm, care a fost făcută pentru introducerea obiectului. În mod analog, altor tipuri de implanturi le corespunde o cicatrice subțire, în formă de tăietură, practicată adesea în interiorul unei cute care deja exista în piele sau în interiorul unui rid.

50

Pentru fiecare tip de implant bineînțeles că există reconstituirile în mediu hipnotic ale operațiilor suferite pentru introducerea sau extracția acestora. De obicei, răpitul habar nu are că are aceste implanturi, dar le descoperă uneori în hipnoză regresivă, când povestește despre o mică operație chirurgicală pe care a suferit-o și observă că aceasta era efectuată de unul dintre extratereștri. Informațiile în legătură cu aceste lucruri nu sunt abundente, dar sunt foarte promițătoare. Analizele efectuate în SUA de către unii cercetători, printre care și Derrel Sims, care a ajuns la concluzia că procentajul izotropic al elementelor care compun implanturile, măsurat prin spectrometria de masă atomică cu structură fină, este diferită de cea terestră. Nu se știe cu certitudine la ce folosesc aceste "dispozitive" iar ipoteza cea mai demnă de a fi luată în seamă este cea conform căreia ar fi vorba de microcipuri utilizate pentru controlul de la distanță a comportamentului răpiților. Mai jos sunt prezentate câteva fotografii cu alte tipuri de presupuse implanturi extraterestre, asupra cărora Derrel Sims face și acum investigații. Se pare că există și ceva ce este numit "implant nazal", care se poate vedea într-o radiografie. Nu este foarte clar dacă este vorba despre implantul hipofizar, dar care a fost poziționat rău. De fapt, ar fi foarte riscant să se insereze un implant în nara dreaptă, pentru că acesta ar putea fi descoperit foarte ușor, fiind așezat într-un orificiu care poate fi inspectat cu ușurință în timpul unei vizite de rutină la orelist.

51

În fața acestor obiecte ciudate și a cicatricelor corespondente medicii tind să dea mereu explicații care nu au nimic științific în ele. De exemplu, un răpit a mers pentru prima dată la dentist, pentru o consultație de rutină. Medicul, din Livorno, l-a întrebat când a fost plecat în Statele Unite pentru a-și repara un dinte care prezenta în interiorul său o bară de iridiu (? – n.a.), care în Italia nu se folosea încă. Răpitul îi spune că nu a suferit niciodată intervenții la dinți, dar nu a fost crezut și a fost nevoit să-și schimbe dentistul. Unei răpite cu implant dentar i s-a povestit că poate fi vorba de un ecou al piercingului pe care-l avea în nas. Unui alt răpit, care prezenta semne că ar fi suferit o ruptură a sfenoidului, i se spune că osul s-ar fi fisurat în copilărie când poate că s-a lovit la cap. Hematomul care ar fi trebuit să se dezvolte în interior, probabil omorându-l pe loc, s-ar fi revărsat, nu se știe de ce, în exterior, dar în mod invizibil (? – n.a.) și el s-ar fi salvat în mod miraculos. Doctorul Leir a operat în SUA o femeie cu un implant, care apoi s-a dovedit a fi de natură extraterestră când a fost supus analizei cu izotropi, efectuată sub supravegherea lui Derrel Sims, dar, cu toate că femeia avea un sindrom declarat de răpită, oamenii de știință de la CISCOP îi spun că a călcat pe un meteorit, care i s-a incastrat în picior. O altă răpită italiancă, care este găsită dimineața în grădina casei sale, într-o stare de confuzie profundă, îmbrăcată în halatul de casă, în timp ce repeta obsesiv fraza: "Lăsați-mă în pace! Nu mă luați cu voi...!" Tatăl său a observat că îi curge foarte mult sânge din nas. Când a revenit curentul electric în casă și când automobilul, care nu vroia să pornească, a fost într-un final funcțional, părintele

52

și-a dus fiica la spitalul de urgență. Tomografia Axială Computerizată (TAC) a arătat, la nivelul hipofizei femeii, un obiect ciudat, cu aspect metalic și de aproximativ 2 mm în grosime. Doctorul a scăpat spunând că îi va lămuri după o analiză ulterioară, cu Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN), dar până la urmă nu a mai făcut nimic, așa cum rezultă din buletinul original al analizei, care se află în posesia mea.

IMPLANTURI ȘI ANIMALE

În unul dintre cazurile de abduction peste care am dat, răpitul, o femeie, a povestit în hipnoză că a fost ridicată de militari direct de la ea de acasă, printr-o procedură exactă, descrisă și de alți răpiți. Condusă într-o anumită locație, este supusă unor șocuri electrice pentru că i se cerea să spună niște lucruri pe care ea nu dorea să le spună. Militarii, care vorbeau franceza, au amenințat-o pe femeie și pe câinele acesteia, de care ea era foarte atașată. Câinele a murit a doua zi din cauza unei maladii ciudate, dar radiografiile efectuate pe corpul animalului au arătat că la nivelul coloanei vertebrale se afla un obiect destul de mare după forma geometrică evidentă.

La nivelul coloanei vertebrale a animalului este evidențiat ceva ciudat cu ajutorul graficii computerizate cu filtru emboss.

Încă o dată apărea o conexiune între răpirile extraterestre și cele ale militarilor tereștri, confirmându-se astfel ceea ce s-a afirmat în primul capitol din acest tratat. Dar a fost imediat evident că cele mai grave răni nu erau cele produse de extratereștri sau de militari pe corpul răpiților, ci cele provocate în psihicul lor se dovedeau a fi cele mai grave, care sunt și cele mai greu de depistat, cele mai teribile, cu efecte total necunoscute și cu siguranță devastatoare.

53

ABDUCTION - PARASCHIZOFRENIA PSIHOPATOLOGICĂ A UNUI FENOMEN REAL

PREMISĂ

Acest capitol a fost scris pentru experții în psihologie sau pentru cei care lucrează în sectorul răpirilor extraterestre. Acesta se bazează doar pe experiența pe care am acumulat-o în aproximativ șaptesprezece ani de muncă, timp în care am făcut cercetări cu ajutorul tehnicilor PNL (Programare Neurolingvistică), din care face parte și hipnoza. Multe concepte exprimate aici vor fi noi și pentru experții din acest sector, pentru că în aceste rânduri este descris modul în care eu am înfruntat un fenomen necunoscut pentru psihopatologia oficială. Asta înseamnă că sunt primul din lume care descrie cum este posibil, după părerea mea, să se înfrunte și să se rezolve, cel puțin parțial, problema răpirilor extraterestre. Psihologia freudiană este abandonată complet, în favoarea unei viziuni mai jungiene asupra psihicului uman. Astfel, își găsesc loc în descrierea ființei umane Neumann cu Hillman, împreună cu Eric Fromm. Consider că teoria relativității lui Adler încă este utilizabilă, cel puțin parțial, la fel cum ideea Daimon-ului lui Hillman este fascinată, dar cu siguranță prea puțin funcțională. În acești ani m-am folosit în studiile mele de tip experimental de tehnicile hipnotice ale lui Milton Erickson, de sugestiile lui Rossi, de ideile lui Bandler și Grinder - am utilizat tot ceea ce psihologia modernă condamnă, dar tehnicile cotidiene de psihanaliză utilizează în mod cotidian, pentru a evita sclavagismul psiho-farmaceutic și apelarea la electroșocuri. În toată lumea, studioșii problemei răpirilor extraterestre, până în ziua de astăzi, au privit răpitul ca pe o persoană pe care să elaboreze sau să verifice propriile teorii, uitând că el nu este o vacă de muls și niciun bolnav care trebuie vindecat. Astăzi intenționez să apăr răpitul de ultima și cea mai neplăcută răpire care este executată asupra sa, adică de răpirea pe care ființele umane o pun în scenă pentru a-l utiliza ca soldat de sacrificiu, ca animal pe care să se experimenteze și din care să se extragă informații despre extratereștri. Se pare că nimeni nu-și mai amintește că răpitul este o ființă umană, care înainte a fost violat de extratereștri, apoi de militarii guvernelor din umbră și, în
54

final, de presupuși studioși ai răpirilor extraterestre, ultima monstruozitate îngrozitoare creată de ignoranța umană, doar cu scopul de a putea spune că nimeni nu a mai spus așa ceva înainte și de a obține recunoașterea societății moderne, în tentativa de a rămâne în istorie. Dacă este vorba doar de asta, presupușii experți pot sta liniștiți...și Hitler a rămas în istorie! Este plină lumea de cărți care povestesc experiențele răpiților, dar fără a-i înțelege, exorciza, metaboliza și a le rezolva problema. Astfel, răpiții se trezesc în rolul unor vaci epuizate, bune doar pentru a fi măcelărite, pentru că, la finalul jocului, nimeni nu a știut să le rezolve problemele...și toate acestea se întâmplă sub ochii impasibili ai "experților".

PRECEDENT

Când este vorba de abduction, se vorbește foarte mult despre extratereștri și prea puțin despre răpiți. Această lacună va fi acum colmatată. Cineva trebuie să o facă, pentru că fenomenul răpirilor extraterestre, care sunt cu adevărat reale, nu este interpretat cu înțelepciune de către psihologi, psihiatri sau de către psiho-ceva. Cine a intrat în contact, așa cum mi s-a întâmplat mie în acești ani, cu zeci de persoane care manifestă sindromul de abduction, a perceput, poate doar la nivel emoțional, la nivel empatic sau poate în adevăratul sens al cuvântului, senzațiile și comunicările răpiților. Ei vin și îți spun: "Spuneți-mi că sunt nebun. Măcar așa sunt mulțumit și mă întorc acasă fericit..." Să fie declarați, în sfârșit, nebuni, putând astfel să-și aranjeze astfel multe lucruri la locul în creier, asta este ceea ce cer cu toții - să fie declarați nebuni devine o necesitate. Presupusul nebun știe că modelele mentale ale societății noastre, modele pe care le vom defini imediat, sunt clare și indiscutabile. Modelele mentale spun următoarele: "Vezi sau percepi ceva ce nu există? Foarte bine! Înseamnă că ești bolnav mintal!" Și ce este rău în a fi bolnav mintal, ne-am putea întreba noi? Nu este nimic rău în asta. Astfel, în fața a ceva real, dar înfricoșător și necunoscut, care îți provoacă teamă, care îți distruge viața, nopțile și zilele, familia...tu preferi să crezi că ești nebun. Astfel, ceilalți, toți cei care îți spun în fiecare zi că ești nebun și te fac să înțelegi asta prin gesturi mici și foarte semnificative, ar avea în sfârșit dreptate. Tu ești nebun, dar lumea din jurul tău ar fi salvată. Fii tăi, părinții tăi, amicii tăi, ar fi cu toții salvați. Unica persoană cu adevărat nebună ai fi doar tu, nu și persoanele pe care le iubești. Persoanele pe care tu le iubești ar rămâne neatinse de nebunia ta. Este
55

adevărat că tu ai crede că și ele sunt implicate în problema răpirilor extraterestre, dar dacă tu ai fi nebun totul ar fi doar o falsă percepție de-a ta, distorsionată de nebunia ta și nu o realitate obiectivă. "Eu sunt nebun, dar familia mea este bine!" "Spuneți-mi că sunt nebun și mă întorc acasă fericit..." Am auzit de multe ori această frază prin telefon, față în față, în scrisori sau prin email. Când eu îi spun "Știți, eu nu cred că sunteți nebun." și încerc să-i explic ce este nebunia și ce este normalitatea, de cealaltă parte a telefonului este o tăcere totală, o gaură neagră, în care, în timp ce eu vorbesc, caut să scrutez, să ascult o respirație...nimic. Totul este înghețat! Termin de vorbit și aștept ca interlocutorul meu, căruia i-am spus exact contrariul a ceea ce și-ar fi dorit să i se zică, să-mi spună: "Nu este nimic adevărat! Dumneavoastră nu sunteți decât un bufon cu niște idei ciudate în cap. Și mi-am spus că nu ar trebui să vorbesc cu dumneavoastră..." În schimb, după o respirație lungă, interlocutorul meu începe să vorbească, spunându-mi: "Știam eu! Știam că nu sunt nebun și că ceea ce credeam eu că sunt vise, care m-au obsedat pe tot parcursul vieții mele, nu erau niște simple vise; înseamnă că și fii mei...atunci este adevărat...și cum îmi pot apăra familia? " În fața unui număr tot mai mare de persoane care răspundeau în același mod obiecțiilor mele, am decis să fac ceva și m-am decis să aplic psihologia. Trebuia stabilit dacă fenomenele care îmi erau povestite erau adevărate și, dacă erau, în ce măsură erau adevărate. După atâția ani de muncă am înțeles că în spatele presupuselor halucinații ale răpiților se află doar adevăruri. Psihologia și psihiatria modernă, dacă se poate vorbi despre modernism, credeau că au în fața lor niște subiecți schizofrenici, a căror schizofrenie cu siguranță se datora trăirilor familiale pentru psihologi și din cauze organice pentru psihiatri. Psihologii tind mereu să justifice psihopatologiile prin trăirile familiale. Asta nu ar fi un lucru rău dacă psihologii ar ști că există și un fenomen numit abduction, în care pacienții pe care ei îi consideră bolnavi au avut de-a face în mod real cu extratereștrii. Însă pentru psihiatrii această opțiune este exclusă, pentru că ei cred că totul se datorează unei disfuncții a sistemului perceptiv uman și că unicul mod prin care se pot evita daune mai grave constă în îndoparea pacientului cu medicamente, care astfel nu va mai răspunde în mod nedorit la anumite impulsuri extravagante, iar cu trecerea timpului acesta nu va mai răspunde la nimic.
56

Cassano face electroșocuri în fiecare marți tuturor celor care sunt exilați în secția sa. "După electroșocuri se simt cu toții mai bine..." este răspunsul doctorilor. Bine! Dar ce înseamnă să te simți mai bine? Să nu mai enervezi medicii de pe secție? Un caz istoric este cel al unui răpit din Livorno, care, după mulți ani în care spunea că vorbește cu extratereștrii, a fost supus unui serii de electroșocuri. Până la urmă a reușit să iasă din corp și a devenit conștient de cine este el cu adevărat. În timpul unei conferințe despre răpirile extraterestre am vorbit cu Prof. Rossi de la Universitatea din Genova, care este un psihoanalist cunoscut; el neștiind nimic despre problema răpirilor extraterestre, dar, fiind o persoană inteligentă și având disponibilitate să asculte despre această problemă, la un moment dat a spus: "...am avut și eu acum zece ani o pacientă care mă urmărea prin ospiciu pentru a-mi spune că a fost contactată de extratereștri, care îi introduseseră ceva în nas (Exact! - un microcip n.a.) și poate că astăzi, ascultând conferința Prof. Malanga, ar trebui să revizuiesc anumite lucruri... " Deci, anumite lucruri trebuie să fie revizuite. Cu siguranță! Dar cine să revizuiască aceste lucruri? Psihiatri? Ei văd creierul uman ca pe o mașină. Dacă acesta nu funcționează trebuie să se acționeze mecanic pentru a o face să funcționeze. Sau psihologii? Ei, în fața unei simptomatologii pe care nu o cunosc, pot doar să aplice modelele mentale care să semene cu ceva ce au învățat la școală. Sunt psiholog și la mine se prezintă un pacient care spune că vede extratereștrii în fața patului său (în trecut ar fi spus că a văzut diavolii, datorită unei condiționări istorico-culturale). Eu, în calitate de psiholog, știu că modelele mele mentale îmi impun să spun că pacientul meu cu siguranță a avut o halucinație. Astfel ies la iveală imaginile taților autoritari, ale mamelor castratoare și ale surorilor vrăjitoare-asasine. Apoi, psihologul nu reușește să înțeleagă de ce pacientul, după ce i-a găsit cauza nebuniei care îl afectează, nu se vindecă, cu toate că i-au fost oferite toate explicațiile necesare. Și cu toate acestea, în cărțile de psihologie este scris că, dacă pacientul recunoaște natura problemelor sale, atunci acesta se află deja pe drumul spre vindecare, printr-un proces de purificare și digestie mentală a bolii. Însă aici nu există nicio vindecare, ci, dimpotrivă, subiectul, căruia i s-a spus că este vorba de coșmaruri care se datorează raporturilor distorsionate cu tatăl, cade într-o stare de depresie. De ce oare? Poate că pacientul, sau mai bine spus inconștientul său, știe foarte bine că interlocutorul-vindecător nu a înțeles nimic și începe să creadă că va rămâne bolnav pentru toată viața sa?
57

Pe de altă parte, nu e scris nicăieri că extratereștrii există și că răpesc oamenii. În cărți nu este scris și niciun psiholog din lume nu și-a dat seama de asta. Incredibil, dar adevărat! Psihologul și psihiatrul aplică ceea așa-numitele "modele mentale în vigoare", acele procese automate pe care creierul nostru a învățat să le urmeze pentru că cineva i-a spus să facă asta pe parcursul vieții sale și pentru că sunt de încredere. Îmi vine acum în minte cazul bacteriei Helicobacter Pylori, pe care acum o au mulți în stomac, dar înainte nimeni nu-și dădea seama de existența sa, doar pentru că acesta nu putea să existe. De fapt, se predica textual: "Niciun bacil nu ar putea vreodată să trăiască în mediul acid al stomacului." Ba iată că se poate! Acum există, în sfârșit, și posibilitatea de vindecare. Există mari diferențe metodologice între psihologi și psihanaliști. Unii dintre ei cred că nu trebuie să-l pui pe pacient să retrăiască traumele, ci să doar să-l ajuți să le intuiască, pe când alții susțin că pentru a fi recunoscută și vindecată, trauma trebuie retrăită și chiar cu un anumit grad de violență. În ultimii ani am mai observat, după ce am vorbit cu numeroși psihoterapeuți, o oarecare tendință de a amesteca metodologiile impuse de practică cu unele noi, condiționate de new-age. Toate acestea se datorează faptului că psihologul își dă seama că nu reușește să rezolve problemele doar urmând ceea ce este scris în cărți, începând astfel să încerce Florile lui Bach sau Meditația Transcendentală, unii utilizând chiar stupefiante, transformând astfel profesionalismul vindecătorului de minți în cel al vrăjitorului, care, utilizând pejote, încearcă să transforme o situație care lui îi este confuză în ceva mistic. Din punctul meu de vedere aceste tentative sunt lăudabile și, cu siguranță, oferă mai multe garanții decât să te lași pe mâna Prozac-ului, așa cum face Cassano. Dar cu toate acestea, aceste tentative sunt lipsite de o cheie de lectură și, din acest motiv, sunt destinate eșecului - de fapt, nu se poate vindeca o boală care nu este boală. Răpiții nu sunt niște bolnavi mintali, dar există riscul ca ei să devină dacă problema lor nu este recunoscută de societatea care îi înconjoară. Din păcate, în societate contează mereu recunoașterea. Pentru a intra în societate trebuie să fii cineva, să faci ceva, să faci parte dintr-un grup, să fii membru al unui partid, al unei religii... Dacă nu ești nimic din toate acestea pur și simplu nu exiști. Un izolat, unul care nu aparține de niciun clan și care nu gândește la fel cum gândesc ceilalți, se află în afara societății. A fi în afara societății înseamnă că nu ți se recunoaște existența din partea celor care fac parte din ea - ești în afară, nu contezi, ba unii cred că ar trebui să te autoelimini, iar alții chiar se oferă să te ajute în a te autoelimina. Prin urmare, tinzi să te autoexcluzi, și, pentru că te simți marginalizat, nerecunoscut, și nu te identifici pe tine însuți ca aparținând de vreun clan sau de vreo congregație; dacă
58

nu ți-ai făcut o examinare profundă a Conștiinței și nu ai înțeles că "ești" pentru că exiști și nu pentru că aparții de ceva, ești terminat. Nerecunoscându-se pe sine însuși, subiectul nu recunoaște nici experiențele sale și drumul spre nebunie este facilitat de această etapă inițială importantă. Este ușor de găsit exemple în legătură cu ceea ce afirm și susțin de ani de zile. Dacă îi telefonați unui profesor universitar din SUA și vă răspunde soția sa, aceasta nu se va prezenta cu numele și prenumele său, ci va spune: "Sunt soția profesorului x..." În SUA, soțiile profesorilor sunt la fel ca soțiile președinților niște gablonțuri adăugate bărbatului, și, prin urmare, se prezintă ca atare. Ești gay? Nu ai loc în societatea "normală"... Ești normal? Nu ai voie în societatea gay. Dar când ești nimic nu poți fi nicăieri, nici măcar în corpul tău, și uneori cineva încearcă sinuciderea în tentativa de a merge într-un alt loc, într-un loc de unde să nu se mai întoarcă înapoi și oriunde ar fi locul acela, el trebuie să fie ținut acolo... Dar dacă dincolo nu există nimic, cu atât mai bine! Cel puțin s-a terminat suferința și în moarte se încearcă găsirea acelei identități pe care în viață nu ai putut să o ai. Devii nimic? Foarte bine! Dacă în moarte există nimicul, acolo trebuie să meargă. Este inutil să spun că mulți dintre răpiții pe care i-am cunoscut s-au gândit la sinucidere și mulți au și încercat să se sinucidă, nereușind niciodată s-o ducă până la capăt. Însă alții, cu care nu au putut lucra, au reușit să meargă mai departe, pentru că odată terminat cilul de utilizare din partea extratereștrilor ei se puteau autoelimna, considerând că nu mai valorează nimic, nici măcar pentru extratereștri. În această optică, psihologii, dar mai ales psihiatrii, pot crea niște daune ireparabile răpiților care nu știu că sunt răpiți.

O PRIMĂ POVESTE INTERESANTĂ - CAZUL ANNEI

Cazul Annei (Anna este un pseudonim) demonstrează asta. Am cunoscut-o pe această tânără femeie în timpul unui simpozion, într-o localitate montană, o stațiune italiană cunoscută pentru schi. Fata, având la vremea aceea 27 de ani, era directoarea biroului de turism. După conferința mea despre fenomenul abduction, aceasta m-a luat de-o parte și mi-a povestit o întâmplare ciudată. Observasem că, în timp ce vorbeam despre experiențele răpiților, și-a luat o poziție ciudată în scaun - asculta de parcă ar fi fost șocată de ceea ce spuneam, deci se recunoștea în ceea ce spuneam.
59

Eu nu las niciodată să se vadă că m-aș putea afla în fața unui răpit care este total inconștient de faptul că este răpit, ci, la un moment dat, fata a decis să-mi povestească ciudata sa experiență, pe care vreau să vi-o redau aici în câteva rânduri. Fata mi-a povesti că pe vremea când avea 5 ani, când se afla în camping, a fost violată. Apoi s-a dus la mama sa și i-a povestit tot. Mama a dus-o la ginecolog, care însă nu a confirmat povestea sa. În acest punct situația s-a precipitat - fata insista și susținea că fusese violată și că părinții nu o credeau. Ea nu putea să-l descrie pe cel, sau pe cei, care o violaseră. Acesta era premisa. Psihologul, la care fata a fost dusă cu forța, susține apoi că violatorul necunoscut, neidentificabil pentru că chipul său nu este vizibil, în realitate poartă chipul tatălui fetei - fata s-ar simți violată de către tatăl său, care se opune comportamentelor sale, deci, chipul violatorului este al tatălui, dar acesta este șters de inconștientul fetei. Psihologul susține că fata își urăște tatăl. Fata, care în realitate nu-și urăște tatăl, crede că, dacă începe să-l urască va scăpa de problema sa și urmează sfatul psihologului, dar apoi renunță la el, în interiorul său știind foarte bine că nu a descoperit adevărul. La sfârșitul povestirii eu o întreb pe fată de ce mi-a povestit această întâmplare și ce legătură au extratereștri cu asta. Fata scutură capul, ca și când ar fi zdrobit o muscă care o gâdila în interiorul craniului și îmi spune: "Nu știu!" "Cum să nu știi? Ia gândește-te mai bine" îi spun eu, "pentru că în realitate știi foarte bine..." Dar ea îmi răspunde, simțindu-se din ce în ce mai tulburată și îngrozită: "Nu știuuuu...." Fata nu reușește să mai gestioneze situația și mai are puțin și începe să plângă. Eu trag de timp și îi spun tot felul de cuvinte inutile, dar în acest timp privesc ce face și cum se mișcă. Într-un final îi spun: "Să știi că se poate reconstitui ceea ce s-a întâmplat în realitate, pentru că creierul tău este ca un hard disk de pe care nu se poate șterge nimic - tot ceea ce ți s-a întâmplat a fost înregistrat. Poate că nu mai știi unde ai pus înregistrarea, dar dacă vrei, putem încerca să reconstituim situația, adică să găsim înregistrarea acelui eveniment..." Ea mă privește, face o pauză și apoi îmi spune: "Da, să facem asta...Dar este periculos?" "Ce să fie periculos?" o întreb eu. "Hipnoza - chestia asta..." "Nu este nevoie de hipnoză" îi spun eu "este vorba doar despre a vorbi..." și încep să o fac să-și amintească ciudatul episod cu presupusa violență carnală.
60

"Povestește-mi totul de la început" îi spun eu și ea începe (la început este important să asculți subiectul și abia apoi să interacționezi cu el fără milă; se face apel la Programarea Neurolingvistică, care utilizează mișcările corpului, vocea, cât și contradicțiile și contrastele amintirilor, exaltându-le și scoțându-le în evidență). Iată textul discuției: - Eram acolo. - Acolo unde? - În camping. - Ce s-a întâmplat? - Am simțit că cineva m-a luat pe la spate și m-a dus în cort. - "M-a dus" este la singular - atunci este vorba de o singură persoană? - mmmmm, daaa, nu m-am gândit niciodată la asta... - Cum adică nu te-ai gândit? Te-au violat și tu nu te-ai gândit la asta? - Nu știu de ce, dar nu m-am mai gândit la asta niciodată... - Și în cort ce era? - Nu știu! Nu se vedea nimic. - Dar lui îi vedeai fața? - Nu, nu i-o vedeam. - Era întuneric? - Nu. Nu era întuneric. - Atunci de ce nu-l vedeai? - Nu știu!? Nu îl vedeam, dar nu era întuneric. - Ce culoare avea cortul? - Din exterior era alb. - Alb? Un cort alb? Este o culoare cam insolită pentru un cort de camping albul este o culoare care se murdărește ușor și într-un cort de culoare albă în interior este o grămadă de lumină... - Ciudat! Daa, nu se potrivește... - Cum de nu se potrivește? - Nu știu! Ceva nu se leagă în amintire... - În cort ce era? - O masă. M-a întins pe o masă. - Cum era făcută această masă? - Nu știu, nu-mi amintesc. - Era cladă sau rece? (amintirea senzațiilor activează amintirea imaginilor n.a.) - Era rece. Era din metal. - O masă din metal într-un cort de camping? - Chiar așa! Nu m-am gândit la asta înainte.
61

- Ce făcea cel care te luase (nu spun nici "el", nici "ea", nici "extraterestru", nici "asasin"; spun "acela" și atât - n.a.) - Mă blocase. - Atunci îți prinsese mâinile pe undeva pentru a te bloca? - Nu...nu mă atingea. - Și atunci cum de erai imobilizată pe acel pătuț de fier într-un cort alb prin care nu trecea lumina? Cine te ținea? - Cineva mă ținea din spate...erau doi. - Erau mici de statură sau înalți? - Erau mici. - Atunci înseamnă că i-ai văzut? - Nu, nu, nu i-am văzut, erau întunecați la culoare. - Dar dacă știi că erau întunecați la culoare asta înseamnă că i-ai văzut. Și cum aveau mâinile? - Aveau degete lungi (femeia se scutură ca și când ar fi trecută de un fior rece). - Ce miros aveau? (reconstituirea amintirilor senzitive - n.a.) - Puțeau, puțeau foarte rău. (minunându-se) - Dar acel cort alb cum se vedea din exterior? Femeia se întoarce ca și când s-ar afla acolo, ca și când inconștientul său își amintea mișcările pe care le făcuse atunci. - Dar nu este un cort, pare a fi o chestie rotundă, acum că văd mai bine. (fata utilizează prezentul "acum că văd mai bine"...- n.a.) - Dar tu ești în camping? - Acum că văd mai bine că nu este nimeni și nici măcar camping nu este. - Dar tu unde erai cu cortul? - Eram în Franța. - În Franța? - Da. Eram în vacanță în Franța. - Și mama ta? - Mama rămăsese în Italia. - Dar atunci cum ai reușit să-ți anunți mama, așa cum mi-ai spus înainte? - Nu știu...nu știu. Poate nu de acea dată...(pierdere și lipsă de amintire care este în același timp coerentă) - Acela îți spunea ceva în cort? - Da. Îmi spunea să stau liniștită. - Și cum îți spunea asta? - Nu știu. Parcă nu auzeam cuvintele sale cu urechile, ci le auzeam în cap. - Și înțelegeai ce spune? - Da.
62

- Ce limbă vorbea? - Franceza. - Și tu îl înțelegeai? - Da, da - eu știu bine franceza... Opresc aici această primă parte a amintirii și îi spun: "Cum adică? Nu-ți aminteai că erai în Franța când s-a întâmplat asta?" Fata, încurcată, spune că își amintește foarte bine acum, dar înainte credea că acest lucru s-a întâmplat în Italia, la ea acasă. În realitate, la ea acasă nu a fost niciodată în camping - ea, pe tot parcursul vieții sale, fusese în camping doar în Franța. Deci, mintea acestei fete încercase involuntar să lipească mai multe amintiri - crezuse că acea chestie albă era un cort, deci trebuia să se afle în camping. Presupusul violator nu era singur și vorbea telepatic în franceză, dar fata nu făcuse legătura cu faptul că se afla în Franța. După ce s-a întors din vacanță, ea și-a amintit, ca din reflex, de ceva ce se întâmplase cu câteva luni înainte, dar pentru ea era ca și cum s-ar fi întâmplat exact în acel moment. Nu a știu să așeze corect evenimentul nici din punct de vedere spațial și nici din punct de vedere temporal, acesta ieșind deci din modelele mentale normale. Deci, fata era nebună și nebunia sa era cauzată de tată, pe care, după părerea psihologului, fata ar fi trebuit să-l urască. Să urăști pentru a te vindeca - iată care era sfatul psihologului. După discuția prezentată mai sus fata și-a recuperat adevărata natură a amintirilor sale și nu și-a mai urât tatăl, care nu avea nimic de-a face cu această poveste. Fata a înțeles ce se afla în spatele acestei experiențe, rezolvându-și dintr-o dată problemele de relaționare pe care le avea cu ceilalți. Pentru a rezolva problema relațiilor cu extratereștrii, discursul ar fi fost cu totul altul și ar fi necesitat un efort de voință ulterior și lung. În acest caz nu am putut să-l obțin. Cum era de așteptat, fata răspundea pozitiv la multe dintre întrebările Testului de Autoevaluare (TAV), iar pe lângă asta, scrisul ei indica că este absolut normală, nu schizofrenică, la fel ca și comportamentul său de-a lungul puținelor zile în care am întâlnit-o, când a demonstrat că este perfect capabilă să relaționeze cu ceilalți.

63

ÎNGERI ȘI DEMONI

Ajunși în această etapă a analizei psihologice este bine să deschidem o paranteză despre diferența care există între un răpit și o răpită. În realitate, diferențele sunt multe - experiența unei femei răpite este prin esența sa mai invazivă decât cea a unui bărbat răpit. Femeia se simte invadată în propriul corp, dar și în propria minte povestește și descrie, în cele mai mici detalii, cum este fecundată artificial din exterior, prin intermediul unui mecanism în formă de tub, care "împinge ceva" în interiorul vaginului său. Experiența este traumatizantă, pentru că răpita vede și poate că și înțelege, că se umblă la organele sale genitale. În aceste cazuri, hipnoza evidențiază frica ca propriul corp să nu fie profanat - femeia, în timpul hipnozei plânge, se agită și este disperată, retrăind, ca și când ar fi acolo, teribila senzație. Și încă ceva - femeia răpită descrie cum îi este introdus același tub în vagin, după aproximativ trei luni, dar de această dată îi este extras ceva. Acel ceva, într-o reconstituire hipnotică atentă, se dovedește a fi un făt. Un făt care însă are caracteristici diferite față de unul terestru - este mult mai mic și are trăsături extraterestre. Femeia care suferă acest tip de viol exterior planetei, dă mereu dovadă, indiferent de tipul de făt pe care îl naște, de iubire mamă - fiu (fiică) față de acea chestie care i-a fost extrasă. Chiar dacă fătul extraterestru este cu totul diferit de ai noștri, femeia care trăiește această experiență îl consideră din acel moment înainte un fiu de-al său. Nu are nicio importanță dacă amintirea este reconstituită în cele mai mici detalii prin hipnoză sau prin PNL. Este suficient și un vis, un vis care aproape mereu este povestit de femei în timpul primelor discuții pe care le am cu ele, iar femeile răpite devin conștiente că au un fiu pierdut pe undeva, un fiu care nu este din această lume, un fiu extraterestru. În Testul de Autoevaluare (TAV) la care îi supun pe răpiți există o întrebare exactă, care sună cam așa: "Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este al tău?" Întrebarea demonstrează o contradicție de termeni, dar contradicția este doar aparentă. Cum poate un fiu de-al meu să nu fie al meu? Contradicția este complet neglijată de inconștientul răpitului, care răspunde în mod pozitiv: "...Da, am visat că am un fiu care nu era al meu!"

64

Care ar putea fie explicația? Psihanaliza modernă, adică cea care aparține de-acum unei perioade istorice deja trecute, ar spune dorința refulată de maternitate a femeii produce visul cu maternitatea însăși, ca o compensație a acelei dorințe neîmplinite. Bărbatul, necesar ca o femeie să rămână însărcinată, ar fi sublimat în figura unui extraterestru, un bărbat superior, cel mai bun pentru fiul pe care ea și-l dorește, un bărbat care este aproape un zeu, pentru că nu este din această lume, în care femeia ar transpune figura masculină. Însă acum trebuie subliniat faptul că în această societate figura masculină este refuzată ca și consecință a unor stereotipuri familiale, care nu au fost deloc înțelese și digerate de femeia-fiică. Erich Neumann, un cunoscut discipol de-al lui C. G. Jung, care vorbește despre stadiile de dezvoltare feminină, descrie femeia de primul tip (după părerea sa există trei tipuri), care crede că lumea este doar feminină și că ființa masculină este utilă doar pentru reproducere. În acest context este evident că răpita aparținând primului tip de "femeie după Neumann" este adesea reprezentată de figura femeii care crede că o vede pe Fecioara Maria, sublimând masculul într-un extraterestruzeu sau semizeu. Cele care cred în viziunile Fecioarei Maria, care (ca să vezi!) sunt în proporție de 90% din cazuri femei castrate în animus, adică nu cunosc partea masculină care se află în interiorul lor, visând masculi fără chip și considerând că Fecioara Maria este femeia care trebuie imitată, pentru că este ființa feminină perfectă, rămasă însărcinată și fără un raport sexual real cu un bărbat. Fetița care trăiește într-o familie în care există un tată autoritar și o mamă-servitoare, care însă în interiorul său se revoltă față de acea situație și revendică, de cele mai multe ori în mod inconștient, rolul său de femeie, ajunge să urască în așa fel figura masculină, încât sublimă figura femeii și o transformă în cea a Fecioarei Maria, care, în mod convențional, este falsă. Bineînțeles, este vorba despre Fecioara Maria descrisă de Biserica Catolică și nu despre adevărata mamă a lui Iisus, care avea și ea probleme specifice acelor timpuri - să aibă grijă de copil, să spele rufele, să fie în stăpânirea unui bărbat care este stăpân peste capre și femei, într-o lume ebraică unde bărbatul conduce. Așadar, femeia răpită, care face parte din prima tipologie a lui Neumann, va tinde oricum să creadă că extraterestrul a ales-o ca pe o madonă, ca să fie mamă unui copil asemănător cu un zeu. Acest tip de femeie este caracterizat de dificultăți în raporturile cu un partener de sex masculin, chiar dacă în anumite cazuri ar vrea să aibă relații sexuale cu el, până la urmă ajunge să fugă, motivată de frici teribile, bazate pe necesitatea de a "rămâne pură". Și în aceste cazuri psihanaliza contemporană crede că se află în fața unor persoane afectate de puternice tulburări sexuale și de procese frustrante, care inhibă modul normal de manifestare a feminității. Însă explicația poate fi cu totul alta.
65

În mod inconștient, femeia știe că este răpită și a înțeles că cineva i-a umblat la organele genitale împotriva voinței sale. În consecință este vorba de violență carnală! O astfel de violență este adesea de neacceptat, dar procesul de disonanță cognitivă pe care îl avem în interior face miracole și încearcă să îndrepte o situație dureroasă și groaznică. Procesul de disonanță cognitivă este acel proces cu ajutorul căruia un adevăr neplăcut este reinterpretat de către subconștient în așa fel încât să fie suportabil pentru subiectul care l-a trăit - în practică, este principiul pe care se bazează fabula "Vulpea și strugurii". Unica posibilitate de a face acceptabilă violența sexuală suferită este aceea de a spune că cel care a produs violența a fost Dumnezeu în persoană. Nu are importanță dacă Dumnezeu ia forma unui extraterestru sau a unei figuri angelice, pentru că Dumnezeul noilor generații seamănă tot mai mult cu un extraterestru tehnologic, capabil să creeze rasa umană cu multe miliarde de ani în urmă. Deci, un stăpân spațial a făcut ceea ce avea dreptul să facă unei creaturi pe care a produs-o – adică femeia bărbatului. Iată cum reapare sindromul Anei și Mariei, două dintre multele femei din Vechiul și Noul Testament care au fost lăsate gravide de suflul divin. În ziua de astăzi, sociologul ar explica aceste situații prin tentativa femeii subjugate de a ava un rol în societatea patriarhală ebraică antică, recuperând stima capului familiei și demonstrând că, până la urmă, și ea este o unealtă a voinței lui Dumnezeu. Dumnezeu, pentru a crea, alege femeia și nu are nevoie de bărbat. Numai faptul în sine, de a propune, într-o societate guvernată de bărbați, așa cum este cea ebraică din antichitate, figura unei femei, care, în actul de reproducere, este eliberată de masculul stăpânitor, dar care are nevoie în aceeași măsură de Dumnezeu pentru a procrea, reprezintă un subterfugiu de o valoare impresionantă. Așadar, arhetipul Sf. Ana este repropus și în societățile mai puțin culte și masculine decât cea mediteranean-catolică, o lume în care aparițiile Fecioarei Maria cu siguranță nu lipsesc. A vedea invizibilul apare adesea ca o cerere de susținere, și, dacă societatea care ne înconjoară ne ajută în a fi acceptați ca persoane și nu ca lucruri, iată că prinde contur în mintea noastră posibilitatea că noi putem face parte din joc, fiind trași la răspundere de zeul sau extraterestrul de serviciu. Atunci nu ar există altă soluție decât moarta prin sinucidere, provocată mai mult de societate asupra individului decât de el însuși asupra sa. În anumite medii figura feminină, dacă este dotată cu un caracter și un spirit egotic însemnat, poate tinde, și pe bună dreptate, să-și reafirme, prin forță și violență, poziția în societate și să decidă să nu rămână, precum o servitoare pe ascuns infidelă, lângă un mascul stăpân. Așadar, dacă răpita povestește că Iisus a
66

venit să o caute, după părerea mea, rezultatul acestei trăiri, prea puțin înțeleasă și metabolizată, probabil că trebuie revăzut și corectat. "...Iisus era înalt și blond, îmbrăcat în alb, iar ochii săi aveau pupila verticală...și o vindeca pe mama, care era bolnavă de cancer, cu mașina de vindecat bolile (mama chiar s-a vindecat de cancer - n.a.) În vis, mama mea era într-un cilindru de sticlă, dezbrăcată, suspendată într-un lichid și conectată la niște fire. Aceea era mașina cu care se salva viața mamei mele...Apoi vin diavolii, dar eu îi alung citind din Evanghelie. Diavolii sunt mici, închiși la culoare, cu un cap foarte mare și cu degete lungi. Miros foarte urât și au patru degete la mână...Dar eu nu cred că i-am văzut, pentru că atunci când îi văd mă rog și ei dispar...(? – n.a.)" Astfel își descrie o fată unele experiențe, nepoata a doi episcopi catolici, cu o mamă foarte credincioasă, care de mică dorea să devină măicuță, dar care acum este căsătorită, are doi copii și trăiește în Sardinia. În timpul unei conferințe pe care am susținut-o în Sardinia, fata a asistat la descrierea extratereștrilor, pe care de obicei o efectuez utilizând declarațiile unor răpiți, suferind o puternică criză de isterie. Lumea realității, pe care ea o refuza, se izbea de acea realitate pe care ea și-o construise, astfel încât s-a produs o rebeliune în corpul și mintea sa - o reacție logică la o situație neacceptată la nivel conștient, însă recunoscută la nivel inconștient de către subiect. Arhetipul ascuns în rândurile Noului, dar și din Vechiului Testament, este incredibil: "Fii lui Dumnezeu au venit pe Pământ și au văzut că fiicele omului erau frumoase și s-au împreunat cu ele..." Observați că în acest pasaj arhicunoscut din Vechiul Testament, nu se spune: "Fiicele lui Dumnezeu au văzut că fii omului erau frumoși... etc." Pasajul este dominat de figura masculină a Dumnezeului masculin, dintr-o societate masculină, iar pentru o femeie de-a lui Neumann, care vrea să se dezvolte, nu va exista altă posibilitate decât să viseze o lume feminină comandată de un singur mascul - Dumnezeu. Restul va fi o lumea total feminină, în care soțiile se confruntă cu prietenele, surorile, nurorile și soacrele, dar este o lume în care figura masculului este mereu absentă, apărând doar pentru a procrea, iar dacă această figură este substituită de divinitatea masculină, cu atât mai bine, pentru că aceasta reprezintă eliberarea femeii din sclavia față de mascul, chiar și în actul de procreare dintr-o societate masculină. Dacă răpitul, care este lipsit de cultură și este legat de figuri parentale castrante și posesive, nu este urmărit și îndreptat spre o reexaminare a trăirii într-o cheie de lectură mai realistă, ajunge să reparcurgă acel drum care -i va conduce pe subiecții de acest tip, în acord cu ceea ce susține Eric Fromm în opera sa fundamentală intitulată "A avea sau a fi?", să asocieze figura extraterestrului cu cea
67

a lui Dumnezeu, care este figura unui stăpân imparțial, căruia îi este permis tot. În acest fel, raportul cu extraterestrul devine și mai turbulent, pentru că pe de o parte există necesitatea de a justifica comportamentul extraterestrului, care este stăpânul absolut al răpitului, dar pe de altă parte înfloresc amintirile dureroase, atât fizice cât și morale, care se acumulează în timpul proceselor de răpire extraterestră. Iată cum devine răpitul martirul unei biserici care utilizează tradiții locale, dar care are și conotații de tip științific. Astfel se nasc cele mai rele mișcări de tip ideologic, cum ar fi Scientologia, ideologia lui Rael sau ideea că anumiți stigmatizați, cum este Giorgio Bongiovanni în Italia, au de-a face cu figurile extraterestro-cristice ale celui de-al treilea mileniu. Dacă acest lucru este adevărat, ar trebui să-i considerăm pe unii dintre cei care pretind că sunt contactați de extratereștri, ca pe niște subiecți, dacă nu schizofrenici, măcar răpiți cu adevărat de extratereștri, dar care sunt incapabili să înțeleagă acea realitate adevărată care îi are ca protagoniști, datorită faptului că sunt lipsiți de o cerință fundamentală, reprezentată de o bună cultură personală. Figura răpitului-martir este tipică pentru răpita-femeie. În cazul răpițilormasculi nu mi s-a întâmplat niciodată să văd o astfel de trăsătură, bineînțeles, excluzând acele figuri masculine care simt că sunt în contact cu extratereștrii și nu contactați de aceștia. Așadar, răpitul-martir religios și-a creat în interiorul său, la nivel subconștient, o motivație validă pentru suferința sa dihotomică: "...Așa vrea Dumnezeu - Extraterestrul m-a ales pentru scopurile sale de neînțeles - Atât Dumnezeu cât și extraterestrul sunt ființe superioare, deci sunt perfecte, sunt frumoase și au dreptate - Au dreptate și în a mă face să sufăr, pentru că noi nu avem capacitatea de a înțelege, dar într-o zi vom înțelege... " Prin urmare, unui psiholog care lucrează cu un răpit adevărat îi este foarte ușor să confunde o situație de răpire adevărată, modificată de procese de disonanță cognitivă, cu o tulburare schizoidă religioasă, făcând astfel o mare eroare. După Neumann, o femeie care pare a fi mai evoluată (Neumann le definește pe acestea ca aparținând celui de-al doilea tip - n.a.) va avea un raport total diferit cu extraterestrul care vine periodic să-i compromită viața. În general, masculii răpiți evoluați și femeile răpite evoluate, care, din fericire, par să reprezinte majoritatea răpiților, sunt total atei și nu suportă religia catolică, dar nu știu foarte bine de ce. Această ură are rădăcini istorice în copilăria lor. În schimb, aceștia cred într-o civilizație buddhistă de tip oriental, sunt aproape mereu vegetarieni și respectuoși față de animale, chiar dacă (iar asta pare a fi o contradicție puternică) iubesc și practică artele marțiale sau meditația transcendentală - de la yoga la respirația orientală și alte practici care nu aparțin culturii noastre. Toți îi consideră pe guvernanții noștri niște bastarzi speculanți și
68

asasini, și toți cred că rasa umană nu este alcătuită din ființe egale între ele; adică sunt rasiști, dar nu într-un sens negativ al termenului. Dorința de a fi diferiți ar putea să-și găsească o explicație în constatarea că au fost aleși, dar imediat depășită prin constatarea că NU au fost aleși pe criterii de bunătate, frumusețe, corectitudine, capacitate de a face sau de avea, cumva, ceva în plus față de alții - răpiții își dau seama că au fost aleși în baza unor factori genetici, dar a căror importanță nu o înțeleg. Atunci, răpitul aparține unui grup de norocoși sau unui grup de ghinioniști? Cine poate ști cu adevărat? "Eu le sunt folositor lor, deci sunt folositor la ceva... " Uneori, omul se mulțumește cu a fi băgat în seamă de ceilalți, pentru că trăiește într-o lume în care nimeni nu l-ar respecta și nu l-ar ajuta pentru ceea ce este, ci doar pentru ceea ce face, și numai dacă ceea ce face respectă canoanele unei societăți în care singurul lucru care contează este să fii cunoscut și să ai succes. Încă o dată se declanșează un raport de tip sadomasochist între răpitor și răpit. Masochistul, în acest caz reprezentat de răpit, este fericit că a fost luat, pentru că astfel intră într-un mecanism care îl ajută să devină conștient că este folositor la ceva. Acest ceva aparține de domeniul invizibilului, a impalpabilului și a ceea ce nu poate fi atins - cu alte cuvinte, aparține lumii magice a irealului. Într-o societate în care tot ceea ce este real îi provoacă greață, el are nevoie ca o parte din el să locuiască în ireal, pentru a se simți util măcar în acea dimensiune, având în vedere că aici lucrurile merg atât de prost. Extraterestrul care îl torturează și îl folosește reprezintă un mijloc prin intermediul căruia el contribuie în domeniul irealului, unde este adevărat că extraterestrul îl face să sufere, dar dă dovadă și de considerație pentru el, chiar dacă prin suferință. Este mai bine să devii obiectul unei suferințe, decât să fii tratat ca și când nu ai exista! "Până la urmă cineva se interesează de mine făcându-mă să sufăr, dar cel puțin se interesează de mine." Subiectul răpit trăiește în mod dihotomic această senzație - îi este frică de extraterestrul care se va întoarce și cine știe ce va dori să-i facă, dar, după ceva timp, îi simte lipsa și ar vrea să-l revadă. "Este absurd!" ne-am putea gândi noi, crezând că ne aflăm în fața unei persoane cu modele comportamentale multiple. Dacă nu se clarifică cu răpitul imediat acest comportament, el tinde să se izoleze tot mai mult într-o exaltare egotică care îl vrea indiscutabil personaj-cheie în această întâmplare și nu doar o marionetă în mâinile extratereștrilor. Se poate observa și evidenția acest tip de reacție mai ales într-un grup de susținere format din răpiți - impactul cu aceeași realitate din partea diferitor
69

indivizi se transformă. Rezultă de aici diferite ciocniri între răpiți, care, în contrast cu ceilalți, susțin că doar ei sunt ADEVĂRAȚII RĂPIȚI, obținând un fel de satisfacție personală și nedându-și seama că ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar fi fost niciodată răpiți. În grup se mai întâmplă să prindă formă și să se manifeste ideea conform căreia unu se poate să fi fost răpit de o anumită rasă extraterestră, pe când celălalt de către altă rasă, asta tot în tentativa de a continua cu farsa mentală conținută în afirmația de a fi ales și nu doar selecționat ca marionetă vie. "Diavolul m-a ales pe mine!" par să afirme cu orgoliu anumiți răpiți, recăzând apoi, după câteva minute de la această afirmație, în frică absolută, când se gândesc la următoarea răpire. Nu este ciudat ca acest tip de răpit să se considere diferit de alții și să încerce să scoată în evidență diferențele pe care le percepe, prezentându-le cercetătorului ca dovezi ale propriei diversități; le etalează cu mândrie, ca pe niște răni din război, și, pentru a-și susține propriile teorii, se convinge imediat că are și capacități paranormale, că poate citi gândurile și poate vedea aura persoanelor. Să ne înțelegem! Uneori, toate acestea par să fie adevărate, dar facultățile paranormale nu trebuie considerate, în mod greșit, un cadou care derivă din faptul că ești diferit sau un cadou produs de faptul că ai fost ales. Este vorba de cu totul altceva - probabil că are de-a face cu reacții ale glandei pineale în urma puternicelor suprasolicitări la care a fost suspus răpitul în timpul experienței de răpire. Un fenomen colateral și secundar, cu siguranță nedorit de extratereștri, dar produs ca răspuns la chimismul deacetilării serotoninei , este cu mult mai umană decât se poate crede. Există și alte motive care îl determină pe răpit să aibă cu adevărat puteri paranormale, dar am spus deja că în acest tratat nu vom aborda aceste teme.

RĂPIREA CA SEPARAȚIE (PARASCHIZOFRENIE)

După cum s-a putut observa din tot ce am afirmat până acum, când ne aflăm în prezența fenomenului de abduction, ne aflăm și în prezența unui puternic proces de separație, atât în interiorul cât și în exteriorul răpitului. Este mai mult decât evident că medicina modernă îl consideră pe răpit ca fiind schizoid, adică ca pe un subiect al cărui Inconștient nu vorbește cu propriul Subconștient, făcându-l incapabil să rupă vălul care separă realitatea de fantezie. În fața unor declarații cum sunt cele ale răpiților, care spun că au fost luați de extratereștri, sau, mai rău, că se simt extratereștrii, sau și mai rău de atât, că se simt a fi diferite ființe umane într-o viață trecută, diagnosticul nu poate fi altul decât schizofrenia.
70

Din păcate, toți ceilalți parametri care i-ar determina să-l privească pe subiect ca normal trec în planul secund, fiind dominantă ideea că pentru el este imposibil să se coreleze corect la propriile trăiri. Medicina are multe lacune, dar una dintre cele mai teribile este legată de raportul dintre credibilitate și minciună. Pentru psihiatru, o poveste incredibilă cade în sfera irealului și a fantasticului, deci nu este adevărată. În psihanaliză, din fericire, lucrurile stau cu mult mai bine. Hillman susține, contrar psihiatrilor, că trăirile sunt mereu reale și cea care se schimbă este doar capacitatea de a le vedea și a le simți prin traducătorii de simțuri pe care îi avem la dispoziție. Pentru el, schizoidul este unul care vede lucrurile mult mai bine decât o persoană normală, deci acesta este cel care se aruncă în Inconștient, adică un schizofrenic nu are acele filtre bazate pe funcționarea Subconștientului, care alterează permanent realitatea pentru a o face mai plăcută sau mai neplăcută, dar, în orice caz, potrivită momentului trăit și exigențelor psihice ale răpitului. Pentru Hillman sănătatea mintală e o stare de boală mintală, cu nimic diferită de schizofrenie, însă în schizofrenie descrierea lumii este mai apropiată de realitate. Hillman perfecționează o idee deja prezentă în cugetul unor filozofi antici, introducând acel concept de virtualitate în realitate, care astăzi este atât de iubit de unii fizicieni moderni și care face teoriile sale mai fascinante față de cele ale altora, dar și mai adevărate, cel puțin în mod virtual. În mod analog cu separația internă, subiectul răpit suferă o adevărată și proprie dezlipire de realitatea familială, proporțional cu insistența în a susține că a avut de-a face cu o realitate a aparențelor total ireale. Ea, care este răpită, îi spune lui - el îi ia fii și divorțează imediat. Aceasta parcă ar fi publicitatea pentru un film, dar, din păcate, nu este; în repertoriul meu este prezentă o vastă cazuistică de acest fel, dar ceea ce se întâmplă în realitate în nucleul familial este ceva mai profund și mai mutilant decât ne putem imagina noi. Dacă, de exemplu, femeia își dă seama că are probleme de interferențe extraterestre și încearcă să-și atenționeze partenerul, produce în acesta un refuz imediat față de o realitate pe care el nu vrea să o accepte. Există două impulsuri precise care iau naștere într-o asemenea situație. Prima are de-a face cu frica, sub formă unei adevărate terori de "a se afla în problemă". A se afla în problemă, din partea partenerului unei răpite, semnifică că probabil și el este răpit și nu vrea să aibă nimic de-a face cu această problemă. S-ar putea spune că partenerului îi este și mai frică decât îi este ei și are și un nivel de cunoaștere mult mai scăzut decât femeia răpită. Asta ne face să credem, și hipnozele confirmă acest lucru, că partenerul nu ar fi parte integrală în răpire, ci doar martor involuntar.
71

În acest caz, când fenomenul se produce, femeia este luată, dar bărbatul își dă seama de ceea ce se întâmplă, chiar dacă dă impresia să este total absent. Are ochii deschiși dar nu se mișcă, sau are ochii închiși, dar inconștientul său, care nu doarme niciodată, înregistrează tot. La ce reacție te poți aștepta de la un martor, care de patru ori pe an asistă neputincios la scena răpirii partenerei sale, fără a putea mișca un mușchi? În fața unei femei care povestește și confirmă ceea ce inconștientul bărbatului a înregistrat de zeci de ori, în fața aspectului acelor ființe, care par ieșiți din cele mai rele coșmaruri, nu-i rămâne decât să fugă. Nu este deloc ciudat ca bărbatului să-i fie mai frică decât adevăratei răpite; el nu a suferit răpirea și nu știe ceea ce se întâmplă în realitate după ce femeia este luată, uneori trecând prin fereastră, alteori trecând prin plafonul casei, sau trecând prin pereți. Fantezia sa o poate lua în toate direcțiile și povestirile partenerei cu siguranță nu-l liniștesc. Deci, nu-i rămâne decât să fugă. Fuga se poate exprima în toate modurile posibile, dar se termină, in mod foarte rapid, cu separarea răpitului de partenerul său. Acesta din urmă încearcă să-și salveze și fii, încercând să-i țină la distanță de răpită, dar nereușind dacă și aceștia sunt implicați și ei în fenomenul de răpire extraterestră. Încearcă să-i salveze de răpiri, agravând și mai mult ruptura și separația familială. Partenerul nu va reuși în fuga sa, ci doar va agrava starea psihică a răpitei. Pe lângă acestea, mai există un al doilea aspect dramatic al separației. Este vorba despre un raționament care în timpul nopții, de obicei când are loc răpirea, devine tot mai mare în mintea partenerului care nu este răpit. Subiectul se întreabă în interiorul său: "De ce ea da și eu nu?" Masculul care asistă în mod pasiv la răpire și care la nivel conștient nu-și amintește nimic, dar care la nivel inconștient știe tot, se întreabă cum de partenera sa este luată, aleasă sau selecționată, pe când el nu este. Dacă masculul dominator credea că el este pivotul familiei, acum descoperă că nu este deloc așa; ar vrea ca el să fie răpitul, iar orbirea care se ascunde în spatele acestei situații demonstrează neplăcerea pe care o simte în a-și susține poziția dominatoare. Astfel, asistăm la îndepărtarea masculului de nucleul familial, am putea spune din invidie; își găsește altă femeie, fuge, refuză să vorbească și toate acestea se întâmplă la nivel inconștient, tocmai pentru că masculul, la nivel conștient, nici măcar nu știe care este obiectul disputei, dar îl știe la nivel inconștient. Femeia este cu adevărat zăpăcită de o serie de comportamente de neînțeles ale partenerului, care, până nu demult nu manifesta comportamente imprevizibile și anormale. Se pare că masculul începe să aibă în familie comportamente antisociale când femeia începe, de exemplu, să înfrunte hipnozele, în încercarea de a recupera unele amintiri. Soțul asistă și reasistă liniștit, dar în interiorul său își face loc o absurdă gelozie de fond: "Pe ea o iau, pe ea o aleg, dar pe mine nu..."
72

Și mai există un aspect care produce separație în cuplu - este vorba despre drumul de aprofundare, pe care, cu ajutorul hipnozei, ea îl înfruntă cu succes, pe când el rămâne în urmă. La începutul hipnozelor ne aflăm în fața a două persoane care se cunosc, dar la sfârșit, femeia este profund schimbată, pentru că are o viziune asupra Universului de mii de ori mai extinsă decât a lui. Este un dezastru, pentru că acum ne aflăm în fața a două persoane total diferite, care este posibil să nu mai aibă ce să-și spună. Când situația este opusă, adică cea în care el este răpitul și ea asistă neputincioasă la răpire, conștient sau nu, dar niciodată în mod inconștient, fuga ei din cauza fricii este practic imediată. Ideea de a fi luată și ea nu este suportată de femeie, care încearcă imediat orice mijloc pentru a scăpa din nucleul familial. În aceste condiții, pentru un mascul normal este imposibil să-și facă o familie stabilă.

MAME ȘI FII

Raportul care există între o răpită și fiica sa, și acesta răpită, este cu adevărat unic. Niciuna dintre cele două nu știe la nivel conștient, că atât ea, cât și cealaltă, au avut probleme de interferențe extraterestre și se scanează reciproc pe tot parcursul vieții pentru a vedea dacă cealaltă spune vreo fărâmă de adevăr. Re lațiile între cele două femei sunt, și în acest caz, bazate pe separație și nu pe uniunea forțelor și pe înțelegere reciprocă. Dar să le luăm pe rând și să încercăm să înțelegem de unde provin până la urmă neînțelegerea fiicei față de mamă. Fetița, de la o vârstă foarte fragedă este luată în mod repetitiv de extratereștri și, față de masculul, își pierde rapid încrederea în posibilitatea că propria mamă poate să facă ceva pentru a evita nelegiuirea. La o vârstă fragedă figura tatălui este aproape inexistentă. Din acest motiv eu insist pe figura maternă și rolul acesteia. Deci, fata își pierde încrederea în figura maternă și această încredere pierdută este reelaborată de subconștientul răpitei, care, la nivel conștient, nu știe că este răpită, deci nu este capabilă nici măcar să știe de ce nu are încredere în figura maternă. Lucrurile ies la iveală în hipnoză și, aproape mereu, clarifică o serie de comportamente pe care femeia, fetița de ieri, le are față de mamă și pe care le manifestă astăzi. Unul dintre cele mai impresionante exemple poate fi extras din experiența pe care am avut-o cu o răpită, timp de mai mult de patru ani, care, în hipnoză, își amintește una dintre primele sale experiențe cu extratereștrii:
73

"Sunt acasă cu fratele meu geamăn și ne jucăm, când apare el...a trecut prin perete iar eu mă ascund sub masă...este închis la culoare și are un cap mare și chel, cu niște ochi foarte mari, negri...are patru degete lungi la mâini și este rău, pentru că se uită urât la mine...Eu fug sub masă, dar el bagă o mână prin masă și mă apucă de ceafă de parcă aș fi o pisicuță...Mie îmi este frică și țip...Și fratele meu a văzut valiza...valiza care zboară deasupra capetelor noastre în cameră...valiza în care vor să mă bage pentru a mă lua cu ei...eu țip și țip, o chem pe mama...mama nu aude...Mama nu vine...Mama nu vine niciodată când o chem!" Iată cum apare motivul fundamental pentru care ea va nutri mai târziu, pentru tot restul vieții sale, senzația că are o mamă egoistă, care se gândește doar la ea, total închisă în fricile sale și în amintirile sale inconștiente. Tonul cu care este rostită fraza "Mama nu vine niciodată când o chem..." denotă o resemnare profundă, o pierdere totală a speranței. Perioada de după răpire agravează și mai mult situația: "Mama spune că am febră mare, pentru că m-am îmbolnăvit...Eu îi spun despre valiză...și fratele meu a văzut valiza...îi spune și el...dar mama spune că ni s-a făcut rău pentru că am mâncat ceva care nu ne-a picat bine și acum avem halucinații..." Nu este nimic de făcut! Cei mici nu sunt credibili și mama nu crede ceea ce ei povestesc! Raportul mamă-fiică este compromis definitiv, pentru toată viața, și nu va mai fi posibil să fie reparat, emoția de a trăi o răpire și de a nu fi salvat de cei cu care te simți unit, adică mama, a prins deja rădăcini. Acest episod, uitat cu totul de memoria conștientă a fetiței, va ieși la suprafață în hipnoză. Fetița, acum devenită femeie, va ști de ce mama nu a venit - mama nu putea să-i vină în ajutor, pentru că era blocată de forțele extraterestre. Fiica, devenind conștientă de fenomenul abduction, va începe, ca prin minune, să recupereze raportul dificil cu o mamă insensibilă, care, în realitate, se dovedește că este și ea răpită și din acest motiv este incapabilă să reacționeze în anumite situații. Copilul vede o creatură ciudată în camera sa și nu înțelege cine este aceasta: "...este înaltă ți blondă, cu părul lung...poate o fi o femeie, poate o fi Fecioara Maria..." se gândește el "eu țip, o chem pe mama, dar mama nu aude și nu vine...Fecioara Maria îmi spune că este inutil să o chem - mama oricum nu poate veni și îmi spune că ea este mama mea...mama tuturor mamelor, este chiar și mama mamei mele..." Răpitul adult, retrăind acest episod din copilărie, are un comportament duplicitar față de Fecioara Maria - unul de încredere și altul de frică, creând o dihotomie interioară datorită faptului că simțurile sale primesc informații contradictorii.
74

Pe de o parte, efebica figură blondă îi spune să tacă și încearcă să-l calmeze, făcându-l să creadă că este ceva ce de fapt nu este, iar pe de altă parte copilul știe perfect că nu trebuie să aibă încredere în acea ființă. Analizele și diagnosticele corecte ale problemei, pe de o parte permit membrilor familiei să poată recupera relațiile reciproce, distruse de atâția ani de prezență a răpirilor, iar pe de altă parte produc lărgirea conștiinței, cu intensificarea interogărilor interioare și a incertitudinilor despre viitor. Mărirea incertitudinilor - cineva ar putea obiecta că ar fi o situație negativă, pe când eu susțin că, pentru a putea muri liniștiți, este necesar să ne cunoaștem pe noi înșine, pe ceilalți și Universul. Altfel, această viață nu ar fi utilă, decât extratereștrilor, care, ca toți cei care comandă, vor dintotdeauna să țină populația de supuși într-o ignoranță totală. A înțelege realitatea Interferențelor Extraterestre înseamnă a să deschizi o ușă spre înțelegerea fenomenului și să încerci să înveți să conviețuiești cu acea realitate îngrozitoare. Vom vedea imediat că acesta, pentru mine, este drumul care trebuie parcurs, singurul care îți poate oferi speranța că te poți elibera de această obsesie terifiantă pentru restul de crononi (cronon - unitate de măsură a timpului în fizica cuantică n.t.) care ne așteaptă. Dar nu este momentul să abordăm acest alt aspect al problemei. Dar ce se întâmplă atunci când mama este adultă și descoperă că este răpită? Mama răpită nu descoperă niciodată pe sine însăși acest adevăr, ci, adesea, analizând ceea ce povestesc copiii și comportamentele acestora, descoperă că ceva nu este în regulă. În realitate, spun asta încă o dată, inconștientul său cunoaște toate răspunsurile, dar conștientul nu reușește să înțeleagă ce se întâmplă și încearcă în toate direcțiile posibile. Fii se comportă ciudat, visează exact aceleași vise imposibil de menționat pe care le visa și ea când era mică și pe care le are și ca adult, se izolează, fac desene ciudate cu șerpi și Gri mici, dar și cu creaturi blonde îmbrăcate în albastru. Ceva se întâmplă iar mama își face griji pentru fii ei. Mama își face griji, pentru că inconștientul știe ce adevăr se ascunde în spatele acelor vise ciudate, altfel nu și-ar face griji pentru un simplu vis sau un simplu desen, dacă în spatele acelui vis și în spatele acelui desen nu s-ar afla altceva. Atitudinea mamei care începe să înțeleagă este una de protecție față de fii săi, pe când atitudinea tatălui este de protecție a familiei. Un răpit mascul, adult, din nordul Italiei, care avea o soție capabilă să facă față situației, avea și un copil mic care se comporta ciudat. Într-o zi, copilul este găsit la ora cinci dimineață dezbrăcat, ghemuit într-un colț...tace. Mama se trezește și îl vede în starea aceea, se apropie și îl întreabă ce s-a întâmplat. Copilul nu vrea
75

să vorbească - poate că a visat urât, un coșmar populat de aceleași ființe mici, pe care el îi asociază cu iepurii. Mama nu dă importanță acestui vis. Și cu asta, basta! După o perioadă, copilul trebuie să deseneze la grădiniță un iepure. Iepurele desenat de copil este cu adevărat ciudat și educatoarea o cheamă pe mamă, pentru a întreba dacă micuțul are vreo problemă în familie. Iepurele este negru, mic, fără haine și cu un cap foarte mare, negru, și cu doi ochi mari și oblici. Acasă, mama încearcă, cu mult calm, să îl facă pe copil să vorbească și obține o povestioară foarte ciudată: "Iepurii vin noaptea, când mama doarme, și trec prin fereastră, chiar dacă aceasta este închisă. Vin să se joace cu mine și mă duc în casa iepurilor. Casa iepurilor este un fel de rachetă..." În realitate, copilul desenează o chestie rotundă, cu multe lumini sub burtă. "Iepurele mă duce în raza albastră și urcăm în casa iepurilor. Casa iepurilor zboară și ei mă duc să văd Pământul de sus...Casa iepurilor funcționează cu electricitate și iepurii vin aici pentru a pune copii în burțile mamelor..." Copilul făcuse și un desen foarte semnificativ, în care era reprezentată o femeie cu burta transparentă, în care se afla un copil mic negru! Copilul continuă să povestească: "Alaltăseară erai și tu, mamă, în casa iepurilor...și frățiorul meu..." Mama face ochii mari și îi spune că nu-și amintește; copilul se gândește un pic, apoi adaugă: "Da, nu aveai cum să-ți amintești, mamă. Tu dormeai, întinsă pe un pătuț în camera iepurilor, cu mulți iepuri în jurul tău, care îți făceau ceva..." Când mama îl roagă pe copil să-i arate cum era făcut iepurele, el aleargă într-o altă cameră, ia un iepure de pluș, îi trage urechile pe spate, apoi ia ochelarii de soare ai tatălui, care au lentilele negre, ascuțite și alungite în partea din spate, și pune ochelarii pe capul iepurelui. În fața unor asemenea episoade, părinții, care știu de problema răpirilor, pentru că unul dintre ei se simte răpit, nu vor reacționa, dar intră într-o stare de panică totală, urmată de dorința de a distruge extratereștrii, oricine ar fi aceștia. Imposibilitatea obiectivă de a reuși să facă ceva se transformă repede în frustrare, care se manifestă prin depresii puternice, care, dacă nu sunt controlate, pot conduce la gesturi ireparabile. Este necesar să se intervină masiv printr-o operă de clarificare, care tinde să stabilească cine este ființa umană, cine este extraterestrul și ce anume îl interesează pe extraterestru. Clarificarea dinamicii răpirii îl conduce pe răpit către un stadiu de înțelegere care îi permite să excludă actele nesăbuită asupra propriei existențe, ba chiar, transformă răpirea dintr-un teatru unde răpitul este marioneta, într-un loc unde există interacțiune reactivă între extraterestru și terestru.
76

Un cuplu tânăr, cu un copil mic, care locuiește în nord-estul Italiei, îl ducea pe micuț la bunici sâmbătă și mergeau să-l ia duminică dimineață. Tatăl, profesionist în mediul social al justiției civile și penale, avea un trecut de răpit și, după ce eu am avut niște discuții de aprofundare cu el, s-a întâmplat ceva ciudat în familie. Într-o duminică, ca toate celelalte, tatăl se îmbracă cu o bluză pe care nu o mai purtase niciodată, o bluză pe care a primit-o cadou de la un prieten și care avea imprimată pe ea chipul clasic al unui Gri, tipul de extraterestru cu ochii mari și fără păr, care de-acum apare și în cele mai banale spoturi publicitare. Cei doi soți merg să ia copilul de la bunici, unde de fiecare dată se repetă scena în care copilul alergă să-și îmbrățișeze mama. Dar de această dată lucrurile se petrec diferit - copilul își vede părinții și fuge, cum face de obicei, îi iese în întâmpinare mamei, dar dintr-o dată observă bluza purtată de tată și dintr-o dată se oprește. Într-o liniște absolută, se apropie de tatăl său și, fără să spună niciun cuvânt, îl îmbrățișează și atinge bluza cea nouă. Liniște totală! Pentru a dispersa tensiunea, bunica îi spune copilului, arătând către imaginea Griului: "Îl cunoști pe acela? Cine este acela?" Iar copilul răspunde: "Acela este Kikom! " "Cine este Kikom ?" întreabă bunica. "Și de unde vine Kikom?" Copilul ridică degetul în sus și arată ...spre cer...iar părinții simt că sunt pe punctul de a leșina. Apoi, cel mic îl va recunoaște pe Gri în mod indiscutabil, așa cum rezultă în urma altor informații obținute în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu el în mediu familial. În practică, copilul va vedea la televizor o reclamă a unui implant stereofonic al unei societăți americane importante și va recunoaște fața lui Kikom în figura ciudatei actrițe care apare în publicitate și care are trăsături asemănătoare cu cele ale unui EBE

77

Imagine la care se face referire în text, lângă o reconstrucție fantastică, dar credibilă în baza experienței mele, a extraterestrului "Cap în formă de inimă".

În acel moment, în părinte se frânge ceva și geamul opac al incertitudinilor se sparge, incertitudini care uneori rămân prezente pentru tot restul vieții! "A fost atins și fiul meu!" Acum, părintele nu numai că are certitudinea că ceea ce i s -a întâmplat lui este adevărat, pentru că astfel de clarifică și se întărește toată tematica răpirii familiale, dar știe și că tot ceea ce și-a imaginat și a bănuit este real. Începe să lege și alte situații familiale, de această dată cu privire la părinții săi și la bunicii săi, persoane care aparent aparțin altei generații, care poate că îi vedeau pe cei morți (ei așa îi numeau), sau spiridușii pădurii, sau zâne și gnomi, și își va da seama rapid că nu era vorba nici de zâne, nici de gnomi și nici de figuri angelice sau demonice, ci era vorba doar de interferență extraterestră, care dintotdeauna avusese în vizor întreaga familie.

BĂRBAȚI ȘI FEMEI - RAPORTUL PERCEPTIV AL TIMPULUI ȘI RELATIVITATEA SA ÎN ABDUCTION

După cum se știe, în hipnoză, subiecții reacționează la percepția timpului dilatându-l sau comprimându-l la maxim - când ești hipnotizat poți să revezi un film, cum ar fi "Pe aripile vântului", într-o secundă și să-l știi, apoi să-l povestești de-a fir a păr, de parcă l-ai fi examinat atent timp de câteva ore. Din acest motiv, percepția dilatată a timpului pe care o ai în hipnoză, îi face pe cei care cred că știu ceva despre aceste tehnici să considere că reconstituirile temporale nu sunt fiabile. După câte am putut observa din nenumăratele hipnoze pe care le-am efectuat în acești ani, consider că, odată ce un creier a înmagazinat niște date recognoscibile din punct de vedere temporal, acestea sunt disponibile imediat, toate simultan, și sunt eliberate în același moment. Din acest motiv, subiectul este capabil să citească informațiile scrise pe "CD-ul" propriului creier în timp real. Dacă i se cere să reproducă trăirea în timpii în care aceasta s-a produs, o va face, dar dacă i se spune să încrucișeze timpii și să revadă lucrurile care s-au întâmplat mult mai rapid, el va putea să facă și acest lucru. Dacă cel care conduce hipnoza nu furnizează o instrucțiune de tip temporal în legătură cu citirea datelor înmagazinate în creier, ne putem aștepta la orice.
78

Aplicând tehnici PNL de ani de zile, mi-am dat seama că percepția timpului este total diferită pentru un mascul decât în cazul unei femele. Este posibil ca asta să se datoreze faptului că masculii și femeile utilizează în mod diferit lobii temporali drept și stâng, dar am mai observat și că nimic din ceea ce voi spune nu a fost raportat în literatura de specialitate. Femeia și bărbatul, care nu trebuie confundați cu masculul și femela, stăpânesc timpul în două moduri total diferite. În primul rând trebuie să spun că femeia și bărbatul au în interiorul lor părți feminine și masculine. Este normal ca femeia să aibă mai multă parte feminină decât masculină și viceversa pentru bărbat. Femela trăiește în trecut și în prezent, pe când masculul trăiește în prezent și în viitor. Asta înseamnă că masculii și femelele pot relaționa doar în prezent, care este unica porțiune temporală pe care o au în comun. Femeile cu un ridicat conținut feminin tind deci să relaționeze în prezent cu bărbați care au un ridicat conținut masculin. Ideea că relațiile mascul-femelă sunt foarte scurte ca perioadă de timp, după părerea mea, ia naștere din faptul că, adesea, nu se merge mai departe de o atracție de natură imediată și exclusiv sexuală. Femeia privește albumul cu fotografii și vede trecutul cu care îi este plină memoria. Bărbatul nu privește niciodată albumul cu fotografii, pentru că acestea țin de un trecut uitat, pentru el fotografiile nemaiavând niciun sens. Apoi, masculul face adesea aceleași erori, pentru că nu a învățat nimic din trecut, pentru că nu ține cont de ceea ce s-a petrecut, fiind axat doar pe ceea ce va fi. Să analizăm gesturile unei femei care are un conținut feminin ridicat! Femeia merge cu bicicleta, iar modul său de a se deplasa este rectiliniu uniform. Nu accelerează și nu încetinește, adică nu-și variază niciodată mersul, care pare constant și monoton. Asta se întâmplă pentru că, contrar bărbatului, ea nu percepe din punct de vedere temporal obstacolele care nu sunt în prezentul său. Faptul că nu percepe obstacolele o face pe femeie să folosească un mers care să nu fie influențat de lumea exterioară. Doar atunci când ajunge la un semafor, iar acesta este roșu, doar atunci se blochează, lăsându-i pe toți uimiți prin frâna neașteptată pe care o pune. Dar, pentru femeie, asta este regulă - semaforul devine ceva important doar când intră în timpul său, adică în prezent. Atâta timp cât se află în viitor nu are nicio importanță. În ziua de astăzi, în industrie, femeia este utilizată pentru munci repetitive, nu pentru că este mai puțin capabilă decât bărbatul, ci pentru că este mai capabilă să repete ceva ce a învățat deja, care este deja catalogat și învățat. Astfel, marile pianiste execută perfect cele mai dificile fragmente, dar pe care deja le-au învățat, dar nu căutați o femeie care să cânte jazz, pentru că veți găsi foarte greu una - găsirea unei serii de variante jazistice necesare pentru a face
79

în așa fel încât o bucată să nu semene niciodată cu alta este un proces anevoios pentru o persoană care se inspiră mai mereu din trecut. Femeia are o anumită tendință spre a nu-și programa viitorul, care însă este indispensabilă pentru bărbat, care, fără programare nici măcar nu iese din casă. Să mergi să privești vitrinele pentru că trebuie să se cumpere ceva, dar nu se știe ce anume, este o acțiune care îl enervează la culme pe bărbat, pe când pentru femeie este o activitate normală. Același gest, făcut de un bărbat sau o femeie, prin urmare, are o semnificație diferită. Să lași mașina parcată într-un loc unde parcarea este interzisă pe două rânduri și în mijlocul străzii, pentru bărbat reprezintă un act de impolitețe și insolență față de libertatea celuilalt, pe când, pentru o femeie este doar aplicarea propriei naturi: "Dacă trebuie să mă opresc, mă opresc exact acolo... De ce să mă gândesc, proiectându-mi viitorul în acele puține secunde care mă separă de parcare, că vreun șofer, peste puțin timp s-ar putea să nu reușească să treacă prin spațiul strâmt pe care eu i l-am lăsat la dispoziție? " Această caracteristică se observă și din studiile statistice efectuate pe femei și bărbați - există mai multe femei care studiază istoria și mai mulți bărbați care studiază ingineria aerospațială. Femeia se apără, spunând că bărbatul este prea previzibil și nu are imaginație în actul trăirii. Bărbatul nu înțelege de ce, dacă trebuie să duci niște documente la birou, mai întâi nu verifici înainte de a ieși din casă dacă le-ai luat pe toate. Unele persoane ar putea obiecta, afirmând că există exemple de bărbați și femei care se comportă exact invers față ceea ce descriu eu aici. Iată un exemplu: Arturo Benedetti Michelangeli era cu siguranță un pianist excelent, un executant perfect al bucăților scrise de alții, fără să facă vreodată o improvizație. Toate concertele sale erau identice, într-un mod de-a dreptul canonic și spasmodic. Dar pianistul era și homosexual, dând dovadă și de o mare anima în interiorul său, în detrimentul unui animus sufocat de situații familiale, care pentru noi nu sunt interesante acum. Atenție! Nu este vorba despre ereditate parentală, ci de dezvoltări diferite de animus-anima. Astfel, când întâlnim anumite figuri feminine, care sunt foarte la modă astăzi, cum ar fi femeia top-manager, descoperim în ele o anima castrată și o tentativă, nu neapărat de a imita bărbatul, ci de a fi bărbat. Analiza grafologică, în cazul acestui profil nu poate să ne păcălească.
80

Aceste persoane, care au o viziune atât de diferită asupra spațiului, dar mai ales asupra timpului, atât în cazul bărbaților cât și a femeilor, care au animus și anima diferite față de majoritatea oamenilor, se trezesc uneori în situația de a trece prin problema Interferențelor Extraterestre. Astfel, femeia, care se închide în ea însăși, gândindu-se la trecut, la mama sa și la ceea ce este închis în mintea sa, dar care deja s-a petrecut, vede fenomenul răpirilor extraterestre doar în prezent. Faptul de a nu-și putea imagina ceea ce se va întâmpla data viitoare și mai ales ceea ce li se va întâmpla fiilor săi, o bagă pe răpită într-o stare de agitație din care nu poate ieși cu ușurință de una singură. Totuși, această situație o apără cumva de a-și face o idee clară în creier că aceste experiențe se repetă cu scadențe regulate - faptul de a nu reuși să focalizeze situația oricum produce în psihicul femeii răpite o anumită stabilitate care o ajută să supraviețuiască în cotidian și să nu se gândească la ceea ce se va întâmpla. În schimb, bărbatul percepe trecutul ca pe ceva deja trecut și se gândește că trebuie să facă ceva, să se opună extraterestrului, să-l elimine cumva - își face niște planuri, dar, neanalizând în profunzime experiențele trecute, nu este capabil să dezvolte vreo strategie bază pe învățarea prin repetiție. Este obsedat de răpire și încearcă să i se opună reactiv în fiecare zi. Cu cât ești mai masculin în interior cu atât mai mult devii mai rebel, până ajungi să pui în scenă anumite manifestări care pot conduce și la sfârșirea propriei existențe, ca refuz final la situația de răpire extraterestră. Dar cu cât ești mai feminin, cu atât mai mult încerci să găsești un compromis care, prin intermediul disonanței cognitive, îți permite să supraviețuiești într-o situație atât de dramatică. Astfel, femeia transformă imaginea extraterestrului în Fecioara Maria, pe când bărbatul se predispune să suprime extraterestrul în sine. Un răpit cu o anima dezvoltată va sublima răpirea într-o alegere pe care ar fi făcut-o extraterestrul, alegându-l exact pe el pentru a-l însărcina cu vreo acțiune bună în viitor, pentru care celelalte ființe umane nu ar fi demne. Astfel, procesul de disonanță cognitivă induce ideea că omul ar fi în centrul situației, nu utilizează modele religioase care nu sunt în rezonanță cu psihicul masculin și-l face pe răpit să se simtă centrul de greutate al situației. Masculul, mai ales cel cu puține mijloace culturale la dispoziție, are mai multă nevoie decât femeia să primească respectul celorlalți, fie aceștia și extratereștri. O răpită cu un animus puternic va tinde chiar să lovească extraterestrul în timpul răpirii, nedându-și seama că un astfel de gest este doar un mijloc de ușurare, fiind o reacție cu totul violentă și masculină, capabilă să obțină ca unic rezultat posibilitatea de a se elibera de puternica cantitatea de stres emotiv în tentativa de reafirmare a propriei supremații teritoriale.
81

RĂPIȚII ȘI SEXUALITATEA

Activitatea sexuală a unui răpit rezultă că este puternic condiționată de experiențele pe care le suferă împotriva voinței sale. Femeia suferă un adevărat viol tehnologic. Pe parcursul vieții sale este luată de mai multe ori, confruntându-se cu ideea că a fost fecundată de un fel de mașinărie extraterestră, prin intervenția unor extratereștri mici (așa-numiții Gri, care fac "munca murdară" în locul altcuiva). După câteva luni, tot într-un mediu extraterestru, femeia va naște o creatură extraterestră, ajutată tot de o mașinărie. Tipurile de extratereștri născuți sun cel puțin patru și trebuie să subliniez că, chiar și după ce iese din hipnoză, femeia terestră are față de micul extraterestru născut, fie o atitudine de protecție, fie una de posesiune: "Era al meu și mi l-au luat..." Chiar dacă ființa născută ar fi avut zece ochi și paisprezece cozi, asta nu ar fi avut nicio importanță, pentru că instinctul matern nu ține cont de formă, ci reevocă în mod atavic importanța substanței. Femeia va trăi o viață, pe parcursul căreia, va crede că a fost privată de o maternitate care la care avea orice drept și va fi mereu în căutarea unui fiu, pe care ea oricum l-a născut, dar nu se știe unde. În plus, în psihicul ei feminin se va crea un raport negativ fa ță de actul sexual procreator, pe care ea îl va refuza apoi în mod inconștient pentru a evita decepția unei nașteri pierdute și pentru a combate, tot în mod inconștient, aspectul violent și executat împotriva voinței sale a violului extraterestru suferit. Însă pentru mascul, trauma este legată de sexualitatea de la vârsta de paisprezece - cincisprezece ani, când extratereștrii efectuează pe el o prelevare de spermă, și continuă când răpitul este pus într-o situație erotică în care el nu se poate mișca, dar poate avea erecție. O creatură ciudată, cu aspect feminin, practic îl violează. Acest lucru, pentru mulți răpiți reprezintă primul raport sexual cu o femeie. Știm cât de delicat este acest moment pentru mascul; faptul că el știe că se află într-o situație de tip exogam, în care este blocat în mișcări și este forțat, contra voinței sale, deci, fiind incapabil să gestioneze situația în sine, poate produce în el un stres violent, urmat de refuzul activității heterosexuale pentru tot restul vieții sale. Masculul, de fiecare dată când se va apropia de o femeie, se va simți violat, chiar și de privirea sa, iar viața sa conjugală nu va fi una ușoară. Femela extraterestră descrisă în hipnoză de către răpiții care au avut de-a face cu ea se pare că are trăsături orientale; ei bine, masculii care au fost violați de acest tip de femelă, preferă apoi orientalele, cu care ar dori să se cupleze din punct de vedere sexual, dar când trebuie să pună în practică actul sexual se dovedesc a fi aproape impotenți.
82

Răpiții ghidați spre o recuperare a propriei sexualități, în timpul parcurgerii drumului care îi va conduce la a înțelege adevărata natură a violenței trăite, vor observa pe propriul scrot o cicatrice făcută din trei punctulețe închise la culoare, poziționate în formă de triunghi, pe care ei, sau mai bine spus inconștientul lor, îl vor colega imediat la o anumită trăire de natură extraterestră. Diferitele răspunsuri la aceste solicitări inconștiente produc reacții diferite în viața sexuală a răpiților, în funcție de capacitatea pe care au avut-o aceștia în a o ascunde sau de a o uita, ori să suprime trăirile din mediu extraterestru. Nu este posibil să confunzi aceste trăiri cu evenimente fantastice imaginate de răpit. Dincolo de prezența anumitor semne externe, vizibile pe corpul răpiților, trebuie subliniat că "cei cei care nu sunt normali la cap", care sunt exact opuși răpiților, își creează vise în care maniile lor de preamărire se revarsă și în faptul de a fi ales, dar care îi produce acestuia plăcere, bucurie, complezență și satisfacție. Însă răpiții nu au nicio dorință să fie aleși și încearcă să-și renege experiența de tip exogam cu extratereștrii, să o ascundă, să fugă de ea și să o îngroape în cel mai ascuns colț al minții. Acum îi întreb pe "experți": "O exista sau nu o motivație pentru acest tip de comportament diferit?"

RĂPIȚI FAȚĂ DE EI ÎNSĂȘI, RĂPIȚI DE PROPRIA MEMORIE

Raportul de separație care există între un răpit și o altă ființă umană este doar o față a medaliei. Cealaltă față este o separație interioară, de care răpitul suferă în fiecare zi, când se întreabă cine este, fără să știe ce să-și răspundă. Răpitul tinde mereu să scrie "separat de literă" sau "lipit în mod fals", așa cum spun grafologii. Cu alte cuvinte, e ca și cum pixul său, creând o desprindere, tinde mereu să se ridice deasupra foii între o literă și altă literă a cuvântului. Acest tip de scris este clasică pentru un subiect care nu știe să se lege pe el însuși cu ceea ce propria ființă va fi după o clipă. În cuvinte mai simple, subiectul are dificultăți în momentul în care scrie în a se recunoaște în ceea ce va fi el însuși câteva clipe mai târziu, adică recontrolează permanent adevărat sa identitate, pentru că în interiorul său simte că ceva nu este așa cum trebuie. Încă o dată, psihologul sau psihiatrul, ar putea cădea în capcană, convingându-se că subiectul din fața sa este schizofrenic, însă în realitate este vorba de paraschizofrenie, un termen ce înseamnă - în partea opusă a schizofreniei. În termeni grafologici este foarte ușor de înțeles că răpitul nu este schizofrenic, pentru că adevăratul schizofrenic scrie într-un mod total diferit.
83

Nu vom face acum un tratat de grafologie a schizoidului, dar ar fi de dorit ca psihologii să țină cont de părerea grafologilor înainte de a emite diagnostice ce ar putea fi cu totul hazardate. Dar care este adevărata bătălie care are loc în interiorul răpitului și de ce acesta dă dovadă de niște caracteristici care l-ar putea face să semene, în mod eronat, cu un schizoid? În timpul acestor fenomene, utilizând PNL-ul am putut observa că, în mintea subiecților răpiți era o zonă de memorie care nu permitea accesul și această zonă de memorie, în care oricum se putea intra prin intermediul unei anumite solicitări (să o numim password), era locuită de amintirile unei vieți extraterestre. Modul de funcționare al acestei zone a minții a fost deja descris și s-a afirmat că o astfel de zonă este populată nu doar de amintirile din viața extraterestrului, dar și de cele ale transportatorilor (carriers), ființele umane care au transportat precedent aceeași memorie extraterestră și care au fost utilizați ca exact ca niște suporturi pentru back-up. În această lucrare vom aprofunda tema "A te simți altcineva". De-a lungul vieții răpitului, el necunoscând direct și conștient parola (password) necesară pentru a accesa acea parte a memoriei, uneori o declanșează în mod involuntar. Creierul nostru este ca un computer care urmează permanent anumite operațiuni matematice (niște iterații) care sunt necesare pentru a ajunge la soluția celor mai diferite probleme. Astfel, din greșeală, este posibil ca traficul neuronal să conducă la deschiderea porții în spatele căreia există memoria de viață a unei alte ființe umane sau a unui extraterestru. Prin urmare, răpitul suferă adesea de flashback-uri, în care se vede fiind un altul, având și un alt nume! Chiar și unele vise sunt foarte semnificative, dacă sunt citite cu această cheie de lectură. Răpitul visează adesea că se află pe o altă planetă, fiind aproape mereu caracterizat de prezența a două corpuri cerești pe cer și de vegetație foarte bogată și foarte colorată. Locuitorii sunt înalți, cu părul deschis la culoare și au cinci degete la mâini aceiași care apar apoi și în timpul răpirilor. În aceste vise, în momentul în care subconștientul celui care doarme se relaxează, iată că inconștientul împușcă, fără nicio milă, toate gloanțele pe care le are. Sau iată că înfloresc scene de viață de acum mulți ani, din vremuri descrise în cărțile de istorie. Situațiile și senzațiile sunt atât de adevărate încât se poate simți amintirea senzației de frig sau rece, mirosul, zgomotul, gustul și orice altceva este necesar ca noi să înțelegem că amintirile fac parte dintr-un bagaj real, caracterizat de aportul tuturor celor cinci simțuri. Se știe că atunci când acest lucru se întâmplă, amintirea trebuie clasificat ca reală, și nu ca indusă.
84

Așadar, cine visează așa ceva se află în fața unei amintiri absurde la nivel conștient, care, dacă este analizată cu modelele mentale pe care le are la dispoziție, îl va face să creadă că este nebun, cu psihoze disociative și personalitate multiplă. Aceste amintiri pot rămâne inactive pe tot parcursul vieții, dar, din greșeală, fără ca măcar să cunoască parola necesară pentru a deschide ușa acelei memorii, subiectul oricum poate accesa date, informații, imagini, sunete și senzații cu totul reale. Există un alt eveniment, din cauza căruia este posibil ca memoria extraterestră să iasă în față - este vorba despre un accident traumatic, un șoc violent, capabil să producă ruperea vreunui proces neuronal. Subiectul, sau mai bine spus creierul său, în aceste cazuri tinde să mute procesele neuronale în altă parte, compensând astfel, măcar în mod parțial, activitatea sectoarelor creierului. Se poate întâmpla și ca el, după ce a suferit o operație chirurgicală sub doze mari de anestezic, să fie conștient când se trezește, de o parte din amintirile de care înainte nu era conștient. Anestezicele, care au capacitatea de a face astfel încât să nu se simtă nicio durere fizică, înrăutățesc raportul dintre semnal și zgomotul de fond din corpul uman, și, pe lângă toate acestea, mai au și caracteristica de a distruge câțiva neuroni, astfel, creierul, după anestezie, încearcă să gândească utilizând trasee pe care nu le utiliza înainte. Am analizat un anumit număr de răpiți, pentru care accesul la memoriile extraterestre a început să fie posibil ca efect secundar după o anestezie făcută în timpul unei operații chirurgicale. Ne aflăm în fața unor persoane care, în timp ce la nivel conștient nu manifestă disfuncții disociative ale personalității, la nivel inconștient (și prin analiza scrisului se observă – n.a.) dau dovadă de o incapacitatea în a ști cine sunt ei în realitate: Mereu m-am gândit că părinții mei nu sunt părinții mei adevărați... Mereu am crezut că numele meu ar trebui să fie altul... M-am gândit uneori că trăiesc pe altă planetă... Nu se simt parte din această societate, pe care o refuză, considerând-o barbară și ineficientă. Adesea sunt vegetarieni și practică arte marțiale. Iată că încep să apară răspunsuri la anumite întrebări ciudate, pe care răpitul și le pune în legătură cu propria existență. Când el înțelege de unde vin toate aceste senzații, înțelege și că nu este nebun și știe că poate să înfrunte viață într-un mod mult mai concret. Devine conștient și de faptul că în interiorul creierului său, există diferite minți, cu care trebuie să învețe să trăiască, dar de care se și poate folosi. Trebuie să înțeleagă că adevărata ființă importantă este el. Extraterestrul cu siguranță nu este cel important, pentru că are doar memoria sa găzduită de creierul
85

răpitului. Terestrul este cel important, pentru că el s-a născut aici, pe această planetă. Se demolează astfel, dintr-o singură lovitură, că visul superficial și fals, conform căruia răpitul ar avea origini extraterestre - această părere l-ar putea determina pe răpit să se creadă superior altora. Această atitudine poate produce o compensație interioară în tentativa disperată a răpitului de a se considera un ales, această tentativă fiind pusă în scenă de disonanța cognitivă. A face ordine în mintea răpitului înseamnă și să distrugi necesitatea acestei minciuni dăunătoare din interiorul psihicului său; el își va recăpăta ca prin minune adevărata și propria identitate terestră. În consecință, va înțelege repede că el este cel de care au nevoie extratereștrii și nu contrariul, așa cum Dumnezeul creator din Vechiul Testament are nevoie de oameni și nu viceversa. Eul subiectului, frustrat până în acel moment, nu va mai avea nevoie să se simtă un extraterestru, pentru că nu este adevărat că extratereștrii sunt cei mai tari și a renunța la propria identitate îi determină pe răpiți să fie slabi, până în punctul în care să devină paraziți în mâinile unor ființe care sunt exterioare planetei noastre. Revendicarea propriilor origini întărește psihicul răpiților și le permite acestora să trăiască următoarea răpire tot mai conștienți și să fie tot mai puțin manevrabili.

STABILIZAREA RĂPITULUI

Dacă cele prezentate mai sus descriu psihopatologia unui răpit, sunt anumite puncte fixe, care, după părerea mea, trebuie implementate, cum ar fi strategia de limitare, pentru a-l stabiliza și a-l face capabil să trăiască răpirea, pentru că, pentru moment, nimeni nu este sigur că poate să le oprească - asta reprezintă primul punct, în legătură cu care nu trebuie să existe discuții. El trebuie să fie informat de faptul că răpirea nu poate fi oprită, dar se poate trăi cu ea. În plus, redobândirea amintirilor trăirilor îl ajută pe răpit să înțeleagă că: 1)Nu este nebun. 2)Ceea ce povestește s-a întâmplat cu adevărat. 3) Poate concura cu extraterestrul, pentru că are ceva ce extraterestrul nu are. 4)Nu are sens să se răzbune pe extraterestru, eventual poate să-l compătimească pentru incapacitatea sa în a-i gestiona pe oameni. 5)Noi suntem proprii noștri stăpâni și nu ne aflăm în proprietatea lor. 6)Noi putem se ne salvăm atât pe noi, cât și pe ei.
86

7)Ei au pierdut deja o bătălie, condiționată de o lege dictată tot de ei, pentru că în Univers nu există nicio lege, decât cea a timpului - într-o zi toate vor ajunge la un sfârșit, chiar și extratereștrii. 8)Uneori noi suntem mai conștienți decât ei, iar asta lor le provoacă teroare! 9)Chiar dacă ceilalți nu înțeleg situația răpiților, aceștia din urmă sunt atât norocoși, cât și ghinioniști, ca două fețe ale unei singure medalii - duc crucea răpirilor, dar asta le oferă posibilitatea să trăiască și să vadă, dincolo de propriul nas, grandoarea Universului. 10)Nimeni nu este identic cu altcineva. Cu aceste reguli în minte, răpitul devine o forță a naturii, înțelege esența lucrurilor și le înfruntă cu o forță pe care nu ar fi găsit-o în nicio altă parte, în speranța că, într-un viitor apropiat, această bătălie pe care trebuie să o ducă poate fi câștigată, poate chiar de către răpiți.

UITARE ȘI VINDECARE

Se poate să te vindeci de sindromul abduction? În fond, răspunsul la această întrebare este rezultatul cercetărilor mele și e și cel pe care vor să-l știe răpiții. Răspunsul este cu adevărat simplu: NU! Nu te poți vindeca de sindromul abduction, pentru că răpitul nu este bolnav, deci, fiind o persoană sănătoasă la cap, în sensul cel mai larg al termenului, nu poate și nu trebuie să se însănătoșească. Dar ce înseamnă asta? Răpitul, când vine după ajutor, are două probleme, care până la urmă este doar una - pe de o parte vrea să știe dacă ceea ce crede că visează este real, iar pe de altă parte, după ce devine conștient de noțiunea de realitate, vrea să știe cum se poate elibera de coșmarurile sale reale. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înfrunte problema în mod concret. Ce se înțelege astăzi prin termenul "boală" și când te însănătoșești? Boala, după medicina occidentală reprezintă, din păcate, doar o proastă funcționare a corpului, care, ca și când ar fi o simplă mașinărie, trebuie reparată, trebuie să i se înlocuiască piesele sau trebuie să se intervină asupra acelor funcționări proaste. În realitate, lucrurile nu par să fie atât de simple. De fapt, se pare că am uitat cu totul de gândul creator, specific creierului nostru.
87

Azi se tinde să se creadă că creierul nostru are funcții de analizator al gândului, nu și de creator al gândului. Tot ceea ce gândim ar deriva din analiza lucrurilor care vin din exterior, numiți stimuli, și fiecărui stimul îi corespunde un răspuns al sistemului nostru de gândire. Nimeni nu a vrut să ia în mâini această problemă, care este însă extrem de interesantă și care are de-a face cu creativitatea noastră. Creierul nostru creează încontinuu - acest proces creativ este cel care-l face om să fie diferit. Spun asta pentru că consider că multe dintre bolile umane își au originea în psihosomatică, adică se nasc pentru că soma (corp) ființei umane interacționează cumva cu mediul și îi permite acestuia să ne îmbolnăvească. Boala nu este altceva decât o oglindă a stării de sănătate a minții noastre. Bineînțeles că oamenii se îmbolnăvesc pentru că există un motiv fizic adevărat în a se îmbolnăvi, dar doar dacă creierul și mintea vor, în mod inconștient, să se îmbolnăvească. Astfel s-ar predispune să fie mai vulnerabili la anumiți viruși sau la anumite situații care produc o proastă funcționare a corpului. Cauzele pentru acest lucru pot fi multe - dorința de a ne autopedepsi, dorința de a fi iubiți pentru că suntem bolnavi, dorința de a muri, ideea de a pedepsi pe cineva prin propria suferință,etc. Acest tip de situație, în care corpul nu mai funcționează bine, ar fi, deci, legat de psihopatologie și nu doar de o patologia medicală. În timp ce în orient această idee este prețuită de milenii, în occident se presupune că mașina este ceva à la Piero Angela, caracterizată de simple răspunsuri la stimuli, cu totul previzibile pe baza unor reguli fixe. Acest tip de viziune asupra realității poate că nu este atât de îndepărtată de realitatea faptelor, dar omite un parametru fundamental, reprezentat de dorința de a fi bolnavi, un parametru care depinde de creativitatea EU-lui nostru adevărat, care face ce vrea din noi și care nu dă doi bani pe bolile adevărate. Un Daimon, sau un demon interior, à la Hillman, care decide dacă trebuie să ne îmbolnăvim sau nu, este responsabil de existența unei voințe interioare de a fi bolnavi. Știința oficială crede că o persoană s-a vindecat de o boală când nu mai simte simptomele - cu alte cuvinte, când a uitat de ea. "Dacă uiți de problemă, uiți și de boala care are legătură cu acea problemă..." Dar a uita nu înseamnă a te vindeca - a uita înseamnă a ascunde o problemă în pliurile psihicului nostru. Astfel, ne convingem că ne-am vindecat, dar cel mult am refuzat să înțelegem natura bolii sau a problemei cu care aceasta are legătură. De câte ori nu auziți: "Vreau să uit acea perioadă din viața mea, care era plină de suferință..." După părerea mea acest raționament este cu totul greșit, pentru că te vindeci în momentul în care aceasta a fost înțeleasă total, înțelegându-se ce anume a
88

provocat-o și de ce - a încerca să asociezi răpirile extraterestre cu o boală este greșit, pentru că realitatea faptelor contestă, în fiecare moment, această ipoteză. Nu are sens să vă bizuiți pe o expectativă de vindecare a unei boli, pentru că doar o expectativă de înțelegere a faptelor care s-au întâmplat în mod real îl poate conduce pe subiect să înfrunte, într-un mod pe cât se poate de pozitiv, neplăcerile pe care le produce această problemă. Medicina actuală îi propune răpitului, care este considerat un psihopat, să uite, să nege conținutul "fanteziilor" sale, pe când eu spun că salvarea, adică vindecarea, stă în a-și aminti în mod detaliat toate momentele traumei create de răpiri și în a înțelege și cele mai mici amănunte, pentru a continua să conviețuiască cu acea realitate care în prezent este tipică răpiților, dar care, în curând, ar putea privi întreaga umanitate. Experiențele traumatice nu trebuie uitate, ci trebuie înțelese și ținute minte, pentru că și în acestea există ceva ce poate duce la un progres; a refuza să suferi înseamnă a refuza să crești. Astăzi suferința este interpretată ca ceva ce trebuie refuzat, iar generațiile tinere studiază puțin, pentru că a studia și a înțelege înseamnă a suferi; părinții familiilor moderne își lasă copilașul în fața televizorului, astfel încât acesta să fie mereu mulțumit și să nu-i deranjeze, dar acesta nu va învăța nimic și va crește ca un lobotomizat. “Fericiți cei săraci cu duhul, ca a lor este împărăția cerurilor” Pentru Dumnezeu! Acest regat să stea cât mai departe cu putință de noi, pentru că, pentru a-l cuceri trebuie să fim cretini. Dumnezeu să-și păstreze, dacă vrea, un regat de cretini și să le lase altora un infern cald, bun și indestructibil. Deci nu trebuie să uităm, să sublimăm, să reinterpretăm în mod fantastic, ci trebuie să percepem realitatea așa cum este, fără să ne abandonăm fantasmagoriilor religioase sau credințelor de posesiuni diabolice; trebuie să trăim trauma și să o recunoaștem ca experiență proprie și personală, fără ascunzișuri gen psihoterapie. Aceasta este părerea mea și pentru mine reprezintă salvarea răpitului din ghearele unui necunoscut, care ar trebui să rămână așa, dacă ne luăm după ce spun serviciile secrete, știința oficială, ignoranții și extratereștrii aliați cu guvernanții noștri.

CONCLUZII PARȚIALE

Dacă la o terapie psihologică s-ar prezenta un caz cu caracteristicile care au fost enumerate până acum, sfătuiesc, ca înainte de a considera subiectul ca fiind nebun de legat, acesta să fie supus unei vizite ORL, pentru că, dacă el prezintă
89

fractura la nivelul osului sfenoid, asta ar putea însemna că ceva a încercat să-i invadeze în mod fizic creierul. În caz că rezultă pozitiv, probabil că a suferit de -a lungul vieții sale și pierderi de sânge din nara dreaptă. Într-un astfel de caz, aș cere o consultație mai aprofundată înainte de a-i prescrie Prozac.

Referințe despre tehnica de spargere a sfenoidului
Jho HD, Carrau RL: Endoscopic endonasal transsphenoidal surgery: Experience with 50 patients. Neurosurgical focus 1: article 2, 1996 Jho HD, Carrau RL, Ko Y: Endoscopic pituitary surgery, in Wilkins RH, Rengachary SS (ed): Neurosurgical Operative Atlas, Park Ridge, III: American Association of Neurological Surgeons, 1996, Vol 5, pp 1-12 Jho HD, Carrau RL: Endoscopy assisted transsphenoidal surgery for pituitary adenoma: Technical note. Acta Neurochirurgica 138: 1416-1425, 1996 Jho HD, Carrau RL: Endoscopic pituitary surgery: An early experience. Surgical Neurology 47: 213-223, 1997 Jho HD: Endoscopic endonasal pituitary surgery: Technical aspects. Contemporary Neurosurgery 19, No.6: 1-8, 1997 Jho HD: Endoscopic surgery of pituitary adenomas. In Krisht AF, Tindall GT (eds), Pituitary Disorder: Comprehensive Management, Williams & Wilkins (in press) Carrau RL, Jho HD: Pituitary: Endoscopic approach. In Arriaga M, Day J (eds) Neurological Issues in Otolaryngology: Principles and Practice of Collaboration, LippincottRaven (in press) Jho HD: Transsphenoidal endoscopic surgery. In Fessler RG, Sekhar LN (eds), Atlas of Neurosurgical Techniques (in press) Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Schmidek HH (ed), Fourth edition of Operative Neurosurgical Techniques: Indications, Methods and Results (in press) Jho HD: Endoscopic transsphenoidal surgery. In Fisher WS (guest ed), Hadley M (ed), Perspectives in Neurological Surgery (in press).

90

SINDROMUL DE FALSĂ RĂPIRE

Mă ocup de răpiri de aproape șaptesprezece ani și mi-am dat seama că pe lângă situațiile reale de Interferențe Extraterestre, există și un subprodus al acestui fenomen. Este adevărat că în acești ultimi ani, radioul, televiziunea, cinematografia și ziarele au mediatizat, de altfel în cel mai rău mod cu putință, problema extraterestră, iar acest tip de informare falsă a produs în mass-media o anumită idee că răpirile sunt fructul unor comportamente schizoide din partea unor persoane care au probleme psihice grave. În realitate, lucrurile nu stau așa, sau mai bine spus nu stau deloc doar așa. Fenomenul răpirilor, pentru cercetătorii care au depus un minim efort în acest sector, este cu totul real. Și mai este adevărat că subiecții cu puternice perturbări psihice s-au hrănit cu știrile despre sindromul de abduction (SDA), alimentându-și astfel fricile și incertitudinile. Trebuie să clarificăm diferențele care există între sindromul de falsă răpire și un sindrom de răpire, pentru că această situație aparține de domeniul celor se consideră experți în funcționarea creierului uman, dar care în realitate, în ceea ce privește acest subiect, își demonstrează toată ignoranța de care sunt capabili. Astfel, anumiți psihiatri s-au dezechilibrat un pic cam mult în a clasifica sindromul de abduction ca fiind un sindrom de schizofrenie acută, confundându-l adesea cu sindromul de răpire falsă. Deci, cum se pot diferenția cele două aspecte, care pentru ochii neexperimentați lasă impresia că se pot suprapune? Spunând foarte clar care sunt diferențele dintre aceste două sindroame și prezentând caracteristicile specifice fiecăruia. Falsul răpit are mereu un raport optim cu răpitorii săi extratereștrii. "Extratereștrii sunt buni și l-au ales pe el pentru ceva care nu este foarte clar, dar care va fi clarificat în timp, de-a lungul următoarelor răpiri" - asta îi spun chiar extratereștrii. Extratereștrii și răpitul au un raport pozitiv. Bărbații și femeile nu se diferențiază în analiza fenomenului, dar ceea ce-i unește este viziunea religioasă a fenomenului ufologic pe care îl trăiesc. Extratereștrii sunt văzuți mai mult dintr-un punct de vedere cu precădere divin, ca ființe superioare, decât unul tehnologic. Subiecții care sunt victimele acestui sindrom de falsă răpire, la nivel mental sunt caracterizați de lipsa spiritului critic și a unei minime culturi, sunt cu toții religioși, unii în felul lor, și cred că divinitatea i-a ales pentru dintr-un motiv
91

oarecare, pentru care aceștia trebuie să fie considerați speciali - speciali în sens pozitiv, bineînțeles. Am dat peste tineri, cu vârsta între 15 și 17 ani, convinși că nu valorează prea mult în mediul familial, și care sublimă lipsa de interes față de ei din partea părinților cu cea pe care ar putea-o avea față de el extraterestrul. Deci, extraterestrul devine tatăl spiritual al băiatului, și, în fantezia acestuia din urmă, nu-l abandonează niciodată; și nu-l abandonează mai ales în acele momente în care figurile parentale sunt absente. Acest aspect îi unifică pe falșii răpiți cu cei care cred că o văd pe Fecioara Maria, figură în care, mai ales femeile, își văd propria mamă, nu doar pe cea spirituală, dar și pe cea fizică, figură care în viața reală este absentă sau nu este la înălțimea așteptărilor falsului clarvăzător. Există bărbați și femei adulți care sublimează lipsa de interes față de ei din partea sexului opus, prin contacte cu ființe extraterestre, bineînțeles că de sex opus. Extratereștrii nu numai că sunt asociați cu perfecțiunea mentală, dar și cu măreția fizică. Multe dintre aparițiile Ființelor de Lumină se pot încadra în acest sindrom, chiar dacă nu toate cazurile sunt explicite. Nu lipsesc descrierile raporturilor sexuale dintre falșii răpiți și extratereștri. Cel mai mult trebuie să se țină cont de comportamentul narcisist al subiectului, care consideră că se află în centrul atenției extratereștrilor-zei, pe când, în realitate, dacă zeii ar exista cu adevărat, nu și-ar pierde vremea cu noi, niște tereștri nesemnificativi. Ideea de recuperare a autoreferențialității pe care o are falsul răpit este foarte ușor de recunoscut, pentru că el tinde să se pună mereu pe el însuși în centrul povestirilor sale: "Extratereștrii mi-au spus...extratereștrii mi-au făcut...extratereștrii vor face astfel încât eu...când se vor întoarce să mă ia..." Trebuie să ținem cont că în ziua de astăzi persoanele vor cel mai mult să fie recunoscute de alții - să fie recunoscute în rolul lor de fii, părinți, profesioniști, amanți, etc. și de câte ori lipsește această recunoaștere, se declanșează sindromul de falsă răpire, pentru că subiectul tinde să reacționeze la această carență creând el însuși o figură fantastică, care să-l recompenseze și să-l recunoască în câmpul afectivității, al muncii, al relaționării sociale și orice alt domeniu. Diferența subtilă dintre un răpit fals și un răpit adevărat constă deci în faptul că primul știe cine este, dar se consideră prea puțin stimat de ceilalți, în realitate pentru că el însuși se subestimează la nivel inconștient. Crezând efectiv că valorează puțin și nu merită stima colegilor săi, el își creează o figură, de obicei din alt plan, uneori mistic, divin, extraterestru, care să poată substitui iubirea pe care practic nu o obține din partea lui însuși.
92

Însă adevăratul răpit, nu știe cine este în realitate și se prezintă cu grave crize de identitate a personalității. Aceste incertitudini asupra identității sale profunde pot fi recunoscute în frazele pe care acesta le pronunță: "Nu știu...uneori mi se pare că provin de pe altă planetă...Mereu am crezut că părinții mei nu erau părinții mei adevărați...Ființele umane îmi provoacă greață și eu nu am nimic de-a face cu ei..." și acestea nu se datorează unor probleme de schizofrenie, de altfel cu totul absente, cum demonstrează probele grafologice ale subiecților, ci se datorează cu totul altor experiențe pe care răpiții le-au trăit de-a lungul vieții lor. Dar despre acest aspect al problemei nu vreau să vorbesc acum, pentru că aici mă interesează să evidențiez cum este posibil să se deosebească cele două sindroame, în mod ușor și exact. Adevăratul răpit nu este niciodată religios dintr-un punct de vedere catolic, ci din contră, catolicismul îl scârbește, pe lângă asta, nu vrea să aibă nimic de-a face cu extratereștrii, chiar dacă, la o primă abordare, oscilează între două atitudini: "...mi-ar plăcea ca ei să se întoarcă...dar dacă se întorc îmi este frică..." Falsul răpit are doar o atitudine extrem de pozitivă față de extratereștri, speră ca ei să se întoarcă cât mai curând, și, uneori, să-l ia cu ei, vrând prin asta să exalte simbolismul premiului, premiu pe care umanitatea întreagă i-l neagă, dar pe care extratereștrii sunt dispuși să i-l ofere, recunoscându-l ca pe o ființă superioară. Dar cărui lucru se datorează până la urmă dihotomia atitudinii de fond pe care un răpit real o are față de extratereștri? Multor factori, dar unul dintre ele ar fi că extratereștrii, dacă pe de-o parte îi fac ce vor răpitului, împotriva voinței sale, terorizându-l de moarte, pe de altă parte încearcă să-l țină subjugat, uneori prin promisiuni false. În legătură cu asta trebuie ținut cont și de componenta multirasială a extratereștrilor. Majoritatea răpiților au intrat în contact cu mai multe rase, unele cu totul ostile, altele indiferente și altele care inspiră încredere, însă în spatele unei cortine de incertitudini, pe care chiar răpitul însuși le extrage din trăirile sale: "Dădeau impresia că țin la mine, dar uneori mă gândesc că nu este adevărat...e ca și cum ar vrea să mă facă să cred că țin la mine, dar în realitate este doar un teatru..." Falsul răpit nu are dubii - extratereștrii sunt buni și țin la el. Dar falșii răpiți, când povestesc experiențele lor, nu au amintirea senzațiilor din sfera emoțională, dând dovadă că le lipsește o parte importantă a amintirii. Se știe că o amintire falsă poate fi deosebiră de una adevărată, pentru că cea adevărată, contrar celei false, are și senzațiile, emoțiile și tot bagajul simțurilor, care au înregistrat mirosuri, temperaturi, culori, texturile materialelor atinse, gusturi, etc. În plus, răpiții falși, testați prin hipnoza regresivă, nu își amintesc nimic, comparativ cu cei adevărați, care își amintesc.
93

Chiar și răspunsurile Testului de Autoevaluare (TAV) sunt total divergente, în sensul că răpiții reali răspund pozitiv la întrebări, pe când cei falși răspund negativ, fără să mai vorbim despre probele obiective (cicatrice, implanturi, amintiri specifice), care lipsesc cu totul la cei care sunt falși răpiți. Există deci, trei tipologii diferite de abduction: • prima este sindromul adevărat de abduction (SDA) • a doua este sindromul de falsă răpire (SDFA) • a treia situație este simptomatologia de absență totală a trăirilor, fie ele reale sau imaginare, în legătură cu o răpire. Mi se pare că până astăzi, experții din acest sector, ufologii, psihologii sau psihiatrii, nu s-au deranjat să facă vreo diferență din acest punct de vedere, și, ca de obicei, acest lucru mi-a revenit mie.

CAZUL UNUI FIU UNIC ȘI A UNUI TATĂ DOMINATOR Într-o zi vine la mine un tânăr, înscris la Facultatea de Fizică, în anul I, care mă cunoștea de ceva timp și cu care chiar vorbisem un pic despre cercetările mele în legătură cu răpirile extraterestre. Îl cunoșteam de câțiva ani, dar nu-mi vorbise niciodată despre cazul său. În acea zi s-a confesat și mi-a povestit că merge la psiholog de vreo zece ani. Mi-a spus că înainte mersese la alt psiholog, care, la fel ca și cel din prezent, nu reușise să-i rezolve problemele. Mi-a spus apoi, că la vârsta de doi ani și jumătate, fusese dus pa psihiatrul infantil pentru niște crize foarte puternice, iscate fără un motiv aparent. Mă întreba, ca urmare a unor senzații fizice și psihice de-ale sale (vise deosebite, momente de frustrare și de panică puternică), dacă nu cumva fusese răpit de extratereștri. Mă întreba dacă starea sa de rău se datora unor motive exogene planetei Terra. Băiatul cunoștea cercetările mele și asta mă punea în dificultate în a-l trata ca pe ceilalți, pentru că putea să se fi lăsat influențat de conferințele mele. Oricum, am purtat cu el niște discuții preliminare și acesta mi-a povestit visele sale. Unul dintre vise era cu totul deosebit - el visa foarte des că este mic și că se joacă cu un fel de camionaș. La un moment dat camionașul i-a căzut pe pământ...
94

Băiatul era îngrozit de această scenă și a început să plângă în timp ce-mi povestea, dar fără să cunoască la nivel conștient motivul. Lăsa impresia că are amintiri despre o viață extraterestră (dar numai cu privire la Gri, ceea ce în cazurile mele nu apărea), susținea că este pasionat de astronomie de mic și că simțea că aparține de o altă lume - pe lângă asta, nu reușea să se integreze în lumea reală, având dificultăți cu partenerele sale în domeniul sexual, dar și în relaționarea cu prietenii săi. Nu reușea niciodată să termine ceea ce începea, chiar dacă la început lucra cu entuziasm și ardoare. Era de ajuns ca cineva să facă un mic reproș pentru a-l determina să cadă într-o criză depresivă foarte gravă. Diagnosticul psihiatrului era schizofrenie compulsivă. După ce am vorbit cu mama și cu psihologul actual, mi-am dat seama că nu ne aflam în fața unui răpit, ci în fața a ceva ce medicina actuală nu a știut să înțeleagă. Trauma declanșatoare era foarte evidentă și într-o ședință de clarificare i-am expus-o băiatului (Psihiatria și Psihologia modernă nu sunt de acord cu modul meu de a proceda, dar ca să vorbesc despre acest lucru ar dura prea mult și ar fi plictisitor, deci voi amâna pentru altă dată discursul despre raportul dintre subiectul traumatizat și rezolvarea traumei). Figura unui tată autoritar, care nu este niciodată dispus să-și vadă fiul greșind și cea a unei mame cu totul supusă, m-au condus, împreună cu alte elemente, să văd situația într-un mod cu totul diferit. Am descoperit, și cu ajutorul mamei, că episodul "camionașului" nu a fost un vis, ci o realitate uitată de tânăr și astfel am încercat să interpretez evenimentele: "Acum îți voi povesti cum cred eu că s-au petrecut lucrurile. Iar dacă lucrurile stau așa, inconștientul tău le va recunoaște ca fiind adevărat ceea ce spun, altfel ți se va părea că eu greșesc, pentru că realitatea obiectivă se află în interiorul tău și numai tu poți ști răspunsul corect. Tu erai mic și într-o zi te jucai cu camionașul tău, iar la un moment dat acesta a căzut pe jos. În acel moment s-a deschis pe neașteptate ușa de la camera ta și a intrat tatăl tău, care, dându-și seama că ai scăpat camionașul, s-a supărat pe tine, a luat camionașul și, într-un acces de nervi, l-a izbit de perete, rupându-l în mii de bucăți. Ceea ce a făcut tatăl tău în acel moment nu a fost doar să strice jucăria ta, ci a stricat-o într-un moment în care acesta reprezenta pentru tine un obiect tranzițional, asupra căruia tu îți revărsai iubirea, așa cum credeai tu că tatăl tău ar fi trebuit să facă cu tine, dar, din cauza incapacității sale, el nu știa cum să facă asta.
95

Deci, tatăl tău nu a izbit de perete o simplă jucărie, ci astfel l-a stricat și pe fiul său. De acolo, peste câțiva ani, fiul va dezvolta instincte ucigașe față de tatăl său." Tânărul a izbucnit într-un plâns infernal în timp ce eu îi spuneam că, din fericire, extratereștrii nu au aveau nicio legătură în cazul său și că problema sa se putea rezolva mult mai simplu decât o Interferență Extraterestră. El, la câteva ore de la discuția noastră, după ce s-a gândit la tot ce ne-am spus, mi-a trimis un mesaj telefonic care suna așa: "Mulțumesc! Este exact cum spui tu. Mi-ai salvat viața!" Dacă ai identificat cauza unei probleme nu înseamnă că ai eliminat problema în sine, ci înseamnă că te afli la jumătate de drum - din acest moment mai departe, din punct de vedere instituțional, nu era de datoria mea să continui. Băiatul nu termina niciodată ceea ce începea pentru că, imediat ce ar fi terminat ceva, ar fi fost supus înfricoșătoarei și insuportabilei judecăți paterne, cu posibilitatea redeschiderii rănii traumatice din acea zi din copilărie. Pe parcursul celor douăzeci de zile în care am discutat, tânărul abandonase cu succes toate terapiile psihiatrice impuse de medici.

O VOCE ÎN URECHEA DREAPTĂ

Vine la mine o doamnă, după ce a mers pe la foarte mulți specialiști, unii dintre ei fiind specialiști chiar și în știința paranormalului, dar fără ca cineva să-i rezolve definitiv problema. Doamna auzea niște voci, în general două, în interiorul urechii drepte și, într-un moment din viața sa, s-a întrebat dacă aceste voci nu ar putea proveni de la un microcip implantat de cineva pentru a o controla. În realitate, măsurătorile efectuate de un grup valid de cercetători din Bologna, cu care eu colaborez în mod activ, evidențiaseră că nu exista niciun microcip, chiar dacă, într-o anumită situație, fusese înregistrat un sunet asemănător cu vocea umană chiar în interiorul urechii drepte. Într-o discuție cu doamna în cauză, după ce am citit raportul medicilor, am început cu întrebările mele obișnuite, la nivel de PNL, am încercat să înțeleg exact care erau răspunsurile sale corporale și comportamentale. Am aflat că vocile, pe care doamna le auzea de-acum de ani de zile, păreau să aparțină rudelor sale - a tatălui său și a unei surori. În plus, doamna auzea aceste voci de când avusese o certă cumplită cu toți membri familiei sale. Era destul de clar din mișcările pe care doamna le făcea în timp ce răspundea la întrebări, că era vorba despre o puternică interferență din partea familiei sale cu privire la relația pe care ea o avea la momentul respectiv cu un amic de-al său. Ceva ce doamna nu vroia să spună făcuse astfel încât această relație să se întrerupă
96

contra voinței sale. Aceasta a fost urmată de o ceartă puternică, iar apoi au apărut vocile în ureche, despre care doamna spunea: "Au scopul de a mă controla în permanență - unde merg, ce fac, etc. Dacă nu sunt părinții mei, care de altfel acum sunt morți, atunci ar putea fi vreun extraterestru sau vreun experiment militar..." Doamna mi-a atras atenția și asupra unei operații chirurgicale pe care a suferit-o cu câțiva ani înainte pentru extirparea uterului. Ea credea că această operație este legată cumva de vocile din ureche. În timp ce vorbea, își mișca privirea în direcția care indica activarea mecanismului de recepție a vocilor interioare, asemenea celor care vorbesc cu ei înșiși, în interiorul lor (R. Bandler, J. Grinder în IPNOSI E TRASFORMAZIONE, pag.250, Astrolabio, Roma,1983) - era chiar ea cea care producea sunetele pe care le asculta în acel moment. Femeia căuta toate dovezile și explicațiile posibile și imposibile, prefăcându-se că vrea să găsească adevărata cauză a acestui deranj urlător intern; spunea că vrea să găsească o rezolvare pentru această problemă, dar în realitate nu dorea să devină conștientă de trauma care produsese apariția vocilor. Și în acest caz i-am spus doamnei foarte sincer ce părere am despre situația sa: "Acum vă voi spune cum s-au petrecut lucrurile după părerea mea. Dumneavoastră ați rămas foarte tulburată de intervenția familiei dumneavoastră în vița dumneavoastră sentimentală și îi acuzați pe membrii familiei că nu v-au permis să fiți o femeie fericită și mamă a unor fii. Din acea zi dumneavoastră v-ați urât familia și vocile lor. Nu ați încetat să-i urâți nici măcar pentru o clipă, până ați ajuns să vă bucurați în mod masochist de retrăirea durerii pe care v -a provocat-o acea situație (doamna care o grafie caracterizată de o parafă, numită de anumiți autori "a masochismului". Beretta în LA SCRITTURA, Sonzogno, Milano 1993; M. Maero în IL TEST DELLA SCRITTURA, ANIPADS, Torino, 1984). Singurul mod de a retrăi încontinuu acea durere, care vă dă satisfacția de a reînnoi, într-o roată temporală infinită, ura pentru rudele dumneavoastră, constă în a reproduce pentru totdeauna vocile lor în urechea dreaptă. Doar așa vă veți putea aminti și reînnoi în fiecare zi ura față de cei care v-au împiedicat să aveți o viață afectivă adevărată." Doamna m-a privit, s-a gândit la asta în tăcere pentru câteva clipe, apoi mi-a spus: "Da. Poate. Dacă în interiorul meu nu există niciun microcip, poate că...este așa cum spuneți dumneavoastră. Bineînțeles, sunt de acord cu ceea ce spuneți." În concluzie, am îndemnat-o pe doamnă să se privească cu sinceritate în interior și să găsească răspunsul corect, fără să lase nimic de-o parte.

97

EXTRATEREȘTRI PERTURBATORI ȘI FENOMENE PARANORMALE

Într-o zi, am mers într-un oraș din nordul Italiei să vorbim cu o tânără doamnă care, de ceva timp, avea parte de turbulențe foarte mari. Îmi spunea că în casă sertarele se deschideau singure, luminile se aprindeau singure și apoi se întâmplau tot felul de lucruri ciudate. Totul a început să se întâmple de când ea a văzut într-o seară două figuri luminoase în camera sa. Femeia era foarte religioasă și susținea că putea fi vorba de Iisus, sau de extratereștri buni care au venit s-o salveze. Ea se ruga foarte mult. Extratereștri, sau cei care erau cauza evenimentelor de natură paranormală care se petreceau în casa ei, pentru că, înainte de apariția lor, cu câțiva ani în urmă, totul era în regulă. Femeia, tânără și prea puțin educată, avea o fiică și trăia cu mama sa, într-un context psihologic de genul "primul tip de femeie după Neumann", unde figurile masculine erau cu totul absente. După primele întrebări, a ieșit imediat la suprafață o trăire în care ea povestea că în copilărie a fost violată de unchi. Analiza grafologică evidenția această posibilitate. Chiar și modul în care se îmbrăca femeia - în nuanțe puternice de roșu - și machiajul puternic, reprezentau prodromul unui proces de castrare a propriului animus (partea sa masculină). Fenomenele ciudate începuseră când ea, într-o seară, se apucase să se roage intens pentru că vroia să-și ierte unchiul pentru ceea ce îi făcuse în copilărie. Din acel moment nu a mai putut să trăiască normal, pentru că rugile sale atrăseseră atenția extratereștrilor care doreau să o ajute. Exista o contradicție evidentă în declarația că extratereștrii pe de-o parte o ajutau, iar pe de altă parte o deranjau, dar femeia nu ținea cont de asta. Și în acest caz, ca de obicei, am expus concluziile cercetării mele direct celei interesate. Trauma provocată de violența carnală suferită era probabil cauza pentru tot ce se întâmpla. Ea, fiind foarte religioasă, încercase să se roage pentru a-și rezolva problema. Prin iertare, a crezut, conform normelor catolice, că se putea elibera și de angoasa amintirii acelei experiențe. În realitate, femeile tind să se culpabilizeze când sunt violate, și, încercând să ierte, ea credea că putea îndepărta și cauza propriei suferințe, ștergând vina pe care o produsese violul. Ea încercase, dar, după rugăciuni, era clar că ceva nu funcționase. Inconștientul său nu accepta niciun fel de iertare pentru ceea ce se întâmplase și se rebela față de însăși ideea de iertare. Astfel, acestuia nu-i rămânea decât să creeze artificiul venirii extratereștrilor, sau a lui Iisus în persoană, pentru a o ajuta să ierte pe cineva, pe care în realitate ea nu avea nicio intenție s-o ierte. Am sfătuit-o să meargă la câteva ședințe la psiholog, sperând că lipsa aproape totală de cultură nu i-ar fi blocat drumul către o înțelegere
98

mai profundă față de ea însăși, mereu necesară pentru a recăpăta complet conceptul de realitate. Am relatat aceste episoade pentru a demonstra că eu nu cred mereu că licuricii sunt lanterne și nu am chef totdeauna să văd OZN-uri și extratereștrii în spatele fiecărui vis sau comportament anormal. Trebuie însă să subliniez că marea majoritate (cam 96% ) a celor care mi s-au adresat aveau cu adevărat probleme de Interferențe Extraterestre, probleme pe care astăzi nicio structură medicochirurgicală sau de sănătate mentală nu este capabilă să o înfrunte. Dar și mulțumită numărului mic de cazuri anormale, am putut totuși să evaluez mai bine, și apoi să-i recunosc pe adevărații răpiți de cei care sunt afectați de sindromul de falsă răpire (SDFA). În realitate, aceste cercetări se fac prin experimentări la locul faptei, nu în spatele unui teanc de cărți, adunate pe un birou pentru a crea o barieră de netrecut între analist și pacient!

TEST DE AUTOEVALUARE (TAV - rev. 4.3)

În studiul fenomenelor de Interferență Extraterestră (IE), am realizat o procedură specifică, care prevede efectuarea unui interviu preliminar împreună cu presupusul răpit, pe parcursul căruia, se încearcă a se stabili dacă subiectul a fost cu adevărat răpit, sau dacă are dereglări de tip schizoid. Unul dintre primele teste la care este supus noul subiect constă într-un set de întrebări la care acesta trebuie să răspundă. Dacă acesta răspunde pozitiv la zeci și zeci de întrebări, atunci începem să credem că cel pe care îl analizăm s-ar putea să fi fost obiectul interesului din partea unor entități extraterestre și se continuă cu alte tipuri de teste. Testul, sau mai bine zis seria de întrebări care trebuie puse potențialului răpit, s-au născut din necesitatea de a ști rapid dacă se merită să continuăm investigația, sau dacă este cazul să-i spunem subiectului că, spre norocul său, nu a avut nimic de-a face cu extratereștri. Un astfel de examen rapid a fost necesar pentru că numărul mare de persoane pe care trebuia să le analizăm ne obliga să oferim un răspuns sigur într-un timp foarte scurt. Iar unul dintre principalele scopuri pe care le urmăream era tocmai acela de a-i comunica imediat subiectului ce părere avem despre cazul său. Nu ne putem permite să adoptăm metode tendențioase, neclare, lungi și mai ales ineficace, ca cele utilizate de unele grupuri ufologice care, fiind formate din diletanți incompetenți în ceea ce privește aceste tematici, nu sunt capabile să ofere răpitului niciun răspuns serios.
99

Ceea ce vreau să spun este că în ultimi ani am fost solicitat pentru a rezolva cazuri de răpire care, deși fuseseră deja analizate de CUN și de Parsec, nu ajunseseră la nicio concluzie. Cu alte cuvinte, subiectul care ceruse sfatul acestor instituții nu primise un răspuns definitiv, sau, mai rău, nici măcar nu-l testaseră pentru a vedea dacă este sau nu ceva real. Cel care îmi cerea această consultanță ulterioară era, de obicei, cineva de la CUN, care astfel confirma cât de puțină încredere are în mijloacele de cercetare și în experiența celor de la Parsec. Odată, m-am trezit în fața unui subiect căruia, după ce a fost analizat de cei la Parsec, i s-a spus că nu este răpit, dar că fenomenele sale derivau de la niște farmece (sic!) care i se făcuseră. Nu-mi place să verific munca altora, dar în acel caz nu am putut să nu constat (din discuția preliminară pe care am purtat-o cu această persoană) că mă aflu în fața unui caz de violență carnală, trăită la o etate infantilă în nucleul familial, din partea unchiului femeii în cauză. Vorbind cu femeia, care dădea semne grave de schizofrenie disociativă a personalității, am întrebat-o dacă cu cei de la Parsec a discutat această problemă, dar mi-a spus că nimeni nu o întrebase nimic în acest sens. Pe scurt, cei de la Parsec, nu și-au dat seama că femeia fusese obiectul unei violențe carnale în nucleul familial. Cu acea ocazie, cineva din CUN m-a rugat să reanalizez cazul și, astfel, după schimbul epistolar obișnuit, urmat de un interviu de două ore, i-am prezentat subiectului versiunea mea asupra faptelor, așa cum am crezut că trebuie să procedez. M-am trezit în situația jenantă de a fi nevoit să verific, tocmai la cererea membrilor CUN, modul de operare al propriilor investigatori cu privire la acel caz; asta îmi crea neplăcere, neliniște și un sentiment de impotență, mai ales pentru că timpul trecea iar eu vedeam persoane care, doar pentru că nu m-au ascultat la timpul potrivit, acum pierdeau timp prețios în spatele unor metodologii improbabile, perimate și inadecvate, pe care eu le consider total ineficiente. Nu este de datoria mea să judec munca altora, dar impresia că eu eram singurul care înțelegea ceva din toate acestea era foarte puternică! Cu cât se repetau mai mult aceste episoade, cu atât mai mult eu încercam să ies din acea situație. Până la urmă eu aveam problemele mele cu care mă confruntam și nu aveam niciun chef să bag capul în sacul CUN-ului, de care, sincer să fiu, chiar nu mă interesa. Setul de întrebări care îi erau puse posibilului răpit în timpul interviului inițial devenea tot cam complex, în baza a ceea ce povesteau răpiții, a experiențelor comune pe care ei le relatau și a senzațiilor comune pe care aceștia le simțeau înainte și după propria experiență de răpire.
100

Nu m-am inspirat din alte chestionare care circulau pe internet și nici din cel al doctorului Boylan, care era prieten cu doamna Paola Harris, dar și un mare incompetent în materie de psihologie. Sincer să fiu, nu știu dacă incompetența acestui domn în acest domeniu se datora faptului că era american, fiind deci prea puțin cult față de școala de psihologie europeană, sau pentru că este, așa cum el însuși se definește în articolele și interviurile sale, un "contactat". În realitate, cine se află în interiorul sistemului pe care îl studiază, el însuși suferind o răpire, după părerea mea, nu poate să fie un investigator al fenomenului, pentru că are o viziunea închisă în jurul propriului EU. Acesta se comportă ca un student la medicină care studiază psihiatria pentru a-și rezolva propriile probleme pe care le are în interior, nereușind să recunoască cauzele acestora la nivel conștient și sperând să le înțeleagă prin examinarea pacienților săi. Italia psihiatrilor și psihologilor este plină de astfel de indivizi. Și aici, la noi, anumiți hipnologi care s-au interesat pe problema abduction aveau același comportament ca Boylan și se aruncau într-un misticism tehnico-religios, care vedea extraterestrul ca fiind bun și evoluat și punct de vedere spiritual și tehnologic, care, deci, dacă îi făcea omului ceva, o făcea pentru a-i mări și lui conștiința. Mai târziu, s-a descoperit că acei hipnologi erau și ei răpiți, împreună cu toată familia lor. Sindromul descris mai sus este cel pe care-l prezenta și ufologul latinoamerican Dante Minazzoli, care susținea că dacă extratereștrii sunt buni, comuniștii fiind și ei buni, înseamnă că extratereștrii erau marxiști. Testul propus în această lucrare este perfecționat, pentru că a fost verifica pe zeci și zeci de subiecți, fiind deci foarte sigur. Nu este vorba de zeci și zeci de întrebări, ca în testele făcute de americanii Derrel Sims, Budd Hopkins, David Jacobs, sau de întrebări ciudate, ca în cazul lui Boylan, ci de niște întrebări simple, care uneori lasă impresia că nu au nicio legătură cu fenomenul care se studiază. De fapt, eu cred că, cu cât un test este mai complicat, cu atât mai mult atestă că cel care l-a scris nu cunoaște fenomenologia pe care încearcă să o identifice. Prin urmare, el este constrâns să lărgească numărul întrebărilor, pentru a încerca să încadreze într-un context mai amplu subiectul pe care îl studiază. Cu cât contextul este mai amplu, cu atât mai mult răpitul va putea fi prins în năvodul cazuisticii. Da, dar procedând așa prinzi și alți pești în afară de cei pe care vrei să-i pescuiești. Este clar că pentru a pescui un singur tip de pește, trebuie să se aleagă năvoadele potrivite pentru a prinde doar acel tip de pește. În plus, trebuie să cunoști foarte bine forma și dimensiunile peștelui pe care vrei să-l pescuiești.
101

Cine nu cunoaște aceste ultime detalii folosește o plasă cu care prinde toți peștii. Cel care deja a pescuit mulți pești de tipul dorit, le cunoaște foarte bine caracteristicile și testul reprezintă un năvod construit pe măsură, doar pentru acel tip de pești. Testul propus conține un număr de întrebări care tinde să producă, la nivel inconștient, evocarea trăirilor răpiților și ar trebui să fie propus de cineva care să cunoască programarea neurolingvistică și care să fie capabil să valideze reacțiile gesticulare ale celui examinat; acest test poate fi făcut și de unul singur, fără asistență, pentru că răspunsurile sunt oricum ascunse în pliurile existenței personale, iar subiectul care se autoexaminează nu le poate masca. La finalul testului, subiectul și-a interogat propriul Inconștient, adică pe cel care cunoaște adevărul și, în interiorul său, va suspecta că face parte din cazuistica răpiților, sau nu, pe baza anumitor solicitări pe care Conștientul său nu-l percepe, dar Inconștientul său le suspectează la nivel profund. Testul este valid doar dacă cel care îl face este sănătos mintal, pentru că în caz contrar se obține același efect ca în cazul celui care, deschizând enciclopedia medicală, descoperă că are toate simptomele tuturor bolilor despre care citește. Încă o dată este evident că răpitul nu trebuie considerat un bolnav și deci nu trebuie vindecat, ci trebuie susținut în a înțelege experiențele pe care le-a trăit, fără a le împinge spre domeniul fantastic, ci acceptându-le în mediul real prin construcția unor modele mentale noi și adecvate. Publicarea acestei serii de întrebări preliminare, care fac parte dintr-o procedură deja standardizată, folosește la a permite tuturor să răspundă și, dacă simt nevoia, să ne contacteze pentru aprofundarea cazului. La origine, testul s-a născut ca un examen oral, în care, printr-un anumit software, se măsura tensiunea corzilor vocale ale subiectului examinat. În timpul examenului, i se cere subiectului și să deseneze ceva simplu - un cer înstelat și o mare cu valuri. Desenul, care în realitate este un test proiectant, numit “Test di Stelle ed Onde della Lallemand”, poate fi efectuat de oricine, indiferent dacă este copil sau adult, și este independent de cultura subiectului examinat. Decizia de a publica acest test își are originea în faptul că unii dintre cei care au citit articolele mele mi-au scris, pentru că se regăseau în multe dintre descrierile sindromului de răpire extraterestră – cu acest set de întrebări, aceste persoane ar putea cumva să-și facă o idee, probabil că și aceasta confuză, dar oricum mai precisă, față de un astfel de sindrom (SDA).

102

Test de Autoevaluare (TAV) versiunea 4.3
(vă rugăm să dați răspunsuri detaliate acolo unde ați vrea să răspundeți doar cu "da")

Email: Sex: Vârstă: Oraș: Acest test a mai fost evaluat de către cineva înainte? Dacă a mai fost evaluat, de către cine?
(datele vor rămâne anonime, fiind folosite doar în scopuri statistice sau pentru o recontactare ulterioară)

1. Ți-a curs vreodată sânge nas, dintr-o singură nară? Dacă da, din care? 2. Ai avut probleme cu auzul doar la o singură ureche? Ai auzit vreodată sunete ciudate? Dacă da, cu care dintre cele două urechi? 3. Ai cicatrice pe care nu știi cum ți le-ai făcut? 4. Ai suferit crize depresive? 5. Ai visat vreodată o persoană identică cu tine, o copie de-a ta?

103

6. Ai visat vreodată sau ai avut senzația că ai proveni de pe altă planetă? 7. Ai găsit obiecte care să fie mutate, în mod ciudat, de la locul lor, fie cele de pe corp (inele, lanțuri, piercing, etc.), fie cele din mediul unde trăiești? 8. Ai visat vreodată că cineva ți-a introdus ceva în cavitatea nazală, în ureche, un ochi sau în organele genitale? 9. Ai văzut sau ai visat o ființă care să nu fie la fel ca noi? Dacă da: a)Cât de înaltă era? b) Cum era îmbrăcată? c) Ce miros avea? d) Câte degete avea la mână și cum erau acestea? e) Cum era craniul său? f) Cum era părul? g) Ce culoare avea pielea sa? h) Cum comunica cu tine? i) Îți dădea impresia că este pozitivă, indiferentă sau negativă? 10. Te-ai trezit vreodată cu pielea colorată în galben? 11. Ai avut vreodată impresia că nu-ți recunoști vreo cunoștință sau că nu te recunoști pe tine însuți? Ți s-a întâmplat să te simți diferit din punct de vedere fizic, după care să urmeze o scurtă criză de identitate? 12. Ai visat vreodată că ai un fiu care nu este din această lume? 13. Ai visat că trăiești sau că ești condus într-o locație tehnologică? 14. Practici meditație, tehnici de relaxare, de vindecare sau arte marțiale? 15. Ai văzut sau ai visat ființe care să aibă pupilele verticale, ca la pisici? Dacă da: a)Cât erau de înalte? b)Cum erau îmbrăcate? c)Ce miros aveau? d)Câte degete aveau și cum arătau acestea? e)Cum era craniul? f)Cum era părul? g)Ce culoare avea pielea? h)Cum comunicau cu tine? i)Ți se păreau pozitive, indiferente sau negative? 16. Ai visat vreodată că ești dus într-un loc subteran?
104

17. Ai visat vreodată niște șopârle care merg în poziție verticală sau vreo altă creatură similară? 18. Ai visat vreo ființă mică și luminoasă, asemenea unui copil de lumină? 19. Dacă ești de sex feminin: Ai crezut vreodată că ești însărcinată, dar apoi s-a dovedit că nu este așa? 20. Ai visat că întreții raporturi sexuale cu o altă creatură? Dacă ești de sex masculin: a)Puteai interacționa cu ea? b)Te puteai mișca? c)Puteai mișca ochii? d)Cât de înaltă era creatura? e)Câte degete avea la mâini? f) Cum arăta chipul său? g)Cum avea părul? h) Ai avut erecție? i)Ți-au luat sânge?

Dacă ești de sex feminin: a)Cât era de înalt? b) Îl puteai deosebi de mediul înconjurător? c) A acționat împotriva voinței tale? d)Câte ființe erau prezente? e)Li se putea distinge chipul? f)Ți-au luat sânge? g) Era o situație stresantă? h) Era o situație normală? i) Era o situație plăcută? 21. Ai visat vreodată că ești supus sau că faci operații chirurgicale? 22. Ai visat vreodată că te afli sau că ești dus într-un spital ciudat? 23. Te-ai trezit vreodată fără pijama sau cu o parte a pijamalei pusă pe dos sau invers? 24. Ai sângele cu RH negativ, sau unul dintre părinții tăi are RH negativ? 25. Ai avut momente când te-ai simțit paralizat în pat, putând mișca doar bulbii oculari? 26. Poți îndoi limba spre interiorul cavității bucale fără să te ajuți de cerul gurii?
105

27. Ai perceput vreodată mirosuri sau zgomote ciudate, fără să poți identifica de unde provin?Dacă da, cu ce ocazie? 28. Ai avut vreodată senzația că pierzi noțiunea timpului (missing time), chiar și pentru câteva secunde? Dacă da, care au fost episoadele cele mai ciudate? 29. Unul dintre părinții tăi ți-a povestit vreodată că a văzut sau a visat niște creaturi ciudate? 30. Cineva din familia ta suferă de polidactilie (prezența mai multor degete la mâini sau la picioare)? 31. Cineva din familia ta suferă de pinguecula (creșterea unei membrane în interiorul ochiului)? 32. Cineva din familia ta suferă de apariția unor membrane între degete? 33. Ai pe una dintre cele două tibii, în apropierea genunchiului sau a gleznei o cicatrice care ar putea semăna cu o arsură de țigară? Dacă da, în ce zonă și la care picior? 34. Cineva din familia ta are rudiment de coadă (o excrescență în zona lombară, ca un fel de coadă mică)? 35. Te-ai trezit vreodată din somn cu senzația că ești acoperit cu o gelatină ciudată și lipicioasă? 36. Te-ai trezit vreodată mort de oboseală? 37. Ai avut vreodată dificultăți în a înghiți (deglutiție)? 38. Ai visat vreodată militari? 39. Ai sub piele, în spatele unuia dintre pavilioanele auriculare (în spatele urechii), în zona unde urechea se prinde de craniu, un obiect mic, ca o biluță ? Dacă da, în spatele cărei urechi? 40. Ai văzut sau ai visat figuri angelice sau demonice, mai ales când erai copil? Dacă da, cum arătau și unde se aflau? 41. Ai suferit atacuri de panică neprevăzute în timpul vizitelor la dentist sau la medic? 42. Te-ai gândit vreodată că părinții tăi nu ar fi părinții tăi adevărați? 43. Ai visat că ai ceva (un fel de ochi) în centrul frunții? 44. Ți-a fost vreodată foarte sete, aparent fără niciun motiv, astfel încât să bei multă apă, atât în timpul zilei, cât și noaptea? 45. Ai avut vreodată OBE (experiențe în afara corpului)? 46. Ai avut amintiri sau vise pe care să le atribui unor vieți trecute? Dacă da, poți să le povestești? 47. Ai visat vreodată că ești introdus într-un container/ cilindru sau că ai văzut pe alții aflându-se într-un container/ cilindru? 48. Ai scris sau ai vorbit, în vis sau în realitate, într-o limbă pe care practic nu o cunoști? 49. Ai scris vreodată în mod specular (în oglindă), de la stânga spre dreapta,
106

la fel cum făcea Leonardo da Vinci (bustrofedon)? 50. Ești dreptaci, stângaci sau ambidextru? 51. Ai visat vreodată că ești diferit din punct de vedere fizic față de cum ești în realitate, atât ca aspect fizic cât și ca stare de spirit? 52. Ai avut vreodată senzația că treci prin pereții, podeaua sau prin tavanul dormitorului tău? 53. Ai văzut sau ai visat un OZN? Dacă da, unde și cât de aproape era? 54. Ai văzut sau ai visat insecte foarte mari? Dacă da, cum arătau acestea și unde se aflau? 55. Ai visat scene de război, unde tu lupți ca într-un joc video? 56. Ai luat vreodată substanțe stupefiante, medicamente antidepresive sau pentru boli psihice? Dacă da, pentru ce perioadă de timp? 57. Ai fost protagonistul unor fenomene pe care le-ai putea defini ca fiind paranormale?

58. Când încrucișezi mâinile care deget este deasupra, cel de la mâna stângă sau cel de la dreapta?

59. Ai avut vreodată senzația că corpul tău este traversat de o vibrație foarte intensă? 60. Ai abilități artistice sau creative? Cânți, compui muzică, scrii poezie sau povești, desenezi, pictezi, reciți, dansezi sau altceva? 61. Ți se întâmplă să: a) să nu poți deosebi dreapta de stânga?
107

b) să faci erori de ortografie când scrii? c) să îți amintești sau să visezi lucrurile invers, ca și cum le-ai vedea în oglindă? d) să nu poți face adunări în minte, trebuind să scrii sau să îți folosești degetele? e)confunzi numerele, scriind "59" ca "95" sau "69" ca "96"? f)confunzi literele citind sau scriind "b" în loc de "d", "m" în loc"n", "p" în loc de "q" și invers? La finalul testului fă un desen care să conțină : CERUL ÎNSTELAT ȘI MAREA CU VALURI

108

HIPNOZA ȘI RĂPIRILE EXTRATERESTRE CITITORUL DE DATE CEREBRALE

După ce am scris multe lucrări despre problema răpirilor extraterestre și după ce am luat în considerație multe semne de întrebare în legătură cu metodologia utilizată de mine în cercetările pe care le efectuam, acum ar fi cazul să clarific această situație, răspunzând foarte clar la întrebarea : Hipnoza regresivă poate fi un instrument util pentru obținerea unor informații sigure despre răpirile extraterestre? Încă o dată, cei care ar trebui să se ocupe de acest lucru, adică cei care se autodefinesc ca fiind ufologi sau psihologi, evită să dea niște explicații clare. Există două fenomene în această direcție - hipnoza pe de o parte și răpirile extraterestre pe de alta. Le-am utilizat pe amândouă pentru o confirmare reciprocă. Am folosit aceeași metodă pe care a utilizat-o la timpul său și câștigătorul Premiului Nobel în Chimie, Emil Fisher, pentru a determina configurația absolută a atomilor de carbon din glucoză. Studiind doar glucoza el nu ar fi reușit niciodată să stabilească configurația absolută. Nu ar fi reușit fără utilizarea unor tehnici chimico-fizice, cum ar fi razele X, dar oricum obține rezultatul corect, pentru că, în timp ce încerca să determine structura glucozei, a fost capabil, în mod automat, să determine și structura altui zahăr, pentru că al doilea atom de carbon din glucoză avea aceeași configurație absolută cu al patrulea atom de carbon din cealaltă glucoză, pe când acesta din urmă avea al doilea atom de carbon cu aceeași configurație absolută cu cel de-al patrulea din glucoză. Destul de complicat, nu-i așa? Acest joculeț a fost suficient pentru a-i garanta lui Fisher Premiul Nobel. Dacă nu ar fi existat hipnoza, nu ar exista nici răpirile extraterestre, dar și situația opusă este adevărată. De fapt, dacă nu ar fi fost posibil să se acceseze memoriile răpiților prin intermediul tehnicilor hipnotice, din cauza lipsei unui raport între hipnoză și realitatea obiectivă, atunci hipnoza nu ar fi existat și ar fi fost redusă la o situație insolită, în care cineva, sub impulsul unor solicitări, inventează tot felul de lucruri, trăiri și alte chestii. Atunci hipnoza ar fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât o metodă inofensivă prin care să se poată obține echivalentul unor numere extrase la întâmplare de un calculator capabil să furnizeze numere. Există însă o complicație - în acest caz, computerul, nu s-ar limita să emită numere la întâmplare, dar uneori ar face și afirmații absolut incontestabile și uneori ar emite unele absolut false. În hipnoză, o persoană poate spune, de exemplu, că numele său este cel corect, declarând astfel adevărul, dar se întâmplă și să spună că este altcineva, făcând astfel declarații false (deci, excluzând a priori orice altă
109

interpretare). Acest exemplu simplu i-a fost suficient societății ufologice englezești BUFORA pentru a susține că răpirile extraterestre nu puteau fi studiate cu tehnicile de hipnoză regresivă și, astfel, continuând să meargă pe acest drum, ufologii englezi au abandonat în grabă acest mod de investigare. Atunci trebuie să ne întrebăm cum de în Italia s -a continuat cu această tehnică dacă aceasta nu este de încredere? În mod ciudat, tehnica devine de neîncredere doar când se încearcă reamintirea unor întâmplări legate de operațiunile de răpire extraterestră, dar dacă se aduc la lumină episoade din viețile trecute sau din viața cotidiană, atunci hipnoza devine fiabilă. Lawrence Sparks, într-un tratat mai vechi despre autohipnoză, spune că o pacientă de-a sa a reușit să-și amintească tot filmul Pe aripile vântului în câteva zeci de secunde, povestindu-l pe tot la finalul hipnozei, cu detalii atât de vii, încât până și ea însăși a fost impresionată. În acel caz hipnoza a permis accesul la memoria persoanei, permițând retrăirea amintirilor cu o mare claritate. Atunci înseamnă că hipnoza poate accesa procese mnemonice, făcându-le să iasă iar la suprafață? Da! Asta doar dacă amintirile nu au legătură cu extratereștrii, ar spune cei de la BUFORA. Starea hipnotică poate altera stimulii celor cinci simțuri, amplificându-i sau atenuându-i. Hipnoza poate fi utilizată pentru a îndepărta durerea în anumite practici medicale, cum ar fi extracțiile dentare sau alte operații chirurgicale mici. Profesorul Sodaro demonstrează asta în fiecare zi la Roma. Păi atunci, dacă se pot altera simțurile, se poate altera și rezultatul activității celor cinci simțuri, adică amintirea unui eveniment? Amintirea unui eveniment oarecare se bazează pe stocarea în creier a unor date care vin din exteriorul corpului; astfel de date, acustice, vizuale, gustative, și de alte tipuri, pot intra în creier din exterior prin intermediul receptorilor biologici ai corpului. Deci se poate altera realitatea inducând niște amintiri oportune în răpit? Dacă ar fi așa, hipnoza ar impune acordul celui hipnotizat ca hipnologul să-i poată manipula senzațiile. În plus, cel hipnotizat ar putea, și dintr-o necesitate personală, să automanipuleze propriile senzații, oferind răspunsuri eronate la solicitările hipnologului. Este oare posibil ca nimeni să nu se fi ocupat de clarificarea acestor lucruri? Atunci, hai să facem noi acest lucru, o dată și pentru totdeauna. Creierul uman este ca o memorie pe care se poate doar scrie (ROM, ca un Compact Disk), în sensul că memoria umană nu poate fi ștearsă, ca apoi să se rescrie altceva deasupra. De fapt, ștergerea poate fi efectuată, dar produce și distrugerea procesului neuronal, care nu mai poate fi utilizat pentru o scriere ulterioară. Cu alte cuvinte,
110

dacă se dorește ștergerea amintirii unui eveniment, trebuie distrusă zona din creier care îi corespunde, provocând astfel și defectarea sistemului de elaborare și memorare a persoanei supuse ștergerii. Însă, se pot adăuga informații ulterioare, și ceea ce se poate schimba la finalul jocului nu este amintirea, ci valoarea pe care persoana o dă amintirii în sine. Persoana este critică în ceea ce privește propriile amintiri și nu poate să le retrăiască fără emoții, dar emoțiile se pot modifica în sens pozitiv sau negativ, în funcție de detaliile care sunt adăugate ulterior, care permit o reelaborare într-un sens sau altul. "Prietena mea m-a părăsit". Această amintire va fi imediat elaborată într-un anumit fel, dar, dacă după douăzeci de ani s-au adăugat alte elemente la prima amintire, modul în care este privit acel episod se poate schimba complet. Structura gândirii este separată de ce a memorării. În creierul uman elaborarea informației și informația în sine sunt separate și au o viață autonomă. Atunci haideți să ne concentrăm atenția pe informația memorată, care se pare că are o valoare aproape absolută, pe când gândirea pare să fie cu totul relativă. Mintea inconștientă ( nu cea subconștientă - n.a.) parcă ar spune: "Așa s-a întâmplat și cu asta, basta!" Dar ce este în realitate conținutul amintirii? Amintirea este tot ceea ce este introdus în creier prin intermediul intrărilor externe. Creierul-computer are o tastatură, un modem, o conexiune la rețea și un scaner? Acelea sunt intrările externe, de la care pleacă semnalele care sunt memorate. Pentru creier, intrările externe sunt ochii, nasul, cerul gurii, pielea, urechile și toate părțile corpului care pot emite semnale condiționate de mediul care înconjoară corpul. Amintirea nu este reprezentată, cum s-ar putea gândi cineva, de simpla înregistrare a întâmplărilor, ci este ceva mai mult. Există multe canale de înregistrare - vizual, sonor, tactic, olfactiv, gustativ, termic, etc. Există și un canal, care este foarte important și care înregistrează emoțiile puternice pe care le simțim în timpul unui eveniment. Ansamblul canalelor de înregistrare produce, când acestea sunt citite toate împreună, o amintire atotcuprinzătoare, nu doar una parțială. Deci, dacă răpitul retrăiește în hipnoză o răpire extraterestră, dar nu are nicio amintire a senzațiilor pe care le-a trăit atunci, înseamnă că este foarte probabil ca acesta să-și inventeze întreaga poveste. În cazuri excepționale lipsește unul dintre canale, pentru că persoana este pusă într-o astfel de situație, încât nu poate să efectueze înregistrarea. De exemplu, dacă îi este pusă pe cap o cască care nu-i permită să vadă, persoana în cauză, amintindu-și acea trăire, nu va putea oferi informațiile care țin de vedere.
111

Atunci de ce hipnologul poate sugera situa ții pe care subiectul hipnotizat nu le-a trăit niciodată? De exemplu, poate să-i spună că este înconjurat de un roi de albine care îl înțeapă foarte rău, iar el va începe să țipe și să agite brațele în tentativa de a goni insectele care nu există decât în mintea sa. Ce se întâmplă? Foarte simplu! Subiectul hipnotizat are simțurile complet blocate de către hipnolog, care îl pune adesea să țină ochii închiși, să nu se miște și să asculte doar vocea sa, tocmai pentru ca "realitatea" să nu strice efectele hipnotice. Anumite teste efectuate în timpul unei ședințe de hipnoză vor demonstra că subiectul, dacă este în hipnoză profundă, manifestă analgezie totală în întregul corp. În acest moment, sfera Conștientului subiectului, adică simțurile sale, sunt inactive, într-o stare pe percepție alterată. Al doilea nivel de obținere și identificare a datelor, Subconștientul, a fost adormit de către hipnolog prin diferite tehnici. În Subconștient se află capacitatea critică și mediatoare, iar din acest motiv, subiectul aflat în hipnoză profundă, neavând Subconștientul activat, nu mai are posibilitatea de a critica informațiile care intră și nu poate judeca dacă acestea sunt adevărate sau false. Singurul care nu doarme niciodată și care este activ chiar și în hipnoză profundă este Inconștientul, adică Super Eul. Acest nivel de cunoaștere parțială nu știe ce este minciuna, pentru că nu este structurat pentru a minți - spune mereu ce gândește, chiar dacă aproape întotdeauna acesta lucru este deranjant. Se spune adesea că subiectul nu poate minți în hipnoză și asta este parțial adevărat, pentru că o astfel de caracteristică este legată doar de conformația Inconștientului.

112

Ființele vii antice nu aveau Subconștientul structurat, pentru că nu aveau nevoie de el, mai ales pentru că nu erau capabili să trăiască în clanuri. Când omul a evoluat, ajungând la ceea ce este astăzi, a fost nevoit să trăiască în societăți mari, iar creierul său a dezvoltat un sistem de filtrare a senzațiilor, adică Subconștientul, care nu numai că l-a ajutat să-și dezvolte capacitatea critică, dar i-a permis și să spună minciuni. Minciunile sunt necesare pentru a supraviețui într-o societate care, fiind constituită din reguli, vrea ca acestea să fie respectate. Dacă mi-ar fi antipatic șeful și eu nu aș avea Subconștient, când l-aș vedea, i-aș spune asta în față, pentru că Super Eul meu nu ar da doi bani pe convenții și s-ar manifesta cum este în realitate. Dar Subconștientul intră în joc și mediază comportamentul meu, făcându-mă capabil să-l întâmpin în fiecare dimineață pe seful meu cu un zâmbet amplu, pe când în interiorul meu visez la momentul când voi merge la înmormântarea sa. În principiu, când un hipnolog îi spune subiectului hipnotizat că este înconjurat de un roi de albine care înțeapă, acesta nu are puse în funcțiune propriile simțuri (Conștient) și nici Subconștientul, singurul care este capabil să înțeleagă dacă la mijloc este o păcăleală, având activ doar Inconștientul, adică doar o parte din marea memorie, care nu este capabil să verifice datele care intră. În acest context, simțurile subiectului hipnotizat sunt constituite de către hipnolog, care poate să-i spună că afară este timp frumos sau urât, pentru că cel hipnotizat nu este capabil să perceapă "realitatea". Răspunsul subiectului hipnotizat, și în acest caz, nu se poate defini ca fiind greșit, ci corect față de informațiile care i-au fost introduse și pe care le are la dispoziție. Cu alte cuvinte, Inconștientul spune mereu ceea ce crede că este real. Din acest exemplu, de-a dreptul banal, se trage o concluzie importantă hipnologul poate păcăli Inconștientul subiectului cu sugestii hipnotice care au de -a face cu prezentul, sau, mai bine spus, cu intrările din prezent, adică cele care sunt introduse în timpul hipnozei, dar nu poate modifica intrările deja înregistrate în memorie, care pot să fie doar citite și care reprezintă ceea ce s-a întâmplat în trecut. În creier nu se poate înregistra ceva peste o altă înregistrare, ci este posibil doar să se facă o nouă înregistrare! Însă în timp ce se efectuează această operațiune, în subiectul hipnotizat trebuie să se introducă cumva și înregistrările a ceea ce a văzut, ascultat, mirosit, etc., adică ceea "ce a trăit în mod real", pentru că altfel această experiență falsă nu va trece de filtrul unei hipnoze succesive, menită să stabilească realitatea evenimentului. În ziua de astăzi se pare că acest lucru nu se poate realiza cu ușurință. Subiectul hipnotizat, când este interogat în legătură cu niște experiențe trecute, le va povesti așa cum le-a trăit și nimeni nu va putea să-i altereze informațiile memorate. Când se încearcă abaterea subiecților de la amintirea corectă, aceștia răspund, spunându-i hipnologului că greșește și că lucrurile s-au
113

petrecut cum spun ei și nu cum vrea hipnologul, ceea ce demonstrează clar că trăirile sunt imposibil de modificat. Dar cum poate fi păcălit subiectul hipnotizat, ca urmare fiind păcălit și hipnologul? În subiectul hipnotizat acționează, dacă putem spune așa, patru nivele de existență - Corpul, Mintea, Spiritul și Sufletul, fiecare dintre acestea putând ajunge la nivele diferite de hipnoză. Putem hipnotiza doar Corpul sau Mintea, sau, cu puțină experiență, doar Sufletul sau Spiritul, așa cum le-am definit în lucrările precedente (voi clarifica imediat acest subiect), dar problema este următoarea: Se pot hipnotiza concomitent toate cele patru componente ale conștiinței răpitului, sau doar una pe rând? Eu tind să verific o singură componentă pe rând, fără să le verific pe toate, sau, cel puțin până acum nu am verificat acest aspect al problemei. Și când ne dăm seama că în răpit locuiește o Ființă de Lumină sau aul tip de parazit extraterestru? În timpul ședințelor de hipnoză mi-am dat seama că acea Ființă de Lumină (Lux) spune minciuni și încearcă să păcălească mecanismul hipnotic, răspunzând mereu doar în favoarea sa sau oferind răspunsuri mincinoase. Am observat de mai multe ori că subiectul hipnotizat nu spunea adevărul; mecanismul se activa în răpiții care găzduiau o Ființă de Lumină și doar după ce primele hipnoze se desfășuraseră în mod normal. În baza experienței mele, se pare că Ființa de Lumină nu este interesată de primele hipnoze, acesta neintervenind imediat, ci doar când își dă seama că metodele utilizate în hipnoză riscă să dezvăluie existența sa și rolul pe care aceasta îl are la nivel cosmic. Însă Ființa de Lumină, interacționând cu corpul subiectului hipnotizat se dă de gol, pentru că, utilizând instrumente caracteristice Programării Neurolingvistice, se observă o distonie în mișcările corpului, și mai ales în tonul vocii. Cu alte cuvinte, ceea ce subiectul spune în hipnoză nu este acompaniat de atitudinea emotivă corectă. Nu este greu de observat această dihotomie comportamentală și acest lucru ne permite să-i punem Ființei de Lumină întrebări menite să o dea de gol, lucru care se întâmplă aproape mereu. Nu vreau să dau prea multe detalii în acest sens, pentru că nu a venit încă momentul să ne prezentăm așii din mânecă, dar cu ajutorul acestei tehnici am putut verifica prezența în răpiți a Ființelor de Lumină și a altor paraziți, cum ar fi MEA sau Șase degete. Un alt mecanism de peseudo-modificare comportamentală se poate observa și când sunt prezente Memoriile Extraterestre Active (MEA). În răpit nu există doar conștiința extraterestrului, dar și memoria și conștiința Sufletului și a Spiritului, fiecare dintre acestea participând la reconstruirea evenimentelor.
114

În unele cazuri, dacă nu suntem foarte atenți la mecanismul hipnotic, ne trezim în fața unor trăiri ale Spiritului și putem crede că subiectul hipnotizat minte, pentru că vorbește despre situații absurde, despre locuri inexistente, despre ființe cu trăsături alterate și despre experiențe paranormale. În realitate, experiențele sunt adevărate, dar fac parte dintr-o conștiință despre care nu se știa că există, în consecință, acestea ar putea fi eliminate pe baza conceptului despre realitate combinat cu cel de credibilitate a evenimentelor. În acest caz răpitul hipnotizat povestește lucruri care pot părea fantastice, dar care sunt foarte reale și s-au întâmplat cu adevărat. Anumite mecanisme hipnotice permit furnizarea unei versiuni destul de credibile a ceea ce se întâmplă. Unul dintre acestea, definit de mine "Mecanism de control prin întrebări fixe", constă în: când ceea ce povestește subiectul hipnotizat devine confuz, încep cu întrebările de control. • Cum te numești? • Câți ani ai? • De unde vii? • Privește-ți și descrie-ți mâinile! • Descrie-ți corpul! • Cum se numesc părinții tăi?... Fără ca cineva să fi sugerat anumite răspunsuri sau anumite scene, iată că răpitul declară, de exemplu, că nu are niciun nume, sau oferă alt nume decât al său, spune că trăiește de mii de ani și afirmă că nu știe ce este timpul și tot așa. Astfel, cu experiența obținută din cercetarea a peste două sute de cazuri, îmi dau seama dacă am de-a face cu Corpul, cu Spiritul, cu Mintea sau cu Sufletul, sau cu o Memorie Extraterestră. Odată descoperit interlocutorul, mă limitez să compar răspunsurile acestuia cu cele oferite tot în hipnoză de alți răpiți. Răspunsurile se suprapun foarte bine, întotdeauna! Există diferite criterii pentru a stabili dacă un subiect aflat în hipnoză profundă dă răspunsuri reale sau inventate: • Compararea răspunsurilor cu cele oferite de alți răpiți. • Prezența sau absența sferei emotive (PNL) • Prezența unor anumite răspunsuri la PET (Tomografie prin Emisie de Pozitroni) Cu privire la această ultimă tehnică, trebuie citată lucrarea scrisă de Monica Fabriani, Michael A. Stadler și Peter M. Wessel, J. Cogn. Neuroscience, 941, 2001 dell’Universitàdel Missouri-Columbia (MU) (http://www.lescienze.it/sixcms/detail.php3?id=2259)

115

Cercetătorii amintiți mai sus au construit memorii ale unor amintiri false prin anumite tehnici și, când aceste memorii erau evocate, au controlat cu PET culorile pe care le iau anumite zone din creier, comparându-le cu alte zone, care aparțin amintirilor adevărate. PET demonstrează foarte clar că PNL-ul are dreptate în a crede că amintirile reale sunt legate de o stare emotivă trăită. Dacă o astfel de emoție lipsește, lipsește și amintirea reală a unui eveniment trăit. Astfel, dacă există o amintire adevărată, este implicat în ea tot aparatul senzorial uman, iar dacă acest aspect nu există, amintirea este falsă. Aceste tehnici ne permit să stabilim dacă amintirea este adevărată sau falsă într-un Corp și o Minte reunite în experiența lor de natură pur pământească, reală, în cele trei dimensiuni de Spațiu, Timp și Energie. Trebuie ținut cont că există o diferență fundamentală între capacitatea de a fi influențați și capacitatea de a fi hipnotizați. Din însemnările Școlii Postuniversitare de Hipnoză Clinică și Experimentală (Scuola Post Universitaria di Ipnosi Clinica e Sperimentale CIICS), la seminarul care a avut loc în data de 20 mai 2000, cu titlul Hipnosugestia persuasiune în procesul terapeutic (Ipnosisuggestione - persuasione nel processo terapeutico), în intervenția lui Antonio Maria Lapenta și Massimo Somma, se găsește graficul care pune în relație capacitatea de a fi hipnotizat a subiectului și sugestia cu vârsta pacienților supuși hipnozei. Din analiza graficului reiese că curba capacității de a fi hipnotizat are un punct maxim între 20 și 40 de ani, exact când sugestibilitatea este minimă.
116

Deci, a vorbi despre hipnoză nu înseamnă a vorbi despre sugestie, așa cum încearcă să demonstreze vreun necunoscător în ale hipnozei, pentru a invalida utilizarea tehnicilor hipnotice în tratamentul răpiților.

Înfruntând problema validității metodei hipnozei regresive în studiul răpirilor extraterestre mi-am dat seama că cel care scrie lucrări despre hipnoză, tinde, în mod inevitabil, să bage mâna în anumite concepte de bază. În lucrările despre hipnoză, expertul de serviciu (de obicei un medic) declară: "După părerea mea...totul se întâmplă așa...însă, până la urmă, nu știu!" În mod evident, medicul, necunoscând în profunzime experimentarea în laborator, nu are pregătirea necesară și, prin urmare, capacitatea critică necesară pentru a demonstra cu date certe din experimentele sale, și, într-un domeniu ca acesta, cu adevărat minat, decide să amâne, sperând ca altcineva să-i scoată castanele din foc. Această atitudine, caracteristică multor medici, dar și altor reprezentanți ai așa-numitei științe oficiale, cea care se face în spatele birourilor și niciodată în laborator, aseamănă hipnoza, până și în ziua de astăzi, cu vrăjitoria barbară.
117

Atunci, cine știe de ce militarii americani, când este vorba despre informații despre răpirile extraterestre, derivate din ședințele de hipnoză regresivă, tind să spună că este vorba doar de fabulații, pe când ei au dezvoltat un program secret, numit MK ULTRA, unde MK vine de la "control mental" (Mind Kontrol), în care se utilizează foarte mult tehnici hipnotice, poate pentru a sustrage informații din mințile spionilor inamici capturați. Din unele documente secrete declasificate prin FOIA (Freedom Of Information Act), conform cărora proiectul a fost abandonat datorită imposibilității sale de realizare, se demonstrează că proiectul a existat cu adevărat, dar informațiile pe care noi le avem la dispoziție par a fi relative, dar doar într-o primă fază a proiectului. În hipnoză nu poți obliga pe nimeni să spună lucrurile pe care nu vrea să le spună, la fel cum nu poți programa un soldat să-i prezinte inamicului coordonate militare false în cazul în care este capturat. Dar proiectul MK ULTRA a fost utilizat în diferite scopuri, tot în legătură cu hipnoza, dar mai probabil în legătură cu realitatea ființei umane și a aparentei sale diviziuni dintre Suflet, Spirit și Minte, cum afirmă unele persoane care au participat la acest proiect, dar care au terminat-o cu aceste experimente cu câțiva ani în urmă.

RĂPIRILE EXTRATERESTRE ȘI LUMEA ONIRICĂ

Dintre analizele care li se fac răpiților o mare importanță se acordă analizei viselor. Este important să înțelegem că visele, în general, nu trebuie să fie considerate ca făcând parte din activitatea fantastică a inconștientului, ci ca fiind semnale adevărate, mesaje din profunzime, care, dacă sunt corect interpretate, se observă că nu au nimic fantastic în ele. Visele se nasc de obicei din lucruri care au de-a face cu ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, aproape mereu în ultimele 24 de ore. Natura inconștientului este ceva de genul "ceea ce este aia este", adică Inconștientul nici măcar nu cunoaște ideea de minciună, și, pornind de la această constatare este destul de prostesc să credem că acesta ar avea chef să inventeze ceva, atâta timp cât invenția îi este absolut necunoscută. Dar atunci, v-ați putea întreba voi, de ce este atât de greu să se interpreteze semnificația viselor, care, în marea majoritate a cazurilor, par total rupte de realitate, părând de cele mai multe ori fantastice, artificiale și magice? Inconștientul este un motor care nu se oprește niciodată pe parcursul vieții, care nu doarme niciodată și care înregistrează, prin intermediul informațiilor oferite de
118

Conștient și de filtrele Subconștientului, diferitele aspecte ale lumii externe, pe care noi o numim, în mod greșit, realitate. Când ne aflăm în stare de veghe și dorim să ne amintim un eveniment înregistrat precedent, Inconștientul trimite semnalele sale Subconștientului, iar acesta le interpretează pentru a le face comprehensibile Conștientului. Cu alte cuvinte, Inconștientul vorbește un fel de limbaj mașină, care nu poate fi înțeles cu ușurință de Conștient dacă acesta nu cunoaște cheia interpretativă a mesajului arhetipic care stă la baza comunicării Inconștient - Subconștient. Când o persoană doarme, Subconștientul său doarme și el, neavând posibilitate să interpreteze mesajele inconștiente; aceste mesaje trec direct în Conștient, fără traducere, sau cu o traducere sumară, probabil efectuată "în grabă" de acea parte a Subconștientului care a rămas cât de cât conștientă. Rezultatul final este reprezentat de o serie de imagini care reprezintă scene complexe și adesea lipsite de o cheie de lectură. În realitate, cheia de lectură există, dar nu este cea pe care o utilizăm de obicei. Limbajul, compus din imagini și foneme sau din senzații tactile și culori, apare neclar, pe când ceea ce produce culorile, imaginile și senzațiile cenestezice lucrează. Pe scurt, inconștientul vorbește singurul limbaj pe care îl cunoaște - cel al arhetipurilor. Este important să se pornească de la această observație, pentru că, dacă toate acestea sunt adevărate, atunci avem posibilitatea să înțelegem semnificația vieții onirice și a imaginarului său, știind că nu este absolut nimic imaginar și că în spatele imaginii se ascunde arhetipul care a produs-o. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a fost primul care a introdus o metodă interpretativă, în care nu este importantă scena amintită, ci senzația legată de o astfel de scenă. Carl Gustav Jung a lărgit studiul viselor prin niște tratate despre semnificația arhetipurilor din vise; după părerea mea aceasta este cheia de lectură corectă, utilă pentru înțelegerea lumii onirice a răpiților. Deci, dacă două persoane diferite visează o minge de fotbal, un astfel de vis va fi cu siguranță interpretat cu aceeași cheie de lectură arhetipică, dar va oferi două rezultate diferite, pentru că în mințile lui Tizio și Caio mingea de fotbal ar putea fi rezultatul traducerii unor arhetipuri diferite din partea subconștientului. Deci, pentru a înțelege ce înseamnă pentru cei doi mingea de fotbal, trebuie să se înțeleagă care sunt arhetipurile care au produs acea viziune. Cum am mai afirmat, imaginea reprezintă aproape ultimul pasaj (ultimul este fonemul) și se distanțează foarte mult de semnificația de pornire. Pentru asta e necesar ca cel care a visat să fie întrebat ce a simțit când a visat mingea de fotbal. Senzația, adică
119

ansamblul de emoții pe care le produce mingea de fotbal în vis este cea mai apropiată de arhetipurile care au generat-o, pentru că senzația este produsă înainte de simbol. Poate că s-ar putea spune că senzația este arhetipul nostru, sau mai bine, modul în care arhetipul se manifestă. Arhetipul nu poate fi desenat și nu poate fi vizualizat în niciun fel - nu este o culoare, dar poate fi asociat cu o culoare (M. Lusher. “Il test dei colori”, Ed. Astrolabio, 1976, Roma), nu este o imagine, dar poate fi asociat cu o parte din imagine (în testul lui Roshack), nu este un sunet dar poate fi asociat cu un sunet (ca în muzicoterapia lui Gubert Finsterle “Recording and play-back two-channel system for providing a holophonic reproduction of sounds ”, vol. 113 ‹3›, p. 1196 ). Arhetipul nu este nimic din toate acestea, ci este toate acestea în același timp. În consecință, analiza nu trebuie să se oprească la imaginea mingii de fotbal, ci trebuie să se ajungă la senzațiile simțite în timp ce se observa mingea. Când subiectul își reamintește visul i se va cere să retrăiască senzațiile ambientale în general, producându-se astfel repetarea unei ancore (PNL), pe care deja a simțit-o în timpul visului, în speranța ca un astfel de efect să se agațe de cauza care l-a provocat. În realitate, Inconștientul nostru, în timp ce retrăiește senzația, este capabil să o reinterpreteze arhetipic și să transmită semnificația Subconștientului, care, acum că este treaz, este capabil să o interpreteze corect, oferind adevărata semnificație a visului. Acest mecanism reprezintă baza interpretării visului pe care eu o folosesc, chiar dacă, sincer să fiu, nu am scris-o foarte explicit nicăieri. Astăzi PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) ne permite să credem în existența acestui mecanism de producere a visului și, după părerea mea, ar fi bine dacă experții acestui sector ar ține cont de el. Până la urmă tot subiectul care a visat visul va fi cel care va furniza interpretarea visului și nu psihoterapeutul, care va fi doar un ecran reflectant tranzițional, adică ceva de unde emoțiile visate de pacient și exprimate fonetic vor ricoșa pentru a reintra, prin intermediul urechilor sale, în Subconștient. Așa cum voi încerca să explic acum, în investigarea răpirilor extraterestre am observat că răpiții, în general, au vise de tip recurent, dar doar în aparență, nu și în realitate, așa cum s-ar putea crede. Chiar și în testul (TAV) pe care-l propun unui răpit probabil pentru a identifica cu certitudine realitatea experienței, întreb: Ai visat vreodată acest detaliu sau acest alt detaliu? Aceste vise deosebite au legătură cu experiențele de matrice extraterestră, dar un eventual răspuns pozitiv nu trebuie interpretat în sensul că subiectul a visat cu adevărat ceea ce spune, ci mai degrabă în sensul că trebuie asociat cu un grup de persoane cu risc de răpire.
120

Semnificația profundă a întrebărilor din test este total diferită de ceea ce poate apărea la o primă lectură neatentă. În test subiectul este încurajat să "ancoreze" anumite scene pe care și le amintește la o serie de emoții interioare (inconștiente), al căror scop este acela de a alarma Inconștientul său că acelea ar putea fi experiențe de răpire într-adevăr trăite și nu doar simple vise. Ideea de a-l întreba pe subiect dacă a visat acea experiență este doar o tentativă în a-l face să retrăiască o amintire, și nu aceea de a verifica dacă acea amintire se datorează unei experiențe reale sau onirice. La începutul testului subiectul va fi convins că ceea ce-și amintește probabil de datorează unui vis, dar în marea majoritate a cazurilor nu este așa. Subiectul va descoperi ulterior, prin aprofundarea investigării introspective asupra lui însuși, că evenimentele considerate de el vise sunt cu totul altceva. Deci, nu este corect să credem că răpiții au cu toții aceleași vise recurente, dar este corect să spunem că răpiții au cu toții aceleași experiențe, pe care în inima lor le atribuie în mod greșit lumii onirice și nu celei reale. Dacă nu ar fi așa, studiind visele lumii, am putea descoperi, după ce am divizat-o în categorii, în funcție de munca desfășurată, că bibliotecarii au toți aceleași vise, la fel ca și piloții de avion și gardienii comunitari. Experimental asta nu este adevărat, pentru că fiecare își elaborează propria viață în mod cu totul personal, în funcție de experiențele trăite, de contextul cultural și familial. Nu pentru toți o minge de fotbal reprezintă o minge de fotbal! Aș vrea să pornesc de la această afirmație pentru a demitiza ideea că toți răpiții au aceleași vise, cum ar fi visul undei, care este foarte la modă în cercurile new age americane. Visul undei este un vis în care, cu diferite variații, subiectul observă o undă mare, care, încetul cu încetul, va distruge tot, înghițindu-l și pe el. Ceea ce el simte din punct de vedere emoțional în timpul visului poate varia de la persoană la persoană, dar pare să se bazeze pe ideea că nu ai ce să faci pentru că evenimentul este inevitabil, va înghiți tot și toți vor pieri. În vis nu există frica de a suferi, ci teroarea de a părăsi viața. Mulți dintre cei care au avut acest vis, care, de altfel, are caracteristicile proprii ale viselor-bază, comune pentru mulți indivizi, cum este acela al înecului, al zborului sau cel în care ești urmărit dar nu poți fugi pentru că te simți lipit de pământ, oferă o interpretare doar parțial corectă. Aceștia zic că visul are de-a face cu un cataclism prevăzut de psihicul nostru, care, în timpul visului, ar avea capacitatea de a face premoniții. Conform acestei interpretări, răpiții, aleșii extratereștrilor, ar fi capabili, contrar majorității, să simtă și să vadă lucruri pe care alții nu ar fi capabili să le perceapă. Răpiții aleși de extratereștri să aibă un rol de super-populație, ar ști că Terra se apropie de un cataclism și că, dacă unii se pot salva, aceștia ar fi ei, pentru că sunt considerați mai buni de către extratereștri și deci sunt pregătiți pentru o nouă viață, cea care va urma catastrofei.
121

În realitate, după cum se poate observa, mecanismul din spatele acestei interpretări, care poziționează extraterestrul în rolul celui care-i salvează pe aleși și-i pedepsește pe ceilalți, tinde să reducă visul la o icoană inspirată de o religiozitate de tipul catolicismului occidental. Adevăratul răpit, în realitate știe foarte bine la nivel inconștient că lucrurile nu stau așa și că nu există extratereștrii salvatori, ci doar extratereștrii exploatatori. Un răpit poate crede, prin intermediul procesului de disonanță cognitivă, că lucrurile stau foarte bine, dar exact el va fi cel care va refuza categoric să se supună unei ședințe de hipnoză sau doar să efectueze o cercetare în Inconștientul său profund, pentru că știe că astfel ar descoperi că tot ceea ce crede el este o minciună. Adevărul, pe lângă a fi adevăr, trebui și acceptat; nu toți sunt capabili să facă în interiorul lor un pas atât de angajant. Adoptând viziunea new age și interpretarea sa, protagonistul visului manifestă toată incapacitatea sa de a trăi esența autentică a experienței onirice. Atunci să încercăm să analizăm adevărata semnificație a viselor apelând pe cât posibil la simboluri legate de arhetipurile de bază. Marea undă este percepută ca un zid foarte înalt, gigantic, de netrecut, un obstacol în mișcare, care avansează necruțător spre observator. Este vorba de ceva ce copleșește umanitatea și a visa în ziua de astăzi așa ceva înseamnă a atrage simțul de inadecvare pe care îl simt persoanele în ceea ce privește propriul lor stil de viață. În interiorul lor, tot mai des, percep că ceva nu merge cum trebuie și acel ceva poate fi corelat cu valorile pe care ei însuși le atribuie vieții și acțiunilor lor zilnice. Toate acestea sunt văzute în mod negativ și iată că inconștientul tinde să interpreteze unda ca pe ceva care reprezintă păcatele comune, care se revarsă peste toți. S-a mers prea departe și nu mai există cale de întoarcere. Unda ia aspectul unui zid pentru că este vorba de un obstacol (zidul e reprezentarea arhetipică a barierei dintre aici și acolo). Pe lângă asta, semnificația morții reprezintă, arhetipic vorbind, renașterea. Nu te poți renaște dacă înainte nu ai murit. Marea undă reprezintă lucrul care va aduce moartea, dar într-o accepțiune total simbolică, și în realitate va pregăti renașterea într-o lumea ulterioară (nu neapărat mai bună, dar cu siguranță diferită). Arhetipul apei confirmă corectitudinea acestei interpretări. Apa este elementul care dă viață, dar din punct de vedere istoric este și un instrument de pedeapsă divină (botezul și potopul universal). Dumnezeu îi omoară pe cei răi prin potopul universal, iar acest lucru este povestit sub formă de poveste, considerată astăzi ca fiind o poveste adevărată care are în sine toate atributele unui simbol pur și simplu. Din punct de vedere alchimic, simbolul apei este legat de fântâna vieții eterne - cine bea din acea fântână va trăi etern, adică va învia în etern. În mitul lui
122

Ahile, eroul devine invulnerabil pentru că la nașterea sa corpul i-a fost scăldat în apa magică a vieții; doar călcâiul i-a rămas afară din apă și acela va fi punctul care, lovit de o săgeată inamică, îi va aduce moartea în luptă. Pe de altă parte, în ceea ce privește miturile ca acesta, s-ar putea adăuga faptul că picioarele, din care face parte și călcâiul, reprezentau pentru poporul ebraic organele genitale, iar cultura homerică se poate să se fi inspirat din tradiția egipteană și ebraică (În Vechiul Testament se vorbește adesea de "spălarea picioarelor", aceasta având o semnificație sexuală. În Vechiul Testament, când îngerul merge la Avraam, soția sa, Sarah, spală picioarele oaspeților și abia după aceea, chiar dacă este bătrână și sterilă, aceasta va fi purtătoarea unui fiu din care se va trage neamul evreiesc). Culoarea apei, verde și/sau bleu, după Max Lusher amintește pe de o parte de meditație, calm (componenta albastră) și pe de altă parte gândul creativ (componenta verde). Deci, este văzută (trăită, simțită și percepută) ca o reînnoire, proiectată spre o eră a vărsătorului, în care gândirea ecologică, constanța, reflecția și altruismul vor fi elementele guvernante. Din această ultimă speranță s-a inspirat în mod inconștient mișcarea new age pentru a interpreta visul undei, ca și când acesta ar fi premonitor, dar nu în sensul că această undă solidă și distrugătoare va veni în realitate; ascunsă în spatele simbolismului undei, cea care va veni va fi revoluția culturală, așteptată de mai bine de două mii de ani, din simplul motiv că oamenii o evocau prin acel vis, demonstrând că în interiorul lor această revoluție este tot mai dorită și așteptată. Deci, visul nu prezice sosirea extratereștrilor eliberatori, ci prezintă o profundă stare de neadecvare a omului modern față de globalizarea dorită de guvernanții noștri, care sunt considerați de inconștientul nostru colectiv mincinoși și incapabili. Visul undei face parte și dintr-o anumită categorie de vise, numite vise catastrofice, din care fac parte și anumite variante prezente în lumea onirică a răpiților, dar care în mod direct nu au nimic de-a face cu experiențele de răpire extraterestră. Cea mai frecventă variantă este așa-numitul vis al meteoriților. În acest vis este aceeași poveste ca în visul cu unda. Cine visează asta știe că după câteva minute va începe o ploaie de meteoriți și Terra va fi distrusă, meteoriții încep să apară iar lumea începe să-și spună adio știind că urmează să moară. Totul se întâmplă într-o atmosferă ireală, de resemnare, și aduce un sentiment de mortificare profundă pentru sfârșitul tuturor lucrurilor. În acest caz, arhetipul Apă este substituit de arhetipul Pământ, care cade în cap ca o suferință cauzată de probleme, cele ale umanității, care cad literalmente în cap, și care strivesc, încă o dată, literalmente.
123

Foarte prezente și visate, în special de așa-numiții clarvăzători, cei care cred că poartă discuții cu figuri angelice, cu Iisus sau Fecioara Maria, sunt de această dată visele cu focul distrugător. Alt arhetip important, Focul, din punct de vedere istoric este legat de purificarea păcatului și este evident că cel care îl visează are o cultură cu un aspect de religiozitate fanatică, simțind probabil nevoia de o purificare mistică din partea focului. Dintre cele trei elemente simbolice enumerate mai sus, apa este legată de nașterea vieții și este arhetipic legată de viața eternă prin intermediul simbolului fântânii. Focul, din punct de vedere arhetipic, este legat de moartea eternă, trăită prin intermediul culturii noastre prin simbolismul focului etern și infern. În schimb, pământul pare legat de simbolismul înmormântării (ploaia de meteoriți), deci de moartea corpului. Semnificațiile citate acum fac interesantă interpretarea sub formă arhetipică a viselor prezentate mai sus, dar stârnesc și curiozitatea de a ști de ce nu există un tablou-vis în care la sfârșit să apară o catastrofă prin intermediul aerului. Interpretarea mea pornește de la presupunerea că în interiorul nostru sunt patru părți diferite, legate de patru arhetipuri fundamentale care au creat cele patru simboluri importante din lumea alchimiei antice: pământul, focul, apa și aerul (așanumitele patru elemente). Acestea nu ar fi altceva decât reprezentarea onirică a corpului, a spiritului, a minții și a sufletului uman. Deci, când există frica că moare corpul, atunci un corp va fi cel care va produce moartea, dar dacă spiritul este cel căruia îi este frică de moarte, ce altceva dacă nu de arhetipul spiritului va produce acțiunea fatală? Trebuie amintit și că "Spiritul Sfânt" este reprezentat în Evanghelie ca o flacără care intră în capul celor doisprezece apostoli, iar asta reprezintă cu siguranță o confirmare că viziunea arhetipică a acestei esențe umane ia aspectul unei flăcări. Astfel, pentru a muri, minții nu-i rămâne decât să fie spălată (englzii nu utilizează întâmplător expresia brain washing - spălarea creierului - din punctul meu de vedere). Al patrulea element, cel care nu este legat de un vis catastrofic, este aerul. Sufletul, care este reprezentat de aer, este imortal și nu există niciun suflet care să poată muri. Aerul este legat de viața adevărată - fără aer nu se poate trăi, trebuie să fim înconjurați și penetrați de acesta și nu există mai multe tipuri de aer, aerul este unul singur, simbol al acelei unicități care reprezintă aspectul fundamental al sufletului. Meteoriții sunt mulți, flăcările sunt multe și mintea umană este reprezentată de mare, care nu este una singură, cu toate că marea este apă și ape sunt multe ploile, lacurile, râurile și mările. În realitate, reprezentarea apei este intim legată de relația care există între minte și spațio-timp.
124

Einstein vede spațio-timpul ca o mare în mișcare (viziune ondulatorie a teoriei relativității), Teoria Super Spinului (Malanga, Pederzoli) scoate în evidență corelația dintre magnetism, timp, electricitate și spațiu, permițând descrierea minții umane ca pe un loc în care se creează informațiile (descriptibile ca niște grupuri de unde) care se mișcă în planul spațio-temporal. Prin urmare, este ușor să se găsească multe alte corelații între părțile care constituie ființa umană, simbolurile elementare și arhetipurile care le-au format.
ELEMENT Pământ Apă Aer Foc CULOARE Maro Albastru Transparent Galben-Roșu PARTE A FIINȚEI Corp Minte Suflet Spirit VIS/SIMBOL Meteoriți ↓ Val ↔ ---------- • Incendiu ↑ AXELE SST Spațiu, Timp, Energie Spațiu, Timp, Conștiință Spațiu, Timp, Conștiință Timp, Energie, Conștiință

Iată cum probabil că percepe Inconștientul neplăcerea de a fi - cine este preocupat de moartea minții va visa cu precădere o undă gigantică, cel căruia îi este frică de moartea corpului va visa meteoriți, pe când cel care se teme pentru moartea spiritului va vedea în vis focul distrugător. Meteoriții și focul, împreună, vor da viață și moarte, pe când aerul dă doar viață, fiindcă pentru el nu există înviere, pentru că există dintotdeauna și nu va putea muri niciodată.

VISUL UNUI RĂPIT

Un răpit visează de obicei lucruri foarte diferite în comparație cu aceste catastrofe, cu toate că uneori i se întâmplă și lui, și este chiar experiența sa cu extratereștri cea care adaugă detalii interesante care derivă din matricele ufologice, fiind poate sugerate de adevăratele experiențe de răpire. Astfel, visul căderii meteoriților se îmbogățește cu un cer înstelat plin de aeronave, marele val trece pe sub un disc zburător care zboară nederanjat deasupra mării mișcătoare, a valurilor și a celorlalți martori ai înnoirii umanității. În aceste vise extraterestrul de obicei nu face nimic - stă acolo, arătând că este perceput doar ca martor pasiv, din cauza ideii că există o lege cosmică care nu-i permite să intervină, care, din păcate, în cazul nostru nu a fost respectată.
125

Răpitul visează în mod arhetipic ceva, care este distorsionat în imagini de Inconștient, dar care ar putea avea relații foarte strânse cu experiența de răpire extraterestră. Un răpit a visat că se află într-un coridor circular; era dezbrăcat și alerga, alerga fără oprire. Pe pereți erau lămpi asemănătoare cu cele de neon, albastre și roșii, iar el fugea ca să scape de cineva care alerga după el: din acest motiv nu se putea opri. Însă coridorul era circular și el avea impresia că trece mereu prin același loc. Odată ce și-a dat seama de asta, nu mai putea nici să alerge cu viteză mare, pentru că astfel l-ar fi ajuns din urmă pe cel care îl urmărea, iar asta nu trebuia să se întâmple. Visul indică o mare teamă și o senzație de stres profund. Analizând visul dintr-un punct de vedere arhetipic, se observă că subiectul fuge de cineva care fizic nu-l poate ajunge niciodată, chiar dacă aleargă repede în cerc. Carl Gustav Jung subliniază că acest tip de vise este legat de aspectul mandalelor tibetane circulare, care, la rândul lor au legătură cu simbolismul Copacului Vieții Eterne, așa cum am avut ocazia să evidențiez într-o lucrare precedentă (Semnificația simbolică a cercurilor din lanuri - C. Malanga). În această cursă infinită și obositoare, ființa umană vede simbolurile vieții arhetipic colorate în roșu și albastru (cele două culori care indică cele două axe). Aceste simboluri sunt luminoase pentru că viața în sine este așa. Cine este urmăritorul fugarului? Unicul care nu ar trebui să-l ajungă, pentru a nu-i cauza celui care visează pierderea de identitate : fugarul și urmăritorul sunt aceeași persoană, sau mai bine spus unul este copia celuilalt. Pe de o parte fuge de propria copie, pentru că aceasta fugind în jurul copacului vieții vrea să înțeleagă viața însăși la originea sa și pe de altă parte nu trebuie să alerge foarte tare, pentru a nu ajunge din urmă copia, transformându-se astfel în ea, aceasta alergând la rândul său pentru a ajunge din urmă viața. Ideea de dublă identitate care apare în acest vis este legată de simbolismul copacului vieții, dar într-un context foarte diferit comparativ cu visele catastrofice. Aici nu se așteaptă morți inerente, pentru că după aceea va fi o nouă viață și o nouă renaștere - aici se fuge de pierderea de identitate provocată de un sine care încă nu are identitate și care, pentru a o câștiga, poate doar să i-o fure originalului care o deține. Când discuți cu răpitul care a avut acest vis, el însuși își dăduse seama de adevărata semnificație simbolică a evenimentelor onirice, înainte de a se discuta cu el problema copiilor pe care le fac extratereștrii în încercarea de a-și atinge scopul de a avea viață eternă, scop care mie mi se pare de-a dreptul pueril.

126

MARIT - Multi Action Reactive Interferential Test Unul dintre instrumentele utilizate pentru a înțelege natura fenomenului de răpiri extraterestre constă în utilizarea unor teste psihologice proiective. Aceste teste, pe lângă a demonstra rapid starea de sănătate mintală a subiecților examinați, ne ajută, în timp real, să înțelegem dacă fenomenul abduction (răpiri extraterestre) i-a atins în mod real pe subiecții examinați. În acest domeniu, Bud Hopkins a desfășurat o muncă de pionier, utilizând ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de TESTUL LUI HIRT. Acest test era utilizat pentru copiii mici, de la doi ani în sus, cu care, bineînțeles, alte tehnici de PNL nu ar fi putut fi aplicabile. Un test ca cel al lui Hirt, care este un test de tip proiectiv, putea oferi niște rezultate interesante. Testul original se baza pe un număr de cărți de joc care reprezentau toate personajele din fantezia copilului – vrăjitoarea, Moș Crăciun, moartea, Batman, un polițist, un EBE (Entitate Biologică Extraterestră), numit și Gri de către massmedia. I se cerea copilului să spună cum se numesc toate figurile și, când se ajungea la Gri, el dădea niște răspunsuri emblematice, de tipul: Acesta este amicul meu care vine să se joace cu mine noaptea, trecând prin perete cânt tu dormi, mamă...
127

În acest punct puteam demara niște analize mai complexe, dar testul deja oferise un răspuns pozitiv. Testul lui Hirt, chiar dacă este simplu, nu era aplicabil în Italia, ci doar într-o zonă unde exista o cultură anglo-saxonă și după 1980, când copiii englezi și americani știau cine este Batman și polițistul. Deci, trebuia creat un nou test, cu caracteristici mai moderne și capabil să fie manevrat, cu un oarecare succes, chiar și de culturi diferite de cea occidentaloamericană.
VECHIUL TEST AL LUI HIRT Testul lui Hirt este un test proiectiv, care constă în a-i arăta copilului niște figuri, cerându-i acestuia să le identifice. Dacă subiectul a suferit răpiri extraterestre identifică figura lui Gri cu expresii de tipul: "Este cel care vine să mă ia noaptea, când părinții mei dorm..."

128

Ideea de bază a lui Hopkins, cea de a utiliza cărțile de joc, părea interesantă și se putea încerca crearea unui joc interactiv cu copilul, care, astfel, nu ar fi avut impresia că este interogat. În plus, în timpul efectuării jocului, s-ar fi putut aplica copilului toate observațiile de tip PNL, obținându-se informații de tip inconștient, cu siguranță foarte utile. În timpul jocului cu testul, el ar tinde să micșoreze interacțiunea sa cu adultul care conduce jocul și o mărește pe cea cu a obiectului jocului, lăsând să se manifeste comportamentele inconștiente.

TESTUL ÎN FORMA SA ACTUALĂ

Testul, în forma sa actuală, este format din 24 de cărți de joc, împărțite în trei subgrupuri. Primul subgrup conține imagini, desenate fără prea multe detalii, personaje care aparțin lumii jocului copiilor, dar aceste personaje nu sunt adaptabile tutor culturilor de pe glob, dar au caracteristica de a fi atribuibile chipurilor unor extratereștri, care, în cercetările mele sunt descrise de răpiți adulți adevărați. Această particularitate face ca personajele din jocul de cărți să se confunde cu personaje pe care copilul le-a văzut în realitate, dar nu percepute în mod conștient ca reale. Dacă este vorba de vise sau fantezie, el va fi obligat să combine personajele ciudate ale lumii fantastice cu alte personaje ciudate din lumea răpirilor. Atât prima lume, cât și a doua, au un grad de înstrăinare față de cea pe care copilul o recunoaște ca fiind realitate obiectivă, și el va tinde, după părerea mea, să asocieze anumite aspecte somatice și comportamentale. În absența unui test identikit cu extratereștri, copilul tinde mereu să-i spună mamei că a visat îngerul, marea insectă sau spiridușul; o realitate trăită, dar tradusă sub forma unei fantezii onirice. Iată tabelul cu personajele primelor opt cărți: Extraterestrul corespondent
Extratereștrii de tip Orange,cu cinci degete, îmbrăcați cu o uniformă mulată de culoarea albastru închis.

Carte de joc
Prințul și Prințesa

Diferite caracteristici

Becul

Femela este desenată în plan secund, așa cum apare în descrierile răpiților, sugerând o poziție de subordonare față de mascul. Se referă la simbolul Ființei de Simbolul Ființei de Lumină Lumină (Lux) este figura extraterestră cea mai apropiată de simbologia
129

Spiridușul

Dinozaurul

Doctorul

Albina

Magul

Broasca

Este vorba despre transfigurarea Griului clasic. Floarea pe care o ține spiridușul în mână va revoca bagheta luminoasă cu care acesta aplică electroșocuri. Reprezintă clasica asociere cu Desenul evidențiază unghiul extraterestrul Sauroid. posterior al membrelor inferioare și atitudinea agresivă. Reprezintă stereotipul ființei Desenul evidențiază blonde, îmbrăcată cu o cămașă numărul degetelor, care sunt albă, fără femele. șase, scoțând în evidență părul lung și haina largă. Vrea să amintească de Intenționat nu este extratereștrii insectoizi, accentuată forma insectoidă, descriși uneori de către răpiți pentru a evita legături prea semănând cu călugărița. puternice cu realitatea extraterestră. Este prezentată fie ca o Magul amintește chiar și de imagine bidimensională forma ascuțită a craniului a produsă de extratereștri, fie în anumitor ființe descrise în povești cu puternice literatură și are și o baghetă transliterații a realității magică, care, în realitatea, obiective și-l poate evoca și pe mimează instrumentul extraterestrul clerical, care are cu care Griul aplică șocuri o protuberanță sub bărbie în electrice răpiților. Barba și formă de pseudo-barbă. omoplații pronunțați au fost eliminate din desen pentru a nu complica desenul și pentru a nu complica asemănarea cu amintirea arhetipurilor fundamentale. Evocă figura asistentului Desenul evocă forma Sauroidului, care este mai mic degetelor, cu vârfurile de statură, cu pielea cleioasă și rotunjite și amintește de semitransparentă. Hainele sale senzația arhetipică a cleiului seamănă cu cele ale militarilor rece și translucid pe care îl germani din vremea ultimului are broasca. conflict mondial

arhetipică a luminii în sine, iar singurele lucruri luminoase pe care copilul le cunoaște sunt soarele și becul. A fost desenat cu aceleași mâini, cu patru degete lungi și noduroase, și cu privirea tipică, descrisă de răpiții adulți adevărați.

130

DESENELE SELECTATE

Desenele selectate, după o lungă perioadă de gândire, au fost realizate prin colaborarea lui Alfredo Winter (Gruppo StarGate Toscana) și pot fi încă îmbunătățite, dar acum deja prezintă niște personaje care sunt prezente în fantezia copilului, care au puternice legături cu niște personaje reale care apar în experiențele de răpiri extraterestre. De fapt, testul este echipat cu mai multe pasaje care trebuie prezentate într-o ordine cronologică exactă și se dorește crearea unor relații între diferitele grupe de cărți, astfel încât să se creeze ansambluri mixte de personaje. Scopul este acela de a verifica dacă inconștientul copilului asociază cărțile în ansambluri de genul "buni" și "răi", "înalți" și " scunzi", "cu miros" și "fără miros", iar la sfârșit se verifică dacă în diferitele ansambluri intră personajele fanteziei împreună cu cei dintr-o realitate ascunsă între pliurile Inconștientului. Deci, ne așteptăm ca copilul să reacționeze, așezând Spiridușul împreună cu Gri (EBE), Insectoidul împreună cu Albina, Suroidul împreună cu Dinozaurul și tot așa. Dar asta nu este suficient. Există o a doua serie de opt cărți, colorate în culorile testului lui Max Lusher, în versiunea sa scurtă. Aceste culori, din punct de vedere arhetipic, ar trebui să scoată la suprafață, sub controlul total al Inconștientului, anumite caracteristici ale personajelor din seria precedentă. Astfel, ne putem aștepta ca copilul să asocieze culoarea albastră cu ansamblul care îl conține pe Doctor și pe Prinț, dar și culoarea verde este asociată cu Sauroidul. În realitate, i se va permite copilului să pună peste fiecare personaj până la trei culori alese dintre cele opt menționate, în tentativa de a construi o hartă caracterizantă a extraterestrului, așa cum acesta a fost perceput de Inconștientul său. De exemplu, dacă copilul alătură Prințului ca primă culoare albastrul, a doua galbenul și a treia verdele, se va deduce că, în fantezia sa, Prințul este considerat bun, pozitiv, activ și gânditor, cu niște caracteristici exacte, în funcție de ordinea în care sunt alese culorile. În plus, dacă cărțile alese sunt trei, copilul este îndemnat să așeze, după bunul plac, în spațiul crucii lui Pulver, adică una sus, una în centru și una jos, pentru a verifica ce anume crede despre figura pe care trebuie să o descrie în culori. Sus este sfera gândirii, în centru cea a propriului Eu și în jos este sfera simțurilor. Răspunsul copilului, care este cu totul inconștient, ne va spune ce crede în realitate Inconștientul micului martor despre un personaj fantastic, dar și ce crede despre un personaj văzut în realitate și uitat în pliurile Inconștientului.
131

Răspunsurile cu privire la personajele fantastice vor folosi pentru a calibra testul și pentru a verifica ce indice de credibilitate trebuie să i se atribuie răspunsurilor cu privire la cărțile care îi reprezintă pe adevărații extratereștrii. Deci, a fost creată o interacțiune reciprocă între ansamblurile de cărți - cele care au culorile lui Lusher, cele din noul test de tipul HIRT și cele ale reconstituirilor extratereștrilor văzuți în mod real de răpiții adulți în timpul experiențelor de răpire extraterestră. Aceste trei ansambluri vor fi corelate, prin intermediul intervenției Inconștientului, prin intermediul unui mecanism de stimulare care îl va determina pe copil să grupeze imaginile singulare, creând noi ansambluri caracterizate toate de faptul că elementele aceluiași ansamblu trebuie să aibă o particularitate în comun. Să examinăm un caz concret: odată ce copilul a numit elementele setului de cărți care conțin personajele fantastice și cele din matricea extraterestră, se va continua cu a le împărți pe categorii și i se va spune, de exemplu, să așeze toate personajele înalte într-o parte și pe cele scunde în cealaltă parte. Dacă copilul a fost supus răpirilor, ne putem aștepta ca acesta să știe că cel Gri (EBE) este pus în grupul cu cei mici, pe când la cei înalți îi va așeza pe cei mamiferoformi, cu părul deschis la culoare. Și în cazul subdiviziunii în buni și răi, răspunsuri asemănătoare, la fel ca în cazul celor care miros frumos și cei care miros urât (în acest caz EBE și Sauroidul ar trebui să fie în același grup). Categorisirea efectuată astfel ca provoca un răspuns cu totul inconștient, pentru că copilul nu va ști, la nivel conștient, că a fost răpit, dar Inconștientul său va recunoaște prototipul extraterestru și în va descrie conform impresiile pe care le-a avut în timpul răpirii. Adultul care conduce jocul trebuie să urmeze toate instrucțiunile, pentru a putea obține răspunsuri clare și corecte, pe cât este posibil. Răspunsurile vor fi în trecute în schema atașată, care va fi singurul lucru care va fi înmânat celui care se ocupă de caz. În urma unui studiu atent al schemei se va decide dacă micuțul martor a fost răpit de specii extraterestre sau nu. Testul MARIT poate fi definit ca un test de Categorisire Indusă (C.I.), prin intermediul căruia subiectul este forțat să folosească niște categorii, sau ansambluri sistematice, în identificarea inconștientă a unor caracteristici ale obiectelor aparținând ansamblurilor examinate. Iată, pas cu pas, instrucțiunile pentru efectuarea testului și un facsimil a unei fișe finale, completată corect și predată anchetatorului.

132

MARIT - PROCEDURĂ PRACTICĂ ÎN 10 PAȘI

1. I se cere copilului supus testului să dea un nume tuturor personajelor, animalele și lucrurile din primul set de cărți și se notează rezultatul în fișă (Coloana 1). 2. I se cere copilului să dea nume personajelor din al treilea set de cărți, care conțin identikiturile extratereștrilor. Apoi copilul este întrebat dacă i-a mai văzut înainte (un personaj pe rând). Răspunsurile se notează în fișă (Coloana 2). 3. Se amestecă personajele celor două serii de cărți pe o masă, apoi i se cere copilului să le grupeze în Buni, Răi și Indiferenți; împărțirea în categorii se notează în fișă. 4. Se amestecă personajele și i se cere copilului să grupeze în Înalți, Scunzi și Normali; se notează în fișă de subdiviziunile pe categorii. 5. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Parfumați, Urât mirositori și Inodori; se notează subdiviziunile în fișă. 6. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Prieteni, Dușmani și Nesiguri; se notează în fișă subdiviziunea în categorii și se compară rezultatele cu cele de la pasul 3. 7. Se amestecă personajele și i se cere copilului să le grupeze în Medici, Asistenți și Străini; se notează rezultatele în fisă. 8. Se amestecă personajele și se grupează în Capabili să zboare, Incapabili să zboare și Cei despre care nu se știe; se notează în fișă subdiviziunea. 9. I se cere copilului să atribuie una dintre cele opt culori fiecărei dintre cărți din primul set (Coloana 9). Dacă copilul nu este convins de propria alegere va putea să facă alte două alegeri, care vor trebui notate pe fișă în ordine cronologică, atât rezultatul primei alegeri, cât și celelalte două ulterioare. 10. Se procedează la fel și cu al treilea set de cărți, cele cu identikiturile extratereștrilor (Coloana 10). Dacă copilul nu este sigur de alegerea efectuată, va putea face alte două alegeri, care trebuie notate în fișă în ordine cronologică, atât rezultatul primei alegeri cât și celelalte două ulterioare.

SFATURI PENTRU CEL CARE COMPLETEAZĂ

Cel care completează fișa și efectuează testul trebuie să mențină un comportament flexibil față de copilul examinat. Testul trebuie să pară a fi un joc și copilul nu trebuie să fie forțat să-l facă, împotriva voinței sale.
133

Cel examinat poate efectua testul complet în mai multe ședințe, sau poate face doar o parte din test, dar cel care observă copilul trebuie să știe să tragă niște concluzii din atitudinile inconștiente ale copilului. Se poate întâmpla ca copilul să nu mai dorească să facă testul și să schimbe brusc discursul. Va fi datoria examinatorului să observe la ce etapă a testului s-a manifestat această atitudine sau ce întrebare a provocat-o. Totul trebuie să fie un joc, în care fantezia nu cere nicio verificare din partea părinților, față de realitatea evenimentelor. În unele cazuri, copilul tinde să evite să răspundă cum ar dori când se vorbește despre realitate, pentru că înțelege în inima sa că părinții s-ar putea să nu-l creadă. Dar dacă este vorba despre povestiri fantastice, copilul nu trebuie să dea explicații. Uneori poate spune că o anumită figură nu este fantastică și că el a văzut-o în realitate - în acest caz copilul trebuie încurajat să povestească mai mult. Și această reacție trebuie notată în spațiile libere sau pe niște foi suplimentare.

134

135

136

137

138

ASPECTE GRAFO-MECANICE ÎN SCRISUL RĂPIȚILOR ITALIENI

Unda dintre armele aflate în posesia studiosului fenomenului legate de interferențele extraterestre este grafoanaliza. "Grafoanaliză" este un termen care a substituit termenul mai cunoscut de "grafologie" (care înseamnă studiul scrisului ca mijloc de diagnosticare), pentru că termenul grafologie li se părea unor cercetători prea puțin aulic. Despre grafologie se vorbește în reviste cu substrat cultural, deci, termenul avea nevoie de un restyling care să-i ofere o aparență de seriozitate și o materie care astăzi este studiată și în facultate - există cursuri de specializare la Universitatea Spaienza din Roma și la Universitatea Pesaro- Urbino ( http://www.grafologia.it/ ). Primul care a introdus această metodă puternică de cercetarea în studiul Interferențele Extraterestre, nu doar în Italia, ci, din câte se pare, și în restul lumii, a fost chiar subsemnatul. Analiza grafologică a unei persoane permite verificarea, cu un grad înalt de autenticitate, a totalității aspectelor caracterului și raportului cu interiorul și exteriorul propriului sine. În cuvinte mai simple, scrisul are legătură atât cu un factor cultural, cât și cu un factor neurovegetativ care are ca executor mișcarea mâinii celui care scrie. Deci, pentru PNL (Programare Neurolingvistică) analiza grafologică ar fi o specializare care aparține propriului domeniu. ( http://www.pugliabox.it/Lamacchia/Congresso/relazione.htm ) De fapt, cum am mai spus și în alte lucrări dedicate acestui subiect, mișcarea corpului are primul motor în Inconștient. În timpul executării mișcării, pot interveni și procese mascate și corective dictat de Subconștient, dar se pare că acestea au o valență mai mică în actul final. Motivul pentru acest lucru constă în viteza mai mare a Inconștientului în executarea acțiunilor (pentru că acesta utilizează limbajul arhetipic, adică limbajul mașină al computerului-creier – n.a.) comparativ cu Subconștientul, care, prin urmare, acționează cu întârziere în a corecta, eventual, mișcarea pe care corpul a primit deja ordinul să o execute. În plus, în timpul desfășurării probei grafice, subiectul se lasă să cadă mai mult în natura instinctivă și abandonează inconștient atitudinile de mascare dictate de Subconștient. Astfel, dacă înainte tindea să execute grafisme ținute sub control, spre sfârșitul rândului sau a probei grafice slăbește controlul și se "lasă dus", executând doar mișcările dictate de Inconștient. Dacă la începutul studiilor mele eram interesat de analiza grafiei răpiților doar pentru a identifica anumite probleme psihice, care mă puteau ajuta să stabilesc dacă indicele de credibilitate a mărturiei lor, după aceea mi-am dat seama de faptul că în grafia lor existau niște mici asemănări, care, în marea majoritate a cazurilor,
139

scăpau unei analize inițiale, dar, la o examinare mai atentă, păreau a fi comune la mulți dintre aceștia. Explicația ar putea fi banală - răpiții ar suferi cu toții de o tulburare psihică, care se manifestă stimulând mâna care scrie să execute mereu aceleași forme simbolico-grafice. Însă, din păcate, erau absente toate celelalte aspecte care puteau fi corelate cu o eventuală disfuncție psihică și subiecții păreau, în urma unei examinări comportamentale atente, absolut normali. Deci, în principiu, se putea presupune că acele grafisme ar fi fost proprii "situației de răpit" și nu atribuibile unei boli sau unor disfuncții cerebrale mai mult mau mai puțin congenitale. Dacă aș fi reușit să calific acele simboluri grafice, studioșii fenomenului de răpiri extraterestre ar fi avut la dispoziție un instrument de diagnosticare rapid în plus pentru a stabili dacă subiectul examinat ar fi sau nu răpit cu adevărat; mai bine spus, dacă a interacționat puternic cu o realitate extraterestră lumii noastre.

CRUCEA SPAȚIILOR LUI PULVER (1921)

În 1921, Pluver, studiind grafia anumitor copii, a observat că, dacă desenul grafic, în ansamblul său, prezenta anumite caracteristici, era important să se stabilească dacă aceste caracteristici se aflau la dreapta, la stânga, în sus sau în jos față de punctul central luat ca punct de referință. Pulver nu și-a dat seama la timpul respectiv, că această sugestie reprezenta mai mult decât o simplă intuiție. De fapt, el spunea în practică că semnul grafic este reprezentabil ca o imagine, care este creată de un simbol care există la origine, construit la rândul său prin regulile arhetipurilor, care se află și mai sus. Deci, Pulver, fără să-și dea seama, introducea punctul de vedere conform căruia simbolul grafic trebuie observat ca o consecință a unui arhetip, și nu ca un simplu desen: ( http://www.psicologi-psicoterapeuti.it/rubriche/nicoletti/nicoletti2.htm ), ( http://spazioinwind.libero.it/analisidellascrittura/_evolutiva/graf1.htm ).

140

Dintr-un punct de vedere arhetipic, partea de sus și cea de jos ar fi asociate cu senzațiile pe care le are cel care scrie despre partea de sus și despre cea de jos, cer și pământ (sau mai bine spus subteran - n.a.). Din acest motiv, partea de sus a scrisului arată modul de gândire iar partea de jos modul de acțiune. Relațiile care există între zonele înalte și joase ale scrisului vor indica dacă subiectul acționează fără să gândească, sau dacă gândește fără să acționează, sau dacă gândește dar și pune în acțiune proiectele sale. Programarea neurolingvistică, care utilizează dintotdeauna crucea spațiilor lui Pulver, fără să realizeze acest lucru, identifică în mișcarea bulbilor oculari în sus senzația bunului, divinului, pozitivului, pe când mișcare bulbilor oculari în jos este asociat de senzația de tristețe, subteran, negativ, neplăcere și tot așa. Este suficient să dăm un exemplu simplu și să ne gândim: "Ah, ce minunată a fost ziua când am fost la munte!" Sau: "Iar am greșit acționând așa." și se va observa imediat că bulbii oculari tind să se miște așa cum am afirmat mai sus.
141

Acum să examinăm linia arhetipică a timpului. Pulver identifică trecutul în stânga celui care scrie și viitorul în dreapta, la fel cum procedează și PNL-ul ( http://www.grafservice.it/public/GRAF_PNL_RAPP.html ); dacă i se cere unei persoane să identifice pe o linie orizontală trei puncte care să reprezinte trecutul, prezentul și viitorul, aceasta le va vedea, dacă este normal (adică dacă nu are schimbate funcțiile lobului stâng cu cele ale lobului drept), poziționate în următorul fel: în stânga va fi punctul care va reprezenta trecutul și în dreapta cel care reprezintă viitorul. Acest comportament este automat, pentru că limbajul arhetipic al creierului nostru reprezintă trecutul pe stânga și viitorul pe dreapta, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru. Unica cheie de lectură serioasă și incontestabilă a grafologiei moderne este cea pe care doar ce am expus-o - restul sunt ornamente! Prin urmare, scrisul poate fi utilizat ca observator al Inconștientului, acolo unde se manifestă arhetipurile. (http://www.alfapi.com/imbasciati/quale_inconscio.htm ) Ținând cont că există diferite școli de grafologie, care se identifică în tot atât de multe "curente de gândire", în care semnul grafic este analizat ori într-un context de formare culturală și de experiență de viață, sau invers, dând de-o parte orice influență externă (cultură, istorie personală, mediu) trebuie spus și că pentru scopurile mele, toate acestea erau doar niște aspecte secundare în cercetările mele. De exemplu, Giuseppe Cosco, relaționează anumite semne grafice cu posibilitatea de a fi sau nu hipnotizabili. (http://guide.supereva.it/cgibin/sendurl.cgi?id_mg=626&banner=G.SB.CM.GRAF OLOGIA&ug=/grafologia_e_test&pg=supereva&ud==http://www.geocities.com/ Athens/Atlantis/3592/grafologia/grafologia.htm ) Din munca sa apare un tablou extrem de interesant, dar cu totul deviat, pentru că în acesta se sugerează că cel care este hipnotizat are semnele clasice ale unei persoane cu un IQ foarte puțin prezent și incapabilă să dea dovadă de o personalitate puternică, prezentând simbolismul grafic care atestă o sugestibilitate ridicată. Anterior am mai evidențiat că cele două curbe, cea a sugestibilității și cea a capacității de a se lăsa hipnotizat, nu au nimic în comun în realitate, însă au o direcție relativ opusă față de vârsta subiecților hipnotizați. În această etapă devenea posibil să se poată verifica, cu un anumit grad de siguranță, existența anumitor grafisme comune în scrisul răpiților italieni și să se verifice dacă acele grafisme puteau fi corelate cu anumite situații trăite în mod arhetipic de Inconștientul lor.
142

ÎN INTERIORUL UNEI CONSTELAȚII GRAFICE FIECARE STEA STRĂLUCEȘTE Primul lucru pe care l-am observat împreună cu niște grafologi profesioniști, care au lucrat cu mine cu ceva ani în urmă, a fost acela că, dacă unii dintre subiecții examinați prezent un anumit tip de patologie, aceasta părea că se amplifică în timpul experienței de răpire. Această ipoteză de lucru, care nu a fost niciodată demonstrată complet, a rămas neschimbată până în momentul de față și se bazează pe aprecierile pe care am reușit să le facem comparând anumite scrieri ale răpiților de la etatea de prepubertate cu cele de mai târziu. Se părea că acele persoane, după doisprezece ani, suferiseră o modificare serioasă a anumitor stresuri, definibile ca latente, care apăreau și în scrierile de la o etate mai tânără, dar se amplificau enorm după anumite experiențe de abduction, atribuibile sferei sexuale, dacă ne-am putea exprima astfel. De exemplu, masculii își aminteau în hipnoză prelevarea de spermă sau primul raport sexual exogamic, cu o creatură despre care nu se putea spune că era terestră. Ne aflam în fața a ceva ce se întâmplase, ceva ce producea o traumă, care avea de-a face cu organele sexuale și era făcut contra voinței subiectului, care fusese incapabil să se opună. Acesta, în interiorul său, interpretase în mod inconștient această situație ca pe un fel de violență sexuală, care în realitate nu era chiar așa. Din acel moment, scrisul se modifica și subiectul își amplifica toate fobiile, mărindu-și incertitudinile. Neplăcerea devenea tot mai evidentă și nu tindea să dispară odată cu vârsta. A trebuit să mă bazez pe puține informații, pentru că am abandonat acel tip de cercetare, din cauza faptul că am părăsit CUN-ul (Centrul Ufologic Național), pentru care o elaborasem, și acest lucru a creat un gol spațio-temporal care a fost acoperit doar după mult timp. Însă acele informații au reprezentat punctul de plecare pentru verificări ulterioare atente și, după ce am examinat mulți campioni, am considerat că pot identifica în scrisurile unor răpiți studiați de mine niște puncte extrem de interesante, pe care am să le supun atenției cititorului. Răpiții scriau total diferit unul față de altul, manifestând cu o mare forță la nivel inconștient, care era adevăratul lor Eu. Niciunul dintre ei nu dădea dovadă că ar avea un caracter slab, toți având o personalitate puternică, adesea caracterizată de o spiritualitate săracă și cu semne de materialitate destul de evidente. Deci, exact contrariul față de ceea ce ne-am fi așteptat de la o interpretare a fenomenului bazată pe o filozofie de tipul new-age. Mă trezeam frecvent că am de-a face cu
143

persoane care iubeau banii și senzualitatea vieții, fără ca aceștia să considere că sunt aleși de Dumnezeul tehnologic și cu atât mai puțin de a putea fi definiți ca niște ființe superioare sau selectate de extratereștri. Toți evidențiau o puternică presiune pe foaie, dând dovadă de o înclinație destul de mare, uneori chiar exagerată, spre incapacitatea de a minți; niciunul dintre ei nu era caracterizat de capacități mediatoare și niciunul dintre ei nu ar fi putut să devină politician. Era vorba despre persoane independente, profund convinse că există ceva dincolo de valorile care ne sunt prezentate când suntem mici. Acest altceva se putea manifesta sub diferite forme, dar era o notă constantă ideea că religiile, așa cum sunt ele prezentate, nu sunt tocmai un panaceu pentru suflet. Iată că apare astfel primul semn grafic interesant (unele dintre exemple au fost preluate de pe site-ul http://www.erbasacra.com/aree_tematiche/grafologia/approfondimenti.htm ): Cercurile literei "o" deschise în partea stângă

După unii grafologi această constelație ar fi tipică celor care au simțul religiozității și al misticismului, dar și tendința de a fi interesați de ezoterism, sensul deschiderii fiind spre lucruri uitate, spre o identitate umană care trebuie revăzută și care trebuie să se refacă nu în viitor, ci în trecut, de unde trebuie să se recupereze experiențe umane uitate. Din interviuri reieșea, în marea majoritate a cazurilor, o atitudine opusă Bisericii Catolice și catolicismului în general, chiar dacă aveau deschideri spre creștinism. În toate cazurile, persoana era mai dispusă să accepte o filozofie de viață, cum ar fi budismul, decât seria de dogme și reguli mecanice dictate de un catolicism care seamănă cu inchiziția și care astăzi este la modă în anumite zone ale țării noastre. Dar iată că apare un al doilea satelit: Scrisul separat sau scrisul cu o falsă separare a literelor

144

În general, literele care compun cuvintele sunt lipite una de cealaltă, fiind dezlipite doar în cazul în care lipirea lor este imposibilă datorită modelului grafic: de exemplu, este imposibil să lipești litera "t" de următoarea, pentru că linia orizontală a literei "t", dacă este prezentă, îl obligă pe cel care scrie să ridice pixul de pe foaie. Scrisul în care în interiorul unui singur cuvânt mai multe litere sunt separate unele de altele, indică o situație psihologică deosebită a celui care scrie. A porni de la stânga spre dreapta în timp ce se scrie un cuvânt înseamnă a merge pe săgeata timpului (cel puțin pentru civilizațiile care nu au origine arabico-orientală). Partea centrală a grafiei reprezintă propriul Eu, "cum ne simțim cu noi înșine", iar separarea dintre litere înseamnă că cel ce scrie, în timp ce desenează litera, nu știe cine va fi în clipa următoare. Cu alte cuvinte, cel care scrie cu litere separate, prezintă dificultăți cu privire la propria identitate, în sensul că tinde încontinuu să înțeleagă cine este el în realitate. Un schizofrenic tinde să scrie cu litere separate, dar în grafia sa se poate observa cu ușurință o serie de alți sateliți, care însă sunt total absenți în grafia răpiților - un exemplu clasic este scrisul forțat (în care cel care scrie schimbă mereu direcția pixului și presiunea pe foaie, chiar și când aceste acțiuni ies din modelul grafic standard), acompaniat de sateliți cum ar fi scrisul confuz și prea puțin lizibil, confuzie în spații, liniuțele de la litera "t" manifestându-se cu mari variații în lungime, adesea fiind rotunjite sau alungite exagerat în sus. Scrisul cu litere separate este în acord cu prezența în mintea răpitului a memoriilor extraterestre, a memoriilor purtătorilor (carrier) și a entităților cum sunt Sufletul, Spiritul și Mintea, care își manifestă încontinuu și voalat prezența, așa cum am afirmat deja. Răpiții, la întrebarea din test: V-ați gândit vreodată că nu sunteți fii părinților voștri? sau la întrebarea: V-ați gândit vreodată că proveniți de pe altă planetă? sau: Aveți amintiri din vieți trecute? răspund mereu afirmativ.
145

În multe cazuri aceștia scriu cu o grafie denumită "scrisul cu o falsă separare a literelor", care trebuie examinată cu ajutorul unei lentile de mărire, pentru a evidenția separări mici și aproape insesizabile ale pixului între o literă și cealaltă în interiorul aceluiași cuvânt. Cei care scriu își dau seama în mod inconștient că scriu în acest fel și tind să corecteze, intervenind cu o anumită frecvență pentru a introduce lipiri între litere, chiar și acolo unde ar fi imposibil să existe o lipire între litere. Unii scriu cu litere de tipar, pentru că astfel le este imposibil să lipească literele între ele. Dintr-un punct de vedere grafologic, scrisul cu litere de tipar este interpretat ca o dorință de a nu se arăta pe ei înșiși, prin utilizarea unui model grafic comun, dar anonim, astfel încât să evite să fie recunoscuți pentru ceea ce sunt în realitate. Pentru cel care este deprins cu PNL-ul o grafie anonimă este la fel ca o persoană care nu se mișcă niciodată și, din acest motiv, generează imediat ideea că este un falsificator al propriei persoane - cineva care pare a fi nimeni, adică o persoană care nu-i inspiră încredere interlocutorului. Dacă acesta ar fi cazul unui răpit, el nu ar simți nevoia, chiar și când scrie cu litere de tipar, să lipească ulterior, cu forța, literele în interiorul cuvântului, inventând moduri noi și absurde. Dacă cel care scrie simte nevoia să lege litere cu forța, acest lucru poate indica o neplăcere în a le dezlipi - în realitate, cel care scrie cu litere separate nu știe cine este și uneori manifestă incapacitatea de a-și cunoaște adevărata natură. Mulți răpiți, înainte de ședințele de hipnoză, cred că sunt până și extratereștri, pe când apoi, la finalul ședințelor de hipnoză, își dau seama foarte bine că sunt umani, redobândindu-și astfel adevărata lor identitate. Iată un al treilea satelit: Alungirile inferioare suprapuse peste alungirile superioare ale liniei de dedesubt

146

Chiar dacă este mai rar, acest satelit prevede că se scrie astfel încât cele două linii să se suprapună una cu cealaltă, făcând astfel lectura mai dificilă. Dintr-un punct de vedere grafic asta înseamnă prezența unei mari neplăceri, a cărei cauză poate fi atribuită confuziei între "a face" și "a gândi" sau mai bine spus între "a fi gândit ceva și a fi făcut acel lucru". Cel care scrie nu pare a fi capabil la nivel conștient să decidă dacă ceea ce el crede că a fost un vis a fost cu adevărat așa și nu știe dacă doar s-a gândit sau dacă a și făcut, sau dacă doar a gândit (adică a visat) acțiunile pe care crede că le-a îndeplinit în timpul unei experiențe de abduction. O astfel de indecizie este în acord cu experiența de răpire, în care inconștientul știe ce s-a întâmplat în realitate, pe când subconștientul doar suspectă că s-a întâmplat ceva, dar nu poate media semnalele emise de inconștient, pentru că acestea în condiții normale nu sunt accesibile pentru conștient. Satelitul extraterestru: Scrisul specular (în oglindă - n.t.) (http://xoomer.virgilio.it/pwvbo/speculare.htm ) Marea majoritate a răpiților este capabilă să scrie în mod specular, la fel cum făcea și Leonardo da Vinci, sau să scrie de la dreapta la stânga cu literele desenate invers, astfel încât să fie folosită o oglindă pentru a citi în mod tradițional scrisul.

147

Această caracteristică interesantă nu este legată de disfuncțiile subiecților examinați și nici de proasta funcționare a legăturilor dintre lobul drept și cel stâng ale creierului. De fapt, testul Stroop, care este utilizat tocmai pentru evidențierea acestor proaste funcționări bio-organice, este trecut cu mare ușurință de toți răpiții, inclusiv de către stângaci. Însă, în cazurile pe care le-am analizat, am observat un anumit procent de stângăcie latentă. Stângaciul latent devenea cu timpul ambidextru, pentru că stângaciul oricum era forțat la vârsta școlară, de către profesori de un anumit tip și dintr-o anumită generație, să-și folosească mâna dreaptă. În ziua de astăzi, când stângaciul nu mai este corectat cu forța, se observă o intensificare a acestei trăsături comparativ cu trecutul, cu toate că acesta era prezintă și în trecut la același nivel procentual, acesta fiind evidențiată odată eliminată mascarea impusă de o societate învechită și ignorantă, în care utilizarea mâinii stângi era atribuită unei relații de rudenie cu diavolul. Ce crede grafologia despre scrisul specular? După unele studii, Leonardo da Vinci prezintă una dintre caracteristicile dislexiei, adică aceea de a considera cuvântul ca un "ansamblu", o "figură", pe care el o reprezenta în manieră speculară, cu o inversiune a spațiului grafic, dar cu un gest natural din punct de vedere fiziologic pentru un stângaci. Studiul și angajamentul - cum demonstrează Leonardo - (și reabilitarea fonologică necesară) alină minimizarea deranjului dislexic, ținând cont că nu doar Leonardo da Vinci era dislexic, ci și Thomas Edison, Albert Einstein, Winston Churchill și Walt Disney erau la fel. Însă eu cred că această trăsătură trebuie să fie interpretată cu totul diferit. Testul Stroop (http://faculty.washington.edu/chudler/words.html) evidențiază că lobul drept recunoaște cuvintele, pe când culorile sunt recunoscute de cel stâng. Dacă răpiții ar vedea scrisul ca pe un desen, nu ar fi capabili să înfrunte cu succes testul în care li se cere să pronunțe numele culorii cu care sunt subliniate caracterele unui cuvânt care indică o culoare cu totul diferită față de cea cu care sunt scrise literele componente. I se cere subiectului care face testul să observe o culoare "verde" scrisă, de exemplu, în culoarea "albastru", pronunțând cu voce tare "albastru" - un dislexic ar spune "verde" sau nu ar ști ce să spună. Prezența în mintea răpiților a unei zone de memorie cu acces negat, care poate fi accesată prin aplicarea unor metode hipnotice, scoate la iveală conținuturi cu experiențele unor vieți extraterestre. Din acestea se deduce că o anumită populație extraterestră ar fi așezat mintea unui membru de-al lor, amintirile și experiențele sale, în creierul răpitului, exact în zona cu acces negat. În acea parte a creierului există capacitatea de a scrie într-o grafie care se execută de la dreapta spre stânga, și când, din întâmplare, se deschide acea zonă
148

din creier, răpitul devine capabil să scrie de la dreapta spre stânga, pe când conștiința sa menține activă ideea scrisului executat de la stânga spre dreapta. De aici rezultă o tentativă de mediere care schimbă total execuția scrierii în sine și, în cazul în care nu este vorba despre un scris extraterestru, ci de cel obișnuit, creierul răpitului îl reinterpretează în mod specular. Satelitul timpului în care trăim: Îngroșările de al doilea tip Cu acest nume sunt indicate micile zone în care cerneala devine mai groasă, zone care se află în partea de sus a tuturor buclelor prezente. Este vorba de un punct în care cel care scrie, atunci când trasează bucla, s-a oprit ceva mai mult. Oprirea stiloului lasă mai multă cerneală în acel punct, care va apărea ca un punct ușor mai îngroșat. Principalii grafologi italieni sunt de acord în a defini această îngroșare ca fiind "de al doilea tip" și o atribuie înclinației către stres emotiv (care produce nervozitate - n.a.). Cel care este stresat, sau cel puțin este predispus la nervozitate, prezintă în grafia sa acest tip de semn. Este vorba despre un semnal care nu este neapărat definitoriu, pentru că în ultimii ani, grafiile pe care le-am analizat prezentau acest tip de satelit într-un procent destul de ridicat; în mod evident, eufemistic vorbind, acest lucru se datorează și ritmului agitat a vieții moderne, dar probabil că indică și o neplăcere mai amplă la nivel interior, de tip social sau de fond. Dintr-un punct de vedere gestual, cel care face o buclă sau care trasează partea superioară a literei "l", întorcându-se înapoi în spațiu, deci, din punct de vedere arhetipic, și în timp, se blochează, ca și când nu ar dori să privească înapoi, ca și când cineva i-ar spune că înapoi nu are voie să se întoarcă, ca și când s-ar gândi: "De-acum trecutul s-a dus și eu nu am timp să reflect asupra lui." Acest tip de subiect nu vrea să se întoarcă în trecut pentru asta îi produce nervozitate. În cazul grafiilor răpiților nu este exclus ca această caracteristică să izvorască din două motive contrastante. Primul constă în faptul că în interiorul lor ceva îi împinge să cerceteze ce s-a întâmplat în realitate în timpul răpirilor, care au rămas nerezolvate la nivel conștient, iar al doilea motiv constă în dorința de a fugi de însăși ideea că răpirile fac parte din trecutul său.

149

TRANSFER SAU CONTRATRANSFER

Această parte este scrisă pentru cei care vor să se ocupe cu practica hipnotică aplicată pentru studiul fenomenelor de răpire (Interferențe Extraterestre). În anii în care am înfruntat studiul potențialului metodei hipnotice, am întâlnit multe persoane care practicau hipnoterapia, sub diverse forme. După ce am citit multe opere despre acest subiect și după ce am făcut o ucenicie practică lângă Dr. Moretti, la Genova, am lucrat și la Roma, în aceeași echipă cu Dr. Sferrazza. Dacă prima carte despre hipnoză am citit-o aproximativ cu 40 de ani în urmă, iar trecerea de la teorie la practică nu a fost tocmai ușoară. Hipnoza aplicată în domeniul Interferențelor Extraterestre este mai complicată, pentru că, pe de o parte, hipnologul trebuie să țină sub control, în timp real, mulți factori, pe când, pe de altă parte, este simplificată de faptul că răpiții povestesc cu toții același lucru. Acest ultim aspect facilitează, de la un anumit punct, formularea întrebărilor care să-i fie adresate răpitului hipnotizat; acest lucru, pe de o parte evită influențarea răspunsurilor și, pe de altă parte, permite construirea unui set de întrebări care sunt mereu aceleași, care sunt formulate de fiecare dată în același fel. A utiliza hipnoza doar pe răpiți reprezintă un avantaj notabil pentru cei care nu sunt familiarizați cu toată teoria despre hipnoză și cu toate sindroamele psihice care caracterizează sistemul perceptiv uman. Odată ce hipnologul cunoaște sindromul de abduction, acesta ar trebui, în principiu, să îi fie suficient, dar, din păcate, nu este așa! În ceea ce privește dificultățile pe care le-ar putea întâmpina terapeutul, trebuie să atrag atenția asupra caracterului multidisciplinar al acestei activități. Un hipnolog normal, sau un psiholog, sau un medic oarecare, nu sunt capabili să obțină date valide de la răpiții hipnotizați, pentru că, de obicei, nu știu nimic despre problema ufologică și este dificil să încerci să pregătești în acest sens, în doar câteva ore, persoane care au o cultură medico-științifică. În realitate, este nevoie de mulți ani pentru a cunoaște complicatele implicații sociale, politice, militare și religioase care stau în spatele fenomenului OZN și a răpirilor extraterestre. Nu degeaba cel mai bun cercetător în acest domeniu este Bud Hopkins, care este pictor, nu medic. Acest lucru se întâmpla și cu John Mack, psihiatrul american, când își examina răpiții - manifesta o atitudine de tipul filo-new-age, care nu ar fi trebuit să apară în operele sale.
150

Cu alte cuvinte, și cel mai bun psihiatru care nu este ufolog va ajunge să conducă o hipnoză folosind metode vechi pentru un fenomen pe care știința nici măcar nu l-a recunoscut ca fiind real. Deci, dacă hipnozele sunt conduse de experți în câmpul ufologic, pot exista erori tehnice în formularea întrebărilor, dar nu erori substanțiale, pe când acesta este un risc real pentru hipnologii care nu sunt ufologi. De exemplu, ufologul ar putea să-i spună subiectului hipnotizat următoarea întrebare, care nu este formulată corect: "Câte degete are la mâini extraterestrul pe care-l ai în față?" Întrebarea este formulată în mod eronat pentru că astfel subiectul poate fi influențat, care se va gândi că în fața sa se află neapărat un extraterestru. Pe de altă parte, hipnologul care nu este ufolog nu s-ar gândi niciodată să-l întrebe pe răpit despre câte degete vede, pentru că nu știe că, în funcție de răspuns, se poate afla care rasă extraterestră, dintre cele multe implicate în fenomenul de abduction, este implicată și, în consecință, se poate da o conotație exactă trăirii evocate de subiectul hipnotizat. Acest lucru l-a costat pe Dr. Moretti timp și energie, pentru că, atunci când Valerio Lonzi (primul caz studiat de mine, cu mulți ani în urmă) era hipnotizat, Dr. Moretti nu reușea să obțină nimic în afară de o lumină mare care îl lovise. A fost nevoie de cinci sau șase ședințe de hipnoză pentru a-l debloca. Deblocarea s-a produs când eu și Moretti am decis să facem împreună o ședință hipnotică cu Lonzi. La primele hipnoze eu lipsisem și ei nu reușiseră să obțină nimic, dar când am venit și eu și l-am hipnotizat pe Lonzi, Moretti m-a lăsat pe mine la comanda operațiunilor și eu l-am întrebat pe Valerio, în timp ce vedea această lumină, să-mi spună de unde provenea aceasta și cum se simțea când era inundat de acea lumină, activând niște impresii corporale pe care eu le cunoșteam, pentru că le citisem în cărțile lui Hopkins, dar pe care Moretti nu avea cum să le cunoască. Deci, în acel caz și în cazurile care au urmat m-am folosit de hipnologi profesioniști pentru a induce transele hipnotice, dar întrebările trebuia să le pună ufologul, pentru că altfel nu se ajungea nicăieri. După mulți ani, astăzi am înțeles un lucru foarte simplu - metodologia hipnotică se învață imediat, dar, pentru a cunoaște istoria ufologiei sunt necesari ani de zile. Astfel, era mai ușor ca un ufolog să învețe să utilizeze tehnicile hipnotice, decât ca un hipnolog să devină ufolog. Cel puțin aceasta era părerea mea la acel moment și poate că nu eram destul de conștient de situația reală în care mă aflam. Nu am învățat hipnoza de pe o zi pe alta, ci în cinci ani de antrenament, timp în care am lucrat cu diferiți hipnologi, iar cu alții m-am confruntat la nivel teoretic. De ce spun toate aceste lucruri în această lucrare?
151

Pentru că, odată cu trecerea timpului, numărul persoanelor care îmi solicitau ajutorul sau care mă consultau creștea și trebuia ca și alții să înceapă să lucreze în mediul hipnotic. Dar cine și unde? În acea perioadă nu era nimeni, sau cel puțin așa mi se părea, care să-mi dea o mână de ajutor. Experții sectorului de hipnoză din Italia erau puțini, erau foarte scumpi și nu dădeau doi bani pe ufologie. Ufologul italian mediu avea un nivel cultural de liceu, cu mari tulburări de personalitate și, poate și din acest motiv, el se dedica problemei ufologice, în tentativa de a-și exorciza propriile incapacități cu privire la lumea reală, prin intermediul construirii unei lumi fantastice, în care doar puțini puteau, cumva, să creeze atât de mult căutata recunoaștere socială. Deci, ufologii erau un clan de disperați, care, fiind refuzați de societate, își construiseră una numai a lor. Aceste persoane, cu grave probleme psihice, uneori latente, cum ar fi putut ele să înfrunte dificultățile care pot apărea în timpul unei ședințe de hipnoză, încercând să rezolve problemele existențiale ale unui răpit, când ele nu-și dădeau seama de propriile probleme? Situația era disperată, dar, când am plecat din Centrul Ufologic Național (CUN), am avut mână liberă pentru a acționa și multe persoane au aflat de munca pe care o făceam, întrebându-mă dacă îmi puteau da o mână de ajutor. Astfel, de-a lungul timpului am ales câteva persoane care stăteau bine din punct de vedere psihic. Persoane care știau bine cine sunt, având cunoștințe specifice în câmpul PNL (Programare Neurolingvistică) și hipnoză ericksoniană; unele dintre aceste persoane frecventaseră și școli de grafologie, pe lângă bagajul cultural de tip interdisciplinar. Și în plus erau și ufologi. Ei nu se cunoșteau între ei, din cauza unor probleme de tip privacy și securitate. Frica că unul dintre ei ar putea fi recunoscut de serviciile secrete m-a determinat să devin cu adevărat neîncrezător. În orice caz, munca a pornit cu viteză - reușeam să ținem sub control mulți răpiți, dându-le atenție într-un mod destul de satisfăcător. Volumul de informații pe care l-am obținut a fost însemnat și la un nivel bun, dar o problemă ne pândea la colțul străzii. Observam că după o perioadă de timp tinerii mei hipnologi, dar și profesioniștii, își schimbau starea de spirit. În câteva săptămâni au devenit instabili mental și apoi se afundau într-o serie de crize mintale care duceau mereu la un singur rezultat final, care pentru mine era tulburător - începeau să creadă că și ei sunt răpiți!
152

Acest lucru li se întâmpla și celor care nu practicau direct hipnoza, dar urmăreau împreună cu mine unele cazuri. Ce se întâmpla? Și mai ales de ce mie nu mi se întâmpla asta? Răspunsul era banal și se afla exact în fața ochilor mei. Hipnoza este o tehnică care funcționează pentru că există un raport profund între hipnolog și răpit. Această relație, pe care Erickson o numește "raport", stă la baza succesului hipnozei. Cu alte cuvinte, când se practică o hipnoză, hipnologul pune în scenă o serie de situații care tind să stabilească cu subiectul examinat un raport, pe cât se poate de profund, parcă creându-se o situație în care ar exista o singură entitate prezentă și nu două. Una dintre tehnicile care se folosesc de obicei în hipnoză este cea a imitației. Imitația poate fi orală sau gestuală și consistă în a stabili un raport profund cu subiectul examinat, doar imitând gesturile pe care acesta le face sau emițând aceleași sunete pe care le emite el. Se stabilește astfel, la nivel inconștient, un fel de metacomunicare, care bineînțeles că este gestionată doar la nivel inconștient, dar care își are bazele în bagajul amintirilor din fragedă copilărie. Se crede că sunetele percepute de făt în timpul gestației, dacă sunt reproduse într-un fel sau altul, pot mări nivelul stării hipnotice. Deci, a crede că se poate obține o hipnoză profundă fără instalarea raportului este o himeră, așa cum afirmă unii psihiatri, care susțin că hipnologul, la nivel emotiv, nu ar trebui să participe deloc la hipnoză. Cel care gândește așa nu greșește cu totul și, ca de obicei, adevărul se află undeva la mijloc. Ceea ce se poate întâmpla în hipnoză este faptul că subiectul supus acestei terapii poate să-l perceapă pe hipnolog ca pe salvatorul său, cineva în care poate avea încredere cu adevărat, cineva căruia i se poate confesa din adâncul sufletului. Asta se întâmplă tocmai pentru că tehnica hipnotică cere acest lucru și pentru că altfel hipnoza nu ar funcționa. Nimeni nu și-ar deschide inconștientul unui străin și, pentru a obține rezultate bune de luat în seamă este necesară doborârea barierei defensive a propriului Eu. Deci, răpitul îi transferă toate așteptările sale hipnologului, care, dacă nu își dă seama imediat, ajunge să fie înghițit de dorințele pacientului său, în tentativa de a-l mulțumi. În plus, personalitatea răpiților este mereu foarte puternică și, dacă nu suntem atenți, aceasta începe să o domine pe cea a hipnologului, care începe să-l considere pe răpit ca fiind ceva special și superior. Acest lucru se numește Transfer și poate pune în pericol relațiile dintre pacient și hipnolog. În acest punct hipnologul trebuie să fie capabil să țină la distanță emotivitatea subiectului răpit și nu trebui să-i permită acestuia să o descarce asupra lui. Într-un anumit sens, trebuie menținut un joc al echilibrelor, pe care doar hipnologul îl poate gestiona, pentru că răpitul este neștiutor, inconștient în mâinile sale.
153

Dacă subiectul nu este ghidat cu abilitate, personalitatea puternică a acestuia tinde să o schimbe pe cea a hipnologului, supunând-o dorințelor sale. Dar această constatate nu era suficientă. Mai era încă ceva.

Prin a se identifica cu problemele răpitului și prin a-i asculta cu atenție trăirile la nivel hipnotic, hipnologul tindea să se identifice cu tragedia răpitul, schimbându-și propriile idei, fără să-și dea seama. Astfel, mă aflam în fața unor hipnologi care erau convinși că extratereștrii erau buni, hipnologul spunându-i apoi răpitului să uite experiențele urâte retrăite și să-și amintească doar lucrurile frumoase. Răpitul se răzvrătea, pentru că i se cerea să renunțe la ideea sa despre răpire și să o ia de bună pe cea a unui simplu terapeut. Pacientul refuza tratamentul, pentru că era unul greșit și hipnologul își pierdea credibilitatea de care avea nevoie pentru a duce mai departe raportul. În situații și mai degradante și tragice, hipnologul se simțea de parcă problemele răpitului erau ale sale și se identifica atât de mult cu trăirile acestuia, încât ajungea să se creadă el însuși răpit - transferul și contratransferul erau complete. Răpitul și hipnologul ajungeau să creadă că sunt un tot unitar și, mai ales, în interiorul hipnologului se năștea ideea, dictată de un proces de disonanță cognitivă, că extratereștrii, dacă îl răpiseră, erau buni iar el era un ales. Hipnologul era salvatorul răpitului, mai ales dacă era de sex opus, deci, și cel care ar fi salvat întreaga umanitate, împotriva extratereștrilor răi. Procesul de a vedea în mod dual evenimentele lua formă cu ușurință și, cum existau extratereștrii buni, în mod obligatoriu existau și cei răi, iar sărmanul terapeut se afla exact la mijloc, ca un colac de salvare între două lumi, cea a binelui și cea a răului. Am asistat la situații în care cel care se ocupa cu astfel de lucruri, în Italia, la nivel de hipnoză, construia o relație sentimentală cu răpitul său. Am văzut alți experți că începeau să aibă atitudini paranoico-obsesive și impulsive, dar chiar și comportamente sexuale bizare, utilizarea stupefiantelor, mania persecuției, etc. Ca și când toate acestea nu ar fi fost suficiente, m-am trezit în fața unor hipnologi care erau cu adevărat răpiți și care utilizau terapia pentru a-și rezolva propriile probleme și nu pe cele ale pacientului. Acești hpnologi profesioniști încercau să ascundă față de ceilalți această problemă (dar care mie nu-mi scăpa), producând daune notabile asupra răpiților și asupra lor înșiși. Ultimul dintre acești domni este un american, care a venit de curând în Italia. Se numește Derrel Sims și a anunțat public la o televiziune (RAI1) că cercetările
154

sale din domeniul hipnozei aplicate pe răpiți au pornit de la exigența de a înțelege ce anume i se întâmpla lui însuși, pentru că și el, hipnologul, fusese răpit! Consider că această declarație este extrem de gravă pentru deontologia unui profesionist serios, pentru că, după părerea mea, nu poți opera în domeniul hipnozei aplicată pe răpiți dacă tu însuți ai această problemă nerezolvată. Consider că Sims nu este sincer cu el însuși, pentru că a recunoscut foarte clar că s-a folosit de răpiți pentru a se vindeca pe sine însuși și acest lucru nu este corect din punct de vedere tehnic, deoarece, cel care se află în mijlocul problemei nu va reuși decât să distrugă mintea răpiților săi, influențându-și, printr-un puternic contratransfer, toți pacienții. Există astăzi un grup de psihologi italieni care se ocupă de abduction și care sunt de părere că Sims își poate continua activitatea, aceștia considerându-se onorați să colaboreze cu el, dar eu suspectez că aceștia nu sunt forte pregătiți dacă sunt incapabili să înțeleagă o astfel de banalitate. Morala fabulei ne învață că diferența dintre un psihoterapeut și un ufolog care practică hipnoza ar trebui să constea în capacitatea de a recunoaște transferul la care vor fi mereu supuși ambii subiecți; dintre ei doi, hipnologul ar trebui să recunoască elementele fundamentale, atunci când acestea se prezintă în mod evident. Însă, se pare că nici ufologul-hipnolog și nici psihoterapeutul-hipnolog nu sunt capabili să evite o astfel de capcană, poate pentru că trăirile care sunt reevocate de răpiți au un conținut emoțional formidabil sau poate pentru că în ziua de astăzi există prea puține persoane care știu să facă această muncă așa cum trebuie. Este suficient să dau un simplu exemplu explicativ - vă puteți imagina un hipnolog răpit, care are în interiorul capului trei tipuri de interferențe extraterestre (Luxul, Șase degete și o MEA, la alegere), care încearcă să-i explice răpitului hipnotizat ce fac extratereștrii, în timp ce el este controlat de aceste trei forțe extraterestre? Acum, că și John Mack a afirmat înainte de a muri, pe RAI 3, că a fost răpit, se înțelege de ce psihiatrul american, în atâția ani de cercetări, între interferențe extraterestre adevărate și procese de transfer și contrataransfer, nu a reușit să înțeleagă aproape nimic, dacă excludem lucrările de pionierat ale lui Bud Hopkins. Note bibliografice: Corso biennale di biopsicocibernetica Anno I - ARGOMENTO MONOTEMATICO -“Transfert e controtransfert in psicoterapia e parapsicologia” di Felice Masi Laboratorio Interdisciplinare di Ricerca Biopsicocibernetica http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/home.htm
155

Sigmund Freud

TEHNICI PNL DE STUDIU ASUPRA FENOMENULUI ABDUCTION APLICATE TEORIEI DE UNIVERS TETRAEDRIC

PREMISĂ

În timpul studiilor legate de așa-numita ufologia, am dat peste anumite fenomene care m-au constrâns să revăd nu doar ideea de realitate obiectivă, ci și pe cea de virtualitate obiectivă. Pe lângă acestea, aplicarea unor tehnici de Programare Neurolingvistică și hipnoză regresivă m-au îndreptat spre formularea unei noi teorii despre comportamentul uman, legată nu doar de mecanismul darwinian, ci și de o viziune integrată asupra științei oficiale recunoscute și parafizică. Prin termenul parafizică mă refer la ceva ce se află în partea opusă a fizicii și, din acest motiv, este în contrast cu aceasta din urmă, dar tocmai pentru că se află în partea opusă a acesteia, existând ca și contraparte. Dacă există fizica, există și parafizica și dacă există un fenomen fizic, există și contrariul acestuia, care este parafizic, din simplul motiv că, dacă există un adevăr, trebuie să existe și o minciună, care, de altfel, nu este altceva decât imaginea speculară a primei. Motivația care m-a determinat să formulez o abordare nouă asupra realității derivă din necesitatea de a înțelege până la capăt cât de valide ar putea fi tehnicile hipnotice în studiul fenomenelor care au legătură cu răpirile extraterestre și cât de adevărate erau reconstituirile pe care creierul răpiților le ofereau hipnologului, parcă pe o tavă de argint. Deci, existau două aspecte, unul tehnic și altul metodologic. Primul dintre acestea consta în a determina dacă existau mașinării care ar fi putut măsura în mod obiectiv gradul de adevăr pe care un răpit îl exprima în hipnoză, în timpul relatărilor sale.

156

Al doilea aspect era reprezentat de nevoia de a stabili un protocol metodologic care, independent de prezența "măsurătorii", să permită obținerea unor rezultate cu o anumită valoare. "O anumită valoare" este o expresie care trebuie analizată în profunzime și care înseamnă "ceva ce poate fi considerat real în interiorul unui câmp de probabilitate" chiar dacă nu a fost scris în niciun tratat, nu a fost studiat de nimeni, este incomod pentru poziția actuală a științei oficiale și este mai ales adevărat, chiar dacă pare a fi cu totul incredibil. A spune incredibil înseamnă necredibil și trebuie să se admită că ceva, de exemplu un eveniment, poate fi cu totul incredibil, dar la fel de adevărat caracterul incredibil al unui eveniment nu este un bun criteriu pentru a afirma că acest eveniment nu există. Știința oficială pune la îndoială prezența OZN-urilor pe planeta noastră, pentru că acest lucru i se pare bizar și incredibil, dacă se admite inexistența unui model matematic capabil să descrie acel fenomen, dar, pe de altă parte, aceasta nu are un model matematic nici pentru a descrie de ce un electron, la un moment dat, încetează să se mai comporte ca o particulă, transformându-se în undă; și cu toate acestea fizicienii cred în dualismul undă-particulă. Este clar că modelul mental utilizat de fizicieni, dacă trebuie acceptat în deplinătatea sa, trebuie să fie valid și pentru OZN-uri, dar nu este așa și asta conduce la două concluzii: ori modelul care descrie electronii este greșit, ori OZNurile nu există. Prin termenul "model" nu am în vedere doar algoritmul matematic, ci mă refer și la modul de gândire și de a raționa al științei oficiale, care trebuie să poată utiliza mereu aceleași modele, pentru că altfel lumea ar fi descriptibilă doar cu o serie nelimitată de excepții și acest lucru ar putea conduce la concluzia că fizica nu există în realitate. Dar fizica există și în curând ne vom da seama că este absolut validă și va continua să fie, chiar și după ce voi da o nouă definiție a Universului. Dar ce legătură are Universul cu înțelegerea anumitor procese mentale care derivă din sindromul de abduction? În definitiv, eu eram interesat doar să înțeleg dacă răpiții, în hipnoză, spuneau adevărul sau mințeau și pentru asta nu ar fi fost necesar să deranjez fizica. Ba chiar era necesar, pentru că una dintre necesitățile de bază cu privire la revizuire avea în vedere funcționarea creierului uman și raportul pe care acesta îl are cu realitatea înconjurătoare. E ca și cum am spune că, dacă se studiază mașinăria care face observațiile, în același timp trebuie să se arunce o privire și la obiectele care sunt observate, pentru a fi siguri că mașinăria funcționează bine. E ca și cum aș fotografia o frunză și apoi aș privi fotografia având în fața mea originalul. Dacă fotografia este la fel ca originalul, asta înseamnă că aparatul
157

de fotografiat funcționează bine sau că eu și aparatul de fotografiat facem aceleași erori, sau că eu, atunci când observ fotografia, comit o eroare care are un semn opus față de eroarea pe care o comite aparatul de fotografiat, astfel încât să o compenseze pe a mea? În plus, dacă eu nu aș face nicio eroare în a observa direct frunza, aș avea același răspuns pe care o obțin observând fotografia sa? Acestea nu trebuie să vi se pară niște întrebări absurde, pentru că oamenii de știință și le pun în fiecare zi, în general materialiștii fac asta pe toată durata vieții. Este vorba de a aplica modelul mental à la Popper, care utilizează rațiunea umană și, prin excludere, produce niște rezultate care ar trebui să furnizeze cheia pentru descrierea Universului. Ei bine, PNL-ul (Programarea Neurolingvistică) se ocupă exact cu acest lucru, doar cu acest lucru, exclusiv cu acest lucru. Legea fundamentală a PNL-ului chiar afirmă că: "HARTA NU ESTE TERITORIUL!" Ce se are în vedere prin această expresie? Se are în vedere că Teritoriul reprezintă realitatea exactă, pe care apoi o voi defini ca fiind virtuală, dar pe care, pentru a simplifica, pentru moment o voi identifica ca fiind reală. Persoana care se află în Teritoriu extrage din acesta o impresie care s-ar putea să nu fie cea corectă, pentru că, prin intermediul simțurilor sale, percepe realitatea într-un mod cu totul fals și imprecis. Dacă îi cer acestei persoane să deseneze realitatea, aceasta nu va putea să o deseneze, dar va trasa copia sa personală, pe care o voi numi Hartă. Harta, ca o hartă geografică sau o imagine holografică, va reprezenta Teritoriul, dar nu va fi Teritoriul. Teritoriul nu poate fi modificat, pe când Harta este absolut modificabilă, spune Programarea Neurolingvistică, este suficient să o ștergi și să faci alta deasupra! Deci, omul ar avea o viziune cu totul personală despre realitate, cea a unei Hărți care se află pe undeva, în creierul său, unde o poate modifica, iar aceasta este singura descoperire a PNL-ului. Aici începe și se termină toată Programarea Neurolingvistică, în spatele ei nu mai există absolut nimic. Dar trebuie să fac o precizare extrem de importantă, pentru că altfel se riscă să nu se înțeleagă adevărata natură a Hărții. În realitate, nu Harta este modificată, ci punctul de vedere pe care persoana îl are, de fiecare dată, față de Hartă. Amintirea unui "Teritoriu" nu poate fi modificată niciodată în structura sa fizică.
158

Neuronii predispuși să examineze Harta sunt mereu aceiași și trebuie afirmat că: CREIRUL ESTE ECHIVALENTUL UNUI HARD-DISK PE CARE SE POATE SCRIE DOAR O SINGURĂ DATĂ Voi aprofunda și acest aspect, prea puțin cunoscut de către "peneliști" în general, dar se poate înțelege că singura posibilitate de a modifica o amintire în forma sa fizică constă în a alterarea răspunsului chimic al diferiților neuroni. Dar acest lucru nu este posibil, deci, pentru a șterge sau a altera o amintire suntem constrânși să intervenim, arzând neuronii, distrugând practic zona din creier dedicată acelei amintiri, fără nicio posibilitate de a altera (a scrie altceva deasupra) mesajul conținut de aceasta. Dar atunci ce trebuie să se înțeleagă când PNL-ul susține că Harta poate fi modificată? Se înțelege că se adaugă pe Hartă informații care să permită, retrăind-o, o interpretare cu totul diferită. A adăuga date nu este același lucru cu a șterge sau modifica ceva ce s-a achiziționat în mod definitiv. Ceea ce am afirmat este ușor de demonstrat, deoarece creierul face încontinuu acest lucru. Să luăm amintirea unui episod din viața noastră care are un anumit grad de dramatism și să ne reamintim furia pe care am simțit-o, de exemplu, atunci când am rămas închiși pe afară și a trebuit să chemăm pompierii, care au spart ușa pentru a ne permite să intrăm în casă. Furia este un indicator al neputinței de a intra în propria casă, cu toate lucrurile pe care le aveam de făcut...Exact atunci trebuia să se întâmple! Când povestim celorlalți acest episod, după douăzeci de ani, ne scapă și un surâs și, în mod ciudat, concluzionăm spunând: "Atunci nu râdeam deloc, dar a trecut mult timp și acum scena mi se pare de-a dreptul comică." Iată că am reușit să modificăm în mod inconștient Harta evenimentului, dar modificarea, care ne permite să vedem același episod într-un mod cu totul pozitiv față de prima dată, conține informații adăugate, pe care înainte nu le dețineam. O informație importantă constă în a ști că acea treabă s-a terminat cu bine și acest lucru ne permite să vedem evenimentul cu o mai mare seninătate. Deci, nu Harta s-a modificat, ci o serie de experiențe de-ale noastre, la rândul lor memorate într-o altă parte a creierului, care sunt utilizate pentru a citi Harta. Din acest motiv, un eveniment, nu ne apare ca fiind mereu același de-a lungul diferitelor reevocări pe care le facem de-a lungul vieții. Atunci, înseamnă că experiențele, adică noile intrări de date, sunt necesare pentru citirea Hărții, care în sine ar părea a fi lipsită de orice semnificație.
159

În practică, "Harta" sunt datele, pe când experiențele reprezintă programul utilizat pentru a le interpreta. Programarea Neurolingvistică nu modifică amintirea (Harta), care nu poate fi ștearsă, dar poate modifica înțelegerea acesteia, reușind să-i altereze semnificația inițială. Voi compara creierul uman cu un computer deoarece: CREIERUL FUNCȚIONEAZĂ CA UN COMPUTER

Voi porni de la această ultimă observație, pentru că a cunoaște modul în care funcționează creierul ne permite să-l facem să funcționeze corect. Prin asta vreau să spun că, dacă PNL-ul, "modificând citirea Hărții", poate ajuta o persoană să se vindece de atacuri de panică și de fobii inconștiente, aceasta poate și să recupereze amintirea unui eveniment ufologic ascuns în pliurile vreunei zone de memorie și să-i verifice corect gradul de autenticitate.

CREIRUL MECANIC

Ce este creierul uman și cum funcționează acesta încă nu știe nimeni. Există multe teorii, dar este mai corect să le numim ipoteze, care susțin că creierul uman este un fel de mașinărie capabilă să urmeze doar operații biologice, ca un organ al corpului. Dar mai sunt și alții care îmbogățesc această viziune pur mecanică, susținând că rațiunea nu ar consista doar în capacitatea intrinsecă a unor procese mentale de a-și face treaba, ci că ar fi și voința de a executa munca. Și unde s-ar afla această voință? Mulți răspund că s-ar afla chiar în creierul uman, într-o anumită zonă, care ar reprezenta voința umană. Alții vorbesc despre ceva ce s-ar afla în afara creierului, pe care o numesc "Minte", susținând că creierul este o mașinărie care urmează ordinele "Minții", ceva de genul operator și calculator. Școlile de ezoterism consideră Mintea ca fiind ceva ce funcționează datorită unei voințe superioare și exterioare creierului, pe când psihologii freudieni consideră Mintea ca fiind o zonă specializată din creier. Deci, există o mare confuzie în acest sens, dar să le luăm pe rând. Principalele note bibliografice despre acest subiect, tratate cu abilitate de către Astro Calisi, vă sunt prezentate și comentate pe scurt în continuare:
160

GERALD EDELMAN Principalul reprezentant al darwinism neural, concepție conform căreia creierul s-ar dezvolta în urma interacțiunii organismului cu mediul înconjurător, prin intermediul unui mecanism care amintește de selecția darwinistă. DANIEL DENNET Susținător înflăcărat al analogiei funcționale dintre creier și computer, tinde să diminueze importanța conținuturilor subiective, punând accentul pe procesele efective care se desfășoară în creier. MARVIN MINSKY Fiind considerat unul dintre părinții inteligenței artificiale, propune un model de minte constituit dintr-un număr mare de "agenți" specializați care cooperează între ei. ANTONIO DAMASIO Neurolog portughez care critică rațiunea atribuită alegerilor noastre. Pornind de la observarea unor cazuri clinice, el propune un model conform căruia emoțiile și sentimentele constituie un fel de drum abreviat în multe dintre procesele decizionale ale omului. THOMAS NAGEL Filozof cunoscut mai ales pentru înțeleptul "Ce ai simți dacă ai fi un liliac?"(1), în care el critică afirmațiile reducționiste de a readministra stările mentale proceselor observabile în mod obiectiv în interiorul creierului. JOHN ECCLES Reprezentant modern al dualismului minte-corp, evidențiat și de mecanica cuantică. ROGER PENROSE Pornind de la observația că anumite operațiuni îndeplinite de mintea umană nu pot fi asociate cu computerizarea, el neagă orice posibilitate de a reproduce capacitățile mentale prin intermediul unei procesări electronice. Mai emite și o ipoteză despre posibilitatea de a explica fenomenele conștiente în interiorul unei teorii care să unească relativitatea cu mecanica cuantică. JOHN SEARLE
161

Critică cu îndârjire modelul computerizat al minții umane, evidențiind diferența substanțială care există între execuția mecanică a unor operații în baza unui program (computer) și înțelegerea autentică a ceea ce se face (mintea umană). RICHARD RORTY Filozof provenit din domeniul analitic, critică noțiunea de ireductibilitate a conștiinței, susținând că același concept de "minte" este destinat să dispară odată cu progresul cunoașterii proceselor cerebrale concrete. HILARY PUTNAM După o adeziune inițială la funcționalism, s-a depărtat de acesta, ajungând să recunoască o dimensiune autonomă a stărilor mentale. PAUL CHURCHLAND Unul dintre principalii susținători ai așa-numitului "materialism eliminativ", conform căruia conținuturile și stările mentale sunt cu totul reductibile la sfera fenomenelor fizice. Churchland refuză modelul computerizat al minții, caracterizat de o funcționare serială, propunând în schimb o paradigmă bazată pe conexionism (în legătură cu rețelele neuronale), care reprezintă într-un mod mai adecvat felul în care operează creierul (execuția mai multor operații în paralel). JERRY FODOR Se opune analogiei dintre minte și computer, propunând un model modular al minții, conform căruia aceasta ar fi formată din module care acționează în mod substanțial autonom, fără a fi influențate de starea generală a sistemului. Iată că din această bibliografie interesantă apare ideea că pentru unii autori între computer și creier nu ar exista o diferență prea mare. Mi-a fost imediat clar că îmi este aproape imposibil să ies din acest impas. Puteam ieși doar dacă luam totul de la capăt și mă foloseam de cei șaptesprezece ani de experiență pe care-i aveam în domeniul hipnozei regresive și a programării neurolingvistice aplicată problemei de răpiri extraterestre.

TEORIA SUPER SPINULUI SAU EXAMINAREA "TERITORIUL" DIN PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ

162

Teoria se naște din observația că există un pic de adevăr în toate teoriile expuse mai sus și din convingerea că există o separație adevărată și proprie între Minte și creier, mai profundă decât în orice teorie deja expusă, păstrând totuși distanța față de viziunile new-age care sunt acum la modă. Eu chiar cred că corpul uman, din care cu siguranță face parte și creierul, este în realitate doar unul dintre cele patru părți componente ale omului și că acesta este format dintr-un Corp, un Spirit, o Minte și un Suflet. Aceste patru părți nu sunt nici abstracte și nici eterice, ci cu totul descriptibile din punct de vedere matematic prin intermediul unor algoritme potrivite. Pe de altă parte, nu neg că anumite persoane care studiază ezoterismul oriental m-au convins că multe aspecte pe care le voi descrie sunt în acord cu modurile antice de a percepe omul, când rațiunea a învins percepția dictată de senzații. Ideea că există un Suflet și un Spirit, pe lângă o Minte, trebuie luată în considerație, pentru că a nu ne da seama de existența acestor componente ar conduce, în mod inevitabil, la o percepție greșită a Universului. După cum am afirmat deja, trebuie să verificăm Teritoriul pentru a vedea dacă Harta îl descrie într-un mod destul de realist. Teritoriul fiind format din întregul Univers și Mintea umană fiind instrumentul prin care putem construi Harta, mi se părea absurd să nu luăm în considerație Mintea, Spiritul și Sufletul doar pentru că fizicienii materialiști spun că Sufletul nu există, pentru că nu poate fi măsurat. Și chiar un fizician independent a fost cel care a admis existența Sufletului, într-un articol recent publicat pe Internet: "Minte și creier - o discuție științifică care conduce la existența sufletului" (Marco Biagini, Dottore di Ricerca in Fisica dello Stato Solido). http://members.xoom.virgilio.it/fedeescienza/discusitnf Biagini susține că: "Legile fizicii stabilesc ce tipuri de procese au loc în realitatea fizică; excluzând reacțiile nucleare și subnucleare, care sigur că nu au loc în creier, singurele procese posibile sunt mișcarea particulelor și schimbul de energie între particule (ciocnirea particulelor) și între particule și câmp electromagnetic (emisie sau absorbție de fotoni). Singurele procese fizice sunt determinate de un operator matematic numit 'Hamiltonian', care determină și care sunt singurele tipuri de energie existente în realitatea fizică. În realitate, Hamiltonianul este constituit din suma unor termini, fiecare dintre ei determinând un tip de energie, cum ar fi energia cinetică a electronului sau energia fotonului. Pentru a avea alte procese sau alte tipuri de energie este necesar să se adauge alți termeni Hamiltonianului,
163

alterând astfel ecuațiile fizicii și, ca și consecință, și toate soluțiile lor. În concluzie, legile fizicii dezmint ipoteza bazată pe materialism, conform căreia viața psihică este generată de procese cerebrale. Legile fizicii nu permit explicarea, și nici justificarea, nici măcar în termeni de principiu sau concept, existența vieții psihice, dar nici existența celei mai banale senzații. " În articol, Biagini susține anumite lucrări, cu care eu nu sunt întru totul de acord, apoi termină astfel:... "Legile electrodinamicii cuantice pot deci să fie considerate principale principiile care determină toate procesele moleculare și biologice. Ideea este că astfel de principii furnizează, cel puțin în principiu, o explicație mecanică consistentă tuturor proceselor moleculare și biologice, dar nu explică, nici măcar în principiu, existența vieții psihice. Legile fizicii dezmint astfel ipoteza de bază a materialismului, conform căruia viața psihică ar fi generată de procese biologice sau cerebrale. Viața psihică (senzații, emoții, gânduri, etc.) depășește legile fizicii și deci cauza existenței vieții psihice nu poate fi identificată cu creierul; viața psihică cu siguranță a fost generată de o componentă care nu este fizică sau biologică, ci poate supranaturală - spiritul sau sufletul. Deci, există două realități diferite - realitatea fizică, sau Universul, care are în sine o structură matematică (legile fizicii) care determină fiecare proces fizic, chimic și biologic; realitatea psihică care depășește astfel de legi este, prin urmare, realitatea psihică care trece dincolo de astfel de legi, trecând și de realitatea fizică." Omul de știință nu știe să dea o explicație concludentă, dar știe că există cu siguranță ceva ce pilotează, iar eu spun ceva ce reprezintă voința creativă și gândirea creativă și care se manifestă prin intermediul unei activități cerebrale. Ca să completez ceea ce s-a afirmat mai sus, în calitatea mea de profesor de chimie organică, m-am întrebat adesea ce anume dă viață materiei nude și brute. Mă întrebam, la fel cum fac și mulți dintre studenții mei, ce este în realitate viața. La universitate nu există un răspuns la această întrebare, sau mai bine spus, există o serie de discursuri faimoase din care se deduce imediat că nimeni nu a înțeles nimic. Când studiem evoluția corpului uman pornim de la particulele cele mai mici, ca să ajungem apoi la sisteme extrem de complicate, pe care noi le numim evoluate, dar adevărata cauză a evoluției îi scapă oricărei conotații. Da, este adevărat că evoluționiștii susțin că este vorba despre evoluție, dar aceștia ar trebui să știe că evoluția se pare că își asumă procese contratermodinamice, ca să folosesc cuvintele Ilja Prigogine, care a primit premiul Nobel în chimie pentru studiile sale asupra proceselor ireversibile. Cu alte cuvinte, nu există nicio rațiune pentru care un corp fizic să se nască. Moartea reprezintă un proces exotermic, care oricum nu este spontan, dar nașterea cu certitudine nu este un proces spontan, pentru că este endotermic.
164

Atunci de ce apare nașterea? Când devine viu țesutul uman? Când se unesc două celule? Înainte sau după începerea vieții? Ce este începutul vieții? Ce este acel ceva care la un moment dat face diferența? O moleculă este o moleculă și cu asta basta - dar când devine vie? Răspunsul meu, obținut și din analiza rezultatelor obținute de la răpiți în hipnoză regresivă, este următorul: în afară de corp mai există și altceva, unde se află informația vieții, care nu este altceva decât voința de a trăi - o esență conștientă, care deci are conștiință de sine, care se sustrage măsurătorilor fizicului. Acest ceva poate că are de-a face cu Sufletul lui Jung, Hilmann, Platon și Plotin, pentru milenii ascunsă față de percepțiile lobului stâng al creierului nostru. Teoria Super Spinului, despre care am vorbit deja, explică perfect existența acestei entități și a altora care constituie corpul uman, cum ar fi Mintea și Spiritul, și în plus ne permite să înțelegem și de ce fizica nu poate studia, prin Hamiltonienii săi, niciuna dintre aceste trei părți, din simplul motiv că: AXA CONȘTIINȚEI ESTE RELĂ, PE CÂND ALGORIMII SUNT VIRTUALI, LA FEL CA ȘI LUCRURILE PE CARE ACEȘTIA LE DESCRIU, ADICĂ SPAȚIUL, TIMPUL ȘI ENERGIA

REALITATE ȘI LIBER ARBITRU - TERITORIUL PROGRAMĂRII NEUROLINGVISTICE

În mediile new-age se discută, astăzi la fel ca ieri, despre posibilitatea ca Universul în care trăim să fie o mare mașinărie în care cineva ne-a introdus ca pioni într-un joc tridimensional care se pare că este real, dar care în realitate nu este altceva decât un mare joc video, în care jucătorul este Dumnezeu, iar noi suntem niște pioni, inconștienți de ceea ce se întâmplă, dar dotați cu o anumită libertate de acțiune. Deci, Universul este o hologramă imensă cu totul virtuală, adică finită? Există cu adevărat liberul arbitru? Suntem într-un Univers cazual sau cauzal? Există un raport adevărat între cauză și efect? Legile fizicii există cu adevărat?

165

După cum se poate observa, sunt multe întrebări și, dacă reușim să răspundem măcar la o parte dintre acestea, vom ști cu siguranță mai multe despre acea cutie mare, adică Universul care ne conține. Se fac multe speculații în legătură cu aceste subiecte, dar nu mișcarea newage și-a pus pentru prima dată aceste întrebări, ci fizicienii, chiar și cei care fac parte din ultima generație. Atunci să ne întrebăm imediat dacă lucrurile care se întâmplă sunt previzibile, dacă au fost deja prevăzute, sau sunt fructul unei întâmplări, determinate de multiple variabile. Trebuie să ne punem această întrebare pentru a ști dacă tot ceea ce facem este fructul voinței noastre sau e dictat de un program universal în care noi suntem doar niște "spirite" care se mișcă datorită unor subprograme infinite. Două puncte care se întâlnesc în spațiu pot decide să facă și altfel chiar dacă există niște legi fizice care descriu în detaliu legile mișcării? Dacă există legi fizice precise pentru tot ce se mișcă în Universul nostru, atunci nu există liberul arbitru, de exemplu, în ceea ce privește mișcarea noastră. În realitate, ar exista legi precise și inviolabile și ele ar fi cele care ne dirijează corpul în anumite direcții - voința noastră nu ar fi a "noastră", ci fructul unei serii de reguli scrise dinainte, pe care noi am fi obligați să le respectăm în fiecare clipă a existenței noastre. Dacă ne îndrăgostim voința noastră decide asta sau o serie de reguli, de legi fizice, care stabilesc de cine trebuie să ne îndrăgostim într-un anumit moment din viața noastră? Dar să ne întoarcem la simpla mișcare a două punct inutile în spațiu. Vom vedea imediat că aceste două puncte sunt foarte utile pentru demonstrația noastră. Există cel puțin trei tipuri de fizică, cu trei tipuri de legi, toate diferite, iar astăzi, într-un moment istoric, când știința încearcă o unificare totală, par a fi un pic prea multe. Cele trei fizici, având trei tipuri diferite de legi, sunt caracterizate de filozofii diferite, cu viziuni și înțelegeri diferite asupra întregului Univers. 1. Pentru fizica clasică Universul este descris de legi la fel de clasice - nu există liber arbitru, pentru că mișcarea celor două puncte este descrisă de legile mișcării, care ne vor spune cu exactitate, chiar și cu un milion de ani înainte că acestea se vor întâlni într-un anumit loc și într-un anumit timp. 2. Pentru fizica cuantică lucrurile stau diferit. În realitate, în fizica cuantică nu există un continuum energetic, ci o serie de "trepte" de energie. Pentru acest tip de fizică în primul rând timpul nu există, în sensul că nu apare în formulele care descriu ceea ce se întâmplă - tot ce se întâmplă se are loc în momentul zero. Bineînțeles că formulele sunt diferite de cele ale fizicii clasice, dar aici liberul arbitru este doar parțial obscurat, dar doar parțial, de faptul că nu se poate stabili
166

dacă un lucru se va întâmpla - ci se spune că există o probabilitate ca acesta să aibă loc. Probabilitatea este exprimată de o curbă numită "curba lui Gauss", care are forma unui clopot. Acolo unde curba este mai înaltă, există o probabilitate mai mare ca un eveniment să se întâmple. Deci, chiar dacă știm că există cele două puncte ale noastre și chiar dacă cunoaștem și energiile lor, nu putem să stabilim cu exactitate legile mișcării. Poate că pentru fizica cuantică există un fel de liber arbitru parțial? 3. Iar pentru fizica relativistă spațiul și timpul se modifică încontinuu, fluctuând regulile care stabilesc modul în care se calculează rezultatele. Deci, dacă cuiva punctele i s-ar părea deja unite în întâlnirea finală, pentru altcineva, poziționat în alt loc, cele două puncte abia urmează să se întâlnească. Dar atunci, evenimentul a avut loc sau nu? Diversitatea acestor trei abordări constă în faptul că pentru prima, adică fizica clasică, atât obiectul observat, cât și observatorul, sunt legați între ei în mod invariabil în timp. În acest caz primul punct știe exact ce va face al doilea și viceversa, și, dintr-un anumit punct de vedere, cele două puncte sunt autoreferențiale - nu există liberul arbitru. În al doilea caz, adică în fizica cuantică, primul punct, necunoscând timpul, nu știe cu certitudine ce se va întâmpla cu celălalt punct - există un fel de liber arbitru. În al treilea caz, adică în fizica relativistă, este adevărat că primul punct îl vede diferit (în mod relativ) pe cel de-al doilea, ca și când o lentilă distorsionantă i-ar altera imaginea, dar primul punct știe acest lucru, știind și că nu trebuie să-i dea dreptate fantasmei celui de-al doilea punct. În plus, primul punct cunoaște perfect legile care reglează variabilitatea și inadecvarea observațiilor sale și, deci, este capabil să prevadă ce îi rezervă viitorul - și în acest caz nu există liber arbitru. Noile teorii cuantice prevăd că nu doar energia este cuantificată, ci și spațiul și timpul sunt astfel. Pe cele trei axe care descriu Universul incertitudinea ar da impresia că mărește posibilitatea de, cu toate că există legi fizice, a nu se reuși cunoașterea rezultatul final al ecuațiilor și nu se poate să se susțină, cumva, că acest lucru se întâmplă pentru că umanitate nu este legată de formule, dar aceasta poate să discearnă, deci să manifeste propriul liber arbitru. În mediul cuantic, de exemplu, se poate întâmpla ca în lumea particulelor subatomice oricum să existe o probabilitate ca un fenomen să se întâmple, chiar dacă nu există certitudine, există totuși o oarecare indicație, ca și când Universul ar spune: "Poți face ceea ce vrei, dar te sfătuiesc să faci cum spun eu." Dacă în fizica cuantică un microeveniment are aceste caracteristici, o succesiune de microevenimente construiește un macroeveniment, a cărui posibilitate de a se întâmpla ar putea fi diferită de zero. Se observă că legile fizicii se pot schimba în funcție de ceea trebuie calculat.
167

Fizica cuantică este cu siguranță foarte ciudată, dar este cu siguranță o realitate, la fel cum este și fizica relativistă, însă, în timp ce prima stabilește că între observator și obiectul observat există o influență activă, pentru a doua, între observator și obiectul observat nu există interacțiune. Pentru fizica cuantică între observator și obiectul observat există un fel de influență reciprocă - obiectul observat știe când este controlat și, prin urmare, tinde să se comporte diferit față de cum s-ar comporta dacă nu ar fi observat. Este un aspect care pare a fi incredibil, dar, în fapt, este o realitate. Deci ar exista o putere decizională cu privire la comportamentul care trebuie asumat, atât din partea observatorului, cât și a obiectului observat? Fizicienii cuantici de tip vechi susțin că acesta este rezultatul așa-numitului Principiu de Incertitudine a lui Heisemberg, care stabilește că, dacă se cunoaște viteza unui lucru, atunci nu i se cunoaște poziția și viceversa. Este o incertitudine a dualismului undă-particulă, conform căruia materia are și o natură ondulatorie, dar uneori se comportă ca și undă și uneori ca particulă adevărată, dintr-un motiv care nu este cunoscut. În realitate, cineva a început să suspecteze că observatorul însuși este cel care decide, din proprie alegere, cum să se comporte - este ca și cum am spune că observatorul este cel care interacționează cu Universul și decide, în mod inconștient, dacă vrea să vadă obiectul observat sub formă de undă sau sub formă de particulă. De aici ar deriva intervenția voinței observatorului în modificarea Universului care îl înconjoară, pentru a crea ceea ce vrea, o realitate virtuală al cărui constructor ar fi chiar el însuși. Acest lucru implică Conștiință de sine din partea observatorului. Fizicienii moderni numesc acest nou concept într-un mod foarte științific, atribuindu-i numele de "parametru ascuns" - ceva ce leagă observatorul de obiectul observat, într-un mod inseparabil, chiar și la o distanță infinită, astfel încât unul să știe mereu ce face celălalt și să poată, nu neapărat să "decidă", cum să se comporte, ci să fie determinat în mod fizic să se comporte într-un anumit fel. Deci, diferența care există între fizicienii cuantici vechi și cei care aparțin curentelor mai filo-new-age constă tocmai în următorul lucru - primii sunt fundamental determiniști, iar ceilalți s-ar putea defini ca fiind holiști.

168

CIUDĂȚENIILE FOTONILOR ȘI LIBERUL LOR ARBITRU

Atunci să analizăm mai profund anumite aspecte ale fizicii cuantice, pentru că, dacă dorim să știm dacă avem sau nu liber arbitru, trebuie să facem acest efort. În limbajul mecanicii cuantice se spune că în actul măsurării starea "colapsează" în unele dintre multiplele potențiale "autocondiționate", dotate cu "autovaloare" definită. "Autostările" sunt acele "stări" deosebite care există "în mod obiectiv" în realitatea fizică. În schimb, celelalte "stări" sunt niște "suprapuneri" de autostări și, ca atare, nu au corespondență obiectivă în realitatea fizică, chiar dacă descriu perfect sistemul cuantic examinat. În 1927 Heisenberg, prin al său "Principiu de Incertitudine" a afirmat și că dacă măsurăm cu mare precizie poziția unei particule, vom avea o anumită incertitudine în legătură cu viteza sa și viceversa, iar acest fapt se datorează faptului că "autostarea" poziției nu reprezintă și "autostarea" vitezei, pentru că față de autovalorile vitezei acesta se găsește într-o "stare de suprapoziționare". Cu alte cuvinte, pe de o parte fizicienii holiști spuneau că observatorul era capabil să influențeze fenomenul fizic (stare non-obiectivă), iar pe de altă parte fizicienii cuantici clasici spuneau că obiectul observat exista așa cum era (stare obiectivă), independent de existența observatorului. De exemplu, se putea ști dacă un electron este o undă sau o particulă? Iată interpretarea "de la Copenaghen": "Este adevărat că realitatea cuantică există într-o stare indefinită și 'nonobiectivă', dar nu din acest motiv este nevoie de un observator conștient - este suficient să aibă loc o 'reacție termodinamică ireversibilă', pentru ca starea nonobiectivă să devină o stare obiectivă - de exemplu, un electron, pentru a putea fi recunoscut într-un revelator, trebuie să aibă o 'reacție termodinamică ireversibilă' cu însăși revelatorul, și o astfel de reacție este suficientă pentru a-l revela în 'lumea obiectivă' a fizicii clasice, fără necesitatea unui subiect conștient care să-și dea seama de acest lucru." Cu aceste cuvinte se exprima cu câțiva ani în urmă fizicianul Fabrizio Coppola într-o cartea de-a sa, cu titlul "Teorii asupra realității" și vroia să spună că înainte de interacțiunea care îl va face pe obiectul observat să interacționeze ireversibil cu observatorul, nu știm ce anume măsurăm, dar apoi obiectul observat își definește natura, dar doar după măsurătoare sau după o interacțiune ireversibilă (măsurătoarea este o interacțiune ireversibilă). Dar vai! Recent, grupul lui R. Chiao, de la Universitatea din Berkeley, a demonstrat că "prăbușirea funcției de undă" nu este neapărat un proces ireversibil, aruncând cu picioarele în sus interpretarea pe care fizicienii de la Copenaghen au inventat-o cu mulți ani înainte.
169

LA VÂNĂTOARE DE VULPI CU FOTONII

Dacă se împușcă un grup de fotoni într-o țintă compusă dintr-o mască cu două găuri mici, câțiva fotoni trec printr-o gaură și alții prin cealaltă gaură, dar ceea ce se vede în spatele măștii, pe adevărata țintă, este o imagine de interferență, care demonstrează că fotonii s-au comportat ca și unde, nu ca particule. Nu-i rău! Asta înseamnă că fotonii sunt unde! Însă, dacă se împușcă în țintă doar un foton, pe țintă iar se observă imaginea de interferență, ca și când fotonul ar fi trecut prin ambele găuri în același timp. Nu-i rău! În acest caz se spune că unda asociată fotonului are o anumită probabilitate de a trece printr-o gaură dau prin cealaltă, deci, dacă fotonul este o undă, și un singur foton va avea o probabilitate de 50% de a trece prin ambele găuri. Dar dacă fotonul este oprit, cu un revelator, înainte ca acesta să fi trecut prin mască, acesta se prezintă ca o particulă. Un lucru ciudat, dar și acesta este explicabil - revelatorul a interacționat ireversibil cu fotonul, alterându-i imaginea reală. Dar atunci de ce nu face asta și ținta poziționată în spatele măștii? Pentru că fotonul a trecut prin mască, care a interacționat cu fotonul însuși, făcând astfel încât să se comporte ca o undă?
170

Deci, înainte de a trece prin mască, fotonul este o particulă și apoi o undă? Bine! Să așezăm un revelator de fotoni în spatele măștii. Astfel, ar trebui să revelăm fotonul ca undă și să vedem încă și imaginile de interferență. De această dată fotonul traversează masca, dar se comportă ca particulă și nu doar că nu creează imaginile de interferență, dar și trece doar printr-o singură gaură, nu prin ambele - fotonul se pare că decide să se comporte ca o particulă dacă se pune un revelator, dar dacă nu se pune un revelator se comportă ca o undă. Dar nu numai! Dacă se așează revelatorul imediat în spatele găurii din dreapta, fotonul va trece doar prin gaura din dreapta, dar, dacă se așează pe stânga, fotonul va ști exact unde a fost mutat revelatorul și va trece prin gaura din stânga. AJUTORRRRR! Fotonii îmi citesc mintea? Nu, domnilor! "Cunoașterea unui sistem îi alterează acestuia starea fizică", afirmă tot Coppola. Deci, Universul ar fi o abstracție ce devine reală imediat ce este percepută, dar, în funcție de ceea ce se dorește să se vadă, acesta se va manifesta exact în acel fel și exact așa va deveni real. Până la urmă, proverbul "Fiecare găsește ceea ce caută" ar fi o descriere bună pentru ceea ce am afirmat până acum. Vrei să vezi un foton ca particulă? Ia forma de cunoaștere pentru care acesta se va comporta astfel, dar dacă vrei să vezi un electron ca și undă, schimbă-ți formele de cunoaștere. Deci, în funcție de cunoașterea pe care tu o ai despre Univers, acesta îți va apărea în mod diferit - interacțiunea dintre creier și restul reprezintă parametrul ascuns al fizicienilor. Deci, de acest parametru ascuns trebuie să se țină cont. Iată de ce am decis să adaug o axă, cea a Conștiinței, la cele trei axe de Spațiu, Timp și Energie, care caracterizează vechea Teorie a Super Spinului, pentru a da naștere la altă teorie, mai modernă, în care omul este format din trei componente specifice, despre care anticii deja amintiseră - Corpul fizic, Mintea, Sufletul și Spiritul, dar de această dată bine definite din punct de vedere geometric și deci, dacă doriți, definite și matematic determinabile.

CREIERUL UMAN CA ȘI SUPERCONDUCTOR

Să le luăm pe rând! Ceea ce pare a fi fundamental este cunoașterea Universului, care nu se mai explică prin formulele fizice, ci prin intermediul unui soi se Conștiință de Sine. A fi conștient de un fenomen ți-ar permite să-l vezi cu proprii ochi, exact cum ne spune Conștiința noastră. Putem avea impresia că un electron este o
171

particulă, dacă o căutăm ca atare, pentru că suntem convinși că acesta este o particulă, dar dacă îl vedem și îl simțim ca undă, acesta ne va apărea ca undă. Atunci am putea afirma că putem vedea un electron și ca un fluture - ar fi suficient să fim convinși că este vorba despre un fluture, să proiectăm un experiment care să evidențieze caracteristicile oportune și să fim liniștiți că electronul și-ar asuma caracteristicile dorite. Însă, a face această afirmație implică și să declarăm că nu electronul se prezintă în mod diferit, ci mai degrabă cunoașterea noastră cu privire la electron, care ne permite să-i evidențiem doar anumite aspecte, pe rând. Mergând mai departe, s-ar putea afirma că mintea noastră este capabilă să relaționeze cu Universul, modificându-i anumiți parametri, astfel încât să "construiască" aspectul extern a ceea ce noi vrem să observăm și să descriem. Deci, noi am fi constructorii parțiali ai realității noastre cotidiene. O realitate preconstruită oricum ar exista și ar urma mereu un drum energetic mai economic (o curbare minimă a spațio-timpului, după Rosen-Einstein și fizica relativistă), dar noi am putea interacționa cu această realitate cu o energie minimă, modificând-o după plăcere, numai dacă am fim capabili să intervenim asupra parametrilor fizici care o caracterizează. Astfel, ar apărea o explicație pentru unele aspecte ale realității, legate de acele forțe, clasificate în mod eronat ca paranormale, care însă sunt doar relaționate cu faimoșii parametri ascunși ai fizicii cuantice. A ridica o carte fără să o atingi, a îndoi o lingură fără nicio interacțiune aparentă, a avea forme de precogniție, ar fi manifestări ale alterării parametrilor de energie joasă ai Universului care ne înconjoară. Pentru a face asta creierul ar trebui să fie capabil să interacționeze cu parametri fizici care descriu local Universul; adică ar trebui să fie un fel de senzor (iar acest lucru a fost deja demonstrat - n.a.) capabil să acționeze ca un superconductor biologic.

DAȚI-MI DOUĂ PUNCTE ȘI VOI ÎNĂLȚA UNIVERSUL

Să ne întoarcem acum la cele două puncte ale spațio-timpului, care se izbesc unul de altul - izbirea este previzibilă într-o anumită măsură, doar dacă observatorul nu intervine. Dacă observatorul intervine, o poate face într-un mod "slab", doar prin simpla observare a fenomenului în sine, sau o poate face într-un mod "puternic", dacă este capabil să altereze parametri Universului, care sunt minimizați din punct de vedere termodinamic.
172

Intervenind într-un mod slab îl alterează doar ușor și, în mod inconștient, parametrii dau naștere Principiului de Incertitudine a lui Heisenberg și la tot ce este descris cu termenii de probabilitate ca cele două puncte să se întâlnească; însă a încerca modificarea puternică a caracteristicilor de energie minimă ale Universului înseamnă a impune propria voință asupra faptului că evenimentul va avea sau nu loc. Deci, în acest context, exercitarea liberului arbitru ar fi posibil în mod fizic. Două puncte care urmează să se întâlnească reprezintă pentru fizica cuantică două autostări caracterizate de două autovalori exacte. Aceste două autovalori au componente energetice, spațiale și temporale într-un Univers în care aceste mărimi apar ca fiind cu totul cuantificabile. După ce s-au unit cele două puncte într-un singur loc, este evident că acestea, în acel loc și în acel moment, trebuie să fi luat aceleași autovalori. Nu ar mai exista diferențierea între cele două puncte, pentru că acestea ar fi caracterizate de autostări identice. Cele două puncte, care cu o clipă înainte erau degenerate (se numesc degenerate două funcții de undă identice, dar care au valori ale energiei potențiale diferite), ar fi, o clipă după aceea, unul și același lucru. După ciocnire nu mai există urma faptului că înainte existau două puncte care urma să se întâlnească. Evenimentul ar fi "devorat" întreaga sa istorie, modificând toți parametrii relaționați cu timpuri și locuri. Cu alte cuvinte, înainte ca evenimentul să aibă loc, realitatea era alta și a modifica evenimentele înseamnă a modifica realitatea obiectivă. Pe când cel care a asistat la eveniment din exterior își "amintește" că înainte existau două puncte și că apoi unul dintre cele două a dispărut, iar pentru cele două puncte nu există memoria a ceea ce erau înainte. Deci, realitatea obiectivă depinde de punctul de observație, dar nu cum spune Einstein, adică din cauza unor fenomene relativiste, ci datorită conștientizării diferite a fenomenului. Experimentul ar putea fi realizat cu doi bozoni (particule subatomice caracterizate de valori de spin inegale), care ar reprezenta cele două puncte ale experimentului.

CONȘTIINȚA PERCEPE ÎN MOD DIFERIT REALITATEA, ÎN FUNCȚIE DE NIVELUL SĂU DE CUNOAȘTERE

După opinia unora, creierul nostru ar fi organul capabil să interacționeze cu realitatea, trăind-o diferit, fie din cauza nivelului diferit de Conștiință pe care îl are fiecare, fie alterându-i diferiții parametri. Tehnica care ar trebui utilizată ar fi cea descrisă de maestrul Yogi Maharishi Mahesh, care este indicată prin sigla MT (meditație transcendentală). Maharishi,
173

laureat în fizică, a propus primul intervenția Conștiinței ca parametru adițional și necesar teoriei unificării forțelor, pe care fizicienii le caută de anii de zile. Ca să fiu sincer, în acest sens au fost obținute multe rezultate repetabile și măsurabile de școala Maharishi. Așa-numitul "efect Maharishi" este constituit dintr-un grup de persoane care, aflându-se în meditație transcendentală, își dirijează gândul într-o anumită direcție. Măsurătorile, de natură cu precădere statistică, efectuate după meditații s-ar părea că indică modificări sensibile ale unor parametri ai realității obiective. După părerea lui Maharishi, creierul uman ar fi capabil să se opună câmpurilor electromagnetice (și după părerea mea și gravitaționale - n.a.), anulându-le unele efecte nefaste și ajutând ființa umană să trăiască în armonie cu Cosmosul. O confirmare științifică în favoarea acestui concept a fost obținută în niște experimente recente în care s-a verificat influența Conștiinței umane asupra dispozitivelor fizice (experimente conduse de PEAR, Princeton Engineering Anomalies Research, Scientific Studies of Consciousness-Related Physical Phenomena). Deci, nu trebuie să ne gândim că omul este capabil să-și construiască un Univers doar pentru el, așa cum vrea el, ci că, conform acestei abordări, este capabil să modifice local Universul în care se află, mai mult sau mai puțin, proporțional cu cantitatea de efect Maharishi pe care este capabil să-l producă cu creierul său, sau unind laolaltă mai multe creiere. În realitate, efectul Maharishi pare a fi funcția pătratului numărului de minți care participă la MT (meditație transcendentală).

SUPER SPINUL ÎN VERSIUNEA SA GENERALĂ

Acum câțiva ani m-am dedicat formulării unei ipoteze de muncă care construiește, pe niște parametri noi, o fizică nouă. Se năștea astfel Teoria Super Spinului (SSH). Într-o astfel de teorie, a cărei structură restrânsă inițială a fost fructul colaborării cu inginerul Alfredo Magenta, fiind apoi revăzută de inginerul Luciano Pederzoli, se susținea că Universul putea fi descris de trei descriptori ortogonali între ei, care erau Spațiul, Timpul și Energia potențială. În acest mediul, oricare punct din Univers putea fi descris de către un operator matematic numit rotație. În acel sistem triasic fiecare axă principală era subdivizată în trei axe secundare, la rândul lor ortogonale între ele, care identificau trei direcții (trei versori rotaționali - n.a.) - procedând astfel se obțineau trei dimensiuni spațiale, dar
174

și trei temporale și trei energetice. În acest Univers se definea un punct caracterizându-l cu un singur operator matematic - operatorul rotație. Operatorul rotație, ca și operatorii adunare, scădere, multiplicare și diviziune, permitea definirea oricărui punct din Univers sub formă de câmp magnetic, electric și gravitațional, unificând astfel forțele și fizicele actuale. Cu alte cuvinte, se spunea că oricare punct al ansamblului de puncte care constituie câmpul universal era caracterizat de o rotație, cu un vector propriu și un versor (vectorul este lungimea săgeții, prin care fizica reprezintă mărimea efectului vectorial, pe când versorul reprezintă direcția în care este îndreptată săgeata - n.a.). Dacă un punct se rotea pe axa Energiei se manifesta ca masă aparentă, dacă se rotea pe axa Spațiului se manifesta ca și câmp electric aparent și dacă se rotea de-a lungul axei Timpului, se manifesta ca și câmp magnetic aparent (virtual aș fi adăugat eu - n.a.). Conservarea spinului și anumite legi de geometrie reglau totul. Deci, dacă un punct din Univers nu se rotea, exista oricum, dar nu era vizibil - deci era transparent, ca și când nu ar fi existat. Deci, legea care regla Super Spinul era următoarea: dacă un operator matematic acționează asupra a ceva (fizicienii cuantici ar fi spus: pe o funcție de undă - n.a.) atunci acel punct din Univers este vizibil (și se prezintă sub formă de câmpuri electrice, magnetice sau gravitaționale - n.a.), dar dacă punctul din Univers nu se rotește, rămâne invizibil. Se teoretizau astfel anumite ecuații care descriau Universul în toate detaliile sale. În anumite cazuri ipoteza a generat interesul fizicienilor și în altele a fost considerată fructul unei nebunii totale! Primele rezultate, care nu erau chiar descurajante, au produs neînțelegeri, datorate mai ales problemelor de limbaj și neînțelegeri datorate, ca de obicei, ignoranței celor care cunosc fizica, dar care nu-și cunosc propriile limite, au condus la faptul ca teoria să fie parcată pe anumite site-uri de pe internet, în așteptarea unor îmbunătățiri ulterioare. În această perioadă m-am interesat tot mai activ de problema răpiților, adică acele persoane care susțin că au fost răpite de către extratereștri. Utilizarea tehnicilor de Programare Neurolingvistică și a hipnozei regresive îmi permisese să evaluez în mod pozitiv fenomenul abduction, care, în aproximativ șaptesprezece ani de studiu, s-a prezentat în fața ochilor mei ca fiind cu totul real! Practicând hipnoza regresivă pe un număr de peste două sute de răpiți, mi-a permis să observ că, în unele cazuri, se manifesta un proces de "separare de esență". Răpitul nu numai că avea personalități multiple, fie ele terestre sau extraterestre, dar putea și să prezinte conștiința unor "ființe" cu totul diferite.
175

În mod deosebit, aceste "esențe" nu erau familiarizate cu dimensiunea temporală, se defineau ca fiind "matrice de puncte de lumină" sau spuneau că "locuiesc între un timp și altul". Din punct de vedere cuantic toate acestea aveau un sens. Aceste "esențe" se autodefineau ca fiind "Suflete"! Descrierea pe care o făceau aceste esențe ființelor umane erau mereu același și, continuând experimentarea pe o durată lungă de timp, am ajuns la concluzia că ființa umană era compusă din patru componente fundamentale: Corpul, Mintea, Sufletul și Spiritul. În plus, eram capabil să izolez componentele singulare ale unui răpit hipnotizat și să interoghez o singură componentă pe rând. Dar nu numai. Eram capabil și să hipnotizez doar acea componentă, degenerând-o din contextul total. Îmi dădeam seama că mă aflu în fața unei descoperiri foarte importante. Descoperisem adevărata natură umană? Poate că da! Aceasta fiind o cercetare pluridisciplinară, m-am îndreptat spre istorie și legendele antice. Dar nu numai! Mi-am îndreptat atenția și spre cele care astăzi sunt identificate ca fiind aspectele ezoterice ale Universului nostru. Fizica clasică ar fi oripilată, din simplul motiv că luam în considerație ceea ce spuneau vechii sumerieni, egiptenii, indienii din America sau celții. Toți aceștia afirmau că ființa umană era formată din patru lucruri: - Corpul, numit de egipteni Kha. - Mintea, numită de egipteni Ka. - Spiritul, numit de egipteni Akh. - Sufletul, numit de egipteni Ba. Dând de-o parte informațiile despre problema abduction, eram capabil să construiesc o nouă ipoteză asupra structurii Universului, o ipoteză care, în mod ciudat, era cea care deriva din ideea lui Maharishi, dar, ca totul să iasă așa cum trebuie, Super Spinului trebuia să i se adauge o axă, exact cea a Conștiinței! O astfel de axă se poziționa între celelalte trei axe deja existente, astfel încât să construiască un adevărat tetraedru, în centrul căruia se afla originea Universului și de unde porneau axele Spațiului, Timpului, Energiei și Conștiinței. În realitate, axa Conștiinței a fost prevăzută de Super Spinul redus, pentru că în acea lucrare se afirma că ființa primordială (Dumnezeu? - n.a.) a existat dintotdeauna, dar, pentru că nu se rotea, se afla într-o stare în care nu era conștientă de sine. Dintr-o dată a început să se rotească (iată că Super Spinul începe să funcționeze - n.a.) și a înțeles atunci că există, adică a devenit conștientă de sine, dar nu se cunoștea încă pe sine.
176

Rotația de-a lungul axei Conștiinței devine imediat rotație de-a lungul celor trei axe, ale Spațiului, Timpului și Energiei, pentru a construi un Univers în care ființa să se poată divide în toate formele posibile de rotație, în toate esențele sale, astfel încât acestea, degenerate dintr-un punct de vedere cuantic, să poată să se observe între ele și să cunoască pe sine. Cu cât apărea o rotație pe axele Spațiului, Timpului și Energiei, cu atât dispărea rotația de-a lungul axei Conștiinței. Ființa primordială se cunoștea pe sine, dar pierdea progresiv propria Conștiință de sine, reevocând Principiul Incertitudinii lui Heisemberg. La final, ființa primordială, Universul, ar fi înțeles cu era făcută, dar în acel moment nu ar fi mai avut Conștiință că există și s-ar fi stins, poate pentru a redeveni, în mod ciclic, Conștientă că există, uitând cum era făcută (în realitate, rotația se conservă mereu - n.a.)

PATRU ASPECTE ALE FIINȚEI

Dacă aruncăm o privire la acest Univers bazat pe patru axe, ne dăm seama imediat că acestea divid Universul Super Spinului în patru zone, în care doar trei axe au valoare. În realitate, există următoarele posibilități:

AXE ACTIVE

TIPUL ESENȚEI

CUNOAȘTERE LIPSĂ

DESCRIEREA ESENȚEI

S-T-E S-T-C T-E-C S-C-E

Corp fizic Spirit Minte Suflet

Conștiință Spațiu Energie Timp

Învelișul exterior, fără voință Esență mortală, fără înțelegerea spațiului Amintirea de sine, amintirea experiențelor proprii Eul ancestral imortal, care nu cunoaște timpul.

Acest tabel descrie ceea ce afirmau egiptenii antici, vorbind despre Zeul Thot, sau popoarele din nordul Europei, vorbind despre Odin (Votan). Subdivizarea era în acord perfect cu fenomenologia răpirilor extraterestre, unde corpuri fără voință coexistau cu alte entități, cum ar fi un Spirit, o Minte și, în anumite cazuri, un Suflet.
177

Datele care ieșeau la suprafață în hipnoză regresivă, conduceau la concluzii precise cu privire la natura extratereștrilor și la jocul pe care aceștia îl desfășurau pe planeta noastră. Trecând peste aceste considerații, care nu trebuie tratate în această lucrare, apărea o descriere a modul în care este făcută o ființă umană. Am observat că răpiții hipnotizați, când reușeau să "intre în legătură" cu "Sufletul" lor, deveneau tot mai conștienți de realitatea lor și acest lucru îi conducea, la sfârșitul hipnozei, la un mod diferit de a se recunoaște, mai buni, mai maturi și capabili să înțeleagă mai bine Universul care-i înconjura. Toate acestea m-ar fi ajutat apoi să rezolv problema abduction, nu doar în ceea ce privește înțelegerea fenomenului, ci și posibilitatea de a bloca în mod definitiv fenomenul, într-un viitor apropiat.

Axa Cunoașterii este opusă Conștiinței, în mod distructiv. Astfel, cu cât există mai multă rotație pe axele S-T-E cu atât există mai multă cunoaștere, dar mai puțină Conștiință. La început Universul este doar Conștiință de sine, dar la sfârșit este doar Cunoaștere de sine. Pentru teoria generală Super Spinului nu se poate să aibă toată Conștiința și toată Cunoașterea împreună - în cel mai bun caz, ori știe perfect că există și nu ști cum este făcută sau viceversa. Trebuie să se rețină că axa Cunoașterii reprezintă nu doar suma vectorială a Timpului, Spațiului și Energiei, dar și imaginea speculară a axei Conștiinței, confirmând aspectul virtual al acestor trei componente ale Universului nostru!
178

Dintr-un experiment condus pe zeci de persoane, în tentativa de a cunoaște adevărul în legătură cu fenomenul răpirilor extraterestre, am descoperit "din greșeală" anumiți parametri, care m-au făcut să cred cu tărie că Yogi Maharishi și fizicienii hinduși au dreptate în a identifica Conștiința ca fiind parametrul ascuns din fizica cuantică, și a identifica în mintea umană (nu în creier) domiciliul Conștiinței, care este capabilă să interacționeze cu Universul, modificându-i parametri, care la rândul lor alterează definitiv, în urma actelor de voință, legile locale ale Universului. Ideea pe care și-a făcut-o cel care scrie este aceea că, dacă este adevărat că noi putem să modificăm parametri universali opunându-ne componentelor vectoriale (virtuale) Spațiu, Timp și Energie, poate că nu suntem Dumnezeu, dar îi semănăm foarte mult, pentru că am putea fi o mică parte din El.

Tabel comparativ cu principalele viziuni asupra omului furnizate de istoria mondială și ezoterism. Concordanțele dintre tabelul prezentat mai sus și Teoria Generală a Super Spinului sunt impresionante.

179

MAGIA, MAMA ȘTIINȚEI ȘI RELIGIEI – SPRE O NOUĂ ÎNȚELEGERE A TERITORIULUI PROGRAMĂRII NEUROLINGVISTICE (PNL) UN GRAFIC PENTRU A DESCRIE ÎNȚELEGEREA UNIVERSULUI ÎN TIMP

Acum este la modă să se vorbească despre un nou mod de a vedea lucrurile, care ar folosi la a înțelege în profunzime Universul care ne înconjoară. Omul, de-a lungul evoluției sale, a modificat raportul său cu Universul, văzut ca un ansamblu geometric în interiorul căruia el este plasat. Asta s-a întâmplat pentru că omul nu a fost mereu capabil să înțeleagă sau, mai bine spus, starea de înțelegere a lucrurilor de care dă dovadă acum omul nu are nicio legătură cu cea de care dispunea chiar și cu câțiva ani în urmă. Dacă omul învață, capătă niște instrumente mai bune și vede, este adevărat, aceleași lucruri pe care le vedea și înainte, dar într-un mod total diferit. Dintr-un punct de vedere pur mecanic se poate admite că omul, cel care în cazul nostru îl reprezintă pe observatorul fenomenului fizic, este capabil, în funcție de premisele pe care le are în posesie, să descrie într-un mod total diferit același obiect observat, astfel încât două descrieri ale aceluiași obiect, executate în momente diferite, dar citite după mai mult timp de către un cercetător neștiutor, l-ar face pe acesta din urmă să le interpreteze ca aparținând de două realități total diferite. Pentru a da un exemplu banal putem să luăm ideea sugerată de apariția unui fulger și să-i examinăm evoluția în timp.
180

Omul primitiv, lipsit de cunoștințe de fizică, probabil că vedea în fulger o manifestare a lumii divine. Cu trecerea secolelor, viziunea asupra fulgerului a acumulat nuanțe tot mai precise și astăzi acesta ne apare ca o descărcare electrică între cer și pământ, pentru că între acestea două se acumulează, în anumite condiții, diferențe puternice de potențial. Acest mod de a interacționa cu natura nu ne surprinde și este utilă pentru a înțelege și cum creierul nostru, cu modelele sale mentale, s-a adaptat situațiilor în funcție de nivelul propriu de cunoaștere. Deosebit de dificilă este acea fază a observării fenomenului fizic în care deja suntem conștienți de existența sa, dar nu există încă premisele pentru a-i identifica natura. Chiar există o perioadă temporală în care problema nu apare - când nu ne-am dat încă seama că există un fenomen care trebuie studiat. În această situație nu apare nicio problemă, nu se studiază fenomenul și nimeni nu se străduiește să găsească o explicație pentru ceva despre a cărei existență nu se știe nimic. În același moment în care realizăm existența unui fenomen neașteptat, dar pe care nu știm să-l identificăm, suntem obligați imediat să utilizăm modelele mentale deja învățate și să refuzăm chiar și existența fenomenului în sine, spunându-ne nouă înșine că propriile simțuri, propriile aparate și toate celelalte greșesc; pe de altă parte vrem să creăm universuri dotate cu noi reguli, făcute în mod expres pentru că fenomenul care s-a observat să-și găsească în acestea locul potrivit. Sunt fenomene care nu sunt luate în considerație de știința oficială doar pentru că aceasta nu și-a dat seama că acestea există; fenomenele de natură paranormală, OZN-urile, fantomele și altele, sunt un exemplu pentru ceea ce am afirmat mai sus și, de exemplu, cel care și-a dat seama de existența lor are la dispoziție prea puține instrumente pentru a le demonstra existența. După această perioadă, care are o durată mai mult sau mai puțin lungă, se trece, fără ezitare, la recunoașterea existenței fenomenului și, din acel moment înainte, ne apropiam progresiv, într-un mod tot mai rapid, dar tot asimptotic, de interpretarea sa corectă. Dacă, într-un grafic cartezian clasic, se desenează o linie dreaptă orizontală pentru a indica înțelegerea în proporție de 100% a fenomenului, pe când pe axa x se pune timpul, cu punctul zero corespunzând momentului în care prezența fenomenului a fost observată, graficul care descrie înțelegerea sa în timp se va apropia progresiv de linia orizontală, dar rămânând mereu sub aceasta. Dacă ajungea să o atingă se obținea înțelegerea completă a fenomenului care se studiază și acest lucru ne este interzis de fizica modernă; această interdicție este legată de existența Principiului Incertitudinii lui Heisemberg.
181

Cu alte cuvinte, un astfel de principiu, prin care se încearcă să se cunoască cu o precizie maximă o anumită caracteristică a unui lucru, nu ne putem aștepta ca de-a lungul timpului, la informații exacte cu privire la alte caracteristici de-ale sale. De exemplu, dacă se cunoaște perfect viteza unei particule elementare, nu i se va cunoaște poziția exactă în spațiu (de timp nici nu mai spun - n.a.). Pentru o precizie mai mare trebuie să se observe că funcția matematică care descrie procesul de înțelegere a fenomenului fizic cuprinde o componentă oscilatorie. O astfel de componentă face ca aceasta să se înalțe și să coboare, într-un mod mai mult sau mai puțin pronunțat, față de graficul construit prin intermediul procesului matematic de best fitting. Caracterul oscilatoriu al înțelegerii fenomenului în jurul unei poziții medii înseamnă că, cu trecerea timpului, acesta este perceput uneori mai exact și uneori mai puțin exact, în timp ce se apropie, cu fiecare oscilație, în general un pic mai mult de interpretarea sa corectă. Oscilațiile sunt de o amploare tot mai mică, dar cu o frecvență în creștere odată cu trecerea timpului sau în timp ce se apropie tot mai mult de înțelegerea finală a fenomenului, corecțiile se fac tot mai frecvent, în contrast cu puținele, dar marile, variații de înțelegere care se petrec imediat după descoperirea existenței fenomenului în sine. Deci, acest grafic reprezintă evoluția sistemului perceptiv al omului și, în consecință, a capacității sale de a cunoaște ceea ce este de observat în jurul său, în acord cu suprapunerea sistemului inductiv cu cel deductiv și cu cele divergente si convergente, atât de iubite de Piajet.
182

Nu este deloc adevărat că omul învață prin intermediul unei simple secvențe de experimente dispuse astfel încât să-i permită propria cunoaștere a unui fenomen în mod linear, secvențial în spațiu și timp, așa cum ar vrea să ne facă să credem anumiți fizicieni mecanici. Pentru aceștia un observator ar putea cunoaște un fenomen doar prin intermediul unei secvențe de etape dispuse ca literele alfabetului - nu se poate înțelege fenomenul G dacă nu s-a efectuat experimentul F și tot așa. Totuși, aceste lucru contrastează cu ceea ce se întâmplă în realitate, adică cele mai importante descoperiri științifice, dacă nu aproape toate, se întâmplă în timp ce descoperitorul se ocupă de cu totul altceva, în momente în care nici măcar nu se gândește la un experiment în această privință. În mod evident, descoperirile se fac utilizând o altă procedură. Vorbesc mai ales despre acea parte din grafic care reprezintă momentul în care fenomenul este perceput de către observator; în acel moment încă nu există reguli care să-l descrie, deci nu pot exista nici proiecte de executat pentru a identifica care experiment este mai bun de urmat pentru a înțelege ceva. Această condiție se apropie mult de o clipă de iluminare și cu siguranță nu de un moment în care se fructifică experiența de studiu căpătată în mulți ani de muncă, așa cum vor să ne determine să credem fizicienii mecanici (și Piero Angela - n.a.).

OM DE ȘTIINȚĂ MODERN SAU DEZADAPTAT SOCIAL?

A fost distractiv să expun de mai multe ori analiza psihicului multor oameni de știință, dar nu și pentru acești oameni de știință, ceea ce demonstrează de ce aceștia s-au dedicat adesea unor științe dificile, considerate "oculte" de către muritorii de rând. Se întâmplă adesea să ajungi să studiezi fizica pentru că nu ești capabil să relaționezi cu ceilalți, gândindu-te că apoi poți vorbi cu ei de parcă ai fi un sacerdot al unei secte antice și necunoscute, în care doar componenții ei înțeleg ce spun, depășind astfel frica față de o posibilă neînțelegere. Neînțelegerea ar fi justificată de dificultatea unei materii pe care doar cei aleși o pot înțelege; prin urmare, aceștia s-ar autoproclama aleși. În realitate, fizicianul modern s-a așezat singur în poziția de ales, închizându-se într-o cușcă aurită, în care comunicarea cu ceilalți este interzisă de limbajul inițiatic utilizat. Pe de altă parte, acest comportament se naște din frica de a comunica prin intermediul limbajului comun, pentru că, coborând pe terenul care este al tuturor, poate că fizicianul modern ar trebui să-și recunoască incapacitatea de a relaționa cu ceilalți.
183

Deci, pentru fizicianul modern, ceea ce chiar nu are cum să existe este faptul că înțelegerea este la îndemâna multora (dacă nu a tuturor) și nu doar la îndemâna celor care au studiat pentru mult timp în centrele "autorizate". A admite că mulți pot înțelege ar însemna demolarea zidului de protecție pe care el l-a construit pentru a se apăra. Fie că este fizician sau chimist, acesta (omul de știință) pierde astfel contactul cu realitatea care îl înconjoară, demonstrând că este capabil, este adevărat, să elaboreze date și într-un mod complex, dar rămânând total incapabil să observe Universul care îl înconjoară, cu care nu mai știe să relaționeze de foarte mult timp. Deci, omul de știință eșuează tocmai unde dorea să reușească. Dacă el dorea să fie veriga de legătură dintre Univers și muritorul de rând, ei bine, nu mai poate să fie asta, pentru că nu ascultă, nu privește, nu își dă seama de Univers, fiindu-i frică să se exprime și să interacționeze cu exteriorul. Sindromul de frică al omului de știință mecanic se manifestă, deci, din pătimașă sa iubire pentru algoritmii matematici, adică pentru formule. Iubirea sa față de acest aspect al științei galileene se naște din faptul că însăși existența formulei îl pune pe omul de știință în fața faptului împlinit, nu în fața incertitudinii față de cum merg lucrurile în Univers, ci în fața unei certitudinii care elimină ab initio existența unui eventual liber arbitru. Oricum fizica clasică neagă dintotdeauna existența liberului arbitru și acest punct ferm, pentru omul de știință modern și galileean este o garanție că totul se va desfășura conform unor reguli predeterminate de legile fizice. Totul se naște din dorința de a se deresponsabiliza în fața oamenilor, susținând că, dacă lucrurile merg așa, nu este din vina sau datorită omului de știință, ci datorită formulelor matematice care descriu fenomenul fizic examinat. Astfel, omul de știință modern, total deresponsabilizat în ceea ce privește propriile acțiuni, studiază "lucruri" fără să se intereseze "cum" vor fi utilizate apoi aceste "lucruri". De la poluare la clonare, de la GM (Modificările Genetice) la proiectul secret MKultra (Mind Kontrol ultra), omul de știință modern studiază și cu asta basta, având o atitudine total aseptică față de restul lumii. Omul de știință "perfect" nu are inimă și nu sună din clopoțelul sentimentului, pentru că, dacă ar fi fost așa, ar fi relaționat cu acea societate cu care nu este capabil să relaționeze datorită fricii de a apărea în fața acesteia ca un inadaptat; el transformă incapacitatea sa de a comunica într-un mod absolut plăcut. În același fel, psihiatrul poate ajunge să susțină că nu trebuie să existe niciun raport emotiv între el și pacient, care trebuie vindecat aseptic, evitând procesele de transfer și contratransfer, care sunt prezente uneori în terapiile cum sunt hipnoza și chiar și în simplele terapii de susținere psihică.
184

HEISEMBERG ÎMPOTRIVA LUI EINSTEIN, LA FEL CA SAMSON ÎMPOTRIVA FILISTENILOR? Același Heisemberg, profund marxist și deci determinist, se plângea în memoriile sale de faptul că îi revenise tocmai lui o astfel de descoperire, care îl tulbura în interior și îi distrugea și cele mai radicale convingeri ideologice. Descoperirea Principiului Incertitudinii este un ghimpe în șoldul fizicii moderne, care nu știe de ce există, nu știe cum să-l interpreteze în sens fizic și nu știe nimic despre incertitudinie și ce anume o provoacă.

Heisemberg De cealaltă parte a baricadei se afla ideea einsteiniană că Heisemberg greșea, pentru că "Dumnezeu nu joacă zaruri!".

Albert Einstein De această parte a baricadei, care atunci împărțea știința în două grupuri și care divide și astăzi oamenii de știință de pe jumătate de planetă, erau, și sunt și acum, fizicienii cuantici. Aceștia, trecând peste neputința științei moderne, rămâneau în așteptarea unui salvator de-al lor, care, sub forma unei noi matematici, ar fi așezat lucrurile la locul lor. Acest salvator nu a apărut încă și niciunul dintre fizicienii din ziua de astăzi nu a luat în considerație faptul că, poate, s-a făcut o eroare de fond, la
185

începutul fizicii, și anume aceea de a nu dori să privească la semnificația care se află în spatele unei formule și de a nu vrea să interpreteze scripturile sacre reprezentate de legile fizicii, pentru că o astfel de interpretare nu poate fi decât subiectivă. Dacă știința constă în a vedea în mod obiectiv și nu subiectiv, acest ultim tip de abordare trebuie să fie negat pentru totdeauna de către fizicieni. Când am cerut părerea unor chimiști cuantici din departamentul meu despre semnificația anumitor formule cu privire la electroni, am simțit că îmi îngheață sângele în vene când aceștia mi-au răspuns în același fel în care ar fi răspuns și Khomeini cu privire la dogmele sale religioase. Întrebarea era simplă - ce se întâmplă cu un electron când trece de la un orbital la altul? Fizica îmi spune ce este înainte și ce este după, dar nu și ce se întâmplă la mijloc, pentru lipsesc formulele, algoritmii. Răspunsul a fost că nu trebuia să îmi fac griji de ceea ce se întâmpla în mijloc, ba chiar, mi s-a spus că încercând să înțeleg aș fi riscat să înnebunesc.

CINE SE ÎMPIEDICĂ DE FORMULĂ...

Deci, odată cu sfârșitul garanției existenței formulei se termină și cercetarea. Aceast comportament, după cum vom vedea mai departe, este același care caracterizează și religia, de care știința, în mod greșit, vrea să se dezlipească. Însă Einstein (http://digilander.libero.it/n8/) era profund convins de existența divinului și îi atribuia acestuia responsabilitatea de a fi creat Universul cu toate regulile sale. Pentru Einstein, a interpreta legile Universului însemna a-l înțelege pe Dumnezeu, pe când Heisemberg, din punctul său de vedere total ateist, era pe moment învins, pentru că scientismul marxist făcea valuri în toate părțile. După Einstein era suficient să recite formulele matematice pentru a-l privi pe Dumnezeu în ochi. http://www.segreto.net/segreto/cap01.htm. Dar și Einstein trebuia să sufere o înfrângere dureroasă. Să vedem în ce mod! Newton, descoperitorul așa-zisei forțe a gravitație, credea că, pentru că se potrivea, formula sa era corectă, deci, dacă formula era corectă, era corectă și teoria și se putea spune că forța de gravitație există, pentru că exista formula care descria fenomenul fizic care o inspirase. Câteva decenii după aceea, Einstein inventa curbura spațio-timpului - pentru Newton era sfârșitul! Nu mai existau nici măcar forțele, nemaivorbind de cea a gravitației. Wimberg declara într-o revistă științifică cunoscută: "Nu există niciun motiv pentru care merele să pice pe pământ."
186

Deci, formula exista, dar nu exista și fenomenul fizic descris de aceasta! La câteva decenii de la invenția curburii spațio-timpului, Einstein era strivit de noile teorii, când acestea afir mau că nu există niciun spațio-timp care să se curbeze și, dacă spațio-timpul chiar trebuie să existe, acesta stă nemișcat și nu se curbează nici măcar puțin. Sunt lucruri de actualitate cotidiană, pe când NASA încă încearcă să măsoare mici efecte ale relativității generale, încercând să facă astfel încât să se potrivească lucrurile, dar mai ales formulele care, însă, încep să nu se mai potrivească. Dintr-un punct de vedere pur filozofic, ceea ce se întâmpla (și se întâmplă) fizicii și științei în general, consta (și constă) în certitudinea că existența formulelor matematice le garanta adevărul se prăbușea (și încă se prăbușește) în fața incertitudinii totale a formulelor care descriu Universul. Pe de o parte, până la urmă, Einstein spune că Universul nu se poate observa cu claritate, pentru că totul este relativ și, pe de altă parte, Heisemberg afirmă că, în timp ce observăm ceva, noi deranjăm acel ceva, astfel încât acesta ni se prezintă cu totul diferit față de cum este în realitate. Aceste două afirmații fac praf metoda galileeană! Știința modernă îl face pe Galileo să spună că primul lucru care trebuie făcut este acela de a se observa fenomenul fizic și a-l descrie bine, apoi să fie reprodus în laborator și, la final, să se găsească un algoritm care să-l descrie. Dar dacă fenomenul fizic nu poate fi observat corect și dacă acesta este susținut până și de formulele lui Einstein și ale lui Heisemberg, atunci la ce folosesc formulele fizicii, dacă nu pentru a afirma că formulele fizicii nu mai folosesc la nimic?

BISERICA DOAR NU STĂ CU MÂINILE ÎN SÂN

Biserica, oricare ar fi aceasta, este pentru religie ceea ce este universitatea pentru știință. (http://digilander.libero.it/ucitecnici/Congr2002/Fascicolo3.pdf ) Bineînțeles, odată, după cum vom vedea mai departe, lucrurile nu stăteau așa. Biserica nu are nevoie de algoritmi matematici, pentru că Dumnezeu a creat fără ca mai întâi să meargă la școală. A gândi că Universul este făcut cu textul de fizică la subraț este la fel ca și când ai crede că Dumnezeu se supune unor principii și unor formule matematice create chiar de el însuși. Acest lucru este inacceptabil, pentru că, la fel cum știința vede în algoritmii săi matematici coloanele care guvernează însăși existența, astfel biserica se bazează pe misterele sale în ale credinței, coloane imuabile portante, pe care se bazează constatarea stării de fapt.
187

Atunci, înseamnă că atitudinea clericului nu este diferită de cea a omului de știință. Ambele au nevoie de ceva care să le protejeze; vrei o lege fizică inderogabilă, vrei un mister al credinței - pe de o parte este cuvântul legilor fizicii și pe de alta este Cuvântul Dumnezeului Creator, acest cuvânt devenind și el lege. Pentru oamenii Bisericii responsabilitatea evenimentelor îi aparține lui Dumnezeu și această atitudine evidențiază încă o dată lipsa capacității omului de a-și asuma propriile responsabilități în gestionarea acțiunilor sale. Dacă sunt buddhist și comit un păcat, asta se întâmplă pentru că Divinitatea vrea ca eu să comit acel păcat, să înțeleg unde am greșit, deci, aceasta (Divinitatea), în bunătatea ei infinită nu mă împiedică să păcătuiesc și ar trebui să fiu mulțumit dacă voi fi constrâns să mă încarnez din nou. Însă dacă sunt islamic, dacă ucid pe cineva, înseamnă că brațul lui Allah m-a ghidat. Dacă Allah nu ar fi vrut ca eu să ucid, m-ar fi oprit. Dacă nu m-a oprit, atunci Allah este de acord și doar s-a folosit de brațul meu, dar...dar vina pentru tot, sau, mai bine zis, meritul este a lui Allah, pentru care eu sunt doar un umil servitor! Dacă sunt catolic mi se spune că am liberul arbitru și pot să păcătuiesc sau să nu păcătuiesc, dar Dumnezeu deja știe chiar de la începutul creației că eu voi păcătui; cu toate acestea mă creează și deci nu am nicio vină dacă ajung în infern. După cum se poate observa, oricare ar fi credința religioasă adoptată, suntem în siguranță și putem să dăm vina pentru ceea ce se întâmplă pe altul, în mod specific pe Dumnezeul Creator, eliberându-mă astfel de imensele responsabilități pe care omul le duce în spate dintotdeauna.

BISERICA ȘI ȘTIINȚA, FIICE ALE ACELEIAȘI MAME

Biserica se bagă între om și divin și gestionează relațiile dintre aceste două entități. Biserica este caracterizată de prezența sacerdoților, care înțeleg regulile și le administrează. A administra regulile înseamnă a face astfel încât ele să fie respectate și a face astfel încât acestea să nu se schimbe niciodată, pentru că regula este cuvântului lui Dumnezeu, fiind deci, imuabilă - nici nu s-ar putea pune problema ca Dumnezeu să spună ceva greșit și apoi, cu timpul, să se corecteze. Știința se bagă între om și cosmos, adică Creație, și gestionează relațiile dintre om și Univers, administrând acele reguli care sunt numite legile fizicii și pe care doar oamenii de știință le înțeleg pe de-a-ntregul, la fel cum sacerdoții înțeleg pe de-a-ntregul scripturile sacre. Ceilalți trebuie doar să ia de pe buzele celor care sunt intermediari între om și Dumnezeu sau între om și cosmos.
188

Legile fizicii sunt imuabile și nu pot fi schimbate după bunul plac; a gândi că acestea s-ar putea schimba ar însemna că două legi care sunt în opoziție ar fi ambele valabile sau că există puncte în care nu există legi. Pentru știință acest lucru este imposibil, pentru că ar fi ca și cum ar admite că există anumite puncte ale Universului care nu se află sub controlul omului de știință-sacerdot. Biserica premiază și pedepsește în numele lui Dumnezeu; știința premiază și pedepsește în numele universității. Pentru a fi premiat trebuie să respecți regula, pe când, dacă te afli în afara regulii, vei fi condamnat (cum spune Max Weber). Acest procedeu, care este mai mult politic și mai puțin democratic, în realitate, este consecința unei legi istorice conform căreia cine este la putere o apără cu unghiile și cu dinții. Deci, Biserica și știința își apără pozițiile reciproce de oricine pune în mișcare un proces de revizie, capabil să provoace o reexaminare a dogmelor Bisericii sau a legilor fizice. Dacă niște revizii au avut loc în trecut, acestea au fost gestionate în interior de cele două puteri, care, printr-un consiliu sau un congres științific, au stabilit că acea dogmă nu mai era validă, sau că acea lege a științei era învechită. Aceste acțiuni au fost mereu îndeplinite cu o publicitate scăzută - rufele murdare se spală în familie! Deci, știința și religia, adică puterea lumii materiale și cea a lumii spirituale, ar folosi aceleași metode și ar avea aceleași scopuri și s-ar afla într-un contrast istoric una față de cealaltă? (http://digilander.libero.it/dharmakaya/scienza-religione.htm) În realitate, "contrastul istoric" nu există și este doar aparent, derivând dintr-un acord tacit care se bazează pe împărțirea puterii. Dar când se vorbește de diviziune poate că se subînțelege că, odată diviziunea nu exista? Da! Chiar așa și este! Cu mult timp înainte, Biserica și știința erau, din punct de vedere genetic, un singur lucru - adică magia. Magul era cel care, dacă pe de o parte reprezenta știința, pe de altă parte avea în mână și puterea religiei. Acest lucru se întâmpla pentru că legile care guvernează lumea, cu toate că erau misterioase, erau aceleași care îți permiteau să vorbești cu Dumnezeu.

Reprezentarea tradițională a magului Merlin

189

Arta diviziunii folosea la a privi cumva în viitor și cine, dacă nu Dumnezeu, ar fi putut face un astfel de lucru? Bineînțeles, pentru a face acest lucru era nevoie să se cunoască legile care guvernează magia, care erau aceleași care îi guvernau și pe zei. Paolo Aldo Rossi, într-un articol intitulat "Între știință și magie - de la cosmosul ordinar la natura magică" (http://www.airesis.net/ILabirintiDellaRagione/labirinti%201/Rossi%20Fra%20sci enza%20e%20magia.htm) (<<Fra "scienza" e "magia": dal cosmo ordinato alla natura magica>>) susține că în timpurile Greciei antice zeii și oamenii trăiau pe Pământ și erau guvernați de aceleași legi. Zeii erau văzuți ca ființe superioare și nu ca și creatorii cosmosului, care se aflau în afara cosmosului însuși. În acel context, legile care erau valabile pentru oameni, erau valabile și pentru zei. Iată ce spune Rossi: Această lege universală, capabilă să țină locul unui principiu unificator al elementului ordinar a tot ce există, era riguros păzită de orice tentativă de violare. În mitologia antică, Furiile (slujnicele-jandarmi ale cetății Dite) au funcția de a personifica puterea delegată pentru apărarea normelor și, deci, au în custodie ordinea socială și naturală. Ordinea necesară este absolut inviolabilă, aceasta este legea naturii care face astfel încât Universul să fie reglat prin justiție; nicio acțiune nu poate să-l distrugă, nicio voință nu-l poate modela, nici măcar zeul nu poate să i se opună. Când omul devine orgolios și devine gelos pe zei, când hybrisul îl cuprinde, atunci, fiind invidios pe puterea lor concepe intenția de a "merge mai departe", pentru a distruge ordinea fixată. În acel moment apare pthonos sau legea contrapasului, inevitabila pedepsire, care nu se poate transforma niciodată în iertare, pentru că scopul său este cel de a recompune ordinea pe care intenția (nu acțiunea) omului a încercat să o înfrângă... Deci, a fost un timp în care legile ce erau valide pentru știință, erau aceleași care erau valabile și pentru religii, dar, dacă era așa, este licit să ne întrebăm de ce astăzi știința și religia s-au separat și dau impresia că se află într-o permanentă luptă? Am spus că "dau impresia" intenționat, pentru că nu este posibil ca cei doi adversari, ascultând de aceleași legi, să se opună unul altuia cu adevărat, doar pentru că au nume diferite. În realitate, opoziția dintre știință și religie este doar simbolică (nu ideologică) și de fapt este falsă. Pentru a clarifica mai bine situația trebuie să ne întoarcem la motivul care a condus la separarea științei de religie - la un anumit moment în istorie a apărut necesitatea practică de a divide în două părți o putere unică și gigantică, de a construi două puteri, care înainte era una singură. Același lucru se întâmplă astăzi când se vorbește despre separarea carierelor magistraților sau despre reforma universitară, în care se dorește separarea
190

carierelor docenților administrativi de cele ale docenților științifici. A pune în mâinile unei singure persoane toată puterea, s-a descoperit, că nu este bine pentru puterea în sine, care se rigidizează într-o singură poziție dominantă și nu permite altcuiva să o conteste. Un mod de a schimba situația este reprezentat de separarea puterilor, astfel încât, odată acestea separate, să se controleze și să se modereze reciproc, dar și generând un număr mai mare de posturi de conducere, chiar și mai puțin puternice, dar care mereu să participe la luarea deciziilor importante, reducând astfel nemulțumirea celor care altfel nu ar fi avut acces la gestiunea puterii. Puterea totală devine negestionabilă - cu cât este mai mare firma care se conduce, cu atât e nevoie de mai mulți colaboratori și, dacă nu se acceptă această realitate, firma va da faliment rapid, pentru că un singur șef nu va putea niciodată să rezolve eficient miile de probleme care apar zilnic. Pe lângă toate acestea, divizarea puterilor magului îi era comodă puterii politice, pentru că, înainte de diviziune magul, care era și sacerdot și om de știință, acesta avea un cuvânt greu de spus în deciziile politice în defavoarea regelui sau a principelui de serviciu, care era adesea constrâns să suporte ingerința. Divizarea puterii magului pentru a nu mai avea doar un singur consilier, ci doi, servea și pentru a mări puterea politică, exploatând abilitatea pe care vechii romani au sintetizat-o în expresia “Divide et impera” (dezbină și stăpânește). Divizarea puterii magului în două puteri separate trebuia însă să fie justificată în ochii celui care, privind din exterior, asista la o astfel de fracturare și justificarea trebuia să fie creată. De crearea sa s-a ocupat gândirea filozofică, pentru că în realitate trebuia schimbat modul de a privi lucrurile și, mai ales, trebuia ca Dumnezeu și Universul să nu mai fie considerate un lucru unitar, ci două entități diferite. Divinitatea a fost așezată în afara Universului, ca ceva ce nu mai avea nicio legătură cu natura, dar rămânea creatoare indiscutabilă a acesteia, totodată aproape, dar și foarte îndepărtată încât să nu-și dea seama nici de propriile creaturi. Acesta este momentul în care Creatorul și zeii devin unu și același lucru, dar trebuie subliniat că înainte nu era așa - Creatorul era Creatorul și zeii erau asemănători unor supraoameni, cu puteri supranaturale, care administrau și lucrurile oamenilor. Creatorul era super partes și probabil că era și inconștient de propria sa creație. Deci, oamenii și zeii ascultau de Creator. Omul rămânea prizonierul unei cutii sferice numită Univers, care nici până în ziua de astăzi nu știe cum să iasă din ea, pentru că legile fizicii moderne îl împiedică să facă acest lucru. Această situație istorică este cea în care, după părerea mea, se plasează diferența dintre gândirea filozofică a lui Platon și ideile lui Aristotel, momentul în
191

care se separă lucrurile din cer de cele de pe Pământ, care înainte erau un singur lucru.

Raffaello Sanzio - Școala din Atena (frescă din Stanza della Segnatura din palatele Vaticanului). În stânga este Platon, care arată spre cer, ținând în mână cartea Timeo, pe când la dreapta se află Aristotel, care ține cartea Eticii și arată spre pământ. Din acest moment mai departe separația va crea o prăpastie care va deveni de netrecut și modul de a percepe realitatea va deveni dublu - trebuie să se utilizeze lobul drept al creierului sau cel stâng? Să fim imaginativi și creativi sau pragmatici și legați de reguli? Înainte de acest moment se încerca posedarea ambelor caracteristici și nu a doar uneia. Bineînțeles, atunci lipseau regulile rigide ale unei viziuni aristotelice asupra lumii, dar nu pentru că regulile nu existau, ci pentru că nu era necesar să se scrie reguli care se aflau în interiorul omului și a Universului. Omul doar le citea cu simțurile sale și extrăgea din Universul care îl înconjura senzațiile care îi trebuiau pentru a înțelege lucrurile. Magul era cel care știa să facă totul cu abilitate, care știa, la fel de bine ca un șaman modern, să intre în contact cu natura și, deci, cu zeii, devenind el însuși o ființă superioară. Nu toți erau dotați cu sensibilitatea necesară pentru a fi mag.
192

Dar acestea sunt regulile care sunt în vigoare și în zilele noastre! Astăzi omul este departe de magie și este sclavul unei dihotomii cerebrale care îl împiedică să înțeleagă lumea. Departe de o viziune holistică a Universului, omul modern pierde oportunitatea de a vedea Universul și, deci, și pe sine însuși ca ființă divină, delegând sacerdoți și oameni de știință pentru a-l proteja de incertitudinile vieții.

VIZIUNEA UNEI MAGII MODERNE

Dacă astăzi ne întrebăm ce este magia, descoperim că foarte puțini știu despre ce vorbim, în timp ce definițiile magiei sunt multiple și chiar în contrast unele cu altele. http://www.portalemagico.com/mgpr.htm Se pot întrevedea diferite tendințe de gândire care plasează termenul de "magie" în sfera unei lumi nebuloase și comerciale, în care magul devine șarlatan și distribuitor de iluzie, umplând spațiu vacant lăsat de psihoterapia modernă, care este incapabilă să lege raporturi între medic și pacient, tocmai pentru că a o lua pe acel drum ar însemna să folosească sensibilitatea lobului drept al creierului și să abandoneze calea rațională a lobului stâng, atât de dragă lui Aristotel și, apoi, lui Galileo. Magia își ia sensul de "ascuns", "pentru câțiva aleși" care respectă regula grupului. Am mai subliniat că magia se află dincolo de reguli, pentru că, dacă o lume plină de reguli merge pentru a deresponsabiliza omul, privându-l cu totul de liberul arbitru, o lume în care nu există regula este una potrivită pentru a lăsa loc miracolului, indicând prin acest termen magia care se împlinește când omul își amintește și înțelege că odată și el era ca Dumnezeu. Din acest punct de vedere magia devine un fel de religie, de sectă, unde adesea se creează confuzie, uneori în mod voit, prin idei care vorbesc despre îmbunătățirea omului și împărțiri banale ale unor puteri foarte materiale și pământene. De acest mod de gândire aparțin lojele masonice din toată lumea, dintre care: Grupul Illuminati, Grupul Bildeberg, Club of Rome, Cavalerii Sfântului Graal, Noua Ordineo, CIA, care astăzi seamănă cu SS-ul din timpul Ultimului Război Mondial, cunoscute ca secte religioase în căutarea vieții eterne și abia apoi refondate ca și grup militar.

193

Magia devine "vrăjitorie" în accepțiunea ei negativistă, în care cel care deține puterea o folosește pentru a căpăta și mai multă. O constantă care caracterizează toate aceste moduri de a trăi o falsă magie este prezența ritualului sacru, prin intermediul căruia miracolul se împlinește prin aplicarea regulii stricte - miracolul de a transforma omul, prin intermediul gestului, în ființă superioară, în diavol când magia este neagră și în înger când aceasta este albă. Vom vedea că prezența gestului este decisivă în magia originală, dar trebuie să se țină cont de faptul că, în zilele noastre, magul, oricine ar fi acesta, șarlatan, vrăjitor sau membru, aproape că a uitat total la ce folosește gestul și, mai ales, ce este magia în realitate. Pentru biserică, prin antonomază, vrăjitoare sunt femeile, pentru că în ele există misterul nașterii, putere care se sustrage regulilor bisericești, care, însă, tind să guverneze peste viață și moarte. Vrăjitorul este de părere, în mod naiv, că trebuie să fie respectat pentru că dă lumii impresia că el deține o putere divină, șarlatanul profită de naivitatea lumii pentru a obține putere pământeană și, în final, membrul crede că reușește prin anumite practici să ajungă el însuși la acea putere care nu este pentru toți, ci doar pentru cei aleși (conform regulilor pe care el însuși și le-a construit n.a.), dar cu toate acestea lucrurile nu stau deloc așa. Magia nu este caracterizată de prezența regulilor și nu este utilă pentru obținerea puterii, pentru că, la fel cum spune și Kal di Bibrax: "Adevăratul mag a ajuns la o condiție de dezlipire divină și dezinteres pentru lucrurile din lume; din acest motiv nu are nevoie de a supune propriilor dorințe forțele naturii, chiar dacă are capacitatea și posibilitățile de a face acest lucru." http://www.bibrax.org/documenti/spiritualita/magia.htm Se crede, în mod greșit, că magul este alchimist, care, tot prin intermediul regulilor, în acest caz cu totul uitate și aparținând unei științe ascunse și antice, încearcă să se transforme pe sine însuși în omul alchimic perfect. Așa scrie Eliphas Levi în Istoria Magiei (Storia della Magia, Ed. Mediterranee): "Marele agent magic este simbolizat de imaginea "dizolvă" și "coagulează", care reprezintă calea solară și pe cea lunară a operației magice, sau două faze de purificare și acțiune. Deci, acesta este misteriosul "arcan" al Marii opere..." ( http://www.ediz-mediterranee.com/index.html?target=p_852.html&lang=it)
194

Dintre toate abordările posibile ale identității uitate a magiei, alchimistul este, cel puțin după părerea mea, cel care se apropie cel mai mult de realitate. Dacă pe de o parte eroarea alchimiei constă în urmarea ideii unei anumite magii care se poate obține prin intermediul regulii (care este reprezentată simbolic cu regăsirea copacului vieții eterne, care îi permite omului-plumb să devină omaur, adică să se transforme în ființa imortală reprezentată de Dumnezeul pe care trebuie să-l regăsească în interiorul său), pe de altă parte, în toată lumea alchimiei se evidențiază lipsa amintirii de unde, cum și când să se execute magia în sine. În aceste condiții, alchimistul își petrece întreaga existență căutând regula pierdută, neînțelegând că magia nu este regulă. Orice s-ar înțelege prin magie, ne dăm seama că se caută ceva antic și uitat, care, oricât am încerca să ni-l amintim, nu reușim să-l recuperăm. După părerea mea, nu ne putem aminti ceea ce nu a existat niciodată, cum ar fi regula în magie și nu putem să ne amintim nici măcar că acel ceva nu există, pentru că această informație este reprezentată de puternicul liant care unea știința cu religia, când acestea erau unite. Când s-a produs separația a fost distrusă și legătura care unea lobul drept și lobul stâng din creierul nostru, această legătură simbolizând capacitatea de a face miracole. Deci, nu există nicio speranță, nici măcar pentru cei mai îndârjiți ezoteriști, dacă aceștia intenționează să devină magi, decât dacă decid să uite de Aristotel și Galileo, dar și de separația dintre biserică și știință, ieșind astfel din condiția de schizofrenie care îi chinuiește. Andrea Bosso chiar scrie: "Magia este acest loc virtuos unde cel care se aventurează se adeverește pe el însuși dar și lumea...oriunde ar fi o contrapoziție între două modele de gândire în care nu se simte că ar fi posibilă o mediere, există o a treia posibilitate prevăzută, care poartă numele de magie. Această posibilitate rupe categoriile precedente și le falsifică."http://www.ecn.org/glomilano/scritture11.htm Cine nu înțelege ce este magia se aruncă împotriva acesteia doar pentru a nu pierde acea putere pe care a obținut-o din moartea magiei. Astfel, biserica modernă condamnă magia, iar Papaboys scriu: "Magia este o capcană...magia cuprinde acțiunile și comportamentele rituale cu care oamenii încearcă să domine lucrurile și evenimentele care în mod normal se sustrag puterii lor de intervenție." ( http://www.manikomio.it/papaboys/controlamagia/magia.asp ) Pentru oamenii bisericii Dumnezeu este cel care trebuie să domine, nu omul - Dumnezeu, care este mag prin excelență.

195

Știința sustrage acea putere care odată era a magului și CICAP (Comitetul Italian pentru Controlul Afirmațiilor despre Paranormal) evidențiază șarlataniile antiștiințifice în legătură cu ceea ce acesta crede, în mod greșit, că este magia: ( http://www.marcomorocutti.it/articoli/quark_magia.htm ). Puținele persoane, care sunt cu adevărat informate, știu că magia nu era considerată de vechea biserică așa cum ar putea definită astăzi prin Împărtășanie și Spovedire: Biserica interzice tot ceea ce ține de spiritism și de invocarea morților și avertizează împotriva ezoterismului în general; consideră că toate aceste lucr uri sunt opera Diavolului. Este adevărat? De ce? În ce limite, în ce măsură un credincios, un bun catolic care nu vrea să contrasteze cu Biserica și cu credința sa, care nu vrea să "cadă în păcat", care nu vrea să fie deranjat în conștiința sa poate să se ocupe de fenomene paranormale și de toată această "lume" atât de ciudată și neobișnuită? Extras din nr.2, anul V, mai 1997, de “La Ricerca psichica”, de Felice Masi. ( http://members.xoom.virgilio.it/laborator26/chiesa_e_occultismo.htm ) Știința adevărată știe foarte bine că este vorba despre altceva, la fel cum știa și Giordano Bruno când a scris textul său fundamental “De Magia” care se găsește în latină, pe site-ul http://www.swif.uniba.it/lei/classici/magia.html .

Giordano Bruno Și Tommaso Campanella demonstrează că știe acest lucru în opera sa cu titlul "Orașul Soarelui"(La città del Sole), care poate fi consultată pe site-ul http://www.swif.uniba.it/lei/classici/citta.html .

196

Tommaso Campanella Această frază îi este atribuită lui Einstein, care astăzi probabil că ar fi crupier la cazinou (dintr-un articol cu titlul "Fizică și ezoterism"): Teoriile lui Bohr despre radiație mă interesează foarte mult, dar cu toate acestea nu aș vrea să abandonez cazualitatea strânsă fără a o defini cu mai multă tenacitate decât am făcut-o până acum. Găsesc cu adevărat intolerabilă ideea ca un electron expus unei radiații să aleagă prin voința sa spontană nu doar momentul de "a sări", dar și direcția "saltului". În acest caz mai bine aș prefera să fac pe crupierul decât pe fizicianul. ( http://xoomer.virgilio.it/paaccom/Fisica_ed_Esoterismo.htm ).

ADEVĂRATA MAGIE ȘI UNICA SA FORMĂ - LIMBAJUL

Tentativa de a recupera ideea de magie trece prin reinterpretarea scrierilor anticilor alchimiști, care după cum s-a văzut, căutau ceva, dar nu-și mai aminteau ce anume. Alchimistul ne apare ca un mag specializat în executarea unei singure magii - transformarea plumbului în aur; toate celelalte magii nu îl interesau, pe când acesta este considerată de el ca fiind magia magiilor, prin intermediul căreia omul se transformă în Dumnezeu. Odată redevenit Dumnezeu, omul nu mai are nevoie de altceva. Dacă analizăm practicile alchimice urmate pentru a efectua transformarea plumbului fără valoare în aur prețios, ne dăm seama că, în realitate, nu de plumb este interesat alchimistul și nici măcar de aur, dar că ambele metale sunt utilizate ca simboluri pentru a masca altceva. Acțiunea de mascare a fost efectuată atât de bine încât nu numai că nu a fost niciodată descoperită, dar de-a lungul secolelor, s-a uitat atât ce anume masca, cât și faptul că este vorba despre o mascare. Limbajul ermetic, accesibil doar câtorva inițiați, a ajuns un fel de parolă uitată
197

într-un fișier ascuns în computerul-om. Dar cum un computer poate să-și amintească parola (trebuie doar să i-o cerem "administratorului"), creierul nostru poate căuta cartela pe care această informație este conservată, în ciuda trecerii secolelor. Cum este posibil? Este posibil dacă se consideră limbajul alchimic, care este magic doar parțial, ca fiind un limbaj universal. Întrucât alchimistul consideră că limbajul său este intenționat ermetic și deci și de neînțeles pentru toți, se împiedică și pe el însuși de la posibilitatea de a obține informația fundamentală.

Dar dacă alchimistul ar înceta pentru un moment să-și facă treaba și ar deveni mag, atunci ar ști că limbajul său este pentru toți, nu doar pentru cei puțini. Un limbaj pentru toți, care descrie Universul și capabil să ofere răspunsuri tuturor, doar pentru că astfel de răspunsuri se pot citi în pliurile Universului magic. Omul și Universul sunt unul și același lucru? Oare este posibil ca informația lipsă să fie extrasă chiar din Univers, care va fi interpretată corect pentru că există un singur limbaj? Un singur limbaj înseamnă că nu poți să devii confuz în acel Babel al cărui semnificație simbolică este chiar reprezentarea separației dintre Dumnezeu și Om, care erau cândva unul și același lucru. Dumnezeu nu vrea să se construiască un turn care să ajungă până la cer și care să-i permită omului să urce (a urca înseamnă a deveni divin - n.a.) la El pentru a vedea cum este făcut, dar acesta este o poveste pentru cei săraci cu spiritul, pentru că povestea simbolizează tentativa omului de a deveni divin, pe când divinul nu vrea să împartă propria sa condiție cu omul. Vorbesc despre limbaj și despre simboluri - poate că trebuie să se deducă că limbajul magic este un limbaj simbolic? Nu în sensul cel mai absolut, pentru că limbajul divin provine din simbol. Trebuie să ne oprim asupra semnificației limbajului și asupra a ceea ce se crede că este acesta, pentru că prin intermediul limbajului Dumnezeu creează omul, dar înainte de a înfrunta semnificația acestei ultime fraze este necesar să aprofundăm termenul de "limbaj". Limbajul la care mă refer, scris cu majusculă, are caracteristici magice, deci poate fi înțeles de toți, pentru că este limbajul tuturor (îl putem defini ca fiind universal).

198

Nu este vorba de un limbaj fonemic, care însă este un subprodus al limbajului iconografic, care este creat de culoare, aceasta fiind creată la rândul său de către simbol, care derivă direct din arhetip. Știm să identificăm destul de bine ce sunt o culoare și un fonem, dar ne scapă semnificația cea mai profundă, cea de arhetip. Arhetipul este o formă fără conținut, cel puțin pentru Giorgia Moretti și Mario Mencarini în "Alle soglie dell'infinito" (pag. 148). ( http://www.geagea.com/32indi/32_14.htm ) Această definiție, destul de modernă, poate fi încă îmbunătățită în termeni matematico-geometrici, pentru care arhetipul ar fi un operator matematic care operează pe locurile formate din Spațiu, Timp și Energie, transformându-le în tot ceea ce poate fi imaginat. Deci, arhetipurile ar opera transformările Universului, sau mai bine spus a locurilor sale, și rezultatul acestor operațiuni ar fi modificarea câmpurilor electric, magnetic și gravitațional. Deci, arhetipul este principalul și unicul mijloc de realizare a miracolului.

SENSUL GESTULUI ȘI AL FONEMULUI

În toate magiile ceea ce contează este ritualul - nu s-a văzut un mag care să facă o magie stând nemișcat și tăcut și ar trebui să ne întrebăm oare de ce. Din fericire, adevărata semnificație a ritualului le scapă multora dintre cei care și în ziua de astăzi încearcă să redescopere ritualurile, eventualele formule magice care să permită realizarea magiei. Această atitudine așează omul în fața magiei într-un mod greșit - în realitate, în magie nu există nicio formulă. Dar atunci ce-i cu ritualurile și ce reprezintă acestea? Cineva greșește dacă afirmă că ritualurile magice sunt niște acțiuni total lipsite de sens pe care magul, fiind un mistificator, le face pentru a se păcăli pe el însuși și pe alții, cu scopul de a acumula putere, bani, prestigiu - adică pentru a face spectacol! Nu departe de această interpretare poate fi sacerdotul care oficiază orice funcție religioasă, care poate merge atât la o slujbă catolică cât și la un ritual tribal șamanic. Cel care oficiază, urmând tradiția, încearcă să mimeze, prin gesturile sale, momentul în care Dumnezeul său, gurul său, maestrul său spiritual, a făcut primul miracol, cu mult timp în urmă. Gestul ritual vrea să reevoce memoria a ceea ce s-a întâmplat cândva.
199

Gestul ar avea legătură cu natura miracolului? Ar fi legat și de cuvintele pronunțate? Din aceste întrebări se naște ideea că actul și cuvântul, combinate, produc aceeași situație, care, realizată pentru prima dată de mag în acea clipă antică, a dus la bun sfârșit acea transformare a Universului, pe care noi o numim miracol. Însă, această idee ar reduce magia la un mecanism pueril de acțiune și reacțiune, legat, ca de obicei, de un algoritm matematic. Dar acest lucru nu este adevărat, pentru că magia are căi infinite, deci nu există nicio cale prefixată pentru a a-și îndeplini scopul. Ideea este că, magia nefiind pentru toți (chiar dacă se află la ușa fiecăruia dintre noi - n.a.), cei care asistă la miracol înțeleg prea puțin din ceea ce se întâmplă și percep doar partea exterioară, la care asociază doar o simplă accepțiune estetică. Când Cristos ridică mâna spre cer Lazăr învie? Bine atunci! Dacă și eu vreau să readuc la viață pe cineva voi ridica mâna spre cer. Acest raționament ar fi corect dacă pe Lazăr l-ar fi salvat de la moarte mâna ridicată, dar nu este și nu poate fi așa. Gestul efectuat sau fonemul pronunțat, la nivel arhetipic au cu totul altă semnificație.

Gestul - modul divin și uman de a comunica, în care umanul și divinul sunt același lucru și folosesc același limbaj

Arhetipul este cel care a făcut miracolul și atunci să mergem pe urmele sale. Magul este capabil să emită și să lanseze arhetipuri, care sunt adevăratele baghete magice ale magiei. Dar arhetipul nu este altceva dacă nu o formă de undă conținută într-un "pachet", care interferează din punct de vedere geometric cu Universul Virtual al câmpului magnetic, electric și gravitațional, provocând alterații în acestea. Să nu uitam niciodată că este vorba despre alterări ale virtualității, pentru că realitatea este imuabilă! Realitatea virtuală este domeniul magului, pe când realitatea reală este,
200

într-un anumit sens, domeniul cui a creat realitatea virtuală. Arhetipul, care se dezvoltă în mintea noastră, acționează asupra formei lucrurilor și, deci, produce și gestul magului; în plus, fonemele pe care el le emite nu pot fi considerare o secvență de cuvinte, care cu siguranță nu au niciun sens, dar trebuie percepute de către psihicul nostru ca sunete și vibrații, și apoi interpretate, la fel ca și gesturile sale, la nivel emoțional și nimic mai mult.

ACTUL ȘI FONEMUL MODIFICĂ REALITATEA

Nu trebuie să ne minunăm prea mult, pentru că astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi, în ciuda spiritului nostru de observație. Un simplu gest ne poate schimba comportamentul și ne poate face să percepem mediul înconjurător într-un mod complet diferit. Gestul poate fi efectuat de noi sau de cei care stau în fața noastră, dar care schimbă dintr-o dată interacțiunea noastră cu mediul înconjurător. Să dăm un exemplu - interlocutorul pe care-l ai în fața ta, în timp ce vorbește în mod amabil cu tine, îți spune tu ești cel care a făcut ceva și în timp ce-ți spune asta, arată cu degetul spre tine. Vei observa cum starea ta sufletească se modifică imediat, îți vei lua privirea de la el și o vei muta pe degetul lui, apoi iar îl vei privi pe el, ca apoi iar să-i privești degetul, bătăile cardiace îți vor crește în frecvență și vei percepe mediul în care te afli cu o neplăcere mai mare decât cu câteva clipe înainte. Ce s-a întâmplat? Nimic. O simplă magie care a modificat niște parametri mici din mediu, alterând starea ta de percepție a mediului. Mediul s-a modificat, care este așa cum îl percepi tu și nu cum este în realitate, pentru că realitatea este virtuală. Să luăm o notă muzicală și să o cântăm fără întrerupere; vom descoperi că sunt note care ne par plăcute și există altele care nu ne plac. Ambele modifică mediul care ne înconjoară. Apoi vom descoperi că și privirea unor culori produce asupra noastră același efect. Gestul este o situație reprezentabilă printr-o icoană, dar conține informații simbolice al căror arhetip generator este citit de inconștientul nostru și este modificat, astfel încât același mediu este perceput în mod diferit. Cu alte cuvinte, mediul, din care eu sunt parte integrantă, este modificat (eu sunt parte din mediu, deci, într-o oarecare măsură și eu sunt mediul - n.a.). Astfel funcționează cromoterapia și muzicoterapia. Miracolul este înfăptuit de arhetipuri, care sunt generate și citite de inconștientul nostru, arhetipuri care produc și în
201

corpul nostru decizia de a asuma anumite posturi sau de a emite anumite sunete, sau de a picta un tablou cu anumite culori. Toate acestea produc arhetipul corect sau ajută la generarea arhetipului corect. Heisemberg oare nu spunea că observatorul și lucrul observat se modifică reciproc? Arhetipurile acționează permanent și mutațiile se verifică în capul nostru înainte să se manifeste în mediu. Mutația are loc pentru că se lucrează asupra a ceva ce poate fi modificat și, dacă acest ceva ar fi fost total real, nu ar fi posibilă și nici plauzibilă vreo modificare. Einstein, fără să-și dea seama, cu privire la acest subiect, studiază o teorie care nu întâmplător se numește Relativitate, în care el susține că indiferent de lucrul care este observat, acesta apare diferit doar dacă se mișcă în mod diferit.

LUMI REALE, LUMI VIRTUALE ȘI NUMĂRUL DE ARHETIPURI

Acum este cazul să aprofundăm conceptele pe care le definim cu terminii de virtual și real: (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/Mondi%20reali%20e%20mondi%20virtu ali.html ) În Universul nostru, conform Teoriei Super Spinului (care încă nu este publicată în întregime), ar exista patru axe care descriu realitatea: Spațiu, Timp, Energie și Conștiință. Se va putea observa imediat că există o axă neprevăzută, care introduce Conștiința ca un nou parametru fizic. Această axă este necesară pentru a dezvolta întreaga teorie a Super Spinului. (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/10)%20SST%20%20Parte%20Prima%20 -%201.0%20reg.pd) și pentru a explica anumite fenomene, care altfel ar fi cu totul incomprehensibile. Întreaga teorie se bazează pe descrierea acestor patru parametri prin intermediul unui operator matematico-geometric numit rotație. Acest parametru ne permite să "vedem" un "punct" sau, mai bine, un "loc de puncte" situat în Universul nostru, doar pentru că acesta este descriptibil din punct de vedere matematic prin intermediul unei rotații în jurul unei axe. Dacă "locul de puncte" se rotește în jurul unor axelor de Spațiu, Timp și/sau Energie, va crea un câmp electric, magnetic și/sau gravitațional. Din punctul de vedere al fizicii clasice Tullio Regge de la Politehnica din Torino, deja descrisese același lucru cu un "string", care este un fel de coardă
202

vibrantă, adică o undă sau un "pachet de informație", care, în funcție de comportamentul său geometric, putea să se ducă chiar ea însăși informația legată de ea în alte părți ale Universului, interacționând cu acesta. Locul de puncte al spațiului care se rotește pe el însuși nu este altceva decât o altă viziune a unui string, în care rotația este cuantificabilă prin intermediul funcțiilor sinusoidale care identifică unde dotate cu amploare, frecvență și faze bine determinate. În ipoteza precedentă a Super Spinului, pentru Universul nostru fuseseră postulate șapte nivele energetice paralele, legate între ele în formă de con și unite într-un al optulea punct, pe care fizicianul Typler l-ar identifica ca fiind "punctul OMEGA" (Frank J. Tipler: LA FISICA DELL'IMMORTALITÀ - Dio, la cosmologia e la resurrezione dei morti - Ed. Mondadori). Fiecare nivel energetic are trei axe, a Spațiului, Timpului și Energiei; șapte nivele multiplicate cu trei axe furnizează douăzeci și unu de moduri de a orienta o rotație. La ceste douăzeci și unu de moduri este adăugat încă unul, unic, pentru punctul OMEGA, pentru un total de douăzeci și două de rotații posibile.

Anumite nivele ale Universului, conform Ipotezei Super Spinului, evidențiate în conul existenței materiei (dedesubt) și antimateriei (deasupra). În mijloc este punctul Omega.

Aceste douăzeci și două de rotații ar reprezenta cele douăzeci și două de arhetipuri fundamentale, cele douăzeci și două de instrucțiuni care modifică
203

Universul interacționând cu acesta, cele douăzeci și două de poziții pe care le poate lua bagheta magică a magului când acesta face magia. Găsim urme ale acestor douăzeci și două de instrucțiuni în limbajul ezoteric al alchimistului și în cele douăzeci și două de cărți principale din tarot, marele arcane ale zeul Toth. Le regăsim în oracolul I Ching, cu cele 64 (21x3+1) de cărți, unde numărul 63 pare că indică și prezența unor axe secundare x, y și z prevăzute de Super Spin fie pentru Spațiu, fie pentru Timp, fie pentru Energie, pentru o tratare mai completă a Universului în sine. Regăsim cele 22 de arhetipuri în Sepher Yetzirà, anticul text atribuibil poate lui Avraam, dacă nu chiar tatălui său, în care se descriu cele 22 Autiut, "ștampilele" prin intermediul cărora ar fi fost tipărit Universul. Legenda alchimică spune în legătură cu acest subiect că arhetipurile ar fi în realitate 21, dar cel de-al douăzeci și doilea ar conține în interiorul său toate informațiile celorlalte douăzeci și unu. În realitate, se pare că exact așa și este dacă se privește Super Spinul, unde arhetipul relativ al punctului Omega, cel de-al douăzeci și doilea, conține instrucțiunile geometrice ale întregului Univers, la fel cum cel de-al douăzeci și doilea arcan al tarotului, Nebunul, conține instrucțiunile tuturor celorlalte. (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/08)%20Facciamo%20l'uomo%20a%20no stra%20immagine.pdf) Dar găsim aceleași trăsături în vechiul limbaj al computerului numit BASIC, cu cele 22 de instrucțiuni fundamentale ale sale, și în cei 21 de aminoacizi secvențializați ai ADN-ului, unde ultimul ar fi cel de-al douăzeci și doilea arhetip, cel care conține instrucțiunile pentru a secvențializa aminoacizii, și încă în cele 22 de litere ale alfabetului ebraic, unde Aleph ar fi primul arhetip, care le conține pe toate celelalte. Încă o dată, în interiorul semnificațiilor simbolice din lumea alchimiei, găsim urme istorice și uitate ale lumii magice. Teoria Super Spinului (http://semiasse.altervista.org/sentistoria/ssh.html) atribuie crearea Universului Axei Unice și rotative, adică cea a Conștiinței. Ființa eternă a cărei axă este aceasta a devenit conștientă de sine, punând în mișcare o operațiune, care, cu o aproximație destul de mare s-ar putea descrie din punct de vedere matematic ca fiind o rotație cu o mare "viteză unghiulară" caracteristică. Conștiința știe că există, dar nu știe cum este făcută. Prin urmare, creează pe rând Energia, Spațiul și Timpul, care sunt niște axe cu totul virtuale, care formează o cutie - adică exact Universul - unde Conștiința se poate diviza în toate posibilitățile sale de a se roti (sau în toate manifestările sale). Aceste părți mici din
204

tot, născute din unicul trunchi original, pot, fiind dotate cu embrioni de conștiință proprie, să se observe reciproc și să înțeleagă cum sunt făcute. La sfârșitul Universului sistemul triaxial, Spațiu, Timp și Energie, se va reînchide și componentele rotative din jurul acestor axe se vor reconverti în pulsație în jurul axei Conștiinței. Conștiința, de această dată, poate că a acumulat și cunoașterea tuturor părților sale componente, care vor reîncepe să compună un singur lucru existent, răsucindu-se în conținutul lor de cunoaștere. Iată manifestându-se foarte clar ideea că axa Conștiinței este reală, pentru că există întotdeauna, înainte, în timpul și după Univers, aceasta creând celelalte trei axe, care apar a fi cu totul virtuale, deci manipulabile după bunul plac. Dar a manipula acele axe înseamnă a manipula Spațiul, Timpul și Energia, adică a manipula câmpul electric, magnetic și gravitațional - cu alte cuvinte, înseamnă să faci miracole. Pentru a face miracole este nevoie de arhetipuri, care trebuie trimise în Univers cu anumite oportunități geometrice, dar pentru a face acest lucru este nevoie de un îndemn inițial.

ACTUL DE VOINȚĂ

Primul act de voință este făcut și considerat a fi cel de a crea virtualitatea Universului nostru și cel care l-a făcut este primul mag, adică Creatorul. Deosebit de interesantă este constatarea că, pentru a efectua miracolul, nu este nevoie nici de Spațiu, nici de Timp și nici de Energie - este nevoie doar de Conștiința de sine! Actul de voință executat de Magul-Creator era finalizat de cunoașterea sa, la fel ca și actele făcute de alchimiști. Axa Conștiinței este cea care dă formă arhetipului și îl trimite în Univers, a cărei instrucțiune modifică virtualitatea sistemului format din Spațiu, Timp și Energie. Dar omul nu este Creatorul și pentru a face pe magul trebuie să aibă Conștiință de Sine; este normal să ne întrebăm de unde provine Conștiința. În Universul Super Spinului avem o structură tetraedrică, care seamănă mult cu vechea viziune a omului din MerKaBa babiloniană.

205

Studiile efectuate implicând tehnici de hipnoză regresivă m-au determinat să constat, cum am văzut anterior, că omul apare ca fiind compus din patru părți fundamentale, care se numesc, Suflet, Spirit, Minte și Corp. Acestea sunt niște nume convenționale, cărora le sunt asociate următoarele semnificații: •Sufletul este format din Conștiință, Energie și Spațiu •Spiritul este format din Conștiință, Energie și Timp •Mintea este formată din Conștiință, Spațiu și Timp •Corpul este format din Spațiu, Timp și Energie Corpul, de unul singur, este ca un ou gol, un recipient pentru acea trinitate pe care, din punct de vedere arhetipic, Iisus o definește ca fiind Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În aproximativ șaptesprezece ani de muncă bazată pe hipnoza regresivă aplicată pe un număr mare de subiecți, de gen feminin și masculin, cu vârsta cuprinsă între 15 și 60 de ani, rezultatele obținute au fost în mare parte aceleași, de altfel identice cu descrierile din tradițiile egiptene antice, la care se referă multe cercuri masonice. Cu alte cuvinte, egiptenii antici aveau o idee despre ființa umană pe care noi o găsim, în mileniul trei, cu forma noastră mentală cu totul, sau aproape cu totul galileeană. Mai ales prin acele tehnici se pare că este posibil să se izoleze Conștiința Sufletului, care, nefiind caracterizat de axa Timpului, spune că este imortal. Deci, trebuie să ne gândim la axa Conștiinței prezentă în Minte, în Suflet sau în Spirit, ca fiind expresia unui act de voință care produce arhetipul care face miracolul. Pentru a împlini magia este nevoie de o mare Conștiință de Sine, pentru că doar așa se poate obține un act de voință conștient, care să producă miracolul. Ce se întâmplă astăzi când ne aflăm în prezența unor fenomene de tip paranormal?
206

Lumea țipă la vederea miracolului și persoana responsabilă nici măcar nu știe cum a reușit să-l obțină. Magia produsă nu folosește la nimic dacă a fost obținută fără Conștiință și nu folosește la nimic să se încerce reproducerea sa dacă nu există Conștiință de sine.

Cel mai căutat miracol, cea mai sofisticată magie: Învierea lui Lazăr, pictată de Caravaggio

TEORII DESPRE SUFLET

Trebuie să ne întoarcem înapoi în timp dacă vrem să înțelegem ce este un mag și cum face acesta magiile. Magiile, care pentru Biserică sunt miracolele și pentru știință sunt experimentele științifice, se pot face doar dacă se deține o concepție platonică despre ființa umană. Această concepție nu vede omul ca fiind pe al doilea loc, după zei, nu îl vede în voia forțelor naturii și nici sclav al religie și nici măcar al rațiunii, ci îl vede pe om capabil să se conecteze la Univers, din care el însuși este parte integrantă, pentru a se folosi de tot potențialul. Platon vorbește despre Suflet (http://www.filosofico.net/anim37.html) ca despre ceva care face parte din om, nu ca despre ceva inexistent, așa cum spune știința, sau ca despre un lucru îngăduit de Dumnezeu, așa cum afirmă biserica.

207

Platon afirmă foarte clar că Sufletul nu este personal, dar personalizat, pentru că în realitate este ceva ce face parte dintr-o entitate unică. Sufletul este universal și imortal, nu particular, așa cum susține Biserica Catolică. Sufletul este acel "ceva" care, descris mai întâi de Plotin, apoi de Jung și deci și de Hillman, ne permite să facem miracole prin intermediul axei sale de Conștiință. Plotin spune: "Omul este un compus format din suflet și corp - el poate să se muleze pe dimensiunea corpului sau să se ridice la cea a sufletului. Sufletul și corpul devin astfel două moduri de a fi - primul ne eliberează, al doilea ne face să semănăm cu animalele. " (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag. 210) "Noi decidem să plecăm atunci când corpul nostru suferă. Deci, noi reprezentăm două lucruri - ori bestia adăugată sufletului, ori ceea ce este deasupra bestiei - bestia și corpul viu. Foarte diferit este omul adevărat și lipsit de toate aceste pasiuni bestiale, posesor al virtuților intelectuale, care își au domiciliul în sufletul separat - într-adevăr, acesta și aici jos se poate separa de corp, pentru că, atunci când îl abandonează cu totul, acea viață pe care acesta o iradiază dispare cu sufletul și îl însoțește pe acesta." (Plotino, Enneadi, Rusconi, Milano, 1992, pag. 67) Jung se exprimă astfel: "Terenul din care se hrănește sufletul este viața naturală. Cine nu o urmează rămâne secat și fixat în aer. Din acest motiv mulți oameni se usucă odată cu vârsta - se întorc înapoi cu o frică secretă în inimă. Se sustrag, cel puțin din punct de vedere psihologic, procesului vital; la fel ca mitica statuie de sare se reîntorc vioi spre amintirile tinereții, dar pierd orice contact viu cu prezentul. În a doua jumătate a existenței rămâne viu doar cel care, fiind în viață, vrea să moară. Pentru că ceea ce se întâmplă în amiaza vieții este inversiunea parabolei și nașterea morții. După acea oră viața nu mai înseamnă ascensiune, dezvoltare, mărire exaltare vitală, ci moarte, având în vedere că scopul său este sfârșitul. A nu ține cont de propria vârstă înseamnă "a te răzvrăti față de propriul final". Ambele sunt un "a nu dori să trăiești", având în vedere că "a nu dori să trăiești" și "a nu dori să mori" sunt același lucru. A deveni și a trece aparțin aceleași curbe." Și așa se exprimă Hillman: "Omul este ceva mizerabil, o geacă sfâșiată pe un băț, dacă sufletul nu bate din palme și cântă, să cânte tot mai tare cu fiecare rupere a vestei sale mortale, pentru că nu există altă școală de canto decât studierea monumentelor măreției sale... " W.B. Yeats, Sailing to Byzantium.
208

Acesta este epitaful care apare într-o carte de James Hillman "Revizuirea psihologiei" din 1983, carte de a face suflet. Iar eu spun: "A avea Suflet înseamnă a avea axa Conștiinței, unica axă adevărată și reală, care reprezintă o bucățică din Creator în interiorul cui îl are și face din cel care îl posedă un mic Creator capabil să facă miracole, adică să modifice virtualitatea Universului creat ( http://www.xmx.it/universoillusione.htm ) în ciuda fizicienilor și preoților din ziua de astăzi, care în curând vor fi nevoiți să-și găsească un alt șef, spre deosebire de omul cu Suflet, pentru că el șefi nu are și nici nu-și dorește să aibă."

Uri Geller îndoaie o lingură cu ajutorul conștiinței sale?

O NOUĂ IMAGINE A OMULUI DE ȘTIINȚĂ Odată cu sosirea lui Aristotel, Platon este pus de-o parte. Acest proces se verifică în occident și nu în orient, unde Aristotel nu a ajuns niciodată. Gândirea orientală este foarte asemănătoare cu cea platonică și prea puțin sensibilă la materialism aristotelian/ galileean. Gândirea aristoteliană nu este toată rea, ci din contră. Aristotel este cel care a pus bazele pentru regulile clasificării, la fel cum Galileo are meritul de a fi schițat un model de lucru capabil să dea garanții de repetitivitate, susținând ideea existenței regulilor, dar și exigența de a le controla exactitatea. Aristotel și Galileo contribuie la înțelegerea Universului, dar nu a întregului Univers, ci doar a părții virtuale, adică a tot ce ține de Spațiu, Timp și Energie. Însă metoda lor nu funcționează pe axa Conștiinței, pentru că aceasta nu are reguli, Conștiința însăși fiind responsabilă de Creație. Consecința evidentă este că sistemul galileean poate și trebuie să fie modificat.
209

Pentru Galileo este important ca fenomenul să fie observabil și să se repete, și din acest motiv se vorbește despre "fenomen fizic", sugerând, aproape subliminal, că tot ceea ce este fizic este virtual. Însă există o diferență dintre gândirea lui Aristotel și cea a lui Galileo Aristotel studiază trecutul pentru a îmbunătăți înțelegerea cosmosului în viitor, Galileo studiază prezentul pentru a prevedea dacă în viitor se repet aceleași fenomene care sunt verificate în trecut și, procedând astfel, ridică un pod între trecutul nostru și viitor. Acum este nevoie de cineva care să studieze viitorul, pentru a înțelege de ce lucrurile s-au petrecut așa cum s-au petrecut și care să înțeleagă motivul existenței umane. Dar lucrul cel mai interesant, după părerea mea, este trecutul, pentru că în acesta sunt conținute răspunsurile la întrebările noastre, dintre care trei sunt următoarele: •Cine a făcut Universul și de ce? •Ce reprezintă omul în interiorul creației? •Ce raport există între om și Creator? Mulți studioși au aplicat deja această metodă, chiar și fără să-și dea seama. Orwell( http://www.marxists.org/italiano/letteratura/animali.htm ) studiază o ipotetică civilizație viitoare pentru a înțelege politica și dezvoltarea actuale, eu studiez extratereștri, care reprezintă viitorul nostru, pentru a înțelege ce este și cum este omul în realitate. În realitate şi nu doar în virtualitate. Din punctul meu de vedere acesta este următorul pas pe care omul trebuie să-l facă pentru a modifica modelele sale mentale învechite în tentativa finală de a se înţelege pe sine însuşi, adică întregul Univers. Deci, înainte de a merge mai departe, trebuie să reținem că există o realitate virtuală şi modificabilă (Spaţiu, Timp şi Energie) şi o realitate reală imuabilă (Conştiinţa). Cine are Conştiinţă poate modifica virtualitatea, care a fost creată din realitatea reală prin intermediu actului de voinţă creatoare. A vorbi despre Creator şi Conştiinţă este acelaşi lucru. Deci, în interiorul Conştiinţei noastre există o parte din Creator. Aceste concepte folosesc pentru: •A restructura de la început parametrii pe care se bazează Programarea Neurolingvistică. •A redefini încă o dată Harta şi Teritoriul PNL-ului, lucrul cel mai important dintre toate. •A înţelege că putem să ne eliberăm de extratereştri paraziţi exercitând asupra realităţii lor virtuale miracolul. Cu alte cuvinte, doar voinţa noastră poate alunga demonii antici, adică extratereştrii de astăzi, utilizând acea parte din noi
210

care face miracolele, acea parte din noi care este Creatorul (dacă vreţi puteţi să o numiţi şi Dumnezeu).

LEGILE FIZICII DESCRIU DOAR REALITATEA VIRTUALĂ ŞI NU REALITATEA TOTALĂ PREMISELE În sinteză, legile fizicii nu ar fi deloc greşite, dar nepotrivite pentru a descrie toate cele patru axe care constituie Universul tetraedric despre care s-a vorbit precedent. Cu alte cuvinte, corpul fizic poate fi descris complet de legile fizicii, dar nu şi Mintea, nici Spiritul şi nici Sufletul, pentru că posedă o componentă care este în întregime reală (axa Conştiinţei), pe când celelalte trei axe (Energia, Spaţiul şi Timpul) descriu realitatea virtuală. Aşadar, formulele sunt algoritme care descriu virtualitatea din care ele se nasc şi nu există speranţă de a putea descrie printr-un algoritm un lucru total real şi imuabil, cum este realitatea virtuală. După cum am mai spus, realitatea virtuală este cea care suferă toate mutaţiile, dar nu şi cea reală, care rămâne neschimbată şi imuabilă. Altfel ce fel de realitate ar fi? Deci, Teritoriul din PNL ar avea trei componente virtuale şi modificabile şi o componentă reală. În aceasta din urmă ar exista voinţa de a exista, de a învăţa, de a modifica realitatea virtuală.

211

În plus, ar exista şi subiectul-actor care, prin Mintea sa, prin Sufletul său şi prin Spiritul său, ar descrie teritoriul ca pe o hartă. Dar atunci, harta este doar parţial hartă, pentru că o parte din aceasta este reală, nu virtuală, deci independentă de influenţa intrărilor de informaţii. E ca şi cum am spune că Principiul Incertitudinii lui Heisemberg este valid pentru Spaţiu, Timp şi Energie (cum de altfel a fost subliniat în teoria Super Spinului), dar nu este valabil pentru axa Conştiinţei, care nu ar fi modificabilă. Această observaţie ne pune în faţa necesităţii de a modifica drastic anumite presupuneri ale PNL-ului, pentru a face altceva, care să conţină vechiul PNL, cu principiile sale, dar care să se extindă spre o nouă dimensiune, cea a axei Conştiinţei, unde harta şi teritoriul coincid.

CREIERUL ESOTERIC

După unii ezoterişti, creierul are doar funcţii mecanice, dar e şi sediul a ceva mult mai important. Să vedem cum este descris creierul în site-ul: http://xoomer.virgilio.it/_XOOM/gainfryciao/Indice%20generale%201.htm "Conştiinţa umană (Suflet) îşi are expresia corporală în creier, iar capacitatea tipic umană de distincţie şi evaluare este atribuită scoarţei cerebrale. Deci, polaritatea conştiinţei umane se oglindeşte în anatomia creierului. Forma circulară a creierului simbolizează conştiinţa eternă care înţelege tot, care nu are limite. " Topografia orizontală a Conştiinţei Văzută dintr-o anumită perspectivă, forma circulară a creierului poate fi împărţită în trei părţi (Topografia orizontală a conştiinţei):

212

1)Conştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier fizic. Conştientul este legat de viaţa fizică. Am mai spus că individul este conştient de tot patrimoniul său cognitiv şi este, deci, stăpânul propriei sale minţi şi al cunoaşterii ascunse acolo. Conştientul reprezintă planul cunoaşterii conceptuale. Cunoaşterea conceptuală, cea pe care noi o numim conştient, este înregistrată în scoarţa cerebrală, împărţită în cele două emisfere, cea dreaptă şi cea stângă, care conţine toate informaţiile memoriei noastre conştiente. Aici se găseşte toată cunoaşterea noastră de care suntem conştienţi. Datoria noastră în ceea ce priveşte evoluţia este aceea de a dezvolta în totalitate potenţialul creierului nostru, până acum utilizat într-o proporţie foarte mică (sub 1%), reprezentat de scoarţa cerebrală. Pentru a face asta trebu ie mai înainte de toate să devenim conştienţi şi să eliberăm toată karma noastră şi a înaintaşilor noştri, care se află la nivel subconştient, pentru că aceasta nu-i permite Spiritului Sfânt să curgă şi să activeze total mintea noastră divină. Potenţialul creierului nostru este infinit şi reprezintă mintea divină nelimitată. 2) Subconştientul - este înţelegerea şi cunoaşterea propriului creier eteric. Subconştientul este legat de viaţa eterică şi deci şi de vise. Tot ceea ce visăm este legat de vieţi paralele eterice de a treia dimensiune dar şi de planurile eterice de prima dimensiune şi a doua. Când avem coşmaruri probabil că este vorba despre planuri eterice de prima şi a doua dimensiune, spre care suntem atraşi dacă mai avem karmă cu vibraţiile acestor două dimensiuni. Fiecare dimensiune fizică are subconștientul său. Pentru dimensiunea noastră, a treia, subconștientul este reprezentat de prima și a doua dimensiune, dimensiuni în care se descarcă gândurile de super-distrugere și super-lumină,

213

conectate de radioactivitate (prima dimensiune) și electricitate (a doua dimensiune). Karma rămâne eterică (deci în plan subconștient) până ce nu devine fizică. 3)Inconștientul - este înțelegerea și cunoașterea creierului corpului de lumină, adică a propriei origini. Inconștientul nu este legat de nicio viață fizică sau eterică. Reprezintă potențialul unui individ. Toate dimensiunile spațio-timpului reprezintă inconștientul primei dimensiuni create. Sunt deci gânduri de separație create de "eurile" noastre multidimensionale, începând cu cele din prima dimensiune creată. Starea de Eden este cel la care ne vom întoarce și noi, pe parcurs ce "eurile noastre" multidimensionale integrează inconștientul lor și se aliniază deci cu toate dimensiunile pe care le-au creat (adică subconștientul lor). După această descriere nu putem să nu observăm că cine se gândește la un creier ezoteric se aliniază incredibil fie la viziunea pe care o trasează Super Spinul asupra Universului, adică asupra Teritoriului, fie la viziunea holistica a fizicii moderne. În acest context se observă că teoriile care afirmă ar exista un Suflet, o Minte, un Spirit și un Corp țin cont de toate datele obținute folosind tehnicile de hipnoza regresivă pe răpiți și explică nu doar cum este făcut teritoriul, dar și cum este făcută mașina fotografică care produce fotografia (Harta) Teritoriului.

CREIERUL ÎN OPINIA MEA

După părerea mea, creierul care nu este Mintea, după cum am văzut și în Teoria Super Spinului, are trei nivele de captare și furnizare de informații. Creierul reprezintă partea virtuală, adică mecanică, a corpului uman, în care Mintea ar fi reală doar în proporție de o treime. Să nu uităm că Mintea, așa cum a fost definită înainte, are axele Spațiului și Timpului, care sunt virtuale. Dacă Mintea nu ar fi fost în parte virtuală, nu ar fi putut interacționa (din punct de vedere hamiltonian) cu creierul, care este cu totul virtual. În acest context creierul este doar o interfață între minte și corp. Cele trei nivele reprezentate de Conștient, Subconștient și Inconștient există și pentru mine și efectuează următoarele lucruri:

214

Conștientul Conștientul, în acord cu cele expuse de cei care susțin echivalența dintre creier și computer, reprezintă doar interfața cu exteriorul, cu care este conectat prin intermediul "ușilor de la intrare" formate în principal de cele cinci simțuri ale noastre. Unele "uși de ieșire" cu care corpul uman este dotat folosesc și pentru a emite date spre exterior. Datele intră sub formă de intrări cenestezice (senzoriale) vizuale, acustice, olfactive, tactile și gustative și ies în diferite forme variabile, odată cu mișcările corpului. Mișcările corpului nu semnifică doar gesticulație, care de altfel este dintotdeauna domeniu de studiu pentru PNL, dar și cuvântul și sunetul vocii în general. Vocea chiar este expresia mișcării coardelor vocale, adică mișcarea unei părți din corp care merită atenție și studiu. La fel de important pentru acest tip de studiu sunt și midriaza pupilei sau clipitul din pleoape. Date importante ulterioare ieșirilor de informații provin din analiza grafologică, pentru că și în acest caz mișcarea brațului este cea care este stăpână în acțiunea scrierii. Alte semnale de ieșire de date sunt reprezentate de roșeața care apare pe anumite părți ale corpului, de transpirație și de apariția unor zone eritemice pe pielea subiectului care este studiat. Totuși, există o diferență fundamentală între datele de intrare și cele de ieșire ale creierului uman. Datele de intrare depind exclusiv de caracteristicile interfeței de intrare (cele cinci simțuri și corecta lor funcționare), care stabilesc cum vor fi înregistrate în hartă datele. Aceasta va fi apoi citită de programul de experiență conținut în Minte și interpretată în faza finală. Ieșirile depind în principal de Inconștient și doar într-o mică parte de Subconștient, chiar dacă se exprimă prin intermediul Conștientului. Cu alte cuvinte, Inconștientul pilotează răspunsurile corpului și aceste răspunsuri sunt reelaborate de Subconștient, dar mai lent. Pentru că Inconștientul vorbește "limbajul mașină" reprezentat de arhetipurile fundamentale, acesta este mult mai rapid în a oferi informațiile de ieșire, al cărui semnal poate fi revăzut și corectat de Subconștient doar într-o măsură foarte mică, pentru că Subconștientul vorbește limbajul modelelor mentale (programul creierului, care seamănă cu vechiul Basic©). Este vorba despre un concept fundamental pentru acest tip de cercetări, având în vedere că fiecare gest pe care-l facem depinde, în proporție de 90% de expresia sa, de către un Inconștient incapabil să mintă (după cum vom vedea imediat) și doar în proporție de 10% de către un Subconștient mediator.
215

Subconștientul

Subconștientul face parte din cititorul modelelor mentale utilizate (programele creierului nostru). În momentul nașterii noastre aceste programe nu există. Există mecanismul doar mecanismul care le va asigura funcționarea, creierul-computer cu sistemul său operativ, dar încă nu există în acest moment programe încărcate. Programele sunt instalate în memoriile creierului-computer în timpul educației puiului de om și fac parte din procesul de învățare. Este vorba despre o serie de subprograme care lucrează în background și multitasking (concomitent și în mod ascuns și automatic) - eu le numesc "modele mentale". Subconștientul aplică modelele mentale învățate, le verifică și, dacă sunt declarate valide de un model mental de control, le acceptă și abia după aceea le pune în practică. Pentru a da un exemplu simplu, se poate spune că, dacă văd un măr ce cade în sus, Subconștientul meu îmi va spune că modelul mental pe care îl aplic în acea viziune este greșit și îmi va determina creierul să considere datele ca fiind greșite, deci harta obținută de acestea este considerată greșită. Modelele mentale suferă din când în când niște update-uri (actualizări) prin intermediul cărora este posibil, dispunând de versiunile actualizate ale programului, să se răzgândească cu privire la interpretările hărții care, cu modelele mentale precedente, ar fi fost considerate greșite. Acest proces îi permite omului să evolueze din punct de vedere cerebral și, modificând citirea Hărții în sine, devine posibil ca el să înțeleagă lucruri pe care înainte le-ar fi înțeles într-un mod diferit. Acest proces poartă numele de "evoluție a gândirii umane" și nu este la îndemâna tuturor ființelor umane. Unii dintre aceștia chiar nu au capacitatea sau posibilitatea, în funcție de caz, de a modifica modelele mentale instalate în ei prima dată în perioada educației inițiale. Acei oameni vor rămâne, din punct de vedere al gândirii, legați de schemele primordiale ale copilului mic și vor fi incapabili să evolueze dincolo de ceea ce au învățat în anii la început. Nu se poate spune că acele persoane nu funcționează corect, pentru că procesele lor mentale funcționează foarte bine, cu excepția incapacității totale (sau imposibilității) de a progresa și de a vedea lucrurile din punct de vedere istoric, adică să fie capabili să țină cont de scurgerea timpului. În timp ce Conștientul are atribuția de a dialoga cu exteriorul, Subconștientul este interfața dintre Conștient și Inconștient. Deci, Subconștientul este un mediator care alterează viziunea hărții în conformitate cu exigențele ființei umane.
216

Subconștientul este autorul procesului de disonanță cognitivă, care alterează încontinuu realitatea obiectivă pentru a o face să pară mai plăcută și suportabilă. Așadar, Subconștientul spune minciuni și face asta pentru binele nostru. Boala Subconștientului este reprezentată de sindromul "vulpea și strugurii". Această definiție, care derivă dintr-o fabulă foarte cunoscută de-a lui Fedro, se referă la ideea că omul își face Harta. Dacă Harta este dificil de trăit, iată că apare Subconștientul, care, prin metaprogramul său interior, alterează harta prin intermediul unei interpretări a datelor, cu scopul de a face harta mai acceptabilă. Astfel, se creează viziuni ale hărții dictate de conveniențele supraviețuirii. Cei mai răi hoți ai acestei lumi uneori sunt absolut convinși că au făcut niște fapte foarte bune de-a lungul vieții lor și imediat înțelegem cum se pot justifica niște crime oribile care, în ochii celui care le-a comis, apar ca fiind niște acțiuni corecte. Gândirea multor politicieni, a multor militari și a multor religioși este cu siguranță afectată de sindromul "vulpea și strugurii". Faptul că Harta este mereu aceeași, dar este interpretată în mod diferit în funcție de datele aflate la dispoziție, este o demonstrație a acestui proces. De exemplu, sunt mulți politicieni care înainte erau într-un partid ajung apoi în listele partidului cu viziuni total opuse. Cel care vede din exterior acest tip de schimbare se va gândi, în mod greșit, că se află în fața unor fățarnici vulgari, dar, după părerea mea, lucrurile sunt un mic mai complexe. Nu este vorba despre un comportament manipulator, care ar trebui să fie cunoscut și foarte bine instrumentat, ci este vorba despre o necesitate a Subconștientului politicianului, dictată de exigențe de supraviețuire personală. Diferența constă în faptul că, dacă ar fi interogat, acel politician ar părea că este de bună-credință, fiind convins că acțiunea sa ar reprezenta continuarea corectă a carierei sale politice, în interesul cetățenilor care l-au ales. În fața faptelor, buna sa credință ar părea dezarmantă, însă l-ar face aparent criticabil. Exemplele care pot fi oferite pe tema sindromului prezentat mai sus sunt aproape infinite și sunt adesea prezentate în cărțile de istorie. Deci, Subconștientul este cel care judecă informațiile intrate și de adaptează astfel încât totul să fie bine. Acest lucru are două semnificații fundamentale. Prima constă în faptul că Subconștientul, după cum am mai afirmat, spune minciunile, și este reprezentată de faptul că cu cât civilizația merge mai departe pe drumul său, cu atât mai mult este nevoie de un Subconștient superstructurat. De fapt, Subconștientul a devenit necesar când omul, de-a lungul evoluției sale, a decis să trăiască în comunitate cu alți oameni. Atunci s-au născut regulile societății și a apărut voința de a le respecta, cu toate că adesea nu sunt împărtășite de toți. Iată că devin necesare rolul și munca Subconștientului mediator, care face astfel încât Harta să pară cât mai digerabilă.
217

Prin urmare, o societate evoluată se bazează pe un Subconștient evoluat și este compusă din indivizi care sunt tot mai puțin capabili să-și manifeste gândurile într-un mod deschis, fiind blocați de o miriadă de reguli pe care trebuie să le respecte - o societate bazată pe a "da impresia" și nu pe "a fi" , "a fi" constând în a te prezenta pentru ceea ce ești în realitate. Diferența fundamentală dintre o pisică și un leu se află aici. Leul trăiește în clan și și-a dezvoltat un fel de Subconștient care respectă legile unei vieți ierarhice în clan, unde anumite acțiuni se pot face, pe când altele nu se pot face, pentru că în caz contrar este pedepsit. Pisica are o viață solitară și nu aparține de nici un clan. Comportamentul său pare a fi un pic schizoid - în anumite cazuri întâi te linge, ca peste cinci minute să te zgârie, apoi, trei secunde mai târziu, iarăși te linge, de parcă nu și-ar aminti că te-a zgâriat. În realitate, pisica își amintește foarte bine ce a făcut, dar nu o interesează să joace teatru. Face ceea ce gândește și nu își remodelează comportamentul în funcție de conveniență, contrar a ceea ce s-ar putea crede între-un mod superficial. Prin intermediul PNL-ului aceste procese apar foarte clar analizând mișcările corpului. Analiza calității și cantității mișcărilor corpului furnizează anumite date finale. Dacă pe de-o parte cineva poate contesta că este dificil să se interpreteze mișcările unei pisici din punct de vedere al raționamentului dezvoltat de creierul felinei, oricum este incontestabil faptul că pisica, în raporturile sale cu omul și cu semenii săi, folosește mult corpul, demonstrând că Inconștientul său se exprimă în mod liber, fără prea mult control din partea Subconștientului mediator. Ființele umane, care sunt mai evoluate decât pisica, își folosesc corpul într-un mod mult mai cenzurat. Subconștientul încearcă să frâneze instinctele cu adevărat prezente în pulsațiile cerebrale în favoarea unei conviețuiri mai calme cu vecinii. Deci, când șeful tău te salută dimineața și tu îi răspunzi cordial, afișând cel mi bun surâs al tău, pe când în realitate ai vrea să-l vezi mort, iată că disonanța cognitivă, prin intermediul Subconștientului mediator, îți impune o serie de mișcări; pe de altă parte, Inconștientul, care nu este de acord, prezintă, prin intermediul corpului, mișcări diatonice care nu-i scap unui observator atent și care te fac să arăți neîndemânatic, ca un împiedicat.

Inconștientul

Inconștientul reprezintă Super Eul; nu este structurat pentru a minți, pentru că nici măcar nu știe că minciunile există. Super Eul acționează neținând cont de ceea ce este sau ceea ce nu este convenabil să pari sau să faci.
218

Inconștientul este cel care ne mișcă corpul mai rapid decât capacitatea de control a Subconștientului și din acest motiv gestul final care se naște în relațiile noastre cu alții are o puternică componentă inconștientă, influențată de o slabă corecție a Subconștientului. Deci, analiza comportamentală, alt aspect important al PNL-ului, are toate instrumentele pentru a înțelege, doar privind cum se mișcă în relație cu ceea ce declară, dacă o ființă umană spune ceea ce gândește în realitate sau nu. Există persoane caracterizate de un Inconștient puternic, care este predominant, și poți să le recunoști după comportamentul lor, care este asemănător cu cel al pisicii. Psihiatrii îi numesc pe acești oameni, în mod greșit, "subiecți schizoizi". Pentru psihiatrie schizoidul este cel care este scufundat cu totul în Inconștient, cel care nu știe să medieze semnalele provenite din exterior și din acest motiv acesta dă impresia că nu poate relaționa cu ceilalți. Schizoizii sunt caracterizați de schimbări rapide ale stării sufletești și, chiar dacă nu au patologii grave în desfășurare, uneori este foarte greu să se relaționeze cu ei, decât dacă se înțelege ceea ce am expus mai sus și eventual să li se explice și lor aceste lucruri. Tehnicile de a comunica cu cineva care are modele mentale primitive consistă în a înțelege astfel de modele și în a le imita (model comportamental eriksonian).

ANALIZA INIȚIALĂ A PROBLEMEI RĂPIȚILOR

Răpiții prezintă sindromul pe care l-am definit deja cu acronimul SDA și datoria celor care se ocupă de ei constă într-o serie de obiective care trebuie îndeplinite: •Să stabilizeze răpitul. •Să-l pună pe răpit să-și analizeze amintirile virtuale. •Să-i amintească răpitului ceea ce în aparență nu este prezent în creierul său, dar care face parte dintr-o trăire reală de-a sa. •Să-l învețe pe răpit să deosebească Harta de Teritoriu. •Să-i furnizeze răpitului instrumentele pentru a înțelege de ce are loc răpirea extraterestră. •Să-i furnizeze instrumentele pentru a se putea apăra. Misiunea este absolut ambițioasă, dar drumul este practicabil pentru cine cunoaște bine funcționarea creierului-computer. Tehnicile PNL pe care le-am elaborat sunt simple din punct de vedere structural și au fost perfecționate de-a lungul investigațiilor desfășurate de-a lungul
219

a șaptesprezece ani. Rezultatele sunt impresionante și foarte încurajatoare și ar merita efortul, chiar și la nivel psihologic, de a fi luate în considerație de adepții acestui sector, care astăzi sunt cu totul nepregătiți în ceea ce privește tehnicile descrise aici. Procedeele utilizate de mine pot fi scutite de practicile de natură hipnotică "în sens larg". Spun "în sens larg" pentru că trebuie să se țină cont de faptul că, cel puțin în marea majoritate a cazurilor, chiar și când mergem la cinema suntem supuși hipnozei, chiar dacă nu într-un mod profund. Când instaurăm un raport cu cineva care ni s-a adresat pentru a înțelege dacă este sau nu răpit, trebuie imediat să stabilim regulile raportului. Cine conduce ședințele de PNL este, și trebuie să fie, adică cel care pune întrebările, într-un raport în care rolurile sunt clare - cel care conduce este operatorul! Însă comanda este consimțită prin intermediul așa-numitului Raport, cum se exprimă anglosaxonii, prin intermediul unor analize comportamentale precise. În această primă fază este "exact cum se mișcă" cea care garantează succesul operatorului. Mișcarea corpului nostru este citit în background de Inconștientul celui care se află în fața noastră, care reinterpretează în sens arhetipic toate semnalele pe care i le trimitem (output pentru noi, input pentru el). Dacă nu suntem sinceri cu el și vrem să-l facem să creadă că suntem capabili să-i rezolvăm problema, pe când în realitate Inconștientul nostru știe perfect că nu ne vom ridica la înălțimea de a efectua miracolul, corpul nostru va emite semnale disonante cu semnificația cuvintelor noastre. Subiectul care se află în fața noastră va înțelege în mod inconștient că nu suntem capabili și, tot mod inconștient, nu ne va permite să deținem comanda. În consecință, raportul cu răpitul trebuie să se bazeze pe sinceritate - nu este posibil să-l păcălești pe acesta. Conștientul poate fi păcălit, dar Inconștientul cu siguranță nu poate fi, adică Super Eul răpitului. Dacă s-ar încerca o păcălire a acestuia, nu ar fi posibil să se instaureze acel raport profund care este absolut necesar pentru a obține hipnoza. Deci, pentru a o spune în cuvintele experților în hipnoză, nu există o persoană care nu poate fi hipnotizată, dar există un hipnolog prost. Hipnologul prost este cel care nu este capabil să realizeze un raport corect cu persoana care trebuie examinată. Se înțelege de aici că afirmațiile precedente elimină prejudecata populară prin care hipnoza este privită ca un instrument abuziv - nu poți abuza de nimeni, dacă aceștia, în intimitatea lor, nu vor să fie abuzați.

220

Este total fals că hipnoza este ceva extrem de invaziv și total fals, pentru că invaziunea este corelată la voința subiectului de examinat și nu la cea a celui care operează asupra sa.

ÎN CĂUTAREA ANCOREI POTRIVITE

De-a lungul primului interviu ne vom așeza în fața subiectului, dar un pic într-o parte - asta îl va determina să nu ne privească ca pe un abuzator al voinței, ceea ce s-ar întâmpla dacă noi l-am privi drept în ochi, obligându-l să-i coboare pe ai săi în semn de supunere față de noi. Supunerea nu trebuie obținută cu forța, ci prin încredere. Poziția ușor laterală îi va permite subiectului să-și îndrepte în mod liber privirea în fața sa, fără să întâlnească privirea operatorului, care ar putea, cumva, să producă influențe nedorite. În plus, poziția ocupată de operator permite observarea mișcării bulbilor oculari ai subiectului cu mai multă ușurință și într-un mod mai puțin invaziv. Condusă din această poziție, urmărirea (despre care vom vorbi în continuare) mișcărilor corpului subiectului va fi mereu foarte vizibilă și pentru subiect, dar mai puțin presantă și invazivă, pentru că este condusă din lateral. Trebuie neapărat să dăm dovadă de o atitudine care să evidențieze calmul de care dăm dovadă în a înfrunta problema. Astfel, vorbim despre cu totul altceva. Subiectul se așteaptă ca noi să-i cercetăm mintea și se simte anxios din această cauză. Dar noi îl vom dezamăgi imediat în această privință. Vom vorbi despre ce-i place să facă, despre timp, despre muncă, deci, vom discuta cu el despre tot felul de nimicuri. De obicei, după câteva zeci de minute, văzând că nu se întâmplă nimic important, subiectul tinde să-și relaxeze corpul și se așează într-o poziție de așteptare mai comodă. În această etapă îi vom spune: Bine! Acum descrie-mi ce s-a întâmplat atunci când… Sau: De ce nu îmi vorbești despre acel vis de care mi-ai scris?... În această etapă, subiectul trebuie ajutat să agațe o amintire care să se refere la presupusa sa experiență ufologică. Pentru a obține acest rezultat avem nevoie de un punct de pornire sigur, care să aibă de-a face pe cât este posibil cu lumea Hărții Teritoriului, care este o expresie a Teritoriului însuși.
221

Toți subiecții analizați au cu siguranță un episod care poate fi utilizat pe post de cârlig (în PNL acest cârlig este numit "ancoră"). Ca să dau un exemplu, mulți își amintesc că au văzut un OZN pe parcursul vieții, uneori de aproape, dar nu își amintesc cum s-a terminat fenomenul. Nu dau importanță acestui lucru până în momentul în care operatorul nu le evidențiază această ciudățenie. În timp ce li se prezintă acest fapt, se descoperă că subiectul caută cu disperare în creierul său partea lipsă a amintirii, dar care se pare că nu este prezentă. În timp ce efectuează cercetarea, el tinde să miște bulbii oculari și, în funcție de poziția pe care aceștia o iau, ne vom afla în fața unui tablou imediat care ne arată cum au fost catalogate aceste amintiri și dacă amintirile sunt reale sau fantastice, adică reale sau fantastice, adică adevărate sau create în acel moment și elaborate atunci. Acest modus operandi se numește "Schema VAK" și imediat voi expune modul lor de funcționare. Uneori nu există amintirea prezentată mai sus, dar există urma unei senzații că ceva nu a mers exact așa cum și-o amintește; însă alteori există doar "ideea" de a fi visat un OZN. Operatorul trebuie să cunoască foarte bine clasificarea ufologică și trebuie să fie capabil să stabilească dacă conținutul amintirii (sau al visului) poate reprezenta descrierea Teritoriului trăit cu adevărat. De exemplu, dacă un subiect povestește că a visat un OZN în formă de farfurie întoarsă, care în timp ce zbura deasupra capului său, dintr-o dată s-a înclinat la nouăzeci de grade, trebuie să se înțeleagă că acest comportament este normal pentru ONZ-uri și acest lucru ar putea conduce la concluzia că acest episod este o transliterație, o reinterpretare în fază onirică a ceva ce s-a întâmplat în realitate. În timp ce subiectul povestește ceea ce își amintește, se va observa mișcarea bulbilor săi oculari, pentru a verifica dacă se mișcă spre dreapta sau spre stânga operatorului (pentru subiect, bineînțeles că este valabilă mișcarea contrară). Dacă este povestit un vis, dar ochii tind să se miște spre dreapta operatorului, asta înseamnă că zona de memorie din creier utilizată este cea a ceea ce s-a trăit în realitate și nu cealaltă, cea a imaginarului. Este cu adevărat ciudat ca o amintire să fie definită ca vis ca apoi subiectul să caute detaliile în zona trăirilor adevărate. Acest rezultat al cercetării preliminare conduce la concluzia că subiectul crede că a visat, dar în realitatea a trăit cu adevărat, și fără posibilitatea de a fi o greșeală, evenimentul ufologic pe care și-l amintește ca pe un vis. Am găsit ancora care reprezintă punctul de plecare al cercetării și primul pas pentru conștientizarea unei amintiri lipsă.
222

MODELUL "VAK" Una dintre cele mai importante descoperii ale Programării Neurolingvistice are de-a face exact cu mișcarea bulbilor oculari în relație cu zonele creierului care sunt accesate. Este vorba despre o constatare (stimul-răspuns) care astăzi poate fi verificată utilizând tehnicile instrumentale cum ar fi poligraful sau PET (Positron Emission Thomography), dar pe care PNL-ul o cunoaște deja de douăzeci de ani. Bandler și Grinder au descoperit și au analizat primii acest model comportamental cu totul inconștient, studiind filmările ședințelor de terapie a lui Erickson. La fiecare întrebare pe care terapeutul i-o punea subiectului, acesta din urmă, înainte de a răspunde își orienta bulbii oculari într-o anumită direcție. Astfel, s-a descoperit că există 8 poziții clasice ale bulbilor oculari, în relație cu trei tipuri de percepții. Când am vorbit despre informațiile de intrare la care subiectul poate fi supus, nu am spus că acestea se pot diviza în trei categorii, în funcție de modul în care funcționează hardware-ul pe care-l are la dispoziție. În realitate nu toate persoanele sunt la fel. De exemplu, unele își amintesc și înțeleg mai bine imaginile, altele sunetele și altele percepțiile tactile. Prin urmare, există trei canale de intrare și de elaborare ale creierului, care sunt te tip Vizual (V), Auditiv (A) sau Cenestezic (K). Identificarea canalului preferențial al subiectului ajută și la stabilirea unei modalități de "urmărire" mai oportună după ce s-a mărit profunzimea raportului cu el. Dacă ne aflăm în fața unui subiect care folosește canalul Vizual pe post de canal principal de intrare a informațiilor, ar trebui să-i vorbim folosind termeni cum ar fi "Privește asta!", "Observă acest lucru!", dar dacă avem un Auditiv, ar trebui să ne adresăm cu expresiile "Ascultă zgomotul pe care-l auzi!" sau "Care este sunetul cuvintelor pe ți-l amintești?"; unui Cenestezic îi vom vorbi spunândui: "Cât era de aspră podeaua pe care călcai descălțat?" sau "Mâna celui care te lua era caldă sau rece?" etc. Astfel aducem subiectul în câmpul său congenital și modelul comportamental ericksonian este respectat. El se simte ca acasă, se simte înțeles pentru că îi vorbim, simțim și percepem la fel ca el și devine disponibil pentru un raport mai profund. Această tehnică face parte dintr-o metodică și mai vastă, care poartă numele de "Imitație".

223

IMITAȚIA

A imita subiectul înseamnă a face ceea ce face el - aceleași gesturi, dar repetate în mod specular. Subiectul mișcă brațul drept, scărpinându-se în cap. Imediat după aceea, operatorul, cu o diferență de timp exactă, va mișca brațul stâng și se va scărpina în cap în mod specular; dacă el spune "M-am ridicat și m-am dus la fereastră" iar apoi face o pauză, operatorul va intra în pauză spunând "fereastră…"; dacă el respiră lent, operatorul va adopta același ritm respirator, sincronizând inspirația cu expirația și făcând astfel încât el să observe în mod inconștient acest lucru. Imitarea este utilă, după cum vom vedea, în faza "instalării hipnozei", dar este extrem de versatil chiar și când subiectul este tratat la nivel de PNL simplu (hipnoza face parte și ea din tehnicile PNL și utilizează aceleași canale de intrare, dar cu mult mai accentuate de o activitate diferită asupra undelor cerebrale ale persoanei supuse acestei tehnici). Inconștientul subiectului vede, simte, percepe că operatorul se comportă la fel ca el și tinde să creadă că nu există nicio diferență între operator și el însuși și că, într-o oarecare măsură este vorba de aceeași persoană. Acest lucru se întâmplă în mod inconștient și acest comportament ia naștere din ceea ce subiectul își amintește de când era încă un făt. După părerea unor studioși, ar fi vorba despre mimarea raporturilor dintre făt și mamă, fătul fiind reprezentat de către răpit și mama de către operator. Un singur corp, o singură respirație, un singur corp, aceleași senzații. Când acest lucru se întâmplă, raportul este profund. Operatorul poate verifica foarte ușor acest lucru, pentru că acum el va fi cel care se va mișca și va vedea că subiectul va tinde să reproducă în mod inconștient și specular mișcările sale. În timpul stabilirii stării hipnotice profunde, când subiectul, în loc să țină ochii închiși, în mod ciudat îi ține deschiși, este util și să se genereze cu gura anumite sunete pe care fătul le percepe în uterul matern sau în prima fază a copilăriei - de exemplu, un muget nu prea puternic sau un sunet care să reprezinte suptul, sau sunetul care se emite atunci când se cheamă un cățeluș, repetate de mai multe ori cu aceeași frecvență, ajutând subiectul să ajungă o stare hipnotică cu adevărat profundă. Aici începe adevărata experiență PNL necesară recuperării amintirii a ceea ce s-a întâmplat și perceput în realitate, adică a Hărții. Apoi aceasta va fi comparată cu Teritoriul, dar acest ultim aspect va reprezenta o adevărată noutate la nivel de PNL.
224

Modelul VAK detaliat, după viziunea mea arhetipică generală

O studiere atentă a canalelor de input descrise anterior este mereu fundamentală, pentru că folosește la a înțelege în ce mod are loc inputul informațiilor și elaborarea lor internă. Deci, persoanele se împart în modele caracterizate de trei canale de input principale. Tipul VK, de exemplu, utilizează date de intrare cu precădere vizuale și le elaborează într-un mod cu precădere cenestezic. Bineînțeles că există și tipurile VA și AK. În mod deosebit, pentru a identifica categoria din care face parte o persoană, nu este suficient să se observe mișcarea bulbilor săi oculari și tendința lor de a se opri la anumite poziții predominante, ci trebuie și să se observe și expresiile verbale utilizate - utilizarea imediată a unor cuvinte care fac referire la vedere vor clasifica persoana ca fiind predominant vizual. Frazele succesive evidențiază tendința de a utiliza termeni care aparțin celui de-al doilea canal, cel al elaborării datelor. Din acest motiv va fi util să înregistrăm interviurile preliminare, pentru a le putea analiza după aceea cu calm și pentru a încadra corect subiectul examinat în una dintre categoriile modelului VAK. Încadrarea corectă este esențial pentru o ședință PNL corectă sau pentru a hipnotiza subiectul cu o anumită ușurință. După cum s-a mai afirmat, observând subiectul din față ta, există opt poziții pe care le pot lua bulbii săi oculari, cu următoarele semnificații: 1. În sus la dreapta - accesează memoria a ceea ce a trăit în mod real. 2. În sus la stânga - accesează imagini produse de fantezia vizuală. 3. La mijloc la dreapta - accesează memoria a ceea ce a auzit în mod real. 4. La mijloc la stânga - accesează sunete produse de fantezia auditivă. 5. În jos la dreapta - accesează informațiile sistemului cenestezic (al senzațiilor). 6. În jos la stânga - accesează informații ale canalului auditiv interior. 7. În centru în sus - gânduri pozitive. 8. În centru în jos - gânduri negative. "Sistemul cenestezic" (punctul 5) este cel care are de-a face cu senzațiile. Când sunt evocate senzații de căldură, tactile (de exemplu asprimea materialelor), de gust sau de miros, bulbii oculari se mișcă în jos la dreapta pentru cel care observă. Dar ce înseamnă "canal auditiv interior" (punctul6)?
225

Este vorba despre canalul asociat dialogurilor cu tine însuți. Când îți vorbești în interior, meditând la anumite lucruri vorbindu-ți în interior, bulbii oculari se mișcă în jos la stânga pentru cel care observă. Acestea sunt constatări care au fost obținute prin cercetările PNL și în legătură cu care de-acum nu mai are nimeni nici un dubiu. A înțelege mecanismul ajută la înțelegerea cheii de lectură a întregii Programări Neurolingvistice (PNL) și la aplicarea unei interpretări mai ample și valide pentru toate mișcările corpului, nu una subjugată unor reguli mnemonice. Grinder și Bandler sugerează că mișcarea bulbilor oculari deschide automat canalele relaționate cu anumite informații, iar acest lucru este cu totul adevărat, dar trebuie să ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru, adică de ce stimulului care corespunde tentativei de a-și aminti un anumit detaliu, ochiul răspunde cu o mișcare determinată și pentru că acea mișcare deschide anumite canale și nu altele. Nu este o problemă de tip neurovegetativ, ci doar una provocată de relația existentă, după Pavlov, între stimul și răspuns. Un șoarece antrenat așezat într-un labirint, la sunetul unui clopoțel aleargă să ia mâncarea, pentru că așa a procedat de multe ori, iar stimulul sonor pune în funcțiune în interiorul său mecanismul memoriei care îl determină să efectueze mereu același act. Prin urmare, există o memorie a mișcării corpului. Această memorie, și acest lucru este valabil pentru toate tipurile de memorie, va deveni tot mai înrădăcinată cu cât stimulul de care este ancorat răspunsul este repetat în timp, sau cu atât mai înrădăcinată cu cât stimulul este legat de un puternic impact emoțional. Amintirile legate de impacturi emoționale puternice sunt de fapt mai ușor de evocat și cel mai greu de ascuns între evenimentele normalității cotidiene. Amintirea este ca urma lăsată de o persoană în noroi - cu cât persoana este mai grea, cu atât urma este mai profundă și mai durabilă. Dintr-un punct de vedere neurovegetativ s-ar putea spune că, cu cât există o emotivitate mai mare, cu atât se implică mai mulți neuroni pentru a imprima în memorie acel eveniment. Deci, apoi este mai ușor să se regăsească aceste parcursuri neuronale, pentru că sunt disponibile mai multe indicații. În acest sens trebuie subliniat că evenimentele ufologice sunt supraîncărcate cu emoții foarte puternice și cu stres, iar acest lucru a permis, de-a lungul cercetărilor mele, să le pot reinvoca cu ușurință. Extraterestrul nu ne poate face nimic - răpitul se sperie, se enervează, urlă, zbiară și, dacă nu o poate face cu corpul, o va face în mod cenestezic în interiorul său. Ceva va face, iar apoi, în mod aparent va uita evenimentul, dar stresul puternic pe care l-a trăit va face această memorie ascunsă să fie imposibil de șters. Este de ajuns să știi de unde să o iei și cum să o extragi iar aceasta va reapărea cu tot dramatismul său.
226

Dar ce anume face ca ochiul să se miște mereu în aceeași poziție (în centru sau în sus) când, de exemplu, gândești la ceva pozitiv? În timp ce se învață modele mentale (programele creierului - computer), se tinde a se răspunde cu tot corpul în același mod, astfel că de fiecare dată când ia naștere un gând pozitiv, ochii merg pe centru în sus și mișcarea lor tinde adesea să fie tot mai accentuată și pentru cea înspre partea de sus a gâtului și capului. Un exemplu: " Ah, ce bine! În sfârșit mi-au mărit salariul…" și ochii se mișcă spre centru în sus. A fost așa prima dată, apoi și a doua oară, și a treia, până se ajunge să se răspundă la un stimul de acest tip mereu cu aceleași mișcări corporale. Obișnuința obținută conduce apoi la activarea, când se evocă amintirea răspunsului la stimul, memoriei mișcărilor corporale care îi corespund. Mișcările corpului și senzațiile provocate sunt într-un raport de perfectă reciprocitate, astfel încât să permită schimbul de cauză și efect. Iată un caz practic: un obiect greu îmi pică din mână iar eu trag piciorul înapoi, dar nu reușesc să fac asta la timp și îmi rup un deget, simțind o mare durere. De acum înainte, de fiecare dată când îmi voi aminti durerea pe care am simțit-o, voi trage imediat piciorul înapoi, în același mod, chiar dacă nu este necesar. Dacă durerea suferită a fost foarte puternică, în momentul în care trag piciorul voi simți pentru o fracțiune de secundă aceeași durere pe care am simțit-o atunci când m-am lovit. Deci, bulbii oculari se mișcă doar după aceea, împinși, în mod pavlovian, de răspunsul la un stimul, dar inițial mișcarea este generată în conformitate cu teoria spațiilor lui Pulver. Pulver, după cum am mai spus, deosebește în mediul grafologic, zone de spațiu grafic care sunt reprezentări ale trecutului, prezentului și viitorului sferei Eului, a simțurilor și gândirii. La fel cum face grafia, care depinde de mișcarea brațului în acțiunea scrierii, și bulbii oculari urmează în mișcarea lor aceleași legi ale spațiilor lui Pulver. Aceste legi există tocmai pentru că sunt legate de ideile arhetipice. În sus este binele și în jos este răul. De ce? Pentru că modul nostru de a percepe Universul, bazat pe reguli geometrice rigide, ne spune că este așa. Poziția în spațiu este legată de formă; forma, care este o icoană, adică o imagine, care se naște din simbol și acesta din urmă din arhetipul fundamental, este la fel pentru toți. În grafologie sfera simțirii este reprezentată de partea joasă a modelului de scriere, pe când în modelul VAK corespunde unei orientări spre partea de jos a bulbilor oculari.

227

În grafologie, în sus sunt toate mișcările scrierii legate de idealizare și în modelul VAK idealizării îi corespunde orientarea bulbilor oculari spre partea de sus. Simțirea este în centru, deoarece corpul leagă acțiunea de a simți de pavilioanele auriculare. Ca și când s-ar apropia mai mult de urechea externă, ochiul se mișcă spre aceasta și când se mișcă spre urechea stângă, indică că se merge spre trecut, adică spre ceea ce s-a întâmplat în realitate (ceea ce a auzit în realitate n.t.); când se mișcă spre urechea dreaptă indică că se ascultă ceva ce nu a mai ascultat niciodată pentru că este în viitor și se construiește chiar în acel moment. Ascultătorul cercetător, care nu este antrenat și care privește ochii interlocutorului său, devine confuz, ținând cont că se observă răspunsuri arhetipice speculare cu semnificația spațială care le revine. Adevărații stângaci, cei care, față de dreptaci, au lobul drept al creierului inversat cu cel stâng, reacționează în mod exact opus, pentru că au o percepție temporală și spațială a arhetipurilor total speculară, în perfect acord cu ipotezele de lucru expuse mai sus. Ca să fiu sincer, există și o a noua poziție a bulbilor oculari, cea din "mijloc pe centru". Această poziție, la nivel spațio-temporal, este caracteristică prezentului și cel care se află în prezent privește exact în fața sa, pentru că acolo poate privi ceea ce-l interesează și eventualele pericole. Această poziție, după cum se va vedea și în următoarele exemple, este foarte importantă, pentru că este manifestată în timpul ședințelor de PNL când subiectul își amintește cu ochii deschiși presupusele sale răpiri. Se va putea observa cu ușurință că bulbul ocular pare adesea a fi nemișcat în centrul ochiului - asta se întâmplă din simplul motiv că, în timp ce reanimează amintirile, subiectul retrăiește scena ca și când s-ar afla acolo. Amintirea nu este în trecut, pentru că în acel moment creierul citește pe hard diskul său intern și reînvie în mod real amintirea, care devine Harta Teritoriului uitat.

Identificarea rapidă a tipologiilor VAK

Identificarea tipologiilor VAK este foarte importantă, nu doar pentru a stabili cel mai bun raport posibil cu subiectul care trebuie examinat, dar și pentru a înțelege în profunzime semnalele pe care corpul său le emite în timpul retrăirii amintirii. Astfel putem fi siguri că nu suntem păcăliți și că nu confundăm trăirile reale cu cele imaginate.
228

Canalul de input Se poate identifica canalul de input al subiectului examinat aruncând un ochi la mișcările sale generale. Spun acest lucru deoarece pentru nepricepuți este adesea dificil să interpreteze mișcările bulbilor oculari, care se mișcă uneori cu viteză foarte mare. Doar făcând multă practică se poate înțelege din mișcarea ochilor ce canal de input este utilizat, dar se poate adăuga și că: •Tipul Vizual are o poziție dreaptă, respirație înaltă, tonul vocii ridicat și un ritm rapid. Gesticulează spre zona înaltă a corpului. •Tipul Auditiv ia o poziție de tipul "telefonului" (capul înclinat, cu o mână lângă ureche, gesticulând ca și când ar asculta), respirație medie și ton vocal lălăit. Gesticulează spre partea centrală a propriului corp. • Tipul Cenestezic ia adesea poziții curbate sau arcuite, vorbește și se mișcă în mod exasperant de lent. Tonul vocii este foarte scăzut și gesticulația se exprimă înspre partea de jos a corpului.

Canalul de elaborare

Canalul de elaborare este mai puțin evident decât canalul de input, pentru că funcționează după modelele mentale interioare, care de altfel au și acestea o contraparte a lor inconștientă în mișcarea și postura corpului. •Vizualul are nevoie să deseneze pe când vorbește sau gândește; mâzgălește pe o foaie, se joacă și mută obiectele din fața sa. Auditivul, în timp ce studiază ascultă muzică și când mișcă obiectele este atras de sunetul pe care acestea îl fac când se ciocnesc între ele. Cenestezicul atinge obiectele și, în timp ce reflectă, buricele degetelor parcă ar "asculta" asprimea materialelor pe care le au în mână. Canalul interior Din punct de vedere tehnic este prea puțin vizibil, tocmai pentru că este interior. Se determină prin excludere. Aceste canale sunt numite "preferențiale" în sensul că unul dintre ele este predominant. Deci, nu trebuie să ne așteptăm ca persoanele să fie doar Cenestezice, doar Auditive sau doar Vizuale, ci că ele utilizează unul dintre aceste canale în mod preferențial. În acest context, s-ar putea spune și că o persoană poate să aibă toate cele trei canale funcționale în aceeași măsură, atât către exterior cât și către interior, aceasta fiind dotată cu o inteligență ridicată, dar probabil ar părea deranjată psihic.
229

Utilizarea în același timp a unui singur canal, atât pentru input, cât și pentru output, ar produce un efect de "distonie cerebrală" non impasibilă, cu confuziile de rigoare privind informațiile reale și cele imaginate. Ne-am afla în fața unei noi definiții a nebuniei, conform căreia nebunul ar fi ca un computer în care nu mai funcționează bus-ul, adică canalul hardware care se ocupă de traficul informațiilor.

Analiză Comportamentală Specifică

Analiza comportamentală este acea ramură a PNL-ului care studiază mișcările corpului utilizate ca mijloc de comunicare. Este vorba despre o adevărată metacomunicare, adică o comunicare care nu apare la nivel conștient, dar, aproape în mod subliminal, este produsă de Inconștientul primului interlocutor și capturată de cel al celui de-al doilea. A ști să citești mișcările corpului îți permite să știi dacă ceea ce gândește interlocutorul este real sau imaginar, dar îți permite și să verifici dacă este de bunăcredință. În mediul ufologic, acest ultim aspect reprezintă un parametru important de gândire și îți permite să studiezi cu un anumit calm cazurile de răpiri, fără să mai pierzi timpul cu șarlatani și mitomani. Dar nu numai! Se poate studia și comportamentul ufologilor și se poate înțelege, fără nicio posibilitatea de a greși, dacă aceștia sunt de bună-credință sau dacă mint, dacă ascund ceva, dacă sunt aliați cu puterile oculte sau dacă doar sunt săraci cu duhul. Pentru mișcarea bulbilor oculari și pentru analiza grafiei există biblioteci întregi de mișcări și posturi tratate în diferite teze de Analiză Comportamentală. Însă, aș dori să prezint două posturi corporale demne de luat în seamă pentru simplul motiv că sunt utile în această cercetare și pentru că nu au fost abordate în cărțile pe PNL - mă refer la mișcarea corzilor vocale și la clipirea din gene.

Corzile vocale

Corzile vocale au niște mușchi care le mișcă. Acești mușchi sunt irigați de sânge mai rapid sau mai lent, în funcție de emotivitatea celui care vorbește, și este adevărat că anumite mașinării, cum ar fi anumite tipuri de poligrafe, utilizează măsurarea tensiunii corzilor vocale pentru a identifica stări de stres relaționabile cu răspunsuri de tipul adevărat-fals. Am mai afirmat faptul că în contextul VAK cel
230

care vorbește cu o voce mai puternică pentru a-i acoperi pe ceilalți este Vizual, cu cât tonul devine mai liniștit și încet, avem situații de tip Auditiv și apoi Cenestezic. Însă nu vorbesc despre tonalitatea vocii, ci despre puterea de emisie a vocii în sine. Capacitatea de a modula tonul vocii este proporțional cu cea de a se corela la exterior și, aceasta din urmă, așa cum am mai spus, depinde de inteligența celui care vorbește. Așadar, un limbaj expresiv de tip monoton indică niște reflexe insuficiente și incapacitate în a înfrunta în mod imediat situațiile. În plus, dacă monotonia vocii este caracterizată de o frecvență joasă, cu siguranță vom avea în fața noastră o persoană care este Cenestezică, adică reflexivă, dar care este incapabilă să structureze și să moduleze tensiunea corzilor vocale din frica de a-și expune comunicarea și ceea ce are de spus. Este vorba despre persoane care nu vor să se expună, ori din cauza timidității, ori pentru că spun lucruri false. De obicei se poate obține indicii cu privire la minciună din faptul că cel care minte își mișcă în general foarte puțin tot corpul și pare static în mișcările gurii, care dă impresia că nici măcar nu se mișcă atunci când vorbește, ci rămâne închisă într-o linie (în poziția de ventriloc). În acest caz se face un anumit efort pentru a fi monotoni iar expresia vocii nu este naturală. La fel de nenaturală este și vocea celui care vorbește monoton și strident, cu frecvențe înalte. Și în acest caz ne aflăm în fața unei incapacități de a relaționa cu ceilalți, în funcție de situație, dar această incapacitate este cauzată doar de o prostie latentă. De ce analiza comportamentală de tip vocal este atât de importanță? Din simplul motiv că nu numai că se pot măsura instrumental (în realitate, urechea antrenată a specialistului în PNL își dă seama imediat) variațiile tensiunii corzilor vocale ci se și poate folosi acest parametru pentru răspunsuri de tip adevărat-fals, dar măsurătoarea este utilă și pentru depistarea în timpul ședințelor de hipnoză a preponderenței stărilor de percepție alterată determinate de influențe extraterestre. În primul capitol am afirmat că în interiorul minții unui răpit locuiesc diferite entități pasive (Minți Extraterestre Pasive) și active (Minți Extraterestre Active). Mințile Extraterestre Active (MAE) sunt formate din Mintea și Spiritul unor ființe extraterestre. Astfel de ființe sunt prezente nu doar ca bagaj mnemonic, dar și ca voință activă în interiorul creierului răpitului și uneori acestea îl implică în anumite comportamente, împotriva voinței sale. În acest sens, biserica vorbește despre posesiuni diabolice și despre exorcisme relative, pe când psihiatria vorbește despre personalitate multiplă și schizofrenie, făcând astfel o mare confuzie. În hipnoză tonul corzilor vocale este în acord cu un răspuns la testul corzilor vocale de tipul adevărat-adevărat. Dacă în hipnoză extraterestrul care îl parazitează pe răpit preia controlul corzilor sale vocale, îl determină pe acesta să spună lucruri la care el nici măcar nu
231

se gândește, și apare imediat o alterare a tonului vocii, care ar fi imposibil de sesizat dacă subiectul ar fi fost într-o stare de hipnoză profundă (voce afonă, joasă, nemodulată din lipsa irigării sanguine ale corzilor vocale - frecvență în general < 200Hz). Acest comportament anormal demonstrează că altceva preia controlul hipnozei și încearcă să interfereze cu voința subiectului examinat. Prin această tehnică am fost capabil să descopăr cu ușurință când răspunsurile martorului erau oferite de voința sa reală și când voința îi era impusă de parazit. Adesea, vocea subiectului hipnotizat de la calmă devenea dintr-o dată arogantă și înțepătoare dor pentru câteva momente sau dă impresia că ar vrea să-l convingă pe interlocutor că este de bună-credință. Dacă ne-am afla în prezența unei personalități multiple în mediul hipnotic, atunci vocea ar trebui să rămână total nealterată, la fel cum se întâmplă când în hipnoză se trece, în diferitele interogări, de la Suflet la Minte, la Spirit sau la Corp, așa cum vom vedea în continuare.

Clipitul din gene

Am observat că clipitul din gene, adică, pentru a mă exprima în cuvinte mai simple, tendința de a bate din gene, reprezenta un parametru de un anumit interes pentru acest tip de studii. Ce este pentru medici clipitul din gene? Pentru ei este vorba despre necesitatea de a închide ochii pentru a umezi pupila cu lichidele organice secretate de canalul lacrimal. Ochiul trebuie să rămână mereu umed pentru a putea funcționa cum trebuie. Cantitatea de apă care este conținută în ochi ca și componentă fiziologică este foarte ridicată și în fundul ochiului, scuzați-mi expresia, ochiul este ca o meduză - dacă este expusă la soare, fără apă, moare. Prin urmare, pentru medici corpul uman produce niște mișcări involuntare de închidere și redeschidere ale genelor pentru a umezi partea exterioară a bulbului ocular. Am observat imediat că anumite persoane clipeau din gene cu o frecvență mai mare decât cea normală - făceau asta doar pentru umezire? Am observat și că o persoană hipnotizată, care stă cu ochii deschiși, tinde să nu clipească deloc din gene. Genele sunt o parte din corp și deci mișcările lor sunt reglate de Inconștient, deci depind de emotivitate. Asta înseamnă oare că persoanele cu emotivitate ridicată clipeau cu o frecvență mai mare? Este absolut adevărat! Deci, dacă o persoană nu ar clipi aproape niciodată, decât pentru minima necesitate de a umezi ochiul, ar fi vorba despre un subiect care are o emotivitatea inexistentă.
232

Nu ar trebui să se vorbească despre emotivitate reprimată, ci despre emotivitate inexistentă. De fapt, reprimarea la nivel subconștient oricum iar ieși la iveală prin mișcările necontrolate ale corpului, dincolo de controlul Subconștientului în sine. Din contră, cel care nu clipește aproape niciodată, pentru mine este lipsit de emotivitate. Există anumite personaje din vița publică care clipesc foarte rar. Aș putea da multe nume, dar îl las pe cititor să verifice această idee în mediul cotidian, ținând cont să o aplice mai ales la oamenii politici. Veți avea surprize! De ce acest parametru este atât de important pentru mine? Pentru că Sufletul este legat de Inconștient, unde locuiește și se exprimă. Inconștientul este domiciliul emotivității, deci, cel care nu are Suflet clipește foarte rar pe parcursul unei zile. În baza observațiilor mele cotidiene și a celor efectuate asupra răpiților, concluziile sunt teribile. În plus, dincolo de observațiile mele, în hipnoză regresivă "memoriile extraterestre" despre care am vorbit în primul capitol declară că: "Copiile răpiților fabricate de extratereștri și utilizate pentru a lua locul originalilor în timpul anumitor operațiuni de răpire deosebit de lungi nu clipesc aproape niciodată." Răpiții mai spun că uneori părinții lor nu-i recunosc. Părinții, interogați în acest sens, afirmă că rudele lor par să nu mai aibă pic de emotivitate. Acest lucru durează câteva zile, apoi totul revine la normal. Cineva înlocuiește originalul care are Suflet cu o copie, care, bineînțeles, este lipsită de Suflet? Se pare că acesta este răspunsul halucinant la această problemă. În hipnoză am întrebat imediat cum se putea recunoaște o persoană cu Suflet de una fără Suflet. Răspunsul a venit imediat: "Priviți ochii! Dacă Sufletul nu este...aceștia vi se vor părea goi și lipsiți de expresivitate." Acest răspuns era oferit de Sufletul răpitului, pe care îl degenerasem în hipnoză în sens fizic (adică îl separasem de restul componentelor - Corp, Minte și Spirit). Prin intermediul PNL-ului oricum se înțelege că persoanele care au o clipire limitată răspund bine la concursurile televizate, sunt politicieni de succes și foarte buni militari. Niște persoane în care nu trebuie să aveți niciodată încredere!

233

Spune-mi cum te miști și îți spun cine ești

Acesta nefiind un tratat de Programare Neurolingvistică clasică, nu mă voi apuca să prezint principiile fiziologiei gestului pe care, de altfel, sunt obligat să îl analizez cu teoria arhetipurilor, pe care deja am expus-o mai sus. Acesta fiind un tratat dedicat înțelegerii și rezolvării neplăcerilor celor care se definesc ca fiind "răpiți de extratereștri", consider că trebuie să se cunoască unele dintre aceste fundamente pe care ființele umane tind să le realizeze de-a lungul vieții lor. Cercetătorul care s-ar trezi în fața unui subiect pe care trebuie să-l studieze ar trebui neapărat să înțeleagă ce face Inconștientul celui pe care îl are în față în timpul raportului pe care îl are cu acesta. Iată o listă cu principalele mișcări, de la care se poate porni pentru un studiu mai aprofundat al raportului dintre spațiu și mișcare sau dintre Inconștient și spațiu. Tipologia gestului
Mângâierea buzelor cu degetele sau cu parte a mâinii Scoaterea vârfului limbii în afara cavității bucale, cu buzele strânse A-și mușca buza superioară A-și mușca buza inferioară Sugerea degetului sau a unui obiect Mângâierea propriului păr Deplasarea bustului în față Deplasarea bustului în spate A sălta în loc, mutând alternativ greutatea corpului de pe un picior pe celălalt. A se îmbrățișa A se legăna în loc Netezirea marginii urechii externe A-și freca lent un braț sau un picior

Motivația inconștientă
Ceea se simte este interesant și trebuie aprofundat Semnalul indică aprobare maximă pentru interlocutor sau pentru ceea ce spune acesta. Carențe în sfera sexuală. Interlocutorul vă informează de acest lucru. Carență de tip afectiv. Interlocutorul vă informează de acest lucru. Atribuibilă unei faze psihologice orale, de hrănire de la sânul matern, indică nevoia de hrană ...mai vorbește-mi, mai spunemi Carență de afectivitate și nevoia de a o compensa prin propriile mângâieri...cât de mult țin la mine...noroc că sunt eu să țin la mine... Interes absolut pentru argumentele abordate în conversație. Dezinteres absolut pentru argumentele abordate în conversație. Nevoia de a nu rămâne acolo, de a pleca, de a scăpa, de parcă terenul i-ar frige picioarele și ar fi nevoit să fugă de acolo. Nevoie de afectivitate pentru introversiune. Carență de afectivitate. Conduce la lipsa legănatului din leagăn de la vârsta copilăriei. Este caracteristic fiilor unici. Gest de atracție sexuală față de partener. Este efectuat doar de către o femeie pentru a atrage atenția unui bărbat din grup. Gest de atracție sexuală față de un partener de sex masculin. Mimează mângâierea falusului și poate fi efectuat și cu un obiect, cum ar fi un băț sau piciorul unei mese.

234

Jocul cu a-și introduce și a-și scoate în mod ritmic un inel pe deget A muta ocazional obiecte spre sine însuși sau spre altul

Mimează actul sexual și este o chemare pentru Inconștientul interlocutorului. Este tot al meu, nu atinge, nu intra în sfera mea personală. Însă dacă obiectele sunt îndepărtate brusc de propria persoană, se construiește o barieră împotriva interlocutorului. Dacă obiectele sunt mutate cu zgomot și fără vreun sens, semnalul înseamnă: "Să așezăm lucrurile la locul lor și să clarificăm totul, pentru că lucrurile nu sunt așa cum mi le prezinți tu." Derivă de la un gest al primatelor, care în clanul lor se purică unele pe altele. Înseamnă "Te consider unul de-ai mei și vreau să fiu unul de-ai tăi." Înseamnă "Îmi provoacă greață ceea ce spui sau ceea ce reprezinți." Gestul arhetipic a lui Pinocchio. Înseamnă : "Spun o minciună...iar nasul mi se alungește, in sens metaforic" În general este un act de atracție sexuală a bărbatului față de femeie. E ca și cum i-ar spune partenerei: ''Sunt superdotat din punct de vedere sexual." Vrea să-i comunice interlocutorului că ceea ce spune trebuie să fie filtrat cu atenție. Vrea să transmită ideea: "Te urmăresc cu atenție! Ai grijă ce faci!" Dacă degetul este în poziție verticală înseamnă "Taci!", dar dacă indică spre cavitatea bucală înseamnă "Acum eu vorbesc! Ascultă!" Înseamnă "Dar ce tâmpenii îmi spune? Doar nu sunt prost!" Înseamnă "Ai grijă cum vorbești!" Reprezintă prelungirea brațului, mai mult sau mai puțin întins. Este vorba despre o agresivitate non verbală față de interlocutor, imitând o spadă îndreptată spre el. În mod arhetipic, acest gest înseamnă că faptele sale vor fi cercetate cu atenție (de către Dumnezeu sau Judecător). Mai simplu : "Fii atent...!" Gest de refuz pe care îl are cineva când ar vrea să spună ceva dar nu are controlul total al corzilor vocale. În interiorul său există pulsații contrare, una spune "Vorbește!" iar cealaltă "Taci, pentru că este mi bine așa. " Gestul derivă de la expunerea organelor genitale. Vrea să spună că nu îi este teamă de interlocutor și, dacă interlocutorul este de sex opus, înseamnă și disponibilitate sexuală. La origini, această poziție îi folosea omului primitiv pentru a-și proteja organele genitale. Este vorba despre o închidere față de mediul înconjurător. Vrea să spună că este nu este de acord cu unii dintre cei care compun grupul, dar nu cu toți, ci mai ales cu cei spre care este genunchiul îndreptat. În timpul discuției tinde să rotească bazinul, schimbând direcția genunchiului ridicat, evidențiind că nu mereu este în dezacord cu aceleași persoane. Tensiunea nervoasă produce strângerea capilarelor, care la rândul lor produc mâncărime. Vrea să spună "Am o mare neplăcere de rezolvat!"

A culege de pe interlocutor o scamă sau un fir de păr A trece ritmic un deget pe sub nas pe orizontală, spre interlocutor A trece vertical un deget pe toată lungimea nasului, în partea din față pe mijloc A trece un deget pe toată lungimea nasului, în partea laterală a unei nări A-și pune un deget pe frunte A-și pune un deget pe ochi A-și pune un deget pe gură A-și pune un deget pe urechi A-și pune un deget pe limbă A îndrepta un deget interlocutorului

în

direcția

A ridica un deget în sus, balansându-l spre interlocutor A-și freca gura și/ sau a tuși

A se așeza cu picioarele deschise A se așeza cu picioarele foarte strâns încrucișate între ele A sta așezat cu un picior peste celălalt, dar cu genunchiul de deasupra îndreptat spre unul dintre interlocutori A se scărpina în cap

235

A se scărpina sau a-și masa fruntea A-și scărpina sau masa ochii A-și atinge cravata sau batista din buzunar A ține vârfurile picioarelor înspre interior A ține vârfurile picioarelor înspre exterior A ține doar vârful unui singur picior spre exterior

A ține margine interioară a tălpii ușor ridicată de la sol A ține margine exterioară a tălpii ușor Este vorba despre o persoană cu prea puțin spirit critic, o persoană pripită, care se încrede cu naivitate în ceilalți ridicată de la sol Vrea să spună "Am prea multe gânduri și nu reușesc să le A-și ține capul între mâini A căsca
susțin pe toate." Reprezintă un act de agresivitate reprimată, de exemplu atunci când interlocutorul spune lucruri plictisitoare iar primul instinct ar fia cela de a-l sfâșia, dar se mulțumește cu a-i căsca în față. Este o acțiune care indică stres în sfera sexuală și evocă actul de masturbare masculină.

Există tensiune pentru că nu a fost capabil să-și expună clar propriile idei. Fă-mă să văd mai bine ceea ce ai în vedere! Este vorba despre un act masculin către o femeie, care înseamnă "Sunt pregătit pentru un raport sexual." Dacă ea este de acord, îi va aranja la rândul ei cravata sau batista. Caracter introvertit. Caracter extrovertit. Dacă este vorba despre vârful piciorului stâng, indică o deschidere spre trecut și lipsa dorinței de a risca schimbând lucrurile. Dacă este vorba despre vârful piciorului drept, atunci indică disponibilitate spre un raport nou. Indică un caracter închis, ambiguu, meticulos și care nu prea are încredere în alții.

A-și smulge cu două degete, în mod inconștient, firele de păr din nas, din barbă, sau de din sprâncene Indică agresivitate și ,în mod inconștient, mai indică că se A ține o sprânceană ridicată A ridica în mod ritmic sprâncenele în timpul unei discuții Joaca cu părul devine un obiect tranzițional, asupra căruia să A se juca cu o șuviță de păr
vede diferit cu un ochi - cel care rămâne cu sprânceana în poziția mai joasă este cel care este mai puțin eficient. Indică o agresivitate puternică care este pe punctul de a se dezlănțui dintr-un moment în altul.

A înclina gâtul într-o parte în timpul unei discuții A apleca capul și a-și privi picioarele în timpul unei discuții A ține mâinile în buzunare în timpul unei discuții Așezarea mâinilor în șold

își descarce propria afectivitate. Din punct de vedere pavlovian gestul tinde să devină ritual și repetitiv, ca fumatul unei țigări chiar și atunci când nu există necesitate. Este actul de a prezenta jugulara. Indică supunere față de interlocutor și ideile sale. Indică că nu se simte confortabil și se află într-o poziție de inferioritate psihologică. Nu vreau să știi ce gândesc despre tine! Gesticulația controlată, lipsă sau ascunsă, indică absența dorinței de a comunica, datorită unei ascunderi excesive. Seamănă cu modul în care acționează pisica, dorind să-l facă pe adversar să creadă că este mai mare și mai periculoasă decât este în realitate. Mai este numită și poziția "dictatorului" sau "a gospodinei", pentru că astfel aceasta indică că deține controlul asupra casei și îi arată interlocutorului că este cea mai puternică. A nu se simți confortabil, dar nu datorită unei slăbiciuni, ci datorită politicii; a calcula cel mai bun moment pentru a interveni în discuție sau în acțiune. Gestul trebuie să fie executat de un mascul și reprezintă măsurarea forței animusului interlocutorului. Mimează

A se mișca în lateral în timpul unei discuții A face cu degetul mare și cu indexul semnul

236

membrul sexual masculin și indică o sexualitate corectă. americanului OK, desenând un cerc A face cu degetul mare și cu indexul semnul Gestul trebuie să fie executat de o femeie și reprezintă măsurarea forței animei interlocutoarei. Mimează organul americanului OK, desenând un triunghi

A-și cuprinde cu degetele unei mâini gâtul A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul mare de la mâna dreaptă aflându-se deasupra tuturor celorlalte A încrucișa degetele ambelor mâini, degetul mare de la mâna stângă aflându-se deasupra tuturor celorlalte A ține palma mâinii deschisă, cu degetele lipite A sta așezat, dar fără a permite picioarelor să atingă podeaua A vorbi cu mâinile la spate

genital feminin și indică o sexualitate corectă. Este un gest cu precădere feminin și îi este destinat masculului. Indică disponibilitate sexuală. Persoană legată de sfera lui "a avea" și mai puțin realizată în sfera lui "a fi".

Persoană legată de sfera lui "a fi " și mai puțin interesată de sfera lui "a avea". Gestul imită o lamă și indică agresiune. Vrea să spună: "Tai ceea ce spui." sau "Te fac bucățele!" Incapacitatea de a interacționa cu realitatea din jurul său. Tendința de a trăi în propriile vise. Indică supunere ascunsă față de interlocutor, pentru că gestul îl obligă să aplece capul în față, orientând privirea către vârful pantofilor, obligându-l și la o înaintare spre interlocutor, cu bustul aplecat, chiar dacă nu arată ce are în mână. Gesticulare proprie introvertiților, care sunt închiși în ei înșiși persoane care dacă ar putea să dispară din fața interlocutorului, ar face-o cu mare plăcere. Indică tentativa de a atrage atenția altora asupra sa. De obicei aceste persoane cumpără încălțăminte tălpi care fac mult zgomot în timpul mersului. Un gest clasic al celui care ar fi vrut să rămână în uterul matern. Sunt persoane nesigure, care ar trebui ținute la distanță, pentru că atunci când fac bele, ei nu sunt singurele victime. La volan sunt foarte periculoase. Tentativa de a un raport de supremație față de interlocutor. Tentativa de a nu respecta voința interlocutorului, încercând să-l supună pe acesta voinței sale. Tentativa de a instaura un raport cerebral sau sexual cu interlocutorul. Tentativa de a-i comunica "Tu îmi aparții!" sau celorlalți "El îmi aparține." Se numește "privire de control" și folosește la a nu pierde din vedere o altă situație, care se află în afara raportului de față. Cu alte cuvinte, este mai interesat de ceea ce se întâmplă în jurul său decât ceea ce se întâmplă cu sine. În timp ce își privește interlocutorul, pentru o clipă, dintr-o dată, își mișcă privirea în altă direcție.

A merge cu spatele aplecat în față A merge zgomotos și rapid A conduce automobilul având pălăria sau șapca pe cap A da mâna cu interlocutorul, iar cu cealaltă cuprinzându-i brațul A da mâna cu interlocutorul și a roti strânsoarea astfel încât dosul propriei mâini să rămână în partea de sus. A da mâna în partea de sus a bustului (în zona inimii) sau în zona joasă a bustului (în dreptul organelor genitale) A se poziționa lângă interlocutor și a-i pune p mână pe spate În timpul unei discuții a privi pentru o clipă în altă direcție, apoi a reveni cu rapiditate la poziția inițială

În această listă scurtă trebuie găsit tipul de gest, dar trebuie și să se observe ce direcție are acesta în spațiu, pentru că gestul, după părerea mea, poate fi considerat ca fiind un desen pe care îl trasează corpul sub impulsul unei simbolism, care la rândul său derivă dintr-un arhetip fundamental.

237

"Crunch fizic" între Inconștient și Subconștient

Există un mod foarte simplu, și destul de rapid, pentru a verifica răspunsurile subiecților examinați într-un context de tipul adevărat-fals. Trebuie precizat faptul că, în acest context, nu ne interesează să stabilim dacă subiectul spune sau nu adevărul, sau dacă tinde să povestească tâmpenii pentru asta există alte mijloace. Scopul constă în a evidenția, aplicând această tehnică, puternice disonanțe cognitive între Inconștientul și Subconștient său. Tehnica poate fi utilizată foarte simplu și se bazează pe unele observații și studii efectuate de mine recent în domeniul fiziologiei și chineziologiei (știința care studiază mișcările musculare ale omului - n.t.), unite cu analiza metodologiilor care se inspiră din medicina alternativă. Medicina homeopată consideră că anumite tipuri de medicamente, denumite exact homeopate, pot fi administrate pacientului prin diluări puternice, eliminând astfel pericolul de intoxicație. Pentru alegerea medicamentului uneori este utilizată o practică veche și ciudată - pacientului i se cere să țină flaconul cu medicamentul într-o mână și cu cealaltă mână i se cere să efectueze cu putere o anumită mișcare (de exemplu să apese indexul de degetul mare). Medicul homeopat contrastează acest efort și pretinde că observă cum capacitatea de contrast muscular manifestată de pacient este diferită doar când pacientul ține în mână medicamentul corect. Acest fapt ar trebui să fie atribuit prezenței unui câmp, pe care adepții acestor lucrări îl definesc cu termenul "morfogenetic". În acel câmp ar fi scufundați atât bolnavul cât și medicamentul, iar ambii s-ar influența reciproc, schimbând între ei informații, dar numai și numai la nivel inconștient. Observasem tehnica contrastului muscular și mai observasem și că aceasta era aplicată cerându-i pacientului să facă o afirmație corectă (de exemplu data sa de naștere) și comparând contrastul său muscular cu cel exercitat în timpul unei afirmații neadevărate. În ultimul caz efortul exercitat de pacient devine nesemnificativ. Este posibil să existe "câmpul morfogenetic", chiar dacă, în acest moment, nu sunt capabil să-i evaluez efectele macroscopice, dar este evident că un răspuns corect al corpului, adică al Inconștientului, suferă variații dacă pacientul spune adevărul sau dacă spune o minciună. Să examinăm acest fenomen interesant dând un exemplu practic. Să luăm un răpit care la nivel conștient nu știe încă că este răpit și să-l așezăm în fața noastră, cu brațele întinse în față, îndreptate spre noi, apoi să-i cerem să reziste efortului pe care noi îl exercităm încercând să-i închidem brațele, în tentativa de a-i uni mâinile.
238

În timp ce facem acest exercițiu și aplicăm o anumită forță, îl supunem și unor întrebări de control: Cum te numești? El răspunde corect și rezistă. Câți ani ai? El răspunde corect și rezistă. Ce înălțime ai? El răspunde corect și rezistă. Ai avut de-a face vreodată cu extratereștrii? El răspunde "Nu!" și nu mai opune rezistență, eu reușind să-i unesc mâinile.

Ce s-a întâmplat? Este foarte simplu! Comportamentul corpului este controlat de Inconștient. Când punem o întrebare la care subiectul crede că știe răspunsul la nivel conștient, dar în realitate este Subconștientul cel care oferă răspunsul greșit, Inconștientul său tinde să-i evidențieze inexactitatea printr-o mișcare a corpului. În același moment în care Subconștientul face o afirmație falsă, Inconștientul tinde să facă ceva pentru a-și semnala dezacordul. În timp ce Inconștientul începe să acționeze, pentru o clipă, Subconștientul pierde controlul asupra mișcărilor corpului, din cauza traumei interioare provocată de "falsa" afirmație. Există un circuit electric numit "Puntea Wheatstone", care poate fi dat ca exemplu, pentru că are două ramuri care pot fi balansate - dacă unul dintre cele două suferă o variație, puntea se dezechilibrează și instrumentul de măsurat așezat între cele două ramuri își dă seama imediat, dând alarma. În mod asemănător, forța exercitată de fiecare braț al răpitului reprezintă un output (încrucișat) al celor două emisfere cerebrale corespondente și este suficient un mic dezechilibru între lobul stâng și cel drept pentru ca Puntea Wheatstone umană, abia construită, să se dezechilibreze și să semnaleze anomalia prin intermediul unui braț. Prin acest vicleșug am amplificat practic "vocea" Inconștientului, băgând în criză sistemul Inconștient - Subconștient și măsurând efectul prin intermediul Conștientului. Apoi va reveni investigatorului să analizeze, într-un context mai amplu de răspunsuri, motivul anomaliei din proba contrastului muscular.

239

ANCORELE IMPLICATE ÎN REZOLVAREA PRACTICĂ A CAZURILOR DE ABDUCTION

O ancoră poate fi o situație trăită, o situație memorată, vederea unui anumit obiect sau a unei simple idei. Programarea Neurolingvistică se agață de situații trecute, numite ancore, și încearcă, prin anumite metode, să recheme în mod mecanic senzațiile trăite în acele ocazii, pentru a varia percepția acelor evenimente. În practică, încearcă să modifice Harta unui anumit Teritoriu. Utilizarea ancorelor este o procedură fundamental mecanică și oricum corespunde, fără ca subiectul să-și dea seama, activării unei stări de hipnoză ușoară. De exemplu, ancorele sunt utile în vindecarea fobiilor, acolo unde psihologia și psihiatria dau greș. Procedura de bază este, mai mult sau mai puțin, următoarea: să presupunem că avem de-a face cu o persoană căreia îi este frică de întuneric. Această frică este un model mental recunoscut de PNL cu termenul de "metaprogram" - acesta trebuie eliminat sau, mai bine spus, modificat, astfel încât să se elimine toate efectele colaterale care împiedică persoana să conviețuiască cu întunericul. I° - Metaprogramul este reactivat, iar aceasta este prima operațiune care trebuie efectuată. I se spune subiectului să-și amintească când a avut ultima dată această frică. În această etapă el ar putea să manifeste dorința de a nu-și aminti, pentru că asociată cu acea amintire este starea fizică de rău. I se va spune că poate să-și amintească fără să-i fie teamă și îl vom invita să-și imagineze un televizor, în care să se poată vedea pe el însuși în timp ce începe să i se facă frică de întuneric, ordonându-i să blocheze imaginile cu o clipă înainte ca frica să înceapă să se manifeste. Acest proces, cu totul imaginativ, are scopul de a activa metaprogramul care căutat. Subiectul nu își dă seama că, în timp ce încearcă să activeze amintirea dintr-un alt punct de vedere, reactivează și toate amintirile agățate (ancorate) de acest metaprogram, pentru că se simte în siguranță că nu trebuie să mai trăiască frica (i-a fost impus să se oprească cu o clipă înainte de amintirea dureroasă). Ideea de a vedea totul dintr-un alt punct de vedere îl convinge pe subiect, și, în plus, el are impresia că este vorba doar de un fel de joc al fanteziei, determinându-l să rămână în joc, gândindu-se că nu se va obține niciun rezultat. În această etapă i se cere subiectului să povestească senzațiile pe care le-a simțit și gândurile care i-au trecut prin cap cu acea ocazie și astfel începe povestirea senzațiilor și gândurilor reale cu privire la acele momente. Se ancorează amintirea evenimentului de cea a fricii, dar mai ales de ceea ce s-a gândit, pentru
240

că, probabil, ceva ce a fost gândit a dat naștere fricii și nu ceva ce a fost trăit cu acea ocazie. În realitate, este probabil ca frica să fi apărut ca reacție a aceluiași Inconștient la un anumit semnal, pe care acesta l-a confundat cu altul asemănător, astfel încât să creadă că trebuie neapărat să-i fie frică de întuneric. Ceva, de-a lungul vieții subiectului examinat, a provocat pentru prima dată, într-un episod de bază, o puternică traumă dureroasă care s-a imprimat în metaprogramul original al amintirii, dar a fost interpretat în mod greșit de către Inconștient. Iată un exemplu abstract, dar plauzibil - să presupunem că subiectul își amintește, în timpul fazei de activare a amintirii, că s-a gândit că a sta în întuneric înseamnă a fi singur. Episodului i se ancorează conceptul de solitudine și i se cere să-și amintească alte episoade ale vieții sale în care s-a simțit singur, apoi să meargă tot mai în spate și să-și amintească prima dată când s-a întâmplat acest lucru. Subiectul își poate aminti că, atunci când era copil și se juca, din greșeală, se închisese în debaraua casei, care nu putea fi deschisă din interior. Întunericul a fost asociat de el, în mod eronat, cu starea de solitudine, pentru că nimeni nu auzea copilul plângând. Iată adevărata cauză a problemei! Ceea ce se întâmplă din acel moment mai departe este provocat de o programare greșită a Inconștientului, care interpretează greșit semnalele de intrare Inconștientul acționează și reacționează mai rapid decât Subconștientul,blocându-l, iar când subiectul se află în întuneric și realizează situația în care se află, Inconștientul pornește o reacție, care, reinvocând durerea simțită prima dată, învie amintirea senzației de panică pe care a simțit-o când era mic. Inconștientul a decis că atunci când se află pe întuneric, trebuie să se simtă rău și reproduce efectele dureroase trăite atunci, dar, într-un context care acum nu are niciun motiv plauzibil, adică repropune automat reacții proprii metaprogramului său. II° - A doua operațiune desfășurată a fost aceea de a găsi episodul declanșator. Îi amintesc cititorului și cazul acelui băiat pe care l-am descris când am vorbit despre sindromul de falsă răpire, care de mic a fost pedepsit de tatăl său pentru că își scăpase pe jos jucăria, stricând-o. În acel caz se utiliza exact această tehnică. Odată descoperit metaprogramul care trebuie modificat trebuie să se ancoreze situației traumatice o nouă serie de percepții, mai pozitive și mai "reale", care vor lua locul percepțiilor dureroase și vor produce senzații mai puțin negative și mai puțin dezastroase pentru subiect. III° - Se efectuează reprogramarea. Este relativ simplu să se descopere episodul declanșator, dar nu este la fel de ușor ca un metaprogram fie șters, mai ales dacă se află în creier de mult timp. De fapt, amintirile tind mereu să implice, din punct de vedere chimic, aceiași neuroni,
241

obținând în consecință mereu aceleași răspunsuri, pe când, o reprogramare de acest tip implică utilizarea unui parcurs neuronal diferit. Pavlov ne învață că odată învățată o obișnuință, cu cât aceasta este mai înrădăcinată, cu atât este mai dificil de îndepărtat. PNL-ul acționează asupra metaprogramului inițial și nu asupra programelor neuronale, cum tind însă să facă medicamentele psihotrope, și are posibilitatea de succes mai mare. Nu este vorba de a modifica în mod artificial o Hartă, ci de a adăuga date celei existente, pentru că, subiectul, cu mai multe date la dispoziție, înțelege, atât în mod conștient, cât și inconștient, că nu trebuie să-i fie frică de întuneric. Nu i se spune pur și simplu: "Nu! Este vorba despre frica de întuneric pe care o aveai când erai mic. Acum că știi, ești vindecat." Acest lucru nu este suficient, pentru că Conștientul subiectului știe că asta este adevărat, dar Inconștientul său oricum va reacționa mereu în același mod, inducând frică! Din acest motiv trebuie să se reprogrameze Inconștientul. Pentru a se obține reprogramarea Inconștientului trebuie să se utilizeze tehnicile hipnotice, și PNL-ul face o reprogramare implicând stările hipnotice ușoare. Astfel de stări sunt evocate utilizând ancorele. Anumite tehnici sunt cu totul mecanice și altele sunt mai sofisticate, dar acesta nefiind un tratat de PNL, ci o serie de exemple de aplicare a metodelor, nu voi sta să le descriu iarăși - mă limitez să vă trimit la tratatele de PNL citate în bibliografia din josul paginii și termin cu un alt exemplu. I se spune subiectului să se gândească la un eveniment plăcut din viața sa, la un eveniment care l-a făcut să se simtă bine. Când a ales evenimentul, i se spune să se așeze în fața ipoteticului său televizor și să retrăiască scena. Se adaugă că televizorul este foarte luminos și culorile sunt foarte, foarte aprinse, aproape excesiv de aprinse. În timp ce subiectul revede în interiorul său scena și descrie emoțiile pozitive, de pace și liniște, pe care le-a simțit în acel episod din viața sa, cu un moment înainte, și nu după, în culmea senzațiilor, fără ca el să observe, i se apasă cu putere centrul frunții cu degetul mare. S-ar putea utiliza orice punct al corpului și orice deget, pentru că se dorește doar crearea unei ancore cenestezice. Cu alte cuvinte, în timp ce-l determinăm pe subiect să simtă o senzație puternică, și deci recuperabilă din amintirile sale, i se asociază o senzație de presiune puternică pe o parte a corpului. Dacă operațiunile au fost urmate în mod corect, cele două senzații rămân corelate. IV° - După ce s-a creat ancorarea dintre două senzații puternice, acestea sunt transferate în programul "frica de întuneric". Din acest motiv i se cere subiectului să-și amintească încă o dată episodul cu debaraua, pe care l-a trăit când era mic, dar de această dată în alb și negru, nu în culori. Când el mai are puțin și ajunge în mijlocul fricii, care va fi mult mai redusă
242

din cauza lipsei de culori din amintire, se impune activarea ancorei cenestezice apăsând puternic degetul mare pe fruntea sa, în același punct care a fost folosit și înainte, cu aceeași forță și pentru aceeași perioadă de timp. V° - S-a obținut reprogramarea la nivelul Inconștientului. De fiecare dată când subiectul se va afla în întuneric, își va aminti, în mod inconștient, senzația pe care o simțea când era fericit, și, cu timpul, această senzație va deveni mereu tot mai stabilă. Va putea și să-și apese degetul pe frunte singur, pentru a face să dispară senzația de frică și să o substituie cu cea de plăcere. Se poate observa că aceste tehnici activează arhetipurile fundamentale, care nu sunt altceva decât instrucțiuni ale limbajului-mașină al creierului, care s-au exprimat prin producerea unor senzații puternice (cum ar fi de exemplu sentimentele profunde). Cititorul probabil că a observat și activarea amintirilor în culori sau în albnegru. Trebuie precizat că arhetipurile creează simbolurile, iar apoi acestea creează culorile, din care derivă întâi imaginile și, la final, fonemele. Prezența culorii este intim legată de producerea sentimentelor, fie pentru că simbolurile și culorile sunt strâns legate, fie pentru că aceeași zonă din creier care produce culorile activează și memoria senzațiilor, inclusiv pe cea de frică. Deci, a-ți aminti ceva înspăimântător în alb-negru echivalează, într-o oarecare măsură, cu faptul că frica este ținută sub control în timpul evocării amintirii. În mod contrar, a intensifica culorile înseamnă a amplifica senzațiile. La finalul procesului de ancoraj subiectul este pus să retrăiască normal amintirile episodului original, pentru a verifica dacă ancorele sunt instalate corect, pentru că altfel procedeul trebuie repetat, exact cum se întâmplă și în cazul unui computer. Trebuie subliniat faptul că s-au putut reprograma atât Conștientul, cât și Inconștientul, utilizând ideea că procesul cerebral este reprogramabil - deci, creierul nu este Mintea.

ANCORELE ÎN RĂPIRILE EXTRATERETSRE

Ancore de story board •Diapozitiv sau ancoră statică •Camera video sau ancora dinamică temporală. •Cabina de regie sau ancora dinamică spațio-temporală. Ancore de coloană sonoră • Ancoră cenestezică.
243

Ancore de arhetip: • Ancoră bazată pe senzațiile "non-fizice", de a se "simți în interior". Aceste ancore vor fi analizate una câte una, ținând cont că sunt cu totul inedite, chiar dacă ceva asemănător poate fi găsit în tehnicile, cu totul personale, ale unor experți al acestui sector. Este clar că nu este vorba de noi invenții, ci de elaborarea unei serii de metode destinate să conducă mereu la rezultatul așteptat, care consistă în recuperarea amintirii evenimentelor ufologice, cum ar fi răpirile, fără utilizarea regresiei hipnotice clasice, ci utilizând doar "cuvântul", fără procese de inducție. Ideea de a utiliza ancorele se naște din ipoteza că subiectul este cu adevărat victima răpirilor extraterestre, deci tehnica nu folosește la a verifica că există sau nu o răpire , ci doar pentru amintirea acestor experiențe. Acesta este punctul de vedere al celui care operează cu tehnicile PNL, dar subiectul pe care sunt aplicate tehnicile poate să asume un comportament diferit față de răpirile sale anterioare - poate să creadă că este răpit sau poate să nu fie deloc convins de acest lucru, iar asta este ceea ce se întâmplă în prima ședință. În ședințele următoare totul se schimbă, pentru că în prima ședință subiectul scapă de orice dubiu. Este fundamental ca expertul, înainte de a efectua ședința inițială de PNL, să fi stabilit deja dacă are de-a face sau nu cu un răpit, printr-un interviu preliminar, prin aplicarea testelor TAV/MARIT și analiza viselor și amintirilor subiectului. Expertul trebuie să se ancoreze de un episod care a fost trăit cu adevărat de subiectul examinat, sau un vis cu caracteristici ufologice povestit de acesta, despre care să se suspecteze că are o natură mult mai reală față de ceea ce poate crede subiectul în cauză. În mod evident, expertul trebuie să fie un expert în răpirile extraterestre și trebuie să fie capabil să lege toate detaliile care au caracter ufologic și care pot apărea în vis; am mai spus că răpiții tind să-și amintească, sub formă de vise confuze, răpirile lor, verificându-se că acestea sunt reale. Este ușor de observat dacă este vorba despre trăiri reale, prin aplicarea modelului VAK și a analizei mișcărilor bulbilor oculari, la care s-a făcut referire mai sus. Odată găsit episodul care s-a întâmplat în realitate, dar pe care răpitul și-l amintește doar fragmentat, sau visul reținut ca atare, dar care în realitate indică o trăire reală, i se va cere subiectului să-și oprească memoria pe o "fotogramă" a acelei amintiri. Această fotogramă este văzută de el exact ca o imagine nemișcată, pe care el o poate examina bine la cererea expertului, în toate detaliile sale, în mod repetat și lent, de jos în sus și de la dreapta la stânga.
244

"Oricum nu se întâmplă nimic, pentru că scena este fixă. " I se va spune subiectului de mai multe ori. Această ultimă frază îl va reasigura pe subiect, care nu se va speria, pentru că nu se așteaptă să vadă nimic diferit de ceea ce revede în mod mnemonic; În realitate, după aceea, lucrurile iau cu totul altă turnură, dar el nu știe încă acest lucru. În această primă fază se utilizează o ancoră statică. Faza de ancoră statică a fost inspirată de tehnica așa-zisului "vis cu ochii deschiși", foarte bine cunoscută de experții hipnologi. Ceea ce se întâmplă în timp ce subiectul revede fotograma nu este altceva decât o schimbare a percepției mediului înconjurător. Cu cât el examinează toate detaliile fotogramei, pe care nu le observase până atunci, atenția sa spre exterior scade și crește cea interioară, spre amintirea trăită. Subconștientul său, care este un abil controlor al tuturor proceselor care pot dăuna sănătății sale mentale, observă că nu se întâmplă nimic și consideră că nu trebuie să intervină pentru a bloca un flux de amintiri, care, de altfel, nu a fost încă lansat. Dar Subconștientul său a calculat rău, pentru că această tehnică conduce subiectul spre o stare alterată de percepție, în care canalele de intrare relaționate de lumea exterioară devin mai puțin gestionabile și toate inputurile vin de la imaginea fixă, care devine din ce în ce mai vie. Subiectul începe să modifice traseul său electroencefalografic (EEG) și anchetatorul știe că urmează să se întâmple ceva imediat după ce observă că privirea subiectului a devenit fixă, acesta îndreptânduși pupilele în centru, pe mijloc, fiind atent să privească imaginea. Subiectul, chiar dacă ține ochii deschiși, nu vede altceva decât acea imagine. În acest punct i se va spune foarte simplu subiectului: ''Bine! Acum, la semnalul meu imaginea se va mișca ca într-un film...Start! " Această procedură trebuie desfășurată fără agitație, dar rapid, pentru a nu da timp Subconștientului subiectului să înțeleagă că de-acum nu mai poate interveni pentru a remedia fluxul imaginilor. De fapt, în prima fază a retrăirii amintirii în mediu de ancoră statică i s-a cerut subiectului să zăbovească asupra unor detalii inutile cum ar fi culoarea cerului, cea a podelei și tot așa, în tentativa de a-l izola de lumea exterioară, dar acest al doilea pasaj, care corespunde aplicării a ceea ce am denumit cu termenul de "ancoră dinamică temporală", trebuie să fie rapidă. Trecerea de la o ancoră la alta trebuie să fie rapidă. În această fază, dar mai ales în cea de-a doua, subiectul se ancorează de amintirile sale, care sunt adevărate și absolut reale; creierul său le-a găsit și le face să avanseze din punct de vedere temporal. Merge înainte până la un anumit punct, apoi se oprește și spune că nu-și mai amintește nimic. Nicio problemă! Să ne amintim că subiectul trebuie să fie reancorat de amintirea sa, ca și când ar trebui să
245

exploreze pe hard-disk-ul său mental, toate părțile unde este înmagazinată amintirea sa. Iată cu se procedează pentru a o găsi. Este foarte simplu! Este suficient să-i spui să-și imagineze scena care urmează, fără nicio grijă. În acest punct trebuie să se verifice atent în ce direcție orientează bulbii oculari, pentru a verifica că ia trăirea reală, din memoria a ceea ce a trăit cu adevărat. Subiectul încearcă să-și construiască o scenă fantastică și dacă cumva - iar anchetatorul știe că este așa - scena descrisă a fost trăită cu adevărat, aceasta va evoca în mintea sa, imaginea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, deoarece aceasta nu doar că conține toate elementele necesare pentru a reprezenta ceea ce i s-a cerut, dar și faptul că în creierul răpitului deja există și este gata pentru a fi utilizată. Răpitul nu are nevoie să-și creeze o imagine falsă, pentru că, de cum începe să o caute, deja utilizează bucățile disponibile - este mai ușor să îți reamintești o imagine care deja există în memorie decât să-ți construiești una nouă. Procesul este absolut automat, și, în timp ce acest lucru se desfășoară, de obicei se activează și ancorele cenestezice, despre care voi vorbi imediat. Toată lumea știe că este suficient să-ți amintești un detaliu al unei scene pentru a o readuce integral în minte. Nu găsiți cheile mașinii și nu știți unde le-ați pus? Cu câteva clipe în urmă le aveați în mână, dar acum nu mai sunt. Începe panica! Vă reconstruiți în minte toate mișcările pe care le-ați făcut; la un moment dat vă amintiți mișcarea brațului, care este urmată de a pune cheile pe..."A, da, le-am pus pe pat!" A fost suficient să recunoaștem un detaliu al unei acțiuni pe care o efectuase Subconștientul utilizând un automatism mental, dar pe care Inconștientul oricum îl înregistrase, iar toată scena a revenit în minte. Dar dacă lucrurile stau așa, atunci este posibil să facem mai mult - ideea constă în a-i cere subiectului să evoce o scenă a cărei amintire îl neliniștește, dar de care el nu este conștient că o are printre amintirile sale. I se poate cere să-și imagineze că vede scena nu prin proprii săi ochi, ci ca și când aceasta ar fi privită printr-o cameră video ipotetică, situată într-un loc diferit al scenei, adică dintr-un alt unghi. Dacă camerele video ar fi mai multe, i s-ar putea cere subiectului să se comporte ca și când s-ar afla într-o cabină de regie și anchetatorul ar putea alege unghiul, cerându-i apoi să-și "inventeze" acțiunea, ca și când aceasta ar fi filmată din noua poziție. Inițial, aplicând această idee, doream să obțin un anumit rezultat, dar apoi am înțeles că s-ar fi putut obține cu totul altceva, punând creierul să lucreze în mod neobișnuit. Mai întâi, dacă subiectul nu-și amintea experiența, așezam camera video, adică punctul său de vedere ipotetic, exterior față de el, și îl puneam să reconstituie imaginile ca și când le-ar fi văzut din afară. Dacă ar fi existat blocaje care să împiedice reamintirea anumitor scene, le-aș fi sărit pe acestea, cerându-i
246

subiectului să-și amintească cu totul alte scene. După părerea mea, detaliile ar fi fost oricum descrise ca în realitate, pentru că Inconștientul subiectului, cunoscând adevărul, ar fi făcut orice pentru a se ține cât mai aproape de realitatea evenimentelor. Programarea Neurolingvistică clasică oferă mereu aceste metode cu rezultate optime și eu nu făceam altceva decât să împrumut anumite tehnici operative, în mod normal utilizate pentru vindecarea anxietăților și a stărilor de panică. Ideea funcționa bine, dar mi-am dat seama repede că, în timp ce schimbam poziția telecamerei, uneori aceasta ajungea exact într-un punct unde subiectul s-a aflat cu adevărat. A-i cere să revadă amintirea din acea poziție echivala cu a readuce în memorie tot ceea ce a fost trăit cu adevărat din acea poziție. Identificasem o nouă ancoră, pe care am numit-o apoi ancoră dinamică spațiotemporală; procesul cerebral este clar. Subiectul are în fața sa o scenă cu amintiri reale vii, uneori traumatizantă, pe care până acum nu a fost capabil să și-o amintească. Blocajul amintirilor a fost sărit și acum acestea, încet, încet, ies toate afară, cu aceeași desfășurare temporală cu care au fost înregistrate în timpul desfășurării reale a evenimentelor. În această etapă intervin ancorele cenestezice. Subiectul este sub stăpânirea amintirilor sale și nu mai vede camera în care se desfășoară ședința PNL; atunci, cu calm și vorbind la timpul prezent, i se cere să spună dacă simte că îi este cald sau rece, ce zgomote aude, ce miros simte în locul unde se află. Atenție! Nu i se spune "Ce miros simțeai?", ci "Ce miros simți?", "Este frig afară?" și tot așa. Ancorele cenestezice se bazează pe amintirea senzațiilor fizice. Este util de reținut că ancorele, cum sunt camerele video multiple, au scopul de a reaminti trăirea, the story board, filmul amintirii (Harta), pe când restul reprezintă coloana sonoră a filmului. De fapt, este suficient să-și amintească doar un detaliu pentru a-și reaminti toată trăirea care nu vrea să iasă la suprafață. Dacă, de exemplu, scena nu reapare din punct de vedere vizual, dar apare senzația termică a locului, inevitabil, această senzație, sau mai bine spus amintirea sa, se va agăța automat de toată scena, până și amintirea vizuală devenind disponibilă. Mai departe se va vedea mai bine, referindu-mă aici la tehnicile de hipnoză profundă, că deschiderea forțată concomitentă a prea multor canale de intrare provocă "căderea" Subconștientului, care predă în mod automat comanda operațiunilor doar Inconștientului - în acest moment subiectul se află într-o stare de hipnoză profundă. Ceva asemănător am încercat să fac și eu cu aceste ancore, în această fază a reactivării amintirilor, însă subiectul, în acest caz, nu este deloc în hipnoză
247

profundă și este capabil să decidă cum să se coreleze cu mediul exterior, chiar dacă ar fi corect să se vorbească de hipnoză ușoară, comparabilă cu cea la care se ajunge când se privește un film sau se citește cu interes o carte. Ajunși până aici, se poate merge mai departe, utilizând ancore care amintesc de senzația de frică, de disperare, de uimire, de abandon - adică este vorba despre evocarea unor sentimente. Utilizarea acestor ancore poate fi cu totul devastant, din cauza reacțiilor pe care subiectul le-ar putea avea. A reevoca durerea operației chirurgicale suferite în mediul extraterestru este foarte neplăcută, dar trăirea sentimentului de incapacitate când subiectul este blocat pe acea masă de operație, cu ființe ciudate și înfricoșătoare, care vor să îi facă ceva, este cu adevărat îngrozitor. În schimb, se obține efectul de a vedea răpitul, inițial plângând și disperând, apoi mulțumindu-ți că l-ai făcut să plângă, tocmai pentru că la momentul când s-a desfășurat scena ar fi vrut să plângă, dar nu a putut să facă asta pentru că era blocat. Se înțelege că exteriorizarea emoțiilor este o necesitate pe care răpitul o are, dacă vrea să se aproprie de propriile amintiri - exproprierea de propriile senzații chiar este unul dintre aspectele cele mai dăunătoare ale răpirilor extraterestre. A nu retrăi acele emoții induce în răpit situații de puternică disociere, care adesea conduc la sinucidere, mai ales când procesele comune de disonanță cognitivă nu mai sunt suficiente pentru a modifica aspectul unei realități, care, la nivel de Inconștient, devine tot mai insuportabilă. Disonanța cognitivă ajută Subconștientul să altereze realitatea, dar nu are nicio putere asupra Inconștientului, care nu se lasă păcălit de o Hartă falsă, prea îndepărtată de realitatea Teritoriului.

Niște cazuri practice

Iată niște fraze care provin de la prima mea întâlnire cu Rita, o tânără studentă răpită, care îmi povestește că starea sa de sănătate s-a înrăutățit din momentul în care părinții săi i-au făcut cadou o vacanță de studiu în Anglia, pentru a frecventa un curs de limba engleză. Fata, după ce se întoarce în Italia, devine vegetariană, suferă o ciudată operație chirurgicală în care nu i se face absolut nimic și apoi are coșmaruri în care apar niște mici ființe care vor să o ia cu ei. Mă agăț de perioada petrecută în Anglia, când Rita s-a simțit rău la facultate: - Cum de ți s-a făcut rău?

248

- Aveam aproape 18 ani și în acea după-amiază organizasem o căutare de comori, în pădurea de lângă Tamigi. Cu toții aveam o foaie cu instrucțiuni, dar eu la un moment dat m-am îndepărtat de grup. - Cum de te-ai îndepărtat? - Nu știu! La un moment dat am simțit nevoia de a merge acolo. - Acolo unde? - Acolo, în spate, unde era copacul acela. - Și apoi ce s-a întâmplat? - Nu știu, pentru că m-au găsit seara târziu cu febra mare și m-au dus înapoi la facultate. Aveam șireturile de la adidași dezlegate și cămașa șifonată. - Atunci să vedem dacă îți amintești cum s-au petrecut cu adevărat lucrurile. Acum îți voi cere să-ți imaginezi ultima scenă pe care ți-o amintești de atunci, ca și când aceasta ar fi o fotografie tipărită în mintea ta. Ești pregătită? - Da. - Bine. Atunci ce anume vezi în această fotografie fixă care se află în fața ochilor tăi? - Păi... în fața mea este un copac și știu că în dreapta este râul. - Bine. Și dacă mișcăm fotografia ce se întâmplă? Ea se agită și începe să tremure în partea dreaptă a corpului, ca și când pe de o parte ar fi vrut să se miște și pe de alta nu ar fi vrut deloc să facă asta (partea dreaptă a corpului este legată de lobul stâng al creierului, adică de rațiune, care se află pe punctul de a fi depășită de emotivitate). - Nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic, nu se întâmplă nimic! - Bine. Atunci să privim bine această fotografie, în cele mai mici detalii. Vezi vreun detaliu interesant? După o pauză de aproximativ treizeci de secunde, fixându-și privirea în centrul câmpului vizual, ea spune: - Este o lumină în sus, la stânga. - A, bine. Ce anume produce acea lumină? - Nu știu. Nu o văd. - De ce nu o vezi? - Pentru că se află în spatele meu, am depășit-o când am alergat pe lângă ea. - De ce alergai? - Nu știu. - Bine, atunci să facem ceva. Să ne întoarcem la scena în care tu te îndepărtezi de drum și mergi spre copacul care se află în spate și străbați din nou această serie de imagini în creierul tău.

249

- În dreapta mea este un domn cu un câine. Ciudat...înainte nu-l văzusem. Este un bărbat englez cu câinele său...iar acum mă aflu la capătul aleii, în fața copacului. - Și lumina, cea pe care o aveai în stânga ta, de unde vine? - De unde stă acel domn. - Cum arată acel domn? - Nu știu! Am alegat prea repede pe lângă el și nu am reușit să-l privesc. Eram interesată să merg înainte; apoi, în capăt, trebuia să o iau la dreapta...e ca și când am senzația că trebuie să mă întorc la dreapta odată ce am ajuns în capăt. - Atunci hai să facem ceva. Să ne întoarcem înapoi în amintire, ca și când am derula la un aparat video și să ne oprim la momentul în care tu treci pe lângă domnul cu câinele, pentru că o fotogramă din acea scenă este suficientă. Acum oprește aparatul video din capul tău pe acea imagine, acea fotogramă unică, și privește bine. Poți vedea toate detaliile pe care nu le-ai văzut în timp ce alergai. Ea rămâne perplexă și mișcă ochii ca și când ar urmări o scenă care se petrece cu adevărat în fața sa. - Ciudat... - Ce este ciudat? - Acum nu mi se mai pare că este un domn cu un câine. Lumina se află exact deasupra lui, sus, și eu nu am văzut-o pentru că privesc pe unde calc și nu în sus. Bărbatul acesta este îmbrăcat ciudat și până și câinele este ciudat. Câinele este negru, nu are păr. Am spus că bărbatul era englez pentru că avea părul blond. Are părul lung și este îmbrăcat într-un costum ciudat, albastru și mulat...și este foarte înalt. - Cât este de înalt? - Nu știu...este înalt. - Privește copacii din spatele "domnului înalt" și fă-ți o idee despre înălțimea sa. Repet expresia "domnului înalt", la fel cum repet anumite cuvinte pe care răpitul le spune - este vorba despre tehnica "de imitație". - Este prea înalt pentru a fi un englez. În acest punct o blochez și îi spun, arătându-i partea de sus a tocului de la ușă din camera unde desfășurăm ședința de PNL: - Dacă este mai scund... Dar ea îmi răspunde imediat: - Nu, nu încape. Tocul de la ușă are o înălțime de doi metri și douăzeci de centimetri! - Atunci să ne întoarcem la acel câine "fără păr". Cum arată? Privește-l bine...
250

- Dar mie acum nu mi se mai pare că este un câine. Cum de am putut spune mai devreme că este un câine? Nu seamănă deloc cu un câine. Are capul mare și pielea translucidă, neagră. Pare foarte slab, cu gâtul subțire. - Privește-i "labele". Cum arată? - Hm! Nu sunt chiar niște labe. Are degetele lungi și negre. - Câte sunt degetele "lungi și negre"? - Nu le văd bine. Sunt prea departe. - Nu-i nicio problemă. Acum privește imaginea ca și când ai avea un zoom video; fă zoom pe labă... - ...sunt trei, trei și...și poate că mai este și degetul mare...poate.. Nu insist asupra acestor amintiri. Ea deja a înțeles că ceva nu este bine. Povestește că a fost adusă după câteva ore înapoi la facultate, pe corp avea niște contuzii și a suferit pierderi semnificative de sânge din nas, din nara dreaptă. Imediat cum se întoarce în Italia, fata se plânge de puternice dureri abdominale și este dusă de urgență la spital. I se spune că este vorba de un polip la ovare, mare cât o portocală. Ea nu-și dăduse seama de așa ceva înainte. Î se comunică că va fi operată lunea viitoare. Este vineri seară. Ea spune că sâmbătă a mers la o altă vizită ginecologică, al cărei amintire o neliniștește foarte mult și, din acel moment, continuă să o deranjeze. Luni dimineață vine echipa de medici, care efectuează un alt control ginecologic - polipul care trebuia extras dispăruse și fata este externată, fără alte explicații. Este imposibil să intri în posesia unei fișe medicale după ani de zile, pe care oricum spitalul nu ți-o dă. Trec câteva luni și eu fac o investigație, dar fără să-i spun fetei. Descopăr că exact în acea sâmbătă, când fata susține că a suferit acea vizită ginecologică ciudată și deranjantă, deasupra spitalului a fost zărit "același disc zburător" și bineînțeles ziarele că au vorbit despre acest eveniment. A doua ședință de PNL are ca punct de interes vizita medicală din acea sâmbătă. Fata are amintiri foarte confuze și eu mă agăț de o imagine inițială a celei vizite: - Mă aflu pe coridor, este seară și ei mă duc undeva. Spun că trebuie să mă controleze...sau ceva de genul acesta. - Stai, stai! Să le luăm pe rând! Tu stai în pat și vin tipi aceștia, îți amintești? - Da, îmi amintesc că plec cu ei pe coridor. - Ah, bine. Să pornim de aici. Te afli pe lectică? - Nu, nu! Îi urmez mergând în picioare. - Cum arată acești medici? - Sunt doi. Sunt în față, iar eu nu văd cum arată. - Este cald sau frig?
251

- Este frig. - Podeaua cum este? - Este rece. - Cum de poți simți răceala podelei? - Pentru că sunt descălțată. - Cum adică? Te duc dintr-o cameră în alta fără să te pună pe o targă? Nu primesc niciun răspuns. Ea privește fix în față și îmi dau seama că este gata pentru a continua descrierea a ceea ce se întâmplă, pentru că este ancorată puternic de imaginea pe care o revede. - Cum arată medicii? - Seamănă cu câinele englezului de data trecută. - Te țin de mână? - Nu. Doar când intru în cameră. - Care cameră? - Cea în care mă controlează. - Cum se intră în camera unde te controlează? - Nu, nu există o ușă. Nu văd nicio ușă. Totul devine alb și apoi mă trezesc în cameră. - În cameră ce este? - Este doar un fel de masă de operație. Eu nu vreau să mă urc pe ea; doctorul este iritat. Este supărat pe mine și spune că am rămas gravidă, dar eu îi spun că așa ceva nu este posibil. El insistă. Mă enervează! - Și acum ce se întâmplă? - Nu! Nu vreau să rămân acolo. Îi spun că vreau să plec... - Și el ce îți spune? - Nu îmi spune nimic. Nu-l interesează. Fata tremură și plânge. S-au agățat ancorele cenestezice și arhetipice. - Și acum ce se întâmplă? - Medicul se apropie. Spune că trebuie să-mi scoată ceva. - Cum îți vorbește? - Nu, mi se pare că nu deschide gura. Îi aud vocea în cap. Nu-i văd buzele mișcându-se...Are ceva în mână, un fel de tub... - Cum arată acest medic? - Nu știu! Nu îi văd fața. Fata se agită și întoarce capul într-o parte. - Am capul întors într-o parte și nu-i văd fața... Poate că nu vreau să-l văd... - De ce nu vrei să-l vezi? - Pentru că este ciudat și îmi face ceva ce eu nu vreau să-mi facă.

252

- Păi dacă este ciudat asta înseamnă că l-ai văzut bine la față. Sunteți aproape unul de altul. El este aproape și te privește de aproape pentru a-ți face ceea ce trebuie să-ți facă. - Da. Este aproape. - Privește-i pupilele...Cum sunt pupilele sale? - Parcă sunt pupilele unui motănoi mare. - Ce anume le face să semene cu cele ale unui motănoi mare? Culoarea? - Nu...Forma. Are pupila verticală, nu vreau să o privesc. - Cum este făcut pătuțul? - Nu este chiar un pătuț. Este un fel de fotoliu cu niște chestii pentru a ține picioarele deschise, cum este masa ginecologului. - Și acum ce se întâmplă? - El îmi scoate ceva. - De unde o scoate? O aveai pe tine? - Nu! Era în interiorul meu, se pare că a scos-o de jos. Fata plânge. - Ce era chestia aia pe care a scos-o din interiorul tău? - Nu știu, nu știu, nu o văd. Este într-un fel de tub. - Și ce face cu ea? - I-o dă doctoriței, care o duce acolo. - Atunci înseamnă că mai este și altă cameră? - Da. Camera plină cu rafturi. - Și ce este pe rafturi? - Niște sticle. Chestia aia pe care au scos-o din mine o pun într-o sticlă cu lichid. Acum se întâmplă ceva incredibil, care demonstrează că PNL-ul funcționează minunat. Eu insist în a o întreba pe fată ce era în tub, iar ea insistă în a nu-mi spune. Pe masa din fața noastră sunt diferite desene pe care fata mi le-a adus și care au legătură cu niște vise de-ale ei. În unul dintre acestea este reprezentat un copil nou-născut. În momentul în care îi cer să privească tubul, pentru a înțelege ce este în interiorul acestuia, fata îmi spune că nu vede, apoi adaugă: "Poate că nu vreau să-l văd." însoțind afirmația cu un gest involuntar - ia desenul cu nou-născutul și îl întoarce pe partea unde foia este complet albă. Opresc reconstrucția pe care o face fata și îi evidențiez gestul pe care doar ce l-a făcut. Fata înțelege semnificația gestului său inconștient, plânge și declară că a văzut un nou-născut în tub. Un nou-născut care era al său și care i-a fost luat cu forța în camera de operație, unde, în mod ciudat, era întuneric și nu exista lumină. Opresc aici ședința, pentru că nivelul de stres a devenit prea ridicat.
253

După ședință ea este calmă și liniștită. A înțeles în sfârșit natura experiențelor sale și discutăm împreună despre lucrurile care și le-a amintit. În această fază finală încerc să stabilizez subiectul, făcându-l să înțeleagă că amintirile sale sunt reale, pierd timp cu a descrie cum funcționează Programarea Neurolingvistică și concluzionez spunând că, oricum, dacă ceva nu o convinge, Inconștientul său îi va semnala cu siguranță acest lucru, pentru că Inconștientul este un fel de bestie căreia nu-i pasă de nimeni și nimic, spunând mereu ce crede și ceea ce crede e mereu adevărat. Este important ca subiectul să știe să facă diferența dintre fanteziile sale și ceea ce îl înconjoară în realitate, pentru a evita desprinderea sa de conceptul de realitate. Răpiții încep rapid să înțeleagă diferența care există între un vis și o experiență trăită cu adevărat și uitată; cu timpul, reușesc să înțeleagă bine semnificația arhetipică a propriilor vise și, mai ales, devin conștienți de experiențele lor de răpire extraterestră. Persoane care sunt considerate ca având tendințe de schizofrenie, care probabil că au trecut de la un psihiatru la altul, după ani de tratamente bazate pe Prozac și câteva tentative de suicid, se vindecă imediat și pentru totdeauna. Devin mai liniștite și calme, și înfruntă viitoarele răpiri cu un mare calm, până în momentul în care le stopează definitiv, prin propria lor voință.

Conceptul de vindecare

Am afirmat deja că răpitul nu este un om bolnav, deci, nu trebuie să fie vindecat și, mai ales, nu trebuie să se vindece. Trebuie doar să devină conștient de ceea ce i se întâmplă și atât. Ideea că problema răpirilor poate să fie eliminată trece prin două puncte importante, dintre care primul este reprezentat de conștientizarea existenței problemei în sine, iar al doilea constă în eliminarea răpirilor, adică în tentativa de a produce efecte capabile să conducă la încetarea răpirilor extraterestre. Înainte de toate încerc să dau indicații despre cum se poate rezolva cu mare ușurință prima dintre cele două probleme. Poate că pare ciudat, dar după părerea mea și a doua problemă poate fi rezolvată, cu toate că, de această dată, trebuie să mă ocup de conștientizare, care are o prioritate maximă, pentru că nu trebuie să se mai creadă că răpitul este o persoană schizofrenică, și nici faptul că medicina oficială poate face ceva pentru a vindeca o boală inexistentă. Trebuie să se procedeze astfel încât fiecare răpit să-și recunoască statutul de răpit, fără să-l mai facem să treacă prin structurile medicinii actuale, ci învățându-l
254

să privească în interiorul său. Odată activat acest proces de conștientizare, acesta merge înainte singur și este imposibil ca cineva să-l oprească, chiar și pentru răpit. Că vă place sau nu, din punctul meu de vedere, acesta este singurul drum posibil în acest moment. A alege acest drum înseamnă să-l faci pe răpit să sufere, pentru că doar prin suferință se acumulează cunoașterea. Faza inițială de suferință va fi apoi substituită se o acumulare de informații, și, la final, de o judecare a extraterestrului - la început acesta reprezentând salvatorul, dar la final devenind opresorul.

Tot despre acest caz - un exemplu de aplicare a ancorelor mobile

La o a treia întâlnire cu aceeași fată, care a avut loc la o distanță de câteva luni, perioadă în care am ținut legătura cu ea în mod epistolar, am evidențiat un alt episod petrecut recent. Fata îmi scrisese că, într-o seară, se simțise ciudat și a adormit foarte profund după ce a văzut o lumină ciudată dincolo de balconul casei sale. Luase camera foto digitală, pe care o ținea pe o mobilă din camera sa și ieșise pe balcon pentru a vedea despre ce este vorba. "Trebuia să fotografiez chestia aia." va afirma ea mai târziu, chiar dacă nu știa absolut deloc ce era "chestia aia", cel puțin la nivel conștient. Amintirea episodului se oprește la momentul în care ea este pe terasa casei, în cămașă de noapte și cu aparatul în mână. A doua zi fata se trezește cu vânătăi pe corp și cu o stare generală de rău. Aparatul foto digital este găsit în alt loc din casă și în memorie nu mai are nicio fotografie, nici măcar cele pe care fata le făcuse înainte de acest episod. - Deci, ești pe terasă. Îți amintești? - Da. - Bine. Imaginează-ți că vezi aceeași poză fixă. Ce vezi? - Pe cer este o stea ciudată, foarte mare, iar eu vreau să o fotografiez. - De ce? - Nu știu, dar știu că este importantă. - Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena, fotogramă după fotogramă. Ești gata? Start! Acum ce se vede? - Nimic. Sunt în pat. În acest moment introduc ancorele mobile spațio-temporale. - Imaginează-ți că ești într-o cabină de regie și vezi aceeași scenă dintr-un alt unghi, de pe terasa casei tale (această terasă există cu adevărat - n.a.). Ce vezi în imaginea fixă? - Este o lumină care vine spre mine.
255

- Și de unde vine această lumină? - Este o rază care vine de la acea stea. - De atât de departe? - Nu, acum s-a apropiat și a devenit mai mare. De aici pare mai mare. - Și acum ce se întâmplă? Să mișcăm scena și să mergem la fotograma următoare. Ce se vede acum? - Nimic. - Cum adică nimic? - Văd terasa, dar e goală. Eu nu mai sunt acolo. - Dar unde ești? - Nu știu! (perplexitate). - Atunci să reașezăm camera video ca și când ai avea-o în fața ta; știi, una dintre acele mici camere video, legate cu o panglică de capul tău...și să repornim camera din momentul când tu te afli în lumină. OK? - Bine! - Acum ce vezi din noua poziție? - Sunt în lumină, o lumină albă, intensă. Nu văd nimic, văd doar lumina. - Acum să dăm drumul la imagine...ce se întâmplă? - Ce ciudat! Mi se ridică în sus toate firele de păr de pe corp și sunt...mi se pare că nu mai am greutate... - Și acum ce se întâmplă? - Sunt într-o cameră circulară, întunecată. - Este cald sau frig? - Este frig. - Cum este podeaua? - Rece. - Și acum ce se întâmplă? - Sunt niște chestii, niște ființe, niște...dar sunt mici. Îi văd în contralumină, pentru că lumina se află în spatele lor. - Ce fac? - Stau nemișcați. Așteaptă ca eu să mă mișc, dar eu nu vreau să mă mișc...Acum s-au mișcat și se împart în două grupuri - unul se duce la dreapta și altul la stânga (manevră clește - n.a.). Eu știu ce vor. Vor să trec în mijlocul lor și să intru pe ușa de unde vine lumina. - Și tu te duci? - Da. - De ce? - Nu pot să fac altfel (fără emotivitate - n.a.).

256

Și în acest caz povestirea continuă, cu faze uneori dramatice, dar pe mine mă interesează să o fac pe fată să observe comportamentul micilor EBE (Gri), comportament tipic al câinelui față de turmă. Este un comportament care folosește în a-l determina pe subiect să se miște într-o anumită direcție, fără a stabili cu el vreun contact verbal. Este vorba despre comportamente programate, sunt programate în câine de către păstorul care vrea să readucă oile la stână. În timpul acestor operațiuni unul dintre Gri luase camera foto a fetei, pe care i-a dat-o înapoi la sfârșit. Ea, în timp ce se întorcea în pat, trecând prin fereastra închisă, o așezase pe o mobila de la intrare. "Ah! Iată de ce era acolo!" va exclama fata în momentul în care își recuperează memoria. Uneori, răpiții dau dovadă de lipsă de emotivitate, chiar și atunci când scenele pe care le povestesc sunt dramatice. Se pare că acest lucru este provocat de faptul că în timpul retrăirii amintirilor sunt reactivate și emoțiile simțite în mod cenestezic. Extratereștrii inhibă parțial emotivitatea răpitului, probabil alterând anumite răspunsuri neurovegetative ale scoarței cerebrale, poate utilizând niște câmpuri magnetice pulsate, care acționează în principal asupra glandei pineale. Astfel, când răpitul își amintește episodul împreună cu emoțiile pe care le-a trăit, dar dacă era activat un blocaj emotiv, el îl reproduce cu fidelitate. Extraterestrul tinde mereu să inhibe emoțiile, adică funcționarea lobului drept al răpitului, dar se pare că nu este mereu capabil să efectueze un blocaj eficient. Se pare că imposibilitatea de a bloca emotivitatea răpitului este cauzată de o proastă funcționare a creierului său, pentru că aceste proaste funcționări apar mai ales la cei care au fost victimele unor traume, au suferit operații chirurgicale sau au utilizat medicamente psiholeptice, care, este posibil să fi produs vreo alterație ireversibilă la nivel neuronal (Prozac, anestezii totale și locale în timpul intervențiilor chirurgicale, șocuri electrice, puternice traume emotive, etc.). Însă, absența blocajului emotiv se înregistrează la răpiții care au dobândit un nivel înalt de cunoaștere și care se pare că sunt capabili să nu mai cadă în capcanele extraterestre de acest tip. Subliniez faptul că niciunul dintre răpiții care au avut de-a face cu mine nu a folosit stupefiante sau să abuzeze de alcool. În general, m-am trezit în fața unor persoane cu totul normale, dintre care mai multe sunt vegetariene într-un sens radical.

257

Când camera video și subiectul sunt în același loc

În timpul studiului utilizării ancorelor mobile, fără să vreau, mi-am dat seama că în momentul în care îi ceream răpitului să așeze camera video imaginară într-un anumit loc, el agăța amintirile a ceea ce a trăit în mod real. Analizând diferitele ședințe de PNL, mi-am dat seama că acest lucru nu se verifica cu toate pozițiile camerei video imaginare, ci doar cu cele care coincideau cu locuri în care răpitul fusese cu adevărat. O analiză mai profundă mi-a permis să înțeleg care este mecanismul inconștient care este activat în timpul reelaborării trăirilor. Când i se cere subiectului să-și imagineze situația în care s-a aflat dintr-un alt punct de vedere, cu totul fantastic, adică când i se cere să reconstituie o scenă REALĂ dintr-o poziție IMAGINARĂ, el utilizează inconștient amintiri ale unor situații trăite cu adevărat și nu fantastice. Procedând astfel, el construiește un fel de punte peste Subconștient, prin intermediul căreia sare peste eventualele blocaje și recuperează amintiri care altfel sunt inaccesibile din punctul de vedere al poziției reale în care se afla. În realitate, Subconștientul nu recunoaște ca interzise cadrele reconstituite, pentru că sunt văzute dintr-un alt unghi, deci nu le blochează, dar Inconștientul, care este holografic, a memorat și pozițiile spațiale ale scenelor la care a asistat, deci dispune de toate informațiile necesare pentru a le vedea și din alte unghiuri, pentru că îi este suficient să reelaboreze matricele numerice care reprezintă amintirile memorate, utilizând o sursă diferită de cele trei axe carteziene - o operație normală de geometrie analitică. Cu alte cuvinte, creierul fiind un computer grafic puternic, se comportă ca acele programe de făcut desene tridimensionale (CAD), în care, odată ce operatorul a desenat un solid, poate să mute după bunul plac camera video care îl încadrează, pentru a avea o priveliște diferită; în acest caz nu este vorba despre un simplu solid, ci de o întreagă scenă în mișcare, inclusiv personajele și mediul înconjurător. Secvențele acțiunilor amintite nu prezintă niciodată scena în care creierul a primit ordinul de blocare, fie acesta de natură extraterestră sau endogenă, și creierul nu va primi niciodată ordinul necesar pentru a opri secvența. Informațiile de blocare pot fi cauzate de un ordin de natură pseudohipnotică, emis de extraterestrul care nu vrea ca răpitul să-și amintească, sau de către Subconștientul (protector) răpitului, căruia îi este frică să își amintească și care activează un proces inconștient de îngropare a amintirii. Acest fapt în sine era o descoperire importantă, de altfel previzibilă în baza studiilor conduse în mediul PNL, dar faptul cel mai interesant a ieșit la iveală când am descoperit că, dacă puneam din greșeală telecamera într-o poziție în care
258

subiectul mai fusese, chiar dacă nu-și amintea în mod conștient, el începea să reconstituie scena, utilizând amintirile adevăratele, care erau îngropate pe undeva în creierul său. A posteriori este ușor de observat faptul că creierul uman, când trebuie să inventeze ceva, caută în interiorul său, pentru a vedea dacă are la dispoziție ceva asemănător, și, dacă găsește ceva, îl utilizează pentru a construi scena. Ei bine, când creierul răpitului găsește o scenă gata de utilizat, conservată în memoria sa, o folosește pe aceea și nu trebuie să inventeze nimic. Fluxul amintirilor vine imediat, fără surprize, și el povestește scena utilizând prezentul, ca și când el s-ar afla acolo în acel moment. Analiza mișcării bulbilor oculari este foarte importantă pentru susținerea sau respingerea descrierii scenei. Dacă avem de-a face cu realitatea, tot corpul subiectului, care este încordat atunci când revede scena, fără să-și dea seama se va mișca cum se mișcase și în interiorul scenei reale. Răpitul va privi la dreapta și la stânga, în sus sau în jos, când i se va spune să privească în acea direcție, fără să-și dea seama că nu mai trăiește în realitatea efectivă, ci doar în una reconstituită. Acesta nu va putea povesti ceea ce nu a p utut vedea din poziția sa, subliniind ulterior că nu creează nimic prin fantezie, ci doar citește Harta despre care vorbește Programarea Neurolingvistică (PNL). Corpul reproduce toate senzațiile cenestezice ale amintirii și privirea, în timpul descrierii scenei în care nu se mișcă nimic, subiectul este proiectat în centrul spațiului vizual, dar, dacă se mișcă ceva în timpul reactivării întâmplării, se mută rapid la dreapta și la stânga, pentru a reparcurge scena care se desfășoară în fața sa. La finalul reanimării scenei răpitul a recuperat amintirea completă cu privire la ce i s-a întâmplat în mod real și va fi capabil să reconstituie scena și din poziția sa originală; nu va avea niciun dubiu cu privire la autenticitatea amintirilor sale și va ști perfect că tot ceea ce și-a amintit face parte din realitatea obiectivă pe care a trăit-o. În mod inevitabil, Inconștientul său va relaționa totul cu alte episoade din viața sa și asta îi va permite să reconstituie alte bucăți uitate din experiența trăită și să poată găsi răspunsuri la multe întrebări.

Unde să așezăm ancora spațio-temporală?

Telecamera imaginară, care în realitate nu este chiar imaginară, ar trebui așezată în mod înțelept, într-un loc unde răpitul, în timpul răpirilor sale, a trecut cu
259

adevărat și unde a putut înregistra informațiile spațiale în legătură cu locul și evenimentul. Se poate alege o poziție din mai multe, și, pentru a face o alegere bună, trebuie să ai la îndemână un număr mare de povestiri cu privire la răpiri, astfel încât să poți deduce ce întâmplări se desfășoară mereu la fel și să ții cont de descrierea mediilor extraterestre pentru a ști ce anume i se va întâmpla răpitului și unde va fi dus, astfel încât să se poată utiliza aceste informații pentru a-l face se retrăiască evenimentele dintr-o poziție care să facă parte din experiența sa reală. O poziție care a avut mereu succes, atât în mediu terestru cât și în cel extraterestru, este poziționarea de sus, de obicei verticală. Se va descoperi imediat că a vedea lucrurile de sus nu este o alegere fantastică, ci o exigență precisă dictată de desfășurarea reală a unor tipuri de trăiri. În mediul terestru aceasta are puterea de a reevoca momentul în care corpul răpitului este transportat în sus pentru a ajunge în interiorul unei structuri extraterestre. Cazurile tratate în hipnoză profundă prezintă o singură diferență operativă: în timp ce în PNL anchetatorul este cel care-l forțează pe răpit să-și amintească evenimentul din poziții oportune, în hipnoză el activează automat acest tip de parcurs, pentru că în hipnoză profundă accesul la informații este facilitat de starea de percepție alterată indusă subiectului, care nu pare a fi deranjat de prezența unui Subconștient cu funcții de control.

Niște exemple operative

O fată mi-a povestit un vis în care ieșea în oraș cu mașina, împreună cu prietenul ei. La un moment dat mașina se oprește și, "în vis", un OZN zbura deasupra lor. Visul se oprea acolo, dar ea, în vis, își mișcase bulbii oculari în direcția lui "văzut cu adevărat". Asta îmi permitea să cred, și în baza altor constatări, că fata a trăit cu adevărat acel episod. Iată reconstituirea efectuată în timpul ședinței de PNL: Încep prin a o îndemna pe fată să-și amintească visul văzându-l prin intermediul unei camere video poziționată în lateral față de mașină, iar ea răspunde: - Se vede că suntem în mașină; mașina este oprită și noi suntem în interiorul mașinii. Motorul este oprit. - Și voi ce faceți în mașină? - Nimic! - Cum nimic? Poate că priviți OZN-ul! - Nu. Stăm nemișcați și atât.
260

- Cum sunteți îmbrăcați tu și prietenul tău? Această întrebare nu folosește la nimic, decât la a focaliza și mai mult ancora pe ceea ce s-a întâmplat în mod real și la activarea acelor procese mentale care se verifică în timpul așa-numitului "vis cu ochii deschiși", când Subconștientul își slăbește încet controlul. Fata povestește cum sunt îmbrăcați și ceva nu este așa cum trebuie în ceea ce privește hainele lui - se miră că nu și-a amintit mai înainte. Acesta este semnul pe care îl dă subiectul, dacă a fost vreodată vorba despre un vis, că trece la ceva mai concret. Fata este deconcentrată, pentru că prietenul său nu trebuie să fie văzut așa, ci altfel, și între timp spune: - Atunci înseamnă că este vorba de altă dată, nu cea de atunci! - Care altă dată? - De fapt, vara trecută am ieșit cu prietenul meu și el era îmbrăcat așa! - Bine, și care este problema? Tu, ca de obicei, în visul tău te -ai inspirat din ceva ce s-a întâmplat în realitate. De ce te miră asta? În realitate, ea înțelege că amintirea începe să ia caracteristicile a ceva ce s-a întâmplat în realitate și asta o deranjează mult. Încrețește fruntea și eu o distrag cu o altă întrebare: - Și OZN-ul unde este...în vis? - S-a oprit deasupra mașinii, sus (pauză)...E ciudat, pentru că în vis mi-l aminteam în mișcare. - Observă culoarea cerului. Când visul se termină, cerul este de aceeași culoare? - Nu...acum e întuneric. (observați cum utilizează prezentul). - Ciudat! Dar în vis nu trecuseră doar câteva secunde? (perplexitate din partea fetei). Acum introduc camera video, îi explic că aș vrea ca ea să-și amintească scena ca și când ar vedea-o de sus și iată ce se întâmplă: - Ce se vede din această poziție? - Se vede mașina. - Cine este în ea? - Prietenul meu, care stă nemișcat, ca și când ar fi adormit și are privirea fixă, privește în față. - Și tu nu ești? Atunci ai coborât din mașină? - Nu, eu nu sunt în mașină. - Atunci mașina are portiera deschisă în partea ta sau ai închis-o când ai ieșit? - Nu, portiera este închisă. - Și tu unde ești acum? - Eu sunt sus. Și văd mașina de sus; se vede acoperișul.
261

- Și cum ai ajuns acolo? - Eh, am ieșit. - Ai ieșit de unde? - Din pat. - Și cum ai făcut asta? - Nu știu. Am trecut prin acoperiș. Agățarea cu primele ancore a fost realizată, iar acum o întăresc cu cele cenestezice. - Și acum vezi totul de sus. - Da. - Este frig acolo sus? - Nu. Nu se aude nimic, nici măcar zgomotele. - Și deasupra ta ce este? - O chestie rotundă, cu o gaură în mijloc; lumina vine de acolo, iar eu intru în ea... De aici începe adevărata povestire, cu obișnuitele anexe și conexiuni - pat de operații, ființe mici, gri și macrocefale, cu patru degete la mâini și ochii fără pleoape, apoi prezența unor ființe umanoide înalte, cu părul blond, un scaun ginecologic ciudat, același tub negru pentru extracția fătului extraterestru din uterul nefericitei, care, între timp, s-a îmbrăcat în hainele sale originale. În timpul amintirii la nivel conștient fata se oprește de mai multe ori și spune, sau mai bine spus exclamă: "Dar nu este posibil! Bastarzii chiar mi-au făcut asta!" și alte fraze asemănătoare, din care fata se arată uimită fată de retrăire, împreună cu impresia clară că ea nu are dubii în a considera că ceea ce retrăiește este amintirea unei realități cu adevărat trăite și nu o fantezie. În timpul retrăirii subiectul adesea recită fraze de genul: "Dar ce vor ăștia de la mine?" Sau: "Nu vreau, nu vreau să îmi facă asta." Trebuie să se observe și că, atunci când fata își amintește intrarea sa în OZN, nu îl descrie cu termenul de OZN, ci doar ca fiind o "chestie ciudată". În realitate, în acel moment, ea nu a identificat ceea ce se întâmplă, deci nu poate utiliza termeni de tip ufologic, cum ar fi extratereștri, Gri, astronave, OZN, discuri zburătoare, pentru că nu are nicio idee despre ceea ce îi fac. Răpiții, când ajung la nivelul primei aplicări a tehnicilor PNL, nu cunosc practic nimic despre OZN și marea majoritate dintre ei nici nu au auzit vorbindu-se despre asta. În general, acest tablou nu se modifică cu timpul - acestora li se pare ciudat că fenomenul OZN, despre care acum știu ceva în plus, este interesant, dar nu atât de interesant încât să ajungă să citească mii de articole despre el pe Internet.
262

Doar după ce au înțeles bine propria situație vor începe să caute frenetic, chiar și singuri, soluții pentru "a se elibera" de problema răpirilor extraterestre, adesea confruntându-se cu alți răpiți, care se află și ei în aceeași situație. Dacă în această etapă răpiții ar fi lăsați singuri, ar tinde să relaționeze cu exteriorul în mod greșit, sfârșind prin a inversa statutul lor victime, transformânduse în niște persoane alese de extraterestru. Disonanța cognitivă și prezența paraziților extratereștri din interiorul structurilor lor mentale produc o inversare a obiectivității în favoarea unei viziuni mistificate a unui Univers ocupat de extratereștri buni, care vor să salveze omul de la catastrofa ecologică. Adevăratul proces de schizofrenie are loc la acest nivel - Subconștientul îi spune răpitului că totul este bine, ba chiar că situația lui e mai bună decât a altora, dar Inconștientul nu este deloc convins de asta. Rezultatul este un zombi ușor de manevrat de către orice sectă sau mișcare religioasă de tipul new-age, care sunt la mare modă în cercurile ezoterice din anumite medii culturale, care au legătură cu masoneriile locale. Un zombi care se crede ales, dar care suferă de dihotomia dintre un Inconștient care urlă că nu este un ales și un Subconștient supus disonanței cognitive, care-i spune să nu se gândească la asta, și, chiar dacă suferă, este pentru că Dumnezeu vrea să fie așa! Pentru că el este un ales, ales pentru a suferi. Sar peste transcrierea acelei ședințe care descrie aceleași lucruri pe care le puteți găsi în mai toate cărțile dedicate răpirilor extraterestre, pentru nu acesta este scopul tratatului de față, și trec la concluzii. Răpita, care este dezbrăcată, urmează să fie readusă de unde a fost luată și niște ființe mici o îmbracă. - Se pricep să te îmbrace? - Nu, sunt foarte neîndemânatici. Se grăbesc. Insist ca fata să-și amintească hainele în timp ce aceștia o îmbracă. Acest lucru folosește la a poziționa mai bine episodul într-o sferă temporală, scade dramatismul evenimentului pe care abia și l-a reamintit și îi permite să revină la viața cotidiană cu o amintire pe cât se poate de netraumatizantă. Fata este perplexă și își face griji...micuții gri nu-i găsesc pantofii... - Unde i-au pus? Unde i-au lăsat? Și acum eu ce fac? Privește în dreapta și în stânga pentru a căuta pantofii, dar în fața ei, în realitate, sunt doar eu. Apoi, la un moment dat, surâde și spune: - A, nu, i-am lăsat în mașină, mi i-am scos când m-au luat... Fata descrie coborârea și reintrarea în mașină prin partea de sus a mașinii, care devine ca un lichid. La final este lăsată aproape să cadă pe scaun. Băiatul este încă nemișcat, și, când scena devine iar mobilă, acesta "reînvie" și mașina zburătoare de deasupra capetelor lor dispare cu o viteză foarte mare. Deja este
263

noapte, niciunul dintre cei doi nu pune întrebări și decid să se întoarcă acasă, pentru că este deja noapte și s-a făcut, în mod ciudat, foarte târziu. În această etapă schimb intenționat tonul vocii și o întreb pe fată ce părere are de ceea ce și-a amintit. Această frază o aduce imediat în prezent și ea poate să umple această trăire cu detalii ulterioare, cu mărturii colaterale, cum ar fi detalii despre tipul de haine și perioada în care s-a desfășurat evenimentul, despre motivul pentru care are vise atât de ciudate și crize de panică față de acea perioadă și despre ciudatele probleme ginecologice care o necăjiseră în acele momente. Totul începe să fie încadrat într-o cheie de lectură foarte concretă, incredibilă, dar reală. Era prima dată când o vedeam pe fata aceasta, cu care schimbasem două scrisori și un interviu telefonic de cinci minute, pentru a stabili cum să ne vedem. Nu a fost practicată nicio hipnoză în acest caz, decât dacă se afirmă că ființa umană se află permanent într-o stare hipnotică ușoară și variabilă de-a lungul unei zile. Deci, PNL-ul, așa cum a fost restructurat de mine în conținuturile sale și în definiții, reprezintă un instrument util în mâinile oricui vrea să refacă amintirile răpiților, care, prin această abordare, fără a fi nevoie de clasica hipnoză ericksoniană, pot și singuri să acceseze memoriile experiențelor lor din mediul extraterestru. Astfel de exemple sunt cu zecile și nu fac decât să confirme potențialul ridicat al metodei, în ciuda părerii ufologilor, psihologilor și militarilor, care nu vor vedea cu ochi buni anumite tehnici care tind să mărească numărul mărturiilor celor care văd cum forțele militare sunt aliate cu forțele extraterestre. Toți aceștia vor tinde să denigreze munca mea, dar pe mine asta nu mă neliniștește deloc, pentru că toți vor putea încerca pe ei înșiși aceste metode, verificându-le rezultatele. În plus, aceste tehnici nu vor putea fi folosite la fel de bine în mediul militar, din motive pe care le voi explica la sfârșitul acestui tratat. În concluzie, este în curs de dezvoltare o armă capabilă să evidențieze răpirile, să recupereze amintirile, și, într-o ultimă fază, să încerce eliminarea cestei probleme, fără ca noile achiziții să fie folosite de militari și cu atât mai puțin de către extratereștri. Dar despre asta voi vorbi abia la finalul acestei lucrări.

264

HIPNOZA REGRESIVĂ - PRACTICĂ DE LABORATOR APLICATĂ RĂPIRILOR EXTRATERESTRE

După cum s-a putut observa, până acum tehnicile hipnotice adevărate și proprii nu au fost încă utilizate, dar în realitate acestea au fost folosite într-o primă etapă, în mod masiv, și abia apoi fiind substituite cu stimulări în mediu PNL. În realitate, ideea consta în a putea furniza metode simple și din acest motiv mai puțin sofisticate, pentru a căuta în creierul răpiților amintiri aparent dispărute. Practicarea hipnozei nu este posibilă pentru participanții care nu au făcut un antrenament adecvat în acest sector și care nu au trecut printr-un bun training de Programare Neurolingvistică, din care derivă și hipnoza, dacă nu din punct de vedere istoric, derivă cel puțin din punct de vedere tehnic. Astăzi, hipnologii și-au dat seama că marea majoritate a tehnicilor utilizate în mediu hipnotic sunt foarte bine studiate și descrise de Programarea Neurolingvistică. Aceștia tind să utilizeze tehnicile hipnotice ca și când acestea ar fi o rețetă culinară, și, la final, aproape niciunul dintre ei nu știe de ce uneori funcționează și alteori nu funcționează. "Nu există persoană care să nu poată fi hipnotizată, ci există un hipnolog prost." Cu aceste cuvinte se exprima profesorul Granone într-un tratat monumental despre acest subiect. Adesea se cade în capcane de tip cultural, care nu au nimic de-a face cu realitatea fenomenului hipnotic - hipnologii de carieră chiar sunt convinși că schizofrenicii nu pot fi hipnotizați. Exact! Atunci cum se explică numărul ridicat de răpiți care intră cu mare ușurință în stare hipnotică, când sunt solicitați în mod corect? Haideți să fim serioși! Și cu toate acestea, știința oficială spune că răpiții nu sunt altceva decât niște schizofrenici cu personalitate multiplă! În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Schizofrenicul se chiuie să fie atent mai mult de câteva secunde la orice input extern stabil, pentru că este "distras", adică deviat, de alte procese mentale pe care creierul său le elaborează încontinuu în background. Acesta nu stă o clipă întrun loc, nu tace, nu este apatic și nu se relaxează niciodată. Pe scurt, nu poate intra în stare de hipnoză. Eroarea constă în a considera starea de relaxare ca fiind ușa de intrare în starea de hipnoză.

265

Această legendă trebuie demitizată, pentru că starea de hipnoză nu corespunde unei stări fizice, ci unei stări mentale, din care poate să derive și o stare fizică. Mintea este cea care este hipnotizată și care bagă în stare de hipnoză și Corpul, nu invers. Erickson hipnotiza persoanele dând mâna cu ele. Procesul hipnotic intră în funcțiune când Subconștientul a intrat în criză (“crunch”) ar spune experții în informatică, dar să vedem ce înseamnă asta. Metoda de inducție hipnotică pe care am pus-o la punct în mulți ani de muncă este rezultatul unui amestec de tehnici, modelate pe exigențele diferitor persoane, până am obținut un protocol utilizabil aproape cu toată lumea.

PRIMA FAZĂ (PF)

Prima fază a inducerii este relaționabilă cu așa-numita tehnică de a "visa cu ochii deschiși" și este combinată cu abilitate cu abordarea de tip penelist modern. I se cere subiectului să privească orice punct din fața sa - nu are importanță care, este suficient ca în a-l observa el să se simtă comod și să nu facă cârcei. Subiectul nu trebuie să stea lungit, ci este preferabil ca el să fie așezat într-un fotoliu comod; asta ne va permite să urmărim mai bine mișcările corpului său, care le vor mima, în timpul retrăirii amintirii în hipnoză, pe cele efectuate în mod real în timpul trăirii. Încă o dată, memoria mișcării corpului ține de Inconștient, și, în hipnoză, este reînsuflețită cel puțin parțial (mișcările membrelor superioare și inferioare, încordarea gâtului, ridicarea și aplecarea capului, mișcările degetelor de la mâini, mișcările bulbilor oculari, încordarea nărilor, încordarea corzilor vocale). Deja suntem departe de timpul în care hipnoza era indusă sugerându-i subiectului să se relaxeze și să doarmă. El nu trebuie să se relaxeze prea mult, pentru că informațiile mișcării corpului sunt fundamentale și nu trebuie să se piardă. Dacă sugestia hipnotică îl adoarme pe subiect, el va dormi, pe când nouă ne trebuie ca el să fie treaz și capabil să reînsuflețească trăirile sale, nu treaz pe un pat, privat de capacitatea de a se exprima corporal. Atunci la ce folosește să concentrezi atenția subiectului pe un punct din fața sa? Pe când el privește cu atenție acel punct, i se sugerează să-l privească cu toate simțurile sale și i se spune pe un ton, în primă fază emfatic, apoi pe unul mai calm, pentru că hipnoza este și o gestiune de ritm. De exemplu (cu emfază):
266

"Privește acest punct. Privește-l cu toate simțurile tale. Astfel îți vei da seama că nu suntem capabili să observăm aproape nimic din ceea ce privim, și, în timp ce faci acest exercițiu util, vei învăța să observi mai bine și realitatea care te înconjoară...Vezi? Acum că observi de câteva secunde acel punct, deja ți se pare diferit față de cum era înainte și ești capabil să observi tot mai multe detalii, pe care înainte nici măcar nu le-ai văzut..." Tonul devine mai lent și în acest punct subiectul se așteaptă să nu se întâmple nimic. În realitate chiar nu trebuie să se întâmple ceva! Subconștientul subiectului, protectorul și mediatorul său, stă calm și liniștit, deoarece consideră că nu există pericole în a privi un punct nemișcat de pe un zid. În această primă fază este alterată chimia acelei părți a creierului care operează funcții de tip automat. Automatismele depind de modelele mentale, care și ele sunt automate - de exemplu, dacă auzim un zgomot puternic și neobișnuit primul lucru pe care îl facem, în fază de prealarmă, este acela de a sări în picioare. În această primă fază se opresc alarmele subiectului, dar fără ca el să știe acest lucru în mod conștient. În acest punct se deschid, prin rotație, toate canalele de acces pe care subiectul le are la dispoziție - vizual, auditiv, senzorial-tactil, senzorial-olfactiv, senzorial-termic și cenestezic în general. De exemplu: "Acum privește bine acest punct, urmărește cu privirea marginile acestui punct, observă (nu "privește") forma acestui punct; poți percepe mirosul materialului din care este construit, să-i simți căldura pe care acesta o emană, ca și când ai avea degetele minții la mică distanță de suprafața acestui punct. Simți căldura pe vârful degetelor? Poți simți cu degetele creierului tău și textura materialului din care a fost construit acest punct; poți simți, aproape atom cu atom, toate micile imperfecțiuni care sunt în acest material, asprimea acestui material..." Apoi, prin rotație, o luăm de la început și adăugăm noi senzații: "Observă forma acestui punct. Vezi? Acum percepi detalii pe care înainte nu le vedeai, ca niște mici imperfecțiuni ale materiei, ca și când ai avea o lupă de mărit, care îți permite să vezi în interior, de mai aproape, și în timp ce privești acești punct, încet, încet, acesta devine tot mai mare, ca și când tu ai avea o puternică lupă de mărit, mai mare și mai aproape, pentru a vedea mai bine. Astfel, poți simți mai bine căldura și imperfecțiunile materiei, poți asculta foșnetul atomilor care se mișcă în materie...auzi? Încet, încet, se aude un bâzâit de fond...sunt atomii care se mișcă și tu îi poți auzi foarte bine...poți simți și gustul acelui punct. E ca și când ai fi un copil mic care bagă totul în gură pentru a simți gustul cu limba. Simte asprimea materialului, și gustul materialului, și temperatura materialului, și forma materialului... "
267

Se vorbește din ce în ce mai repede și cu un ton vocal tot mai scăzut și monoton. Între timp se utilizează și tehnicile de "imitație indusă" sau în timp ce se spune "Vei simți mirosul materialului..." se va inspira zgomotos, ca și când am avea în gură o bomboană de mentă. În timp ce i se spune să simtă pe limbă gustul materialului din care este construit punctul, se mimează zgomotul buzelor unei persoane care gustă ceva delicios. Subiectul va face și el imediat la fel, imitând zgomotele și acțiunile noastre; când el începe să ne imite, avem semnalul că între noi și el s-a dezvoltat un anumit tip de raport empatic (în PNL se numește "rapport").

Regula lui 7 ± 2

Dar ce anume s-a întâmplat în realitate? Pentru a răspund la această întrebare trebuie să știm că în PNL există o regulă numită "regula numărului magic". Numărul magic este 7 plus sau minus 2, și indică canalele de intrare a informațiilor dinspre exterior pe care ființele umane reușesc să le gestioneze concomitent. Este ca și când o persoană ar fi un computer legat de tastatură, de mouse, de scanner, la linia telefonică, la rețea - este vorba se așa-numitele input-uri (intrări de date). Deschidem, prin rotație, toate input-urile subiectului, conform modelului VAK descris precedent. Când deschiderea canalelor de input depășește capacitatea subiectului, Subconștientul său se blochează (împătimiții de informatică utilizează termenul de overflow, adică supraîncărcare). În timp ce la computer se blochează sistemul de operare, în creierul uman se blochează Subconștientul, acesta predând comanda Inconștientului, care utilizează toate informațiile controlate și modificate în precedență de Subconștient. Într-o situație de acest fel, subiectul se trezește în situația în care nu mai gestionează în mod normal canalele de intrare, fiind privat de controlul pe care îl are asupra lor propriul Subconștient mediator. În timp ce privește punctul, nu își dă seama că îl fixează fără să clipească; între timp, mușchii care susțin pleoapele obosesc. Când ochii săi tind să se închidă, i se spune că pleoapele sale vor deveni grele... El verifică rapid că acest lucru se întâmplă cu adevărat și asta îi confirmă că se adaptează la ceea ce trebuie să se întâmple - ceea ce trebuie să se întâmple îi spune vocea celui care se află în fața sa. Astfel, el se va aștepta ca de acum înainte, când vocea îi va spune că urmează să se întâmple ceva, acest lucru trebuie să se întâmple cu adevărat. Atunci i se va spune
268

că se relaxează, iar el se va relaxa. Toate acestea se întâmplă pentru că nu mai există controlul mediator al Subconștientului, care are datoria de a verifica dacă lucrurile anunțate se întâmplă sau nu. Acum Inconștientul este cel care-l conduce pe subiect, care nu are niciun motiv să creadă că ceea ce i se spune nu corespunde cu realitatea, pentru că acesta nici măcar nu cunoaște existența posibilității de a minți. Formal, în subiect se încearcă trecerea controlului experiențelor de analizat către lobul drept al creierului, încercând să se minimizeze analiza critică operată de lobul stâng. Acest proces eliberează subiectul de inhibițiile create de modelele mentale consolidate. Dacă nu s-ar proceda așa, Subconștientul său s-ar opune unei povestiri considerate ca fiind imposibilă în baza lui "acceptabil comprehensibil". Prin urmare, el nu ar reuși niciodată să povestească că a fost luat de extratereștri, chiar dacă a fost luat cu adevărat, pentru că Subconștientul i-ar urla că, dacă ar povesti ceva de acest gen, ar fi luat drept nebun. Cu alte cuvinte, Subconștientul său l-ar acuza că nu respectă regulile fizicii, ale gândirii lucide, ale unei vieți liniștite, ale unor raporturi sociale, etc. . "Regulă" înseamnă siguranță, iar Subconștientul, din acest punct de vedere, este foarte temător și conservator față de sine însuși și integritatea corpului său.

A DOUA FAZĂ - introducere (SF)

Subiectul va simți că pleoapele îi sunt foarte grele și va tinde să închidă ochii singur. În această fază nu va fi încurajat să facă asta, ci va fi contrastat în dorința sa de a închide ochii. Astfel, i se va spune că simte nevoia să închidă ochii, dar va continua să privească punctul și că încă trebuie să mai țină ochii deschiși. Dacă subiectul dorește, și la nivel inconștient, să fie hipnotizat, acesta va produce o așteptare, care, oricum îl va obosi înainte de a intra în a doua fază, mărind profunzimea hipnozei. Însă, pe de altă parte, dacă el ar porni un proces inconștient de rezistență față hipnoză, ar face exact pe dos față de ceea ce i se spune, depunând un efort total, iar când i se va spune să țină ochii deșchiși, cu siguranță aceștia i se vor închide imediat. În ambele cazuri, spuneți această fază concludentă: "Acum că ai închis ochii, vezi în fața ta o scenă exactă." Înainte de începerea hipnozei i se spune mereu răpitului că vor fi două faze și i se explică că trebuie să colaboreze, văzând scenele pe care i le propune din
269

când în când hipnologul, ca și când acesta din urmă ar fi sufleurul, cu o copie a comediei în mână, iar răpitul ar fi, în același timp, actor și scenograf, liber să decidă toate detaliile scenei, fără restricții și cu o libertate creativă totală. Prin urmare, răpitul știe că după ce a închis ochii i se va cere să vadă ceva și este pregătit să descrie ceea ce reușește să-și imagineze. Este atât de cuprins de curiozitatea de a vedea cum imaginația sa este capabilă să creeze panorame (ca un screen saver al computerului), care nu se preocupă de faptul că hipnologul se agață intenționat de lobul drept al creierului său, pentru a-i activa funcționarea la maximum. După ani de experiență am început să lucrez foarte bine cu "scena liftului." Într-o zi îi spun răpitului care se află în fața mea: "...în exterior peisajul este frumos și odihnitor; în interiorul grotei se văd niște trepte ample, care coboară în jos, unde este o lumină slabă. În fund, dar tocmai în fund, se vede o luminiță - este vorba de o cameră...dar de aici nu se vede nimic...este prea departe...cine știe ce o fi acolo jos...Am putea coborî treptele pentru a merge să vedem, dar...treptele sunt foarte multe și nu am reuși niciodată să ajungem." Se pierde timp cu acest joc; între timp răpitul își creează scena cum vrea el și partea creativă a creierului său este în funcțiune. Nu este cazul să-i ordonăm să coboare treptele, pentru că unii ies imediat din hipnoză, imaginându-și că se împiedică, își pierd echilibrul și cad. Este vorba despre un răspuns inconștient, produs de eventuala dorință de a întrerupe hipnoza unicul artificiu pentru a ieși din acea situație este exact acela se a se arunca pe jos. În plus, ne-am putea afla în fața unei fobii, cum ar fi frica de întuneric sau cea de înălțime, și, în această fază, acestea ar putea activa răspunsul emotiv al Inconștientului, cu ieșirea imediată din starea hipnotică, acest lucru demonstrând că cel hipnotizat poate întrerupe ședința cum și când are el chef - voința care contează este cea a Inconștientului său, și nu cea a Conștientului. Înainte de a merge mai departe, este bine să amintesc că, dacă ipoteza că ființa umană este constituită din patru componente fundamentale, aceasta are, pe lângă Corp, și un Suflet, un Spirit și o Minte, cu trei axe diferite de Conștiință, unde locuiesc trei voințe creatoare distincte. În hipnoză se tinde a se exalta Inconștientul, care este domiciliul natural al voinței Sufletului, care este legat în principal de activitatea lobului drept al creierului. Astfel, am creat varianta coborârii cu liftul și îi spun răpitului: "Dacă privești în stânga ta, vei vedea o săpătură în rocă...acolo este un lift, foarte performant din punct de vedre tehnologic, cu ușile deschise, gata să pornească, iar noi, pentru a ajunge jos, putem lua acest lift, care este mult mai comod. Intră în lift și...Vezi? Este loc și pentru a te așeza, este o lumină potrivită, foarte odihnitoare, iar temperatura este exact cea potrivită (agățări cenestezice și
270

vizuale). În interiorul cabinei este un afișaj (display) luminos, pe care este scris nivelul la care suntem...Acum arată că suntem la nivelul zero, dar când vom porni, va arăta nivelul la care am ajuns, astfel, în timp ce coborâm, tu vei putea controla pe display viteza de coborâre a liftului și vei putea ști mereu unde te afli. Displayul se aprinde și se va stinge de fiecare dată când vom trece de un etaj. Acum voi număra până la trei și doar după ce am rostit ultimul număr, doar atunci...se vor închide ușile glisante ale liftului și acesta va începe să coboare lin,în jos." În această fază s-au utilizat mult pozițiile arhetipice, cu liftul sau pe scări, mereu trebuie să se coboare și niciodată nu trebuie să se urce. Coborârea, din punct de vedere arhetipic, nu este altceva decât o mutare spre partea de jos, unde este lucrul ascuns, unde este puțină energie, unde se crede că totul este nemișcat, unde suntem relaxați, unde (tot din punct de vedere arhetipic) fizicienii așează pe axele lor carteziene energia cea mai joasă, pentru a-l face pe student să înțeleagă conceptul de cantități mici. Deci, trebuie să se meargă în jos, nu în sus. Și în viața cotidiană, când spunem "Nu ai somn profund", sau "ai ajuns sub zero cu contul din bancă", asociem conceptului de "sub" semnificația de " puțină energie ", "cantitate mică". Liftul este în stânga și niciodată la dreapta, pentru că la stânga este poziția arhetipică a trecutului. A merge în stânga și a coborî înseamnă a reparcurge perioade din trecut. Acest tip de metacomunicare non-verbală este foarte bine înțeleasă de Inconștient, care vorbește exact în acest fel, adică prin arhetipuri. În plus, coborârea are loc în pământ, arhetip alchimic legat de Corp. A coborî înseamnă "a bloca Corpul", dar mai înseamnă și "a ne privi în interior". A utiliza scene arhetipice diferite l-ar putea scoate pe răpit din hipnoza profundă, dar este adevărat că scena cu liftul are o puternică afinitate cu cealaltă scenă, adesea trăită de el în mod real, când s-a aflat în mediu militar, constrâns să coboare în subteranul unei baze militare, unde a fost predat unor specii extraterestre. Uneori, foarte rar, se întâmplă ca răpitul să înceapă să-și imagineze exact acest lift real, iar acest lucru nu este indicat, pentru că se reagață imediat situațiile cenestezice de gâfâială respiratorie și bătăi cardiace accelerate, cauzate de frică. Din acest motiv este necesar ca liftul să fie foarte bine descris la începutul traseului, pentru a-l face pe răpit să înțeleagă că acela este doar al "nostru" și niciun alt lift nu este făcut în acel fel. Până acum aproape niciun răpit nu a manifestat frică de lift (claustrofobie n.a.). Dacă am avea de-a face cu un răpit de acest tip, scena trebuie modificată, eliminând liftul, pentru a nu activa amintirile unor situații stresante.
271

ȘI LIFTUL ÎNCEPE SĂ COBOARE... Faza a II-a (SFA) Se va spune: "Unu, doi și...trrrei!" iar ultimul număr va fi însoțit de un zgomot produs de obicei cu gura, de exemplu ca cel care se aude când săruți pe cineva zgomotos. Cel hipnotizat nu este capabil să recunoască în mod conștient zgomotul, dar îl asociază cu închiderea ușilor liftului și în dățile următoare reproducerea aceluiași zgomot va mări imediat profunzimea hipnozei. Sunt și hipnologi care în timpul ședințelor emit zgomote ce au legătură cu cele ancestrale, pe care fătul le-ar fi ascultat pe când se afla în pântecul matern și au observat că această tehnică ajută regresia hipnotică a subiectului, care de-acum, fiind condus de Inconștient, tinde să regreseze spontan la senzațiile primordiale. "...Acum liftul coboară; privește dispaly-ul care se aprinde și se stinge, se aprinde și se stinge și fiecare nivel este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii este o respirație (și se respiră zgomotos împreună cu el, în mod sincronizat, garantând imitația corporală și asigurându-ne că răpitul își dă seama), fiecare respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment de relaxare este un nivel coborât...Display-ul din lift se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge...și, în timp ce tu cobori, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult." Apoi, timp de câteva secunde (4 sau 5 secunde) nu mai spunem nimic - i se oferă răpitului timp să-și imagineze scena, apoi se repetă: "Privește display-ul liftului, care se aprinde și se stinge, se aprinde și se stinge și fiecare etaj coborât este o bătaie a inimii, fiecare bătaie a inimii este o respirație, fiecare respirație este un moment de relaxare câștigat, fiecare moment de relaxare este un nivel coborât...display-ul din lift se aprinde...se stinge...se stinge...se aprinde ...se stinge...și în timp ce cobori te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult. În timp ce liftul coboară se aude zgomotul cablurilor liftului, care ne spune că totul este reglat...vvvvvvvv (și se încearcă mimarea zgomotului pe care îl fac cablurile liftului, pentru agățarea de ancora auditivă)." Între timp vom avea grijă să respirăm cu aceeași frecvență ca răpitul. Pasajul precedent trebuie repetat cu calm, până când ne este clar că răpitul este relaxat.

Faza 2B (SFB)

Odată atinsă relaxarea, se continuă, spunând: "...Acum voi număra până la trei, apoi cablurile liftului se vor desprinde și o parașută mare și albă se va deschide și va susține coborârea liftului, care va fi mai
272

moale, dar mult mai rapidă. Voi număra până la trei și apoi se va întâmpla asta...Unu, doi, trei (se numără cu rapiditate, cu același zgomot generat din gură)" "...Se aprinde, se stinge, se aprinde, se stinge, (asta se spune foarte rapid, făcându-l pe răpit să observe că display-ul acum și-a mărit frecvența cu care licărește și liftul coboară mai rapid decât înainte)...Fiecare respirație este o bătaie a inimii și sunt o sută nivelele pe care le coboară acum liftul de fiecare dată când lumina se aprinde. În timp ce respiri, aerul care intră în plămânii tăi umflă și marea pânză a parașutei, iar când tu expiri și parașuta se dezumflă ușor plămânii tăi și parașuta respiră împreună (aici trebuie să respirați zgomotos, încă o dată, sincronizându-vă cu răpitul)... Acum nu se mai simte zgomotul cablurilor liftului, care nu mai sunt, dar se simte zgomotul vântului, care intră în plămânii noștri și în marea pânză a parașutei albe care susține coborârea liftului..." Și aceste solicitări trebuie repetate fără grabă, trecând de la atenția auditivă, relaționată cu sunetul vântului, la cea vizuală, relaționată cu display-ul care clipește în ritmul respirației, la vizualizarea liftului care coboară într-un tub negru lung și infinit, care merge spre centrul Universului, susținut de această parașută. În această fază, răpitul are întrerupte toate canalele cenestezice provenite din exterior. Canalul olfactiv este total închis, la fel ca cel vizual - chiar dacă răpitul deschide ochii, nu va vedea nimic. Unicul canal semideschis este cel auditiv, dar este recunoscută doar vocea hipnologului. Cu alte cuvinte, am putea arunca un ciocan în cameră, deoarece răpitul hipnotizat nu ar auzi absolut nimic și nu s-ar mișca nici măcar un milimetru.

Faza 2C (SFC)

Acum se va continua spunând: "Acum voi număra până la trei, iar apoi și parașuta se va desprinde și liftul va coborî în jos cu mare viteză, cu viteza maximă posibilă, dar foarte, foarte lin, și noi vom ajunge în punctul cel mai profund, unde ne vom relaxa, așa cum nu ne-am relaxat niciodată...unu, doi, trei... (acompaniat de același zgomot făcut din gură)... Acum display-ul nici măcar nu se mai stinge. Cu fiecare respirație pe care o facem (și respirăm cu el) liftul coboară câte o mie nivelele. Acum nici nu se mai aude zgomotul vântului și liftul este atât de rapid încât tu cobori în cădere liberă și nu mai ai greutate. Nu mai ai greutate și plutești în interiorul cabinei, fără greutate, în această cădere liberă, așa cum fac astronauții în spațiu. Plutești fără greutate și asta îți permite să te relaxezi și mai mult, așa cum nu ai mai fost niciodată. Acum liftul este ca un proiectil de lumină care călătorește cu viteza
273

luminii, împușcat în acest tub negru și merge spre centru, spre centrul Pământului, centrul Universului, centrul a tot. Totul este luminos și nu se aude niciun zgomot, pentru că lumina nu face zgomot. Iar tu te relaxezi tot mai mult. Toate barierele au fost deja depășite și acum voi număra până la șase. În timp ce eu număr, liftul se va opri, încetinind ușor, ajungând în capăt, la finalul coborârii sale. Unu, doi, (se numără lent pentru că trebuie să-i dăm timp liftului să se oprească încet), trei. Acum liftul încetinește și tu începi să ai iarăși greutate și ești iarăși așezat pe scaunul tău, patru, cinci, liftul aproape s-a oprit...șassssse."

FAZA 2D (SFD)

"...Poarta glisantă se deschide și tu ești în fața unei camere care este foarte puțin luminată. În centru camerei este o canapea minunată, foarte comodă, foarte tehnologică și tu te întinzi pe ea...Ah, cât de comodă este această canapea (vocea hipnologului mimează întinderea mușchilor și tonul specific acestei situații), respiră odată cu tine, ia forma corpului tău. În timp ce expiri aceasta se aranjează în jurul plămânilor tăi, la fel ca atunci când inspiri...tu și canapeaua sunteți un singur lucru...(se respiră împreună cu el) și tu te relaxezi și mai mult, și mai mult, dacă asta este posibil, așa cum nu ai fost niciodată..." Răpitul este în hipnoză foarte profundă și abia din acest moment se începe adevărata inducere a amintirii, pornind mereu de la tehnica sugerată de PNL, adică de la "visarea cu ochii deschiși". Se începe prin a-i spune să-și amintească o imagine fixă, ținând cont că el, în timpul reactivării acelei imagini, va atrage în memoria sa ceea ce a trăit în realitate, și, în plus, dacă cumva ar mai exista o brumă de Subconștient care încă să funcționeze, acesta nu ar deveni suspicios, pentru că oricum va fi distrat, fiind pus să analizeze ceva fix.

A treia fază (TF)

"Doar acum îți vei da seama că de tavanul camerei este prins un ecran negru, superplat, ca acelea de ultimă generație. Este foarte mare și este prins de tavan. Ecranul negru este aprins, pentru că se vede un punctuleț luminos în centru, care ne indică că aparatul funcționează, dar nu se vede nimic. În timp ce privești acel punctuleț luminos din centru, te relaxezi tot mai mult, tot mai mult, tot mai mult...și în timp ce-l privești, creierul tău începe să caute o imagine, o imagine din trecutul tău, o imagine a acelei dăți (și aici se utilizează ca imagine de pornire
274

ceva ce subiectul a descris în interviurile sale preliminare și care face parte din ceva trăit și văzut în realitate, dar și prezice o urmare cu detalii desfășurate pe un fond ufologic, cum ar fi o lumină văzută în cameră (și nu visată) sau un OZN văzut în realitate (și nu visat), etc. Ancorarea cu realul este fundamentală pentru a porni cu o imagine adevărată, pe care răpitul sigur o are în memoria sa. Ideea de a analiza conținutul succesiunii pentru a verifica autenticitatea amintirilor și suprapunerea cu ceea ce a fost reamintit în mod real în afara hipnozei, în timpul interviurilor preliminare). Voi număra până la trei și apoi această imagine, pe care creierul tău o caută în memoria ta, va fi găsită și proiectată pe ecranul negru, care se va ilumina imediat. Iată, mintea ta caută imaginea, iată, o găsește...(pauză) Iat-o acolo! Aceea! A găsit-o...Acum voi număra până la trei și imaginea va fi proiectată pe ecran și va fi fixă, nemișcată, iar tu vei putea privi bine toate detaliile sale. Unu, doi, trei (foarte rapid, astfel încât Inconștientul să preia definitiv comanda și nimic din interior să nu-l poată contrasta)." Răpitul, ascultând ordinul de a privi imaginea fixă, mișcă bulbii oculari de la dreapta la stânga și viceversa, de sus în jos și viceversa. Trec câteva secunde (cam douăzeci) și apoi este întrebat ce vede și i se cere să descrie conținutul scenei. Uneori răpitul își încruntă fruntea, pentru că nu se așteaptă deloc să vadă ceea ce vede. După ce verificăm că el vede cu adevărat ceva și începe să descrie ceea ce vede, i se pune câte o întrebare suplimentară cu privire la scena fixă. El reacționează în funcție de situație, și, odată atins primul moment de calm, i se spune că, atunci când va auzi numărându-se până la trei, ecranul va deveni "mare-mare..mare-mare...mare-mare..." iar el (sau ea), va fi în interior: "și totul se va mișca ca atunci..." Apoi se va număra rapid, iar numărătoarea se va termina cu același zgomot emis din gură, pe care răpitul a început să-l cunoască și să-l asocieze cu faptul că urmează să se întâmple ceva. În acest punct răpitul este scufundat în scenă, vorbește la prezent și retrăiește toate situațiile ca și când evenimentele s-ar desfășura în acel moment. Trebuie să fim atenți să solicităm și să redirecționăm emoțiile sale astfel încât să se evite situația în care el să fie cuprins de panică. În această fază răpitul poate să-și amintească episoade foarte negative, dar amintirea trebuie să iasă la suprafață și să fie recuperată prin toate mijloacele. El are posibilitatea de a se exprima prin intermediul unor mișcări parțiale ale corpului. IMPORTANT! - Atunci când i se ordonă răpitului să vadă lucruri pe care nu și le amintește, acesta nu se lasă influențat - neagă că ar vedea ceea ce i se ordonă să vadă și continuă să-și apere propria realitate, cea care s-a petrecut în realitate, care nu are nimic de-a face cu fantezia. Întreaga procedură poate dura circa zece minute, dar tinde să se scurteze dacă răpitul a fost hipnotizat înainte de mai multe ori.
275

Tehnic vorbind, hipnoza ar începe odată atins punctul nemișcat, dar trebuie să fim siguri să am ajuns la un nivel foarte profund, pentru că doar astfel mi-a fost posibil să ajung la amintirii foarte importante, cum ar fi conștiințele Minții, Spiritului și Sufletului, viețile trecute ale carrier-ilor și memoriile extraterestre active și pasive (MEA și MEP), despre care am vorbit mai înainte. Doar la nivele de profunzime hipnotică răpitul reușește să dialogheze cu diferiții paraziți extratereștri, cum ar fi Ființa de Lumină (Lux) sau Șase degete, să-și amintească fragmente din viața extraterestră a Sauroidului sau să vorbească limbi extraterestre, asumându-și și personalitatea extraterestrului respectiv. Astfel, răpitul este separat artificial (asemenea unui schizofrenic), adică este "degenerat" (termen care se utilizează în fizica atomică pentru a arăta doi orbitali care la început au aceeași energie (din acest motiv fiind un singur lucru, dar care după procesul de degenerare, au energii diferite și sunt diferiți unul de altul). Procesul de degenerare se face asupra Sufletului, Corpului, Minții și Spiritului, permițându-i hipnologului să hipnotizeze și numai o singură componentă pe rând, astfel încât, aceasta fiind divizată de restul, să se poată recunoaște ca fiind autonomă, devenind astfel conștientă de sine. Conștientizareade a fi un singur lucru devine astfel, după hipnoză, patrimoniul tuturor celor patru părți, care, atunci când sunt reunite în faza terminală a hipnozei, produc un efect benefic asupra ființei umane în ansamblul său, care acum știe cine este și cum este făcut.

276

DIFERENȚIEREA DIVERSELOR TIPURI DE INTERFERENȚĂ EXTRATERETSRĂ CARE APAR ÎN TIMPUL HIPNOZEI PROFUNDE

Înainte de a merge mai departe cu anumite exemple extrase direct din ședințele de hipnoză pe care le-am efectuat, trebuie să înfrunt problema identificării diferitelor tipuri de interferență extraterestră care se manifestă în timpul hipnozelor regresive. În ultimii ani, mulți colaboratori m-au întrebat dacă extratereștrii știau de ceea ce făceam cu hipnozele regresive și dacă îmi blocau analiza. Răspunsul meu a fost mereu negativ - răpitul uneori își amintea că extratereștrii l-ar fi întrebat despre munca pe care eu o desfășuram, dar se părea că nu ar fi înțeles complet semnificația și oricum nu păreau să fie preocupați prea mult de acest lucru. Ba chiar, utilizând ordine posthipnotice, reușisem să blochez unele răpiri (a se vedea paginile ce urmează). Se părea că interferența extraterestră era atât ceva foarte concret, dar dădea impresia și că se desfășoară în afara camerei hipnologului și se limitează la reconstituirea unui eveniment uitat. Răpirea extraterestră avea loc în mod real și răpitul era ridicat în mod fizic și supus unei interacțiuni traumatizante, care lăsa urme în psihicul și pe corpul său - pe lângă amintirea operației chirurgicale suferite existau și urme ale unor operații sub formă de implanturi corporale sau mici cicatrice. Lucrurile s-au schimbat semnificativ când, în timpul unei hipnoze regresive, am descoperit existența Sufletului. Din acel moment mai departe devine tot mai dificil să-i faci pe răpiți să-și amintească trăirea, în mod ciudat, mai ales atunci când se dorea obținerea unor răspunsuri exact de la Suflet.

INTERFERENȚA DIN PARTEA LUXULUI

Răpitul, sub controlul celui care ar fi trebuit să fie Sufletul său, tindea să mintă vizibil și în mod stupid. Până la acel moment toți răpiții se comportaseră în timpul hipnozei în același mod - povestiseră aceleași lucruri și descriseseră experiențe identice. Observam că tensiunea corzilor lor vocale era minimă exact în timp ce aceștia erau în contact cu propriul Suflet, acesta comunicând prin arhetipuri, prin intermediul traducerii în foneme produsă de Minte. Tensiunea corzilor vocale era redusă la minim, cu o coborâre a tonului vocii și a frecvenței fundamentale asociate (100÷200Hz). Corpul, și în special corzile vocale, sunt foarte relaxate și raportul care există între Suflet și Minte este foarte slab. În aceste condiții, pentru ambele devine foarte
277

dificil să miște Corpul, contrar față de cum se întâmplă în timpul retrăirii a ceea ce s-a întâmplat în realitate în timpul unei răpiri. Când vorbește Sufletul, Corpul se mișcă greu și corzile vocale produc o voce joasă, cu o pierdere totală a expresivității în anumite momente și cu o emotivitate care ajunge până la stele în alte momente - cu alte cuvinte, nu mai există nicio urmă de mediere din partea Subconștientului. În acele momente răpitul este deja capabil să înfrunte un discurs despre sistemele maxime ale Universului, manifestând o convingere profundă față de ceea ce ilustrează, iar apoi se emoționează în fața naturii omului, care este considerat o ființă superioară în interiorul creației globale. În timp ce-i ceream Sufletului informații despre anumite tipuri de extratereștri, la un moment dat se întâmpla ceva ciudat, ușor de constatat frecvența de bază a vocii se schimba, urcând la 400Hz, iar tonul devenea diferit, uneori fiind liniștit iar alte ori fiind agresiv (500Hz). În primul caz căpăta intonația unui religios convins și înflăcărat, care dorea să mă facă să cred că este Sufletul sau Spiritul răpitului, dar răspundea eronat la întrebările de control. Întrebările de control au scopul de a verifica, de fiecare dată când este nevoie, adevărata natură a "chestiei" de la care pornește comunicarea. Astfel, puteam ști cu certitudine cu cine vorbesc și cui îi aparținea conștiința evocată - nu se pot confunda amintirile vieților carrier-ilor cu cele ale experiențelor extraterestre sau cu punctele de vedere ale Sufletului și ale Spiritului. Întrebările de control tind să verifice forma corporală a "chestiei" care vorbește, raportul său cu Timpul și Spațiul și identitatea sa. Un suflet răspunde mereu în același mod, spunând că nu are nume, că nu știe ce este timpul și că nu are corp. În plus, senzațiile sale (canalele de input cenestezic și auditiv) sunt total diferite față de cele care pentru noi sunt normale. Sufletul nu face diferența între bine și rău, pentru că pentru aceasta ele nu există. Însă uneori vocea devenea mieroasă, îngâmfată, dar mai ales caracterizată de un punct de vedere destul de "politic" cu privire la extratereștrii. Vocea mieroasă care se prefăcea că este Sufletul adora Ființele de Lumină și spunea că aceștia erau buni, că era adevărat că parazitau ființele umane, dar că ei făceau doar bine și confereau parazitaților multe calități, făcându-le viața mai ușoară. Dar sufletul se diferenția de Ființele de Lumină, definindu-le pe acestea cu termenul de "umbre" și "cei care au inventat religia și simțul vinovăției pentru a subjuga omul". Acest lucru se părea că avea de-a face cu adevărata și propria multipersonalitate schizoidă care ieșea la suprafață în hipnoză. Dar trucul care mi-a venit în minte a făcut ca Luxul (Ființa de Lumină) să iasă la suprafață, cu toate
278

caracteristicile sale - întrebările de control l-au împins să se dea de gol chiar de la primele replici. De exemplu: - Care este numele tău? - Aceasta este o informație pe care nu ți-o pot oferi. - De cât timp exiști? - De mult timp. - De unde vii? - De departe. - I-ai cerut permisiunea corpului pentru a intra în el? - Da! - Când? - Când era mic. - Și înțelegea? - Nu. - Asta înseamnă că în realitate nu i-ai cerut niciodată permisiunea! "Chestia" nu răspundea, i se demonstra că a greșit la multe dintre răspunsuri și că comportamentul său era cea al unui adevărat parazit. Atunci, "chestia" luminoasă ieșea la suprafață cu adevărata sa personalitate, recunoștea că a mințit, dar continua să încerce să mă convingă de motivațiile sale, utilizând o dialectică strălucitoare și o agresivitate umilă. Dialectica umană (dar mai ales cea italiană) se dovedea a fi cu mult superioară, ar Luxul nu putea decât să capituleze: - De unde vii? - Nu îți pot spune. - De ce? Oricum acesta este o informație cu care nu am ce să fac. - Știu asta. Aș putea să-ți spun orice nume iar tu ai fi mulțumit. - Atunci este altcineva care nu trebuie să știe? - Ceilalți nu trebuie să știe...Cei care vin aici...nu trebuie să știe anumite lucruri. - Te referi la ceilalți extratereștrii? - Bineînțeles! - Dar cum vine asta? Nu colaborați unii cu alții? - Ei cred asta; unele lucruri ei le știu, dar nu trebuie să știe tot. Dacă îți spun ție, vor ști și ei, pentru că privesc în capul corpului următoarea dată când îl iau. - Intri în corpurile tuturor oamenilor? - Nu. Doar în cei care au acel lucru pe care voi îl numiți Suflet. - De ce? - Pentru evoluția noastră.
279

- Sau pentru a le suge energia? - Și asta. - Atunci sunteți paraziți. - Acesta este punctul tău de vedere. - Ce câștigă omul din prezența voastră? - Cunoaștere. - Ești sigur de ceea ce spui? - NICIUN RĂSPUNS. - Dar uneori spui și minciuni? - Da, dacă este necesar! - Atunci eu de unde știu că acum îmi spui adevărul? - NICIUN RĂSPUNS. Gravele erori comise de Lux rezultă a fi evidente din această discuție cu esența sa. În hipnoză, Inconștientul nu are cum să mintă, pentru că nu știe ce este minciuna. Sufletul, care locuiește în Inconștient, se comportă în același fel. Inconștientul nu poate refuza să răspundă la întrebări, folosindu-se de un act de voință, care în hipnoză nu are niciun sens să existe. Acest lucru se întâmpla pentru că personalitatea recipientului (Corpul răpitului) este sub interferența Luxului și nu sub cea a hipnologului. În plus, era clar că Luxul era legat în mod intim de partea spirituală a răpitului și nu de mintea sa - acest lucru nu-l susținea doar Luxul, ci și Sufletul răpiților care au fost interogați în acest sens. Luxul, fiind în exteriorul mecanismului cerebral care produce starea de percepție alterată în timpul hipnozei, nu se află în stare hipnotică, ci rămâne treaz și capabil să interacționeze în mod liber, chiar dacă răpitul hipnotizat rămâne în grija hipnologului. Luxul practic intervine în mecanismul hipnotic, dar nu poate influența mintea răpitului decât în actul comunicativ, dar care oricum rămâne sub controlul total al hipnologului. Dacă hipnologul vrea să reducă la tăcere Luxul, poate face acest lucru. Întrebarea-cheie care îl arde pe Lux, imediat ce există suspiciunea că acesta interferează, este următoarea: - Ce zi este astăzi? Luxul, bineînțeles, fără să se gândească prea mult, răspunde mereu cu dată și oră exacte, care corespund momentului în care se pune întrebarea. Un Suflet nu știe să răspundă la această întrebare, necunoscând semnificația timpului.

280

INTERFERENȚA DIN PARTEA MEMORIEI EXTRATERESTRE PASIVE (MEP) ȘI A MEMORIEI EXTRATERESTRE ACTIVE (MEA)

MEA este reprezentată de o zonă a memoriei umane, unde se găsesc informațiile pe care le-au pus extratereștrii de diferite rase, pentru a le păstra pentru viitor - un adevărat disc de back-up, ca să ne exprimăm așa cum ar face-o informaticienii. Descoperisem inițial, utilizând informațiile din timpul hipnozelor, o zonă din memorie cu acces negat, care era folosită de extratereștri pe post de depozit pentru informații de-ale lor sau a unuia dintre ei. După cum am mai spus, acest lucru folosea la a nu pierde bagajul de experiențe pe care îl acumulase extraterestrul de-a lungul vieții sale. Odată creat un nou corp extraterestru tânăr, în acesta erau introduse informațiile care au fost depozitate în creierul unui răpit, care nu știe că este un purtătorul (carrier) unor astfel de informații. Astfel, extratereștrii își garantau imortalitatea experiențelor lor. Să ne imaginăm că un foarte important om de știință de-al nostru mai are puțin și moare din cauza bătrâneții. Dar memoria acestuia este salvată, pentru a fi reintrodusă, pe cât de curând posibil, într-un corp nou și tânăr, repetând procedura când noul corp se va apropia și el de momentul morții. Cum mi-am dat seama de această problemă? Răpiții prezintă cu toții, în mod inevitabil, amintiri ale unor vieți extraterestre trecute. Uneori nu cunosc nimic despre acest lucru, dar, prin intermediul unui interviu preliminar, tind să recupereze cu multă ușurință niște amintiri parțiale. Memoriile despre care vorbesc nu aparțin tuturor raselor extraterestre care execută răpiri, ci în principal aparțin numai unora dintre acestea: Blonzii cu cinci degete (Orange, care în realitate au părul roșcat și sunt unicii care au femele ce se pot deosebi foarte bine în timpul răpirilor), Sauroizii, cu și fără coadă (cei care sunt numiți "Șopârle" de ufologia prea puțin informată), Insectoizii (așa-zisele "Călugărițe") și cei cu Cap în formă de inimă (extratereștri mici, adesea confundați cu EBE). Există și unele memorii de extratereștri Monoclu (Horus -Ra), cei care au legătură cu Egiptul Antic, despre care există prea puține informații la dispoziția mea, dar care se pare că sunt reprezentați de zeul Ra. Aceste ființe, foarte puternice, se pare că au structura arhaică a unei păsări, cu un singur ochi luminos în centrul frunții, ființe foarte înalte, cu omoplații foarte dezvoltați (poate o moștenire a unor structuri scheletice de aripi). Se pare că au trei degete plus unul opozabil, asemenea unor gheare de pasăre, sunt fără păr, și se pare că pot levita. Masculii au un fel de bărbiță sub bărbie, pe care femelele nu o au, care amintește
281

de barba fictivă a faraonilor. În loc de gură au un fel de deschizătură în formă de T răsturnat, care poate că este un cioc sau ceva asemănător. O reexaminare critică a literaturii ufologice demonstrează existența unor martori care au descris creaturi asemănătoare, descrieri cărora însă nu li s-a acordat nicio importanță, din cauza cantității foarte mici de informații. Există și memorii de Lux (Ființe Extraterestre Luminoase), din simplul motiv că toți paraziții care intră în Mintea unui răpit imprimă o parte din memoria sa, cu tot cu trăirile lor. Aceasta este adevărata natură a Memoriei Extraterestre Pasive (MEP) independent de destinul viitor al extraterestrului în cauză, acesta lasă o amprentă în mintea răpitului, ce nu poate fi ștearsă. Pentru că aceasta este imprimată și nu poate fi rescrisă, devine amintire permanentă în interiorul computerului-creier uman. În timpul hipnozei, aceste amintiri se deschideau "din greșeală" și astfel ajungeam în interiorul unor reconstituiri de medii extraterestre. Odată înțelese mecanismele de accesare a memoriilor extraterestre, se putea obține deblocarea în diferite moduri și se puteau accesa datele extraterestrului, care, prin memoria sa, parazita răpitul. În realitate nu era vorba doar despre simpla prezență a MEP (Memorii Extraterestre Pasive), ci și despre adevărate MEA (Memorii Extraterestre Active). Ce înseamnă asta? Înseamnă că extratereștrii introduc în răpiți nu doar memoria lor, ci și Mintea și Spiritul lor, adică întreaga lor personalitate activă, în așteptarea de a le utiliza într-un Corp nou. Însă acest lucru produce în răpit prezența voinței conștiente a extraterestrului. Diferența între MEA și MEP stă tocmai în faptul că în aceasta din urmă sunt date ce pot fi consultate, cu privire la viața și experiențele extraterestrului, dar în prima există și conștiința extraterestrului din interiorul conștiinței răpitului, și cu odată cu aceasta și VOINȚA extraterestrului. Trebuie specificat că această "invaziune" nu este foarte deranjantă și nu interferează aproape niciodată cu viața răpitului, modificând obișnuințele și comportamentul răpitului, decât atunci când, în mod inconștient, el deschide în creierul său o ușă cu acces negat. Astfel, răpiții descoperă că au tendința de a fi vegetarieni, țin discursuri etice orientaliste, iubesc artele marțiale, preferând persoanele cu caracteristici somatice orientale. Acest lucru se datorează faptului că extratereștrii Orange au aceste caracteristici. Datorită faptului că aceștia seamănă cel mai mult cu noi, experiența lor este confundată de creierul răpitului cu propria experiență. De exemplu, artele marțiale, a căror origini nu le cunoaște nimeni în ziua de astăzi, se dezvoltă în Tibet, poate datorită unui călugăr, care într-o bună zi devine un maestru și începe să-i învețe și pe alții. Da, dar înainte de asta? Înainte de asta nu există nimic. Asta ne face să ne gândim că așa-zisul călugăr tibetan ar putea fi un răpit care nu este conștient de acest lucru, și care într-o zi, în urma unei
282

traume, a avut acces la toate tehnicile de luptă conținute în memoria sa extraterestră. El, în mod inconștient, a crezut că sunt ale sale și le-a predat și altora, și astfel, de atunci, avem patrimoniul acelor discipline ciudate, care înainte erau total necunoscute culturii Tibetului. În grupul răpiților studiați de mine se întâlnesc cazuri de subiecți care visează că fac dragoste cu Reptiloizi, și, în timpul visului, ajung chiar și la orgasm. În plus, utilizând Programarea Neurolingvistică, se descoperă că aceste amintiri aparțin lumii reale și nu fanteziei. Femeile, de obicei, trăiesc acest tip de traumă mereu sub formă de vis, dar cu o ciudată violență carnală. În interiorul lor există amintirea acestui raport sexual exogamic, dar conștiința lor de răpite nu recunoaște această întâmplare ca fiind o amintire luată din memoria extraterestrului Reptiloid (cel pe care eu îl numesc adesea cu termenul de "Șarpe"). În realitate, conștiința trează este cea a ființei umane care visează, adică cea care ia din amintirile extraterestrului Reptilian scene din viețile sale trecute. Rezultatul este o confuzie totală, pe toate fronturile, și răpita va povesti că în vis, o creatură ciudată, poate că Satan, a violat-o. Pentru a avea un tablou complet al acestui fenomen trebuie recitite, în această perspectivă nouă, anumite pasaje din cartea lui David Jacobs " The Threat", care dedică un întreg capitol problemei abuzurilor sexuale practicate de extratereștri cu femeile răpite americane. Contrar interferențelor Luxului (Ființa Luminoasă), MEA sunt mai ușor se gestionat în mediul hipnotic, pentru că, având sediul în Minte, care comandă creierul uman, se supun regresiei hipnotice cu ușurință. În practică, extraterestrul parazit intră în starea de hipnoză mai ușor decât răpitul, neputând să se sustragă impunerilor hipnotice utilizate de hipnolog. Extraterestrul utilizează Mintea răpitului și deci este supus total funcționării acestei părți a ființei umane și nu poate în niciun fel să se sustragă hipnozei. Din acest motiv se poate intra cu ușurință în mintea extraterestră și se pot extrage informații extrem de interesante, fără ca extraterestrul, sau mai bine spus Spiritul său, să poată interveni în vreun fel. Acest punct de vedere a fost confirmat și de anumite reconstituiri în mediu hipnotic, cărora inițial nu știam să le dau nicio explicație rațională. Răpitul povestea în hipnoză că a fost ridicat de extratereștri (de obicei era vorba despre Orange), care îl duceau într-o structură de-a lor, unde se trezea că lucrează la niște computere ciudate, împreună cu alți extratereștri, în legătură cu niște probleme care dădeau impresia că neliniștesc comunitatea extraterestră. În acea circumstanță se părea că răpitul era recunoscut de toți și era strigat pe nume de colegii săi (nu cu numele uman, bineînțeles). Știa să vorbească limba lor și îi recunoștea pe aceștia ca fiind prietenii săi.
283

Când răpitul vorbește în hipnoză limba extraterestră, nu știe și semnificația acesteia, pentru că evocă doar amintirea "filmului" (așa-numitul story board) evenimentelor care s-au întâmplat, dar nu este relaționat de Mintea extraterestră, capabilă să decodifice informațiile pe care le trăiește. Astfel, apare o povestire în care răpitul face anumite gesturi, dar nu știe de ce. Descrierea acelorași evenimente este cu totul diferită după ce s-a activat Mintea extraterestră. În acest caz răpitul vorbește limba extraterestră, care pentru noi este incomprehensibilă, și spune niște lucruri pe care noi nu suntem capabili să le gestionăm corect, pentru că informațiile citite de pe hard disk de creierul răpitului sunt aceleași, dar sunt gestionate de un program extraterestru care este cu totul diferit de al nostru și care reprezintă modelul lor mental. Dar ce semnificație are răpirea pe care doar ce am descris-o? Foarte simplu! Dacă extratereștrii au nevoie de competențele unuia dintre ei, care în acel moment este închis sub formă de memorie MEA, adică cu aflându-se cu Spiritul și Mintea sa în interiorul corpului unui răpit, nu fac altceva decât să ia corpul purtătorului, să activeze MEA și să-l pună la treabă, folosindu-se de experiența sa, până când problema respectivă se rezolvă. Apoi dezactivează MEA și reașează în pat corpul, ca de obicei. Dacă timpul de care au nevoie este prea lung, pot utiliza și alte vicleșuguri, cum ar fi utilizarea unei copii a răpitului în locul originalului pentru perioada în care originalul, care conține extraterestrul expert, va fi utilizat în altă parte. Militarii care sunt descriși în ședințele de hipnoză se pare că știu toate aceste lucruri și adesea răpiții descriu o scenă în care, spre finalul răpirii extraterestre, răpitul este predat din nou militarilor. Cu acea ocazie, militarii, prin intermediul injectării cu droguri, încearcă să-l determine pe răpit să vorbească, smulgându-i cu forța informații despre fizică, știință în general, și alte cunoștințe pe care răpitul nu le recunoaște prea bine. Aceste scene sunt foarte bine amintite, chiar și atunci când răpirea este total terestră și este practicată, pe toată durata desfășurării sale, de către militari. Cu toate că răpitul își amintește bine ce s-a întâmplat în acele ocazii, el nu este capabil să-și amintească ce i-a spus militarului care l-a interogat într-un mod arogant - amnezia este cauzată de activarea farmaceutică a memoriilor extraterestre. În astfel de cazuri, în timpul hipnozei, se lucrează asupra răpitului și nu suntem conectați la memoria extraterestră, care, deci, nu este capabilă să interpreteze propriile informații. Cu alte cuvinte, răpitul retrăiește amintirea, dar nu este capabil să înțeleagă semnificația cuvintelor pronunțate în limba extraterestră. Însă el își amintește comportamentul militarului, nesatisfăcut de informațiile pe care le-a primit, pentru că, în realitate, acestea nu au ieșit la suprafață. De fapt,
284

răpitul își amintește senzația că nu a spus nimic, pentru că nu trebuia să spună nimic, dar nu știe despre ce este vorba. Este absolut evident că, atunci când militarii intervin astfel, o fac pentru că nu pot să facă altfel; nedorind să fie descoperiți de falșii lor aliați, adică de extratereștrii, în care nu mai au încredere, ar dori și intre în posesia unor informații de-ale acestora, pentru a-i putea depăși în căutarea imortalității. Militarul nu pare interesat de salvarea ființelor umane, ci este interesat să-și păcălească "aliații" extratereștri. Am observat recent că anumiți răpiți (toți italieni), odată ce au ajuns la finalul răpirilor, acestea terminându-se și ei fiind abandonați de extratereștri, sunt luați iar de către militari, care, în mod evident, consideră că un răpit abandonat de extratereștri este un lucru din care se pot sustrage informații fără ca extratereștrii să știe acest lucru. Pentru a-și garanta această posibilitate, pătrund în casa răpitului folosind dispozitive foarte moderne și invazive, îi pun în cap o cască metalică foarte grea, îl droghează și îl conduc cu niște mașini speciale în baze subterane, unde el, tot cu casca metalică în cap, devine obiectul unor interogatorii, torturi fizice și amenințări din partea militarilor francezi, italieni și israelieni. Amenințările au aproape mereu ca obiect persoane cunoscute, animale dragi și familia. Casca, probabil din plimb, folosește la blocarea microcipului endocranial al răpitului, pentru a evita ca extratereștrii, considerați tot mai mult ca fiind niște aliați incomozi, să nu-și dea seama de răpirea militară. În ultimii ani am recuperat în hipnoză un material foarte interesant cu privire la răpirile militare. De exemplu, există situații în care extraterestrul, cu corpul său de terestru (adică corpul răpitului), îi comandă pe militarii tereștri, care par a fi terorizați de acel nenorocit, care poate că este îmbrăcat în cămașă de noapte sau în pijamale, care îi ceartă într-o limbă ciudată și necunoscută. Răpitul, când iese din hipnoză, nu a înțeles nimic și spune: De ce făceam anumite lucruri? De ce militarilor le era teamă de mine? Mă simțeam diferit - mai puternic, mai înalt, dar în realitate arătam exact la fel! Iată un alt exemplu de MEA în acțiune!

CUM SE INTRĂ ÎN MEP/MEA UNUI RĂPIT ÎN TIMPUL HIPNOZEI

Există trei metode pentru a accesa memoriile extraterestre. Prima metodă este cu totul întâmplătoare și are loc când răpitul hipnotizat povestește amintirea unei răpiri, retrăind-o. El tinde să înnoade automat situații asemănătoare, din răpiri diferite, dar care au în comun o scenă comună, o situație, o senzație care se repetă în două momente istorice diferite. Răpitul care își
285

amintește o scenă citește pe hard disk-ul său cerebral și merge să caute fotograma următoare. În unele cazuri poate alege o fotogramă asemănătoare cu cea pe care o caută, dar care nu este cea corectă. Asta se întâmplă când răpitul descrie o situație care s-a verificat, de exemplu, în două răpiri diferite - situația descrisă fiind aceeași, creierul alege una dintre scene, de obicei pe cea pe care o găsește prima. Un răpit a descris odată o recoltare de sânge pe care i-o efectua extraterestrul la vârsta de cinci ani, dar, când s-a ridicat din pat, avea treizeci și cinci. Însă recoltări de sânge au fost două și răpitul a unit, în mod greșit, cele două episoade, transformându-le în unul singur. Odată descoperită și verificată această problemă în numeroase hipnoze, odată s-a întâmplat că răpita a început cu a descrie o recoltare de sânge la care fusese supusă, și a ajuns să se descrie pe ea însăși ca fiind o extraterestră Orange care extrăgea sângele dintr-un alt răpit. Mecanismul era următorul: în căutarea fotogramei următoare, ea găsise, din întâmplare, în interiorul memoriei extraterestre o scenă similară, însă în care personajele erau inversate. Atunci mi-am dat seama de existența unei minți extraterestre și de acolo am început, prin diferite metode, să încerc să mă leg stabil de memoria extraterestră. Întrebările de control au clarificat faptul că mă aflam în fața unei personalități extraterestre care răspundea calm, pentru că era și ea hipnotizată - nu se alarma din cauza întrebărilor mele și retrăia experiențele sale trecute la fel cum o făcea un răpit normal și hipnotizat.

CUM SĂ SE ÎNVAȚĂ LIMBA EXTRATERESTRĂ

Răpitul în cauză era muncitor la o firmă care construia motociclete, și, în hipnoză profundă, descria o scenă în care extraterestrul blond cu cinci degete (Orange) îl punea să citească niște cuvinte de pe o carte metalică ciudată: - Ce scrie pe carte? - Mo-di-fi-ca-re-geee-neee-ti-căăăă. - În ce limbă scrie? În italiană? - Nu. - Ce limbă este? - Nu știu, nu o cunosc. - Atunci cum de știi să citești ce este scris? - NICIUN RĂSPUNS. Când subiectul hipnotizat nu răspunde, nu înseamnă că nu știe să răspundă, pentru că altfel ar fi spus imediat "nu știu" - el încearcă să găsească datele necesare, pe care știe că le are pe undeva, dar nu știe unde. Ar putea trece și zile
286

întregi până să se obțină un răspuns, în timp ce creierul răpitului face milioane de tentative de recuperare. Pentru a obține un răspuns în mod rapid am decis să utilizez tehnica dopului și a celor două găuri. Această tehnică este inspirată din fabula pescarului, a cărui barcă este atacată de un pește-spadă, care o găurește sub linia de plutire. Pescarul găsește un dop și îl utilizează pentru a acoperi gaura, dar peștele -spadă se întoarce și face o altă gură; instinctiv, pescarul scoate dopul de la prima gaură și îl folosește pentru a acoperi noua gaură, dar astfel lasă să intre apa prin prima gaură. Am pus răpitului două întrebări, într-o succesiune rapidă, pentru a permite evitarea uneia dintre cele două, dar nu și pe cealaltă. Iată cum s-au petrecut lucrurile: - Cum vorbesc extratereștrii între ei? - Cu gura. - Și tu înțelegi? - Da. - Atunci cum de reușești să-i înțelegi dacă nu cunoști limba lor? - NICIUN RĂSPUNS. Răpitul încă căuta răspunsul când i-am pus a doua întrebare, pe neașteptate: - Cum ai reușit să înveți așa de repede limba lor? - Printr-o biluță pe care mi-au băgat-o în nas. - Și această biluță este mereu activă? - Da. - Atunci acum poți înțelege limba lor? - Nu, mai întâi trebuie să simt zgomotul din urechea dreaptă - este o serie de sunete foarte acute și apoi biluța funcționează... Iată parola pe care o căutam - o serie de sunete, ca un cod de bare, pe care răpitul îl recunoaște și care transmite ceva dispozitivului implantat în fața glandei pineale, care la rândul său alterează ceva în unele centre nervoase și provoacă activarea memoriilor extraterestre. După părerea mea, pentru a le activa nu era necesar să cunoaștem parola adevărată - era suficient să știm că răpitul a memorat secvența de sunete a parolei acustice pentru a-l face pe acesta să retrăiască amintirea secvenței complete. Iată rezultatul: - Acum voi număra până la trei și apoi vei auzi acele sunete în ureche. 1-2-3. Răpitul închide strâns ochii, ca și când ar auzi niște sunete puternice, apoi se relaxează - din acest moment îmi răspunde la întrebări într-o altă limbă. Analiza unor foneme produse în timpul conversației a arătat, în urma expertizei unui expert din acest sector (de care este anexată relația preliminară), niște date importante.
287

Expertul a analizat doar răspunsurile, lucrând fără să cunoască ce îl întrebasem eu pe extraterestru. Eu îi pusesem extraterestrului următoarele întrebări: 1. Cum te numești? 2. De unde vii? 3. Spune-mi literele din alfabetul tău. 4. Spune-mi numerele. În înregistrarea prezentată mai jos, fonemele de frecvență joasă, care se confundă cu zgomotul de fond, sunt ale vocii mele, pe când cele care se disting bine sunt ale vocii răpitului hipnotizat, care răspunde fără să se gândească prea mult, foarte rapid. Programele utilizate pentru analiza fragmentelor sunt Speech Analyzer și Cool Edit 2000, ambele profesioniste și gratuite.

ANALIZA FONEMOGRAMEI, EFECTUATĂ DE PINO CARELLA (întrebările au fost șterse anterior, pentru a nu influența cu nimic analiza)

Limbajul este în principal un vehicul pentru comunicare (schimb de informații) între două sau mai multe ființe vii, fie ele animale sau umane, sau cel puțin terestre. Un astfel de mecanism implică ca în sistemul geo-viu înconjurător să fie prezente măcar spațiul și timpul, dar și o atmosferă, prin care undele sonore să se poată propaga și să fie percepute. Ființele vii implicate trebuie să posede și un aparat biologic de transmisie, dar și unul de recepție.
288

Limbajul este rezultatul evoluției unei rase, fie ea umană sau animală. Acesta conține în interiorul său un număr incredibil de informații despre specia în cauză. Este evident că creierul creaturilor cu capacități de elaborare a limbajului trebuie să fie predispus spre o astfel de funcție. Istoria noastră, de oameni tereștri, ne demonstrează fără echivoc că evoluția speciei noastre a fost caracterizată de schimbări continue ale limbajelor, obiceiurilor, habitatului și a stilului de viață de-a lungul timpului care s-a scurs pe Terra. Acesta este drumul culturii popoarelor. De fapt, din limbajul unui popor se poate determina nivelul de evoluție al acestuia. Dicționarul Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana spune următoarele cu privire la limbaj: 1) vorbire, mod de a se exprima prin intermediul cuvântului sau a altor mijloace - limbajul simbolurilor, a gesturilor, a florilor. 2) modul de a se exprima ce caracterizează o persoană, mediul din care acesta provine sau o categorie socială - utilizează un limbaj destul de colorat, prozaic, poetic, științific, birocratic, familiar, limbajul interlop, jargon. 3) Modul, intonația vorbirii și a exprimării - limbaj nepoliticos, franc, generos. 4) idiom, limbă - nu cunosc limbajul acestei inscripții. S.3. ton, 4. Vorbire. Cuvântul limbaj indică, în semnificația sa mai largă "orice mijloc care folosește la comunicarea unui mesaj". În acest sens, sunt forme de limbaj gesturile, expresiile feții, sunetele (de exemplu cum ar fi sunetul trompetei de război sau cel a clopotelor), desenele (de exemplu afișajul stradal sau cel informativ), semnalizările cele mai diferite, de la cele făcute cu fum (utilizate mai ales de populațiile primitive), până la cele făcute cu anumite aparaturi (semafoarele). Cu toate acestea, forma limbajului cea mai precisă, cea mai expresivă și cea mai puternică este cea care se folosește de cuvinte - de fapt, limbajul în semnificația sa restrânsă și proprie, este "utilizarea cuvântului, scris și oral, conform unui sistem convențional" care constituie limba unei colectivități, în special a unei colectivități naționale. În fiecare limbă se recunosc diferite nivele de utilizare, care determină un fel de plurilingvism în interiorul aceleiași idiom - astfel, avem limba oficială sau formală (proprie utilizării mai generice, cu caracteristici care o fac să fie perfect coerentă cu normele gramaticale și cu cea mai răspândită convenție lexicală, astfel încât, chiar dacă reușește să fie perfectă din punct de vedere formal, chiar și elegantă, rezultă a fi impersonală și adesea rigidă); limba comună (mai puțin îngrijită comparativ cu cea formală, dar mai vivace și expresivă, folosită de toți pentru cele mai uzuale exigențe de comunicare); limba populară este cea familiară (utilizate de un cerc restrâns de utilizatori, sunt din punct de vedere formal mai aproximative, dar mai bogate din punctul de vedere al eficacității expresive). Limbajul, se știe, se adaptează utilizării, astfel încât acesta dobândește - mai ales în ceea ce privește aspectul lexical - diversificări datorate diferitelor sectoare de utilizare. Astfel de diversificări determină și caracterizează așa-numitele limbaje sectoriale, adică acele limbaje legate de niște sectoare specifice (de exemplu,
289

domeniul de activitate, profesiile, meseriile, etc.) vieții asociate. Sunt limbaje sectoriale limbajul științific, tehnic, politic, birocratic, economic, jurnalistic, sportiv, publicitar, etc. (** eu l-aș adăuga și pe cel religios, mistic, nebunesc și ezoteric).

TABELUL PRINCIPALELOR LIMBI

Principalele limbi vorbite în Europa neolatine - germanice și anglosaxone - celtice - ugrofinice - baltice - slave Principalele limbi vorbite în Asia semitice - turco/tătare - caucaziene - indo/iraniene - sino/tibetane - malaieze - nipo/coreene. Principalele limbi vorbite în Africa hamite - bantù/sudaneze. Principalele limbi vorbite în America Lăsând de-o parte limbile indigene vorbite, utilizate mai ales în grupuri etnice destul de restrânse, În America sunt răspândite limbile europene, mai ales engleza și franceza (în America de Nord, exclus Mexic), spaniola (în Mexic și America Centrală și Meridională, exclus Brazilia) și portugheza (în Brazilia). Principalele limbi vorbite în Australia și Oceania Engleza are o răspândire maximă, dar nu lipsesc limbile indigene, vorbite de comunități relativ mici. Evoluție (din Grande Dizionario DeAgostini della lingua italiana ) Evoluție: s.f. 1)evoluarea; transformarea, dezvoltarea graduală; modificarea modului de a fi - evoluția obiceiului, a societății, a gândirii [] în biologie modificarea caracterelor tipice ale unei specii de-a lungul timpului - teoria evoluției sau evoluționismul, teoria filozofico-științifică, conform căreia speciile vii sunt rezultatul unor transformări care au avut loc asupra unor forme de viață preexistente, mai simple [] în lingvistică - transformarea pe care a suferit-o o limbă, un cuvânt, de la forma sa originală la cea utilizată în ziua de astăzi - evoluție semantică sau fonetică, dacă o astfel de transformare privește și semnificația sau sunetul unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte.

290

Analiza în module

În această etapă nu putem să nu ținem cont de faptul că limbajul unui popor este, într-un oarecare sens, cartea sa de identitate și o bună parte din harta sa istorică, un fel de legendă sintetizată, de la...la... []. Din acest motiv trebuie luate în considerație formele expresive, modulele lexicale, cantitatea de litere și/sau vocalele rotunde și/sau intermediare care compun alfabetul, inflexiunile, înălțimea sunetelor, modularea timbrului, intenția și spiritul comunicativ. Din extrasul sonor analizat se deosebesc diferite abstracții sociale și istorice, mai mult sau mai puțin cunoscute. La o primă ascultare generică și superficială, sunetul fonemelor "pare" a fi de tip arab, dar cu puternice sonorități din cultura ebraică. Caracteristica tipică a limbii ebraice este căderea accentelor pe vocalele deschise (à), sau urmate de guturalul (ah) dur, sau precedate de guturalul (ha) moale. Însă, se deosebesc și niște inflexiuni de tipul afro, mai ales în intenția în a pronunța și pe conformația structurală a cuvintelor și a modulelor. Într-adevăr, limba ebraică, în ceea ce privește timbrul și modularea, pare a fi "cântată"; formele expresive sunt bine marcate și cadența este mai degrabă relaxată și liniștită, pe când cele arabe, dar mai mult cele afro, sunt energice și strânse, caracterizate adesea de consoane multiple. În cele arabe găsim adesea modulul (hlàlhh) cu gutural moale, (ndr’rm) pronunțată strâns, (ha’bìbi) cu gutural dur. Însă în cele afro găsim module multiple caracterizate de consoană-consoană și consoană - vocală consoană - vocală, de exemplu: (‘hatolò) cu “H” aspirat, litera “T” care seamănă mai mult cu un fel de “D”, dar care în realitate se obține așezând vârful limbii pe partea dură a palatului, chiar înainte de adâncirea acestuia. Alte formate de limbaj afro sunt tipicele sunete (‘mbutu), tot cu litera “T” pronunțată așa cum am afirmat mai sus și (‘ndromu), ținând cont că consoanele “DR” sunt pronunțate ajutându-se de litera “N” pentru a obține o fuziune între litera “D” și litera “R” , punând vârful limbii pe partea înaltă a palatului. Astfel se obține un sunet atipic, un fel de “R” foarte puternic, dar cu o lipire dură la început, simulând un fel de “D”. Unele pasaje ale sonorului analizat conțin și venaturi din limbajul galic, caracterizat de literele “J” și “K” la finalul cuvintelor, dar care nu au nimic de-a face cu timbrul, modularea și pronunția limbii galice originale. În plus, mai apar, la intervale mixte, forme sonore din limbajul asiatic, de tipul coreeano-tailandez, caracterizat de module în trei litere, consoană - vocală - consoană , pronunțate cu o intenție clar orientală. Mai sunt și niște manifestări opace timbrice și intenționale ale unui limbaj european care nu este foarte bine precizat, care nu este caracterizat de formațiuni de consoane și vocale în utilizarea curentă, ci în alegerea literelor: “N” – “G” –
291

“M” – “D”. Acestea sunt pronunțate conform utilizării europene și nu se manifestă într-un mod puternic interacțiuni cu alte culturi. Sunt câteva pasaje și cu sonorități slave, ruso-caucaziene, hindu din India și indiana nativilor din America. Având în vedere comportamentul lexical, forma expresivă, intenția tendinței psihologice în a comunica și mai ales conținutul sărac de consoane (11), nu este dificil de extras un profil de tip popular. În schimb, vocalele, care sunt toate, cel puțin cele europene “a-ei- o-u”, iar asta indică o formă de lingvistică simplă, caracterizată de utilizarea cu precădere a vocalelor, aparținând în general civilizațiilor sărace și puțin evoluate, la fel ca cele ce sunt caracterizate de utilizarea în mod majoritar a consoanelor (afro - aramaic). Este suficient să se observe mutarea geografică a populațiilor terestre de-a lungul istoriei pentru a se stabili evoluția culturală și comunicativă a limbajului. Drept urmare, cu cât un popor are în formele sale expresive o articulare bogată de consoane, vocale și cuvinte distribuite prin intermediul unei bogate împletiri mixte, dar și o distribuire plăcută a sunetelor, expresiilor și inflexiunilor, cu atât este mai evoluat.

Analiza caracterului tipic

Încercând să reprezentăm și să reproducem în formă scrisă fonemele în cauză, se pot extrapola unele aspecte care au o relevanță fundamentală, prin care să demonstrăm, sau cel puțin să ne apropiem cu cât mai mult posibil de i sursă originală. Țesătura discursului este împărțită în șapte perioade, marcate de intervale de tăcere; reprezentare a dorinței de a atrage atenția asupra importanței unui anumit mesaj. Și caracteristicile vocale se schimbă în funcție de perioadă. Prima perioadă sună ceva de genul "Salut! Iată-mă aici!" , sau mai simplu "Bună!". A doua perioadă dă impresia că pune bazele unui discurs, o introducere. A treia perioadă nu este foarte reprezentativă și este destul de confuză și lipsită de inflexiuni în intenție și apare separat de fonemele precedente și succesive. A patra este asemănătoare cu a doua, împărțită în cinci grupuri de cuvinte, dar cu o intenție expresivă un pic mai fermă. A cincea consider că este punctul central al mesajului și evidențiază o puternică inflexiune în intenție, vrând să manifeste în mod evident o întrebare, o provocare. A șasea are și aceasta o mare importanță, pentru că nu este altceva decât răspunsul la precedenta, o dorință de a confirma într-o manieră intensificată și decisivă ceea ce abia s-a spus. A șaptea perioadă, care este și ultima este subdivizată în două, care sunt relaționate între ele; prima dă impresia că vrea să reamintească, în concluzia discursului, răspunsul precedent, iar a doua, în încheiere, ar reprezenta clasica inflexiune vocală a unui salut.
292

Analiza modulelor

Transcrierea sonorului: (pauză) teik ahà vashà atchuà tae daj (pauză) vatasai helh (pauză) eshà enà enòu esèivah mihàdà (pauză) ailàj (pauză) tasì ailàj (pauză) alahsì hatòlo.

PRIMA PERIOADĂ

tisvàlhh = MODUL în trei silabe ti+sva+lhh Sunetul, intenția și pronunția acestui cuvânt înclină puternic spre caractere tipic ebraice. De exemplu, Mitzvàh este un cuvânt de origine ebraică și înseamnă "lege". Mitzvòt este și el un cuvânt ebraic, care înseamnă "legile sau normele". Mitzvòt sunt de fapt cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise. Însă ambele sunt cuvinte din două module: Mitz+vàh – Mitz+vòth. Utilizarea consoanelor în acest caz se diferențiază mult de ebraică, care utilizează mult litera "Z", pe când în acest fonem nu este deloc menționată. Finalul acestui cuvânt este "lhh", pronunțat oarecum ca francezul "le" și poate oferi sunetului impresia unui fel de eleganță, dar să nu uităm că sunt și multe cuvinte arabe care se termină adesea în "lhh". Însă modulul "sva" este adesea suportat de limbile slave sau rusocaucaziene, "svarovsky" sau ''swarowsky", svetlana, svavich, dar și de cuvinte internaționale, dintre care unul, foarte faimos, este Svastika. În acest cuvânt putem contradistinge trei tipologii de culturi terestre - cea ebraică antică, puternică și cu mari tradiții în spate, cea franceză, cultă și elegantă, și cea slavo-ruso-caucaziană, bogată în sentiment. (pauză)

A DOUA PERIOADĂ

Teik ahà vashà atchuà tae daj. MODUL compus din nouă silabe dintre care trei singulare și trei compuse. Teik = MODUL dintr-o singură silabă teik La ascultarea sonoră s-ar putea cădea într-o interpretare greșită a conformației consonantice “teik”.
293

De exemplu, în engleză s-ar scrie "TAKE" și s-ar pronunța "teik", cu diferența fundamentală că litera "T" s-ar pronunța ușor, tipic limbii engleze, pe când aici este pronunțată ca un "T" din italiană, un "t" dur. Prin urmare, s-ar părea că avem o matrice galică, limbă antică moartă, dar bogată în tradiții mistice și ezoterice. Ahà = MODUL în două silabe a+hà Tiparul este destul de arab, având în vedere prezența H-ului din mijloc, care este caracteristic limbajului arab. Vezi nume cum ar fi Mohammad, Ishahal, Zahara, Hallah, etc. Modularea și intenția timbrică în care este pronunțat cuvântul dă dovadă de tonuri și culori tipic arabe, dar finalul nu are caracteristici arabe, pentru că îl are pe "hà", care în limba arabă este scris și pronunțat invers "ah". Fiindcă aici este vorba despre "hà", tendința este ebraică. Vashà = MODUL în două silabe va+shà Acest cuvânt ar putea avea fie o candență ebraică, fie hindusă. Ebraică pentru că are silaba "A" accentuată la final și hindusă pentru că "àsha" sau "Asha" poate fi un cuvânt sau un nume propriu de persoană, tipic pentru India. Diferența fonetică constă în faptul că inflexiunea ebraică pune accentul pe "A" final, pe când cea indiană pe primul. Din acest motiv ar putea avea o origine interpretativă ebraică sau indiană, dar eu merg mai mult pe cea ebraică, având în vedere și faptul că acest cuvânt este menționat de două ori de-a lungul întregii conversații, în a doua perioadă și în a patra. Acestui pasaj trebuie să i se acorde multă atenție, pentru că nu întâmplător a doua perioadă și a patra sunt foarte asemănătoare. Reprezentarea acestei expresive trebuie să aibă o anumită importanță. Atchuà = MODUL în două silabe atc+huà Acest cuvânt este foarte interesant și ar fi oportun să se facă niște cercetări mai aprofundate printre limbile nativilor din America. Chiar dacă, la fel ca și cuvintele ebraice, se termină cu "à", articularea cuvântului se exprimă cu caracteristici diferite de vocabularul ebraic, care nu prezintă niciodată cuvinte care să formeze "tchu", lucru care este prezent în limbajul chinezesc. Foarte frumos este modul în care este pronunțat acest cuvânt - exprimă clar toată mistica nativilor din America și, cu siguranță, trebuie să aibă o semnificație de tipul mistico-ezoteric. Intenția pronunției, inflexiunea timbrică și tonul vocii exprimă perfect caracteristica tipică a unui vrăjitor sau a unui șaman indian. Pronunția articulată și dificilă a pasajului "tch" este expusă cu o naturalețe ieșită din comun, în realitate, ascultând cuvântul, ne dăm seama că nu este vorba despre un "C", și nici de un "TH", ci de o ciudată fuziune ale celor două și se aude ca un "ciuà" caracterizat de un "c" puternic, murdărit de un "th", doar că în acest caz nu ne aflăm în prezența unui "th" suflat, cum se întâmplă în limba saxonă, ci
294

este vorba de un "tch" care îl întărește pe "c" și îl murdărește pe "t" prin intermediul literei "h". Consider că este posibil ca acest cuvânt să fie original și să existe și în ziua de astăzi. Tae daj = MODUL în două silabe tae+daj Sunetul acestui cuvânt compus pare a fi foarte apropiat de limbajul coreeano-tailandez. Acesta este pronunțat cu o intonație perfect asiatică, puțin nazală. Este exprimat la finalul celei de-a doua perioade și manifestă sonoritatea clasică a popoarelor asiatice din acea zonă, cu diferența că literele "t" și "d" în limbile originale au un sunet mai moale, asemănător cu felul african de a pronunța "t-urile" și "d-urile", dar mai fin și grațios. Intenția de exprimare se aseamănă cu cea a unui călugăr și inflexiunea pare a fi asiguratoare. (pauză)

A TREIA PERIOADĂ

vatasai helh = MODUL compus din patru silabe va+ta+sai+helh , dintre care trei sunt compuse și una este singulară. Aceasta este a treia perioadă, cea care este cu adevărat ciudată, care nu conține nicio indicație de origine terestră. Dacă fonemul compus din "yato-san" sau "wato-sian" ne-ar putea duce cu gândul la o japoneză vagă, dar modulul va+ta+sai, așa cum este el pronunțat, este absolut inexistent pe Terra. Am putea face speculații în legătură cu modulul "helh" și am putea afirma că seamănă cu sunetul "hell", care în engleză înseamnă "infern", dar aici este pronunțat într-un mod complet diferit, care nu ne permite să-l asemănăm cu "hell". În plus, vocea protagonistului se schimbă complet și literele care compun cuvântul se deosebesc greu. Intenția este cu adevărat greu de recunoscut, pentru că este lipsită de modulare - tonul este rece, detașat, nu manifestă o personalitate umană, căldură, vibrație. Inflexiunea nu are niciun obiectiv, expresia este aproape inexistentă și coboară în tonalitate pe finalul "helh". În timp ce în pronunția celorlalte cuvinte dinamica este crescătoare, cu un ton în creștere, aici suntem în fața contrariului, cu un ton ce scade puternic și cu o diminuare a volumului vocii spre finalul frazei. Aceasta fiind o manifestare expresivă descrescătoare, manifestă un comportament nefericit și depresiv. Formatul cuvântului și toți ceilalți parametri cu care este exprimat mi se par foarte extraterestre. (pauză)

295

A PATRA PERIOADĂ

Eshà enà enòu esèivah mihàdà = MODUL compus din opt silabe, dintre care trei singulare și cinci compuse. Eshà = MODUL dintr-o singură silabă eshà Fonemul are un caracter ebraic, în interpretarea acustică sună ca un comportament profetic, intenția vocală se îndreaptă către o structură similară cu cea din a doua perioadă, dar având caracteristicile unui discurs prompt, decis și sigur pe sine. Inflexiunea tonului timbric crește în înălțime și amploare, volumul tinde să crească, ca și când ar înflori și rămâne constant până la finalul frazei. Pronunția este fermă și clară și dă de înțeles că transmite prima parte din adevăratul mesaj. Cuvântul "sha" este tipic ebraic; de exemplu, dacă luăm în considerație termenul "shalom", care în ebraică înseamnă "pace", chiar dacă în ziua de astăzi este utilizat la fel cum noi, italienii, spunem "ciao". Însă sunt multe limbi care utilizează termenul "sha", dar aici contextul are puternice implicații pseudo-ebraice. Însă este clar că acest cuvânt, "eshà" nu există în ebraică. Enà = MODUL dintr-o singură silabă enà Și acest cuvânt are o sonoritate ebraică, pentru că se termină cu un "à", dar sar putea să nu aibă nimic de-a face cu limba ebraică de astăzi; poate cu cea antică, aramaica, care era o limbă în care litera "h" era foarte prezentă. Enòu = MODUL dintr-o singură silab enòu Se pare că ar fi o variantă a precedentului "enà", doar că, dacă pentru "enà" s-ar fi putut imagina o tendință ebraică, pentru "enòu" nu. Acest cuvânt nu amintește de nicio limbă cunoscută, tocmai pentru caracteristica evidentă a accentului pe a doua vocală. Cuvântul este pronunțat dintr-o suflare și fără întreruperi; dacă ar fi fost "enò-u" ar fi fost altă treabă, pentru că am fi avut un cuvânt cu accent pe ultima literă și asta s-ar potrivi cu stilul mecanic al discursului. Dar fiind vorba de "enòu", găsim aici o contradicție lexicală, având în vedere că acesta împreună cu ultimul cuvânt (hatòlo) sunt unicele cuvinte din tot discursul care au accentul pe penultima. Într-adevăr, atât "enòu" , cât și "hatòlo", nu se regăsesc în limbajele popoarele terestre. Eseivah = MODUL compus din trei silabe: e+sei+vah Acest cuvânt este reprezentarea confuziei, a amestecului și a împletirii unor limbi diferite și contrare. Se pare că protagonistul a avut pentru o clipă o disociere, o împleticire a limbii. În plus, "Eseivah" este format din trei silabe, "e+sei+vah" și nu are nicio înrudire cu vreo limbă cunoscută, pe când "vah" are un puternic sens religios ebraic. De exemplu "Geo+vah", dar care este format din două silabe, este unul
296

dintre numele lui Dumnezeu, chiar dacă în realitate se scrie "Yhwh". Semnificația acestui nume nu poate fi pronunțată în ebraică - pentru noi, oamenii, rămâne doar un cuvânt onomatopeic, un sunet, o reprezentare sonoră, adaptată pentru a transmite Invizibilitatea lui Dumnezeu, sunetul vântului, adică mișcarea spiritului. În sunetul "e+sei" nu se pot găsi legături de niciun fel, nic i limbaje cunoscute sau inflexiuni spre culturi terestre. Ideea este că aici cele două finaluri ale cuvintelor sunt amestecate foarte frumos și, chiar dacă nu au nicio legătură unul cu altul, vor forma un singur cuvânt, care pe de o parte nu există și pe de alta are prerogativele celui mai vechi nume din lume... - numele lui Dumnezeu! Ne aflăm în fața lui există/nu există, necunoscut/cunoscut, Diavol/Dumnezeu, nu văd/văd... poate și nu cred/cred? Este clar că dacă am lua cuvântul așa cum este pronunțat este un cuvânt necunoscut și inexistent, lipsit de o cheie istorico-culturală de proveniență. Analiza acestui cuvânt ciudat ne face să ne gândim că "esei" se referă la ceva necunoscut, fără istorie, fără început și fără sfârșit, utopic, absurd, inexistent, gol și care nu are nimic material și fizic. "vah" vorbește despre ceva cunoscut, o parte din Dumnezeu, dar lipsind "Geo", ceva sau cineva despre care știm puțin sau mult, depinde, dar cu o istorie, dar și aceasta fără început și sfârșit, relația, posibilitatea, existența eternă, plinul și tot ce este spiritual. Văzute în această cheie, cele două cuvinte, în indiferența lor reciprocă și aparentă pot găsi o semnificație, poate cabalistică, într-o dimensiune de comunicare superioară. Din acest motiv, semnificația acestui cuvânt cu siguranță are în sine o vibrație de matrice spirituală sau ezoterică și implică straturi emotive diferite de cele logice și lingvistice. Mihàdà o mihàdàh = MODUL din trei silabe mi+hà+dà Când ascuți cuvântul ai impresia că la sfârșitul cuvântului nu este un "h", și chiar dacă ar fi nu ar schimba nimic, având în vedere că și acest cuvânt are o sonoritate ebraică. Însă, din păcate, nici acest cuvânt nu există în panorama cuvintelor ebraice. După cum este pronunțată de protagonist, cuvântul pare a fi un fel de chemare, un nume propriu al unei persoane. Însă dacă am vrea să o citim invers, lucru care nu este exclus, atunci lucrurile ar deveni interesante, pentru că ar reieși "Adahim"...și asta amintește automat de "Elohim"...! "Ada+moh" a fost numele presupusului strămoș al oamenilor, adică Adam. Bineînțeles, dacă aici îl citim Ada+him, treaba se intersectează foarte mult, dar cu justificări legitime...Ada este un cuvânt palindromic, se citește invers și semnificația nu se schimbă, putem să o așezăm oriunde, pentru că rămâne la fel. Iată de ce pot citi cuvântul "Mihàdà" invers și să obțin Adahim! Him se transformă în Mih, dar Ada rămâne Ada. Ada are o matrice terestră, umană, cu un timp determinat, reprezentare a planetei Terra, a omului. Him are o matrice divină, non-terestră, non-umană, cu un timp nedeterminat, reprezentare a celui care a creat și nu a celui care este creat. Însă aici avem o fuziune cu caracter exclusiv Ada+him = om+divin= om divin!...divinizarea
297

omului, elevarea creaturii, transformarea elementului creat prin intermediul unei fuziuni. Însă faptul că a fost pronunțat Mihàdà și nu Adahim are o semnificație foarte importantă, ținând cont că "Ada" este palindromic, pe când "mih" nu este. Ce ar însemna asta?...Ținând cont de scrierile biblice, talmudice și cabaliste, "Ada", fiind un cuvânt palindromic, înseamnă că omul este o creatură modulară capabilă să se adapteze, așa cum a fost creat, la diferite nivele de realitate sau creație; omul ar exista în Univers cam peste tot, pe când "him" nu mai sunt peste tot. "him" ar fi niște "zei" minori, odată puși de Dumnezeu Tatăl să pregătească și să asambleze ceea ce apoi ar fi fost creația, inclusiv oamenii, dar care apoi s-au separat de Regatul Său. "Mih" ar putea fi rezultatul involuției lui "Him", cel care a devenit opozantul, spiritul contrar, inamicul, contradicția. Într-adevăr, "Him" ar fi putut suferi o involuție (Mih), pe când Ada nu, pentru că, cabalistic vorbind, chiar dacă este inversat, tot ADA rămâne. Acum, litera "M" este importantă pentru că se găsește în numele propriu Hi(m) și se găsește și în ADA(m). În limbajul aramaic antic era o literă care avea de-a face cu necunoscutul - vezi și faimosul și misteriosul imperiu "MU". Acum, dacă citim în această cheie de lectură "Mih+àdà" (vezi și ambele accente de pe à) putem interpreta - inamic în continuă involuție a omului, opus omului, contrar evoluției creaturii umane, opozant în faza de divinizare a omului, având ca proiect să se contopească cu omul pentru a -l priva de acele caracteristici care îi oferă posibilitatea de a transforma și înălța natura sa umană și divină, luându-i el locul sau reîncercând să ocupe vechile sale ranguri. Dacă răsturnăm planul acestuia, citind cuvântul invers, vedem reușita omul în creșterea sa mistică și spirituală în a ocupa vechiul și onorabilul loc a lui Elohim, devenind astfel Adahim! Și ,în final, și acest cuvânt are semnificații cabalistice, emotive și spirituale, chiar și urmând un parcurs conform unei logici non-umane. Consider că în acest cuvânt este închis secretul întregului mesaj, care, după umila mea părere, dă senzația că are diferite straturi, ca un cod cu autocombinație; în consecință, interpretarea nu consistă într-un conținut finit, ci, în funcție de evenimentele viitoare din viața protagonistului, se vor deschide, cuvânt cu cuvânt, diferitele nivele de interpretare. Din acest motiv, rezultă a fi destul de dificil, aș spune chiar imposibil, să se stabilească o interpretare stabilă și definitivă a limbajului în cauză. (pauză) Ailàj = MODUL compus din două silabe ai+làj Acest cuvânt probabil că este una dintre cele mai puțin misterioase și cea mai logică din punct de vedere aparent, fie după intonația vocii, fie după interpretare, fie după inflexiune. Exprimă voința de afirmare, confirmată apoi de
298

fraza succesivă, care este seamănă foarte mult cu aceasta (tasì ailàj), care exprimă cu claritate voința de a întări ceea ce a fost deja spus. Descompunând modulul, reprezentarea lexicală "Ai" este tipic ebraică. "Ai" este numele propriu al unei persoane din timpurile biblice, din epoca profeților, dar care astăzi nu mai este utilizat. "Ai" a fost un sacerdot înalt al templului din Ierusalim, a fost un om corect și cu frica lui Dumnezeu; el face parte din arborele genealogic din care s-a tras apoi Iisus. Însă "Laj" nu are nimic de-a face cu limba ebraică, ci ar avea mai degrabă o tendință sonoră spre limbile populațiilor antice indo-chineze. Dar în pronunție există o componentă care nu se potrivește, pentru că atitudinea comunicativă a protagonistului nu bate nici pe o intenție lexicală ebraică și nici pe una indo-chienză, ci mai degrabă, având în vedere sunetul de intenție a vocii, s-ar părea că este exact un fragment dintr-o povestire a unui vrăjitor indian nativ. Incredibil! Mi s-a părut că retrăiesc scena unui cort tipic indian, care are în jurul său toți oamenii din tabără, absorbiți în a-l asculta pe bătrânul înțelept care vorbește lângă foc! Intenția se potrivește perfect. Se pot face verificări ulterioare ascultând niște CD-uri cu cântece și istorisiri ale unor triburi de indieni nativi, așa cum am făcut eu, găsind asemănări între "cheroowky" și "picioare negre". Aclimatizarea este exact aceeași! Intenția se axează pe a dori să confirme ceva, repetând pentru a doua oară, pentru a întări credibilitatea și a menține, a fixa în memorie, ceea ce se afirmă. (pauză) Tasì ailàj = MODUL multiplu compus din două grupuri de silabe: ta+sì+ai+laj Nimic de adăugat la ceea ce s-a afirmat mai sus; atitudinea este identică cu a cuvântului precedent, are aceeași intensitate și identitate și face parte din același tip de rațiune. Sunetul celei de-al doilea cuvânt ne-ar putea duce în eroare - poate într-un mod mai fantezist seamănă cu "I like" din engleză, doar că în acest caz protagonistul pronunță foarte clar "tasì-ailaj" și nu se aude deloc K-ul final. Dacă am vrea să fim suspicioși, ne-am putea gândi la o distorsiune involuntară a lui "I like", dar eu tind să exclud această posibilitate. Intenția și inflexiunea vocală exprimă o caracteristică tipică a tendinței lexicale a sonorului indian-nativ, ușor cântat. (pauză) Alahsì hatòlo = MODUL compus din trei grupuri de silabe: alah+sì+ha+tò+lo În concluzie se demonstrează o realitate foarte interesantă - acest cuvânt cuprinde multe imagini care se extind fie în trecut, fie în prezent, fie în viitor. Față de culturile actuale, care exprimă prin limbaj mai ales o comunicare logică între
299

indivizi, limbajele antice sunt bogate în semnificații culturale, religioase, filozofice și adesea profetice. Discursul scurt al protagonistului, aparent ciudat și lipsit de semnificații, ar putea conține în sine o cantitate enormă de informații stratificate. Acest ultim cuvânt compus se află în vârful înțelegerii a tot ce s-a spus înainte. Acesta este ultimul inel dintr-un cerc, care, în momentul îmbinării deschide scenariul mesajului pe care îl conține. Dacă citim amplu acest cuvânt, nu reușim să găsim nicio asemănare între culturile antice și cele actuale, în afară de o veche asonanță cu niște dialecte din Africa Centrală. Însă, dacă citim cuvântul invers, asonanța merge spre araba actuală, dar nu numai, dar sunetul este indiscutabil acela al cuvântului cel mai răspândit în lumea islamică - ISH-HALLA, adică “DOMNUL SĂ FIE BINECUVÂNTAT!” Celălalt cuvânt, "hatòlo", care sună cu adevărat "afro", nu poate fi tradus în niciun mod, dar, dacă și acesta este inversat devine "OLOTA’H", care în limba indienilor nativi din America HOPI se dovedește că semnifică nimic altceva decât " ...cerc de pâine" sau "pâine în formă de cerc" sau chiar "a mânca niște lipii din grâu sau din ceva ce seamănă cu grâul, așa cum se găsesc în acele zile, (presupunând că acesta s-ar putea cultiva)...(?) toți așezați împreună, în cerc" și mi-aș permite să spun, de ce nu și: "...cerc în lanurile de grâu?" ...și chiar: "...a mânca pâine în formă de cerc?". Ce legătură ar putea exista între iSH-HALLA și cercul din lanul de grâu? Atenție! În prezent, în toată lumea, din convenționalism și ecumenism, datorită unei stări de confuzie care tinde să uniformizeze tot - rase, religii, filozofii, etc. ... însă asta conduce la o plafonare și nu la o îmbogățire (aceasta este o opinie personală), se acceptă și consideră că Dumnezeul evreilor "YHWH" și "HALLA' " al arabilor este același Dumnezeu care a creat tot, dar dacă cercetăm originile, descoperim că lucrurile sunt diferite. Conform culturii islamice antice, "Halla'" nu ar corespunde lui Dumnezeu sau Creatorului tuturor lucrurilor vizibile și invizibile, etc. ...adică nu este Dumnezeul lui Avraam, a lui Isac și Iacob, ci se referă la un "Dumnezeu al nomazilor din deșert" conform legendelor arabe. "Halla'" ar fi fost unul dintre mulții "zei ai astrelor", în mod deosebit zeul lunii. Într-adevăr, simbolul islamului este exact o semilună. Mohamed a decis să facă ordine în haosul din credințele poporului arab, divizat în mii de fracțiuni religioase în legătură cu tot felul de zei.El a eliminat prin propovăduire și violență toți ceilalți zei, impunându-l pe Halla' ca Dumnezeu unic, unificând astfel religia sub un punct de referință unic, pentru a construi un popor unit și motivat, puternic și numeros. Fiind un bărbat carismatic, inteligent și temerar, a reușit în scopul său, dar nu fără să verse mult din sângele poporului său și a altor popoare. Este greșit să credem că Dumnezeul din Biblie este același cu cel al arabilor, cu singura diferență că arabii îl numesc Halla’, evreii Yahweh” iar creștinii îl numesc mai simplu - Dumnezeu. De ce această
300

explicație? Pentru că fonemul de față este compus din două părți, care în aparență nu prea se leagă una cu alta, dar, cunoscând mai bine desinența faptelor istorice, religioase și filozofice, cele două părți își găsesc locul logic în context. Deci, avem o expresie spirituală, sau aș spune mai degrabă mistică "glorie lui Halla’ (zeul Lunii)" si apoi "cerc în lanurile de grâu (OZN {OZN cu toate implicațiile sale})". Iată că la finalul discursului protagonistului concluzia ar putea fi "glorie lui Halla’, care coboară din cer și trimite semnele sale misterioase și puternice pe Pământ ". Bineînțeles, un sec "no comment" din partea subsemnatului în ceea ce privește creștinismul și islamismul. S-a gândit vreodată cineva la niște posibile legături între extratereștri și lumea islamică?...cu siguranță! Dar probabil că această temă a fost aprofundată prea puțin...

La finalul acestei prime analize este obligatoriu să observăm niște lucruri interesante. Scrisul acestor extratereștri merge, exact ca limba arabă, de la dreapta la stânga, și, la fel ca în aceasta, prezintă niște puncte-sateliți între unele litere. De-a lungul cercetărilor mele am cules multe specimene cu acest tip de scris, care, mutatis mutandis, seamănă foarte mult cu unul cu altul, chiar dacă provin de la răpiți diferiți, care nu se cunosc între ei. Toți răpiții au tendința de a scrie în mod retrograd (de la dreapta la stânga) și adesea dau dovadă de o stângăcie latentă evidentă. Unii sunt capabili să scrie foarte rapid în mod retrograd și specular (ca Leonardo da Vinci), alții știu să pronunțe fără dificultate cuvintele invers, iar alții visează mediile în care se află (casă, locul de muncă), dar în mod total specular. Supuși testului lui Stroop, pe care-l elaborasem exact pentru răpiți, toți l-au trecut perfect, chiar și stângacii, demonstrând astfel absența unor tulburări de relaționare între lobul drept și cel stâng al propriului creier. Ca o ultimă observație, din analiza numerelor pronunțate de vocea "extraterestră" se putea deduce că fonemele emise erau șase, dintre care cinci într-o secvență rapidă și unul separat. Trebuie amintit că numerotarea în baza șase este tipică sumerienilor, care aveau cinci numere plus zero. Aceștia, la început, în locul lui zero lăsau un spațiu și doar apoi au introdus un simbol pentru a-l reprezenta. Ce înseamnă asta? Poate că o parte din istoria noastră, dacă nu toată, ar trebui să fie rescrisă. Iată o altă confirmare: în timpul unei hipnoze regresive, pe când eram în contact cu memoria extraterestră a unui Blond cu cinci degete (Orange), am pus, pe neașteptate, o întrebare care nu intra deloc în contextul discuției.
301

- Cine a construit Marea Piramidă egipteană? Iar răspunsul imediat a fost: - Nu știu - când am venit noi pe această planetă, am găsit-o aici. Într-o carte de-a sa, Brian Weiss, psihiatru american care studiază viețile trecute prin intermediul hipnozei regresive, spune că unul dintre pacienții săi descrie o viață trecută în Egipt, când era muncitor la Marea Piramidă și povestește că cel care comanda era o ființă foarte înaltă, îmbrăcată ciudat, care, cu niște scripeți ciudați, dotați cu corzi care nu se pot rupe, ajută muncitorii din acel loc să ridice monumentul. Înfățișarea celor care comandau se aseamănă cu unele descrieri ale unor extratereștri care se aflau în vechime pe această planetă, cu mult înainte de extratereștrii din ziua de astăzi.

SUGESTIA HIPNOTICĂ A ALBUMULUI CU FOTOGRAFII

Se poate intra într-o MEA și utilizând o schemă simplă de inducție hipnotică pe care am pregătit-o pentru a recupera amintirile multor abduction, ca și când s-ar citi într-un fișier pe computer. Odată depășită faza TF (a se vedea deasupra), când răpitul, în inducția hipnotică, se află în fața ecranului plat și negru prins de tavan, i se spune că, numărând până la trei, pe ecran va apărea un album cu fotografii. Pe fiecare pagină este o fotografie "făcută atunci când au venit acele ființe". Expresia "acele ființe" nu este fructul fanteziei, ci a fost utilizată de răpit în experiențele hipnotice precedente și, folosind-o, acesta nu este influențat și nu este împins să inventeze. Inducția continuă: "Acum vom răsfoi albumul cu fotografii și pe fiecare pagină este o fotografie de atunci, când ei au venit să te ia. Vom răsfoi acest album de la sfârșit, de la data cea mai recentă, până la cea mai îndepărtată din mintea ta. Fotografiile au și un număr scris jos - este o dată. Da, fotografiile au fost făcute cu un aparat de fotografiat care arată și data, astfel încât, în timp ce privești fotografia, vei vedea și în ce zi a fost făcută...Acum voi număra până la trei și apoi albumul se va deschide la ultima pagină și tu vei vedea ultima fotografie care a fost făcută... " Și se numără! Răpitul se află în fața unei imagini nemișcate, care, de obicei, arată o răpire. Apoi i se spune să citească data și cu această metodă se analizează rapid tot albumul, ajungând la primele fotografii. Dacă un anumit eveniment pare a fi interesant, ne putem opri pentru a analiza - se induce mărirea fotografiei, care, la numărul trei, se va mișca și: "Tu vei fi în interior. Totul se va mișca și tu vei fi acolo...unu, doi, trei...și acum ce se întâmplă?" Odată terminată descrierea episodului se iese din scenă, și fotografia este iarăși fixă și se poate continua cu investigarea altor episoade din album.
302

Trebuie să se pornească din zilele noastre și să se meargă înapoi, deoarece creierului uman îi este mai ușor să-și amintească lucrurile în ordine inversă. Nici istoria nu mai este predată pornind de la omul de piatră, ci mergând înapoi, pornind de la evenimentele actuale; de exemplu, copilul mic nu are dimensiunea timpului și pentru el, la școala primară, o oră sau un an nu sunt prea diferite. Prin această tehnică este posibil să ne întoarcem până la viața intrauterină și încă și mai în spate, până la amintirile din viețile trecute. Răpitul tinde adesea să sără peste niște episoade, dar este ușor să ne dăm seama de asta și putem să le recuperăm spunându-i că la album vor fi adăugate niște fotografii acolo unde am întors din neatenție două pagini odată. Astfel au apărut uneori fotografii, în care, la început, nu se înțelegea bine ce era reprezentat și în locul datei apăreau niște hieroglife ciudate. Intrând în fotografie și făcând-o să se miște, se descoperea că era vorba despre MEA, iar timpul nu același cu al nostru, data fiind scrisă în limba sa, în josul paginii.

Un exemplu de memorie Insectoidă

Exemplul reprodus mai jos este extras din a patra hipnoză a unei răpite, care, "răsfoind albumul cu fotografii", descrie lumea care o înconjoară, bineînțeles, lumea sa, așa cum ar vedea-o un extraterestru Insectoid, cel pe care îl definesc, din comoditate, "Călugăriță", dintr-un motiv care va fi clarificat mai în față. Informațiile obținute din memoriile extraterestre sunt foarte importante. În prima ședință de hipnoză răpita povestește că fiica sa, care este foarte mică, este luată din pătuț, iar după câteva momente este luată și ea. În a doua hipnoză descrie o răpire pe care a suferit-o când era mică. În a treia povestește despre o răpire, descriind-o din punctul de vedere al Sufletului. În a patra se activează parazitul său, Luxul, care încearcă să ne convingă pe amândoi că totul este bine. Ieșită din hipnoză, ea este convinsă că vrea să elimine Luxul într-o hipnoză ulterioară, dar care însă nu va mai avea loc niciodată. Înainte de activarea Luxului răpita descrie o altă situație foarte interesantă Iată bucata în cauză: ea vede o creatură ciudată într-un loc arid și deprimant, abandonat și plin de nisip. - Acum eu voi număra până la trei și apoi această fotografie ciudată va deveni mare, mare și tu vei fi înăuntru și totul se va mișca. Unu, doi, trei... - ...Eh, da, aceasta este o ființă ciudată - parcă nici nu are piele, parcă ar fi transparentă, are un bot foarte lung, care se termină în jos, ca ciocul unei broaște țestoase. Ciocul este doar vârful ciocului, dar nu este un cioc, seamănă mai mult
303

cu ciocul unul papagal, dar nu este un cioc - este mai mult un bot. Are ochii mici și îndesați în cap, dar este o creatură care parcă acum se formează. - Bine. Să privim în interiorul acestei camere ciudate în care ne aflăm. - Dar nu sunt într-o cameră. Sunt într-un loc amplu, un pământ foarte arid, care are un fel de ...de conuri de rocă, din pământ, deasupra cărora se află niște forme sferice imense, dar nu sunt complet sferice - sunt ca niște bășici mari, în interiorul cărora se vede ceva foarte mare, ceva viu. - Tu cum arăți? - Am niște mâini cu unghiile încovoiate, trei degete, dintre care două deasupra și unul aproape opozabil. Am unghiile foarte lungi și e ca și când aș putea vedea structura interioară a labei mele - lângă unghii este o piele roșie, ca cea a unei broaște țestoase, cu solzi. - Și fața ta cum este? - Nu-mi văd fața, dar văd fața ființei care se află lângă mine. - Seamănă cu o insectă? - Nu așa spune, nu știu, eu văd acest bot lung cu acest tip de cioc, ascuțit la vârf; ar putea semăna cu gura aricilor, cu niște dinți care se pot închide în gură. - Și acum ce se întâmplă? - Atenția noastră este îndreptată spre bășica cea mare, care se mișcă lent, ca și când in interiorul său ar fi ceva ce o umple. E foarte mare. - Vorbește cineva cu tine? - Văd că în spatele meu sunt alte ființe de acest fel și toată atenția noastră este îndreptată spre această chestie mare, care se mișcă ca o gelatină mare, conținută de o piele foarte densă, care îi permite chestiei care se află în interior să se miște. - Ceilalți cum arată? - Ca noi. - Cu ce seamănă? - Cu nimic cunoscut. - Par a fi insecte? - Nu știu - structura este...este ciudată...ca niște...niște. - Niște lăcuste? - Labele sunt întoarse, ca cele ale lăcustelor, dar forma nu este aceeași și structura este diferită; ar putea fi niște lăcuste, dar...nu, niște călugărițe. Iată! Da! Călugărițe! Își țin labele la fel cum le țin și călugărițele. Chestia centrală începe să se miște mai mult și structura care ține totul începe să cadă, se mărește și se deschide. - Ce conține? - Conține ceva, poate o altă ființă, care iese afară acoperită de gelatină lipicioasă. Niște bucăți de piele sunt încă lipite.
304

- Se naște? - Da, poate se naște, poate acela este un ou foarte mare, mai mare decât chestia care era în interior. - Și conținea doar una? - Da, conține doar una și acum această gelatină gălbuie cade pe marginile acestei chestii. Nu pare că ar aparține doar unei singure specii - pare a fi un amestec a multor lucruri, a mai multor ființe ciudate, cu formă indescriptibilă. Seamănă cu anumite animale mitologice, o...deci...botul seamănă cu cel al unei păsări de pradă, dar are această creastă, poate că seamănă cu pasărea de pradă mai mult la labe, pentru că încă este acoperită cu această chestie galbenă, ca gălbenușul unui ou, o gelatină galbenă. - Și acum ce se întâmplă? - Din spate vine o cupolă mare, cu o pâlnie mare, care zboară deasupra acestei creaturi și o absoarbe în interiorul său...această pâlnie s-a mișcat, a luat-o și a aspirat-o pe această ființă în cavitatea neagră. Ființa ajunge în interior cu o parte din bășică și gelatina galbenă. Acum se închide tot. Această chestie este foarte tehnologică, în exterior are niște părți sigure, negre, și acest tip de pâlnie rotunjită a devenit parte din cupolă, partea care s-a ridicat pentru a lua această ființă, completând forma cupolei. - Unde ești? - Nu știu. - Tu cum te numești? - Nu pot să spun, nu știu cum să-mi pronunț numele - ar trebui să-mi folosesc o parte din corzile vocale pe care nu le pot folosi. - În ce an suntem? - În niciun an. - Poți vorbi cu ceilalți? - Da, pot comunica cumva - nu aș putea spune că pot "vorbi". Ceilalți au spus că totul a reușit, iar eu sunt cu această altă ființă, care se află în stânga mea și am asistat la acest eveniment important, care a reușit. Este multă satisfacție, Sunt cu toții foarte mulțumiți. - Ce raporturi sunt între voi și om? - Raporturi? Nu sunt raporturi. - Ce faceți cu omul? - Este doar o parte din om care poate fi folositoare pentru alte lucruri. - Care este partea ce vă interesează? - Un punct de energie, o matrice de energie care se află în om. - Care sunt raporturile voastre cu ceilalți extratereștri? - Avem raporturi cu unii dintre ei, dar noi nu suntem predominanți, nu avem autonomie.
305

- Cât durează viața voastră? - O mie cinci sute de ani. - Ce faceți când muriți? - Nu contează dacă mor unii dintre noi. Unii trebuie să continue și să supraviețuiască: restul nu folosește la nimic. - Cum reușesc unii dintre voi să nu moară? - Ei, acest lucru este încă dificil de înțeles. Este un lucru complex, care nu poate fi perpetuat doar de noi, sunt necesare și niște energii superioare. - Cum ați reușit să dezvoltați toată această tehnologie? - Nu noi am dezvoltat tehnologia, dar ne folosim de ea. Nu este proprie rasei sau planetei noastre. - Atunci cine v-a dat tehnologia? - Rasele superioare. - De ce? - Pentru proiectul comun - există un mare proiect comun, formarea unor ființe complete. - Cine sunt ființele superioare? - Există foarte multe ierarhii deasupra noastră. Noi suntem destul de jos, chiar dacă ni s-a permis accesul la informații și să facem parte din proiect. - Ființa de lumină la ce nivel este? - Este cu puțin deasupra noastră, dar este altceva - nu are contacte directe cu noi, e diferit. Fiecare rasă duce mai departe o parte din proiect; toți au un rol unii fac o parte din muncă, iar apoi munca este împărțită și distribuită altora. - Există ființe care sunt deasupra tuturor celorlalte? - Da, sunt ființele care sunt deasupra tuturor. - Și cum arată aceștia? - Nu au corp, sunt o formă-gând. - Unde se află în spațiu și timp? - În afara Universului nostru; este o dimensiune cu totul diferită. - Unele dintre aceste ființe, în afară de om, au Suflet? - Unele ființe superioare, cele care se află deasupra a tot, au Suflet - punctul central, o parte din punctul central. Dar ei au nevoie să controleze direcțiile energiilor astfel încât să le canalizeze. - De când durează acest proiect? - Aproape dintotdeauna - eu știu de el de puțin timp, dar cunoașterea mea...eu sunt destul de jos și știu de el de puțin timp. - Ce are special rasa umană? - O anumită conformație - au fost creați intenționat așa. Încă suntem într-o fază experimentală și nu este încă cea definitivă, chiar dacă au fost rezultate foarte bune.
306

- Cine a creat omul? - Omul este rezultatul multor aspecte de la multe rase - nu a fost creat ca ceva nou, are în el bucățele din multe rase, parțial și din a noastră. - Planeta ta are un nume? - Nu este ușor de pronunțat - sunt sunete pe care le emitem diferit de voi și este aproape imposibil de pronunțat. Probabil că pentru voi ar fi deranjant. - Când va trebui să mori mintea ta va fi conservată? - Da. - Cum? - Există niște chestii provizorii de "adăpostire a memoriei" , unde memoria este păstrată în niște cristale cu o substanță care menține viu acest suport. - Cineva pune memoriile voastre și în mintea oamenilor? - Da, sunt utilizați și oamenii...este necesar în acest mare proiect, oamenii participă în mod inconștient la marele proiect, chiar dacă acum nu știu acest lucru. Poate cu timpul, peste încă mult timp...ar putea să participe și ei, dat trebuie încă să se schimbe. - Cum este posibil să băgați mintea voastră într-un creier uman? Ar trebui să fie incompatibilă! - Este adevărat că omul este un mamifer, dar sunt componente care se adaptează la creierul altor ființe, cele care au furnizat părți genetice pentru construcția ființei umane. - Este mai mare creierul unei ființe umane sau cel al rasei voastre? - Față de cel al rasei mele creierul unui om este mai mare, chiar dacă utilizează doar o mică parte din el. Restul este utilizat de alții, pe când noi ne folosim tot creierul. - Există un creator care a creat omul complet la început? - Există un creator care a creat ființe care au creat apoi omul. Omul actual de pe Terra este o creație compusă din multe părți și multe elemente. - Există o dublă creație? Omul creat de cei care l-au creat nu este la fel ca omul creat prima dată? - Omul creat prima dată este diferit și este cu mult superior omului creat după aceea. - Și unde a dispărut acest om care a fost creat prima dată? - Nu știu! - Ce raporturi există în rasa voastră și cea a Șerpilor? - Șerpii desfășoară alte activități și sunt cu mult mai jos față de noi. - Rasa voastră este parazitată de Ființe de Lumină? - Nu! Nu pot face asta cu rasa noastră. - Dar fac asta cu Șarpele? - Nu cred că au interes să facă asta.
307

- Și atunci de ce fac asta cu oamenii? - Pentru că oamenii au o componentă care este un mic giuvaer. - Sperați să duceți mai departe proiectul vostru? - Eu fac parte din proiect într-un mod marginal; adevăratul proiect va privi rasa mea și eu voi face parte din rezultatul final al proiectului, dar de adevăratul rezultat sunt interesate rasele de deasupra. Dar este indispensabil să colaborăm. .................................................

Ședința de hipnoză continuă, dar tratează alte aspecte mai complexe ale Sufletului răpitei, care este proiectat în afara scenei și este dus mai înapoi în timp. Înainte de a merge mai departe, și în acest caz, să ne oprim asupra anumitor părți din această hipnoză, pentru a le examina mai bine. După cum se poate observa, răpita, la un moment dat, căutând în propria minte imagini din existența sa, tot mai îndepărtate în timp, a amestecat cărțile și s-a trezit în fața memoriei unei ființe mai bătrâne decât ea, care îi parazitează memoria - ne aflăm în fața unei adevărate MEA de Insectoid (Călugăriță). Călugărița răspunde cu atitudinea unui lord englez și este evident uimită de natura răspunsurilor sale, în primă fază dând impresia că nu știe ceea ce se întâmplă în scena pe care o descrie, pe când în a doua fază știe că este o Călugăriță. Această discrepanță evidentă se verifică, pentru că la începutul vizualizării răpita vede imaginile și le comentează cu propria personalitate. Personalitatea se alterează doar când o rog să se autoidentifice. În această etapă, așa cum se întâmplă și în alte situații hipnotice analoage, personalitatea Călugăriței preia controlul răspunsurilor și exact atunci se pot obține informații direct de la Insectoid. Asupra acestei proceduri particulare voi reveni mai târziu, vorbind despre reprogramarea Sufletului. Întrebările adresate răpiților nu folosesc pentru a discuta, la fel ca în lucrările lui Bud Hopkins sau ale lui John Mack, ci pentru a afla ce face ființa umană în toată chestia asta, sau, au și acest obiectiv, dar scopul lor mai profund este acela de a înțelege natura extraterestră. Una dintre diferențele metodologice mai importante pe care am introdus-o în această cercetare consistă în a nu așeza omul în centrul atenției, ci de al pune în contextul intereselor extraterestre. În acest sens este fundamental să știm care sunt relațiile care există între diferitele rase extraterestre. Și este la fel de important să obținem informații asupra adevăratei naturi a omului și a originii sale, fie pentru a ști cum s -a născut genul nostru și de ce, fie pentru a verifica dacă cunoștințele care se află în posesia diferitelor rase extraterestre despre această temă se potrivesc.
308

Din analiza informațiilor care au fost obținute fie din Memoria Extraterestră a Șarpelui (Sauroidul), fie din cea a Călugăriței sau a Lăcustei (Insectoid), fie din cea a Blondului cu cinci degete (Orange - în realitate, acum se știe că are părul roșiatic), se obțin informații absolut identice, care descriu originea (crearea) Omului în același fel. Informații identice sunt obținute și de la Lux (Ființa de Lumină) și de la Șase degete ("Ringhio" - extraterestrul din altă dimensiune). Unicele diferențe au legătură cu "aprecierea" propriei rase față de altele și evidențiază, în diferitele personalități extraterestre, diferite grade de cunoaștere a propriilor limite. În plus, în spatele unui mare proiect de exploatare a ființei umane, comun tuturor raselor extraterestre, se derulează subproiecte ascunse, care diferențiază o rasă de alta, dar toți au ca scop să-i păcălească pe ceilalți participanți la marele proiect, în tentativa de a obține poziții avantajoase și privilegiate în utilizarea Sufletului uman. Observați cum Călugărița din această hipnoză, când se descrie pe ea însăși, se observă cu ochii unei Călugărițe și spune că vede structura interioară a propriului corp (un fel raze x?). La ieșirea din hipnoză răpita descrie Călugărița așa cum apare în imaginea corespondentă a testului MARIT, pe care o puteți vedea mai jos.

O va vedea albastră, și nu gri-verde, cum ar vedea-o dacă ar fi ființă umană. Un aspect interesant al verificării Memoriei Extraterestre consistă în cunoașterea și analiza percepțiilor sale, care par a fi diferite de ale noastre și care au fost înmagazinate în creierul uman așa cum au fost introduse inițial sub formă de input. Într-o hipnoză făcută cu o fată de douăzeci și șapte de ani, în care ea se descrie într-o cameră în care este întinsă pe o masă, Sufletul său iese din Corp și
309

umblă prin cameră pentru a ajunge la o altă masă (sau o structură orizontală) pe care este întinsă un fel de Lăcustă. Fata întâi descrie mediul, apoi, de la masa ei vede Insectoidul în dreapta sa și descrie culorile camerei într-un anumit fel, apoi Sufletul său este desprins și se obține o descriere, care este fructul unei percepții total diferite a camerei și a celor două corpuri, unul uman jos în dreapta și unul Insectoid, jos în stânga, apoi, când Sufletul "se simte" pentru un moment Insectoid, se obține o descriere a camerei în nuanțe de galben și aceasta este descrisă cu personalitatea unui Insectoid. În stânga Insectoidul vede un corp uman, pe care în acel moment nu-l recunoaște, dar care, în mod evident, este cel din care a fost extras Sufletul. Unele detalii ale acestei istorisiri sunt foarte interesante, cum ar fi faptul că Insectoidul, având partea din spate a corpului înclinat, nu se poate întinde pe o masă ca o ființă umană, ci trebuie să stea pe o parte - exact așa este descris în timpul ședinței de hipnoză de către răpita care se află pe cealaltă masă. Când se obține accesul la o MEA, se înțelege foarte clar că aceasta poate intra în stare de hipnoză în aceeași măsură ca o memorie umană, evidențiind fenomene de regresie identice cu cele umane. Acest lucru se întâmplă pentru că MEA ocupă un spațiu fizic în creierul ființei umane și creierul, după cum se afirmă în aceste hipnoze, este utilizat doar parțial de ființa umană și a fost proiectat pentru a găzdui memorii extraterestre.

Interferența extraterestrului Șase degete

Cum am spus și la începutul acestei lucrări, extratereștrii interferează cu ființele umane în diferite moduri și una dintre cele mai formidabile este interferența lui Șase degete. Acest extraterestru nu este legat din interior de mintea persoanei, ci îl pilotează din exterior, după cum se va observa în bucata prezentată mai jos și extrasă din a cincea hipnoză efectuată cu un subiect de sex masculin, cu studii universitare, care descrie momentul în care o parte din el iese din corp. Am luat această amintire ca bază pentru a vorbi cu Sufletul său, dar când am rugat-o pe acea "chestie" care a ieșit din el să se identifice, s-a manifestat fenomenul de interferență directă în hipnoză. Am trecut astfel de la retrăirea unei amintiri la o discuție directă cu extraterestrul Șase degete. Din această discuție pot fi extrase niște informații foarte utile despre caracterul acestei interferențe, iar pe acest extraterestru îl voi numi, din comoditate, "Ringhio" (ringhio înseamnă "mârâit" - n.t.), veți înțelege apoi de ce. Dar acum să vedem transcrierea hipnozei iată ce se întâmplă când îi cer să se identifice celui care ar trebui să fie Sufletul: - Tu cine ești?
310

- .....mmmmmm.... - Cine ești? - Nu! - Ce anume nu? - Nu îți spun? - De ce nu vrei să-mi spui? - Nu! - De ce? - Nu! - De ce? - Nu trebuie să știi. Nu! - De ce nu trebuie să știu, nu voi spune nimănui... - Tu nu. - De ce nu? - Tu nu trebuie să știi! - Și cine trebuie să știe? - Noi! (schimbare totală a tonalității vocale agresive) - Ce era chestia aia care se mișca în acel spațiu ciudat? - Unde? (ton imperativ) - Acea chestie care s-a desprins de corp.(prin această întrebare încerc să identific cine vorbește cu mine și îl întreb cine a ieșit din corp în timpul retrăirii amintirii episodului de la început) - Eram eu! - Ești sigur? - Nu! - Atunci era altceva. - Era dincolo, nu aici. - Și cum s-a dus dincolo? - Mmmmm. - S-a dus dincolo? Știe să meargă dincolo? - Bineînțeles. - Și tu știi să mergi dincolo? - Mmmmm (mârâie și își arată dinții, dând dovadă de o atitudine agresivă). El poate merge dincolo... - Și tu nu? - Da, eu sunt aici. - De ce nu-l rugăm pe el să ne povestească? (mă refer la Suflet - n.a.) - Nuuuuuuuuu! (foarte agresiv) - Cum este dincolo? - Nuuuuuuuu! (încă și mai agresiv)
311

Știți ce era ciudat în acest interviu? Interpelatul refuza să răspundă, dar asta era imposibil conform tehnicii hipnotice. Modificase tonul vocii și asta însemna că cineva preluase controlul corzilor vocale, care se exprimau acum cu tonalități diferite față de cele folosite de obicei de acea persoană în timpul hipnozei. În plus, relaxarea hipnotică împiedică utilizarea tonurilor atât de înalte și autoritare. Pe când, atunci când ieșea la suprafață Sufletul, tonul vocii era slab și lent, dar era cu totul diferit. Când spune "dincolo" și "aici", are în vedere două situații spațio-temporale diferite, două "locuri" (să le numim așa pentru a ne putea înțelege), unde poți sau nu poți să mergi, în funcție de propriile caracteristici dimensionale, după cum se va înțelege mai bine în continuare. Două "locuri" în care Sufletul poate merge, dar unde chestia care vorbește nu poate merge - aceasta din urmă trebuie să stea unde este și nu poate merge unde merge Sufletul. Dar să continuăm. "Ringhio" insistă: - Eu...el nu! - De ce te temi? - Eu trebuie! - Trebuie să ce? - Al meu! - Va fi al ei! (cu un ton provocator) - Nu! Al meu, al meu... - Și ea este de acord? (aici mă refer la răpită, dacă aceasta este de acord) - Nuuuu. (mârâie) - Atunci să îl chemăm (pe Suflet), doar nu îți este frică? - Daaaa...(cu un ton mai scăzut) În acest punct încerc să-l determin pe acest personaj (pe care, acum, din motive foarte clare, l-am denumit "Ringhio") să vorbească, pentru a-i putea studia personalitatea - utilizez o tehnică de raport în care eu mă prefac că sunt neutru în ceea ce privește răspunsurile pe care acesta mi le dă. Deci, nu intru în opoziție cu el, ba din contră, uneori chiar îl elogiez, dar doar pentru a obține informații. Tabloul care iese la suprafață este clasic pentru cineva care nu știe nimic despre ființele umane și crede că este vorba despre ființe inferioare și proaste, ușor de este cea a manipulat; personalitatea cuiva care este practic lipsit de capacitate critică și viclenie, dar dotat cu agresivitate și cruzime față de toată umanitatea practic un nou-născut asasin! - Știi că te poate goni? (Sufletul - n.a.) - Daaa (mârâie), dar nu știe cum să facă asta (satisfăcut) he, he... - Cum faci, îl desprinzi de corp? - He, he, un pic. (satisfăcut)
312

- Bravo, însă îl dezlipești doar un pic, doar nu-l poți dezlipi pe tot! Blufez, prefăcându-mă că știu cum stau lucrurile; el nu are spirit critic și nu înțelege. - Ei, nu, nu tot, nu se poate tot...(cu intonația cuiva care ar spune "Dar cum, nu știi lucrurile astea?") - Dar el (Sufletul - n.a.) în acest moment aude câte un pic. - Da. (cu o intonație de regret) - Bine. Atunci știe că ești aici. - Da. - Atunci îi spun că... - Nuuuu, nu el! Eu da, el nu! (mârâie) - Dar știi că te poate dezlipi? - Nu. El nu. Grrrrrr (ca într-o bandă desenată, răpitul ridică buza superioară stângă și își arată un canin, în semn de atac). În mod evident "Ringhio" ordonă activarea corzilor vocale ale răpitului prin intermediul creierului său, care, la rândul său, primește ordine de la Minte. Deci, Mintea răpitului este intermediar între Ringhio și Corp. Deci, informațiile provenite de la Ringhio sunt traduse prin intermediul limbajului arhetipurilor și chiar și mișcările și pozițiile răpitului-corp au, în mod arhetipic și ancestral, semnificația primordială a atacului. Ringhio cu siguranță nu mârâie deloc, vorbește cu o voce asemănătoare cu cea emisă de răpitul-corp, dar aceste manifestări sunt fructul traducerii Minții, care mimează reprezentarea iconografică pe cât posibil asemănătoare unei realități pe care în Universul nostru așa am vedea-o. - Ține cont de această situație! - Nuuu! - Haide, doar nu este atât de dramatic (încerc să reduc dramatis mul, pentru că el începe să se agite mult) - Nuuu, Grrrr. (vocea devine răgușită) - Cum vrei tu! Tu cum ești făcut? - Mmmmmm, de ce vrei să știi asta? - Pentru că sunt curios. - Nu. Nu îți spun. - Cine este cel mai capabil dintre toți...Șarpele este capabil? Întrebarea este provocatoare. Îmi imaginez că un idiot de acest tip se elogiază, și atunci îi cer să-mi confirme că alții sunt mai capabil decât el. În realitate mă interesează altceva: să verific dacă "chestia" care răspunde știe de existența Șarpelui și dacă poate furniza indicații indirecte (PNL pur - n.a.) - Un pic. - Dar ca tine sau mai mult?
313

- Grrrr, grrrr. - Dar Șarpele ...știe să facă și el ceva, nu? - Da, da. Dar eu mă ascund mai bine. (satisfacție îngâmfată) - Și Ființa Luminoasă? - Nuuuuuu. - Și el știe să facă multe lucruri, nu-i așa? - Nuuuuuu. (tot mai alertat) - Și acea rasă frumoasă...cei care au șase degete; aceia sunt frumoși! (cu satisfacție în a pune întrebarea, satisfacție și convingere) Aruncam o plasă - suspectam că Șase degete în realitate era același Ringhio și vroiam să văd, prefăcându-mă că nu știu nimic, dacă reușesc să-l lingușesc pe Ringhio. - Grrrrr, heeee, mmmm naaaa. - Cum? Ei nu sunt foarte capabili? - Daaaaaarrr... (cu o intonație foarte convinsă) de ce vrei să știi asta? (cu un ton suspicios) - Pentru că sunt curios. - Naaaa...(pauză)...cine ești? (ton sec) Ringhio mănâncă frunza, dar prin acest răspuns este descoperit definitiv. Acum pot continua cu bluful, făcându-l să creadă că știe tot. - Știi cine sunt? - Nu. - Ei, atunci nu-ți spun cine sunt. Dacă tu nu-mi spui nimic despre tine, eu nu îți spun nimic despre mine. - Grrrrr. - Să facem un pact! Eu îți spun ceva despre mine și tu îmi spui ceva despre tine. - Mmmmm, ce vrei să știi? - Orice. - Naaaaaa. - Orice lucru - tu alegi. Nu îți este util să știi ceva despre mine? - Da! - Și atunci? - Ce vrei să știi? - Cum te simți în acest corp? - Mmm, un pic bine. - Te deranjează ceva? - Da! - Cum așa? - Ei, el știe un pic!
314

- Da, știe! - Heee...daaa...dar nu tot. - Bineînțeles! Între timp...cu Ființa luminoasă cum te înțelegi? Această întrebare are scopul de a verifica dacă am reușit să elimin Luxul, pe care îl descoperisem în corpul răpitului în niște hipnoze precedente și încercasem să-l elimin prin tehnica reprogramării Sufletului (a se vedea acest subiect în continuare). - Nu mai este, el nu mai este! - Aaa, bine. - Da. - Atunci tu ești avantajat. - Daaa (bucuros și sigur pe sine) - Ai fost viclean? Bravo! - Ehh... puțin! - Ființa de Lumină nu cred este fericită acum. - Da, nu este. - Va încerca vreun joculeț, vei vedea. (provocativ) - Dar eu sunt mai viclean. - Mai viclean? - Da! - Tu nu ești lipit în același loc unde stătea el! - Nu. - Este lipit în alt loc! - Da. - În minte. - Ehh...și acolo. - Și acolo. Minte și Spirit împreună...(continui cu bluful) - Mai puțin. Atunci corectez tirul și spun: - Mă tem că el stă lipit mai mult de Spirit și nu, tu stai lipit mai mult de Minte! - Da. Eu dincolo...e mai ușor de dincolo... Corectez încă o dată tirul și spun: - De dincolo este mai ușor. (tehnica amintirii verbale; cu extraterestrul funcționează excelent) Tu nu ești aici, tu ești dincolo. - În spate. Eu sunt în spate. - Dar cât de în spate? - He, he, he. - Un pic. - Tu nu vezi… (satisfăcut)
315

- Sigur că nu pot să văd cât de în spate. (îl întâmpin) - Tu nu poți să-l vezi. - Cum de nu pot să-l văd? - Noi suntem în cealaltă parte. - În altă parte. (cu îngâmfare - imitare verbală) - Da. (satisfăcut) - Tu nu ești în interior, cum era Ființa Luminoasă! - Nu. - Nu (imitație verbală), tu de la distanță (interferezi - n.a.) - Eu din spate. - Din spate (imitație verbală); dar e mai greu din spate. - Da…el m-a văzut. - El te-a văzut (nu știu despre ce vorbește, dar l-am lăsat să vorbească). Și când te-a văzut? - Înainte! - Când înainte? - Când a ieșit iar eu am plecat în spate. Și când a ieșit el s-a dus dincolo, dar eu nu pot să merg dincolo. Vorbește despre experiența de ieșire din corp (OOBE) a Sufletului, pe care doream să o reamintesc răpitului pentru a izola Sufletul și a-l interoga. "Ringhio" susține că, atunci când Sufletul a ieșit din Corp, acesta a văzut parazitul (adică pe el), care a încercat să se ascundă. Este important să înțelegem cum de "Ringhio" nu poate merge dincolo - doar Sufletul poate merge în acest fantomatic "dincolo". - Tu nu poți merge dincolo. - Nu. - Iar el a lăsat Corpul aici. - Da. - Dar pe tine Corpul nu te interesează! - Nu, eu îl vreau pe el (Sufletul - n.a.) - Dar el merge dincolo singur sau ia ceva cu el? - El, când merge dincolo, ia cu el niște lucruri, ia cu el tot. (în acest caz are în vedere Mintea și Spiritul - n.a.) - Lasă doar Corpul. - Dacă el pleacă, eu nu pot să stau acolo. - Tu nu poți să stai acolo. - Nu. - Și ce faci? Aștepți ca să se întoarcă? - Da. - Dar nu poți sta acolo prea mult timp… - Eh, nu, nu, nu prea mult.
316

- Nu prea mult, că altfel de desprind legăturile. - Da, energia nu mai este. - Nu mai este, apoi nu mai poți să te lipești iar. - E foarte dificil...pentru că după aceea el știe… - După aceea el știe… (imitație verbală)…voi sunteți mulți. - Da, mulți, mulți. - Și veți continua pentru mult timp cu această agățare de oameni? - Mereu! - Dar ceilalți (extratereștri - n.a.) au alte proiecte. - Noi o să reușim primii! - Dar și ceilalți sunt capabili. - Mmm, grrrrrr. - Ființa de Lumină crede că el mișcă toate etapele proiectului. - Grrr, asta crede el. - Cum de ai decis să parazitezi aceste corpuri? - Pentru că ei au totul…noi nu. - Nu ar fi mai simplu să le luați ceea ce au? - Nu se poate, nu se lipește…și apoi noi suntem aici, corpul este în mijloc și el (Sufletul - n.a.) stă dincolo. - Și cum este la tine? - Grrrr. - Nu este prea bine? - Dincolo, dincolo este mai bine. - Ce diferență este între locul unde sunteți voi și locul unde stau ele (Sufletele - n.a.)? - Totul. - Spațiul? - Totul. - Timpul? - Nu, e totul diferit. Noi suntem mereu în spate, Universul este făcut așa. - Dar omul se descurcă și fără voi? - Bineînțeles. - Dar voi puteți fără om? - Noi nu. În timpul acestei discuții, în care se face aluzie la cum este făcut Universul și la motivul pentru care această rasă extraterestră o parazitează pe cea umană, se clarifică și de ce acest tip de extraterestru desfășoară unele operațiuni. Este interesant de observat că extraterestrul susține că nu are un corp, dar că este constrâns, dacă vrea să vină în această parte de Univers, să-și construiască unul
317

fictiv prin intermediul unei mașinării - corpul pe care și l-a ales este cel al Blondului cu șase degete. Iată dezlegat un alt mister. Iată de ce extratereștrii cu șase degete păreau a fi toți la fel și fără femele, contrar extratereștrilor cu cinci degete (Orange - n.a.). La întrebarea, pusă în mod provocator, de a clarifica de ce au ales un corp cu șase degete, "Ringhio" răspunde că aceste corpuri sunt făcute de o mașinărie și că așa a fost decis cu mult timp în urmă. El nu știe când - el trebuie doar să se supună. Acest tip de extratereștri, din afară, adică din dimensiunea lor, elaborează strategii pentru a face astfel încât oamenii să nu poată evolua - provoacă lupte, intervin în economia mondială și reușesc, utilizând controlul exercitat asupra minților parazitate, să controleze modul în care se desfășoară evenimentele care se întâmplă în lume. Ei sunt responsabili pentru masacrul din 11 septembrie 2001, în acord cu toate forțele guvernului SUA (dețin niște informații foarte interesante în legătură cu acest eveniment, obținute exact de la interferențele extraterestre a celor cu șase degete - n.a.) Cantitatea de informații obținută este tulburătoare, dar nu este cazul să vorbim despre asta într-un tratat care vorbește despre răpiri și nu despre interesul pe care îl au extratereștrii pentru planeta noastră, chiar dacă este evident că extratereștrii sunt interesați mai ales de Sufletul nostru. Cine are suflet poate merge "dincolo", spun extratereștrii Șase degete; Universul lor se închide și în curând totul se va termina pentru ei, cel puțin dacă nu găsesc o metodă de a trece "aici" și apoi "dincolo", unde doar Sufletul poate merge - acesta este obiectivul lor. Pentru a a-și pune în scenă scenariul trebuie să țină în viață rasa umană atât cât se folosesc de ea, apoi le vor da oamenilor un șut în fund și la revedere! Doar ei trebuie să treacă "dincolo" declară "Ringhio", ființele umane nu! "Dincolo este Creatorul; voi aveți totul și noi nu." continuă "Ringhio", mârâind tot mai mult spre această parte din Univers, care a evoluat diferit de cealaltă. "Ringhio" oricum admite că nu știe dacă "ei" vor reuși în intenția lor, pentru că recunoaște că omul ar putea să se elibereze de "ei" și afirmă asta cu un ton destul de neconsolat, "plecându-și cresta" am spune noi printr-un eufemism.

318

UN CAZ VĂZUT DIN CEALALTĂ PARTE A BAICADEI

În continuare avem o ședință de hipnoză trăită și descrisă de o răpită. O prezint fie pentru a se înțelege conținutul informațiilor care ies la iveală în contextul hipnotic, fie pentru a prezenta impactul emoțional care se manifestă și starea de spirit în fața problemei răpirilor extraterestre. Această relație are o valoare foarte mare și risipește orice dubiu cu privire la intențiile extratereștrilor și ale puterii militare, care este aliată cu aceștia. Ședință de hipnoză cu prof. Malanga În această dimineață ne-am întors de la Pisa. Nu a fost un lucru ușor, dar abia astăzi reușesc să realizez greutatea pe care au avut-o anumite evenimente, anumite situați, asupra depresiilor mele. Profesorul Malanga a condus o hipnoză care, după părerea mea, nu este hipnoză, sau cel puțin nu este hipnoza despre care am auzit vorbindu-se sau despre care am citit - este un fel de vizualizare ghidată. După ce se obține relaxarea, merge spre ceva ce eu deja îmi amintisem, dar care era nemișcată ca amintire. Pornește de la o imagine fixă pentru a-i da viață, pentru a o mișca și pentru a vedea de ce este legată acea fotogramă pe care mintea mea refuză să o miște, dar pe care inconștientul meu a readus-o în prim plan. Sunt două persoane cu noi, sora mea și o amică de-a mea. Întâi vorbim un pic și apoi recapitulăm ceea ce deja a ieșit la suprafață din amintirile mele și din visele pe care le-am avut după prima noastră ședință [de PNL - n.a.]. Mă așez comod într-un fotoliu; din punctul unde sunt am o vizibilitate amplă asupra camerei. Niciunul dintre ei nu se așează în fața mea; el într-o parte, cam la un metru, și ele în spatele meu, într-o parte, un pic întoarse, dar cu o vizibilitate optimă asupra feței și mișcărilor mele. Începem cu relaxarea; nici un pătuț sau comenzi de tipul "acum tu vei dormi". Nu! Eu am intrat într-un fel de profunzime, nu "hipnoză", ci una de tipul "meditației", unde contactul cu partea cea mai profundă a trăirii mele mi-a permis să revăd anumite situații trăite în acel mediu și cu acele "persoane". Malanga a început așa: Așează-te comod și eliberează-ți mintea, caută un punct din cameră...din fața ta și observă-l bine…încearcă să-i observi toate detaliile, pe care la prima vedere nu le-ai observat… Eu am început să privesc într-un colț al camerei, am încercat un punct, observând întâi pereții, tabloul cu pisicile (el și soția sa iubesc mult animalele - au patru pisici și imaginea pisicii este peste tot în casă. Este foarte frumos să vezi că
319

această iubire pentru animale este peste tot…Ce pisici norocoase! Omul știe să iubească, dar mulți nu știu cât de rar și prețios este acest dar în Univers și astfel, adesea, omul nu îl utilizează bine și îl omite în loc să-l culeagă, să-l cultive și să-l împartă). Apoi este și tabloul cu apa și pereții albi, dar ochii mei nu se mai rotesc și se opresc asupra acelei lumini calde din colțul camerei, între canapeaua galbenă și fotoliu, cu husa sa în linii verticale alb-bleu. Văd o masă pătrată cu suprafața de sticlă - este masa unei familii unde se citește, fiind vorba despre o familie cultă. Acea dezordine-ordonată pe care o simt familiară, formată din cărți, reviste și documente, stilouri, baterii, material de muncă și studiu, care face astfel încât o casă să fie vie și caldă. O lampă din colț își împrăștie lumina pe pereți și îmi atrage sufletul, care se pare că vrea să se încălzească, de parcă ar ști că are nevoie de acea căldură înainte să pornească în acea călătorie…și iată că aud vocea profesorului, slabă și liniștită, care mă îndreaptă spre relaxare, lăsându-mi corpul liber să se exprime prin intermediul mișcărilor, care îi va confirma lui veridicitatea "povestirii" mele și care (așa cum am înțeles după aceea), îmi va oferi posibilitatea de a comunica, prin intermediul corpului, a senzațiilor, nevoilor și durerilor, pe care, în acel fragment, "ei" nu mi-au permis să mi le exprim. Vocea sa este liniștitoare și lentă…dar nu foarte lentă, și mă ia de mână, însoțindu-mă confortabil spre intrarea unei grote…unei mari grote…Sunt curioasă și înaintez, dar bag doar capul, aproape ca și când mi-ar fi frică să privesc bine…dar apoi vocea îmi spune că-mi pot satisface curiozitatea și că pot să intru, și astfel intru… Sunt niște trepte ce coboară până jos, în fund, gura grotei este mare, dar în interior este întunecată și este mică, iar spațiul se extinde în profunzime și treptele coboară…coboară și eu încep să le cobor, dar sunt mică comparativ cu treptele, care sunt destul de înalte, astfel că vocea îmi vine în ajutor și îmi spune că este obositor să cobor atât de multe trepte și că pot să privesc în stânga mea, unde este un lift care ar putea să mă ducă jos, astfel încât să pot ajunge mai repede la acea luminiță slabă și mică, care se vede jos, departe… Sunt șovăielnică - nu am încredere în acel lift, dar vocea care știe că voi ajunge mai repede este liniștită, așa că mă las convinsă și intru. Liftul este normal, dar anormal în acel context întunecat și rece, făcut din piatră; liftul este acolo, împrăștiind sclipirea oțelului său, curat, puternic și rezistent. Vocea revine: "Acum te simți liniștită…te simți senină și liniștită…și liftul începe coborârea spre luminiță…Dacă privești în sus, în lift este un display care îți va semnala numărul etajului…iar tu vei fi senină…și îți vei asculta respirația…fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare bătaie a inimii este o respirație și un etaj pe care-l cobori, și dacă privești display-ul vei vedea că mergi
320

tot mai în jos…și vei fi senină…și fiecare respirație este o bătaie a inimii…fiecare bătaie a inimii este o respirație…și liftul coboară lent…" Eu sunt acolo și simt vocea care este calmă și vrea să mă liniștească, dar mie deja îmi părea rău că am intrat în lift, pentru că acesta nu se mai oprește și eu sunt în interior, bătând cu mâinile în pereții de oțel, încercând să deschid ușile; sper ca cineva să vină să mă ajute, dar acesta coboară, coboară și nu îi pasă de angoasa și frica care încep să pună stăpânire pe mine…dar vocea de acolo, din afară nu știe asta. Nu știe că în lift nu este butonul de alertă și că eu vreau să-l opresc, dar coborârea se accentuează și viteza cu care cobor crește…liftul merge mai repede…și fiecare respirație este o bătaie a inimii… fiecare bătaie a inimii este o respirație și un etaj…dar liftul merge mai repede și la un moment dat vocea îmi spune să stau liniștită, pentru că liftul va începe să coboare și mai rapid…etajele sunt multe…multe…și coborâm și mai în profunzime…tot mai mult…Liftul prinde viteză…rapid…rapid…dar nu trebuie să-mi fie frică, spune vocea, pentru că liftul este legat de o parașută…nu există niciun pericol și coboară...coboară...coboară repede, dar vocea nu mă vede și nu știe că acolo este frig și că eu nu sunt calmă...nu sunt liniștită, îmi este frică, sunt obosită, sunt obosită, dar la final cablurile se rup și eu sunt întinsă la podea iar liftul coboară foarte repede și apoi, într-un final, se oprește...și ușile liftului se deschid. A coborât multe nivele, dar pe display a fost mereu un singur număr, numărul 4. 4 scris cu roșu, mare și luminos, 4, dar apoi a dispărut de pe display și nu a mai apărut nimic cât timp am coborât multe, multe, multe etaje. Acum în sfârșit s-a oprit...A ajuns la luminița slabă, slabă, mică, mică. Se deschid ușile de oțel curat și lucios, rece, și luminița e acolo jos. Dar până la urmă nu este atât de mică, ci eu eram departe...sus, atât de sus că acum nici nu se mai vede intrarea în peșteră. Se vede doar un tunel profund și întunecat și treptele care se pierd în întuneric. În timp ce ochii mei încearcă să caute gura grotei, vocea reapare: "Mergi spre lumină și vei găsi o cameră mare unde este o canapea, o cameră modernă." Și chiar este acolo...am găsit-o; aici conducea liftul...atâta efort doar pentru a ajunge într-o cameră...Vocea spune că acum mă pot odihni, și astfel mă arunc pe canapea...care este modernă... moale...liniară, cu perne pătrate, de un roșu-mac...În cameră nu mai este nimic altceva, doar o lumină puternică și pereții rotunzi, albi. Dar vocea este mereu acolo, chiar dacă uneori tace și îmi dă timp să observ sau să mă odihnesc, apoi reia ghidarea și îmi spune că pe tavan este un ecran plat și lângă mine este o telecomandă. Astfel, deschid ochii, și, fără să-mi schimb poziția, pentru că am capul dat pe spate, deschid acest ecran imens, dar nu este nimic. Nu este nimic pentru că eu voi decide ce să apară, o singură fotogramă, doar una, cea
321

pe care o aleg eu din numeroasele fotograme care au apărut în aceste luni, de atunci când ei au venit pentru prima dată. Și iat-o...apare fotograma...nemișcată...totul este nemișcat, fără zgomote, niciun sunet...un coridor mare...o brancardă...trei bărbați...cu părul scurt, unul cu spatele...și așteaptă...așteaptă să le fie predat ceva...dar eu sunt lucrul care le este predat... Când ajungem în aceste locuri încetăm să mai fim cine suntem - nu mai suntem niște persoane, ci niște lucruri care se predau. Oricum ei așteaptă și imaginea este fixă, nemișcată. Iată că intră în acțiune telecamera și filmul pornește...cu greu, dar pornește și eu nu mai sunt pe canapea...ecranul a dispărut, la fel și camera, iar eu sunt acolo...în acea imagine și acum mă vor așeza pe acea brancardă pentru că așteaptă...se grăbesc...se simte în aer foarte, foarte multă grabă...se agită...voci...se grăbesc, pentru că de nu este târziu...se grăbesc... Vocea a rămas tăcută, ascultând. Acum iar îmi vorbește; imediat ce scena se oprește voce îmi spune: "Mișcă camera video. Tu ești cea care rotești scena de la distanță; ce este? Se vede ceva?" "Nu se vede nimic...totul e nemișcat" și începe să mi se facă frig, să devin anxioasă și angoasată de simt cum mi se strânge inima; aș vrea ca filmul să se termine aici, dar vocea îmi spune că trebuie să mai mut camera video, îmi fac curaj și îmi spune că este un film pe care eu îl conduc, așa că mut camera video...o mut și eu cobor de sus, pe brancarda albă...dorm...cobor fără ca cineva să mă atingă...cobor pe brancardă...nici militarii nu o aranjează...mâna mea stângă atârnă din pătuț, dar ei se grăbesc, brațul nu contează: "oricum nu-și dă seama..." gândesc ei, "trebuie să mergem". "De unde ai coborât? Cum ai ajuns acolo? Cine te-a însoțit?" "...nu știu...nu se vede..." "Folosește camera video!" "Nu se vede...NU SE VEDE..."...."DA...DA, SE VEDE..." Dar cuvintele lasă loc lacrimilor, care exprimă toată tristețea și durerea, frica...aceasta este scena... ...iar aceasta este următoarea: Cobor dintr-o astronavă sau o navă - nu știu cum se numește - acolo este un Gri, micuț, ca cei din cărți. Înaintează pentru a vedea situația, cred. Mă însoțește o lumină moale, aceștia mă sprijină și lumina mă transportă...o lumină...coridorul este mare...mare și pătrat... "Cum ești îmbrăcată?" Este teribil să-mi văd hainele în acea imagine...îmi provoacă tristețe, frică...dar și multă, multă durere...și, cu vocea tremurând de durere, spun: "Am...am geaca albastră ...și pantalonii...albi...de velur..." (aceiași pantaloni din 29 octombrie 1984...eu mereu am știut, dar nimeni nu m-a crezut).
322

În timp ce plâng revăzând imaginea și retrăind acea situație absurdă...scena reîncepe...filmul repornește... Mergem repede prin coridorul pătrat...aud un puternic zgomot metalic...poarta imensă a bazei se închide în spatele nostru...Rotesc targa și merg repede spre lift...Pe partea dreaptă se deschide o ușă glisantă...camera este plină cu oameni care lucrează, aceștia nici nu ne privesc...este teribil...lor nu le pasă, nu bagă de seamă, nu dau doi bani...aș vrea să le spun să facă ceva, dar nu fac nimic...niciodată...ei nu fac niciodată nimic...vocea reîncepe... "Unde te duc?" …………....... "Unde sunteți?" "Nicăieri...în nicio parte...suntem nemișcați în lift..." Mintea mea refuză să lase imaginea să continue unde eu am geaca albastră și pantalonii albi, de velur...aceeași zi în care am încercat să mă sinucid. Vocea mă întreabă de mai multe ori unde suntem și tot de atâtea ori răspunsul este același... "Nu se mișcă nimic...suntem nemișcați în lift." Dar dintr-o dată totul începe să se miște...

Brancarda a fost predată cuiva, pentru că în exteriorul liftului nu mai sunt nici militarii...se vede doar targa...cu brațul meu stâng care se leagănă și imediat după aceea se vede a doua imagine...el...cel rău, cu fața de șarpe și cu picioarele și coada de dinozaur. El trage targa...pare a fi singur...dar eu nu mă văd - văd doar că trage ceva și știu că este targa...dar eu nu mă văd și mă gândesc că nu este aceeași zi ca înainte...
323

"Unde te duce?" "Nu știu..." "Mi-l poți descrie?" "Este...este...este urât...îmi inspiră frică..." "Descrie-l...îl vezi bine?" "...nu...da...are coadă...și...și pare o șopârlă...un crocodil...este înalt... " "Acum unde ești?" "Pe targă...în camera rotundă..." "Ești îmbrăcată?" "...da..." "Cine este cu tine în cameră?" "...cei micuți...și el..." "Ce fac?" "...nimic...nimic...se pregătesc..." "Unde ești?" "...pe pătuțul din oțel..." "Cum ești îmbrăcată?" "...sunt dezbrăcată..." "Și ei ce fac?" "Nimic...sunt tuburile." "Ce fac?" "Îmi bagă un tub... în gură...se mișcă ...folosesc tuburile..." "Unde bagă tuburile?" "...nu știu...nu știu...în gură..." "Și apoi?...privește bine..." Eu priveam ...și am văzut că îmi băgau tuburi în fiecare parte a corpului...dar să spun asta era dificil...mă durea... "Acum ce fac?" "Mă duc în altă cameră...trecem prin perete..." "Cine este?" "Cel blond...și șarpele" "Tu unde ești?" "...într-un...într-un cilindru..." "Cum este acest cilindru?" "...transparent" "Tu unde ești?" "acolo, în interiorul lui" "De unde filmezi scena?" "De sus." "Acum ce fac?"
324

"Sunt îngrijorați...supărați...discută..." "De ce?" "...nu știu...privesc cilindrul..." "Ce este în interior?" "...eu...eu...sunt eu...sunt eu..." "Cum este cilindrul? Orizontal?" "...nu..." "Cum este?" "...vertical..." "Și atunci în cel orizontal cine este?" "...eu...dorm..." Este teribil să vezi această scenă...E ca și când am trăit-o deja de foarte multe ori...simt cum disperarea mea crește...frica...dar nu pot face nimic...nici măcar să plâng, să urlu, să disper sau să-mi exprim frica nu pot ...nimic...nimic...este teribil...absurd...nebunesc de real... Vocea mă obligă să reiau filmarea, dar este dificil să vorbesc când eu sunt pradă disperării și durerii... "Ce fac?" "...sunt furioși..." "De ce?" "Pentru că nu funcționează...spun că nu funcționează..." "Ce?" "...eu...cu mine...cu mine nu funcționează...NU FUNCȚIONEAZĂ, NU FUNCȚIONEAZĂ, DAR NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ ASTA..." ……………………………………………… (liniște) "Ce spun?" "Că nu este posibil..." "Cine este acolo?" "Șarpele și blondul...șarpele este mai îngrijorat și mai enervat ..." "Mi-l poți descrie pe blond? Cum este?" Încerc să-l privesc, dar este foarte dificil...îl văd prin acel lichid de culoare verde...luminos...în care sunt introdusă în cilindrul vertical...sau poate că este lumina verde...este dificil să văd bine, dar ...este.. "...este înalt....foarte înalt...blond..." "Cum are fața?" "Neagră...neagră" "Ochii?" "Nu îi văd bine...nu îi văd..." "Și mâinile? Vezi mâinile?"
325

"...da..." Capul meu se mișcă pentru a permite ochilor să le observe... "...da..." "Câte degete are?" "...cinci...mi se pare că cinci" "Unde ești acum?" "În cilindrul orizontal..." "Cine te-a băgat acolo?" "...?...nu știu...nu i-am văzut..." "Acum ce fac?" "Spun că încearcă din nou..." "Unde sunteți? Ce vezi?" "Este un alt cilindru mare..." "Tu ești în el?" "Nu...șarpele..." "Tu unde ești?" "...în cel orizontal...sunt trează..." "Ce spun? Ce fac acum?" "...reîncearcă... spun... spun că nu funcționează... DAR ORICUM NU FINCȚIONEAZĂ...AJUNGE, AJUNGE... AJUNGE! NU FUNCȚIONEAZĂ. IATĂ: NU VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ, DAR ORICUM NU FUNCȚIONEAZĂ..." Disperarea mea este foarte mare, la fel ca durerea și oboseala. Sunt obosită, mă simt obosită. "Ce nu funcționează?" "...CU MINE...CU MINE NU MAI FUNC ȚIONEAZĂ...NU MAI FUNCȚIONEAZĂ; TREBUIE SĂ MĂ LASE ÎN PACE... AJUNGE, AJUNGE!... SUNT OBOSITĂ...SUNT OBOSITĂ...AJUNGE, AJUNGE! NU MAI SUPORT! SUNT OBOSITĂ!" Plânsul și disperarea mă asaltează, eu știu ce fac ei și asta mă distruge. "AJUNGE! AJUNGE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE..." "Bravo!...ai făcut o treabă foarte bună...ai fost curajoasă - nu mai funcționează...acum te vor lăsa în pace, vei vedea..." "LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE! LĂSAȚI-MĂ ÎN PACE!" "Liniștește-te; acum te vor scoate din acea cameră...vei vedea...nu funcționează...ai câștigat...liniștește-te..." "...AJUNGE, AJUNGE...AJUNGE... SUNT OBOSITĂ, OBOSITĂ...SUNT OBOSITĂ..." "...Privește, vezi că te scot de acolo?" "...da...Este adevărat...se dau bătuți...de această dată...dar nu renunță de tot...DAR AU SPUS CĂ ORICUM VOR MAI ÎNCERCA...AJUNGE, TREBUIE
326

SĂ MĂ LASE ÎN PACE ACUM. AJUNGE! ACUM AJUNGE! SUNT OBOSITĂ. OBOSITĂ..." "CALMEAZĂ-TE...PRIVEȘTE...ACUM TE SCOT DE ACOLO, TE VOR SCOATE DIN CAMERA ACEEA... AU ÎNȚELES... TE VOR DUCE ACASĂ... PRIVEȘTE..." Într-adevăr, vocea are dreptate. Cineva mă așează pe targă...sunt pe targă...și cei Gri mă așează iar în pat...în patul meu de plecare... sunt obosită și am ochii închiși...o pijama...cu pătrățele...cea albastru cu alb...sunt pe-o parte, în pat...întoarsă spre fereastră...cu picioarele strânse...și dorm... Îi văd cum pleacă...pe cei Gri...blondul...prin perete...iar eu dorm, dar sunt obosită, oboistă pentru că am fost luată și dorm și poate că mâine nu-mi voi aminti nimic, dar durerea, disperarea, coșmarul și restul vor ieși într-o zi la suprafață sub formă de furie sau plâns sau tristețe ori durere...și eu nu știam de ce eram mereu tristă, nu știam de ce plângeam, dar acum știu că toate acele lacrimi erau cele pe care acolo nu le puteam plânge, cuvintele pe care le urlu în momentele mele de depresie (ajunge, ajunge, ajunge, sunt obosită, obosită) și pe care le repet timp de ore la rând, sunt cele pe care doream să le urlu, dar nu puteam. Și acea furie... acea furie datorată impotenței, incorectitudinii, apoi explodează tot împotriva mea, pentru că nu știu să ascult mesajele Inconștientului...nu știu să le descifrez... Și iată ce este acea solitudine care se înalță, se înalță, până ajunge la gură...profundă, astfel încât o simt până în măduva oaselor...și să o simt cum îmi inundă inima...puternic...o solitudine puternică care vine de acolo... Cât aș fi vrut ca cineva să mă îmbrățișeze în acele momente, să mă strângă puternic...suntem singuri acolo...singuri...suntem singuri...într-un fel devastator...o solitudine care te face mori...și nimeni nu-și dă seama...nimeni nu te poate ajuta, cu atât mai mult să te salveze...nici măcar tu... suntem singuri...acolo suntem singuri...este teribil... Câteva zile după...ora 11.45. Plâng de două zile. Totul mi se pare atât de proaspăt...îmi face rău...foarte rău...și mă gândesc la cât de frumos este să fii îmbrățișat...în tăcere... Cât poate transmite o îmbrățișare umană? Ce valoare imensă, mare, și necunoscută poate avea o îmbrățișare? Când îți dorești atât de mult o îmbrățișare tăcută și lungă, abia atunci îi înțelegi măreția. O îmbrățișare umană usucă toate lacrimile, calmează inima speriată, redă speranța celui care a pierdut-o de atâtea ori, celui care s-a gândit de multe ori că nu se poate întoarce să revadă ochii fetiței sale. O puternică îmbrățișare umană spală toată frica, ajută la depășirea disperării și, prin intermediul iubirii, redă vigoare unui suflet care a fost chinuit pentru prea
327

mult timp, unui corp care a fost încontinuu resuscitat; oferă un mesaj cald și reconfortant unui spirit mâhnit și minții speriate. De multe ori am avut nevoie de acel mesaj...în timpul nopții...în acele momente de solitudine eternă...Momente interminabile în care emoțiile cele mai înspăimântătoare nu pot fi exprimate în niciun fel...și te sufocă. Chiar dacă este un simplu gest, uneori neapreciat, este însă un gest care poate da foarte mult celui care l-a dorit, celui care a înțeles într-un final această nevoie disperată de căldură umană și această solitudine profundă și insolită.

UNELE NOTE FINALE DESPRE ACEASTĂ BUCATĂ

Aceasta era prima hipnoză pe care o înfrunta răpita, care nu citise nimic din lucrările mele și nici nu cunoștea site-urile de pe Internet ale Grupului StarGate Toscana; nu citise nici măcar cărțile despre aceste subiecte. Este clar că răpita nu-și amintește hipnoza în mod perfect și a descris "la cald" propriile senzații, fără să fi ascultat înregistrarea ședinței de hipnoză, dar personajele răpirii sunt aproape toate. Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în mod real în retrăirea amintirilor pare a fi încă confuză în mintea sa, care nu-și dă seama că a făcut o conexiune între două episoade similare, unul care s-a întâmplat exact în ziua când a încercat să se sinucidă și altul care s-a petrecut cu ceva timp după prima noastră întâlnire și prima noastră ședință de PNL.

328

Cele două episoade servesc la reconstituirea cu mai multă exactitate a situației în care suicidul nu a avut succes. Conexiunile subtile dintre acestea nu este provocată doar de faptul că cele două experiențe au în comun multe scene și multe episoade, ci este provocată și de Inconștient, care nu vrea să reevoce tentativa de suicid. Astfel, răpita își amintește un episod similar, în care culoarea pijamalei, alb cu albastru, este asemănătoare cu cea pe care o purta în timpul tentativei de suicid, când niște circumstanțe misterioase au făcut astfel încât ceva să meargă prost. Analiza unor astfel de circumstanțe, pe care nu le prezint aici din motive de confidenţialitate, ne face să ne gândim la o intervenție extraterestră salvatoare. Extratereștrii țin la animalele lor (răpiții), la fel cum noi ținem la cirezile noastre și nu pot să-și permită luxul să piardă nici măcar un exemplar. Însă al doilea episod este similar cu primul, dar se desfășoară într-un context în care lipsesc scenele în care corpul răpitei este "reparat" în mediul extraterestru și apoi este readus la locul sinuciderii nereușite. Acest episod are legătură cu un moment care poate fi plasat între prima întâlnire, sau ședința de PNL, și ședința hipnotică care a avut loc câteva luni după aceea. În timpul primei ședințe de PNL, de-a lungul câtorva ore de discuții, răpita devenise conștientă că problemele sale, până atunci inconștiente și neînțelese în profunzime, nici de psihologie și cu atât mai puțin de psihiatrie, erau în sfârșit aduse la nivel conștient. Acum ea știa de ce încercase să se sinucidă, știa de ce vomitase de 34 de ori într-o lună și știa și de ce tindea să-și facă rău în mod fizic îi explicasem foarte bine. De exemplu, senzația de vomitat, care într-o situație de stres este comună multor răpiți, se datora inspecției orale pe care extratereștrii o efectuează cu anumite instrumente, printre care și un fel de gastroscop, urmată de introducerea, tot în cavitatea bucală, a unui fel de terci gelatinos amar și rece, care nu este altceva decât un dezinfectant anestezic. Răpitul, sau mai bine spus Inconștientul său, corelează acest episod stresant și invaziv cu mediul extraterestru. Această ancoră (PNL) adevărată și proprie este repropusă apoi, la nivel subconștient, de fiecare dată când subiectul se teme că este posibil să se întâmple ceva extraterestru. Odată ce i s-a explicat Inconștientului răpitului cum s-au desfășurat cu adevărat lucrurile, adică Inconștientul său a fost învățat să facă diferența între stresul real și cel produs de extraterestru, relația nedorită tinde să nu se mai producă. Această deprogramare (și nu reprogramare), funcționează până în momentul în care un puternic stimul extraterestru nu se reproduce în spațio-timpul subiectului. Cu alte cuvinte, până când se întorc extratereștrii - în acel moment raportul pavlovian dintre stimul și răspuns reîncepe să funcționeze și răpitul reîncepe, în mod inconștient, să vomite.
329

Asta este ceea ce se întâmplă efectiv. După prima ședință de PNL am încercat să reprogramez Sufletul răpitei, făcând-o să înțeleagă că poate rezista răpirii și că în cazul ei nu ar fi mai funcționat. Femeia, odată întoarsă acasă, încetase cu totul să mai vomite, aproape că eliminase medicamentele psihotrope, medicul său afirmând că este un miracol, dar, după un timp, aceasta a fost iar răpită pentru obișnuitele controale extraterestre. După două luni tendința de a vomita a reapărut. Din analiza ședinței de hipnoză se evidențiază imediat că printr-o simpla deprogramare, pe care eu o efectuasem, obținusem și rezultatul de a o face pe femeie nepotrivită pentru operațiunile extraterestre. În mod special, Sufletul femeii nu mai participa la cele două experiențe clasice, de a intra în copia răpitei și în corpul extraterestrului (amintiți-vă cele patru camere cu cilindre despre care se vorbește la începutul acestui tratat). Sufletul, reprogramat, nu se mai desprindea de corp - învățase să se apere și extratereștrii nu înțelegeau ce se întâmplă. "Nu mai funcționează! Nu mai funcționează! Cu mine nu mai funcționează! Și ei nu vor să înțeleagă asta." spune femeia în hipnoză, dar la nivel conștient nu știe ce se întâmplă - nu are cum să știe că în timpul ședinței de PNL eu am deprogramat-o de răpirea Sufletului. Răpita vorbește în reconstituirea sa despre camera video care se mișcă, dar acesta este un concept care se aplică în PNL și nu în hipnoză. Ceea ce se întâmplă în realitate, în acest caz, la fel ca și în alte cazuri, este faptul că Sufletul știe când vin extratereștrii și se desprinde voluntar de Corp pentru a nu fi capturat, dar oricum urmează Corpul din "afară", pentru a nu-l pierde. Această situație conduce răpitul în timpul hipnozei să își amintească de el ca fiind fără Corp în timp ce trece dintr-un cilindru în altul sau vede lucrurile de sus. Asta mi-a permis, cum am mai afirmat deja, să blochez amintirea când Sufletul este cel care se degenerează pe sine, astfel încât să poată avea control asupra corpului său și să interfereze activ în hipnoză chiar și cu hipnologul.

A TE SIMȚI ÎN INTERIOR

Unul dintre efectele hipnozei aplicată cercetării sindromului de răpire extraterestră (SDA) este acela că răpitul spune că suferă o mărire a conștiinței; nu ceva ce este produs de extratereștrii, ci provine de la eveniment în sine și de la ședințele hipnotice. Răpitul este pus în situația de a putea dialoga cu propriul Suflet, și, când iese din hipnoză, dobândește capacitatea și posibilitatea de a înțelege, pe care înainte nu o avea, chiar Universul în sine părându-i diferit. Începe să perceapă timpul în mod diferit, ca și când acesta nu ar mai conta atât de mult,
330

devine cu adevărat "buddic" în ceea ce privește modul în care înfruntă viața, agresivitatea sa devine irelevantă și uimirea pentru înțelegerea lumii se extinde, ca și când ar fi devenit iar un copil mic. Ce simte un răpit după prima experiență de hipnoză, în care a retrăit răpirea sa și a fost pus în contact cu propriul Suflet? Să descoperim asta împreună, citind niște scrisori ale unei răpite: În ceea ce mă privește, în timpul ultimei săptămâni au fost două nopți în care am avut niște experiențe ciudate. Deci, nu îmi amintesc ce zi era, dar, ca de obicei, pe la ora două m-am dus la culcare, am pus celularul într-un loc în care câinele și pisicile nu pot să ajungă și m-am așezat în pat, cu diferite foi pe care vroiam să le citesc; am salutat-o pe mama, care nici măcar nu auzise când am venit acasă, pentru că dormea foarte profund. Citeam și mă gândeam, nu știu de ce, la momentul când eram mică și când cineva a intrat în bucătărie, și, în fața frigiderului, mă împușcase între sprâncene și, în timp ce încercam să-mi amintesc, la un moment dar am văzut în fața mea un "băiat" care își întindea gâtul și care apoi mă privea și cineva îmi introducea un fel de pistol, poate că cilindric (dar nu sunt sigură) în nară, apoi trăgea. Părul său era până la ureche, blond, dar cu niște reflexe roșii-portocalii. Nu l-am privit bine, pentru că îmi inspira teamă și am lăsat capul în jos, închizând ochii. Dimineață m-am trezit și mă deranja nara dreaptă; am privit perna și aceasta era murdară de sânge. Am suflat nasul și din nara dreaptă mi-a curs mult sânge, fără să mai țin cont că celularul și ceasul era pe jos, iar primul era spart în mii de bucăți, aflându-se la cinci metri de locul în care le lăsasem. În seara următoare m-am dus la culcare, dar nu am reușit să dorm - din când în când mi se întâmplă. Nu am dormit foarte bine, dat am visat ceva foarte clar. Eram în interiorul unei structuri circulare din metal, foarte mare; era noapte și era foarte cald. La un moment dat simt că îmi trece ceva deasupra capului și simt că aerul de deasupra mea începe să vibreze. Simt că chestia asta, pe care nu o privesc, mă atrage spre ea și mă trezesc. Văd că picioarele mele se ridică din pat, în sensul că am capul și bustul pe pernă și pe saltea, dar picioarele sunt ridicate și simt iar senzația că devin tot mai grea și că nu reușesc să țin ochii deschiși. În acel moment eram cu adevărat speriată, pentru că simțeam că nu pot respira și pentru că simțeam că sunt trasă în sus de ceva. Nu-mi amintesc altceva, asta și pentru că atunci când mă gândesc la picioarele mele ridicate simt o senzație de teroare halucinantă. Ciao! Îți trimit un desen de-al meu din 1992...tema mea era să desenez personajele pe care le visezi noaptea. M-am gândit la ziua de vineri...mi-au venit în minte unele lucruri, dar este unul care chiar nu reușesc să mi-l amintesc...știu că l-ai întrebat ceva pe Sufletul meu, dar nu-mi amintesc nici ce ai întrebat și nici ce a răspuns...e ciudat, dar așa este...mi-a venit în minte pentru că noaptea trecută eram convinsă că M... era cu mine în pat și eram convinsă că vrea să știe ce
331

anume am vorbit noi, iar eu îi povesteam...dar apoi m-a întrebat ce ai întrebat Sufletul și era interesat mai ales de acel lucru, astfel că în acel moment am deschis ochii și el nu era...poate că visam, mi-am spus eu, dar am rămas cu acest dubiu...ai întrebat Sufletul ceva ce eu nu-mi amintesc? Apoi m-am gândit că spre final corpul meu devenise foarte greu, ca atunci când eram mică, când corpul devenea tot mai greu, până când nu mai puteam să-l mișc, îmi simțeam mâinile enorme și grele, apoi, vorbind cu mama mea despre testul de lactație, mi-a spus că și ea a avut astfel de probleme, producând lapte, cu toate că nu fusese însărcinată...ah...în acel cilindru era o chestie maronie...un fel de șopârlă nedezvoltată...cam de un metru...cu o coadă lungă...Sunt încă foarte confuză, dar cred că este un lucru normal. Oricum, dacă trebuie să fiu sinceră, în capul meu este un dezastru, se aud multe voci, printre care este și cea care spune că venind la tine nu-mi voi rezolva problemele...și mai spune și că, dacă data viitoare nu merg cu ei, mă bate. Și acea voce, pe care acum chiar nu o mai suport, îmi spune că, dacă o fac pe inteligenta, îmi omoară câinele...și atunci eu mă duc. Mai este și cea care îmi spune că nu am nimic de pierdut și că ar fi mai bine să mă duc - situația mea nu poate fi mai rea de atât (și tu ești singura persoană care mă poate ajuta într-un fel sau altul)...și, pentru că extraterestrul oricum îmi dă un șut în fund, chiar dacă sunt cuminte, sunt obraznică și nu mai merg cu ei (să sperăm că vom reuși!)...Cel mai ciudat lucru de noaptea trecută este că singurul motiv pentru care m-am trezit, după ce am vorbit mult cu M..., este pentru că acesta insista mult să știe acel lucru...pe care nu puteam să i-l spun, având în vedere că nici eu nu o știu la nivel conștient...și oricum zilele astea mă simt ciudat, mă tem că se vor întoarce pentru a termina ceva ce au lăsat neterminat...simt asta...îmi este foarte frică...nu aș vrea...nici nu vreau să mă gândesc. [...] Mă gândeam la un lucru nebunesc: dacă eu simt că sunt eu și tu simți că ești tot eu, eu și cu tine suntem același lucru? Adică, Eul adevărat este un Eu unic? Să mă explic mai bine - dacă îndepărtăm toate lucrurile care ne înconjoară și care nu sunt reale, printre care și cele care ne zboară prin cap, Eul cel mai profund este la fel pentru toți? Și mă întrebam: dacă toți cei care au Suflet ar trebui să moară...unde s-ar duce Sufletul? Ah, uitam de chestia aia cu oglinda! Dacă te pui în fața oglinzii și te fixezi, încet, încet, corpul tău dispare și totul începe să devină luminos...începi să vezi multe puncte luminoase care se extind, iar la final vezi doar o lumină galbenă...nu mai auzi nici măcar sunetele...apoi, în timp ce te relaxezi, începi să simți o emoție puternică care pornește de la nivelul stomacului și se extinde peste tot. Se întâmplă și când fixezi o persoană care se află în fața ta - întâi vezi aura, dar dacă continui să o fixezi vei vedea că aceasta începe să strălucească...eu fac asta
332

mereu...încearcă și tu...este drăguț...poate că este doar un efect optic, dar te scoate un pic din probleme...ok...mamă, cât de mult scriu...ce răpită pisăloagă! Ne auzim în curând! Cred că noaptea trecută mi-a făcut cineva o vizită. Dormeam buștean și, la un moment dat, m-am trezit și știam că ei sunt acolo. Am privit spre ușă și am văzut o umbră de aproximativ doi metri. Camera era iluminată ca și când lumina ar fi fost aprinsă. Am început să spun că nu voi merge...m-am și înfuriat foarte mult...dar, ca de obicei, nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea. Îmi amintesc doar că, atunci când m -am trezit, m-am simțit iar "mizerabilă". Simțeam o durere la nivelul ovarului drept și am și o tăietură de aproximativ trei centimetri, dar foarte subțire (dacă rămâne, dar sper să nu, ți-o voi arăta). Cred că nu am reușit să nu merg. Acum mă simt confuză...sunt într-o stare de tristețe halucinată și nu am cuvinte. Toată ziua mi-a venit să plâng. Pa! Seara trecută am vrut să-ți povestesc un vis, dar am uitat. Am visat un făt gri, de circa 10 cm, cu ochi alungiți și capul ușor alungit în spate. Nu țin minte foarte bine contextul, dar singurul lucru care mi-a rămas în minte este acest mititel, care pare a fi aproape ud, și care, din când în când, deschide ușor ochii săi negri. Alt lucru care mi se întâmplă în ultimul timp este acela că am probleme la sâni - în mod normal mi se întâmplă doar înainte de ciclu, dar acum este permanent. Simt furnicături și îi am un pic umflați, uneori chiar mă și dor. Nu am mai pățit așa ceva niciodată, dar se poate ca asta să nu aibă nicio legătură cu problema extraterestră. Miercuri fac o ecografie și apoi vedem. Aseară vorbeai de experiențe OOBE și mi-a venit în minte una pe care mi-o amintesc foarte bine. Aveam în jur de trei ani și eram în brațe la mama, care mă legăna pentru a mă adormi, dar ciudat era că vedeam scena din două puncte de vedere, adică eram acolo, în brațe la mama, cât și în afara corpului, lângă ușa camerei și gândeam în ambele puncte. Eram conștientă de mine în ambele poziții, dar era o conștiință de sine diferită, pentru că, dacă în brațele mamei eram aceeași fetiță, în afară eram eu însămi și atât, privindu-mă din afară. Știu că este ciudat și nu reușesc să explic bine, dar este aproximativ așa. Nu dădusem niciodată importanță acestui fapt și pentru că, uneori, toate aceste ți se par niște lucruri normale și nu-ți dai seama ce s-a întâmplat în realitate. Ieri seară m-am întâlnit cu A..., care mi-a povestit despre experiențele sale de trezire a conștiinței...nu știu...fiecare are timpul său sau cel puțin așa cred eu. Îți povestesc "visul" din noaptea aceasta. Eram în pat și era în jur de 4 a.m., pentru că m-am uitat la ceas. Am deschis ochii și peretele din stânga mea (același punct) strălucea. Erau două punctulețe. dintre care unul azuriu, care pulsau. La un moment dat mă sperii și, în mod ciudat, încep iar să spun că nu mă duc (de-acum cred că chestia asta pornește în mod
333

automat). Atunci am auzit o voce care spune: "Data trecută nu ai venit, dar de data asta..." și simt cum începe să mi se rotească capul...totul se învârte și nu mai înțeleg nimic...încerc să aprind lumina, dar nu reușesc, poate pentru că era oprită...încerc să fug pe scări pentru a deschide ușa, dar ușa nu se deschide...o strig pe mama, dar nu răspunde...doarme profund...și capul mi se rotește într-un mod halucinant. La un moment dat, din senin, se termină, și mă trezesc iar așezată în pat, în timp ce afară începe să răsară soarele (este aproape ora 6). La 8.30 merg la serviciu, iar patronul mă întreabă dată mă simt bine, pentru că arăt un pic amețită...și chiar mă simt așa...mă simt foarte obosită, ca și când nu am dormit toată noaptea și mă simt ca și când "în interior nu aș fi bine lipită de corp(?)"...analiza o fac mâine și, dacă reușesc, o fac și pe cea cu lactația (dacă este o simplă analiză de sânge)...Pe curând! Deci...azi dimineață m-am dus să fac ecografia și doctorița s-a minunat un pic, din mai multe motive: nu a reușit să vadă din ecografie ovarul meu stâng. Am încercat mai mult de jumătate de oră, dar era acolo o bulă de aer care nu se mișca și care acoperea practic toată zona aceea. A încercat și să o miște cu aparatul...am mai încercat și după aceea, dar nu am reușit. Din când în când se vedea câte o bucățică, dar nimic..a spus că nu i s-a mai întâmplat așa ceva niciodată și că, dacă vreau, pot să revin în altă zi... În ceea ce privește sânul, trebuie să știi că aveam de câțiva ani acești noduli care trebuiau ținuți sub control, pentru că eu am un sân fibrochistic ...ei bine...azi dimineață nu mai aveam niciun nodul și, după ce doctorița a confirmat totul cu fotografiile de la ecografia precedentă, m-a întrebat dacă suspectam că sunt gravidă, pentru că sânul meu era dens și la definit cu termenul de "sân de lapte". Ea spune că de obicei, când este lapte în sân, acel tip de nodul tinde să "topească" și sânul tinde să devină sens și curat. Îți dai seama ce față am făcut (m-am albit) și mama mă privea cu un aer suspect. Dacă tot mă aflam acolo, am verificat și mingiuța pe care o am în urechea stângă. Într-o noapte, cu 10 ani în urmă, am visat că cineva îmi băga ceva în ureche și dimineață, atingându-mă, am găsit chestia asta, care din când în când mă deranjează...este prinsă bine... În ceea ce privește testul de lactație îmi este greu să merg să-l fac din cauza programului, dar oricum voi încerca să fac tot posibilul...ah...iar furnicăturile pe care le simt la sâni ar putea fi cauzate de lapte sau de un dezechilibru hormonal. Bine, bine, cel puțin sunt unica a cărei limbă se îndoaie, se lipește și stropește...însă ar trebui să se verifice dacă și cei care nu sunt răpiți pot face asta (poate că i-am întrebat doar pe cei care nu reușesc să facă asta!). Astăzi m-a chemat fratele meu și mi-a spus că la Zürich a aterizat un OZN: asta povestește un cetățean în ziar și se pare că din OZN au coborât extratereștri și militari...
334

Pentru moment nu cred că s-au mai întors pentru că, din fericire, nu m-am mai trezit noaptea...dar, reflectând, mi-am dat seama că, atunci când simțeam că vin și deschideam ochii, acea parte din mine care dădea alarma nu dădea doi bani pe extraterestru, făcând un dezastru halucinant. Nu mi se mai întâmplase niciodată...înțeleg și de ce...însă e ciudat, pentru că înainte, când mă trezeam și știam că sunt acolo, deveneam terorizată de ideea că sunt acolo, dar în ultimele două dăți simțeam o furie incredibilă și nu-mi era deloc frică, ci din contră, eram foarte curajoasă, lucru care noaptea mi se întâmpla foarte rar...și, chiar dacă atunci când mă trezeam oricum nu mă simțeam bine, deja este ceva... Ah, și încă ceva - când am visat micuțul făt gri...în realitate erau doi...pe unul mi-l luau și pe altul, mai mic, mi-l dădeau...și plângeam...plângeam...nu îmi aminteam foarte bine detaliile, dar seara trecută, la muncă, desenam și mi-a venit în minte dintr-o dată scena în care cineva, care îl lua de lângă mine, îl ducea pe un coridor lung, dar imediat era gata un altul, pe care însă nu-l priveam în acel moment, pentru că eram prea ocupată de ceea ce se întâmpla. Am devenit extrem de tristă, pentru că știam și simțeam că acela era copilul meu, chiar dacă era diferit din punct de vedere fizic. În orice caz...cred că am făcut multă gălăgie pentru că eram foarte nervoasă. Cum să-ți explic? Când am deschis ochii eram divizată în două, una îmi spunea "Haide, dormi" și alta spunea "Dorm pe naiba! Le arăt eu acum..." și era o senzație deosebită, pentru că în acel moment nu-mi păsa deloc de ceea ce spuneau...Este bine, facem progrese. Ne auzim în curând! ...Ah...îmi vine să râd, pentru că, atunci când întreb, răspund mai mulți și fiecare spune altceva...știu că ar trebui să discern vocile între ele, dar, când cred că am înțeles, apare alta care mă bagă iar în ceață. Odată, una dintre multele voci mi-a spus că nu trebuie să-mi fac atâtea griji cu privire la extratereștri, pentru că îi creasem eu și că, în realitate, nu exista nimeni în afară de mine și că restul erau doar proiecții pe care le creasem eu și acum nu-mi mai amintesc...Nu mi-a picat prea bine (le spuneam tuturor "jură-mi că exiști")...apoi, din când în când, îmi vine în minte, dar mă prefac că nu se întâmplă nimic, pentru că dacă -i dau atenție mă simt prinsă. Cum reușesc să-și dea seama că ai intervenit tu? Seara apăreau imediat... Ah....am uitat să-ți spun că noaptea trecută visam liniștită, dar mă întorc și văd că în fața mea este cineva. În urechea stângă aud niște sunete de genul șocurilor electrice...încerc să mă apar cum pot, dar la un moment dat, cel care este în fața mea îmi trage una în frunte, dar fără să mă atingă. Îmi trage una după ceafă și una la nivelul toracelui. Mă simt blocată și simt cum cad, deoarece corpul a devenit foarte greu...e ca și când corpul s-ar fi blocat cu totul... M-a lovit foarte tare și nu-mi mai amintesc nimic în afară de durere. Apoi m-am gândit la povestea fascicolului de lumină a Lăcustei și, într-adevăr, când sunt deasupra corpului și privesc în jos, e ca și când aș rămâne agățată de
335

corp...pentru că îl simt constant și continuu, față de celelalte dăți când ies...pentru că stau mereu lângă corp (când sunt cu ei), dar nu foarte lipită de el. Mă întreb dacă este posibil să intri și să ieși în și dintr-un corp diferit de al meu după cum dorești, adică eu, suflet, pot intra și ieși în corpul tău sau în cel al altuia, ca apoi să mă întorc în al meu? Trebuie să spun asta cuiva: știi că exact noaptea trecută am visat iar unda? Nu este prima dată când visez tipul acesta de vis, dar chestia halucinantă este că venea exact din acele părți și erau foarte mulți morți. Când am văzut asta la știri am rămas șocată, și pentru că nu este prima dată când mi se întâmplă. De exemplu, și când au picat cele două turnuri am visat asta cu ceva timp înainte...ploua cu foc din cer... Noaptea trecută am avut și un vis deosebit: era ca și când toate componentele din interiorul meu ar fi fost desprinse și discutau între ele despre problema extraterestră...era impresionant - fiecare spunea altceva și se înfuriau...ce ciudat. Ne auzim în curând! Aceste scrisori sunt gândurile unei răpite după o singură ședință de hipnoză. În ultimii ani am recuperat foarte mult material, astfel încât pot scrie o carte despre fiecare răpit cu care am avut de-a face, sau să fac un film despre viața lor. Însă am decis că nu trebuie să speculez treburile altora, dar în această lucrare este de datoria mea să mă fac înțeles de alte persoane, care nu știu încă că sunt răpite, dar care în realitate sunt. Vreau ca viitorii operatori din acest domeniu să înțeleagă care este scenariul în fața căruia se vor trezi.

ORDINE POSTHIPNOTICE (OPH) ȘI BLOCAJUL PARȚIAL AL ACȚIUNILOR DE RĂPIRE EXTRATERESTRĂ

Scopul final al acestei lucrări este acela de a oferi indicații specifice despre cum se poate acționa pentru a opri răpirile extraterestre a răpiților care au simțit necesitatea de a cere un ajutor specific. Lectura nu furniza nimic bun cu privire la metodele posibile care pot fi aplicate acestei probleme, astfel, mi-am inventat singur niște tehnici, pe care le-am experimentat direct pe răpiții cu care lucram, având grijă să utilizez fiecare tehnică pe răpiți diferiți, care nu se cunoșteau între ei. Astfel aveam posibilitatea de a nu fi "descoperit" de extraterestru, care cu siguranță nu ar fi făcut legătura între ceea ce făceam cu un răpit din Napoli și ceea ce făceam cu unul din Torino.
336

Am pornit de la studiul unui caz american. Ex-pădurarul Travis Walton, pe care l-am cunoscut personal, mi-a povestit unele detalii din experiența sa de șaptesprezece ani, după care a fost făcut și un film, cu titlul "Sclipiri în întuneric". Walton susține că filmul este adevărat doar pe jumătate, pentru că au fost introduse în el și multe elemente fantastice. În această lucrare nu este de datoria mea să fac o retrospectivă asupra cazului Walton; ceea ce mă interesează este descrierea a ceea ce s-a întâmplat când Walton, care a fost luat de o mașină zburătoare în timp ce prietenii lui fugeau spre automobil, s-a trezit într-un mediu tehnologic, în care, ca de obicei, niște extratereștri de tip EBE îl înconjurau în formă de semicerc. El, semiconștient, a luat ceva în mână, ceva ce semăna cu un scaun, pe care l-a aruncat înspre grupul de extratereștri. Reacția acestora a fost aproape inexistentă, dar interesantă. "Extratereștrii parcă se priveau și își comunicau ceva între ei prin intermediul ochilor"...spune Walton: "...apoi au ieșit din cameră în șir indian, fără zgomot, și pe mine m-au lăsat acolo singur". Apoi au venit alți extratereștri, de tip Orange, care au preluat situația. Dacă este adevărat că EBE sunt roboți biologici, comportamentul lor se putea datora faptului că nu erau programați pentru un act cum era cel efectuat de Walton. De altfel, și în reconstituirile hipnotice obținute de mine se părea că aceste ființe nu erau capabile că înțeleagă anumite "ciudățenii" imprevizibile ale comportamentului uman. Cu alte cuvinte, dacă ipoteza mea era corectă, extratereștrii lui Walton ar fi mers doar să fie reprogramați de stăpânii lor, nefiind capabili să gestioneze foarte bine situația. Dacă ar fi fost așa, ar fi fost suficient să se introducă în mintea răpitului un ordin posthipnotic, care, activat în mod cu totul inconștient în momentul apariției neașteptate a micuților EBE, l-ar fi făcut pe răpit să efectueze o acțiune ciudată și neașteptată, pentru care EBE nu ar fi fost pregătiți. Ne-am fi putut aștepta, ca reacție, la îndepărtarea "momentană" a extratereștrilor. Apoi aceștia, reprogramați, după câteva zile, s-ar fi întors la sarcina de a își recupera răpitul rebel.

FUNCȚIONAREA UNUI ORDIN POST-HIPNOTIC ÎN AMNEZIE TOTALĂ

Înainte de a înfrunta unele cazuri practice, trebuie clarificat ce anume se înțelege prin OPH, cum și de ce funcționează. Când procedura hipnotică a produs o stare de hipnoză profundă, Subconștientul este absent și Conștientul doarme, deci se vorbește doar cu Inconștientul. Când se trezește, cel hipnotizat nu-și amintește nimic din ceea ce s-a spus în această stare.
337

Asta se întâmplă pentru că atât simțurile (Conștientul), și cu atât mai mult mediatorul (Subconștientul) nu și-au dat seama de faptul că a avut loc o conversație, pentru că, în timp ce aceasta se desfășura, aceștia erau absenți, sau mai bine spus dezactivați. E ca și când ai transfera un fișier de pe un computer pe altul, trecând, așa cum spun hackerii, prin "backgroundul" rețelei, fără a mai executa operații "la vedere", sau a spiona computerul altuia prin intermediul unei rețele, fără a se face văzut - doar cu programe sofisticate s-ar putea "vedea", și cu dificultate să se blocheze preluarea nedorită de date. Deci, comunicarea nonverbală apare ca și când nici n-ar fi existat vreodată. Exact același lucru se întâmplă când, în hipnoză profundă, i se spune subiectului să nu controleze semnalele provenite din exterior (operațiune desfășurată de obicei de către Subconștient). Avantajul de a emite un ordin post-hipnotic în mintea celui hipnotizat, adică în Inconștientul său, consistă în faptul că Subconștientul și Conștie ntul nu știu că acest ordin există, deci, nu merg să caute, nu îl găsesc și nu și-l vor aminti niciodată, decât atunci când acest lucru va fi scos la iveală prin voința Inconștientului și va intra în funcțiune automat. Deci, este vorba despre un metaprogram inconștient, care are calitatea de a nu putea fi citit nici măcar de MEA, nici de Lux și nici de Șase degete, care nu au acces la Inconștientul uman. Dacă acei paraziți ar fi avut acces la Inconștientul uman, am fi pierdut lupta chiar înainte ca acesta să înceapă. Poate că e mai corect să spunem că aceștia nu merg să privească printre informațiile Inconștientului pentru că nu există în exteriorul său vreun avertisment capabil să detecteze că v-a fost introdusă o bombă care va exploda doar în prezența semnalului programat. Astfel, am putut utiliza această metaprogramare a Inconștientului, bazândumă pe faptul că nimeni nu și-ar fi dat seama de muncă desfășurată, nici măcar paraziții interni ai răpitului, până la a se verifica într-o situație prevăzută de extraterestru, dar programată de mine - în acel moment ordinul post-hipnotic s-ar fi declanșat și nimic nu l-ar fi putut împiedica pe răpit să îndeplinească acțiunea pentru care a fost programat. Metaprogramul se află în Inconștient, care este lipsit de simț practic, adică nu se întreabă dacă trebuie sau nu să execute o acțiune, Stimulul care declanșează ordinul post-hipnotic fiind astfel independent de voința conștientă, dar fiind controlat de voința inconștientă, cu care ne-am înțeles în faza de hipnoză profundă. Răspunsul la stimul este de tip automat, la fel ca atunci când conducem automobilul și un pieton traversează distrat strada - noi, la fel de distrați, frânăm, pentru că acest gest este deja imprimat în profunzimea Inconștientului nostru. În hipnoză profundă i-am spus răpitului să urmeze următorul ordin, pe care însă l-ar fi
338

uitat imediat după aceea și de care și-ar fi amintit doar în momentul în care ar fi trebuit să-l urmeze: "Când ei se vor întoarce, tu vei merge cu ei! Dar vei merge doar dacă ei îți vor spune de ce te iau. Cu cât ei nu îți răspund, cu atât mai mult tu nu vei merge cu ei, cu cât ei vor insista, cu atât mai mult tu vei repeta că vrei să știi de ce te iau și doar dacă îți spun vei merge cu ei, altfel tu vei rămâne unde ești." Să analizăm în profunzime acest tip de ordin. Răpitul nu este constrâns să se elibereze de extraterestru - procedând astfel s-ar crea o dicotomie schizoidă în creierul său, pentru că, în momentul executării ordinului post-hipnotic, el, pe de o parte ar simți impulsul de a asculta ordinul și pe de alta ar avea impulsul de a-l asculta pe extraterestru. Cu siguranță acest lucru nu ar fi foarte fericit și el ar suferi de această traumă pentru o bună perioadă în viața conștientă de toate zilele. Pe de altă parte, extraterestrul ar putea fi mai puternic decât ordinul hipnotic și ar putea să-l domine, impunându-și voința, printr-un mod încă necunoscut, dar cu siguranță previzibil, cel puțin pe hârtie. Dând ordinul post-hipnotic în modul descris mai sus, într-o oarecare măsură, extraterestrul nu luptă împotriva hipnologului, ci împotriva sa - cu cât insistă că vrea să-l ia pe răpit, cu atât mai mult întărește ordinul posthipnotic, într-un loop fără posibilitate de scăpare. Am trimis răpitul acasă și el mi-a telefonat după câteva luni, spunându-mi că i s-a întâmplat ceva ciudat. Bineînțeles, el nu știa în mod conștient despre existența ordinului post-hipnotic și mi-a spus prin telefon că extratereștrii se întorseseră, dar se întâmplase ceva diferit față de obicei. În primul rând, el s-a trezit pentru prima dată din somn și i-a văzut bine la față pentru prima dată, în timp ce aceștia intrau prin peretele iluminat, și apoi le-a spus următoarea frază: "Eu nu merg cu voi..." (?) Amintirile sale erau confuze și, într-o ședință următoare de hipnoză, l-am făcut să retrăiască ceea ce se întâmplase în realitate, eveniment care el nu și-l amintea cu totul în mod conștient. Iată extrasul ședinței de hipnoză: - Tu unde ești? - Sunt în camera mea și sunt treaz; stau pe pat. - Este cineva cu tine? - Da, este blondul (Orange - n.a.). - De unde a venit? - Din perete, ca de obicei. Peretele se iluminează și el trece prin el. - Și acum ce se întâmplă? - Îmi spune să merg cu el. - Și tu ce îi spui? - Că nu...că nu merg dacă el nu-mi spune de ce trebuie să merg cu el. - Și el ce îți spune?
339

- Că trebuie să merg cu el, pentru că eu sunt al lui. - Și tu ce îi răspunzi? - Că nu trebuie să merg cu el, pentru că el nu-mi spune de ce trebuie să merg cu el. - Și acum ce se întâmplă? - El vine în fața mea și îmi pune mâna pe cap; are degetele atât de lungi că acestea îmi ajung până la ceafă. - Și tu unde ești? - Tot așezat pe patul meu. Vrea să merg cu el. - Și tu te duci? - Nu. - Și acum se întâmplă? - El este foarte, foarte supărat. - S-a supărat pe tine? - Nu. - Atunci pe cine? - Pe tine (aici se referă la autorul acestui tratat - n.a.) - Și acum ce se întâmplă? - El e supărat, se întoarce și intră în perete. - Și îți spune ceva? - Da, se întoarce, pe jumătate în perete și pe jumătate în afară...se întoarce și îmi spune... - Ce îți spune? - Data viitoare...data viitoare îți vom spune ceva...dar nu tot...totul nu este posibil - voi nu trebuie să știți. - Și apoi ce se întâmplă? - Îmi spune să privesc Taurul - în Taur veți găsi răspunsurile. - Și ce înseamnă asta? - Nu știu. El spune să privim Taurul...și apoi pleacă...dar se va întoarce. Iată cum se desfășuraseră cu adevărat lucrurile - reușisem, pentru prima dată în lume, să blochez o răpire extraterestră! Puteam să strig "Victorie!"? Bineînțeles că nu! În răpirea următoare, subiectul a fost luat într-un mod complet diferit, este reprogramat în fața unui ecran, pe care vedea date și numere într-o limbă extraterestră, și, la sfârșitul reprogramării, o Ființă Luminoasă a intrat în corpul răpitului, provocându-i o traumă emotivă foarte puternică. Era evident că controlul asupra lui era întărit de Lux, care de atunci înainte ar fi parazitat într-un mod mult mai tenace.
340

Dar metoda dăduse rezultatele sale, chiar dacă numai în mod temporal - era vorba de a utiliza mai bine regulile pe OPH și de a dezvolta noi strategii. Dar astfel de strategii trebuiau experimentate - nu puteam să ne așteptăm că vine Zâna Bună, care, pe de altă parte, din poziția sa de psihiatru infantil (sau psihiatru copilăros), cu bagheta sa magică, ar fi comunicat că, până la urmă, extratereștrii sunt buni, țin foarte mult la noi și noi suntem cei care nu-i înțelegem. Am pregătit un ordin post-hipnotic de tipul: "Când ei vor veni, tu nu vei mai merge cu ei. Poți decide dacă vrei să nu mai mergi cu ei..." Și de această dată peretele se iluminează (scena a fost povestită mai sus, apoi descrisă foarte bine în hipnoză) și răpitul (nu același din cazul precedent n.a.) vede că în fața lui vine un Gri, care, în mod telepatic, îi aruncă în cap un ordin, acela de a merge cu el. El, deja treaz și pregătit, îi răspunde: "Nu, eu cu voi nu mai vin. ". Răpitul, în timp ce descrie această experiență, subliniază că nu fraza "Eu nu mai vin" l-a impresionat pe Gri, ci mai ales exclamația "Nu!" Atunci, micul Gri privește în spatele său, dincolo de perete, în direcția extraterestrului Reptiloid, care este foarte mare. Pentru câteva secunde nu se întâmplă nimic, apoi micul Gri repetă ordinul, exact ca înainte, dar răpitul răspunde iarăși cu "Nu!". Această secvență se repetă de cinci ori iar micul Gri caută reconfortare în ordinele Reptiloidului, care se află în spatele lui. La finalul secvenței se oprește, micul Gri intră iar în perete și răpitul, liniștit, adoarme din nou, satisfăcut! De această dată ceva se schimbase - făcusem cunoscut ordinul post-hipnotic printr-o filmare a hipnozei, arătându-i răpitului ordinul, deci, el știa că ordinul prezent în Inconștientul său ar fi acționat în mod automat. Asta demonstrează că pentru răpit nu este important să știe despre ordinul post-hipnotic, ci faptul că acesta a fost introdus într-o stare de hipnoză profundă, astfel ca el să se activeze în mod automat (în autorun pentru informaticieni). Cu alte cuvinte, răpitul poate fi conștient de ordin, dar acesta trebuie să fie în Inconștient, pentru că altfel devine manipulabil prin tehnologia extraterestră, care acționează cu ușurință asupra Subconștientului și Conștientului, dar cu siguranță mult mai dificil în casa Super Eului. Aceste exemple, împreună cu altele, m-au determinat să mă întreb de ce extraterestrul nu intervine, printr-o acțiune în forță, asupra răpitului. Cu alte cuvinte, de ce Reptiloidul nu ia răpitul de păr, luându-l cu forța, poate cu ajutorul unui truc tehnologic. Se părea că extraterestrul, indiferent de specie, ar fi avut nevoie de acordul răpitului. Dar această interpretare, de tipul new-age nu avea chiar nimic real în ea realitatea era alta și în niciun caz nu era ceva simplu.
341

Pentru extraterestru, răpitul era ceva prețios, pentru că acesta are AND-ul care îi trebuie, sperma și uterul de care are nevoie, sângele de care are nevoie, Mintea, Sufletul și Spiritul de care are nevoie și un corp pentru paraziții MEA, Lux și Șase degete - nu își permitea riscul de a-l pierde. În plus, dacă răpitul este luat cu forța, acesta nu mai este apt pentru a fi supus experimentelor la care trebuie să participe. Într-un plan pur fizic, emisia de endorfine produse de enervarea sau de frica răpitului ar fi atât de ridicată, încât l-ar face pe acesta foarte neliniștit și inutilizabil pentru scopurile extraterestre, cum ar fi prelevarea de sânge sau altele. În plan metafizic, Sufletul, Spiritul și Mintea ar vibra cu valori de frecvență alterată și probabil că nu ar mai fi posibil să se încerce desprinderea lor pentru experimentele pe care le-am văzut înainte. În realitate, răpitul este luat mereu, sau apropare mereu, într-o stare de dormitare, fie cauzată de somn, fie indusă înainte de răpire, cu aparate care produc câmpuri magnetice cu efecte asupra scoarței cerebrale. Trebuie să ne amintim că adesea răpitul nu dă dovadă de patos în timpul răpirii. Este îngrijorat, dar în același timp nu este, decât dacă ceva nu merge bine în procedura de răpire. Acest aspect trebuie relaționat cu faptul că extraterestrul dorește neutralizarea aspectului emotiv al răpitului. Atunci strategia se putea schimba și, un banal OPH putea deveni o programare neurolingvistică la nivelul Sufletului. Puteam să fiu sigur de faptul că răpitului nu i se putea întâmpla nimic grav, pentru că extraterestrul nu-și putea permite luxul să-și distrugă animalele din ferma sa, pentru că acestea erau indispensabile. Dar în spatele acestor observații era aprecierea că un act de voință fermă din partea răpitului clătina un echilibru intern și/sau extern corpului uman și răpitul nu mai putea fi manipulat de forțele extraterestre. Exact asta am încercat să obțin.

342

PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICĂ A SUFLETULUI (PNLS)

Se poate reprograma un Suflet? PNL-ul nu a ajuns niciodată la această frontieră și scriind anumite lucruri îmi voi face dușmani în acest domeniu. După părerea mea, realitatea virtuală și cea reală se bazează pe patru axe coordonate și din asta se deduce că Sufletul este în proporție de două treimi virtual și o treime real. Cu alte cuvinte, două aspecte ale manifestării lui, Spațiul și Energia ar fi realități virtuale, pe când Conștiința ar fi total reală și imuabilă, ca emanație a Creatorului original. În termeni PNL asta înseamnă că ar fi imposibil să alterezi realitatea cu o reprogramare neurolingvistică, pentru că în acest caz nu ar exista Hartă, ci doar Teritoriu. Însă, s-ar putea modifica Harta, adică partea virtuală, adică Spațiul și Energia Sufletului, sau mai bine spus să îl îmbogățim pe acesta cu datele pe care nu ar putea să le obțină pe cont propriu, făcându-l să citească în mod diferit Harta. Amintesc aici că "Harta modificabilă" este un concept vechi al Programării Neurolingvistice clasice, pe când pentru mine Harta nu poate fi modificată, ci doar interpretată în mod diferit, în funcție de informațiile disponibile. Deci, în principiu, s-ar putea reprograma un Suflet în ceea ce privește conceptele sale de Spațiu și Energie, mai ales comunicându-i informațiile temporale, pe care el nu le cunoaște datorită naturii sale imortale și atemporale. Când Sufletul este în conexiune cu Corpul și cu restul, nu știe că este Suflet, vede Universul în trei pătrimi virtuale și tinde să nu-și dea seama de partea reală; în schimb, când Sufletul este deconectat de restul, vede Universul în mod și mai incomplet, dând mai multă valoare realității decât virtualității în care în acest caz este scufundat în proporție de două treimi (două axe virtuale - Spațiu și Energie - ș i una reală - Conștiința; două treimi este un număr mai mic decât trei pătrimi - n.a.) În sinteză, Sufletul nu are probleme de Timp și nu are idee de parametrii pe care ar putea să-i modifice în Universul nostru, pentru că trăiește static în Timp, astfel că nu-și face prea multe griji din cauza extratereștrilor, neconsiderându-i o problemă pentru viitor, având în vedere că nu știe ce este viitorul. Dialogurile cu Sufletul răpiților tindeau să confirme acest punct de vedere: eram în fața unui Suflet care nu intervenea din simplul motiv că avea o viziune asupra Hărții absolut incompletă. În baza noilor concepte PNL exprimate anterior și a teoriei virtualității enunțată și prin intermediul lucrărilor Super Spinului, puteam să mă gândesc că pot reuși să modific citirea Hărții de către Suflet furnizându-i acestuia din urmă datele pe care nu putea să le citească pe axa Timpului. Doar după aceea aș fi verificat intenția Sufletului de a se elibera sau nu de extratereștri, dar cel puțin trebuia să încerc.
343

Reprogramarea Sufletului se efectua în hipnoză profundă, când Inconștientul este în relație doar cu Sufletul, care este desprins de restul. În acest context, utilizând un limbaj arhetipic, se putea încerca susținerea unui dialog cu Sufletul, informându-l pe acesta despre situație. La finalul reprogramării, Sufletului i s-ar fi indus să se reunească cu Corpul și restul răpitului, pentru a asista apoi la evenimentele următoarei răpiri.

CUM CITEȘTE SUFLETUL DATELE UNIVERSULUI:

Probabilitatea citirii viitorului și posibilitatea de a-i modifica parametri

Înainte de a vorbi despre metodele de reprogramare este bine să subliniem încă o dată că Sufletul nu are axa Timpului și deci nu poate citi "secvențial" datele Universului. Citirea secvențială implică variația progresivă a caracteristicilor spațiale și asta provoacă crearea automată a Timpului. De fapt, variația Spațiului creează Timpul, așa cum variația câmpului electric creează câmpul magnetic. Cu alte cuvinte, Sufletul poate ști totul, indiferent de Spațio-Timp, dar în mod cuantificat. Acest concept trebuie aprofundat, pentru că este baza posibilității de a reprograma Sufletul. Să admitem că datele din tot Universul sunt conținute pe o foaie de hârtie, o pagină reprezentând Timpul și cealaltă Spațiul. Sufletul vede și recunoaște, una câte una, literele unice, adică pozițiile, cărora le examinează toate caracteristicele spațio-temporale dar, neavând Timpul, îi scapă secvența temporală a conceptelor exprimate, sau mai bine zis sensul frazelor conținute în pagină. Pentru acesta nu sunt date de citit într-un continuum spațio-temporal, ci doar insule izolate de date - Universul de citit este cuantificat atât în Spațiu, cât și în Timp. Sufletul este constrâns să citească un eveniment pe rând și poate citit tot, dar are ideile clare doar în legătură cu insula de date pe care o citește. Cu alte cuvinte, Sufletul poate citit orice punct spațio-temporal, putând avea toate informațiile pe care le dorește despre Universul nostru, dar poate face asta doar cu câte un eveniment pe rând. De exemplu, unele Suflete nici măcar nu știu despre existența extratereștrilor - au niște amintiri ciudate și vagi, dar nimic clar. Reprogramatorul îi atrage Sufletului atenția asupra unui detaliu și Sufletul citește și înțelege - după va ști că extratereștrii îi fac unele lucruri și va ști și de ce, pentru că altfel nu ar fi știut niciodată.
344

În aceste condiții, un Suflet vede că corpul său este Parazitat, dar nu intenționează să facă nimic, pentru că el crede, în mod eronat, că fiind imortal extratereștrii nu pot să-i facă nimic. Prin asta comite o eroare gravă, pentru că se bazează doar pe datele pe care le-a citit în existența sa și nu pe toate datele importante care trebuie citite. Astfel, este de datoria reprogramatorului să-i facă cunoscute Sufletului unele aspecte ale existenței, pe care Sufletul nu le poate cunoaște, doar pentru că nu a citit acel punct din spațio-timp pe care i se propune să-l citească. Aceasta este adevărata reprogramare a Sufletului. Trebuie să știți că nu există un viitor cert. Însă, s-ar părea, conform a ceea ce s-a afirmat mai sus, că viitorul cert poate fi citit fără probleme de orice Suflet (care nu are axa Timpului), deoarece pentru acesta totul se petrece într-un singur și unic eveniment. Evenimentele nu se petrec există și cu asta basta, toate împreună. Omul, așa cum este el făcut, citește însă Spațiul în Timp și i se pare că faptele se petrec unul înainte și altul după aceea, dar în realitate există toate împreună. Dacă lucrurile ar sta așa cum s-a afirmat deasupra, nu ar exista liberul arbitru, însă Sufletul poate citi viitorul, dar citirea sa asupra viitorului este condiționată de faptul că are loc când Timpul este oprit. Cu alte cuvinte, lucrurile s-ar petrece exact cum le citește Sufletul dacă, după lectura sa de date, mi s-ar mai mișca nimic. Însă în realitate, și cu o secundă după citirea viitorului de către Suflet, ceva poate varia și viitorul va fi oarecum modificat. "Foaia de hârtie" de pe care citește Sufletul are o axă care corespunde legilor Spațiului și alta care corespunde Timpului - totul ar fi clar pentru Suflet dacă, odată examinat ceea ce este prezent pe foaie, nimic nu ar mai varia. Dar spațio-timpul este ca suprafața mării, într-o mișcare continuă, chiar și în sus și în jos (adică și pe axa Energiei, unind viziunea cuantică a spațio-timpului și viziunea ondulatorie a Universului). Deci, ne aflăm în fața posibilității ca Sufletul să prevadă un viitor, care însă, nu se va verifica exact ca fiind exact cum a fost prevăzut, din cauza oscilațiilor domeniului format din Spațiu, Timp și Energie. Un eveniment va certitudinea că se va întâmpla, ci probabilitatea de a se întâmpla, descrisă de un fel de sferă în interiorul căreia există o oarecare probabilitate de a găsi punctul pe care Sufletul încearcă să-l prevadă în domeniul format din Spațiu, Timp și Energie. Reiese că dacă i se cere Sufletului să vadă ce se va întâmpla în viitor, aceasta va merge să citească, în baza condițiilor în care se află în momentul citirii, informația din viitor, ca și când aceasta nu ar mai avea posibilitatea de a fi modificată, dar dacă Sufletul ar repeta lectura după o secundă, ar citi altă realitate. Sufletul, care oricum nu a citit nimic în legătură cu propriul viitor, tinde să spună că extratereștrii nu vor putea face nimic împotriva omului, pentru că el este sigur de propria imortalitate și nu crede că poate exista o variație capabilă să
345

producă efecte notabile asupra viitorului - pentru el viitorul nu se schimbă și există multe variante asemănătoare de viitor, clipă de clipă. Deci, Sufletului trebuie să i se prezinte două aspecte, pe care acesta nu ar ști să le interpreteze singur. Primul este acela că trebuie să citească în viitor, pentru că astfel poate înțelege că extratereștrii au o probabilitate de a reuși să blocheze sufletele locuitorilor acestei planete, închizându-le într-un corp din care sufletele nu ar mai putea ieși pentru restul existenței lor. Apoi i se arată Sufletului că, dacă în planul spațio-temporal s-ar produce o perturbare destul de puternică astfel încât să iasă cu siguranță punctul care reprezintă viitorul sferei de "probabilitate" atribuită acestuia, cu siguranță s-ar putea modifica evenimentele viitoare (a se vedea efectul MT, care a fost deja discutat în precedență). Și mai trebuie să i se explice Sufletului că orice eveniment care neașteptat, provenind din exteriorul Universului nostru, s-ar putea comporta ca o piatră aruncată în apă, producând în marea spațio-timpului o undă de probabilitate neașteptată, care ar modifica, nu cu puțin și într-un mod imprevizibil din punct de vedere statistic, viitorul nostru și asta s-ar putea să fie în dezavantajul Sufletului însuși. Scopul este de a-i furniza Sufletului elementele pentru a putea decide să acționeze în funcție de situația sa, devenind conștient că există ceva ce el nu știa, dar despre care acum a fost informat. Sufletul este domiciliul actului de voință, pe care acesta poate să-l exprime prin intermediul arhetipurilor Conștiinței pentru a modifica clipă de clipă viitorul, recreându-l după bunul plac - asta evidențiază existența liberului arbitru pe care-l deține omul cu Suflet, el însuți fiind parte din Creator. Evidențierea faptului că Sufletul oricum poate crea unda care va modifica drastic viitorul ființei umane, dincolo de posibilitatea probabilă. Când Sufletul susține că extratereștrii oricum vor pierde partida și că nu este necesar să intervină, vede viitorul ca și când Timpul ar fi oprit și nimic nu s-ar mai schimba. Asta înseamnă doar că în acel moment, lucrurile stând astfel, extratereștrii vor pierde, dar nu este sigur că situația va rămâne mereu stabilă și că extratereștrii nu au capacități deosebite, care să le permită să închidă Sufletul într-o închisoare pentru totdeauna.

346

În această schemă simplă este reprezentată realitatea virtuală așa cum este percepută de Suflet. Mingiuța roșie este Sufletul care citește sau percepe evenimentul, identificat de mingiuța verde. Sufletul încearcă să citească în viitor și vede evenimentul nu ca un punct, ci ca o sferă de probabilitate, în care, într-un anumit fel, evenimentul va avea loc cu siguranță. Acest lucru se întâmplă în timpul primei lecturi a viitorului. În timpul unei a doua citiri a viitorului, mingiuța roșie (Sufletul) s-a deplasat de-a lungul Timpului în mod cuantic, așa cum am afirmat în precedență, dar între timp unele întâmplări au modificat atât poziția evenimentului în viitor, în spațiotimp (planul albastru), cât și probabilitatea ca acesta să se întâmple. De exemplu, se mărește incertitudinea și sfera verde, care reprezintă probabilitatea ca evenimentul examinat să aibă loc, devine mai mare. În timpul celei de-a treia citiri Sufletul, din noua sa poziție, vede o probabilitate ca evenimentul să se verifice a fi încă și mai diferit, de exemplu, un eveniment extern sistemului (Universul nostru) a perturbat planul spațio-temporal.

METODE PENTRU DEGENERA SUFLETUL ÎN HIPNOZĂ PROFUNDĂ

Nu se poate vorbi cu Sufletul dacă nu-l desprindem de restul, dar nu putem să-l desprindem total, pentru că altfel de desprinde și Mintea și se pierde posibilitatea de a avea un traducător care să transforme arhetipul în fonem și
347

viceversa, deci, contactul cu Mintea trebuie să rămână activ. Pe de altă parte, trebuie să se evite manifestarea lui Șase degete, unicul care, după cum s-a văzut, poate interfera eficient cu Mintea și poate cauza pierderea parțială a controlului asupra corpului (Corpul răpitului - n.a.), cum a fost raportat în exemplul precedent. O metodă de a intra în contact cu Sufletul consistă în a-l face pe răpit să retrăiască răpirea sa - când el povestește că vede totul de sus, i se pun întrebările de control, la care trebuie să răspundă în următorul fel: - Cum te numești? - Noi nu avem nume/ nu am nume/ nu știu. - Câți ani ai? - ... (liniște - nu știe răspunsul sau nu înțelege semnificația întrebării) - Privește-ți corpul. Cum este făcut? - Nu văd un corp / nu mă văd / nu am corp. - Cine ești? - Eu sunt eu/ Eu/ Eu tot/ Eu toți/Eu sunt. Ultima întrebare este cea mai delicată, pentru că, dacă nu se urmează procedura rapid sau dacă hipnoza nu este extrem de profundă, interferența lui Șase degete apare imediat. În momentul în care se pune problema identității, Sufletul se desprinde și devine Conștient de sine, În acel moment acesta se denumește și ia formă, pentru că, în mod arhetipic, forța creatoare stă în verb și creația nu este altceva decât actul de voință al Conștiinței Sufletului. Dacă procedura a fost efectuată la perfecție, contactul cu Sufletul este stabilit, Sufletul s-a degenerat parțial și Șase degete nu mai poate face nimic în interiorul Inconștientului răpitului hipnotizat. Trebuie făcută precizare cu privire la întrebarea cu privire la Corp - Sufletul nu percepe Corpul. Însă dacă Sufletul se percepe ca o mică ectoplasmă azurie, legată uneori de Corpul fizic cu un fel de cordon, nu ne aflăm doar în prezența Sufletului, ci a triadei Suflet-Spirit-Minte, care nu se desprinde total de Corp, așa cum se întâmplă în timpul experiențelor în afara corpului (OOBE - Out Of Body Experiences). Cu privire la acest lucru sunt foarte sigur și dispun de multe informații, obținute în timpul hipnozelor cu răpiții, care, după cum se știe deja, au avut cu toții OOBE de-a lungul vieții. Asta rezultă și dintr-o analiză aprofundată a testului TAV (Testul de autoevaluare prezentat în precedență). O altă metodă, mult mai sigură, de a intra în contact cu Sufletul este reprezentată de tehnica albumului cu fotografii. Se merge înapoi în timp, până la prima senzație, până când răpitul răspunde corect la întrebările de control. De obicei, în acest mod Șase degete nu își dă seama de ceea ce se întâmplă și când Sufletul a fost contactat, acesta nu mai este capabil să reia controlul asupra corpului.
348

O a treia procedură constă în a coborî foarte jos liftul în timpul inducției hipnotice, fără a-l mai opri în camera obișnuită, ci făcându-l să meargă înapoi în Spațiu și Timp, oprindu-se la începutul Timpului. În acel punct pereții liftului devin transparenți și încercăm să înțelegem ce percepe Sufletul, punând obișnuitele întrebări de control. Răspunsul este că nu se vede și nu se simte nimic, dar Sinele este perceput în mod deosebit, total indescriptibil și în rezonanță cu Universul. Chiar și după hipnoză nu există foneme care să descrie senzația pe care a simțit-o și arhetipul relativ. Odată depășit controlul lui Șase degete, acesta poate încerca să reapară, dar Corpul răpitului îl denunță cu unele accese de tuse sau mâncărimi în gât. Și prezența micilor gesturi întrerupte la jumătate (cele care sunt definite tehnic ca fiind "acte lipsă") în timpul acestei faze a hipnozei, denunță tentativa lui Șase degete de a reintra în joc; la acest nivel profund al hipnozei tentativa de obicei eșuează.

CUM VORBEȘTE SUFLETUL - TENTATIVE DE INTERPRETARE ȘI DE COMUNICARE

Sufletul se exprimă prin arhetipuri și nu prin foneme. Sufletul, așa cum reiese din hipnoză, comunică cu Corpul prin intermediul Minții, care este traducătorul. Este clar că traducerea nu poate fi perfectă și uneori avem de-a face cu incapacitatea Minții de a transforma anumite secvențe de arhetipuri în foneme. Sufletul folosește numărul minim posibil de arhetipuri, dialogând prin cuvinte puține. În realitate, Mintea trebuie să traducă în cuvinte arhetipurile care, oricum prin ele însele sunt un exemplu al sintezei, astfel că discursurile Sufletului, raportate la foneme, sunt în același timp scurte și concentrate, astfel încât trebuie să fie studiate cu atenție și trebuie reinterpretate în baza culturii noastre. Pentru a-l face să înțeleagă pe cititorul care are chef să experimenteze un dialog cu Sufletul "cum să înțeleagă", iată un exemplu: - Unde locuiești? - În acest loc ești, nu locuiești! Analiza aprofundată a acestei expresii ar necesita mai multe pagini, dar mă voi limita la conceptele de bază. Sufletul nu poate locui într-un loc, neavând dimensiunea Timpului, nu dispune de un spațio-timp ca al nostru, unde ne mișcăm în termeni de lungime, lățime și înălțime. Lipsa axei Timpului determină imposibilitatea Sufletului de a varia Spațiul în Timp, deci de a "locui" într-un loc de puncte în care "să se întoarcă". Acesta există într-un Spațiu invariabil din cauza
349

lipsei Timpului - cu alte cuvinte, Spațiul ocupat de Suflet nu variază niciodată și acesta, când este dezlegat de corp, nu se poate mișca. Sufletul se poate muta în Universul nostru cuantificând Spațiul și mișcânduse ca electronul s1 al atomului ideal de hidrogen, care, dacă ar trebui să țină cont de ecuația lui Shroedinger, pentru a se mișca ar trebui să se arunce încontinuu în nucleu (fără să intre, pentru că astfel ar depăși viteza luminii și acest lucru este imposibil - n.a.) și să iasă prin altă parte, fără să parcurgă vreodată o curbă, ci mereu doar segmente rectiliniare. Sufletul desprins de Corp trebuie să reintre în Corp când timpul este oprit, să se miște cu acesta și apoi să iasă iarăși când timpul este oprit, mișcându-se din acest motiv în mod cuantificat. Ne dăm imediat seama de dificultatea de a înțelege complet expresiile traduse de Minte sub controlul Sufletului. Când Sufletul este întrebat "Cine ești?" acesta răspunde, fără ezitare, de multe ori cu expresia "Eu, toți.". Ce semnificație să-i atribuim acestei expresii? Trebuie să descifrăm un arhetip clasic, foarte complicat de explicat în cuvinte. Sufletul declară că este un singur lucru și o face doar prin două cuvinte, fără a utiliza măcar un verb, care ar fi de prisos. După cum se poate observa, Sufletul nu are nevoie să utilizeze verbul a fi - ar fi inutil. "EXISTENȚA" este ea însăși și spune că nu există două suflete, ci un singur Suflet pentru toți. Ca și când ar spune "Eu sunt toți cei care sunt.". Dar și Dumnezeul din Vechiul testament se exprima astfel, prin fraza "Eu sunt cel care suntem.", uneori tradusă incorect prin "Eu sunt cel care sunt.". Confirmare vine când Sufletul este întrebat "Cum te numești?". Unul dintre primele răspunsuri pe care le-am privit este acesta: "Noi nu avem nume." . Ce înseamnă asta? De ce vorbește la plural? Doar pentru că "Eu toți." devine "Noi" Sufletul se referă la el însuși aproape mereu utilizând pluralul, care nu se dorește a fi un plural maiestatis, ci un plural necessitatis. Un alt răspuns tipic la această întrebare este "Nu știu! Ce vrei să spui?" Sufletul pur și simplu nu are nevoie să-și atribuie un nume și nu înțelege de ce Mintea nu este capabilă să traducă corect semnificația de "nume" ]n arhetipurile corespondente. Asta se întâmplă pentru că Sufletul este unul singur - nu există două Suflete, deci nu există nicio necesitate să aibă un nume pentru a se deosebi. Dacă ființele umane sunt două, pentru a-i identifica câte unul pe rând, ar trebui să i se asocieze fiecăruia o siglă, un număr, un nume, dar nu există această problemă când ființa este una singură. Afirmația "Noi nu avem nume" este foarte clară, pentru că Sufletul mai spune și că "Noi suntem totul." și, în afară de "tot" nu rămâne decât "nimic". La întrebarea: - Definește-te. Cum ești făcut? Răspunsul este adesea asemănător cu acesta:
350

- Sunt o matrice de puncte de lumină...lumină în lumină, dar nu se vede. Și în acest caz este vorba de arhetipuri traduse cumva de către Minte. Semnificația simbolică de "matrice de puncte de lumină" este interesantă, pentru că dezvăluie capacitatea de a transforma fonemul în simbol (matricea) dar și în icoană (matricea este interpretată, din punct de vedere geometric, ca un paralelipiped format din mai multe cuburi identice și bine alineate, în acest caz fiecare cu un punct luminos în centru). Dar aceasta este reprezentarea părții care ar reprezenta Sufletul în contextul realității virtuale. Sufletul este caracterizat de trei axe - Conștiința, Spațiul și Energia. Dintre acestea trei doar două sunt reprezentabile și descriptibile în termenii unei imagini - Spațiul și Energia, deci în creierul nostru este indusă imaginea unei matrice (pozițiile Spațiului), compusă din puncte de lumină (care indică Energia). Sufletul își dă seama de faptul că este posibil să nu fi înțeles bine și adaugă că nu este vorba despre lumină luminoasă, ci despre un concept arhetipic tradus prin termenul de "lumină", deci, o lumină care "nu se vede"! Astfel sunt exprimate aceste concepte în hipnoză, de persoane care practic sunt incapabile să le exprime, din cauza lipsei premiselor de fond. Se întâmplă ca adesea să avem de-a face cu persoane care au doar studii medii și de la acestea nu ne-am fi așteptat la răspunsuri cu o astfel de greutate și semnificație. Pentru a pune întrebări Sufletului trebuie să se utilizeze un limbaj care să poată fi tradus cu ușurință de către Minte în arhetipuri - subiect, verb, complement direct și cam atât. În practică trebuie să învățăm să gândim în arhetipuri primordiale, pentru că aceasta este unica metodă care poate fi abordată pentru a ne face înțeleși Sufletului și pentru a-l înțelege - dacă vrem să reprogramăm Sufletul trebuie să mergem la "Școala Sufletului". Mai merită o clarificare și conceptul de hipnozabilitate, tradus în mod tradițional prin termenul: "capacitatea unui subiect de a intra în starea de hipnoză". După cum am mai spus, conceptul trebuie răsturnat - nu există persoană care să nu poată fi hipnotizată, există doar un hipnolog prost. Cu alte cuvinte, ar fi mai corect să definim capacitatea de a fi hipnotizat ca măsură a capacității hipnologului de a-și face treaba, adică de a crea un raport între el și celălalt. Acum se știe că acest raport este bazat pe patru relații diferite - între Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul subiectului și cele ale hipnologului. Această realitate obiectivă ne ajută să înțelegem de ce, pentru a stoarce informații utile din mințile extraterestre ale răpiților, în timpul răpirilor, militarii încearcă inutil să utilizeze hipnoza și reprogramarea, folosind metode farmaceutice care inhibă voința. Niciun militar fără Suflet, și cu atât mai puțin un extraterestru, și acesta fără Suflet, nu pot opera o hipnoză adevărată și profundă, pentru că aceștia sunt
351

incapabili să instaureze un raport profund cu subiectul care trebuie hipnotizat - nu ar putea niciodată și niciodată nu ar funcționa. Din acest motiv pot scrie acest tratat fără să îmi fac griji că aceste tehnici vor fi utilizate de militari sau de cei care vor să discrediteze fenomenul de răpiri extraterestre. Accesul la informațiile din mediu hipnotic lor le este negat a priori chiar de natura lor și pentru ei nu va fi niciodată posibil să modifice această stare de lucruri. Asta îi obligă pe militari să efectueze o hipnoză rudimentară, indusă cu ajutorul medicamentelor, susținută și amplificată instrumental, conform procedurilor de natură extraterestră. Sunt metode care nu pot funcționa niciodată la perfecțiune, pentru că Inconștientul răpitului refuză să colaboreze, nefiind creată înainte nicio fază de "Raport pozitiv", ci din contră, subiectul se simțea violat în corpul și mintea sa. Doar mintea obtuză a militarului poate continua să persevereze într-o direcție fără nicio posibilitate de reușită, în speranța de a încetini procesul de mărire a Conștiinței din partea Sufletului, care, pe termen lung nu se va speria nici de un banal microcip implantat în craniul ființelor umane de către cei care vor să guverneze. Cu alte cuvinte, poți vorbi în mod eficient cu Sufletul doar dacă tu însuți ești Suflet și ești cu totul conștient de asta, pentru că altfel lucrurile se complică mult. De fapt, pentru mine sunt foarte complicate. Este demn de subliniat faptul că, după câteva ședințe de hipnoză, susținute cu scopul de a determina Sufletul să vorbească cu Corpul, în diferiți răpiți tratați de mine s-au dezvoltat capacități paranormale interesante și înțelegerea intuitivă a Universului, acestea înainte fiind probabil inactive și latente. Printre răpiții care urmează aceste terapii hipnotice se verifică adesea un fel de telepatie, aceștia devenind capabili să comunice între ei cu ușurință, independent de distanța care îi separă. Acest lucru este absolut logic dacă se ține cont de faptul că, Sufletul fiind unul singur, trebuie să existe un fel de legătură între cei care au Suflet; răpiții, tocmai prin natura lor (altfel nu ar fi luați de extratereștri - n.a.), au întotdeauna Suflet, fără nicio excepție.

352

Conștiința se oglindește în crearea Universului

ELIMINAREA TOTALĂ A PROBLEMEI RĂPIRILOR EXTRATERESTRE

Acum că toate instrumentele pentru a contracara fenomenul răpirilor extraterestre sunt disponibile, să le verificăm potențialul.

ELIMINAREA LUXULUI Unul dintre răpiți, în timpul hipnozelor efectuate de-a lungul a doi ani de muncă, a manifestat de mai multe ori personalitatea Luxului. La început acesta păcălea interlocutorul dându-se drept Spiritul răpitului (Spiritul este cel care seamănă cel mai mult cu Luxul), dar apoi a fost identificat, răspunzând în mod eronat la întrebările de control. Din acel moment, nemaiavând posibilitatea să se costumeze, a început să răspundă în mod corect, identificându-se ca fiind Ființa de Lumină. Este vorba despre o ființă extraterestră, fără corp, care seamănă cu un fel de flacără, având aspectul și dimensiunile unui copil mic, făcut din lumină, dar cu ochii (sau ceea ce are în loc de ochi) foarte închiși la culoare, aproape negri, la fel ca și unghiile sale (dacă acestea sunt unghii).

353

Eu nu am scris niciodată despre un astfel de subiect și nici răpitul hipnotizat nu mai auzise vorbindu-se nici despre Ființe de Lumină, și nici despre fenomene conexe. În plus, acesta nu naviga pe Internet, deci nu știa nimic despre new-age și avea opt clase. Într-o hipnoză regresivă precedentă el descrisese, prin intermediul memoriei extraterestre,plasarea Ființei de Lumină în corpul său, în timpul nașterii sale. Într-o anumită ședință de hipnoză am decis să încerc să expulzez Ființa de Lumină din răpit. Eliminarea trebuia să fie efectuată în siguranță, iar la acea vreme eu nu știam încă de prezența lui Șase degete și tipul de parazitare pe care acesta o utiliza - pe atunci eu încă credeam că Șase degete este un extraterestru în carne și oase, nu un parazit extradimensional. Astfel, am hipnotizat răpitul, conducându-l într-o regiune a Inconștientului în care Luxul nu putea să ne deranjeze și am imprimat un ordin post-hipnotic de acest fel: - Sufletul tău, cu care sunt acum în contact, nu agreează prezența Luxului în acest Corp, deci, Sufletul tău poate și trebuie să elimine Luxul. - Dar eu nu știu cum să procedez! - Bineînțeles că știi, Sufletul este atemporal și știe tot. - Nu, nu știu cum. - Atunci te ajut eu. Îți spun eu cum să procedezi...trebuie să vibrezi la acea frecvență, știi tu care...iar în acel moment Ființa Luminoasă trebuie să se desprindă, pentru că deveniți incompatibili. Tu vei vibra, iar el se va desprinde. La acea frecvență specială...El nu poate face nimic, dar asta se va întâmpla când ei vor încerca să te ia. Acest ordin va rămâne în capul tău, iar tu nu ți-l vei aminti. Dar când "ei" se vor întoarce, tu vei vibra, Sufletul tău va vibra și Ființa de Lumină va fi expulzată și nu va mai putea să se lipească din nou. Niciodată! Pentru că acum Sufletul știe asta și nu mai permite acest lucru. Această inducție hipnotică juca pe doi factori importanți. Aflasem de la alți răpiți informația că Sufletul se conecta la ADN într-un anumit fel și la mijloc era o anumită frecvență vibratoare. Această frecvență vibratoare nu era un concept preluat de la mișcările new-age, ci deriva din frecvența de rotație a axelor Conștiinței, Spațiului, Timpului și Energiei, caracteristice Teoriei Super Spinului. Cu alte cuvinte, Ființa Luminoasă, ca orice parazit de acel tip, pentru a se agăța de Spirit, cum el însuși susținea în anumite hipnoze, trebuia să-și rotească propriile axe existențiale la aceeași frecvență cu cele ale ființei parazitate. Dacă acesta din urmă și-ar fi modificat propria frecvență de vibrație, s-ar fi creat o interferență substractivă care ar fi produs desprinderea Ființei de Luminoase. Nu era nimic miraculos în asta: într-un anumit sens era ca și acordarea la o frecvență radio, dar cu diferența că în acest caz trebuiau modificate nu doar frecvența în Spațiu și Timp (câmpul electromagnetic) dar și pe axa Energiei.
354

Sufletul știe să execute variațiile necesare, pentru că are o componentă de Conștiință foarte puternică - Conștiința este reală, nu virtuală, deci poate modifica virtualitatea Spațiului, Timpului și Energiei. Răpitul, odată ieșit din hipnoză, nu-și amintea nimic, iar eu l-am trimis liniștit acasă. După vreo patruzeci de zile mi-a telefonat pentru a-mi spune că i s-a întâmplat ceva ciudat. Lucra, și deodată ceva s-a desprins din spatele lui, din coloana vertebrală - părea un fel de flacără luminoasă care dorea neapărat să rămână lipită de el. Se lipea fizic de coloana vertebrală prin partea din spate, ca și când ar fi fost un fel de rucsac de lumină, și părea a fi un copil mic și luminos, cu ochii negri. Apoi răpitul nu-și amintea ce s-a întâmplat, dar insista să-mi spună că se simțea bine și că în el se schimbase ceva în sens pozitiv. Eu nu înștiințasem Conștientul răpitului despre ordinul post-hipnotic, dar, pentru a verifica ce anume s-a întâmplat, l-am invitat să se supună unei alte ședințe de hipnoză. Eu nu aveam de unde să știu ce s-a întâmplat și nici măcar nu eram sigur de succesul proiectului meu, pentru că vicleana Ființă Luminoasă ar fi putut pune în scenă o păcăleală, cu scopul de a mă face să cred că reușisem să-l elimin. Mi se părea că Ființa Luminoasă nu era capabilă să pună în acțiune ceva extraordinar de viclenesc, dar nu era cazul să subestimez această posibilitate. În plus, răpitul nu respectase ordinul post-hipnotic - îi spusesem să se elibereze de Lux în mediul extraterestru și nu înainte. Asta din motive de siguranță - ce s-ar fi putut întâmpla dacă aș fi forțat Luxul să se desprindă în fața mea, în timpul hipnozei? Era mai bine să nu încerc așa ceva. Dar din ce cauză răpitul nu respectase ordinul posthipnotic? Iată transcrierea hipnozei: - Unde ești? - La serviciu. - Cine este cu tine? - Patronul, care este dincolo; este tura de noapte și nu ai este nimeni altcineva. - Și acum ce se întâmplă? - Ceva ciudat: simt o vibrație puternică în spate și chestia asta se desprinde. L-am văzut! Este luminos, este ca un copil mic și luminos. - Și ce face? - Nu vrea să se desprindă și sare iarăși pe mine. Dar eu îl desprind iar...iar el încearcă din nou, dar eu, dacă vreau, pot să-l gonesc. - Bine, îl gonești... - Nu! - De ce nu vrei să-l gonești dacă ești capabil să faci asta? Nu ți se pare o idee bună?
355

- Ba da. - Și atunci? - Dacă îl desprind acum ar putea intra în altcineva! Acesta era un detaliu la care nu mă gândisem, dar Sufletul răpitului se pare că reflectase la acest lucru. - Și atunci ce se întâmplă? - Nimic. El intră iarăși. Doar l-am făcut să înțeleagă că, dacă vreau, îl elimin când am chef. - Iar acum el știe asta? - Da, acum știe. Schimb scena și conduc inducția hipnotică astfel încât să verific dacă între timp a avut loc o altă operațiune de interferență extraterestră asupra răpitului, o altă răpire, în cele patruzeci și ceva de zile care trecuseră de la ultima hipnoză. Prin aceeași procedură, descrisă și precedent, cea a ecranului negru și a imaginii fixe, îi spun fără grabă: - Acum îți vei aminti ultima dată când au venit acele ființe... Răpitul descrie ceva ce înainte nu-și amintea: cu o săptămână înainte să vină la mine, dar la câteva zile după evenimentul care a avut loc la serviciu și pe care l-am relatat mai sus, Reptiloizii îl răpiseră iar, în timp ce dormea acasă la el, ducându-l în camera cilindrelor... - Și acum ce se întâmplă? - Vor ca eu să intru în cilindru. - Cum este făcut acest cilindru? - Este cel orizontal, din metal, dar eu nu vreau; încep să vibrez puternic, puternic, și acea chestie luminoasă se desprinde. - Și Șarpele ce spune? - Este sceptic - nu înțelege ce se întâmplă. - Și Ființa Luminoasă? - Încearcă să intre iarăși în interiorul meu. - Cum? - În cilindru. Mă închid în interiorul cilindrului împreună cu el iar ei îl împing, pentru a-l introduce în interiorul meu; totul vibrează. - Și reușesc? - Nu. - Și acum ce se întâmplă? - Sunt cu toții foarte supărați și îmi spun că trebuie să fac ceea ce vor ei și că data viitoare vor încerca din nou, până când voi face ceea vor ei. Răpitul povestea că s-a întors acasă fără ca Luxul să fi reintrat în el, deci respectase ordinele post-hipnotice pe care eu le i le dădusem. Răpitul s-a aflat sub
356

observația mea luni de zile, scăpând din acel moment de interferențele din partea Luxului. În răpirile succesive se întâmpla ceva și mai ciudat: răpitul reușea să se trezească înainte de începerea răpirilor și extratereștri, chiar dacă îl duceau în ambientele lor, nu mai reușeau nici să-l copieze și nici să efectueze pe el vreo operațiune de desprindere a Sufletului. În lunile succesive, răpitul nu mai fost răpit de către extratereștri (Orange, Sauroidul, Insectoidul, Cap în formă de inimă - n.a.).

DAR PROBLEMA NU ERA DELOC REZOLVATĂ - DIN LAC ÎN PUȚ!

Sigur că în spatele acestei povești erau unele aspecte pozitive, dar și altele. Știam că vibrația funcționează, culesesem și niște date numerice în legătură cu vibrația, pentru a o putea studia în laborator, puteam să fiu sigur de faptul că Luxul putea fi eliminat și obținusem confirmarea faptului că Sufletul, solicitat într-un anumit mod, se rebela față de răpiri, dar rămâneau niște lucruri nerezolvate. Ce anume producea în Suflet dorința de a se răzvrăti? De ce nu-și exprimase singur voința de a face asta, înainte de intervenția mea? În plus, pe atunci nu știam cine era cu adevărat Șase degete și nu credeam că eliminarea Luxului ar fi oferit mai mult spațiu acestui tip de parazit. După descoperirea adevăratei identități a lui Șase degete totul s-a schimbat și procedura de eliminare a Luxului a fost revăzută, dar pe atunci acționam gradual și, observam că încet, încet, Sufletul devenea conștient de situație, răpitul își dădea seama tot mai mult de răpire, nu mai colabora cu extratereștri și nu consimțea desprinderea Sufletului de propriul Corp, făcând imposibilă cedarea energiei extraterestrului sau efectuarea back-up-ului copiei răpitului - nu mai făcea absolut nimic. Dar mai rămânea de rezolvat aspectul mecanic al răpirii extraterestre, adică răpirea în scopuri reproductive - femeile umane oricum erau răpite, efectuându-se asupra lor însămânțarea artificială cu ovulul extraterestru. După aproximativ trei luni, aceste femei, care în această etapă nu mai puteau fi folosite la altceva, erau supuse la prelevarea ovulului. Am observat imediat că la răpiții care opuneau rezistență față de extratereștri, răpirile luau altă formă. Nu mai veneau extratereștrii să-i preleveze, ci militarii tereștri, care încercau să extragă din mințile lor toate datele de natură extraterestră conținute de acestea. Se părea că răpirile militare creșteau în cazul răpiților care fuseseră abandonați de extratereștri; în aceste cazuri era normal să ne gândim că militarii
357

încercau să intre în posesia unor informații utile pentru scopurile lor, fără să interfereze cu aliații lor, care sunt mult mai puternici. Cu alte cuvinte, extratereștrii considerau că răpiții corupți de mine sunt material rezidual, nemaiputând fi utilizați, dar în hipnoză aceștia își aminteau mai multe episoade în care militarii făceau tot felul de lucruri, inclusiv torturi corporale. Urmele acestor torturi erau prezente a doua zi pe corpul răpiților, militarii dispunând fără nicio reținere de viața acestora. În concluzie, eliberând răpiții de răpirile extratereștrilor Orange, Cap în formă de inimă, Insectoizi, Sauroizi de diferite feluri și Lux, i-am lăsat în mâinile lui Șase degete și a militarilor. Pentru că informațiile obținute și tehnicile aplicate nu folosiseră la nimic, începusem să mă gândesc că Sufletele răpiților ar trebui, cumva, să se activeze împotriva răpirilor și credeam că pot fi reprogramate la nivel de PNL. A reprograma un Suflet înseamnă doar să i se prezinte acestuia mai multe informații decât cele pe care le are la dispoziție, pentru a-i permite să înțeleagă ce se întâmpla. Studiul răspunsurilor pe care Sufletul le oferea în hipnoză furniza un tablou complet cu privire la natura sa: era vorba despre o entitate buddică, care nu intervenea și, care, neavând axa Timpului, considera că totul s-ar fi sfârșit la fel, orice drum ar fi decis Universul să parcurgă. Oricum totul s-ar fi desfășurat după voința creatorului realității virtuale, adică Voința Conștiinței. Deci, era inutil să se apere, pentru că nu era cazul, pentru că forțele degenerate din Univers oricum ar fi pierdut în favoarea omului, care era cel mai bun dintre toți. Sufletul nu are o mentalitate duală și susține că nu există răi sau buni și că extratereștrii nu pot face altceva decât să recite rolul pentru care au fost creați. Deci, totul era prevăzut într-un Univers în care există posibilitatea de a cunoaște viitorul cu exactitate, dar doar dacă toți stau nemișcați. Dar dacă ansamblul nostru geometric se mișcă, se alterează încontinuu niște parametri, care, la rândul lor, alterează viitorul, care se modifică încontinuu, așa cum am văzut mai sus. Cu toate acestea, Sufletul era sigur că, la final, s-ar fi verificat singura soluție conclusivă și că parcursul ar fi fost util doar pentru a ajuta Conștiința să se cunoască pe sine. Dacă lucrurile ar fi stat cu adevărat așa, am fi putut renunța cu ușurință la tot, pentru că oricum nu ar fi fost nimic de făcut - răpirile ar fi trebuit să fie acceptate, iar cel care era răpit nu ar fi trebuit nici măcar să se lamenteze. Astfel că am luat decizia de a modifica ordinea lucrurilor și să reprogramez Sufletul, mai întâi parțial, apoi total. Vroiam doar să comunic punctul de vedere al ființelor umane, care au Spațiu, Timp, Energie și Conștiință, adică tot ceea ce se poate avea. Este cu siguranță un punct de vedere confuz, dar mai puțin parțial decât cel exprimat de cel care este privat de una dintre axele fundamentale, pe care doar ce le-am prezentat. Oricum, este un punct de vedere de care trebuie să se țină cont,
358

pentru că este exprimat de creaturi care au ceva de comunicat creatorului lor, din care ele însele fac parte. Deci, era vorba de a informa Sufletul și a-l lăsa pe el să decidă ce dorește să facă cu sine însuși și cu viitorul său - în practică, să-l învăț ce este viitorul. Procedura pe care am pus-o la punct se inspira din PNL și am numit-o PNLS (Programarea Neurolingvistică a Sufletului).

DIFERITELE ETAPE ALE PNLS-ULUI

1. Se începe prin a se obține o stare hipnotică profundă - hipnoza cea mai profundă stare pe care mintea umană o poate proiecta. 2. Se activează conexiunea cu Sufletul prin una dintre metodele pe care le-am prezentat mai înainte. 3. Se verifică adevărata esență a Sufletului cu întrebările de control, apoi se măsoară tensiunea corzilor vocale ale răpitului și frecvența de emisie vocală în Hz. 4. Se întreabă Sufletul dacă este de acord cu situația actuală, în care extratereștrii îi fac omului toate ceste lucruri. 5. Se reprogramează Sufletul, povestindu-i acestuia punctul nostru de vedere și făcându-l să înțeleagă că extraterestrul urmărește eliminarea continuității liberului arbitru a Conștiinței în sine. 6. Se verifică dacă Sufletul a înțeles. 7. Se creează o ancoră de tipul alarmă-răpire în interiorul Inconștientului răpitului. 8. Se verifică intențiile Sufletului pentru viitor. 9. Se finalizează hipnoza și se verifică ca răpitul să fie conștient de ceea ce s-a spus. 10. Apoi așteptăm să vedem ce se întâmplă. La întrebarea cu numărul 4, de obicei Sufletul răspunde, așa cum am mai spus, într-un mod detașat și exact cu acea ocazie reprogramarea trebuie să o ia pe drumul cel bun, așa cum este prezentat în exemplul de mai jos. Hipnologul, cu o voce calmă și liniștită îi spune Sufletului: "Extratereștrii de pe planeta asta îi fac rău corpului care te conține, și, prin urmare, nici tu nu te poți simți bine. Extratereștrii, sau cel puțin unii dintre ei, au decis să utilizeze energia ta pentru a-și construi o imortalitate pe care ei nu o au, după cum bine știi. Proiectul lor este acela de a te lua și a te închide într-o cușcă, unde te vor utiliza doar ca sursă de energie. Tu nu vei mai putea să mergi nicăieri, nu vei mai putea face nimic, nu vei mai putea fi ceea ce ești. Ei te vor stinge când vor avea chef, pentru totdeauna, iar omul nu va mai exista. Singurul motiv pentru
359

care ai fost creat și unica activitate care te interesează pe tine este aceea de a cunoaște lucrurile din Univers. Ei nu te vor mai lăsa să cunoști nimic. Ei îți vor nega singurul lucru pe care vrei să-l faci, îți vor nega scopul pentru care exiști. Asta vor ei să facă. Vrei ca acest lucru să se întâmple?" Așa se reprogramează Sufletul, în adevăratul sens al cuvântului - primește noi elemente pentru a înțelege Harta care-i aparține. În acea clipă Sufletul simte nevoia de a comunica solidaritatea sa și dificultatea pe care o întâmpină în a elimina diferiții paraziți. Cu alte cuvinte, spune că nu știe cum să facă asta. Înainte de acel moment Sufletul se exprima total diferit în privința paraziților: susținea că erau negativi pentru om, dar spunea că nu are ce să facă. Unele Suflete se exprimau cu un ton aparent compasional față de paraziți: "Dar dacă îi gonesc...ei mor.." Însă nu este vorba de compasiune: Sufletul nu compătimește pe nimeni! Este vorba despre un lucru incontestabil, despre o conștiință a Sufletului, deci despre o tentativă de a lua o decizie. Acum totul se desfășoară în această direcție. Sufletul, de obicei, nu intervine. Intervine doar dacă i se explică că, dacă nu intervine, el însăși va fi blocat pentru totdeauna, sclav al extratereștrilor și al paraziților, demonii din traducerile noastre ezoterice vechi. Acum trebuie să i se explice Sufletului că nu este adevărat că nu poate să elimine paraziții dacă vrea. Este adevărat că nu știe cum să facă asta, dar nu este important să știe - este suficientă voința și Sufletul poate face orice. Dacă reușește să facă asta o singură dată, va continua să nu știe cum a reușit să o facă, dar, din discursurile sale se va înțelege că a fost suficient să-și dorească să facă acel lucru. Sufletul nici măcar nu este capabil să descrie de ce lucrurile au funcționat în acel mod - singurul aspect care contează este voința de a face acel lucru și, dacă aceasta este reală, funcționează. Trebuie să se insiste pe tehnica "vibrației", care este foarte importantă - i se comunică Sufletului că există o anumită vibrație capabilă să producă desprinderea paraziților. Fiecare tip de parazit are o vibrație specifică, care este diferită de la o persoană la alta și de la parazit la parazit - vibrația pentru a elimina Luxul nu este aceeași cu cea prin care se poate elimina parazitul Șase degete, iar aceste vibrații sunt foarte diferite. Vibrația poate fi generată și de o mașină care, într-un mediu acustic, produce un sunet care corespunde unei anumite frecvențe. Informațiile cu privire la acest lucru sunt încă incomplete și vor fi obiectul unor studii ulterioare. Aș fi vrut ca în acest tratat să dedic un capitol întreg problemei frecvențelor, dar nu am avut timp să fac asta, pentru că era urgent și de o importanță extraordinară, să încep să divulg anumite informații obținute prin cercetările mele, chiar și dacă acestea nu sunt complete. I se spune răpitului hipnotizat, conectat la propriul Suflet, că trebuie să vibreze la frecvența necesară (nu trebuie să i se dea alte indicații - Sufletul știe
360

foarte bine cum se face asta, chiar dacă nu știe că știe asta) și că trebuie să facă asta când simte că trebuie să o facă, acasă, cu calm, peste ceva timp, când vrea el. Se clarifică faptul că vibrația va funcționa doar dacă Sufletul va dori cu adevărat ca aceasta să funcționeze. La ieșirea din starea hipnotică răpitul își va aminti puțin și confuz ceea ce i s-a spus, fapt care se întâmplă mereu când se dialoghează cu Sufletul, confirmând faptul că hipnoza a atins profunzimi care nu au fost atinse niciodată și că Inconștientul profund a fost adevărata scenă a hipnozei. Subiectul se întoarce acasă și, la un moment dat, activează "vibrația". Prima dată nu funcționează aproape niciodată - se pare că Sufletul face atunci o serie de probe. Din acel moment înainte experiența este cea care face diferența, voința fiecărui răpit de a se elibera de extraterestru. Cine a decis să se elibereze, se va elibera; însă cel care este indecis nu face altceva decât să se încurce în continuare cu extraterestrul, care are timp să se ascundă, folosind alte strategii pentru a rămâne legat puternic de răpit. Această infor mație a fost obținută din hipnozele regresive ulterioare, efectuate pe răpiții la care discursul vibrației nu avusese succes.

ELIMINAREA LUI ȘASE DEGETE

Dar ce anume se simte în timpul experimentului de desprindere a ultimului parazit, cel mai tenace dintre toți, adică Șase degete? Am descris deja ce se întâmpla cu Luxul și nu îmi rămâne decât să reproduc cuvintele unei răpite, care eliminase deja Luxul cu altă ocazie. Iată cum descrie ea eliminarea lui Șase degete: "...În seara asta vreau să încerc ceva ca să dezlipesc și acest parazit. Mă așez liniștită în camera mea, cu picioarele încrucișate. Închid ochii și mă concentrez, respirând lent și profund. Încerc să găsesc pacea interioară, calmul, pentru a ieși din agitația din aceste ultime zile, agitație care știu că nu depinde de mine, ci este indusă de el. Îmi urmăresc respirația, îmi relaxez complet corpul, intru tot mai mult în profunzime. Și iată că încep să simt o vibrație care mă străbate, în primă fază mai ușoară, ca un freamăt, dar apoi din ce în ce mai puternică, un fior care îmi traversează întreg corpul, și care, dintr-o dată, îmi elimină orice angoasă, orice apăsare. Rămân așa un pic, fără să-mi schimb poziția, aproape fără să mă mișc, încep să vorbesc cu Sufletul, pentru că știu că în acest moment mă ascultă, mă poate auzi și poate înțelege ceea ce îi voi spune.

361

Vorbesc cu energia, vorbesc cu vibrația, pe care din când în când încă o simt cum se mișcă, dar mai ales acum, prin cuvinte - este important să emit aceste sunete și să mi le imprim în Suflet." "Trebuie să înțelegi că trebuie să facem ceva. A venit momentul să facem ceva, trebuie să facem ceva. Știu că tu ai vrea doar să te întorci dincolo, că nu te ocupi cu altceva, dar este dificil să se întâmple asta în situația în care suntem. Dacă vrei să faci asta, trebuie să acționăm repede. Știu că pentru tine timpul nu contează, dar trebuie să ții cont că aici este important, și, cu cât câștigăm mai mult timp, cu atât mai multe lucruri putem să facem, să devenim mai buni și să trecem dincolo, dar să trecem în mod diferit, cu mai multă cunoaștere. Chiar trebuie să acționăm...ACUM! " I-am explicat să trebuia să încercăm să facem ceva împreună în acel moment, pentru a-l goni pe cel care ne deranja, și că puteam să o facem. I-am explicat că nu aveam nimic de pierdut și deci merita să încercăm. Să încercăm și să vedem ce se întâmplă. Când m-am concentrat, am închis ochii, am respirat un pic și...am început să simt niște vibrații, sau mai bine spus eu începusem să vibrez. Ceva ce vibra din interiorul meu. Vibrația dura un pic, apoi vorbeam cu Sufletul, îl încurajam să continue, că totul era bine și că era brav. Atunci apărea o altă vibrație. Nu știu dacă am reușit să facem ceva, dar cu siguranță am făcut-o împreună și este frumos să poți avea această comunicare. Cred că așa s-a încheiat acea seară și cred că m-a ascultat. Apoi, vineri seară... Vineri, 5 octombrie, ora 18.00: Mă întorc acasă și sunt singură. Simt că el se întoarce, pentru a mă deranja. Atunci nu pierd timpul. Mă pregătesc din nou, la fel ca ieri, să fac ceva. Așezată cu picioarele încrucișate mă întorc la partea profundă din mine, concentrându-mă pe respirație. De această dată îmi este mai simplu și mai rapid. Vibrația apare aproape imediat. Și apoi...și apoi simt ca și când un întrerupător se aprinde în interiorul meu și simt cum energia crește, din interior, de jos în sus, ca o coloană, impunătoare și hotărâtă. Și în timp ce aceasta urcă, e ca și cum eu aș fi în interiorul acestei coloane care mă înconjoară, dar în același timp e ca și când eu aș fi coloana în interiorul a ceva diferit. Ești în interior și în exterior în același timp. Simt că corpul meu e acolo, dar mi se pare că nu mai contează faptul că acesta are niște limite. Această energie urcă, această coloană merge în sus și pe el îl simt tremurând și agitându-se, dar sunt liniștită, pentru că știu că nu poate opri ceea ce se întâmplă. "Ajunge! Acum trebuie să pleci!" Și coloana urcă... "Nu trebuie să ne mai deranjezi!"
362

Eu vorbesc? Da, dar cu o forță nouă - nu sunt cuvinte care se traduc prin forță, ci o forță care se traduce prin cuvinte, ca și când ai avea un traducător care îmi permite în acest moment să exprim în cuvinte ceea ce simt. Simt că închidem o ușă, suntem împreună, eu și Sufletul - această forță liniștită care locuiește în interiorul meu. El știe - percep groaza sa, surpriza. Știe că această ușă va fi imediat închisă, iar el nu va mai putea trece. Atunci face o ultimă încercare: "Dacă vei închide ușa, aceasta va fi închisă și pentru tine. Ce vei face mai departe?" Răspunsul a venit imediat: "Exist dintotdeauna și pentru totdeauna. Nu am limite de spațiu și de timp, pot fi oriunde, în orice moment. Chiar crezi că o ușă mă poate opri? Această ușă este pentru tine, nu pentru mine." Forța continuă să crească: "Noi nu mai suntem dispuși să acceptăm acest tip de comportament din partea voastră. A venit timpul să înțelegeți asta. Atâta timp cât intențiile voastre vor fi acelea de a ne cauza nouă deranj și daune, corpului nostru, nu von fi dispuși să acceptăm prezența voastră aici." O liniște imensă se naște din aceste cuvinte. Un calm și o liniște imensă. O imobilitate pe care doar existența o poate da. O forță care este pace, liniște, cunoaștere, dar și decizie și putere împreună. Știu că erau mult mai multe în această forță, dar cuvintele nu le pot exprima. Concluzia a fost următoarea: "De acum ușa este închisă." Atunci forța a început să se domolească, coloana să coboare încet, încet, vibrația să dispară. Totul se termină. Sau poate că începe..." După această experiență se pare că această răpită nu a mai suferit răpiri extraterestre care să aibă scopul desprinderii și utilizării Sufletului. Chiar și după ce fusese dezlipit doar Luxul, unicul lucru pe care reușeau să-l facă extratereștrii era acela de a utiliza Corpul răpitei pentru introducerea unor ovule extraterestre, acestea fiind apoi extrase după trei luni de gestație. Dar, după cum prevăzusem, cel puțin la început, răpirile militare parcă se intensificau.

363

SUFLET ȘI ADN Sunt două aspecte pe care vreau să le prezint. Primul este cheia pentru a înțelege funcționarea frecvențelor corecte, asupra cărora încă fac cercetări; încă nu pot să furnizez valorile exacte ale acestor frecvențe, și, cu siguranță, vor trece ani de zile până le vom cunoaște toate valorile, însă mecanismul lor de funcționare pare a fi foarte clar. Sufletul, interogat în legătură cu motivul pentru care alege o persoană și nu alta, spune că este o problemă de ADN. Acesta chiar spune că interacționează cu interiorul ADN-ului - unele ADN-uri sunt bune, pe când altele nu, pentru că frecvența de vibrație a Sufletului nu rezonează cu cea a ADN-ului respectiv. În acest caz există incompatibilitate între Corp și Suflet. Sufletele se exprimă toate în același mod. Toate susțin că există o incompatibilitatea genetică cu o mare parte din rasa umană, care, deci, nu poate avea Suflet; Sufletele se exprimă în mod diferit, dar, la final, procentul este undeva la 25% de persoane cu Suflet și restul fără. Expresiile utilizate pentru a răspunde la întrebare "Câte persoane au Suflet?", după ce răpitul, în hipnoză, a remarcat singur că nu toate ființele umane au Suflet, au fost următoarele: 1. Mai puțin de 50% 2. În jur de 30% 3. 20% 4. În jur de 25% 5. Puțini. 6. Foarte puțini. 7. Nu toți. 8. Nu știu cu exactitate, dar puțini.

364

ADN-ul este o moleculă simplă, formată din trei părți fundamentale: dezoxiriboză, grupurile fosfat (sub formă de esteri organici) și bazele azotate (patru în total) care alternează cu frecvențe exacte. Alternarea bazelor azotate conține informațiile care îi permit ADN-ului să funcționeze și să construiască lanțurile oportune de aminoacizi, polipeptidele. Spus așa pare simplu, dar dacă ADN-ul este privit prin ochiul inginerului genetic, se descoperă că există în structura acelei molecule proprietăți spațiale proprii și interesante. În urma unor studii efectuate asupra ADN-ul uman se dovedește că nimeni nu a reușit încă să înțeleagă adevăratul său mod de funcționare. Se știe că aproximativ 10% din acea structură macromoleculară folosește la sinteza polipeptidelor. Și restul? Pentru ochiul atent al chimistului structura ADN-ului se prezintă ca o scară în spirală, foarte regulată. O rotire completă a celor două elice, care sunt decalate între ele, are loc la fiecare doisprezece trepte, adică fiecare doisprezece interacțiuni dintre bazele purinice și pirimidinice ale celor două elice care compun ADN-ul. Distanța dintre un vârf și altul, adică lărgimea dublei elice, este de circa 20 de angstromi (1 angstrom = 10 -10 m) și lungimea unei rotiri complete este de circa 34 de angstromi. Aceste valori au fost măsurate prin tehnici cu raze x și sunt destul de imprecise, datorită faptului că micromolecula ADN-ului este într-o continuă vibrație, care poate fi evidențiată prin spectroscopie în infraroșu. Deci, ADN -ul ne apare ca un arc decât ca o scară în spirală. În mod ciudat, numărul 12 (numărul treptelor unei rotiri complete a elicei) împărțit la 20 (diametrul elicei) dă numărul 0.6, unde 0.618 este mantisa numărului de aur. Dacă se examinează structura ADN-ului dintr-un punct de vedere electronic, ne dăm seama că aceasta poate fi asemuită cu o bobină dublă, formată din două fire care se înfășoară în jurul unui loc central de puncte, axa ADN-ului. Trebuie să amintim că legătura chimică este formată din zone de spațiu în care există câțiva electroni care se mișcă și provoacă câmpuri electromagnetice puternice în plan local. Cu alte cuvinte, ADN-ul este o structură capabilă nu doar să emită informații, prin intermediul analizei sale conformațional-spațială (adică posibilitatea de a face să existe o serie de conformații și conformeri, care sunt baza informațiilor pentru construirea unui lanț de peptide), dar este și o antenă în sensul propriu al cuvântului, care primește și transmite câmpuri electromagnetice. Știința oficială tinde să nu se intereseze de acest lucru, doar câteva curente de gândire new-age apucându-se să afirme idioțenii despre ADN-ul cu doisprezece elice, care, care după părerea lor i-ar folosi omului pentru a fi imortal. Nimic din toate aceste afirmații nu are o bază logică minimă.
365

Măsurătorile ADN-ului ne determină să ne gândim că acestea sunt legate de secțiunea de aur și Pi-ul grecesc, asta însemnând că tot Universul a fost construit cu aceleași reguli. ADN ȘI STRUCTURĂ
http://www.time.com/time/covers/1101030217/# http://www.blc.arizona.edu/Molecular_Graphics/DNA_Structure/DNA_Tutorial.HTML

ADN ȘI SECȚIUNEA DE AUR
http://it.wikipedia.org/wiki/Sezione_aurea http://digilander.libero.it/giannicrovatto/g-sez-au.htm http://www.violettanet.it/links/SECTIOAUREA.htm http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/angoloaureo.htm http://xoomer.virgilio.it/repalmie/ http://www.sectioaurea.com/sectioaurea/S.A.&Musica.htm

ADN ȘI EZOTERISM
http://www.mednat.org/cure_natur/amminoacidi_dna.htm http://www.rifeenergymedicine.com/dnaantivirus.html http://www.halexandria.org/dward738.htm http://www.nibiruancouncil.com/html/recodeoverviewarticle.html

ADN ȘI ELECTROMAGNETISM
http://www.fieldwerks.com/new_page_6.htm http://www.rialian.com/rnboyd/dna-wave.doc http://www.newmediaexplorer.org/sepp/2003/07/15/is_dna_hypercommunication_a_native_internet.htm http://www.fosar-bludorf.com/archiv/biochip_eng.htm

ADN

Linus Pauling

Structura ADN-ului

366

În figura de dedesubt se poate observa că un tur complet de ADN este format din molecule gri și albastre orizontale (baze azotate), care reprezintă treptele, din molecule gri și roșii (grupuri dezoxiriboză) legate de treptele și moleculele gri, roșii și galben-verde (grupuri fosfat), care leagă între ele nivelele treptelor.

Dar văzută de sus, structura prezintă un fel de gaură în centru (zona gri și albastră), dar nu este adevărat că acolo u există nimic.

În această zonă sunt niște atomi de hidrogen, care sunt legați parțial de mijlocul scării din partea stângă și parțial de mijlocul scării din partea dreaptă (interacțiunile dintre diferitele perechi de baze). Aceste legături sunt destul de puternice și rigide, și construiesc o zonă de spațiu caracterizată de orbitalii moleculari ai așa-zisei "legătură punte de hidrogen". Acești atomi de hidrogen se afla în mijloc, între o moleculă și alta, construind un tub lung de orbitali suprapuși și de același tip, adică cu aceeași energie (aceeași duritate). Această coloană bifurcată a ADN-ului ar fi zona prin care trece curentul vital al Sufletului. Deci, se poate înțelege că doar o anumită secvență de trepte poate garanta o vibrație a Sufletului în acord (adică armonizată, sau în fază) cu vibrația ADN-ului. Prin urmare, această vibrație nu ar fi doar o vibrație a legăturilor puse în joc, adică o vibrație în spațiu, ci ar fi ceva ce ar interfera, în mod
367

mai profund, cu domeniul Spațiu-Timp-Energie, adică cu frecvența de rotație a axelor Spațiului, Timpului și Energiei, proprii Sufletului și Corpului (Vezi Teoria Super Spinului). Răpiții susțin în timpul hipnozei că Sufletul are de-a face cu ADN-ul? Ei nu sunt singurii care afirmă asta, pentru că și un om de știință a spus, într-un mod timid, același lucru: GENOMUL ȘI SUFLETUL (dintr-un articol de Pietro Greco): GENOMUL UMAN devine echivalentul modern și secular al sufletului? În constelația genelor care compun ADN -ul se află "esența" omului? Cel care și-a pus această întrebare și a înaintat această provocare, acum câteva săptămâni, în revista americană "Science" a fost elvețianul Alex Mauron, biolog molecular și de bioetică, de la Universitatea Școlii Medicale din Ginerva. Întrebări oportune. Provocare utilă. Pentru că în jurul ADN -ului uman și a recentei determinări a secvenței integrale se naște o nouă metafizică - "metafizica genomică" - dacă vrem să ne exprimăm la fel ca Mauron. O viziune a lumii care vede în ADN natura noastră umană, nudă și esențială. În "metafizica genomică", ADN-ul este elementul fundamental și exhaustiv al identității unei specii întregi și al fiecărui individ în parte. În această viziune noi suntem ADN -ul nostru. Genomul este cel care ne oferă "umanitatea" noastră. Mauron susține că genomul a devenit versiunea modernă a sufletului. Chiar dacă un suflet poate fi secular, ba chiar și material. LA REPUBBLICA - "Sufletul e format doar din neuroni"- ultima teorie a părintelui ADN-ului. "De-acum s-a demonstrat că conștiința se naște din reacțiile biochimice ale creierului - nu este nimic supranatural în asta." LONDRA - Sufetul? Nu este altceva decât o combinație deosebită a neuronilor din creier. Punând capăt la secole de lupte între știință și religie, Francis Crick, părintele ADN-ului, a publicat un studiu destinat să provoace discuții în revista științifică britanică "Nature Neuroscience". La aniversarea a cincizeci de ani de la descoperire ADN-ului, descoperire care i-a adus lui și colegului său, James Watson, premiul Nobel, omul de știință atacă orice ipoteză metafizică, propunând una organică. «Convingerea științifică - a spus de mai multe ori părintele ADNului - este aceea că mințile noastre, comportamentul creierelor noastre, pot fi explicate în întregime prin interacțiunea celulelor cerebrale.» Ani de experimentare asupra unor pacienți cu leziuni pe creier, de teste pe animale și de cercetări psihologice, i-au permis omului de știință să ajungă la însăși esența sufletului. Unele dintre elementele cele mai importante provin din studiul și
368

îngrijirea pacienților epileptici. «Este evident faptul că conștiința se naște din reacțiile biochimice din creier», a spus din partea sa Christopher Koch, profesor în științe neurologice la Institutul de Tehnologie din California și coautor al studiului său. Cercetarea descrie modul în care diferite părți ale creierului se contopesc una cu cealaltă pentru a crea un simț de conștiință, adică ceea ce credincioșii numesc suflet. «Pentru prima dată - scrie în studiu - avem o schemă coerentă pentru corelatele neurale ale conștiinței în termeni filozofici, psihologici și neurali ». Anticipând niște polemici previzibile, Biserica a și coborât în câmpul de luptă. Reverendul Michael Reiss, profesor de știință la Universitatea din Londra, a minimalizat importanța descoperirii lui Crick, care ar fi descoperit doar componentele neurologice ale conștiinței: «E ca și când am spune că o catedrală este o grămadă de pietre și geamuri. Este adevărat, dar este o explicație simplistă și nu explică cum a fost catedrala construită». Profesorul Crick, care are 86 de ani, a spus de mai multe ori în trecut că, într-o zi, întreaga umanitatea va trebui să accepte conceptul că sufletul și promisiunea vieții eterne nu există, cam la fel cum a trebuit să accepte cu ceva timp în urmă că Terra este rotundă. Deci, și știința oficială a înțeles că această problemă necesită niște clarificări. Clarificările pot veni tocmai din ceea ce a ieșit la iveală din hipnozele regresive. Mințile răpiților se pare că conțin multe informații, provenite fie din cunoștințele minților extraterestre (MEP), fie din experiențele legate de cunoașterea din viețile trecute. De exemplu, unul dintre răpiți (studii: 8 clase) mi-a spus că pentru a conecta în mod stabil Sufletul de ADN, adică pentru a nu-i mai permite corpului să moară, era nevoie de o proteină, care se numea TrTs. Ei bine, la puțin timp după aceea, am descoperit că există cu adevărat niște proteine din clasa TrTs (acronim pentru "Transfer Terminal"). Este vorba de niște proteine care, ca să vezi, sunt necesare pentru a lega ADN-ul de alte molecule. Ciudat, nu? O altă răpită, cea a cărui Suflet îl izolasem, a desenat ADN-ul așa cum îl vedea ea. A desenat ADN-ul cu trei elice. Două erau cele normale, dar în interiorul lor era altceva. Am întrebat-o ce era acel al treilea lucru și mi-a spus că în vizualizare era, astfel că l-a raportat și în desen, dar nu știa ce este. Răpita în cauză a desenat și niște mingiuțe la capetele elicelor, fără să știe că reprezenta perfect moleculele de cristalizare a apei în jurul ADN-ului. Le desenase roșii, exact culoarea pe care, în mod arhetipic, o folosesc cele mai bune programe de Modelare Moleculară pentru a le reprezenta. Nicio transmisie televizată sau text de biologie nu reprezintă, de obicei, aceste molecule, iar răpita în cauza nu avea idee cu privire la modul în care era construit ADN-ul.
369

CONCLUZII

Iată-ne ajunși la concluziile acestui tratat. Ar mai fi multe de spus, dar nu putem face asta cu prea multă claritate în acest tratat - un capitol important ar trebui să prezinte răpirile militare, dar nu mi se pare că este cazul să aprofundăm aici această problemă. Vreau doar să indic faptul că în mințile răpiților amintirea mediilor militare terestre este foarte puternică, militarii fiind aliați cu diferite forțe extraterestre, dar aceștia se pare că au o oarecare autonomie în executarea răpirilor. Deci, dacă vreun terapeut s-ar trezi în fața unor povestiri de acest tip, trebuie să țină cont că acestea au o bază reală. În acea realitate memoria răpiților reactivează amintiri în care răpiților, în timpul exercițiilor războinice, le sunt oferite spre utilizare un anumit tip de arme. Apoi răpiții sunt utilizați pentru exploatarea capacităților lor paranormale, pentru a face rău altor ființe de pe planetă, care aparțin unor facțiuni politice și militare diferite. Toate aceste acțiuni sunt efectuate și asupra copiilor mici, apelându-se la tortură, șantaj și doze mari de medicamente psihotrope. Toate acestea nu fac decât să agraveze tensiunea psihologică a răpitului, care, fiind total inconștient, dă dovadă de probleme de natură psihologică, care îl vor face infirm pe toată durata vieții sale. Din acest motiv, și din celelalte motive despre care am scris mai sus, sunt de părere că extratereștrii trebuie luați de mână și conduși la ei acasă, iar acest lucru poate fi făcut utilizând Conștiința Sufletului, împotriva căreia nimeni nu poate face nimic. Însă, cred că militarii aliați cu puterea marii industrii trebuie determinați să nu mai dăuneze niciodată umanității, care de-acum este la pământ, atât din punctul de vedere al rațiunii, cât și din punct de vedere al speranțelor. Poate că vă întrebați dacă informațiile prezentate în acest tratat pot fi de ajutor militarilor care practică răpirile. Ei bine, răspunsul este nu! Militarii nu vor putea face nimic cu ceea ce este scris aici. Ei deja cunosc multe din lucrurile prezentate în acest tratat, iar noile tehnici de PNL și hipnoză descrise aici nu vor putea fi utilizate niciodată de aceștia. Pentru a efectua operațiuni hipnotice trebuie să ai un talent pe care militarii, doar din simplul motiv că sunt militari, nu îl au și nu-l vor avea niciodată, adică conștientizarea propriilor limite!
370

Această conștientizare este cea care permite instaurarea raportului între persoana hipnotizată și hipnolog. Fără aceasta nu există hipnoză adevărată. Este adevărat că militarii sunt constrânși să practice o hipnoză chimică, utilizând medicamente psihotrope foarte grele, care produc stări de conștiință alterată, dar întunecă mintea, făcând-o incapabilă să furnizeze răspunsuri logice și sigure. Hipnoza clasică cere consimțirea voluntară a subiectului de a răspunde la întrebările care îi sunt puse în starea de transă hipnotică. Când această voință de a răspunde nu există, militarului nu-i rămâne decât să încerce o hipnoză chimică, cu rezultatul de a ameți subiectul până când acesta devine incapabil să răspundă rațional. Din acest punct de vedere militarii se află într-un cerc vicios. Cu alte cuvinte, faptul că ei nu au Suflet nu le permite să vorbească cu Sufletul răpitului și orice persoană cu Suflet nu ar fi niciodată acel tip de militar, și cu atât mai puțin un politician intrigant. De altfel, de-acum este clar că militarii aliați cu extratereștrii vor fi primii care vor fi eliminați, dacă și când extratereștrii vor fi preluat definitiv puterea pe această planetă, așa cum au afirmat și interferențele extraterestre (MEA, Lux și Șase degete) în timpul hipnozelor efectuate pe răpiții pe care i-am studiat. La final nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc distrugerea totală a puterilor actuale, fără nicio milă, pentru că, de-acum, întregul Univers este sătul de ei. Însă acesta este doar punctul meu de vedere - nu pot dojeni răpiții care nu au avut curajul să elimine paraziții pe care-i aveau asupra lor, pentru că erau convinși că era bine așa. Nu pot pentru că știu că nu ei sunt cei care gândesc așa, ci paraziții pe care aceștia îi găzduiesc; speranța mea este că aceștia în curând le vor da un șut în fund inamicilor interiori și vor regăsi puterea de a vedea iar stelele. Nu stă în puterea mea, sau a altcuiva, să ajutăm pe cel care nu vrea să fie ajutat. Cercetările pe care le-am efectuat până acum conduc la următoarele concluzii: • Extratereștrii există. • Extratereștrii sunt încarnarea vechilor demoni din miturile și legendele noastre. • Extratereștrii sunt negativi în ceea ce privește umanitatea. • Extratereștrii vor viața eternă, pe care omul o deține, chiar dacă nu știe asta. • Doar cine are un nivel ridicat de Conștiință personală este capabil să elimine flagelul extraterestru. • Există o mică probabilitate ca umanitatea să se salveze întreaga, dar prețul de plătit va fi deja foarte ridicat - asta înseamnă că este posibil să nu supraviețuim. • Însă extratereștrii au minutele numărate, și, dacă nu vor reuși în ceea ce vor să facă până la anumită dată, vor pierde pentru totdeauna. Acest lucru ne oferă
371

speranța că rezistența poate fi o strategie învingătoare pe termen mediu. Voi continua să aprofundez aspectele încă ascunse ale acestei fenomenologii, dar punctele esențiale pe care vroiam să le înțeleg și să le raționez au fost deja înțelese și raționate. Am început acest tratat afirmând că, cu mulți ani în urmă, îmi impusesem sarcina de a înfrunta problema răpirilor extraterestre și că nu m-aș fi oprit nici din cauza amenințărilor de orice fel și nici din frică și nici din interese personale, stupide și inutile, așa cum fac mulți alții. Ei bine, sarcina a fost dusă la bun sfârșit! Corrado Malanga Pisa - 4 februarie 2005

BIBLIOGRAFIE PE SUBIECTE UFOLOGIE (Ediții originale) 1. Clark, Jerome - High Strangeness:UFO's from 1960 to 1979 - Omnigraphic 2. Clark, Jerome - The UFO Book, Encyclopedia of the Extrasterrestrial - Visible Ink 3. Davenport, Marc - Visitors from Time - Wild Flower Press 4. Fawcett, L. - UFO Coverup (formerly "Clear Intent") - Simon & Schuster 5. Fowler, Raymond, - UFOS: Interplanetary Visitors - Prentice-Hall 6. Fuller, John - Aliens in the Skies - Putnam, Berkley 7. Fuller, John - Incident at Exeter - Putnam, Berkley 8. Gillmor, D. - Scientific Study of Unidentified Flying Objects - Bantam 9. Good, Timothy - Above Top Secret - Sidgwick and Jackson, Morrow 10. Hall, Richard - Uninvited Guests - Aurora Press 11. Hynek, J. Allen - The UFO Experience - Regnery, Ballantine 12. Jacobs, David - The UFO Controversy in America - New American Library 13. Lorenzen, Coral & Jim - UFO's: The whole story - Signet 14. Lorenzen, Coral & Jim - Encounters with UFO Occupants - Berkley 15. McCampbell, James - Ufology - Jaymac, Celestial Arts

372

16. Moore, W. & Berlitz, C. - The Roswell Incident - Grossett and Dunlap 17. Randle, K - The Truth about the UFO Crash at Roswell - Evans, 1994 18. Ruppelt, E - The Report on Unidentified Flying Objects - Doubleday, Ace 19. Rutledge, Harley - Project Identification - Prentice-Hall 20. Sagan, C. & Page, T. - UFO's: A Scientific Debate - Norton 21. Story, Ronald - The Encyclopedia of UFO's - Doubleday 22. Vallee, Jacques - Anatomy of a Phenomenon - Regnery, Ace 23. Vallee, Jacques - Challenge to Science - Regnery, Ace 24. Vallee, Jacques - Dimensions - Contemporary Books 25. Vallee, Jacques - Confrontations - Ballantine 26. Vasquez, John and Holms, Bruce Stephen - Timeless Voyager Press RĂPIRI EXTRATERESTRE (Ediții originale) 27. Barry, Bill - Ultimate Encounter Pocket Books 28. Fowler, Raymond - The Allagash Abductions Wild Flower 29. Fowler, Raymond - The Watchers Bantam (Hard cover) 30. Fuller, John - The Interrupted journey Dial Press, Dell, Berkley 31. Hopkins, Bud - Missing Time Marek 32. Hopkins, Bud - Intruders Randam House 33. Jacobs, David - Secret Life Simon & Schuster 34. Lorenzen, Coral & Jim - Abducted Signet 35. Mack, J. E. - Abduction: Human Encounters with Aliens 36. Strieber, Whitley - Communion Morrow 37. Walton, Travis - Fire in the Sky Marlowe 38. http://www.maar.us/books_on_alien_abduction_page_3.html 39. http://www.bestwebbuys.com/Criminal_Law-N_10017694-books.html 40. http://ufos.about.com/library/weekly/aatp111901a.htm HIPNOZĂ GENERALĂ 1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 IPNOTISMO IMMAGINAZIONE E POTENZIALITÀ UMANE * Ed. Piccin * T. X. 3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A.Volgyesi 4 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek 5 MANUALE D'IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes 6 L'ESPERIENZA DELL'IPNOSI * Ed. Astrolabio * M. Erickson TRATAREA FOBIILOR 1 MAGIA IN AZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * Bandler ANALIZĂ SIMBOLICĂ 1 L'UOMO E I SUOI SIMBOLI * Ed. TEA * C.G. Jung 2 L'ALBERO FILOSOFICO * Ed. Bollati Boringhieri * C. G. Jung 3 IL SEGRETO DEL FIORE D'ORO * Ed. B. Boringhieri * C.G. Jung TEHNICI SPECIFICE DE INDUCȚIE A TRANSEI HIPNOTICE 1 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R. Bandler 2 PSICOTERAPIA IPNOTICA * Ed. Piccin * G.Mosconi 3 L'IPNOSI UMANA E ANIMALE * Ed. Piccin * F.A. Volgyesi 4 IPNOTISMO IMM. POT. UMANE * Ed. Piccin. * T.A. Barber 5 INSEGNARE L'AUTOIPNOSI *Ed. Astrolabio * D.A. Soskis 6 IPNOSI CLINICA * Ed. Astrolabio * Crasilnek 7 MANUALE DI IPNOTISMO * Ed. Astrolabio * Rhodes 8 TECNICHE DI SUGGESTIONE IPNOTICA * Ed. Astrolabio * M.Erickson PERFECȚIONAREA PERSONALĂ ȘI CONTROLUL OBICEIURILOR

373

1 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler 2 AUTOIPNOSI E SELF-CONFIDENCE (AUDIOCASSETTA) * Ed. ISI-C, M.Paret 3 AUTOIPNOSI * Ed. RED * Pam Young HIPNOZĂ TEATRALĂ ȘI PENTRU DEMONSTRAȚIE - TESTE HIPNOTICE 1 GUARDAMI NEGLI OCCHI * Ed Giudecca * O.Ghigi 2 MANUALE DI IPNOMAGNETISMO PRATICO * Ed. MEB * E. Di Pisa " 3 GUIDA AI TEST IPNOTICI * Ed. ISI-CNV * M.Paret HIPNOZA ȘI PSIHANALIZA 1 FREUD E L'IPNOSI * Ed. Piccin * M.V.Kline 2 IPNOSI E SUGGESTIONE * Ed. Piccin * L.Chertok HIPNOZA ȘI NAȘTEREA 1 TRAINING IPNOTICO * Ed. Piccin * G. Mosconi HIPNOZA ȘI TERAPIA ÎN FAMILIE 1 L'IPNOSI E LA TERAPIA DELLA FAMIGLIA * Ed. Astrolabio * M.Rittermann 2 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler PNL (Programare Neurolingvistică) 1 LA METAMORFOSI TERAPEUTICA * Ed. Astrolabio * R.Bandler,J.Grinder 2 IPNOSI E TRASFORMAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 3 PROGRAMMAZIONE NEUROLINGUISTICA * Ed. Astrolabio, R.Bandler, J.Grinder 4 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 5 LA STRUTTURA DELLA MAGIA * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 6 USARE IL CERVELLO PER CAMBIARE * Ed. Astrolabio * R.Bandler, J.Grinder 7 GUIDA ALL'ESPERTO DELLE SUBMODALITÀ * Ed. Astrolabio * R.Bandler 8 CAMBIARE LA MENTE * Ed. Astrolabio * Steve Andreas CONTEXT ȘI COMUNICARE 1 LA RISTRUTTURAZIONE * Ed. Astrolabio * Bandler, Grinder 2 LA REALTA' DELLA REALTA' * Ed. Astrolabio * Watzlawick 3 CHANGE * Ed. Astrolabio * Watzlawick METAFORE ȘI HIPNOZĂ 1 LA RISPOSTA DALL'INTERNO * Ed. Astrolabio * S.Lankton 2 LA MIA VOCE TI ACCOMPAGNERÀ * Ed. Astrolabio * M. Erickson MEMORIE 1 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. MEB * G.Forno 2 SVILUPPARE LA MEMORIA * Ed. Armenia * Harry Lorayne CORP ȘI PSIHIC 1 PSICOSOMA * Ed. Astrolabio * Ken Dychtwald FIZICĂ ȘI REALITATE 1. http://www.ufomachine.org/nuovascienza.htm: Ipotesi del SuperSpin 2. http://www.ipotesi.net/ipotesi/index.htm 3. http://www.kheper.auz.com/topics/subtlebody/the_subtle_bodies.htm 4. The Persistent Paradox of Psychic Phenomena: An Engineering Perspective. Proceedings IEEE, 70, No.2, pp.136170, 1982. 5. Engineering Anomalies Research. J. Scientific Exploration, 1, No.1, pp. 21- 50, 1987. 6. The Complementarity of Consciousness. Tech. Report 91006, December 1991 (13 pages). [Published in modified form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing, K.R. Rao, ed., (Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp. 111- 121.]

374

7. Consciousness and Anomalous Physical Phenomena. PEAR Technical Note 95004, May 1995 (32 pages). OM/MAȘINĂRIE 8. Operator-Related Anomalies in a Random Mechanical Cascade. J. Scientific Exploration, 2, No. 2, pp.155-179, 1988. 9. Random Event Generator Qualification, Calibration, and Analysis. Tech. Report 89001, April 1989 (46 pages). 10. Count Population Profiles in Engineering Anomalies Experiments. J. Scientific Exploration, 5, No. 2, pp. 205 232, 1991. 11. Co-Operator Experiments with an REG Device. Tech. Report PEAR 91005, December 1991 (23 pages). [Published in modified form in Cultivating Consciousness for Enhancing Human Potential, Wellness, and Healing, K.R. Rao, ed., (Westport, CT and London: Praeger, 1993) pp.149-163.] 12. Experiments in Remote Human/Machine Interaction. J. Scientific Exploration, 6, No. 4, pp. 311- 332, 1992. 13. Series Position Effects in Random Event Generator Experiments. J. Scientific Exploration, 8, No. 2, pp.197-215, 1994. 14. A Linear Pendulum Experiment: Effects of Operator Intention on Damping Rate. J. Scientific Exploration, 8, No. 4, pp. 471-489, 1994. 15. Correlations of Random Binary Sequences with Pre-Stated Operator Intention: A Review of a 12-Year Program. J. Scientific Exploration, 11, No. 3, pp. 345-367, 1997.* 16. Gender Differences in Human/Machine Anomalies. J. Scientific Exploration, 12, No. 1, pp. 3- 55, 1998. 17. Construction and Use of Random Event Generators in Human/Machine Anomalies Experiments. Tech. Note 98002, June 1998 (10 pages). 18. A Double-Slit Diffraction Experiment to Investigate Claims of Consciousness-Related Anomalies. J. Scientific Exploration, 12, No. 4, pp. 543-550, 1998. 19. ArtREG: A Random Event Experiment Utilizing Picture-Preference Feedback. J. Scientific Exploration, 14, No. 3, pp. 383-409, 2000. 20. Mind/Machine Interaction Consortium: PortREG Replication Experiments. J. Scientific Exploration, 14, No. 4, pp. 499-555, 2000. 21. The MegaREG Experiment: Replication and Interpretation. Tech. Note 2001.02, February 2001 (74 pages). PERCEPȚII REMOTE 22. Precognitive Remote Perception. Tech. Report 83003, August 1983 (81 pages). 23. Precognitive Remote Perception, III: Complete Binary Database with Analytical Refinements. Tech. Report 89002, August 1989 (102 pages). 24. Response to Hansen, Utts, and Markwick: Statistical and Methodological Problems of the PEAR Remote Viewing (sic) Experiments. J. Parapsychology, 56, No. 2, pp.115-146, 1992. 25. Precognitive Remote Perception: Replication of Remote Viewing. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 109 110, 1996. 26. Information and Uncertainty: 25 Years of Remote Perception Research. Technical Note 2002.01, March 2002 (73 pages). FieldREG 27. FieldREG Anomalies in Group Situations. J. Scientific Exploration, 10, No. 1, pp. 111-141, 1996. 28. FieldREG Measurements in Egypt: Resonant Consciousness at Sacred Sites. Tech. Note 97002, July 1997 (36 pages). 29. FieldREGII: Consciousness Field Effects: Replications and Explorations. J. Scientific Exploration, 12, No. 3, pp. 425-454 1998. MODELE TEORETICE ȘI METODOLOGIE ANALITICĂ 30. On the Quantum Mechanics of Consciousness, With Application to Anomalous Phenomena. Foundations of Physics, 16, No. 8, pp. 721-772, 1986.* (An Appendix (in the form of a Tech. Note) is also available which contains a collection of relevant quotations by many of the patriarchs of modern physics.) 31. Physical Aspects of Psychic Phenomena. Physics Bulletin, 39, pp. 235-236, 1988. 32. Evidence for Consciousness-Related Anomalies in Random Physical Systems. Foundations of Physics, 19, No. 12, pp.1499-1514, 1989. 33. On the Bayesian Analysis of REG Data. J. Scientific Exploration, 6, No.1, pp.23-45, 1992.

375

34. Effect Size per Hour: A Natural Unit for Interpreting Anomalies Experiments. Tech. Note 94003, September 1994 (34 pages). 35. Selection Versus Influence Revisited: New Method and Conclusions. J. Scientific Exploration, 10, No. 2, pp. 253-267, 1996. 36. Combination of Results from Multiple Experiments. Tech. Note 97008, October 1997 (15 pages). 37. Empirical Evidence Against Decision Augmentation Theory. J. Scientific Exploration, 12, No. 2, pp. 231-257, 1998. 38. Evidence That Anomalous Statistical Influence Depends on the Details of the Random Process. J. Scientific Exploration, 12, No. 3, pp. 407-423, 1998. 39. Contributions to Variance in REG Experiments: ANOVA Models and Specialized Subsidiary Analyses. J. Scientific Exploration, 14, No. 1, pp. 73-89, 2000. 40. Overview of Several Theoretical Models of PEAR Data. J. Scientific Exploration, 14, No. 2, pp. 163-194, 2000. 41. A Modular Model of Mind/Matter Manifestations (M5). J. Scientific Exploration, 15, No. 3, pp. 299-329, 2001. 42. M*: Vector Representation of the Subliminal Seed Regime of M^5. Technical Note 2002.02, March 2002 (24 pages). PERSPECTIVE FILOZOFICE 43. Anomalies: Analysis and Aesthetics. J. Scientific Exploration, 3, No.1, pp.15-26, 1989. 44. Acoustical Resonances of Assorted Ancient Structures. J. Acoustical Society of America, 99, No. 2, pp. 649-658, 1996.* (Also published in modified form as Preliminary Investigations and Cognitive Considerations of the Acoustical Resonances of Selected Archaeological Sites in Antiquity, 70, No. 268, pp. 665-666, 1996.) 45. Information, Consciousness, and Health. Alternative Therapies, 2, No. 3, pp. 32-38, 1996. 46. Toward a Philosophy of Science in Women's Health Research. J. Scientific Exploration, 10, No. 4, pp. 535-545, 1996. 47. The Subterranean Chamber of the Pyramid of Khufu: A Ritual Map of Ancient Egypt? Tech. Note 98001, February 1997 (20 pages). 48. Wishing for Good Weather: A Natural Experiment in Group Consciousness. J. Scientific Exploration, 11, No. 1, pp. 47-58, 1997.* 49. Subjectivity and Intuition in the Scientific Method. (Reprint from Intuition: The Inside Story, R. Davis-Floyd and P. Sven Arvidson, eds., New York and London: Routledge, 1997, pp. 121- 128). 50. Science of the Subjective. J. Scientific Exploration, 11, No. 2, pp. 201-224, 1997.* 51. The Physical Basis of Intentional Healing Systems. Tech. Note 99001, January 1999 (28 pages). 52. Deviations from Physical Randomness Due to Human Agent Intention? Chaos, Solitons & Fractals, 10, No. 6, pp. 935-952, 1999. 53. The Case for Inertia as a Vacuum Effect: A Reply to Woodward and Manhood. Foundations of Physics, 30, No. 1,pp. 59-80, 2000. 54. 20th and 21st Century Science: Reflections and Projections. J. Scientific Exploration, 15, No. 1, pp. 21-31, 2001. 55. The Challenge of Consciousness. J. Scientific Exploration, 15, No. 4, pp. 443-457, 2001. EFECTUL MAHARISHI 56. http://www.mum.edu/notfound.html 57. TITLE: Results of the national demonstration project to reduce violent crime and improve governmental effectiveness in Washington, D.C. Findings: Decreased violent crime rate (Washington, D.C., June and July, 1993). Increased popular support for U.S. President. HAGELIN, J. S.; ORME-JOHNSON, D. W.; RAINFORTH, M.; CAVANAUGH, K.; and ALEXANDER, C. N. Results of the national demonstration project to reduce violent crime and improve governmental effectiveness in Washington, D.C. Institute of Science, Technology and Public Policy Technical Report 94:1, 1994. 58. Recent Research 482. 59. TITLE: The Maharishi Effect: A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to reduced crime in Merseyside metropolitan area. Findings: Decreased crime rate (Merseyside, England, 1988-1991). HATCHARD, G. D.; DEANS, A. J.; CAVANAUGH, K. L.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Maharishi Effect: A model for social improvement: Time series analysis of a phase transition to reduced crime in Merseyside metropolitan area. Psychology, Crime, and Law (1995, in press). Also presented by invitation to the Annual Conference of the British Psychological Society on Criminal and Legal Psychology, 1-3 March, 1993, Harrogate, England.

376

60. Recent Research 481. 61. TITLE: Improved quality of life in Iowa through the Maharishi Effect. Findings: Reduced unemployment, traffic fatalities, and crime rate (Iowa, 1979-1986). REEKS, D. L. Improved quality of life in Iowa through the Maharishi Effect. Abstract of Doctoral Dissertation, Maharishi University of Management, U.S.A. Dissertation Abstracts International 51(12), 1991. 62. Recent Research 480. 63. TITLE: The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological critique. Findings: Strong replication of original research methodology. ORME-JOHNSON, D.W.; ALEXANDER, C. N.; and DAVIES, J. L. The effects of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reply to a methodological critique. Journal of Conflict Resolution 34(2): 756-768, 1990. Recent Research 479. 64. TITLE: The dynamics of US-Soviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved U.S.A.– Soviet Relations: improved U.S.A. statements and actions towards the U.S.S.R. and improved U.S.S.R. statements and actions towards the U.S.A. (U.S.A. and U.S.S.R., 1979-1986). GELDERLOOS, P.; CAVANAUGH, K. L.; and DAVIES, J. L. (1990). The dynamics of USSoviet relations, 1979-1986: Effects of reducing social stress through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. In Proceedings of the American Statistical Association, Social Statistics Section, Alexandria, VA. 65. Recent Research 478. 66. TITLE: Time series analysis of improved quality of life in Canada: Social change, collective consciousness, and the TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index including motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including motor vehicle fatalities, homicide, suicide, cigarette consumption, and worker-days lost in strikes (Canada, 19721986). ASSIMAKIS, P. D., and DILLBECK, M. C. Time series analysis of improved quality of life in Canada: Social change, collective consciousness, and the TM-Sidhi program. Psychological Reports 1995 (In press). Recent Research 477. 67. TITLE: Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved international relations: reduced conflict globally, reduced terrorism, and increase in World Index of Stock Prices, during three large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program (1983-1985). ORMEJOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.; ALEXANDER, C. N.; CHANDLER, H. M.; and CRANSON, R. W. Time series impact assessment analysis of reduced international conflict and terrorism: effects of large assemblies of participants in the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. A summary of a paper presented at the Annual Conference of the American Political Science Association, Atlanta, Georgia, U.S.A., August 1989. Collected Papers v5.411. 68. TITLE: Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness: impact assessment analyses of the Lebanon war. Findings: Improved quality of national life; Reduction of conflict in Lebanon (increased cooperation, reduced level of conflict, reduced war fatalities, and reduced war injuries); Improvement on a daily index composed of all four of these variables (1983-1985). DAVIES, J. L., and ALEXANDER, C. N. Alleviating political violence through enhancing coherence in collective consciousness: impact assessment analyses of the Lebanon war. Summary of a paper presented at the 85th Annual Meeting of the American Political Science Association, September 1989. (Refer also to Dissertation Abstracts International 49(8): 2381A, 1988.). Collected Papers v5.410. 69. TITLE: Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field: improved U.S.-Soviet relations. Findings: Improved international relations: increased friendliness in statements of U.S. Head of State (1985-1987). GELDERLOOS, P.; FRID, M. J.; GODDARD, P. H.; XUE, X.; and LÖLIGER, S. A. Creating world peace through the collective practice of the Maharishi Technology of the Unified Field: improved U.S.-Soviet relations. Social Science Perspectives Journal 2(4): 80-94, 1988. Collected Papers v5.409. 70. TITLE: Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the effect of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life; Improvements on a weekly index including motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (Canada, 1983-1985); Reductions of weekly fatalities due to accidents other than motor vehicle fatalities (Canada, 1983-1985); Improvements on a monthly index including violent fatalities (motor vehicle fatalities, homicide, and suicide), cigarette consumption, and worker-days lost in strikes (Canada, 1972-1986). ASSIMAKIS, P. D. Change in the quality of life in Canada: intervention studies of the effect of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Abstract published in Dissertation Abstracts International 50(5) Sec. B, p. 2203, November 1989. Collected Papers v5.408.

377

71. TITLE: Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in the TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Findings: Improved quality of national life as measured by a weekly index of motor vehicle fatalities, homicide, and suicide (United States, 1979-1985). DILLBECK, M. C. Test of a field theory of consciousness and social change: time series analysis of participation in the TM-Sidhi program and reduction of violent death in the U.S. Summary of a paper in Social Indicators Research 22: 399-418, 1990. Collected Papers v5.407. 72. TITLE: Consciousness and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the collective practice of Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for changes in major economic variables. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and TITUS, B. D. Consciousness and the quality of economic life: empirical research on the macroeconomic effects of the collective practice of Maharishi's Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. This is a revised version of a paper presented at the Annual Meeting of the Midwest Management Society, Chicago, Illinois, March 1989, and published in R.G. Greenwood (ed.), Proceedings of the Midwest Management Society (Chicago, Illinois: Midwest Management Society): 183-190, 1989. Collected Papers v5.406. 73. TITLE: A multiple-input transfer function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi Effect. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for the rate of change of industrial production, crude materials prices, and a measure of the money supply. CAVANAUGH, K. L.; KING, K. D.; and ERTUNA, C. A multiple-input transfer function model of Okun's misery index: an empirical test of the Maharishi Effect. Paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, Washington, D.C., August 6-10, 1989. An abridged version of this paper appears in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section (Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 565-570, 1989. Collected Papers v5.405. 74. TITLE: Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality of life through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States, 1979-1988), controlling for monetary growth and the rate of change of crude materials prices. CAVANAUGH, K. L., and KING, K. D. Simultaneous transfer function analysis of Okun's misery index: improvements in the economic quality of life through Maharishi's Vedic Science and technology of consciousness. Paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, New Orleans, Louisiana, August 22-25, 1988. An abridged version of this paper appeared in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section: 491496, 1988. Collected Papers v5.404. 75. TITLE: Time series analysis of U.S. and Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic hypothesis. Findings: Improved quality of national life as measured by a monthly index of inflation and unemployment (United States and Canada, 1979-1988). CAVANAUGH, K. L. Time series analysis of U.S. and Canadian inflation and unemployment: a test of a fieldtheoretic hypothesis. This is a revised and updated version of a paper presented at the Annual Meeting of the American Statistical Association, San Francisco, California, August 17-20, 1987, and published in Proceedings of the American Statistical Association, Business and Economics Statistics Section (Alexandria, Virginia: American Statistical Association): 799-804, 1987. Collected Papers v5.403. 76. TITLE: Test of a field model of consciousness and social change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and decreased urban crime. Findings: Improved quality of city life; Decreased crime rate (Cities and Metropolitan Areas, U.S., 1973-1979); Decreased violent crime (Washington, D.C., 1981-1983). DILLBECK, M. C.; BANUS, C. B.; POLANZI, C.; and LANDRITH III, G. S. Test of a field model of consciousness and social change: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and decreased urban crime. The Journal of Mind and Behavior 9(4): 457-486, 1988. Collected Papers v5.402. 77. 67 .TITLE: Consciousness as a field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in social indicators. Findings: Improved quality of life in cities and territories; Decreased crime (Union Territory of Delhi, 1980-1981. Metro Manila, 1984-1985. Puerto Rico, 1984). Improvements on monthly quality of life indices in territories and states: Metro Manila Region, 1979-1981, including crime, foetal deaths, and other deaths. State of Rhode Island, U.S., 1978, including crime rate, motor vehicle fatality rate, mortality rate for other causes, auto accident rate, unemployment rate, pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate. DILLBECK, M. C.; CAVANAUGH, K. L.; GLENN, T.; ORME-JOHNSON, D. W.; and MITTLEFEHLDT, V. Consciousness as a field: the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and changes in social indicators. The Journal of Mind and Behavior 8(1): 67-104, 1987. Collected Papers v5.401. 78. TITLE: A comparative study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program for five years or for less than a year. Findings: Improved family life: family health. CHEN, M. E. A comparative

378

study of dimensions of healthy functioning between families practicing the TM program for five years or for less than a year. Dissertation Abstracts International 45(10) 3206B, 1984. Collected Papers v5.400. 79. TITLE: The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global social indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Findings: Increased harmony in international affairs. Increased progress towards peaceful resolution of conflict. More positive, evolutionary statements and actions of heads of state and international support for their policies and leadership. Increased confidence, optimism, and economic prosperity as measured by rise of world stock index and simultaneous increase in major stock market indices. Decreased air traffic fatalities (Worldwide, 1983-1984). Decreased traffic fatalities (U.S.A.; South Africa; States of New South Wales, Victoria, and Western Australia, Australia, 1983-1984). Decreased crime (State of Victoria, Australia; Washington, D.C., U.S.A.; and Karachi, Pakistan, 1983-1984). Decreased incidence of infectious diseases (U.S.A. and Australia, 1983-1984). Increased creativity as measured by increased patent applications (U.S.A., Australia, South Africa, and United Kingdom, 1983-1984). RME-JOHNSON, D. W.; CAVANAUGH, K. L.; ALEXANDER, C. N.; GELDERLOOS, P.; DILLBECK, M.; LANFORD, A. G.; and ABOU NADER, T. M. The influence of the Maharishi Technology of the Unified Field on world events and global social indicators: The effects of the Taste of Utopia Assembly. Department of Psychology and Department of Management and Public Affairs, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Department of Nutrition and Food Science, Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.337. 80. TITLE: The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of international stock prices. Findings: Increased global confidence, optimism, and economic prosperity as measured by rise of world stock index and simultaneous increase in major stock market indices (Worldwide, 1983-1984). CAVANAUGH, K. L.; ORME JOHNSON, D. W.; and GELDERLOOS, P. The effect of the Taste of Utopia Assembly on the world index of international stock prices. Department of Management and Public Affairs and Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.336. 81. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on the war in Lebanon: A time series analysis of the influence of international and national coherence creating assemblies. Findings: Improved quality of national life; Increased progress towards peaceful resolution of conflict and decreased war intensity; Decreased war deaths and war injuries (Lebanon, 1983-1984); Increased confidence and economic prosperity: improved foreign exchange rate (Lebanon, 1984). ALEXANDER, C. N.; ABOU NADER, T. M.; CAVANAUGH, K. L.; DAVIES, J. L.; DILLBECK, M. C.; KFOURY, R. J.; and ORME-JOHNSON, D. W. The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on the war in Lebanon: A time series analysis of the influence of international and national coherence creating assemblies. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.335. 82. TITLE: A time series analysis of the relationship between the group practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and crime rate change in Puerto Rico. Findings: Improved quality of provincial life: decreased crime (Puerto Rico, U.S.A., 1984). DILLBECK, M. C.; MITTLEFEHLDT, V.; LUKENBACH, A. P., CHILDRESS, D.; ROYER, A.; WESTSMITH, L.; and ORME-JOHNSON, D. W. A time series analysis of the relationship between the group practice of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program and crime rate change in Puerto Rico. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Maharishi International Caribbean, Fajardo, Puerto Rico, 1984. Collected Papers v4.334. 83. TITLE: International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field. Findings: Improved quality of national life as measured by composite indices comprising data on war intensity in Lebanon, newspaper content analysis of Israeli national mood, Tel Aviv stock index, automobile accident rate in Jerusalem, number of fires in Jerusalem, and maximum temperature in Jerusalem. Significant improvement in each variable in the index (Israel, 1983). Decreased war deaths (Lebanon, 1983). ORMEJOHNSON, D. W.; ALEXANDER, C. N.; DAVIES, J. L.; CHANDLER, H. M.; and LARIMORE, W. E. International peace project in the Middle East: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field. Journal of Conflict Resolution, 32(4): 776-812, 1988. Collected Papers v4.333. 84. TITLE: The long-term effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the United States (1960 to 1983). Findings: Improved quality of national life as measured by an index including: crime rate, percentage of civil cases reaching trial, rate of infectious diseases, infant mortality rate, suicide rate, cigarette consumption, alcohol consumption, gross national product, patent application rate, number of degrees conferred, divorce rate, and traffic fatalities (U.S.A., 1976-1983). ORME-JOHNSON, D. W., and GELDERLOOS, P. The longterm effects of the Maharishi Technology of the Unified Field on the quality of life in the United States (1960 to 1983). A version: ORME-JOHNSON, D. W.; GELDERLOOS, P.; and DILLBECK, M. C. The Effects of the

379

Maharishi Technology of the Unified Field on the U.S. Quality of Life (1960-1984) was published in Social Science Perspectives Journal, 2(4), 127- 146, 1988. Collected Papers v4.332. 85. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and reduction of armed conflict: A comparative, longitudinal study of Lebanese villages. Findings: Improved quality of community life: cessation of attack on a community and protection from ongoing armed conflict in the surrounding area (Lebanon, 1982-1984). ABOU NADER, T. M.; ALEXANDER, C. N.; and DAVIES, J. L. The Maharishi Technology of the Unified Field and reduction of armed conflict: A comparative, longitudinal study of Lebanese villages. American University of Beirut, Beirut, Lebanon. Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A.; and Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, 1984. Collected Papers v4.331. 86. TITLE: The group dynamics of consciousness and the U.K. stock market. Findings: Improved quality of national life: increased confidence, optimism, and economic prosperity: rise in stock market index (United Kingdom, 1982-1983). BERESFORD, M. S., and CLEMENTS, G. The group dynamics of consciousness and the U.K. stock market. MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v4.330. 87. TITLE: The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area based corporations, 1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: increased confidence and economic prosperity: rise in value of corporate stocks (Washington, D. C., U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A. G. The effect of the Maharishi Technology of the Unified Field on stock prices of Washington, D.C. area based corporations, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.329. 88. TITLE: Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi Technology of the Unified Field, 1980-83: A time series analysis. Findings: Improved quality of city life: decreased homicide (Washington, D. C., U.S.A., 1981-1983). LANFORD, A. G. Reduction in homicide in Washington, D. C. through the Maharishi Technology of the Unified Field, 1980-83: A time series analysis. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.328. 89. TITLE: A time series analysis of the effect of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of traffic fatalities in the United States. Findings: Improved quality of national life: decreased motor vehicle fatalities (U.S.A., 1982). DILLBECK, M. C.; LARIMORE, W. E.; and WALLACE, R. K. A time series analysis of the effect of the Maharishi Technology of the Unified Field: Reduction of traffic fatalities in the United States. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and Scientific Systems, Inc., Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1984. Collected Papers v4.327. 90. TITLE: The effect of the group dynamics of consciousness on society: Reduced crime in the Union Territory of Delhi, India. Findings: Improved quality of provincial life: decreased crime (Delhi, India, 1980-1981). DILLBECK, M. C.; CAVANAUGH, K. L.; and BERG, W. P. VAN DEN. The effect of the group dynamics of consciousness on society: Reduced crime in the Union Territory of Delhi, India. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A.; University of Washington, Seattle, Washington, U.S.A.; and Maharishi European Research University, Seelisberg, Switzerland, 1983. Collected Papers v4.326. 91. TITLE: Sociological effects of the group dynamics of consciousness: Decrease of crime and traffic accidents in Holland. Findings: Improved quality of national life; Decreased crime (Holland, 1979 and 1981); Decreased automobile accidents with injury (Holland, 1979). BURGMANS, W. H. P. M.; BURGT, A. T. VAN DER. LANGENKAMP, F. P. T.; and VERSTEGEN, J. H. Sociological effects of the group dynamics of consciousness: Decrease of crime and traffic accidents in Holland. Maharishi College of Natural Law, Rotterdam, the Netherlands, 1982. Collected Papers v4.32 92. TITLE: Effect of coherent collective consciousness on the weather. Findings: Support of nature for coherence creating group: more moderate winter temperature during construction of Maharishi University of Management's first golden dome (Iowa, U.S.A., 1979-1980). RABINOFF, R. A.; DILLBECK, M. C.; and DEISSLER, R. Effect of coherent collective consciousness on the weather. Departments of Physics and Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1981. Collected Papers v4.324. 93. TITLE: The Maharishi Technology of the Unified Field and improved quality of life in the United States: A study of the First World Peace Assembly, Amherst, Massachusetts, 1979. Findings: Improved quality of national life; Decreased violent crime; Decreased motor vehicle fatalities ; Decreased number of fatalities from accidents, suicide, and homicide ; Decreased air traffic fatal accidents ; Increased confidence, optimism, and economic prosperity: rise in stock market index (U.S.A., 1979). Improved quality of provincial life: decreased motor vehicle fatalities.; Decreased violent crime (Massachusetts, U.S.A., 1979). Decreased air traffic fatal accidents (New England, U.S.A., 1979). DAVIES, J. L., and ALEXANDER, C. N. The Maharishi Technology of the Unified Field and improved quality of life in the United States: A study of the First World Peace Assembly, Amherst,

380

Massachusetts, 1979. Macquarie University, North Ryde, New South Wales, Australia, and Harvard University, Cambridge, Massachusetts, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.323. 94. TITLE: An experimental analysis of the application of the Maharishi Technology of the Unified Field in major world trouble spots: Increased harmony in international affairs. Findings: Increased harmony in international affairs (worldwide, 1978). Improvements in domestic affairs and international relations for major trouble-spot countries (1978). Decreased war deaths [Rhodesia (Now Zimbabwe), 1978]. ORME-JOHNSON, D. W.; DILLBECK, M. C.; BOUSQUET, J. G.; and ALEXANDER, C. N. An experimental analysis of the application of the Maharishi Technology of the Unified Field in major world trouble spots: Increased harmony in international affairs. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1979. Collected Papers v4.322. 95. TITLE: Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life in Rhode Island through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Findings: Improved quality of provincial life as measured by an index including: total crime rate, mortality rate, motor vehicle fatality rate, auto accident rate, unemployment rate, pollution, beer consumption rate, and cigarette consumption rate (Rhode Island, U.S.A., 1978). DILLBECK, M. C.; FOSS, A. P. O.; and ZIMMERMANN, W. J. Maharishi's Global Ideal Society Campaign: Improved quality of life in Rhode Island through the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., and MERU Research Institute, Mentmore, Buckinghamshire, England, 1983. Collected Papers v4.321. 96. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal analysis. Findings: Decreased crime rate (Cities and Metropolitan Areas, U.S.A., 1973-1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH III, G. S.; POLANZI, C.; and BAKER, S. R. The Transcendental Meditation program and crime rate change: A causal analysis. Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A.; Center for the Study of Crime, Delinquency, and Corrections, Southern Illinois University, Carbondale, Illinois, U.S.A.; and Department of Educational Psychology, West Virginia University, Morgantown, West Virginia, U.S.A., 1982. Collected Papers v4.320. 97. TITLE: The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate change. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1974-1976). DILLBECK, M. C. The Transcendental Meditation program and a compound probability model as predictors of crime rate change. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1978. Collected Papers v4.319. 98. TITLE: The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of fortyeight cities. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (Cities, U.S.A., 1973- 1978). DILLBECK, M. C.; LANDRITH III, G.; and ORME-JOHNSON, D. W. The Transcendental Meditation program and crime rate change in a sample of forty-eight cities. Findings previously published in Journal of Crime and Justice 4: 25-45, 1981. Collected Papers v4.318. 99. TITLE: The growth of coherence in society through the Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto accidents. Findings: Improved quality of city life: decreased automobile accident rate; decreased suicide rate (Cities, U.S.A., 1973-I977). LANDRITH III, G. S., and DILLBECK, M. C. The growth of coherence in society through the Maharishi Effect: Reduced rates of suicides and auto accidents. Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1983. Collected Papers v4.317. 100. TITLE: Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate in suburban communities (U.S.A., 1974-1976). HATCHARD, G. Influence of the Transcendental Meditation program on crime rate in suburban Cleveland. Cleveland World Plan Center, Cleveland, Ohio, U.S.A., 1977. Collected Papers v2.166. 101. TITLE: Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate. Findings: Improved quality of city life: decreased crime rate (U.S.A., 1973). BORLAND, C., and LANDRITH III, G. Improved quality of city life through the Transcendental Meditation program: Decreased crime rate. Department of Educational Psychology, Maharishi European Research University, Switzerland, and Department of Psychology, Maharishi University of Management, Fairfield, Iowa, U.S.A., 1976. Collected Papers v1.98.

381