Documentos de Académico
Documentos de Profesional
Documentos de Cultura
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
– IANUARIE 2009 –
CUPRINS
CAPITOLUL IV – BIBLIOGRAFIE
2
CAPITOLUL I
Ideea de uniune europeană este foarte veche. Dante Alighieri îşi imagina o
Europă unificată, aflată sub conducerea unui suveran situat deasupra celorlaţi suverani.
Limba comună urma să fie latina, iar moneda comună florinul care avea o circulaţie largă
în Europa ca urmare a activităţii negustorilor din Florenţa.
Această idee a fost susţinută de-a lungul secolelor de minţi sclipitoare ca
Immanuel Kant, Victor Hugo, Napoleon, Saint Simon şi alţi vizionari, însă numai după
cel de-al doilea Război Mondial s-au concretizat forme de cooperare internaţională cu
competenţe în domenii specifice, precum: Organizaţia pentru Cooperare Economică
Europeană (OCEE), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sau Uniunea
Europei Occidentale (UEO).
Este unanim recunoscut că la baza înfăptuirii Uniunii Europene se afla Planul
Marshall care a creat condiţiile unui sistem de cooperare economică ce permitea primele
proiecte de integrare europeană.
Startul construcţiei europene a fost dat de ministrul de externe francez Robert
Schuman care, la 9 mai 1950, într-un discurs a propus crearea unei „înalte autorităţi”
supranaţionale care să dirijeze producţia şi desfacerea oţelului şi cărbunelui în Europa. In
acest context, negocierile între cele şase state – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda
şi Luxemburg – au dus la semnarea Tratatului instituind Comunitatea Europeană a
Carbunelui şi Oţelului (CECO; Paris - 18 aprilie 1951 şi a intrat in vigoare la 23 iulie
1953). Tratatul viza „plasarea producţiei franco – germane de cărbune şi oţel sub o Inaltă
autoritate comună, într-un organism deschis participării celorlalte ţări ale Europei”
(Robert Schuman, Declaraţia de la 9 mai 1950).
Conferinţa la nivel înalt de la Messina din 1955 a decis ca viitorul cooperării
europene să se bazeze pe integrarea economică şi, în special, pe realizarea unei pieţe
comune între statele membre. În acest sens a fost constituit un comitet
interguvernamental, condus de ministrul de externe al Belgiei, Paul-Henri Spaak.
Raportul întocmit de acest comitet a stat la baza proiectului de Tratat pentru înfiinţarea
Comunităţii Economice Europene. Pe 25 martie 1957 la Roma, au fost semnate Tratatul
instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul instituind Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice ( CEEA sau EURATOM ).
În anul 1986, prin Actul Unic European, s-a făcut prima mare reformă a Tratatelor
Comunităţilor. Actul a avut ca obiectiv finalizarea aşa – numitei pieţe interne, definită ca
3
„o zonă fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor,
persoanelor, serviciilor şi capitalului” şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1993.
La 7 februarie 1992 s-a semnat Tratatul de la Maastricht, intrat in vigoare în
noiembrie 1993 şi numărând ca obiective : trecerea de la piaţa unică la o uniune
economică şi monetară, afirmarea identităţii pe scena internaţională printr-o politică
externă şi de securitate şi apărare comună, mărirea protecţiei drepturilor şi intereselor
resortisanţilor statelor membre, dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul
justiţiei şi al afacerilor comune, menţinerea integrală a acquuis-ului comunitar şi
dezvoltarea lui.
Următorul moment cheie în direcţia adâncirii integrării europene este constituit de
Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999, care
reglementează aspecte precum Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), crearea
unei zone a libertăţii, securităţii şi justiţiei, lupta împotriva fraudei, eliminarea
controlalelor la frontierele interne şi reglementarea circulaţiei persoanelor în interiorul
UE.
O dată cu Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la
1 februarie 2003 a fost elaborată o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii Europene”, prin
care se lansa o dezbatere generală asupra dezvoltării viitoare a Uniunii şi care implica atât
statele membre, cât şi statele candidate. Aspectele avute în vedere de această declaraţie
sunt delimitarea responsabilităţilor între Uniunea Europeană şi statele membre, statutul
Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, simplificarea tratatelor şi rolul
parlamentelor naţionale în cadrul instituţional al Uniunii.
4
CAPITOLUL II
INSTITUŢIILE JURISDICŢIONALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE
1
Art. 220 din Tratatul CE
2
Art. 7 din Tratatul CE
3
Augustin, Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p.117
5
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea a consacrat obligaţia administraţiilor
şi a instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul comunitar în cadrul sferei lor de
competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a
dreptului comunitar), fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie
aceasta anterioară sau ulterioară normei comunitare (supremaţia dreptului comunitar
asupra dreptului naţional).
SECŢIUNEA I
CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE
1. COMPONENŢA
Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători (câte un judecător din partea
fiecărui stat membru) şi 8 avocaţi generali.4
Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de către guvernele
statelor membre.5 Aceştia sunt aleşi din rândul juriştilor care oferă toate garanţiile de
independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor
mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Art. 223 din Tratatul CE specifică durata mandatului membrilor Curţii, şi
anume 6 ani, iar din 3 în 3 ani are loc o reînnoire parţială (art. 9 din Statutul Curţii).
Articolele 5 şi 6 din Statul stabilesc cauzele întreruperii mandatului unui judecător sau
avocat general: deces, demisie sau decizia unanimă a colegilor săi de a-l îndepărta din
funcţie.
Judecătorii îl desemnează din rândul lor pe preşedintele Curţii pentru un interval
temporal de 3 ani care poate fi reînnoit. Preşedintele conduce lucrările şi serviciile Curţii
şi, în cazul celor mai mari complete de judecată, prezidează şedinţele şi deliberările.
Avocaţii generali, în dosarele în care sunt sesizaţi, trebuie să prezinte, în mod
independent şi absolut imparţial, opinia lor juridică sub forma unor „ concluzii”.
Curtea de Justiţie are un grefier cu rol de secretar general al Curţii, iar acesta îşi
desfăşoară activităţile sub autoritatea preşedintelui Curţii. Conform art. 10 din Statut,
grefierul „depune jurământ în faţa Curţii că îşi va exercita funcţiile cu deplină
imparţialitate şi potrivit conştiinţei sale că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor”.
4
Al -9- lea avocat a fost desemnat în perioada 1 decembrie 1995 – 6 octombrie 2000.
5
Art. 223 din Tratatul CE
6
2. STATUT MEMBRI
3. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
In prezent Curtea îşi are sediul la Luxemburg, iar „judecătorii, avocaţii generali şi
grefierul au reşedinţa la sediul Curţii”6.
Curtea sau Camerele sale pot, pentru una sau mai multe şedinţe determinate, să
aleagă un alt loc de desfăşurare decât la sediu. Ea îşi stabileşte propriul Regulament de
procedură, care este supus aprobării Consiliului, care hotărăşte cu majoritate calificată
(art. 223 Tratatul CE).
Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră ( 13 judecători ) sau în
camere de 3 sau de 5 judecători.
Preşedinţii camerelor de 5 judecători sunt aleşi pentru o perioadă de 3 ani, iar cei
ai camerelor de 3 judecători pentru perioada de 1 an.
Curtea de întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei
instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cazurile deosebit de complexe sau de
importante.
Curtea se întruneşte în şedinţă plenară potrivit Statutului – alin.4 al art. 16, atunci
când este sesizată în temeiul art. 195 alin. 2 (destituirea Mediatorului), art. 213 alin. 2
(destituirea unui membru al Comisiei) sau art. 216 (demiterea uni membru al Comisiei)
sau art. 217 alin. 7 (destituirea unui membru al Comisiei de Conturi) din Tratatul CE sau
a art. 107D alin.2, a art.126 alin. 2, a art. 129 sau a art. 160B alin.7 din Tratatul CEEA.
De asemenea art. 16 din Statutul Curţii de Justiţie prevede drept motiv de întrunire a
Curţii în plen situaţiile când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională.
Celelalte cauze sunt soluţionate în camerele de 3 sau de 5 judecători.
6
Art. 14 din Statutul Curţii de Justiţie
7
„Curtea poate delibera valabil doar în prezenţa unui număr impar de judecători.
Când numărul judecătorilor este par, judecătorul cu vechime mai mică se va abţine când
participă la deliberări”7.
Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile numai
dacă sunt luate de 3 judecători, cele ale Marii Camere sunt valide numai dacă sunt
prezenţi 9 judecători, iar deciziile Curţii întrunită în şedinţă plenară sunt valabile numai
in cazul în care sunt de faţă 15 judecători.
4. COMPETENŢA
7
Augustin, Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 114
8
Augustin, Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pp. 114 – 115
8
SECŢIUNEA a-II-a
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ
1. COMPONENŢA
TPI este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (27 din
2007).
Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru
un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit.
Judecătorii îl aleg din rândul lor pe preşedintele Tribunalului pentru un interval de
3 ani cu posibilitatea reinvestirii.
Grefierul este ales pentru un mandat de 6 ani.
Se poate observa că, spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă
Instanţă nu dispune de avocaţi generali permanenţi, potrivit art. 49 din Statutul CJ,
„membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite funcţia de avocat general”. Conforma
aceluiaşi articol citat anterior, la alin. 4 judecătorul chemat să exercite funcţia de avocat
general într-o cauză nu poate lua parte la judecarea cauzei respective.
2. STATUT MEMBRI
9
3. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de Camere compuse din 5 sau
din 3 judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic.
„La 19 şi 25 septembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanţă a decis să constituim
în cadrul său opt camere compuse din cinci judecători şi opt camere compuse din trei
judecători pentru perioada cuprinsă între 25 septembrie 2007 şi 31 august 2010”9.
Judecătorii aleg dintre ei pe preşedinţii camerelor pentru un mandat de 3 ani.
De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră ( 13 judecători)
sau în şedinţă plenară atunci când dificultatea probemelor de drept sau importanţa cauzei
justifică această măsură.
„ La 8 iulie 2008, Tribunalul de Primă Instanţă a decis că, pentru perioada
cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 30 septembrie 2009, camera de recurs va fi compusă
din preşedintele Tribunalului de Primă Instanţă şi, potrivit unui sistem de rotaţie, din 2
preşedinţi de cameră”10.
4. COMPETENŢA
Creat în scopul degrevării Curţii de o parte din îndatoririle sale, TPI avea iniţial în
competenţă litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor (fostul art. 179, în prezent art. 236 din
Tratatul CE), acţiunile introduse de întreprinderi şi asociaţiile de întreprinderi împotriva
Comisiei, conform Tratatului CECO şi acţiunile de anulare şi cele referitoare la abţinerea
instituţiilor comunitare de a acţiona ( art. 230 şi 232 din Tratatul CE, fostele art. 173 şi
175 din Tratatul de la Roma) când acţiunile erau formulate de persoane fizice sau
juridice.
In prezent TPI are competenţa de a a judeca:
o Acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor
instituţiiilor comunitare (ale căror destinatare sunt, sau care le privesc în
mod direct şi individual) sau împotriva abţinerii acestor instituţii de a
acţiona;
o Acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
o Acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la
actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie
comercială ( „dumping” ) şi la actele prin care consiliul exercită
competenţe de executare;
o Acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii acestora;
9
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 2.8.2008, 2008/C 197/29 , C197/17
10
JOUE din 2.8.2008, 2008/C 197/29 , C197/18
10
o Acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Comunităţi, prin care se
atribuie în mod expres Tribunalului competenţa de judecare;
o Acţiuni în materia mărcilor comerciale;
o Recusuri împotriva Tribunalului Funcţiei Publice, limitate la chestiuni de
drept.
SECŢIUNEA a-III-a
1. COMPONENŢA
11
Art. 2 din Anexa Statutului Curţii de Justiţie
11
2. STATUT MEMBRI
3. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
4. COMPETENŢA
12
Art. 4, alin. 3 din Anexa Statutului Curţii de Justiţie.
12
condiţiile în care personalul instituţiior comunitare numără în jur de 35 000 de persoane.
Aceste litigii au drept obiect nu numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu -
zise (remuneraţie, desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul
de securitate socială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale,
etc.).
Tribunalul soluţionează de asemenea litigiile privind anumite categorii de
personal, îndeosebi personalul din cadrul Eurojust, Europol, al Băncii Centrale Europene
şi al Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne.
Tribunalul nu poate, în schimb, să soluţioneze litigiile dintre administraţiile
naţionale şi agenţii lor.
Hotărârile adoptate de Tribunal pot face obiectul unui recurs limitat la probleme
de drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţa Tribunalului de
Primă Instanţă.
CAPITOLUL III
CONCLUZII
13
jurisdictionale, cu denumirea de Curtea de Justiţie.
Cele 4 categorii de instituţii comunitare reprezintă fiecare un anumit principiu al
guvernării, în sens larg, au un fundament politic şi sociologic distinct şi exprimă fiecare o
legimitate proprie. Astefel, Cosiliul reprezintă interesele statelor membre, Comisia
promovează interesul comunităţilor în ansamblul lor, Parlamentul reprezintă cetăţenii
statelor membre şi Curtea de Justitie apară dreptul comunitar, ordinea juridică a
comunităţilor.
14
CAPITOLUL IV
BIBLIOGRAFIE
MANUALE, CURSURI:
ALTE SURSE:
1. www.curia.europa.eu
2. www.eur-lex.europa.eu
3. www.europa.eu
4. Statutul Curţii de Justiţie (martie 2008)
15