Está en la página 1de 22

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI ANATOMIA este stiinta care se ocup cu studiul formei si structurilor corpului omenesc viu in dinamica

ontogenetic si functional. Anatomia (ana=prin i tomein=tiere) este o ramur a biologiei morfologice care studiaz forma i structura organismelor, ca i ale prilor lor componente. n mod curent, termenul are mai ales o conotaie medical dei metodele anatomiei sunt aplicabile pentru orice organism pluricelular (inclusiv animale, plante, unele ciuperci). Studiul anatomiei este strns legat de cel al fiziologiei, iar cu timpul (mai ales n secolul XX) din anatomie s-au desprins discipline complementare: histologia, embriologia, biologia celular. Metodele de studiu al anatomiei constau mai ales n observaie. Aceasta poate fi: macroscopic pe viu, cu ochiul liber, prin palpare, percuie, sau prin intermediul diferitelor tehnici de imagistc sau pe cadavru, cu ajutorul diseciei - procedeul cel mai folosit i cel mai util. microscopic Observarea i descrierea structurilor cu ajutorul microscoapelor, sau al altor technici. Anatomopatologia, Morfopatologia - este disciplina medical care studiaz modificrile de ordin macroscopic i microscopic intervenite la nivelul organelor i esuturilor ca urmare a unei stri patologice, sau pe cele care cauzeaz diferite stri patologice. Anatomia comparat - studiaz comparativ alctuirea acelorai elemente la diferite specii, cutnd s integreze diferenele i similitudinile n cadrul proceselor de evoluie, adaptare, speciaie. Anatomia varstelor - studiaza particularitaile de varsta survenite in decursul vieii omului. Ca etalon se ia anatomia copilului i anatomia varstnicilor ( gerontologia ). Anatomia artistic Anatomia plastica - studiaz din punct de vedere estetic relaiile dintre dimensiunile, reliefurile i proporiile corpului uman, jocul muchilor, diferite atitudini i micari cu scopul teoretizrii i nelegerii frumuseii.

Organismul uman ca unitate morfologic i funcional Organismul uman ca orice fiin vie, exist graie corelrii fine i perpetue a tuturor structurilor i proceselor sale, cu scopul realizrii funciilor acestora. El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Dei majoritatea funciilor sunt ndeplinite de structuri specializate, acestea nu acioneaz izolat, ci n strns dependen de celelalte.

Poziia anatomic normal Prin poziie antomic normal (PAN) se nelege poziia care se ia n considerare atunci cnd se descriu diferitele elemente anatomice i raporturile dintre ele. Este aleas prin convenie internaional i are o deosebit importan, fiind indispensabil pentru studiul anatomiei. La om, este: ortostatism (subiectul st n picioare),de fapt e clinostatism (culcat pe spate), toate cele patru membre paralele ntre ele, privirea nainte, palmele orientate n fa.

ALCTUIREA CORPULUI UMAN. PLANURI I AXE Corpul uman este tridimensional => pentru precizarea poziiei segmentelor care alctuiesc corpul omenesc se folosesc, ca elemente de orientare, axe i planuri. Corpul omenesc este alctuit dup principiul simetriei bilaterale , cu 3 axe i 3 planuri. Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreapt ce se poate trasa imaginar n poziie anatomic normal a subiectului. reprezint lungimea corpului; are 2 poli: superior/cranial inferior/caudal n cazul omului este dat de vertex i de planul poligonului de susinere (podeaua). Axe transversale - sunt orientate de la dreapta la stnga i perpendiculare pe cel longitudinal. reprezint limea corpului; are 2 poli: stng drept Axe sagitale - sunt orientate antero-posterior (ventro-dorsal) i sunt perpendiculare pe cel longitudinal reprezint grosimea corpului; strbate corpul antero-posterior (din fa n spate); are 2 poli: anterior posterior

PLANURI Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat de ombilic i de axul longitudinal al corpului, respectiv de axele longitudinal i sagital. Prin intersectarea cu suprafaa corpului determin pe aceasta linia median anterioar i posterioar. Planuri paramediane (parasagitale sau sagitale) - toate planurile paralele cu cel mediosagital. Planuri frontale - toate planurile verticale, paralele cu fruntea n PAN. Planuri transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal. Cnd se vorbete de membre: proximal = formaiunile mai apropiate de centuri (articulaia dintre membru i trunchi) i distal = formaiunile mai deprtate de centuri. ex: Genunchiul se afl proximal fa de old. (centura pelvian) (n raport cu glezna); Mna se afl distal fa de umr. (n raport cu cotul); La mn se folosete termenul palmar sau volar; Pentru formaiunile din talpa piciorului plantar;

Pentru a arta gradul de apropiere a unui organ fa de piele sunt folosii termenii: superficial i profund; ex: Peritoneul se afl superficial n abdomen. Inima se afl profund n torace.

De obicei se folosesc n contexte relative (pentru a indica poziia sau situarea una fa de alta a unor elemente anatomice): Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal. Inferior sau caudal - sub un plan orizontal. Anterior sau frontal - n faa unui plan frontal. Posterior sau dorsal - n spatele unui plan frontal. Proximal - doar pentru membre: mai apropiat de trunchi. Distal - doar pentru membre: mai deprtat de trunchi. Lateral - mai deprtat de planul mediosagital. Medial - mai apropiat de planul mediosagital. Volar - spre faa palmar a minii. Plantar - spre talp.

Organizarea general a organismului uman Ca orice organism, i cel uman este alctuit din unitile fundamentale ale lumii vii - celulele. Acestea alctuiesc esuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de esuturi alctuiesc organele. Organele pot fi asociate n sisteme sau aparate pentru ndeplinirea unei funcii.

Corpul uman este alctuit din urmtoarele pri majore: Capul - conine cea mai mare parte a sistemului nervos central i cei mai importani analizatori Gt - realizeaz legtura dintre cap i trunchi Trunchi - conine cavitatea toracic i pe cea abdominal, cu viscerele din acestea Membre - inferioare (legate de trunchi prin centura pelvin) i - superioare (legate de trunchi prin centura scapular).

n raport de categoria de funcii pe care o deservesc, la om i la toate mamiferele exist urmtoarele aparate i sisteme. Pentru funciile de nutriie: Aparatul respirator Aparatul digestiv Aparatul circulator Aparatul excretor Pentru funciile de relaie: Sistemul nervos Sistemul endocrin Aparatul locomotor (osteo-muscular) Pentru funcia de reproducere: Aparatul reproductor masculin sau feminin Aparatul este ansamblul de organe cu structura si origine diferita care serveste la indeplinirea unei functii. De ex: Aparatul circulator este compus din inima, artere, capilare, vene, vase si noduli limfatici; Aparatul digestiv este compus din cavitatea bucala, esofagul, stamacul, intestinul subtire, intestinul gros, anus, ficat, pancreas. Sistemul este ansamblul de elemente materiale sau ideale care functioneaza ca un intreg datorita interdependentei dintre ele. Notiunea de sistem trebuie privita la diferite nivele: fizic, biologic, energetic etc... Organismul uman este ca orice organism viu un sistem deschis, care face schimb permanent cu substante si energie din mediul inconjurator.

Omul poate fi privit din punct de vedere anatomic, histologic, fiziologic ca fiind alcatuit din ansamble diferite de sisteme.

Sistemul circulator mentine constant, cantitativ si calitativ lichidul tisular, deci mediul intern, in toate regiunile organismului. Pe de alta parte, circulatia, deplasarea continua a sangelui de-a lungul circuitului inimaperiferie-inima reprezinta una din principalele legaturi materiale dintre mediul extern (ambiant) si organismul ca sistem deschis energetic si metabolic. Sangele circula in interiorul arborelui vascular datorita diferentelor de presiune dintre diferitele segmente ale acestuia, deplasarea fiind conditionata si determinata de numerosi factori printre care cel mai important este activitatea ritmica a inimii.

Acest sistem integrator al organismului are rolul de a aduce oxigenul si substantele nutritive la nicelul tesuturilor si de a duce dioxidul de carbon si produsii de dezasimilare (metabolitii) la nivelul organelor unde se realizeaza eliminarea acestora. Sistemul circulator este alcatuit dintr-un organ central numit inima si un sistem de vase prin care circula sangele (artere si vene si limfa si vasele limfatice). Sistemul imunitar este extrem de complex, cu roluri importante in mentinerea homeostaziei si sanatatii. Ca si sistemul endocrin, exercita un reglaj al organismului odata cu functiile de aparare. Un sistem imunitar care functioneaza normal reprezinta o aparare eficienta impotriva unor particule straine cum sunt agentii microbieni patogeni si impotriva unor celule native care au fost supuse unei transformari neoplazice. O functionare defectuoasa a sistemului imun duce la imbolnaviri. Sistemul neuroendocrin este unul din sistemele de integrare ale ogranismului cu rol esential, supraordonat celorlalte. Aparatul de import al materiei este complexul structural format din aparatul respirator ce asigura oxigenul necesar proceselor metabolice si aparatul digestiv pe calea caruia sunt introduse in organism si apoi transportate substante alimentare care contin glucide, proteine, lipide, hidroelectroliti si vitamine. Aparatul de export al materiei cuprinde aparatul renal si pielea, organe cu rol principal in eliminarea produsilor toxici rezultati in organism in urma complexelor procese metabolice eliminatoare de energie. Aparatul de reproducere. Producerea gametilor (ovule si spermatozoizi), unirea lor, dezvoltarea zigotului (celula-ou rezultata din unirea spermatozoidului cu ovulul) necesita o diferentiere specifica a organelor genitale. Aceste organe au in alcatuirea lor: gonadele, ce produc gametii si hormonii sexuali, caile genitale ce servesc transportului gametilor, iar la sexul feminin dezvoltarea oului intrauterin, glandele de pe traiectul aparatului genital, organele genitale externe. Aparatul de sustinere si miscare este format din sistemul osos, sistemul articular si sistemul muscular.

CELULA Celula, unitatea morfofunctionala de baza a organismului, prezinta aspecte specifice de totalitate date de ansamblul partilor ei componente: hialoplasma, nucleu, mitocondrii, lizozomi, ribozomi. Hialoplasma reprezinta partea omogena, nestructurata a citoplasmei, zona de mediere a schimburilor si proceselor metabolice specifice organitelor celulare. Nucleul este centrul coordonator si reglator al activitatii celulare, depozitarul si transmitatorul specificitatii biologice.

Functiile nucleului depozitar al informatiilor genetice in molecula de ADN sub forma secventelor de nucleotide. transmiterea informatiei genetice la sediile de sinteza a proteinelor din citoplasma. stabilizarea tiparelor ARN mesager si transferul lor in citoplasma. rol in diviziunea celulara si transmiterea informatiei genetice la descendenti. rol in reglarea reactivitatii celulare. ORGANITELE CELULARE Reticulul endoplamatic face parte impreuna cu mitocondria, aparatul Golgi din sistemul de endomembrane care separa diferite faze intracelulare. Este un sistem circulator endocelular foarte mobil, cu functii ce deriva din raporturile spatiale dinamice cu celelalte sisteme intracelulare. Ribozomii reprezinta structura citoplasmatica la nivelul careia aminoacizii activati sunt dispusi in lanturi polipeptidice ale proteinelor sintetizate in conformitate cu informatia genetica adusa din nucleul celular de catre ARN mesager. Ribozomul nu este specializat numai pentru sinteza unei anumite proteine. Lizozomii prin continutul bogat in hidrolaze acide (proteaze, fosfaze, lipaze) sunt capabili sa degradeze constituenti ai materiei vii. Mitocondria este centrul respirator si energetic celular. Este o structura ovalara alcatuita dintr-o membrana dubla, cea interna prezentand creste ce proemina in matricea mitocondriala. Numarul de mitocondrii dintr-o celula este proportional cu intensitatea proceselor metabolice si amplitudinea miscarilor. Aparatul Golgi este o diferentiere a sistemului vacuolar si canalicular citoplasmatic, fiind format din sacule, microvezicule, vacuole canaliculare, la nivelul carora au loc maturarea si condensarea materialelor sintetizate de celula si apoi eliminarea lor.

Centrozomul reprezinta centrul de organizare al aparatului motor nemuscular din celula (aparatul mitotic, cilii, flagelii). In cursul diviziunii celulare structura sa se complica prin formarea fusului de diviziune ce face posibila separarea si deplasarea cromozomilor spre cei doi poli celulari. Centrozomul participa si la sinteza proteinelor fibrilare din structura cililor si flagelilor si in acelasi timp asigura motilitatea lor.

COMPOZITIA CHIMICA A CELULEI Celula este format din diferite molecule cu rol diferit. n componena acestor molecule intr atomi reprezentnd 63 elemente chimice. n funcie de proporia n care iau parte la formarea celulelor, elementele chimice se pot clasifica n: macroelemente, (elemente prezente n proporie de 98%): oxigen, (66%) hidrogen, (10%) carbon, (18%) azot, (3,5%) microelemente, (elemente prezente n proporie de 2%): calciu, (1,2%) sulf, (0,9%) potasiu, (0,15%) sodiu, (0,15%) clor, (0,1%) magneziu, (0,1%) ultramicroelemente, (elemente prezente n proporie redus - 0,01%): iod fier mangan zinc cobalt, etc. Substane anorganice Substanele anorganice, sau minerale, sunt prezente n celul att sub form de molecule, ct i sub form de ioni. Substane organice Aceste substane sunt cele mai importante, ele lund parte activ la toate procesele intracelulare. Acizi nucleici; Glucide; Lipide; Proteine. Printre proprietile care difereniaz materia vie de corpurile lipsite de via se pot aminti: metabolismul excitabilitatea adaptabilitatea multiplicarea

DIVIZIUNEA CELULARA Diviziunea (n latin divisio, divisionis = diviziune, mpartire) se realizeaz pe dou ci direct (amitoz) si indirect (cariochinez). Diviziunea este procesul prin care o celula ajunsa la maturitate(celula mama) va da nastere la doua celule identice cu ea (celulele fiice). Cromozomul este corpusculul nucleo-proteic ce se observa cu microscopul in timpul diviziunii celulare in mitoza si meioza. Este principalul purtator al bagajului genetic specific speciei si individului. Numarul, marimea si forma cromozomilor sunt constante pentru o anumita specie si de la o generatie la alta. Gametogeneza cuprinde o linie masculina in urma careia sunt generati spermatozoizii (are loc in organismul masculin, in testicul) si o linie feminina in urma careia sunt generate ovule (in organismul feminin, in ovar).

MEIOZA sau diviziunea reductionala reprezinta totalitatea fenomenelor premergatoare formarii gametilor (spermatozoid si ovul). Acestea au loc doar in celulele germinale ale tuturor organismelor cu reproducere sexuata. A.Etapa reducional Din celula mam 2n rezult dou celule haploide cu cromozomi bicromatidici din care rezult patru celule haploide cu cromozomi monocromatidici. Numrul cromozomilor devine jumtate din cel al celulei mam. Etapa reducional const din 4 faze: profaza, metafaza, anafaza i telofaza. PROFAZA. n profaz are loc dezorganizarea membranei nucleare i a nucleolilor. La sfritul profazei cromozomii sunt recombinai genetic datorit schimbului de material genetic dintre cromozomi, fenomen cunoscut sub numele de " crossing-over". n tot acest timp cromozomii pot fi observati la microscop. METAFAZA. Cromozomii bicromatidici indispui n tetrade sau bivaleni formeaz placa metafazic. La sfritul metafazei cromozomii bicromatidici se desprind din tetrad pentru a migra ctre poli. ANAFAZA. Jumtate din cromozomii bicromatidici migreaz spre un pol, iar cealalt jumtate spre alt pol. Orientarea cromozomilor este aleatorie, urmndu-se n acest timp un proces denumit recombinare intercromozonal, unde are loc combinarea cromozomilor de origine matern cu cei de origine patern, fenomen de mperechere, rsucire i apoi separare ce poart numele de "dansul cromozomilor". TELOFAZA. n telofaz cromozomii au migrat spre poli, se despiralizeaz i se pregtesc de interfaz, iar nucleul se reface.

B.Etapa ecvaional

Dup o scurt interfaz (n care nu se dubleaz cantitatea de ADN), cele dou celule se vor divide dup procesul mitozei. n interfaz cromozomii nu se replic.

TESUTURILE Tesuturile sunt o grupare de 2 sau mai multe celule care indeplinesc aceiasi functie, structura si aceiasi origine formeaza tesutul. Toate celulele care intra in alcatuirea corpului omenesc trec printr-o secmentare si provin din celula ou (zigot)

Tesuturile se clasifica: 1 epiterial 2 conjuctiv 3 muscular 4 nervos 1.Tesutul Epitelial Tesutul epiterial formeaza la suprafata corpului epiderma si captuseste suprafata interna a organelor cavitare (ex: tub digestiv, caile respiratorii, formand mucoase) Este format din : celule pavimentoase celule prismatice sunt strans unite intre ele fie printr-o substanta amorfa, - celule cilindrice fie prin punti citoplasmice -celulele profunde sunt asezate pe o membrana bazala care le separa de tesutul conjuctiv ce se gaseste sub celulele epiteriale, avand functia trofica, intrucat epiterile nu sunt vascularizate si se hranesc prin difuziune. Dupa functiile epiteliale sunt: a) epiteli de acoperire b) epiteli glandulare c) epiteli senzoriale 2.Tesutul conjuctiv Tesutul conjuctiv este un tesut care leaga diferite organe, asigura rezistenta organismului, are rol trofic, depozitand grasimi, intervine in apararea organismului si anume in procesul de fagocitate (hranire)

Tesutul conjuctiv este alcatuit din celule conjuctive substanta fundamentala fibre conjuctive

In functie de alcatuirea substantei fundamentala tesutul conjuctiv se clasifica in: 1 tesuturi conjuctive moi

2 tesuturi conjuctive semidure (cartilaginoase) 3 tesuturi conjuctive dure (tesutul osos) 1 Tesuturi conjuctive moi sunt prezentate sub mai multe forme, Tesutul lax contine in proportie relativa egala celule fibre substanta fundamentala Tesutul reticulat este format din fibre de reticulate, dispuse ca o retea, in ochiurile careia se gasesc celule si substanta fundamentala, acest tesut se gaseste in maduva hematogena (maduva rosiie a oaselor, si in ganglioni limfatici) Tesutul adipos prezinta celule numite adipocite care sunt globuloase (sferice) si care au acumulat central grasimile impingand astfel nucleul la periferie, se gaseste sub tegument sau in jurul unor organe cum ar fi rinichi, globul ocular. Tesutul fibros contine numeroase fibre de colagen, putine celule si substanta fundamentala, se gaseste in muschi (inveleste muschi), a tendoanelor si formeaza capsulele diferitelor organe (ficat, rinichi) Tesutul elastic contine numeroase fibre de elastina, organizata in retea incare se gaseste substanta fundamentala si celule, formeaza tunica a arterelor mari si medii

2 Tesuturi conjuctive semidur (cartilaginoase) este un tesut elastic dar si rezistent, substanta fundamentala contine condrina (un amestec de substante organice impregnate cu saruri de calciu si sodiu). Celulele cartilaginoase poarta numele de condrocite si se gasesc in niste cavitati numite condroplaste in care se gaseste si substanta fundamentala. Celulele sunt sferice sau ovoide, iar printre ele se gasesc fibre de colagen si elastice, intr-o impletitura densa. In functie de tipul fibrelor si de alcatuirea substantei fundamentala cantitatile se desting 3 tipuri de cartilaje: 1 hialin 2 elastic 3 fibros in cartilajul hialin substanta fundamentala este omogena, deoarece prezinta fibre foarte fine. Formeaza cartilaje articulare costale laringeale traheale bronsice cartilajul elastic prezinta in special fibre elastice, formeaza epigrota si pavilonul urechi. -cartilajul fibros este alcatuit in special din fibre de colagen si alcatuieste discurile dintre vertebre si de meniscule articulare 3 Tesuturi conjuctive dure (tesutul osos)

Tesutul osos ofera cel mai inalt grad de sustinere. Este vascularizat. Celulele tesutului osos se numesc osteocite si se gasesc in niste cavitati numite osteoplaste. Aceste cavitati comunica intre ele prin lichidul interstitial care hraneste osul in afara osteocitelor, celulele mature, in tesutul osos se mai gasesc si celule tinere numite osteoblaste cu rol in producerea de substante fundamentala, se mai gasesc si celule osoase mari, multe nucleate care poarta numele de osteoclaste acestea intervine in perioada de formare a osului, indeplinind rolul de distrugere si imitare a formari tesutului.

Se disting 2 tipuri de tesut osos: 1 tesut osos compact 2 tesut osos spongios tesut osos compact formeaza diafaza oaselor lungi, portiunea externa a oaselor scurte si late tesut osos spongios formeaza epifaza oaselor scurte si late , prezinta numai cavitatea numita areole (cavitati) care se pot vedea cu ochiul liber, sunt marginite de lamele osoase si sunt sub forma de trabecule (arcuri) care maresc rezistenta si osului au forma si dimensiuni variabile. Tesutul muscular

Tesutul muscular se diferentiaza in : 1 tesut muscular striat (scheletici) 2 tesut muscular neted (muschi ce apartin organelor interne) 3 tesut muscular cardic (miocardul) SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos central consta in creier si maduva spinarii. Substanta neurala ce le formeaza poate fi clasificata in substanta alba si substanta cenusie. Substanta alba este caracterizata de fibre nervoase mielinizate si de absenta corpurilor celulare neurale. Substanta cenusie se caracterizeaza prin prezenta a numeroase corpuri celulare nervoase si dendrite si absenta proceselor nervoase mielinizate. Sistemul nervos periferic consta din nervii spinali si cranieni si tesutul asociat lor. Neuronii au mrimi cuprinse ntre 100-200 Um si 4-8 Um. Au un corp celular i un numr mare de prelungiri. Din punct de vedere funcional neuronul se mparte n trei regiuni: regiunea receptoare, receptioneaz i proceseaz informaia, fiind format din dendrite i corp celular Aici se stabilete contactul cu ali neuroni prin sinapse, dar de obicei nu se formeaz poteniale de aciune n aceast regiune, ci doar poteniale locale (poteniale postsinaptice). regiunea conductoare leag regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este format din poriunea axonului de la locul n care acesta iese din corpul celular hilul axonic pn la arborizaia sa. Aici au loc potenialele de aciune prin sumarea potenialelor locale.

regiunea efectoare, informaia (potenialul de aciune) este recodificat aici sub form chimic prin neurotransmitori i transmis prin sinapsa regiunii receptoare a urmtorului neuron.

Neuronii au de obicei un singur nucleu mare i poziionat central. Aici se produce o cantitate ridicat de ARN, iar cromatina este dispersat. Ribozomii din reticulul endoplasmatic rugos se gsesc sub forma corpusculilor Nissl(sau corpi tigroizi). Axonii nu conin corpusculi Nissl (i deci nu particip la sinteza de proteine). Reticulul endoplasmatic neted are rol n reglarea nivelului de Ca++ din neuron. Microfilamentele, neurofilamentele si microtubulii formeaz citoscheletul neuronului. Mitocondriile se gsesc n corpul celular, dar majoritatea se concentreaz n butonii terminali ai axonului, furniznd energie (sub form ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic i pentru sinteza unor neurotransmitori. Corpul celular i dendritele sunt nvelite ntr-o membran plasmatic, neurilema, cu o importan deosebit n recepionarea i transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezint axolema, care este nvelit de trei teci: teaca de mielin (izolare electric), teaca celulelor Schwann (secretoare de mielin) i teaca Henle (nutriie, protecie). Teaca de mielin este ntrerupt pe alocuri de nodurile Ranvier. Dup numrul de prelungiri: neuroni multipolari, cu numr mare de prelungiri. De obicei au o form stelat, cu nucleu mare i sferic, situat central. Pot fi neuroni senzitivi. neuroni bipolari, cu dou ramificaii la extremiti. Au form fusiform, iar nucleul este ovalar i de obicei excentric. Se gsesc de exemplu n retin. neuroni unipolari, cu o singur prelungire axonic. De exemplu: celulele cu bastona sau celulele cu con din retin. neuroni pseudounipolari, cu o prelungire n form de T: prelungirea iniial se desparte n dou. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se gsesc n ganglionii rahidieni sau ganglionii spinali. Dup funcionare: neuroni motori multipolari, mari cu prelungire axonic lung. De exemplu: neuronii piramidali din cortex. neuroni de asociaie sau bipolari. neuroni senzitivi afereni sau receptori . Sunt pseudounipolari i se gsesc n ganglionii spinali i ganglionii nervilor cranieni.

Sngele Sngele (latin sanguis, greaca veche: , haima) este un esut special sub form lichid care, prin intermediul aparatului circulator, alctuit din inim i vasele sanguine, transport nutrienii i oxigenul la nivelul esuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon i produii de catabolism tisular, transportndu-i la nivelul organelor de eliminare. n medicin, disciplina care se ocup cu studiul sngelui se nume te hematologie. Sngele este alctuit dintr-o parte lichid, plasma sanguin, n care plutesc o serie de celule specifice sngelui. Circulaia sngelui este asigurat n primul rnd prin contrac iile muchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase n combina ie cu contraciile muchilor scheletici. n general vasele de snge bogate n oxigen care pornind de la inim i irig esuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inim i transport produsele de catabolism de la esuturi ncrcate cu bioxid de carbon se numesc vene. Sistemul vascular conine la om ca. 70 - 80 ml de snge pe kilogram, deci la o greutate corporal normal a unui om de 70-80 kg va fi cca. 5 - 6 litri de snge, brba ii au ca. cu 1 litru mai mult snge ca femeile. Sangele este un tip de tesut specializat in care matricea extracelulara este un fluid. Sangele este continut in vasele sangvine. Sangele contine tipuri diferite de celule si elemente firmate care sunt inconjurate de un lichid bogat in proteine numit plasma. Ca si alte tipuri de tesut conjunctiv, sangele consta intr-un numar relativ mic de celule intrun volum mare de material extracelular. Structur i proprieti Sngele este compus din elemente celulare (ca.44 %) i plasm (ca. 55 %), care conine (90 % ap), proteine, sruri minerale i substane cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, i substane nutritive (glucide, lipide, vitamine), mai conin produse de catabolism destinate excre iei (rinichi) ca ureee, acid uric, hipuric.

Din punct de vedere fizico-chimic sngele este o suspensie, cu alte cuvinte un amestec de lichide, gaze,substane solide printre care se neleg i celulele. Sngele prin coninutul su de eritrocite (globule ro ii) n comparaie cu plasma avnd o vscozitate mai mare, creterea hematocritului influeneaz pozitiv creterea vscozitii sngelui, care determin ncetinirea curentului sanguin, prin proprietatea plastic a eritrocitelor sngele nu se comport ca o suspensieci ca emulsie

Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi meninut constant, evitnd fenomenele duntoare organismului de acidoz saualcaloz. Culoarea roie a sngelui este datorat pigmentului (cu fier) hemoglobin din eritrocite care ncrcate cu oxigen au o culoare mai deschis.

In dreapta - snge proaspt recoltat.

n stnga - snge recoltat pe anticoagulant (EDTA) i lsat s sedimenteze. Se observ separarea de plasm a elementelor celulare, care au sedimentat la fundul eprubetei. Plasma este lichidul transparent i uor glbui aflat deasupra.

ERITROCITELE sau celulele rosii ale sangelui sunt cele mai numeroase, de aprox 1000 de ori mai numeroase decat celulele albe. Eritrocitele normale au un volum mediu constant de 7-8. Microcitele sunt eritrocite mai mici decat 5, iar macrocitele mai mari decat 10. Asemenea eritrocite de volum modificat sunt prezente in anemii specifice micro sau macrocitare. Eritrocitele contin concentratii inalte de hemoglobina, aprox. 1/3din greutate. Plasma sanguin reprezint aproximativ 5560% din snge i este format din aproximativ 90% ap, 1% substan e anorganice (sruri minerale care con in ioni dintre care mai importani sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P i calciu Ca) i aproximativ 9% substane organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variaz ntre 60 i 80 g/litru ca. 8 % din volumul plasmei. Plasma care nu mai conine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obine prin centrifugarea sngelui dup coagulare.

Serul conine 91 % ap, factori de cretere care nu sunt prezen i n plasm, 7 % proteine, restul sunt electrolii i hormoni, culoarea galben a serului se datoreaz bilirubinei.

Proteinele separate prin electroforez sunt albumine ca i 1-, 2-, - i globuline. Proteinele din plasm pe lng rolul de transport, mai joac un rol important n aprarea organismului prin sistemul imunologic, n procesul de coagulare a sngelui rolul de tampon n meninerea unui pH constant i meninerea constant a presiunii osmotice din snge. Plasma care nu mai conine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obine prin centrifugarea sngelui dup coagulare.

Serul conine 91 % ap, factori de cretere care nu sunt prezen i n plasm, 7 % proteine, restul sunt electrolii i hormoni, culoarea galben a serului se datoreaz bilirubinei. Rolul eritrocitelor este de a transporta gaze sangvine. Oxigenul este transportat de la tesuturi catre plamani in asociere cu hemoglobina. Este transportat si bioxidul de carbon in plasma ca ion bicarbonat. Forma eritrocitelor este importanta pentru transportul gazelor. Portiunea centrala deprimata a eritrocitelor aduce mai mmulte molecule de hemoglobina aproape de membrana plasmatica decat daca portiunea centrala ar fi sferica.

Hematocritul este procentul de volum sangvin dintr-o monstra ocupat de celulele rosii. Daca se centrifugheaza o monstra de sange se separa trei straturi: plasma supernatanta, stratul clar si stratul de depunere eritrocitara. Fractiunea eritrocitara ocupa 45% din volumul sangvin si reprezinta hematocritul. Un hematocrit mai scazut indica anemie. NEUTROFILELE sunt cele mai numeroase leucocite.

Granulele citoplasmatice ale acestor celule pot fi acidofile sau bazofile indiferent de originea lor. Neutrofilele sunt mai mari decat eritrocitele. Neutrofilele imature numite celule in banda din cauza nucleului incomplet segmentat se gasesc de obicei in sangele periferic intr-un procent de 4%. EOZINOFILELE sunt de aprox. aceeasi dimensiune cu neutrofilele si sunt urmatoarele ca numar dupa granulocite.

BAZOFILELE au aceeasi dimensiune ca neutrofilele si sunt cel mai putin intalnite granulocite. Granulele bazofile contin histamina care produce contractia muschiului neted bronhiolar si relaxarea musculaturii netede arteriolare cu extravazarea plasmei din capilare si venule LIMFOCITELE sunt cele mai numeroase leucocite agranulare. Limfocitele mici si medii apar in mod normal in sangele periferic, iar cele mari nu intra in mod normal in sangele periferic. Limfocitele mari sunt celule mitotice gasite in tesutul limfatic. Limfocitele au o citoplasma minima si le lipsesc granulele specifice. Limfocitele din sangele periferic pot fi clasificate in limfocite T, limfocite B si celule ucigase (natural killer). Celulele T si B nu se deosebesc histologic, celulele ucigase nu au markerii celulelor T si B pe suprafata. Ca raspuns la stimularea antigenica, celulele T si B sufera transformare blastica. Celulele T se divid si diferentiaza in celulele citolitice si in celule mediatoare ale raspunsului imun. Celulele B se divid si diferentiaza in celule plasmatice secretoare de imunoglobuline in cadrul raspunsului imun umoral. MONOCITELE sunt cele mai mari celule prezente in mod normal in sangele periferic. Servesc ca sursa de celule ce vor functiona extravascular ca macrofage. Sunt celule precursoare pentru cele mai multe celule fagocitice. PLACHETELE sau TROMBOCITELE sunt fragmente celulare anucleate. Sunt desprinse de pe suprafata megacariocitelor din maduva rosie. Plachetele au rol important in mentinerea sistemului cardiovascular.

Previn pierderea de sange din vase prin coagulare. Au de asemenea un rol incomplet inteles in mentinerea integritatii stratului endotelial.

Plachetele reactioneaza la suprafetele anormale ca in sangerarile vasculare. Plachetele activate adera la capetele taiate ale vaselor si mai ales la componentele tisulare ca colagenul care au fost expuse la evenimentul traumatic. Pe masura ce masa plachetelor creste, capetele deschise ale vaselor sangvine devin ocluzionate de plachete prin tromb

GRUPELE SANGUINE SISTEMUL ABO

Eritrocitele contin in membrana substante receptoare de natura mucopolizaharidica, denumite substante de grup, similare unor antigeni (numite aglutinogene), care sub actiunea unor factori corespunzatori lor, aflati in plasma altor persoane ( numite aglutinine) determina aglomerarea eritrocitelor in gramezi, iar procesul se numeste aglutinare. In prezenta complementului apare hemoliza. Exista mai multe sisteme de aglutinogeni. Aglutinogenii cei mai importanti apartin sistemului ABO si sunt denumiti A, B, O si sunt repartizati in asa fel incat la acelasi individ lipsesc din plasma aglutininele corespunzatoare (antiA sau antiB). In functie de repartizarea aglutininelor si aglutinogenelor, la om se intalnesc patru grupe sanguine in sistemul ABO. Aglutinogenul A nu este o grupa unitara. Exista un aglutinogen A1 foarte activ reprezentand 80% din grupele A si AB si aglutinogenul A2 mai slab evidentiabil cu aglutinina antiA din serul persoanelor O.

SISTEMUL ABO Caracterele de grup se transmit ereditar, conform legilor genetice, genotipurile fiind reprezentate de OO, OA, AA, OB, BB si AB, O fiind caracter recesiv, iar grupa A si B dominant. Amestecarea unor cantitati egale de sange de grupe diferite produce totdeauna aglutinare, desi practic, sangele O(donator universal) poate fi transfuzat in cantitati care sa nu depaseasca 500ml oricarui individ, iar persoanele din grupa AB pot primi pana la aceiasi cantitate de la orice donator.

Faptele mentionate se explica prin aceea ca aglutininele anti-A si anti-B din sangele O al donatorului universal se dilueaza in volumul plasmatic al primitorului si de aceea nu produc hemoliza, decat daca concentratia lor depaseste limita. Hematiile insa nu-si dilueaza aglutinogenii asupra carora aglutininele primitorului concentrate in sangele acestuia, actioneaza direct. De aceea, in transfuzia de sange, de volum mic se tine seama ca aglutinogenii din sangele donatorului sa nu fie omologi aglutininelor din plasma primitorului. In transfuziile masive, pentru a preveni aglutinarea inversa, se administreaza exclusiv sange izogrup izoRh.

In afara sistemului OAB exista si alti aglutinogeni slabi, care provoaca reactii de aglutinare, dar fara importanta pentru transfuzii (M, N, S, P). Existenta acestora face ca numarul grupelor sanguine la om sa depaseasca 30. Testarea acestora este importanta in genetica si in medicina legala in demonstrarea paternitatii. Sistemul Rh este sub raport genetic mai complex decat OAB, Antigenele sunt alcatuite din trei gene cuplate in acelasi loc. Factorul Rh este un aglutinogen, care se intalneste cu frecventa de 85% la populatia alba. Persoanele Rh negative, in proportie de 15% nu dispun in plasma de aglutinine anti-Rh Ele pot insa apare prin izoimunizarea persoanelor Rh negative cu eritrocite Rh pozitive, ceea ce se poate realiza dupa transfuzii in 40-50% din cazuri, sau prin sarcini la mame Rh negative cu feti Rh pozitivi, dupa prima nastere cand ruperea vilozitatilor placentare elibereaza in circulatia materna hematii fetale Rh pozitive.

La a doua sarcina Rh pozitiva, aglutininele materne strabat placenta si determina o intensa hemoliza a eritrocitelor fetale Rh pozitive, care se manifesta clinic prin eritroblastoza fetala. In practica medicala se efectueaza profilaxia izoimunizarii Rh prin administrarea mamelor Rh negative, la 72 de ore dupa prima nastere si urmatoarele nasteri, de anticorpi antiRh care neutralizeaza eritrocitele fetale ajunse in circulatia materna. Nou-nascutilor cu eritroblastoza li se practica exanguino-transfuzia cu sange Rh negativ, pentru oprirea procesului de hemoliza.

Socul hemolitic care apare la transfuzia de sange incompatibil heterogrup este constituit din totalitatea manifestarilor clinice grave, ce apar la transfuzarea unei cantitati de sange care excede capacitatea de retinere a hemoglobinei rezultate din hemoliza in sistemul reticulo-endotelial ( constituit de splina, ganglioni limfatici, maduva osoasa) si care poate duce la moarte prin anurie in urma blocarii nefronilor cu hemoglobina.