ASPECTE TEORETICE A ATITUDINII I RELAIILOR 1.

Delimitri conceptuale atitudinile Prima definitie riguroasa a conceptului de atitudine a fost propusa de Allport n 1935 care definea: o atitudine este o stare mentala si neuropsihologica de pregatire a raspunsului, organizata prin experienta de catre subiect, exercitnd o influensa diretiva sau dinamica asupra raspunsului de toate obiectele si toate situatiile la care se raporteaza. Aceasta definitie sugereaza ca atitudinea are mai multe elemente: a) este o experienta personala cu un substrat neurobiologic si nu poate fi masurata dect ntr-o maniera indirecta, prin manifestarile comportamentale sau psihofiziologice, b) atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect carora le sunt asociate evaluari (afecte ) pozitive sau negative; c) elementul central este acela ca atitudinile sunt precursoarele comportamentului; d) individul produce reactii adaptate si consistente fata de obiectele acosiate atitudinii. Conceptul de atitudine a aprut la nceputul secolului XX n lucrrile de psihologie experimental. Atitudinile aveau rolul de a explica relatiile care exist ntre stimuli si rspunsul subiectului. Prin atitudine se ntelege o dispozitie intern a individului care contine perceptiile sale si reactiile sale fa de un obiect sau de un stimul. Atitudinile sunt considerate a fi relativ stabile, durabile si polarizate; ele reprezint rezultatul experientei personal a individului ca membru al unei societti. Functiile atitudinilor n stabilirea functiilor pe care le ndeplinesc atitudinile Katz (1960) enumera patru functii esentiale: a. Functia de cunoastere . Atitudinea serveste drept cadru de referinta pentru evaluarile obiectelor sau evenimentelor care se produc n jurul nostru. Ele stabilesc legaturi reciproce si le organizeaza ntr-o maniera bipolara(pozitiv/ negativ) sau unipolara( pozitiv sau negativ). Atitudinile constituie un fel de rezumat al evaluarilor unui obiect. Predominanta este dat de numrul de elemente cognitive care constituie fiecare pol, de importanta atribuit fiecrui element si de intensitatea evalurilor si afectelor care le sunt asociate. b. Functia de adaptare se refer si la functia utilitara sau instrumentala a atitudinii. Noi elaboram atitudini favorabile fata de obiecte care ne sunt utile, permitndu-ne sa ne satisfacem nevoile, si atitudini negative fata de obiecte aflate la originea sentimetelor de teama sau a frustrarilor . Atitudinile ndeplinesc si o functie de adaptare sociala. Avem tendinta de a exprima atitudini care, ntr-un context social dat, ne permit sa primim aprobarea si sa evitam dezaprobarea celuilalt. c. Functia expresiva. Atitudinile ne servesc la exteriorizarea credintelor si valorilor pe care le consideram centrale. Ele ne permit sa obtinem o multumire din simplul fapt ca ne ofera

posibilitatea de a ne distinge de ceilalti. d. Functia de aparare a eului reprezint puterea de a permite sa ne crestem sau sa ne aparam stima de sine mpotriva amenintarilor exterioare sau conflictelor interne.

Importana atitudinilor poate fi pus n eviden de urmtoarele mecanisme acionale: influeneaz considerabil comportamentele subiectului individual sau colectiv dobndind astfel un rol vital n organizarea raporturilor interpersonale. funcioneaz asemenea unor cadre mentale, unor tipare cognitive foarte influente care organizeaz informaia pe baza unor scheme infereniale de profunzime, corelate cu o serie de contexte specifice. Caracteristicile atitudini (relaiilor) 1- atitudinea este o dispoziie sau o predispoziie psihic, o variabil latent. 2- atitudinile i relaiile constituie laturile aceleiai realiti pentru c atitudinea se dezvluie n relaiile noastre cu ambientul, dar se i formeaz n cadrul acestuia. - Chircev: atitudinile manifeste devin relaii, iar relaiile interiorizate constituie atitudini 3- atitudinea constituie un motiv al relaiilor noastre cu lumea. 4- nu sunt dispoziii pasagere pentru c atitudinea se raporteaz tot timpul la valori. 5- atitudinile sunt formaiuni complexe: au 3 tipuri de componente: + baza cognitiva: poate varia cantitativ/ calitativ de la individ la individ (unii se limiteaz la propria experien de viai ignor sursele alternative de cunoatere, alii se documenteaz, alii adopt o atitudine prin simpla imitare. +baza afectiv dominant, manifestndu-se printr-o intensitate variabil i prin orientare pozitiv, negativ sau neutr a tririi. +componeta comportamental este rezultatul elementelor cognitive i afective. 6- se impun intre motivele aciunii i efectuarea acestora. 7- se manifest ca un principiu unificator al relaiilor cu mediul i cu ceilali din colectivitate, pentru c din mulimea coportamentelor de care dispunem, le grupm pe unele i le respingem pe altele 8- presupun organizri de conduit interioar (de o profunzime mai redus n raport cu motivele) care se refer la multiple obiecte, la relaii i evenimente unificate prin semnificaia lor pentru individ

atitudinile i au originea n interaciunea social a individului cu mediul familial, cultural a atitudinii simple, unidimensionate/ multidimensionate. Formarea atitudinilor Sunt trei surse majore ale formrii atitudinilor: nvarea social- ca procesul prin care, de-a lungul traseului nostru ontogenetic i pe msura avansrii n cadrul socializrii, achiziionm noi informaii, noi orientri selective fa de obiectele relevante din societate i noi modele comportamentale prin raportarea la cellalt. compararea social- ce susine c atitudinile sociale se achiziioneaz nu doar prin nvare social, ci i printr-un proces de comparare simbolic i semantic pe care subiectul o efectueaz cu cellalt similar i semnificativ, pentru a stabili dac lectura realitii la care a ajuns este relevant i adecvat. factorii genetici- ne sugereaz c mai degrab mediul de via similar (tratamentul identic al gemenilor n familie i comunitate) determin, prin nvare social, atitudini similare.

1.S.Chelcea,Personalitate i Societate,Bucureti,Editura tiin i Tehnic 1994, p. 227. 2.Alin Gavreliuc,De la relaiile interpersonale la comunicarea social,Polirom 2007,pag.73.