ACTUL SI ARCUL REFLEX: DEFINITIE, COMPONENTE SI ROL

Actul reflex: raspuns automat al unui organ efector (muschi/glanda) la actiuneaunui stimul venit pe o cale nervoasa numita arc reflex Arcul reflex: structura anatomica prin care se realizeaza actul reflex; structura sifunctiile sunt programate genetic Componentele arcului reflex: receptor: structura histologica specializata in transductia energiei specificediferitilor stimuli calea aferenta (senzitiva): fibre nervoase senzitive care conduc ingluxul nervos pana la centri nervosi centru nervos: grup de pericarioni care analizeaza influxul nervos senzitiv sielaboreaza influxul nervos motor calea eferenta (motorie): prelungirile axonice ajung la organele efectoare sitransmit influxul nervos motor efector: muschi (striat, neted, cardiac) si glande.

Actul Reflex procesul fizic de raspuns la actiunea unui stimul

In sectiune transversala, maduva apare constituita, in interior, din substantacenusie(formata din corpii neuronali) si substanta alba (alcatuita din fibre nervoasemielinice si din celule gliale). Substanta cenusie este dispusa in forma de H sau defluture, cu doua coarne anterioare (unde se gasesc neuronii motori denumiti simotoneuroni sau neuroni somatomotori) si doua coarne posterioare (constituite dinneuroni somatosenzitivi sau senzitivi si neuroni intercalari denumiti si de asociatie). Intrecoarnele anterioare si posterioare se afla coarnele laterale(unde se gasesc neuroniivegetative cu o parte anterioara ce contine neuroni visceromotori si o parte posterioaracu neuroni viscerosenzitivi), mai pronuntate in regiunea toracica si lombara. Inconjurandsubstanta cenusie, la exterior, se afla substanta alba, organizata, de fiecare parte, in treicordoane: anterior, lateral si posterior.Activitatea sistemului nervos se realizeaza prin actul reflex.Actul reflex este procesul fiziologic de raspuns la un stimul care actioneazaasupra unui anumit camp receptor si are ca substrat anatomic arcul reflex, constituit din:calea aferentta, un centru si calea eferenta.Calea aferenta este reprezentata de receptor si

fibre nervoase aferente centruluireflex. Receptorii sunt formatiuni celulare specializate sau dendrite ale neuronilor dinganglionii spinali ori ai omologilor lor cranieni. Au proprietatea de a fi influentati deanumite modificari survenite in mediul extern sau inter, generand un impuls nervos, cese autopropaga pe cai aferente pana la centrul nervos situate in nevrax.Centrii reflecsi sunt formatiuni nervoase la nivelul carora ajung si sunt prelucrateinformatiile culese de receptori. In centrii nervosi, situati la diferite niveluri, se genereazaimpulsuri care ajung in organele efectoare.Calea eferenta este reprezentata de fibrele ce pleaca de la centrii nevraxiali laorganele efectoare care declanseaza un raspuns reflex.Uneori acesti centri sunt bine delimitati, alteori se intind pe mai multe etajenervoase.Una din functiile fundamentale ale maduvei spinarii este cea reflexa.Functia reflexa sta la baza activitatii sistemului nervos. Datorita ei se realizeazalegatura dintre diferitele parti ale organismului si dintre organism si mediul inconjurator.In substanta cenusie a maduvei se afla centrii unor importante reflexe somaticesi vegetative. a.Reflexele somatice medulare sunt de doua tipuri: monosinaptice(proprioceptive) si polisinaptice. 1.Reflexele monosinaptice Sunt cele mai simple reflexe somatice. Urmarinddeclansarea reflexului rotulian prin percutia tendonului rotulian se constata reactiarapida(extensia gambei), deoarece arcul nervos cuprinde doi neuroni. Propriocentoprii(receptorii din muschi, tendoane sau articulatii) preiau informatia si, prin ganglionulspinal intra in maduva, prin cornul posterior, trecand direct in cel anterior. Axonulneuronului senzitiv face sinapsa direct cu motoneuronul medular din cornul anterior.Raspunsul pleaca pe cai eferente la musculatura striata, rezultand astfel raspunsul.Fiind monosinaptice si realizandu-se pe cai de conducere rapida, aceste reflexe au timpde latenta foarte scurt si, datorita lipsei neuronilor intercalari, sunt strict limitate si nuiradiaza. Asemenea reflexe sunt reflexele osteotendinoase (rotulian, ahilean etc). 2.Reflexele polisinaptice Sunt caracterizate prin faptul ca arcul lor reflex includeun numar variabil de neuroni intercalari intre neuronul senzitiv si cel motor. Din acestgrup de reflexe cel mai tipic este reflexul de flexie. Acesta consta in inlocuirea unuimenbru dupa aplicarea unui stimul nociv( intepatura, obiect fierbinte, current electric,etc) pe piele, tesut subcutanat sau muschi. Aceste reflexe de aparare, care indeparteaza zona stimulate de agentul nociv, au un arc reflex constituit din cel putin trei neuroni si, deaceea, timpul lor de latenta este mai lung. Daca intensitatea stimulului

este puternica,raspunsul motor este mai complex, flexia membrului stimulat insotindu-se de extensiamembrului de partea opusa. In cazul unor stimuli extreme de nocivi se produce oactivitate motorize din partea tuturor celor patru member, prin iradierea excitatiei. b.Reflexele vegetative medulare sunt de doua feluri: simpatice si parasimpatice. 1.Reflexul simpatic Apare in momentele stimularii sistemului nervos simpatic adicain situatii neobisnuite, periculoase, cand organismul este pus in conditii optime pentrufuga sau lupta. Are receptori specifici numiti interoceptori si se clasifica, dupa naturaexcitantului in baro-, chemo-, osmo-, volo-, si algoreceptori. Calea aferenta esteconstituita din neuronii receptorilor viscerali. De la receptorii viscerali impulsul circulaspre maduva spinarii unde ajunge la centrul vegetativ din cornul lateral. Facand sinapsa,eferenta pleaca spre muschii netezi de la nivelul viscerelor, efectorul primind adrenalina.Cele mai importante reflexe medulare simpatice sunt reflexele cardioacceleratoarepupilo-dilatatoare si cele vasoconstrictoare. 2.Reflexul parasimpatic Tine de sistemul nervos parasimpatic ce exercita actiuni maidiscrete dar mult mai extinse comparative cu cele ale simpaticului, interevenind inactivitatea vegetativa in conditii obisnuite de viata. Interoceptorii sunt aceeasi ca si lareflexul simpatic baro-, osmo-, chemoreceptori etc. Calea aferenta este constituita dinneuronii receptorilor viscerali. Impulsurile provenite de la nivelul viscerelor sunttransmise ascendent prin maduva, ajungand la nivelul hipotalamusului, talamusului sichiar in anumite arii corticale. Facand sinapsa in cornul lateral al maduvei spinariieferenta pleaca spre organele efectoare, influentand tonusul fibrelor musculare netede siactivitatea secretorie a diverselor glande. Printre cele mai importante reflexeparasimpatice amintim: reflexul sudoral, polomotor si motilitatea tubului digestive,reflxele de mictiune, defecatie si sexuale.

Arcul reflex
Baza anatomic a actului reflex este arcul reflex, alctuit din cinci componente anatomice: receptorul,calea aferent, centrii nervoi, calea eferent i efectorii. Receptorul Receptorul este o structur excitabil care rspunde la stimuli prin variaii de potenial gradate proporional cuintensitateastimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale difereniate i specializate n celule senzoriale(gustative, auditive, vestibulare). Ali receptori din organism sunt corpusculii senzitivi mici organe pluricelulare alctuite din celule, fibre conjunctive i terminaii nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii). Uneori, rolul de receptori l ndeplinesc chiar terminaiile dendritelor (receptorul olfactiv,receptorii dureroi). La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului n impuls nervos i, astfel,se realizeaz traducerea informaiei purtate de stimul n informaie nervoas specific. Clasificarea receptorilor A. n funcie de tipul excitantuluin funcie de tipul excitantului se deosebesc cinci tipuri principale de receptori, i anume: mecanoreceptori, care detecteaz deformrile mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia; termoreceptori, care sesizeaz schimbrile de temperatur, unii receptori fiind specializai pentru senzaia decald i alii pentru senzaia de rece; nocireceptori (sau receptori ai durerii), care detecteaz leziuni tisulare, indiferent dac acestea sunt de naturfizic sau chimic; receptori electromagnetici, care detecteaz lumina la nivelul retinei; chemoreceptori, care detecteaz gustul (situai n cavitatea bucal), mirosul (situai n cavitatea nazal),nivelul oxigenului n sngele arterial, concentraia dioxidului de carbon i alte substane importante n biochimia organismului.B. Alte clasificri ale receptorilor a. n funcie de proveniena stimulului: exteroreceptori primesc stimuli din afara organismului; interoreceptori primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori). b. n funcie de tipul de senzaie: proprioreceptori informeaz despre poziia corpului i permit controlul micrii; receptori cutanai includ receptorii pentru presiune, tact, vibraii, cald, rece i durere; receptori ai simurilor speciale vz, auz, echilibru.c. n funcie de tipul de energie pe care o prelucreaz: chemoreceptori stimulai chimic; muguri gustativi, epiteliul olfactiv, corpii carotidieni i aortici;nocireceptorii sunt considerai ca fcnd parte din aceast categorie deoarece sunt stimulai de substanechimice eliberate de celulele distruse; fotoreceptori stimulai de lumin (celulele cu conuri i celulele

cu bastonae); termoreceptori rspund la variaiile de temperatur; mecanoreceptori stimulai de deformarea membranei celulare; receptori pentru tact, vibraii i presiune.d. n funcie de viteza de adaptare: fazici rspund cu o cretere a activitii la aplicarea stimulului, dar n ciuda meninerii acestuia, activitatealor scadeulterior (de exemplu, receptorul olfactiv); tonici prezint o activitate relativ constant pe toat durata aplicrii stimulului: receptorul vizual. Calea aferent Receptorii vin n contact sinaptic cu terminaiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau dincei de pe traiectul unor nervi cranieni (senzitivi i mixti).Distribuia cii aferente spre centrii nervoi se face n dou moduri: convergena este un mod de distribuie n care un singur neuron central primete contacte sinaptice de la maimulte fibre aferente; divergena const n ramificarea unei singure fibre aferente la mai muli neuroni centrali. Centrii nervoi Potenialele de aciune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propag mai departe centrifug de-a lungulaxonului acestuia, pn la prima sinaps.n cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv i unul motor), centrul nervos al reflexuluieste reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice). n cazul unor activiti reflexe mai complexe, caleaaferent esteformat dintr-un lan alctuit din trei sau mai muli neuroni senzitivi, iar centrii refleci sunt reprezentai detotalitatea sinapselor care se realizeaz n ariile corticale sau n nucleii subcorticali ce primesc i prelucreazinformaia primit de la periferie i elaboreaz rspunsul efector (reflexe polisinaptice). Prin centrul unui reflexse nelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care particip la actul reflex respectiv.Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri funcionale specifice: nivelul mduvei spinrii; nivelul subcortical; nivelul cortical. Calea eferent Calea eferent reprezint axonii neuronilor motori somatici i vegetativi prin care se transmite comanda ctreorganul efector. Cea mai simpl cale eferent se ntlnete la reflexele somatice; ea este format din axonulmotoneuronului din coarnele anterioare ale mduvei spinrii.n cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferent este format dintr-un lan de doi

neuroni motori: un neuron preganglionar, situat n coarnele laterale ale mduvei spinrii sau ntr-un nucleu vegetativ dintrunchiul cerebral; un neuron postganglionar, situat n ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali). Efectorii Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muchii striai, iar pentru sistemul nervos vegetativ sunt muchiinetezi, glandele endocrine i cele exocrine

BIBLIOGRAFIE

Andronescu A., - Anatomia funcional a sistemului nervos central, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 1979; Benetato C., - Elemente de fiziologie normal i patologic, Editura medical, Bucureti,1962; Pora A.E.,- Fiziologia sistemului nervos i activiti nervoase superioare, Bucureti,1956; Voiculescu I.C., Petricu I.C., - Anatomia i fiziologia omului, Editura medical,Bucureti, 1976.